De ce mă școlarizez încă

Padurea de argintTocmai am terminat de digerat informațiile de la încă un curs. De parenting, de data asta. Ați fost la așa ceva vreodată? Eu nu! Până săptămână trecută. Și pare cel mai sănătos lucru pe care îl pot face acum, ca mamă a doi băieți. Viitori adolescenți, viitori iubiți ai unor fete, viitori soți si tătici.

Îmi place să cunosc  alte mămici, mai ales dacă suntem pe aceeași lungime de undă în ceea ce privește formarea puilor vii pe care i-am născut. Îmi place sa vorbesc despre copiii mei, despre pietrele de încercare pe care le ating crescând împreună cu ei. Îmi place să scriu și cred că scrisul poate fi calea care îmi va rămâne după ce puii își vor lua zborul. Pentru că știu, în adâncul sufletului meu, ca va veni și ziua în care nu mă voi mai trezi noaptea să alăptez, ziua în care nu voi mai schimba scutece și nu voi mai inventa jocuri și jucării. E încă departe,departe. Dar va veni, cu siguranță.

Si când clipa aceea va fi aici, atât de aproape încât să o pot atinge, vreau să îmi aparțin iarăși mie. Întreagă. Vreau să îmi pot privi fiii drept în ochi și ei să fie mândri de mine pentru că am putut/știut/vrut să rămân,întotdeauna și dincolo de orice, femeie. Ființă care se bucură de seninul cerului, de gustul unei cești de ceai și de senzația de preaplin când savurez o carte bună.

Da, aleg sa ma instruiesc. Acum, în parenting. Mâine, poate în limbajul trupului sau în gastronomie. Pentru că îmi sunt datoare mie să nu mă pierd. Să nu rătăcesc drumul. Îi sunt datoare soțului meu să o păstrez vie pe cea de care s-a îndrăgostit.Le sunt datoare părinților mei sa cresc atât de mult încât să devin cu adevărat, ceea ce îmi este menit.

Așa că, azi, încă o dată, am sa iau pana și am să scriu. Fără plan, fără programa și fără așteptări mărețe. O să mă bucur de această călătorie și voi vedea unde mă va duce drumul meu. Voi admira priveliștile care îmi ies în cale, voi plânge poate pierderile pe care le voi suferi pe parcurs, dar voi trăi așa cum simt. Și voi scrie. Pentru că scrisul meu e parte din mine, adevărată,reală și întreagă.

Am să scriu despre lucrurile care îmi plac,despre ideile care mă mișcă, despre oamenii pe care îi iubesc și despre dorul ce mă macină pentru cei care sunt departe. Am să scriu despre cărți care mă modelează și despre gânduri care nu-mi dau pace.Poate am să scriu chiar despre dureri pe care le găsesc în praf, aruncate pe drum și mă cutremură. Pentru că nu vreau să uit.

Mulțumesc in gând, celor care mi-au redat curajul și forță de a scrie.

La multi si senini ani, iubire…

Azi implinim 7 ani. E mult sau putin? Se spune ca dragostea dureaza 3 ani. Zambesc. Poate, daca o iei ca pe un bun material, cu „termen de valabilitate”. Da, in conditiile astea asa o fi durand. Cel mult 3 ani. Insa daca vezi iubirea ca pe o fiinta vie, care are nevoie de soare, de apa, de dragoste, de apropiere si de intelegere…Daca te obisnuiesti sa uzi in fiecare dimineata iubirea cu seva unui sarut, daca ii vorbesti cald, calm si cu rabdare, daca o stergi de praf periodic, daca o hranesti cu vorbe curate, adevarate si daca o tii de mana cand tremura de frig sau de frica….Atunci, cred ca iubirea poate dura mai mult.
Chiar daca nu mai e la fel. Chiar daca nu mai are gustul de la inceput, chiar daca nu mai alergi, nu mai respiri complet, nu mai gandesti si nu mai zambesti decat in prezenta celui drag. Asa era la inceput. Aproape ca un drog. Pe care simti nevoia sa il consumi mereu, tot mai mult, tot mai des. Asa a inceput….Apoi, cu timpul, am invatat sa te iubesc frumos, calm, matur. Fara (sau cu mai putine) razvratiri de personalitate. Fara sa te mai alung, strigand in gand ca nu vreau sa pleci vreodata. Fara sa ma ascund, rugandu-ma sa ma gasesti repede, ca sa nu ma usuc de dorul tau. Fara sa iti reprosez „nimicuri” pentru a ma delecta apoi cu gustul dulce acrisor al impacarii.
Azi, dupa 7 ani…pot spune ca mi-esti drag asemeni unei parti din mine. Azi, dupa atatea zile in care ne-am descoperit unul pe celalalt, dupa atatea incercari care au trecut peste noi, pot spune ca imi esti necesar. Pentru ca tu esti un om mai bun, mai intelept, cand ma tii de mana. Pentru ca eu nu uit sa fiu putin copil, sa fiu putin femeie, sa fiu putin „minune” cand adorm in bratele tale.
Darul meu pentru tine, iubire, este minunea din burtica. Ghemul de lumina, botul de iubire care va veni pe lume peste cateva zile. Dintr-o iubire mare, mare….asa ii vom spune cand va intreba cum a venit pe lume, cum a capatat viata.
Primul nostru nascut…bebele mic si dulce, pe care l-am inconjurat cu iubire 9 luni, in burtica. Acest „semn” al dragostei va veni sa completeze, o data in plus, tot ce simtim unul pentru altul. O fiinta pe care Dumnezeu ne-a trimis-o in dar, ca sa nu uitam niciodata ca Iubirea inseamna Lumina. Iar lumina mea, esti tu!

Cum arata EA?

Incep astazi adresandu-ma tuturor celor care stiu de ce am scris/spus EA si nu, pur si simplu, ea. Nu trebuie sa fii de sex masculin ca sa poti vizualiza o EA perfecta sau macar o EA pe care sa ti-o doresti aproape. De aceea va intreb pe toti, cum arata EA?Aceea care va bantuie visele, care va asculta necazurile, care va „pacaleste” problemele cu un zambet, cu o vorba, cu o atingere?Cum arata iubita/sotia/sora/mama/bunica perfecta?

Cum arata acea persoana de sex feminin care este acolo, mereu acolo.Care stie ce sa spuna si ce sa faca pentru ca lucrurile sa se aseze in pozitia optima.Care are mereu pregatite pentru orice eventualitate, sfaturi intelepte, vorbe destepte si povesti cu talc.Exista asa ceva?Aveti vreo astfel de femeie prin preajma?

Eu as putea vorbi despre cateva DOAMNE din viata mea.As putea vorbi despre mama….pentru care am o adanca pretuire.A pus in mine si in sora mea toate gandurile, toate sperantele si toate eforturile ei.Ne-a dat tot ce „trebuie” pentru a iesi pui intregi, frumosi, cuminti.Ne-a jetfit anii ei cei mai frumosi si nu considera asta ca o renuntare.Mama…este si va fi mereu prima doamna pe care am cunoscut-o.

As putea vorbi despre „doamna invatatoare” pe care am iubit-o si dupa care am suferit crunt cand tumultul vietii ei de familie „mi-a rapit-o”.

As putea sa-mi amintesc zambind despre „doamna de istorie” – prima profesoara pe care mi-as fi dorit-o pentru totdeauna doar a mea.Am impartit ceasuri multe, in care eu vroiam sa descopar, cu sarg si stangacie uneori, TOTUL…iar ea, imi aseza in palma, in felii mici si doze echilibrate parti de istorie, de viata, de vis. Pastrez si acum cu drag „oracolul”(nota: caiet de amintiri din clasa a VIII-a) pe care i l-am intins tremurand, in prag de despartire si pe care mi l-a inapoiat cu ochii luminosi si un zambet dulce, larg.

As putea sa vorbesc despre femei pe care le cunosc zilnic.Nu stiu de fiecare data cum se numesc sau incotro va duce drumul lor (sau al meu, dupa ce ele pleaca) dar simpla lor prezenta ma atinge profund.Ca o adiere de vis, ca o atingere de aripa.Ca si cum nici nu ar fi aievea….

Insa, mai presus de orice, as vrea sa vorbesc despre o EA ipotetica.Pe care mi-ar place sa o iubeasca EL.Mi-ar fi asa drag sa pot fi EA pentru cineva anume.

EA….care e sincera pana la sange si sensibila pana la lacrimi.Care stie sa vorbeasca fara a articula vreun cuvant.Ea….care danseaza in ploaie si in ninsoare ca si cum nu ar vedea-o nimeni.Care zambeste celui drag si ochiii ii stralucesc atat de viu incat scanteierea lor lumineaza intreaga lui viata.Intreaga lui existenta.

Ea….care se ascunde cand sufera si isi alina durerea in vorbe mestesugit, insa le tainuieste o vreme, pana se cicatrizeaza si se pietrifica bine.Ea….care face totul mereu, intreg, pana la capat.

EA….care viseaza cu ochiii deschisi.Cu ochiii inchisi.EA care canta fals, insa zambind.EA care se trezeste frumos, care se rasfata frumos si se joaca ghidus.

EA care nu stie sa minta si nu vrea sa uite.EA care e in stare sa tina in viata relatii la distanta, indiferent de orice distnta, de orice uitare, de orice tradare.

EA care iarta repede si imparte mereu bucurie.

EA care invata pentru examene stand pe burta, in mijlocul camerei, cu parul prins si cu creionul in mana.

EA care iubeste ciocolata.Si frunzele.Si pomiii.Si copiii.

EA care il cauta pe EL mereu.Chiar cand sunt aproape de sfarsit.

EA care spune „Nu inchide ochiii, mi-e asa de dor de tine….”

EA….

Asa as vrea sa fiu.As vrea sa fiu EA pentru cineva.Sa fiu totul si toate.Pentru ca nu stiu sa cred decat in absolut.In iubire absoluta.In prietenie absoluta.In vis absolut.

Ma tem insa, ca nu sunt decat o ea comuna.Care se chinuie sa pastreze echilibrul dintre a da si a vrea.Ma tem ca sunt prea putin consecventa in ceea ce visez, in ceea ce imi doresc, in ceea ce construiesc.Ma tem ca nu stiu sa clipesc frumos, nu stiu sa fac „ochii dulci” si nu am invat nici pana acum „arta ascunderii ridurilor de expresie”.

Revin,deci.Cum arata EA?

BEBE