PLASTIC out în IULIE – o campanie la care trebuie sa fii parte!

Despre Roxana Buzețelu am aflat din cea mai faină şi creativă comunitate, grupul naţional Work at Home Moms. Mi-a plăcut ideea unei campanii IULIE FĂRĂ PLASTIC şi am vrut să aflu mai multe.

Pe măsura ce am aflat detalii despre ea şi această campanie iniţiată de ea, m-a cuprins tot mai mult încântarea şi mi-am dorit să aflaţi şi voi, prietenii mei virtuali, în încercarea de a aduce în faţa voastră oameni şi subiecte care CONTEAZĂ CU ADEVĂRAT, DINTR-O ROMÂNIE FRUMOASĂ.

Pe scurt, cmapania IULIE FĂRĂ PLASTIC se adresează celor care lucrează cu resurse eco friendly, din materiale reciclate sau, pur şi simplu, îşi doresc să spună DA acestei provocări.

Dar cine este Rox şi ce înseamnă IULIE FĂRĂ PLASTIC?

Mă numesc Roxana și sunt mămică de Răducu de aproape 2 ani. Lucrez de ceva ani buni remote, așa că pentru mine munca de acasă a fost clar drumul ce aveam să îl urmez după nașterea băiețelului. Problema mea a fost că simțeam totuși că ceva îmi lipsește, că doar ideea de un job remote nu mă satisfăcea și mi-am dorit să pornesc un proiect care să aibă un impact pozitiv asupra celor din jur. Maternitatea a venit la pachet cu multe realizări și cu multe schimbări în acțiunile zilnice, printre care enumăr și faptul că am realizat impactul meu asupra mediului, consumerismul de care suntem cu toții înghițiți. Am început să mă informez, să mă documentez și să aflu efectul dezastruos pe care îl are plasticul asupra naturii. Așa că mi-am dorit să schimb ceva. Am început prin a schimba eu în familia mea diferite obiceiuri: mai puține produse în plastic, reciclat corect, etc. Doar că pe parcurs m-am simțit singură și mi-am dorit să am în această călătorie oameni care își doresc același lucru: protejarea naturii și crearea unui viitor mai bun copiilor pe această planetă.

În luna iulie, se organizează la nivel internațional “Iulie fără plastic”, o campanie care are ca scop conștientizarea asupra consumului abuziv de plastic din viețile noastre.

Roxana a organizat o campanie, pe care o susține atât online, cât și offline, prin furnizarea de materiale celor interesați de schimbare.

Cum te poţi implica în campania IULIE FĂRĂ PLASTIC

    1. Prin simpla accesare a link-ului – www.micilebucurii.ro. Aici vă puteţi înscrie adresa de e-mail pentru a fi mereu la curent cu informații și materiale care să vă ajute în eliminarea plasticului din viețile voastre. Roxana crede (şi eu sunt de acceaşi părere) ca orice gest, oricât de mic, este de impact, iar dacă noi ne adunăm cât mai multe vom reuși să producem schimbări ce vor avea un impact mare de-a lungul timpului.
    2. Poţi alege să selectezi deşeurile pe care le produci, cu toţii o facem, în diferite grade şi cantităţi. Ştiu că nu toate oraşele au această opţiune, de colectare selectivă a deşeurilor, dar mă bucur să spun că în oraşul meu, Piatra Neamţ, există containere unde se aruncă cele diferite tipuri de deşeuri: 3. Ştiai că există chiar o lege care obligă instituţiile publice să colecteze separat deşeurile produse? Există! Este vorba despre Legea nr. 132/2010 privind colectarea selectivă a deşeurilor în instituţiile publice. Concret, legiutorul (Parlamentul României) urmăreşte ca, prin aplicarea prevederilor acestei legi să crească gradul de reciclare şi valorificare a deşeurilor colectate selectiv şi, de asemenea, creşterea gradului de informare şi de conştientizare, precum şi educarea funcţionarilor publici, a angajaţilor şi a cetăţenilor cu privire la colectarea selectivă şi managementul deşeurilor. Sună bine, nu-i aşa?                                                Dacă sunteţi curioşi ce cuprinde această lege, o găsiţi uşor, printr-o simplă căutare pe sfântul Google. Cadru legislativ există chiar şi mai larg – Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor. Acum trebuie doar să respectăm ceea ce este legiferat 🙂
      4. Să cumperi mai conştient, mai raţional, cu grijă sporită faţă de mediu! Adică cum? Păi, aşa cum spune Roxana, asta se poate traduce prin acţiuni ca depozitarea ambalajelor reciclabile în spaţiile special amenajate, alegerea (la cumpărături) unei sacoşe textile în loc de una din plastic sau chiar o sacoşă textilă pe care să o ai mereu cu tine, la nevoie, susţinerea producătorilor locali şi a făuritorilor de handmade 🙂 – scuteşti astfel Planeta de cheltuielile de ambalaj şi plasticul folosit acolo.

Sper ca postarea mea să te ajute să conştientizezi câteva aspecte la care poate nu te-ai mai gândit… exemplul pe care tu îl oferi copiilor tăi, comunităţii în care trăieşti poate fi doar primul pas din marea schimbare pe care o aşteptăm cu toţii, în lume.

Veştile bune circulă repede, aşa că avem deja alături de noi, cei conştienti de impactul acţiunilor noastre asupra mediului, câţiva parteneri care pun umărul la IULIE FĂRĂ PLASTIC – lista lor (în creştere, sperăm noi) o puteţi accesa pe pagina de FB Micile Bucurii.

Ştiu că trăim cu toţii vieţi agitate şi nu avem mereu timp de lucruri mari, dar un semn de apreciere a unor activităţi în care crezi pot fi o susţinere care  ne bucură şi ne onorează…so, feel free to SHARE, LIKE and CARE !

Usborne cu Irina şi Gabi. Povestea din spatele cărţilor

Timpul zboară şi pare că fiecare clipă care trece aduce în plus un CEVA de făcut. Chiar dacă simt că alerg, chiar dacă jonglez cu activităţile şi câteodată pare că nu mai ajung la final, oameni frumoşi îmi ies în cale la tot pasul. File din povestea Usborne cu Irina şi Gabi vin să confirme acest lucru.

Vă invit să cunoasteţi două curajoase mame care s-au decis să îşi crească puiii de om în prejama şi cu drag de carte. Carte colorată, valoroasă, educativă. Cartea venită de peste mări şi ţări. Cartea Usborne 🙂

Cine este Irina de la Usborne?

Irina Petrovici este soție și mamă a doi copii frumoși și curioși, Maria (2,4 ani) și Radu (6 ani).

Irina este absolventă de Liceu Pedagogic, licențiată în asistență socială și în psihologie, cu un an de formare în terapie de familie, master în managementul fondurilor europene și certificat de manager de proiect. Irina și-a început cariera profesională în urmă cu mai mult de 15 ani ca asistent social și a lucrat cu diverse grupuri vulnerabile (femei însărcinate cu risc de abandon, copii seropozitivi, tineri cu dizabilități, persoane vârstnice…). În ultmii 10 ani s-a concentrat pe scrierea și implementarea de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile în domeniul social. A lucrat atât în instituții publice, inclusiv în Ministerul Muncii, cât și în firme private străine.

Irina a coordonat proiecte finanțate din Fondul Social European, având  teme ca promovarea femeilor pe piața muncii, egalitatea de șanse și de gen și combaterea violenței domestice și sprijinirea femeilor în situații dificile.

Irina se pregătește să înceapă o nouă colaborare ca expert fonduri europene în proiecte finanțate de Programul Operațional Capital Uman.

Cum a ajuns Irina reprezentant Usborne?

A trecut printr-o situație prin care multe mame trec în ziua de astăzi. Firma la care lucra pe proiecte europene a intrat în insolvență pe când Irina era însărcinată în 6 luni cu al doilea copil. A stat 2 ani în concediu de creștere copil, perioadă în care a sperat că firma va intra în faliment și îi va înceta contractul (nu se punea problema de redresare financiară a firmei, din păcate). Nu s-a întâmplat asta. Printr-un concurs de împrejurări – un angajator străin care nu vroia să își bată capul cu situații complicate, intrarea în vigoare a unui nou Cod fiscal,etc. – Irina s-a văzut nevoită să își scrie demisia în luna ianuarie 2018.

Cu o saptămână înainte ieșise la cafea cu Gabi Rusu și aflase ce face ea, ce înseamnă să faci parte din echipa Usborne. Copiii celor două au fost colegi de grădiniță 3 ani și astfel, cărțile Usborne ajunseseră deja în casa Irinei, dar ea nu se gândise niciodată la ele ca la un mijloc de a câștiga  (și) bani.

Dar scrierea demisiei a născut panică în viața Irinei, un om activ care s-a simțit, deodată, în picaj direct, căzând într-un vid de întuneric și necunoscut. Deși începuse deja să se prezinte la interviuri, o mamă cu doi copii nu este cea mai veselă alegere pentru angajatori, mai ales când mama vine după doi ani de pauză. Proiecte finanțate prin Programul Operațional Capital Uman nu erau în implementare decât foarte puține, erau deja mulți specialiști fără loc de muncă din vechea perioadă de programare…Cu alte cuvinte, Irina era panicată la gândul că se plafonează.

Așa că a vorbit cu soțul, i-a povestit despre oportunitatea prezentată de Gabi. Acesta părea încântat de ideea ca sunt cărți de calitate, în limba engleză, pentru copii. Decizia pe care au luat-o împreună a fost că merită să încerce. Așa că Irina a sunat-o pe Gabi și s-a înscris în echipa ei.

Ce spune Gabi? (mentorul Usborne al Irinei)

Știu că puțini oameni pot spune cu mâna pe inimă că sunt mulțumiți de activitatea lor, de ceea ce fac zilnic. Eu mă număr printre ei, deoarece activitatea Usborne pentru mine este o activitate relaxantă și plăcută.

O lăsăm pe Irina să depene firul poveştii ei… Usborne

Mi-am luat munca foarte în serios din prima. Mi-am facut din logo personalizat, pagină, grup. Am noroc cu fratele meu care este web designer şi m-a ajutat la partea de design. Am studiat mult despre publicitatea pe Facebook, am învățat să fac postări. Toată experiența adunată de-a lungul anilor de muncă simt că a fost folosită pentru prima dată la cote maxime: organizare de evenimente offline, postări pe facebook, comunicare cu clienții, lucru cu copiii mici la ateliere. Acum am realizat că nimic din ce înveți în această viață nu este întâmplător și inutil și poti folosi orice experiență acumulată în noi contexte.

Astfel a luat naștere pagina Povestea cărților. Apoi am creat grupul Cărți și ateliere pentru cei mici. Un alt proiect de suflet care s-a născut cam la 3 luni după intrarea în Usborne este grupul de Facebook [email protected] Este un grup de suport născut din dorința de a ajuta alte femei care se confruntă la finalul concediului de creștere copil cu multe întrebări și dileme așa cum m-am confruntat și eu: Să mă întorc la muncă? Să mai stau acasă cu copilul? Oare cine mă mai angajează pe mine după 2 ani de concediu și un copil mic acasă (sau mai mulţi)?Să încerc ceva pe cont propriu?… și lista poate continua.

Este un moment dificil pentru multe dintrte noi, se naște multă vinovăție în sufletele noastre și avem nevoie să știm măcar că nu suntem singurele care trec prin această etapă. Îmi doresc să cresc acest grup încet, încet, și să mă implic mai mult în sprijinirea acestor femei. Până la urmă, acesta este rolul meu ca asistent social: să sprijin persoanele aflate în diferite situații dificile.

Și soțul și copiii sunt acum implicați în proiectul Povestea cărților. Soțul mă sprijină foate mult în această activitate. Radu mă ajută foarte mult la evenimente: aranjează cărțile, le povestește clienților despre ele, ne ajută la ateliere. Maria întreține atmosfera 🙂 și participă la ateliere alături de copii. Amândoi mă ajută să facem poze și filmulețe (de obicei sunt instantanee) pentru postărille pe pagină și grup.

Gabriela Rusu este minunată, mă sprijină foarte mult și îmi răspunde la orice întrebare la orice oră. Asta a contat mult, pentru că au fost multe momente în care am fost demoralizată…orice afacere are suișuri și coborâșuri, trebuie doar să te sprijine cineva din când în când și să îți ridice moralul.

Acum am 6 luni de Usborne și deja se conturează și alte planuri. Pe lângă evenimentele offline pe care vreau să continui să le organizez pentru că îmi place să fiu în contact cu clienții (pe grupuri de Facebook nu vând, m-am axat mai ales pe grupul și pe pagina mea) îmi doresc să lansez alături de soțul meu și o serie de ateliere pentru copii. Deja avem două pe care le-am făcut și au avut succes, dar mai avem și alte idei. Soțul este programator și are o serie de idei inovatoare. Din toamnă sperăm să facem și mai multe mai ales cu temă tehnică. Vrem ca toate cunștințele pe care copiii le învață în școală să prindă viață și în practică prin experimente științifice. Din păcate școala românească pune mai mult accent pe partea teoretică decât pe cea practică și cred că aceste ateliere, pe lângă faptul că sunt distractive, sunt și educative.

Ce înseamnă Usborne pentru mine?

O punte de lansare. Mi se pare că Usborne îți oferă multe oportunități de colaborare, șansa să te dezvolți și să faci și alte activități conexe. Șansa să înveți multe lucruri noi și să cunoști oameni minunați din diverse domenii de activitate.

Îmi doresc să pot continua această activitate frumoasă și după ce încep noul job. Până la urmă, îmi doresc ca peste 2 ani, când ar trebui să închei acest nou contract să nu mă mai regăsesc în situația din ianuarie anul acesta și să am o mică afacere care să îmi permită să lucrez de acasă.

O zi din viaţa unui mame Usborne

Dacă vă surâde ideea de a avă lansa într-o astfel de provocare, vă invit să plecaţi la drum având aliaţi puternici şi informaţii exact despre ceea ce înseamnă această activitate. Am întrebat-o pe Gabriela cum arată o zi din viaţa ei…

Zilele mele arată cam așa: În jurul orei 9 primesc apel de la curier și mă anunță că în 5 minute îmi aduce comanda. Stomacul meu începe să aibă furnicături, din alea frumoase ca înainte de a se întâmpla un lucru minunat. Când îmi pune în hol cutiile cu cărți, deja simt că este punctul culminant și abia aștept să deschid cutiile și să încep să scot cărțile din ele. Bucuria pe care o simt nu poate fi descrisă în cuvinte, e ca și cum aș fi primit cadourile de Crăciun pe care le-am așteptat un an întreg. Dacă sunt și copiii acasă în această zi, își primesc fiecare dintre ei cartea (avem înțelegere ca la fiecare comandă plasată să primească și ei câte o carte) și ne punem pe răsfoit cu drag; ei din cărțile lor, eu din fiecare carte nouă, cu același entuziasm. După ce toate cărțile au fost mângâiate și verificate, toți trei pregătim coletele cu cărțile mult așteptate de alți copii, le ambalăm cu grijă pentru a ajunge în siguranță la destinație, punem cu drag câte un semn de carte pentru ca cei mici să poată marca pagina unde au rămas, apoi eu postez pe pagina de cărți Raisa’s Books cărțile rămase pentru a fi alese și de alți copii. Trebuie să recunosc că această activitate îmi dă o satisfacție aparte, iar bucuria copiilor mei atunci când își aleg cărțile mă face să înțeleg că am făcut alegerea potrivită. Abia aștept evenimentul de vară de pe pagina cu cărți, unde voi prezenta acele titluri numai bune pentru a fi luate în vacanță.

Şi noi aşteptăm cu emoţie următoarele mame care vor vorbi aici, despre pasiunile lor, devenite, între timp… job 🙂

Eu le mulţumesc aici, public, celor două mămici Usborne pentru că au ales să împartă cu noi timpul, să ne povestească puţin despre această pasiune pentru cărţi care a devenit, cu timpul mai mult decât atât. Vă doresc să vă împliniţi cele mai îndrăzneţe vise, oriunde v-ar duce drumul ales!

PS: Dacă v-a plăcut acest gen de incursiune în lumea mamelor care lucrează de acasă, daţi-mi de ştire şi mamele care încă nu sunt hotărâte pe ce drum să apuce pot primi curajul necesar să încerce 🙂

RoSa Handmade Boutique – pasiune pusă la treabă

Pe Rodica aka furnicuța hărnicuță din spatele RoSa Handmade Boutique am descoperit-o în comunitatea Work at Home Moms, grupul mare de România. O anume situație de viață prin care Rodica și fiul ei trec mi-a dat curajul de a o invita aici, în căsuță.

Demult, visam la o carieră în jurnalism, microbul interviurilor 😛 a rămas, așa s-a născut această rubrică – De vorbă cu… 🙂

Vă poftesc să o cunoașteți și voi. Dacă vă plac bijuteriile realizate de ea, poate vă faceți timp să îi scrieți, să o încurajați. Curajul celor care luptă în viață nu este decât o sumă de reacții în lanț a feedback-ului pe care îl primesc în momente cheie, de la alții. Continuă lectura „RoSa Handmade Boutique – pasiune pusă la treabă”

Educator prenatal Lamaze la raport :)

Continuăm seria interviurilor cu Roxana, educator prenatal Lamaze în formare (deocamdată). Pentru că experienţele venirii pe lume a unor copii minunaţi mi-au dat târcoale – Adelina mi-a amintit atât de suav despre aceste trăiri, mi-am adunat timpul şi am ascuţit peniţa să aştern aici o poveste 🙂

Continuă lectura „Educator prenatal Lamaze la raport :)”

Garderobă la detox. Un webinar by Gabi Urdă

Pentru că unul dintre obiectivele mele de anul acesta are legatură cu garderobă şi stilul personal, mi-am luat pe acest drum câţiva parteneri 🙂

În primul rând, am participat la câteva webinarii organizate de Gabi Urdă. Ultimul la care am participat – Detox de garderobă – mi s-a părut WOW şi am vrut să vă povestesc şi vouă, aici, câte ceva despre ce anume ne-a povestit Gabi. Continuă lectura „Garderobă la detox. Un webinar by Gabi Urdă”

Poveste cu happy-end. Atlasul cu Idei

Fiecare poveste începe cu … A fost odată ca niciodată, într-o țară tare îndepărtată și de lume neuitată, o Mamă care avea 3 fete cucuiete. Și dragostea mamei, împletită cu o mică doză de nebunie antreprenorială a Tatălui făcea în fiecare zi ca frumoasele fete să crească văzând cu ochii. Fiecare dintre ele era harnică și ascultătoare, dar niciuna nu semăna cu surorile ei. Continuă lectura „Poveste cu happy-end. Atlasul cu Idei”