World Breastfeeding Week 2018. Alăptarea la ceas aniversar

În perioada 1-7 august 2018 întreaga lume sărbătoreşte World Breastfeeding Week sau Săptămâna Internaţională a Alaptării.

DE CE UN ASTFEL DE EVENIMENT/MOMENT ANIVERSAR?

Există varianta lungă de a răspunde acestei întrebări 🙂 şi varianta mai scurtă.

Câteva articole frumoase pe această temă găsiţi aici:

Am vrut, în acest an, să nu  treacă neobservată această săptămână specială. De-a lungul timpului, am tot scris despre noi şi povestea noastră de dragoste cu laptele matern în rol principal.

Petru are (deja!) patru ani şi simt, cumva, că ne apropiem cu paşi repezi de finalul poveştii. 🙂 În majoritatea zilelor, ne întâlnim doar câteva clipe la somnul de noapte. Ştiu că pentru el, acum, sânul este mai mult o reconectare cu mine şi ştiu că este important să îi permit acest lucru încă. Am încredere în el ş iîn relaţia noastră şi nu, nu mă tem că va pleca la facultate cu mama după el. Aşa cum nu cred că Matei va deveni strigoi pentru că l-am întors la sân după o vreme 😛

Revenind la Petru, sunt şi zile în care nu cere deloc. Zile în care mă întreb daca e gata, daca experienţa noastră a ajuns la final. Nu mai am aşteptări, de nici un fel. Mă bucur de călătorie şi atât.

De fapt, anul acesta, mai mult ca în alţi ani, m-am bucurat  să recitesc tot ce am scris, pe această temă:

  • A început cu Matei, bunul şi blândul meu, care m-a făcut mamă. Care m-a crescut să iubesc necondiţionat şi care m-a învăţat să cred mereu.
  • Am sărbătorit 🙂 Prima World Breastfeeding Week în acţiune pentru noi, în 2012.
  • Despre alegeri de viaţă – http://blogulirinei.ro/de-ce-aleg-alt-fel/ Nu sunt foarte sigură dacă să râd sau nu, dar aşa simţeam atunci şi, din fericire, o parte dintre aceste lucruri sunt încă valabile.
  • Să nu uităm de hidratare, în parc sau la plimbare !
  • Nu a fost mereu o experienţă uşoară şi rândurile mai puţin zen stau mărturie pentru aceste adevăruri. Mi-am dorit, uneori, pauză de la tot şi toate. Sunt sigură acum că este ceva normal şi nu mă mai simt deloc vinovată.
  • Am avut şi gânduri paşnice legate de înţărcare. Blândă. Armonioasă. Plină de iubire. Aici număram anii :P, acum nu mai număr deloc.

Anul acesta tema pentru World Breastfeeding Week este  “Alăptarea : fundament al vieţii” — o recunoaştere a importanţei unui start sănătos.

Nu am să scriu despre beneficii, cât/cum/unde şi de ce. Link-urile oferite azi cu mare generozitate şi informaţiile care apar la o simplă căutare sunt la îndemână, spun eu. Există consilieri în alăptare şi există cursuri pentru burtici unde oameni special şcoliţi vorbesc despre asta în cunoştinţă de cauză.

Nu vreau să propag frustrare printre cele care nu au alăptat sau nu fac asta. Este corpul lor, opţiunea proprie şi nimeni nu ar trebui să le ruşineze pentru asta. Cumva, există în lumea mamelor câteva subiecte care aprind spiritele mai ceva ca un smoc de fân uscat.

Dar… anul acesta aş vrea să adun la un loc ideile voastre privind acest subiect. Ca proiect personal şi ca reminder … DE CE facem asta?

AICI vom pune mesaje pozitive legate de această experienţă de la cele care răspund provocarii 🙂 Am întrebat, pe profilul meu personal de FB care sunt acele cuvinte ce le vin în minte în legătura cu această săptămână a alăptarii, World Breastfeeding Week.

Am primit cuvinte de dragoste, sentimente şi trăiri ce  fac o poveste de dragoste duioasă, cum e cea dintre o mamă şi puiul ei, să crească. Am primit confirmări că nimic nu se compară cu clipele în care îţi hrănesti puiul cu picături albe din tine şi că sunt amintiri pe care le porţi mereu în suflet.

Am primit însă,  aşa cu mă aşteptam, (şi) cuvinte grele. Am primit semne că alăptarea nu este mereu doar floricele şi fluturaşi. Am primit semnale că uneori este o luptă a naibii de grea. Că alăptarea poate fi îngreunată de situaţii medicale diverse, pe care mamele nu ştiu/pot să le gestioneze. Am citit frânturi de poveşti în care, poate, informarea şi susţinerea celor din jur ar fi făcut diferenţa. La fel cum am citit, cu ochiii în lacrimi, poveşti în care nu s-a putut face nimic. Frustrările mamei şi durerea ei că nu a putut alăpta au făcut pui, au născut resentimente şi acum, se plimbă prin lume aşteptând doar un prilej să iasă la atac.

Nu am fost acolo. Nu îmi pot închipui cum e să cari o viaţă această povară. Nu îmi pot imagina cum m-aş simţi să existe, în fiecare an, o săptămână anume în care să simt că nu am fost o mamă perfectă pentru copilul meu, să mi se arunce în faţă fel de fel de epitete. Să fiu acuzată că nu am făcut mai mult ca să reuşesc şi că această experienţă (sau lipsa ei) vor marca întreaga viaţă a copilului meu.

Poate şi eu, prin vorbele sau faptele mele, am rănit uneori mamele aflate dincolo. În tabăra celor care nu au alăptat. Azi, îmi dau seama că nu e uşor de dus o astfel de situaţie. E greu de înţeles. E greu de acceptat. Dar e uman să faci tot ce poţi. Tot ce ştii.

De fapt, mesajul meu aş vrea să fie unul de unitate – indiferent că aţi alăptat sau nu, mai mult sau mai puţin, mai greu sau mai uşor – promovaţi alăptarea. Măcar în World Breastfeeding Week. E important să fim mai informate când ne pregătim să aducem puiii de om pe lume.

World Breastfeeding Day ar trebui sa fie acel prilej din an în care să sărbătorim alăptarea. Fie că sunteţi ciudatele care alăptează până la n ani (ca mine :P), fie că aţi ales altfel, la un moment dat în vieţile voastre, măcar timp de câteva zile, haideţi să facem pace!

Să îngropăm securea războiului rece în competiţia „cine e cea mai tare mamă” şi să predăm copiilor noştri lecţia solidarităţii.

Alăptarea este fundamentul vieţii. Este una dintre pietrele de temelie la construirea unor copii puternici şi echilibraţi. Dar nu e totul. Adaugă apoi iubirea şi susţinerea necondiţionată. Presară umor şi puterea de a-ţi recunoaşte greşelile, oboselile, renunţările, de ce nu, clipele de „egoism” în care simţi nevoia să fii doar tu cu tine. Cred, cu toată inimă, că fiecare mama este perfectă pentru puiul de om pe care îl aduce pe lume. Cred că fiecare copil îşi alege părinţii şi este suficient să fii „good enough”.

Aşa se vede de la mine, în acest an, World Breastfeeding Week. Dacă ai o poveste pe care vrei să o spui, în legătură cu alăptarea, mai veselă sau mai tristă, şi simţi că spunând-o, vei ajuta pe cele care nu au trecut încă pe acolo, m-aş bucura să te ajut să faci asta aici, în căsuţa mea. Foloseşte cu încredere rubrica de comentarii sau scrie-mi un mail. Haideţi să ducem povestea mai departe, să îi găsim sensul de creştere!

Aş fi vrut. Despre aşteptări şi căderi în gol

Aş fi vrut să mă iubeşti aşa cum nu m-a iubit nimeni, niciodată. Aşa cum nu ştiai că poţi iubi şi cum doar în ochiii mei ai devenit capabil.

Aş fi vrut să mă strângi aproape, apoi. Să stăm îmbrăţişaţi până când ţi-aş fi şoptit la ureche „Mi-e dor de tine…”. Aş fi vrut să îmi spui cât de mult îţi lipsesc, în clipele când nu sunt lângă tine. Aş fi vrut să spui, simplu, fără teamă, că viaţa ta s-a schimbat de când am apărut eu şi nimic nu pare să mai fie la fel, deşi o grămadă de lucruri nu s-au mutat cu un centimetru.

Aş fi vrut să avem mai mult timp. Ţi-aş fi spus cum era în copilăria mea, cum visez încă în culori şi cum fiecare text din inima mea are legătură cu tine, deşi nu vreau mereu să recunosc.

Aş fi vrut să îmi numeri aluniţele şi să întocmeşti o hartă. Doar pentru că poţi. Doar pentru că vrei. Pe hartă, să desenezi o poveste despre un El şi o Ea care s-au regăsit, după multe vieţi în care au trăit departe. Aş fi zâmbit şi ţi-aş fi spus că modul tău unic este motivul pentru care te iubesc adânc. Motivul pentru care îmi doresc să fiu mereu mai aproape de povestea ce merită spusă. Ţi-ai fi luat „mutra serioasă” şi ai fi spus că mai am o grămadă de învăţat, până atunci.

Nu te-am aşteptat niciodată cu flori. Ştii că nu îmi plac şi nu aş fi apreciat gestul , nici măcar pentru orgoliul tău. Dar, de fiecare dată, mă aşteptam să mai primesc o fărâmă din inima ta. Să mai deschid o uşă. Să mai descopăr un colţişor plin de praf şi pânze de păianjen. Nu pentru că îmi place musai să mă deghizez în gospodină cu cârpă de praf şi mop. Ci pentru că fiecare incursiune în întuneric se termina cu un sărut. Se termina în braţele tale calde, gata să mă apere de orice lighioană a pământului.

Ştii, eu chiar am crezut mereu că nimeni şi nimic nu te poate doborî. Nici măcar copilăriile mele. Nici măcar fricile mele. Nici măcar clipele când simţeam furtuna cum îmi cuprinde marginile inimii şi încercam să fug din calea ei, lovind în zidurile din inima ta.

Eu chiar am crezut că există aşa iubiri pe care nimeni şi nimic nu le poate învinge. Nu mi-aş fi închipuit niciodată că tocmai eu aş putea să te înfricoşez atât de tare.

Poate a fost doar de la eclipsă. Poate conjuncţia nu a fost cea mai favorabilă sau poate că m-am înşelat.

De fiecare dată când plouă, simt gustul sărutului tău pe piele. Sau or fi doar lacrimi amare de-ale ochilor mei. Care te caută încă. Care te cer încă.

Şi azi. Şi ieri. Până când…Nu ştiu.

Pare că nu mai ştiu.

Mi-e clar totuşi cât de mult am aşteptat. Cât dor se adunase şi cât am putut duce. Amândoi. Pentru că nu vreau să cred, vreo clipă, că ai minţit. Că am cărat prin lume dorul ăsta greu. Că doar mintea mea te-a închipuit din carne, suflet şi fluturi.

Aş fi putut să mă cert cu întreaga lume pentru tine. Poate că încă mai fac asta. Pentru că eu, mai presus de orice, mai presus de mine chiar, am crezut în tine.

Aş fi putut să strig, să sparg şi să tac mai puţin. Dar nu am ştiut decât să îţi cer mut, să te opreşti. Nu am înţeles. Nici măcar acum nu înţeleg. De ce a fost mai uşor să pleci. Să nu reacţionezi în nici un fel.

Am încercat apoi să îţi spun. M-am lovit de un zid, iar şi iar, până m-am prăbuşit, în sânge, jos, pe asfalt. Atât de jos…n-am fost niciodată.

Aş fi vrut să îmi răspunzi. Să mă auzi. Să mă vezi, cu adevărat, aşa cum sunt. Dar ce păcat…asta nu se mai poate acum, nu-i aşa?

Încă mă întreb care e următorul pas. Unde să pun piciorul ca să nu mă tem că mă voi scufunda. Unde să regăsesc pacea şi liniştea pe care eu, în iubirea mea, le-am aşezat la picioarele tale, drept ofrandă.

E târziu şi aş mai vrea să-ţi scriu, să-ţi spun atât de multe. Dar mă tem că s-a rupt cerul şi ploile vor spăla scrisul meu din inimă. Şi-apoi, n-am nici o garanţie că vei citi rândurile mele. În iubire şi-n război, nu există garanţii, ai spune.

Vezi, e ciudat. Chiar şi-n liniştea inimii mele, pare că îţi aud mereu vocea. Pare că vorbeşti cu mine şi aproape pot să aud ce ai spune. Dar mă mint. Nu te cunosc deloc. Eşti atât de străin azi, încât mă doare să fiu atât de singură cu vocile din capul meu.

Şi poate… doar poate, a fost un vis. Mi-am închipuit că eşti aici, aievea. Sau mi-am închipuit că ai plecat de tot, pedepsindu-mă pentru că am vrut să înţeleg. Sau poate am rătăcit scenariul şi voi auzi curând STOP….

Aş fi vrut să ştii. Că am să te iubesc mereu. Până la capătul vieţii. Fără să aflu răspunsul, poate. Dar sperând mereu. Că, undeva, într-un colţ de lume, vei înţelege. Vei ierta şi vei striga numele meu. Chemându-mă înapoi.

Aş fi vrut…dar e târziu şi clipele aici, pe Pâmânt, mi-s numărate.

Cărţile lui 2018. Prima parte

Prima parte a unui periplu în cărţile lui 2018 – cărţi citite şi păstrate în suflet şi în memorie 🙂

  1. Împreună – Anna Gavalda

O carte despre frici, despre prietenie, despre fapte bune, speranţă si şanse neaşteptate 🙂

2. Fulgi de iubire – 3 poveşti de dragoste „uşurele”, de adolescenţă. Îmi spunea cineva acum o vreme că îi lipsesc primele sărutări cu fluturi şi emoţii… cam în genul acela sunt cele 3 poveşti 🙂 Citirea merge repede, o carte de relaxare, aş spune.

3. Amantele trecutului – Alexandra Gheorghe

Mă aşteptam să fie mai deocheata puţin, având în vedere avertizarea de 18+. Mi-a plăcut pentru că este o carte care te face să te gândeşti, să cauţi în tine răspunsuri şi pentru că „pare” adevărată, credibilă. M-am bucurat să o citesc şi am parcurs-o repede, deşi o cumpărasem cadou pentru soţul meu. 😛

Un citat care mi-a plăcut:

Din punctul meu de vedere cred că orice femeie este puternică, iar totul depinde de ea dacă ştie să îşi administreze forţele sau nu. Ne naştem cu această putere şi doar cine reuşeşte să o descopere, să îi afle rostul, să îşi descopere înlăuntrul ei adevăratele forţe dobândite, doar aceea se poate numi o femeie puternică.

Cum iubim o femeie puternică? Sincer, curat, fără prea multe dulcegării, ca sarea-n bucate.

Cum o faci fericită? Fiind alături de ea. Să o susţii şi să nu o minţi. O astfel de femeie ştie să facă faţă adevărului şi provocărilor.

Ce îi place cel mai mult? Viaţa, nu se opreşte din luptă chiar la mijlocul ei. Iubeşte să trăiască, să zâmbească şi să îi facă fericiţi pe cei din jurul ei.

Femeia aceasta, puternică, există! Este în inima fiecărei doamne sau domnişoare, văduvă ori amantă, în toate există şi doar aceea care este demnă de a purta acest nume, îi cunoaşte cu adevărat valoarea.

4. Privighetoarea – Kristin Hannah

O carte pe care am citit-o cu tot sufletul, cu pătura trasă până la ochi, cu picioarele îngheţate, schimbându-mi des poziţia şi totuşi fremătând de curiozitate să aflu ce se mai întâmplă. Mi-a rămas privirea mult timp pierdută dupa ce am închis cartea. Câtă durere, câtă iubire, ce vieţi, câte secrete, ce greu de dus…
Destinul unei supravieţuitoare a regimului nazist în Franţa.

Vianne Mauriac este o femeie pe care merită să o cunoşti. Pe sora ei, „războinica” şi neînduplecata Isabelle am iubit-o de la primele pagini. Am luat arma în mână, împreună cu ea şi am fost târâtă, conform paginilor, în câteva îngrozitoare lagăre.
Nu am cuvinte să spun tot ce am putut trăi citind, visând şi meditând cartea aceasta. Nu pot decât să sper că voi mai găsi astfel de cărţi, când va fi timpul potrivit, în viaţa mea, pentru ele.

5. Lecţia de stil – Dana Budeanu

O carte de ajutor, de tipul CUM SĂ… 🙂 Pentru mine, care mi-am propus pentru anul acesta o definire de stil a fost o lectură uşoară din care mi-am notat (mental) câteva idei şi sper să le pun în practică în perioada următoare. Deşi cartea a ajuns la mine la aproape 10 ani de când a fost scrisă, câteva idei de bază sunt general valabile şi pot fi aplicate oricând, nu-i aşa?

6. Ce-aş fi eu fără tine? – Guillaume Musso

Ca de fiecare dată, citesc Musso cu sufletul la gură, pe nemestecate, pe sufletul plin şi apa vie în suflet.

„De gândit, gândim în cuvinte, căci cuvântul e cel care dă gândirii cea mai înaltă şi mai adevărata existenţa a sa” – Hegel

Dacă există un lucru la care ţii mai presus decât la orice altceva, nu încerca să-l ţii cu forţa. Dacă e să fie al tău, al tău va fi, pentru totdeauna. Dacă nu e să fie al tău, înseamnă că nu a fost al tău dintru începuturi.

7. O pasiune interzisă – Joanna Trollope

Un roman despre viețile celor două gemene – Lizzie și Frances- despre transformările prin care trec, de-a lungul câtorva ani. Mi-a plăcut ambivalenţa câștigării și pierderii controlului asupra propriei vieți.

 

8. În căutarea unui destin – Jojo Moyes

Ca de fiecare dată, cărţile lui Jojo mă lasă total nepregătită, în aer după ce o poveste mă ţine captivă în imaginaţie. Mi-a plăcut emoţia unui început, mi-a plăcut curajul nebun şi inconştienţa unor femei de a traversa o lume de necunoscut pentru a lua viaţa de la capăt. Am plâns pe alocuri, m-am înfuriat când am simţit gustul părerilor preconcepute. Dar dragostea, prietenia adevarată învinge. Aşa trebuie să fie. Lumina Învierii m-a găsit cu această carte pe noptieră. Mi-am petrecut câteva ore în zi de sărbătoare pentru a termina de citit. Nu-mi pare rău şi aştept noi emotii 🙂

9. Soţii de artişti – Alphonse Daudet

O cărticică spumoasă, sarcastică, numai bună de descreţit frunţile. Dincolo de aerul amuzant, câteva lucruri importante se desprind din dialogul între doi oameni ai artelor, unul însurat şi altul dorindu-şi căsnicie, familie şi tot restul 🙂 Ceea ce îşi face omul cu mâna sa… 🙂

10. Silver Bay – Jojo Moyes

Am râs, am plâns şi mi-am strâns tare, tare la piept puiii de om, citind această poveste. Nu cred că pot scrie mai puţin emoţional despre astfel de poveşti. Aşa sunt eu, zilele acestea, aşa sunt cuvintele cu care Jojo mă „loveşte” şi pot spune doar că mai vreau, şi că aştept noi cărţi. Pur şi simplu 🙂

11. Christine Feret-Fleury -Fata care citea în metrou

Un roman pe care l-am citit greu, deşi la final impresia finală este bună. Mi-a plăcut ideea unei lumi în care există oameni ca Soliman, Juliette şi Zaide. În spiritul acestei idei, poate e o idee bună să oferim carţi. Poate găsim oameni unde aceste seminţe găsesc sol fertil.

Că sfârşise prin a crede, nu, prin a dobândi certitudinea că între copertele cărţilor se ascundeau deopotrivă toate bolile şi remediile? Că întâlneai acolo trădarea, singurătatea, crima, nebunia, furia, tot ce putea să te înhaţe de gât şi să-ţi strice existenţa, fără a mai pomeni de a altora, şi că uneori să plângă deasupra paginilor tipărite putea salva viaţa cuiva? Că a-ţi găsi sufletul pereche într-un roman african sau într-o poveste coreeană te ajută să înţelegi în ce măsură oamenii sufereau din cauza aceloraşi rele, în ce măsură se asemănau, şi că era posibil să-şi vorbească unii altora – să-şi zâmbească, să se mângâie, să schimbe semne de recunoaştere, oricare ar fi acestea – pentru a încerca să-şi facă mai puţin rău, fără a se sinchisi de ziua de mâine?

Iată că am ajuns la jumătatea lui iulie şi am citit (doar!) 11 cărţi despre care am simţit că e cazul să povestesc aici. Au mai fost lecturi, dar fără a lăsa o impresie atât de puternicî.

Voi cum staţi cu lectura pentru anul acesta până acum? Am zis că e o idee bună să las listuţa aici, poate vă alegeţi lecturi pentru lunile următoare. Sunt bucuroasă să primesc recomandări de la voi, prietenii mei, pentru perioada următoare, mai ales având în vedere că va urma concediul la mare 🙂

PLASTIC out în IULIE – o campanie la care trebuie sa fii parte!

Despre Roxana Buzețelu am aflat din cea mai faină şi creativă comunitate, grupul naţional Work at Home Moms. Mi-a plăcut ideea unei campanii IULIE FĂRĂ PLASTIC şi am vrut să aflu mai multe.

Pe măsura ce am aflat detalii despre ea şi această campanie iniţiată de ea, m-a cuprins tot mai mult încântarea şi mi-am dorit să aflaţi şi voi, prietenii mei virtuali, în încercarea de a aduce în faţa voastră oameni şi subiecte care CONTEAZĂ CU ADEVĂRAT, DINTR-O ROMÂNIE FRUMOASĂ.

Pe scurt, cmapania IULIE FĂRĂ PLASTIC se adresează celor care lucrează cu resurse eco friendly, din materiale reciclate sau, pur şi simplu, îşi doresc să spună DA acestei provocări.

Dar cine este Rox şi ce înseamnă IULIE FĂRĂ PLASTIC?

Mă numesc Roxana și sunt mămică de Răducu de aproape 2 ani. Lucrez de ceva ani buni remote, așa că pentru mine munca de acasă a fost clar drumul ce aveam să îl urmez după nașterea băiețelului. Problema mea a fost că simțeam totuși că ceva îmi lipsește, că doar ideea de un job remote nu mă satisfăcea și mi-am dorit să pornesc un proiect care să aibă un impact pozitiv asupra celor din jur. Maternitatea a venit la pachet cu multe realizări și cu multe schimbări în acțiunile zilnice, printre care enumăr și faptul că am realizat impactul meu asupra mediului, consumerismul de care suntem cu toții înghițiți. Am început să mă informez, să mă documentez și să aflu efectul dezastruos pe care îl are plasticul asupra naturii. Așa că mi-am dorit să schimb ceva. Am început prin a schimba eu în familia mea diferite obiceiuri: mai puține produse în plastic, reciclat corect, etc. Doar că pe parcurs m-am simțit singură și mi-am dorit să am în această călătorie oameni care își doresc același lucru: protejarea naturii și crearea unui viitor mai bun copiilor pe această planetă.

În luna iulie, se organizează la nivel internațional “Iulie fără plastic”, o campanie care are ca scop conștientizarea asupra consumului abuziv de plastic din viețile noastre.

Roxana a organizat o campanie, pe care o susține atât online, cât și offline, prin furnizarea de materiale celor interesați de schimbare.

Cum te poţi implica în campania IULIE FĂRĂ PLASTIC

    1. Prin simpla accesare a link-ului – www.micilebucurii.ro. Aici vă puteţi înscrie adresa de e-mail pentru a fi mereu la curent cu informații și materiale care să vă ajute în eliminarea plasticului din viețile voastre. Roxana crede (şi eu sunt de acceaşi părere) ca orice gest, oricât de mic, este de impact, iar dacă noi ne adunăm cât mai multe vom reuși să producem schimbări ce vor avea un impact mare de-a lungul timpului.
    2. Poţi alege să selectezi deşeurile pe care le produci, cu toţii o facem, în diferite grade şi cantităţi. Ştiu că nu toate oraşele au această opţiune, de colectare selectivă a deşeurilor, dar mă bucur să spun că în oraşul meu, Piatra Neamţ, există containere unde se aruncă cele diferite tipuri de deşeuri: 3. Ştiai că există chiar o lege care obligă instituţiile publice să colecteze separat deşeurile produse? Există! Este vorba despre Legea nr. 132/2010 privind colectarea selectivă a deşeurilor în instituţiile publice. Concret, legiutorul (Parlamentul României) urmăreşte ca, prin aplicarea prevederilor acestei legi să crească gradul de reciclare şi valorificare a deşeurilor colectate selectiv şi, de asemenea, creşterea gradului de informare şi de conştientizare, precum şi educarea funcţionarilor publici, a angajaţilor şi a cetăţenilor cu privire la colectarea selectivă şi managementul deşeurilor. Sună bine, nu-i aşa?                                                Dacă sunteţi curioşi ce cuprinde această lege, o găsiţi uşor, printr-o simplă căutare pe sfântul Google. Cadru legislativ există chiar şi mai larg – Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor. Acum trebuie doar să respectăm ceea ce este legiferat 🙂
      4. Să cumperi mai conştient, mai raţional, cu grijă sporită faţă de mediu! Adică cum? Păi, aşa cum spune Roxana, asta se poate traduce prin acţiuni ca depozitarea ambalajelor reciclabile în spaţiile special amenajate, alegerea (la cumpărături) unei sacoşe textile în loc de una din plastic sau chiar o sacoşă textilă pe care să o ai mereu cu tine, la nevoie, susţinerea producătorilor locali şi a făuritorilor de handmade 🙂 – scuteşti astfel Planeta de cheltuielile de ambalaj şi plasticul folosit acolo.

Sper ca postarea mea să te ajute să conştientizezi câteva aspecte la care poate nu te-ai mai gândit… exemplul pe care tu îl oferi copiilor tăi, comunităţii în care trăieşti poate fi doar primul pas din marea schimbare pe care o aşteptăm cu toţii, în lume.

Veştile bune circulă repede, aşa că avem deja alături de noi, cei conştienti de impactul acţiunilor noastre asupra mediului, câţiva parteneri care pun umărul la IULIE FĂRĂ PLASTIC – lista lor (în creştere, sperăm noi) o puteţi accesa pe pagina de FB Micile Bucurii.

Ştiu că trăim cu toţii vieţi agitate şi nu avem mereu timp de lucruri mari, dar un semn de apreciere a unor activităţi în care crezi pot fi o susţinere care  ne bucură şi ne onorează…so, feel free to SHARE, LIKE and CARE !

Usborne cu Irina şi Gabi. Povestea din spatele cărţilor

Timpul zboară şi pare că fiecare clipă care trece aduce în plus un CEVA de făcut. Chiar dacă simt că alerg, chiar dacă jonglez cu activităţile şi câteodată pare că nu mai ajung la final, oameni frumoşi îmi ies în cale la tot pasul. File din povestea Usborne cu Irina şi Gabi vin să confirme acest lucru.

Vă invit să cunoasteţi două curajoase mame care s-au decis să îşi crească puiii de om în prejama şi cu drag de carte. Carte colorată, valoroasă, educativă. Cartea venită de peste mări şi ţări. Cartea Usborne 🙂

Cine este Irina de la Usborne?

Irina Petrovici este soție și mamă a doi copii frumoși și curioși, Maria (2,4 ani) și Radu (6 ani).

Irina este absolventă de Liceu Pedagogic, licențiată în asistență socială și în psihologie, cu un an de formare în terapie de familie, master în managementul fondurilor europene și certificat de manager de proiect. Irina și-a început cariera profesională în urmă cu mai mult de 15 ani ca asistent social și a lucrat cu diverse grupuri vulnerabile (femei însărcinate cu risc de abandon, copii seropozitivi, tineri cu dizabilități, persoane vârstnice…). În ultmii 10 ani s-a concentrat pe scrierea și implementarea de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile în domeniul social. A lucrat atât în instituții publice, inclusiv în Ministerul Muncii, cât și în firme private străine.

Irina a coordonat proiecte finanțate din Fondul Social European, având  teme ca promovarea femeilor pe piața muncii, egalitatea de șanse și de gen și combaterea violenței domestice și sprijinirea femeilor în situații dificile.

Irina se pregătește să înceapă o nouă colaborare ca expert fonduri europene în proiecte finanțate de Programul Operațional Capital Uman.

Cum a ajuns Irina reprezentant Usborne?

A trecut printr-o situație prin care multe mame trec în ziua de astăzi. Firma la care lucra pe proiecte europene a intrat în insolvență pe când Irina era însărcinată în 6 luni cu al doilea copil. A stat 2 ani în concediu de creștere copil, perioadă în care a sperat că firma va intra în faliment și îi va înceta contractul (nu se punea problema de redresare financiară a firmei, din păcate). Nu s-a întâmplat asta. Printr-un concurs de împrejurări – un angajator străin care nu vroia să își bată capul cu situații complicate, intrarea în vigoare a unui nou Cod fiscal,etc. – Irina s-a văzut nevoită să își scrie demisia în luna ianuarie 2018.

Cu o saptămână înainte ieșise la cafea cu Gabi Rusu și aflase ce face ea, ce înseamnă să faci parte din echipa Usborne. Copiii celor două au fost colegi de grădiniță 3 ani și astfel, cărțile Usborne ajunseseră deja în casa Irinei, dar ea nu se gândise niciodată la ele ca la un mijloc de a câștiga  (și) bani.

Dar scrierea demisiei a născut panică în viața Irinei, un om activ care s-a simțit, deodată, în picaj direct, căzând într-un vid de întuneric și necunoscut. Deși începuse deja să se prezinte la interviuri, o mamă cu doi copii nu este cea mai veselă alegere pentru angajatori, mai ales când mama vine după doi ani de pauză. Proiecte finanțate prin Programul Operațional Capital Uman nu erau în implementare decât foarte puține, erau deja mulți specialiști fără loc de muncă din vechea perioadă de programare…Cu alte cuvinte, Irina era panicată la gândul că se plafonează.

Așa că a vorbit cu soțul, i-a povestit despre oportunitatea prezentată de Gabi. Acesta părea încântat de ideea ca sunt cărți de calitate, în limba engleză, pentru copii. Decizia pe care au luat-o împreună a fost că merită să încerce. Așa că Irina a sunat-o pe Gabi și s-a înscris în echipa ei.

Ce spune Gabi? (mentorul Usborne al Irinei)

Știu că puțini oameni pot spune cu mâna pe inimă că sunt mulțumiți de activitatea lor, de ceea ce fac zilnic. Eu mă număr printre ei, deoarece activitatea Usborne pentru mine este o activitate relaxantă și plăcută.

O lăsăm pe Irina să depene firul poveştii ei… Usborne

Mi-am luat munca foarte în serios din prima. Mi-am facut din logo personalizat, pagină, grup. Am noroc cu fratele meu care este web designer şi m-a ajutat la partea de design. Am studiat mult despre publicitatea pe Facebook, am învățat să fac postări. Toată experiența adunată de-a lungul anilor de muncă simt că a fost folosită pentru prima dată la cote maxime: organizare de evenimente offline, postări pe facebook, comunicare cu clienții, lucru cu copiii mici la ateliere. Acum am realizat că nimic din ce înveți în această viață nu este întâmplător și inutil și poti folosi orice experiență acumulată în noi contexte.

Astfel a luat naștere pagina Povestea cărților. Apoi am creat grupul Cărți și ateliere pentru cei mici. Un alt proiect de suflet care s-a născut cam la 3 luni după intrarea în Usborne este grupul de Facebook [email protected] Este un grup de suport născut din dorința de a ajuta alte femei care se confruntă la finalul concediului de creștere copil cu multe întrebări și dileme așa cum m-am confruntat și eu: Să mă întorc la muncă? Să mai stau acasă cu copilul? Oare cine mă mai angajează pe mine după 2 ani de concediu și un copil mic acasă (sau mai mulţi)?Să încerc ceva pe cont propriu?… și lista poate continua.

Este un moment dificil pentru multe dintrte noi, se naște multă vinovăție în sufletele noastre și avem nevoie să știm măcar că nu suntem singurele care trec prin această etapă. Îmi doresc să cresc acest grup încet, încet, și să mă implic mai mult în sprijinirea acestor femei. Până la urmă, acesta este rolul meu ca asistent social: să sprijin persoanele aflate în diferite situații dificile.

Și soțul și copiii sunt acum implicați în proiectul Povestea cărților. Soțul mă sprijină foate mult în această activitate. Radu mă ajută foarte mult la evenimente: aranjează cărțile, le povestește clienților despre ele, ne ajută la ateliere. Maria întreține atmosfera 🙂 și participă la ateliere alături de copii. Amândoi mă ajută să facem poze și filmulețe (de obicei sunt instantanee) pentru postărille pe pagină și grup.

Gabriela Rusu este minunată, mă sprijină foarte mult și îmi răspunde la orice întrebare la orice oră. Asta a contat mult, pentru că au fost multe momente în care am fost demoralizată…orice afacere are suișuri și coborâșuri, trebuie doar să te sprijine cineva din când în când și să îți ridice moralul.

Acum am 6 luni de Usborne și deja se conturează și alte planuri. Pe lângă evenimentele offline pe care vreau să continui să le organizez pentru că îmi place să fiu în contact cu clienții (pe grupuri de Facebook nu vând, m-am axat mai ales pe grupul și pe pagina mea) îmi doresc să lansez alături de soțul meu și o serie de ateliere pentru copii. Deja avem două pe care le-am făcut și au avut succes, dar mai avem și alte idei. Soțul este programator și are o serie de idei inovatoare. Din toamnă sperăm să facem și mai multe mai ales cu temă tehnică. Vrem ca toate cunștințele pe care copiii le învață în școală să prindă viață și în practică prin experimente științifice. Din păcate școala românească pune mai mult accent pe partea teoretică decât pe cea practică și cred că aceste ateliere, pe lângă faptul că sunt distractive, sunt și educative.

Ce înseamnă Usborne pentru mine?

O punte de lansare. Mi se pare că Usborne îți oferă multe oportunități de colaborare, șansa să te dezvolți și să faci și alte activități conexe. Șansa să înveți multe lucruri noi și să cunoști oameni minunați din diverse domenii de activitate.

Îmi doresc să pot continua această activitate frumoasă și după ce încep noul job. Până la urmă, îmi doresc ca peste 2 ani, când ar trebui să închei acest nou contract să nu mă mai regăsesc în situația din ianuarie anul acesta și să am o mică afacere care să îmi permită să lucrez de acasă.

O zi din viaţa unui mame Usborne

Dacă vă surâde ideea de a avă lansa într-o astfel de provocare, vă invit să plecaţi la drum având aliaţi puternici şi informaţii exact despre ceea ce înseamnă această activitate. Am întrebat-o pe Gabriela cum arată o zi din viaţa ei…

Zilele mele arată cam așa: În jurul orei 9 primesc apel de la curier și mă anunță că în 5 minute îmi aduce comanda. Stomacul meu începe să aibă furnicături, din alea frumoase ca înainte de a se întâmpla un lucru minunat. Când îmi pune în hol cutiile cu cărți, deja simt că este punctul culminant și abia aștept să deschid cutiile și să încep să scot cărțile din ele. Bucuria pe care o simt nu poate fi descrisă în cuvinte, e ca și cum aș fi primit cadourile de Crăciun pe care le-am așteptat un an întreg. Dacă sunt și copiii acasă în această zi, își primesc fiecare dintre ei cartea (avem înțelegere ca la fiecare comandă plasată să primească și ei câte o carte) și ne punem pe răsfoit cu drag; ei din cărțile lor, eu din fiecare carte nouă, cu același entuziasm. După ce toate cărțile au fost mângâiate și verificate, toți trei pregătim coletele cu cărțile mult așteptate de alți copii, le ambalăm cu grijă pentru a ajunge în siguranță la destinație, punem cu drag câte un semn de carte pentru ca cei mici să poată marca pagina unde au rămas, apoi eu postez pe pagina de cărți Raisa’s Books cărțile rămase pentru a fi alese și de alți copii. Trebuie să recunosc că această activitate îmi dă o satisfacție aparte, iar bucuria copiilor mei atunci când își aleg cărțile mă face să înțeleg că am făcut alegerea potrivită. Abia aștept evenimentul de vară de pe pagina cu cărți, unde voi prezenta acele titluri numai bune pentru a fi luate în vacanță.

Şi noi aşteptăm cu emoţie următoarele mame care vor vorbi aici, despre pasiunile lor, devenite, între timp… job 🙂

Eu le mulţumesc aici, public, celor două mămici Usborne pentru că au ales să împartă cu noi timpul, să ne povestească puţin despre această pasiune pentru cărţi care a devenit, cu timpul mai mult decât atât. Vă doresc să vă împliniţi cele mai îndrăzneţe vise, oriunde v-ar duce drumul ales!

PS: Dacă v-a plăcut acest gen de incursiune în lumea mamelor care lucrează de acasă, daţi-mi de ştire şi mamele care încă nu sunt hotărâte pe ce drum să apuce pot primi curajul necesar să încerce 🙂

RoSa Handmade Boutique – pasiune pusă la treabă

Pe Rodica aka furnicuța hărnicuță din spatele RoSa Handmade Boutique am descoperit-o în comunitatea Work at Home Moms, grupul mare de România. O anume situație de viață prin care Rodica și fiul ei trec mi-a dat curajul de a o invita aici, în căsuță.

Demult, visam la o carieră în jurnalism, microbul interviurilor 😛 a rămas, așa s-a născut această rubrică – De vorbă cu… 🙂

Vă poftesc să o cunoașteți și voi. Dacă vă plac bijuteriile realizate de ea, poate vă faceți timp să îi scrieți, să o încurajați. Curajul celor care luptă în viață nu este decât o sumă de reacții în lanț a feedback-ului pe care îl primesc în momente cheie, de la alții. Continuă lectura „RoSa Handmade Boutique – pasiune pusă la treabă”

Educator prenatal Lamaze la raport :)

Continuăm seria interviurilor cu Roxana, educator prenatal Lamaze în formare (deocamdată). Pentru că experienţele venirii pe lume a unor copii minunaţi mi-au dat târcoale – Adelina mi-a amintit atât de suav despre aceste trăiri, mi-am adunat timpul şi am ascuţit peniţa să aştern aici o poveste 🙂

Continuă lectura „Educator prenatal Lamaze la raport :)”