De vorbă cu mămica Biorganicbubu

Continuăm seria interviurilor cu oameni speciali şi harnici. Astăzi, am poposit la o cană de … vorbă la Valentina, mămică de prinţesă dulce. Pentru celelalte interviuri, consultaţi secţiunea dedicată – De vorbă cu Oameni Frumoşi.

Să facem prezentările! Cine eşti tu, mămică frumoasă şi dragă?

Bună, draga mea Irina. Mă onorează invitaţia de a mă prezenta cititorilor blogului tău. Mulţumesc încă o dată! Aşa îmi place să mă prezint: sunt Elena Valentina Săulescu… şi Gherghina, am 29 de ani, sunt mămică de Buburuza – Silvia Maria prenumele ei (de circa 2 ani), soţie, prietenă şi consilier vânzare produse naturale – bio – eco – organice de peste 10 ani. Prietenii îmi spun Ile, Elena sau Valentina, în funcţie de preferinţa personală şi de momentul în care m-au cunoscut.

Cum a început „aventura” biorganicbubu? Când şi de ce?:)

Mămiceala m-a prins în mreje în funcţia de manager de magazin, moment în care m-am hotărât să îmi indeplinesc şi alt vis pe lângă cel de a fi mămica. Burtica şi, apoi, cei 2 ani de stat acasă cu fetiţa m-au determinat să îmi deschid propriul magazin cu produse bio şi naturale. Iar anul acesta sărbătorim 3 ani de www.biorganicbubu.ro.

Cum s-au schimbat lucrurile de atunci, de la începuturi şi până acum? Ce greutăţi ai întâmpinat?

Lumea se schimbă, totul se schimbă. Este greu să câştigi încrederea oamenilor, este greu să îi faci să se deschidă, să îţi spună necesităţile lor pentru a le oferi ceea ce au nevoie. În ziua de astăzi, când totul este de vânzare – omul a devenit neîncrezător. Aşa denumitele „produse bio” (pline de chimicale, fără certificare bio care să îi ateste calitatea, cu 1-2 ingrediente din agricultura ecologică aflate printre ultimele în listă – şi, deci, într-o cantitate foarte mică) scoase în faţă printr-un marketing puternic (agresiv aş spune chiar), strică ce e bun în acest domeniu.

Pot spune că de-a lungul anilor, intrând în contact cu tot felul de persoane şi ale lor curiozităţi / întrebări / interese – m-am călit.  Acum îmi permit să dau sfaturi doar celor care îşi doresc să le asculte, precum şi celor apropiaţi, bazându-mă pe capacitatea lor de a înţelege că dorinta mea nu e să le vând produsele de pe site-ul meu – ci le doresc,sincer, binele. Încerc să le explic de ce să facă anumite alegeri şi ce e mai bine pentru ei. Însă am cunoscut şi „reversul medaliei” – printre sceptici s-au numărat chiar şi  apropiaţi ce insistau în scepticismul lor, vorbindu-mi pe un ton răspicat astfel încât am hotărât să mă retrag în ceea ce-i priveşte, deoarece la un moment dat aveam sentimentul că vorbesc singură. Nici măcar nu încercau să asculte informaţiile pe care le primeau dezinteresat… Recomandările mele sunt mai presus de produsele pe care le promovez, recomandările mele sunt făcute pentru a remedia o problemă din viaţa sau alimentaţia lor sau pentru a evita să apară o problemă – însă nu toţi înţeleg asta…

Constatările mele după 10 ani împliniţi de consiliere în materie de produse naturale – bio – organice:

  • cei care îşi pot permite să trăiasca sănătos: IGNORĂ informaţiile şi produsele naturale bio (prea puţini sunt cei care se numără printre excepţii)
  • clasa de mijloc face compromisuri pentru un trai decent, din toate punctele de vedere… deşi şi-ar dori să nu facă rabat de la calitate când vine vorba de sănătate
  • mai sunt cei care citesc cu interes informaţiile, înţeleg importanţa alimentaţiei sănătoase dar… nu îşi pot permite luxul de a trăi sau de a se trata, cu produse de calitate.

În concluzie: Persoane indiferente şi critice există oriunde şi pentru orice, în această lume. Noi să fim sănătoşi… vorba ceea: cine are urechi de auzit, să audă !!!

Dacă fiica ta ar vorbi despre tine şi afacerea ta, ce ne-ar spune? Poate o învăţăm să „dea din casă:)”

🙂 Greu de spus ce e în mintea unul copil 🙂 Tind să cred că îi place munca mea, e mereu atentă când fac colete, îmi scoate produsele din cutii, vrea să le desfacă – un motiv în plus să fiu foarte atenta să nu „dispară” ceva. Nu de puţine ori am prins-o „călare” pe laptop. Cum părăsesc o secundă scaunul, hop-ţop îmi ia locul :)) Cunoaşte deja toţi colaboratorii noştri şi o parte dintre clienţi i-au auzit glasul în timp ce îmi cerea pixul, agenda sau chiar telefonul :)) Îmi cer scuze faţă de client (şi sper că sunt înţeleasă) şi reluăm discuţia 😀

Unde te vezi peste 5 ani?

Tot aici mă văd peste 5 ani – 10 – 15 ani, administrând, cu succes, o afacere căreia soţul meu nu i-a  dat din start nici o şansă, crezând că singură nu aş face faţă volumului de muncă. Dar totul e posibil când lucrezi la ce îţi place, când faci totul cu drag. Nu mă văd făcând altceva. Eu nu consider că am muncit 2 ani la site, deşi să faci totul singură (cu ajutor din partea soţului, pe alocuri), să ajungi să ai peste 3000 produse de calitate -nu orice produs şi nu oricum -, să onorezi cu succes comenzile şi să nu uiţi că eşti mamă şi soţie, înainte de toate… NU e deloc uşor. Dar e MINUNAT când vezi că pasiunea ta a dat roade, că ideile tale prind formă, că prin ceea ce faci – oamenii sunt mulţumiţi, le aduci un strop de sănătate şi le „furi” un zâmbet.

Ştiu că suntem liberi să alegem cum vrem să ne trăim viaţa şi în ce fel vrem să îmbătrânim. Nu de puţine ori am auzit în jurul meu „mai lasă-mă cu BIO al tău, de ceva tot trebuie să mor”… „O viaţă am, Raiul e pe Pământ, ce e dincolo nu se ştie”… Da, e corect. Dar hai să alegem să trăim curat, să alegem să ne bucurăm de anii pe care ni i-a dat Dumnezeu şi să îmbătrânim sănătoşi. Să ne bucurăm de copiii noştri, să le dăm exemple bune şi să îi îndreptăm către un stil de viaţă sănătos.

Mi-aş dori să vă aflu părerea, să împărtaşiţi cu mine experienţele voastre în materie de sănătate, să ne spuneţi ce vă place şi mai ales ce nu vă place în acest domeniu… Vă invit să fim deschişi la minte şi liberi (dar decenţi) în exprimare. Mi-aş dori să vă fiu de folos, să vă răspund la întrebări, să vă fiu alături când aveţi nevoie. Îmi doresc să vedeţi în mine o prietenă la care să apelaţi ori de câte ori aveţi nevoie. Împreună putem face o schimbare!

Eu îi mulţumesc Valentinei pentru timp, pentru răbdare şi pentru toate sfaturile pe care mi le-a dăruit, cu drag, cu toată inima, ori de câte ori, drumurile ni s-au intersectat. Vă las cu gândurile şi speranţele ei, luminaţi de zâmbetul micuţei Buburuze.

silvia biorganicbubu

Orașul prieteniei

Orașul prieteniei poate exista, pentru fiecare dintre noi, dacă conștientizăm, cu adevărat, că o prietenie are nevoie de timp, de răbdare și de experiențe comune.

Ne uităm la fel de fel de desene animate. Cât mai non violente și mai educative. Cât mai colorate și mai reale. Unele devin garofițe imediat, altele nu ne plac decât după câteva episoade bune, sau chiar un maraton.

În lumea desenelor animate, totul este posibil. Visele devin mereu realitate, personajele negative mănâncă bătaie în fiecare episod și protagoniștii, copiii,oameni mari sau animale vrăjite învață lecții prețioase, cu fiecare nouă aventură parcursă.

Orașul prieteniei pare a fi vedeta de azi! Toți sunt buni prieteni, se ajută la nevoie și se iartă reciproc pentru micile neplăceri. Idilic, nu? Așa ar trebui să fie și în viața de zi cu zi.

Ce ar putea fi așa de greu? Găsești un om (sau o oamă?) de care te lipești ( pentru că locuiți în același bloc, învățați la aceeași școală, ascultați aceeași muzică, frecventați același clubparcsupermarchetgrup de discuții pe facebook, etc. Deveniți repede prieteni și viața devine frumoasă!

Numai că fiecare dintre voi are viața lui, dincolo de prietenie. Aveti facturi de plătit, job-uri, copii, relații, rate, obligații, părinți, socri, viața socială, etc. Și timp din ce în ce mai puțin. Spre deloc. Mai puțin stat de vorbă cu omul fain numit prieten. Câteva minute furate altor „activități”. Vă felicitați scurt pentru diferitele evenimente trăite. Vă gândiți unul la altul la ceas târziu, când gânduri grele nu vă lăsa să dormiți. Poate încercați, pentru o vreme, să revărsați tumultul sufletului spre partenerul de viață. Dar parcă nu înțelege așa cum ați vrea, așa cum aveți nevoie. Și parcă nici nu are mereu chef să despice firul în 14…. Plus că, uneori, chiar de partener simțiți nevoia să vorbiți.

Tot mai bine era cu prietena mea! Păcat că ne vedemauzim mereu pe fugă… Totuși, e mai bine decât nimic,nu? Bine măcar că există un astfel de om în lume. Cu care pot vorbi verzi și uscate, cu care pot râde de te-miri-ce năzdrăvănii și care știu că mă va asculta cu răbdare, turuind a zecea oară despre apucăturile șefului sau ticurile soacrei.

Păcat că nu ne facem mai mult timp să investim în prieteniile care ne alină sufletul. Că nu căutăm mai des și mai mult, să facem loc în viața noastră acelor oameni care sunt, din umbră sau de departe, stânci pentru sufletul nostru.

Da, o prietenie cere efort. Și muncă multă. Și timp. Să cunoști, să asculți, să înțelegi, să crezi. Cere timp și amintiri comune. Pentru că aici, în realitate, orașul prieteniei renaște cu fiecare piatră pe care o pui la fundația ta, a vieții împreună cu prietenii tăi.

Și dacă viața mi-a oferit uneori lămâi, am ales să savurez o limonadă cu prietenii mei. Poate nu sunt mulți, dar sunt speciali. Fiecare are un loc anume în inima mea și nici măcar trecerea timpului, sau distanța fizică sau înstrăinarea nu vor putea schimba asta.

Aleg să cred că prietenia este o etapă în drumul vieții. Suntem cu toții călători. Uneori, ne ținem unii altora companie o stație sau zece. Câteodată, verși lacrimi la despărțire, alteori zâmbești larg aventurilor pe care le prevezi, în cale.

Păstrez în suflet călători care, poate, mi-au uitat numele sau culoarea ochilor. Dar eiele au rămas… Rămân mereu, adieri dragi ale inimii mele….