Cărți citite în 2017. O nouă provocare pentru mine

Anul 2017 a fost, pentru mine, un fel de reîndrăgostire de marea mea pasiune din liceu – cărțile. Mi-a plăcut mereu să citesc, dar parcă în liceu, mai ales după ce ne-am mutat și mi-am lăsat prietenele dragi în urmă :(, m-am refugiat în lectură și mi-am „rumegat” între pagini de cărți o grămadă de trăiri.

Cărțile îți pot fi prieteni de nădejde, te pot purta într-o lume la care nu ai acces altfel sau îți pot da curaj să faci alegeri pe care încă nu le poți vizualiza.

În casa părinților mei a existat mereu o bibliotecă. Pe măsură ce eu și sora mea am crescut, ei au încetat să cumpere cărți, dar pe mine, mă afectase deja „virusul” și fără să vreau, în liceu și facultate am început să investesc în lecturile mele. Inițial, am cumpărat dicționare și cărți pentru școală, apoi am „colecționat” diferite cărți care erau oferite cadou la achiziția unui ziar. O parte dintre ele erau citite pe nerăsuflate, cum ajungeam acasă cu ele. Așa am ajuns, când m-am măritat și am ajuns la casa mea, să am în „lada de zestre” muuuuulte cărți.

Îmi amintesc zâmbind că mobila de sufragerie pe care am ales-o, împreună cu soțul meu, avea un loc minuscul pentru cărți și a trebuit să comandăm, suplimentar, alte două corpuri de mobilă pentru a putea depozita frumos multele volume pe care le-am adus cu mine, în acestă căsnicie.

Poate faptul că am scris, la rândul meu, m-a făcut să respect mereu atât de mult cărțile. Poate faptul că mi-am închipuit mereu cum ar fi să existe o carte scrisă de mine m-a făcut să prefer mereu cartea scrisă, tipărită, pe care o poți mângâia și mirosi, în detrimentul cărților în format pdf.

Am citit și astfel de cărți, dar parcă plăcerea lecturii nu a fost deplină. Încă nu am găsit o soluție care să împace bucuria atingerii unei file de carte și tristețea conștiinței că paginile care mă bucură înseamnă moartea unui copac. Poate un kindle în dar de ziua mea ar rezolva problema?

Pentru că e an nou și peste câteva zile voi face primul meu panou al viselor pentru 2018, am scris azi despre cărți. Pentru mine, cărțile sunt portițe magice spre țara viselor.

2017 m-a făcut să mă reîndrăgostesc de lectură. Despre o parte dintre cărțile citite am scris aici, pe blog – impresiile mele de lectură sunt menite să vă trezească apetitul și să le citiți și voi. Despre altele, am amintiri în suflet și citate adunate într-o agendă. Am citit mult și online, bloguri, interviuri, diferite informații care mi-au fost necesare la un moment dat.

Pentru 2018, îmi propun să citesc măcar 2 cărți pe lună. Asta înseamnă 24 de cărți citite la final de 2018. Nu e foarte mult, dar e un obiectiv conștient. Vreți să vă alăturați acestui obiectiv? Dacă răspunsul este afirmativ, vă invit să îmi lăsați un semn aici sau pe pagina de FB a blogului, ca să pornim alături în această călătorie minunată.

Am învățat, anul acesta, că este foarte important să ai alături oameni care au obiective asemănătoare și că asumarea unui obiectiv devine cu adevărat serioasă când declari public unde vrei să ajungi.

Deci…:) Minim 24 de cărți citite pentru anul acesta!

Iată cărțile despre care am scris în 2017:

Rememorând postările anului trecut, îmi spun că aș fi putut scrie mai des. Dar, pe de altă parte, îmi dau seama că fiecare nou pas făcut m-a adus unde sunt astăzi.

Am cunoscut oameni uimitori, în realitate sau doar virtual – interviurile dragi de pe blog stau mărturie. Am pierdut și am câștigat, deopotrivă. Nu m-am dat bătută. M-am ridicat, de fiecare dată, după ce viața m-a pus la pământ.

Azi, îmi propun să nu mai uit DE CE îmi place lectura. Să nu mai abandonez cărțile și să îmi fac timp pentru ele, chiar și (doar!) 30 de minute pe zi. E vital. Pentru sănătatea mea mintală și pentru fericire.

Atenție! Iubirea pentru lectură dă dependență. Odată ce te-a prins „flama” aceasta, cărțile îți devin atât de utile, atât de aproape.

La mulți ani 2018! Să fii un an bun, cu lecturi minunate și oameni pe măsură!

2017 și după – acasă

Suntem aproape la final de 2017 și eu sunt acasă. Poate se poartă, în perioada asta bilanțurile, dar eu prefer să vorbesc doar despre ACASĂ. Cum e acasă pentru sufletul meu, cum ne-au fost sărbătorile și cum îmi doresc să fie anul ce vine.

Nu, eu nu cred că dacă spui Universului ceea ce îți dorești acesta îți va strica planurile. Pentru că o dorință, un vis pentru tine și cei dragi ție nu este un plan. Nu depinde 100% de tine, dar…să revenim la acasă, acolo unde începe totul.

Acasă este, pentru mine, mai mult decât un loc. Acasă este o stare, o căldură și o liniște pe care aș vrea să le pot lua cu mine, oriunde aș merge. Acasă este colțul de lume din inima mea, dacă aș vrea să dau o explicație mai poetică.

2017 a fost un an în care ne-am plimbat mai mult decât de obicei. A fost un an în care eu am ales, conștient și asumat, să investesc timp pentru mine și creșterea mea. Am fost la cursuri de afaceri și de dezvoltare personală. Am scos blogul în lume și am susținut un seminar de dezvoltare personală pentru curajoasele WAHMs (mame care lucrează de acasă) din Neamț. Am pornit pe drumul pentru o versiune mai bună a mea și mă țin, zâmbind, de plan.

Pentru mine, 2017 a fost un an în care mi-am reorganizat puțin prioritățile și, chiar dacă nu e ușor de înțeles pentru ceilalți, eu simt că sunt pe drumul cel bun și nu mă voi opri aici.

Da, au fost clipe pline de zbatere și de nebunie. Au fost zile în care am alergat, am jonglat cu tot ce aveam de bifat și m-am întrebat de ce nu ar putea fi mai ușor. Mi-am răspuns singură, evident și acum știu că fiecare mică sau mare luptă este aici pentru a-mi fi lecție. Și da, mi-am asumat faptul că le chem. 🙂

Am cunoscut oameni superbi, am trăit povești care m-au rupt în bucăți și am gustat emoții cum nu credeam că există pe lume.

Acasă sau hai-hui, în lume, am citit mai mult decât anii trecuți. Am crescut mult în puterea de a ierta și de a accepta oameni și idei diferite. Probabil m-am schimbat. Îmi place să cred că doar în bine.

Crăciunul acasă este cel mai mare dar pe care îl putem primi. Și nu doar în decembrie. Dacă în suflet porți tot anul căldura și seninul lui acasă, oricare loc în care te vor duce pașii va fi magic.

Pentru 2018, îmi doresc la fel de mult. Îmi doresc să rămânem sănătoși, să îmi trăiesc visul și să devin tot mai stăpână de timpul și pe veniturile mele. O să scriu în continuare, pentru că microbul acesta nu are antidot :P. O să citesc și în 2018 pentru că e un combustibil care mă încarcă potrivit, de fiecare dată.

O să iubesc mai mult și o să aștept mai puțin de la cei din jur. Cu siguranță vor mai fi și lacrimi, vor mai fi și clipe de tristețe, furii de moment și mici pași greșiți.

Voi ce planuri aveți pentru 2018? Pentru voi ce înseamnă acasă și ce anume duceți cu voi din experiențele acestui an?

Am pus aici doar câteva link-uri spre unele texte scrise anul acesta. Ele au fost mult mai multe și aș vrea sincer să aflu părerea voastră despre aceste texte. Știu că de multe ori, rezonăm cu anumiți oameni în clipe anume nimerite, lucru pe care îl spun și statisticile site-ului. O parte dintre voi ați poposit aici, în spațiul meu de acasă, căutând ceva nume. Poate ați găsit, sau poate nu… în 2018 aș vrea să vă cunosc, măcar pe o parte dintre voi.

Așa că, îmi doresc un 2018 mai liber, mai curajos și mai conectat. Iar textul meu de final de 2017 este mâna mea întinsă către voi 🙂

PS: Vă doresc zile pline de sens, alături de cei dragi. Fie că sunteți lângă șemineu sau la soare, să vă înconjurați de tot ce vă bucură și vă este de folos. La mulți ani, dragii mei!

Sunt. Pastila de motivaţie şi culoare din decembrie

Eu sunt conştientă că Viaţa ne oferă multe provocări. Eu am ales să le primesc zâmbind, cu braţele deschise. Aşa cum eu am învăţat să mă bucur de toţi oamenii din viaţa mea, vă invit ca acum, în decembrie, să conştientizaţi LECŢIA pe care v-o oferă fiecare relaţie în care sunteţi parte.

Un mic exerciţiu pentru ziua de azi…

Eu sunt importantă și curajoasă. Eu merit să mă bucur de reuşitele mele. Eu sunt frumoasă pe interior şi zâmbetul meu este cald. Eu sunt aici pentru că misiunea mea este importantă pentru dezvoltarea mea, ca persoană. Eu sunt un om bun şi am voie să mă iert pentru ceea ce greşesc. Eu sunt Acum, Aici şi merit să atrag în jurul meu oameni buni, frumoşi care să mă înveţe/ajut să cresc.

Eu sunt cel mai bun prieten, dar eu sunt şi cel mai mare duşman pe care viaţa mi-l va oferi. Eu trebuie să îmi permit să mă ridic, de fiecare dată, după ce am căzut. Eu sunt obligată să îmi permit să îmi repar rănile, să îmi vindec durerile şi să merg înainte, cu putere reînnoită.

Eu sunt pregatită să îmi ofer mie cele mai bune prilejuri de creştere şi devenire. Eu sunt dispusă să iubesc, să cred, să râd, să trăiesc exact aşa cum îmi doresc. Şi momentele în care aleg să mă îngrijesc doar pe mine nu sunt clipe de egoism. Sunt clipe în care sufletul meu se pregăteşte pentru celelalte clipe în care ALEG, CONŞTIENT, să ofer din preaplinul inimii mele.

Eu sunt mândră de mine. Eu sunt datoare să încerc, să lupt pentru visele mele, să îmi depăşesc propriile aşteptări şi să devin cea mai bună variantă a mea.

Aş vrea să văd mai multe persoane care se respectă şi se iubesc suficient. Aş vrea să fim, fiecare dintre noi, mai conştienţi de valoarea noastră ca oameni, ca femei.

Aş vrea tare mult să ştiu cum vedeţi voi aceste aspecte. E important să te valorizezi? Cum faceţi asta şi ce anume vă ajută să rămâneţi conectate la propria voastră valoare, demnitate, încredere?

Aloe în suflet

                                                                  Aloe în suflet

 

Cu degetele albe şi mici,

cu unghiile colorate,

cu fluturi şi flori,

cu amestec de culori,

ţi-am făcut o vrajă.

 

Cu buzele subţiri,

cu textele rotunde, mustind de

entuziasm şi avânt,

cu semnele de întrebare

şi punctele de suspensie,

ţi-am rescris clipele.

 

Cu ochii trişti şi tăcerile scurte,

cu avioanele şi râsul nebun,

cu frânturile de zi,

cu BUNĂ DIMINEAŢA şi

MI-E DOR DE TINE,

ţi-am populat visele.

 

Cu aluniţe mari şi mici,

cu verde şi roz,

cu aloe şi somn suficient,

ţi-am desenat, în palmă,

harta inimii mele.

 

O să treacă timpul

şi eu îţi voi zâmbi mereu.

O să se schimbe anotimpurile

şi o să îmi rămâi aproape,

frunză pe suflet.

 

O să fim bine.

Dacă tu nu pleci

şi eu nu uit.

 

Ajuta-mă să nu pot  uita

şi eu te voi ţine prizonier,

în suflet.

Îmi plac testele. Şi provocările

Îmi plac testele. Şi provocările. Îmi place să văd cât de departe mă poate duce curajul meu. Pornind de la combinaţiile alimentare pe care le testez în bucătărie în ultima vreme, până la cărţile noi de pe noptieră, până la sporturile cu care aş vrea să îmi împrietenesc puiii de om. Chiar şi la teme noi pe blog.

Am preferat să caut opţiuni noi când am fost în situaţia de a cumpăra jocuri şi jucării noi pentru grădiniţă. Am dat o strigare în grupul mamelor care lucrează de acasă, am salvat fotografii, am cerut recomandări, am solicitat oferte, am negociat sume 🙂

Îmi plac testele şi experienţele noi în care rezultatul final este o nouă abilitate sau aptitudine pe care o deprind. Mereu mi-a plăcut să aflu lucruri noi despre mine. Mă distrează teribil când se potriveşte câte un astfel de test, din marea întelepciune a lui FB.

Îmi plac testele şi întrebările prin care un ton jucăuş ascunde un adevăr greu de digerat. Îmi plac testele pe care viaţa ni le dă, tuturor. Fără să ne anunţe. Fără să avem bibliografie. Şi fără să aflăm decât după. Când vedem că suntem pe scut sau sub scut. Fiecare când conştientizează. Dacă o face, vreodată.

Îmi plac testele de personalitate şi îmi amintesc mereu cu drag de perioada în care visam cum voi face eu carieră în psihologie. Evident, anii au trecut şi cariera respectivă nu s-a concretizat ÎNCĂ în nici un fel. Nu e târziu şi mărturisesc azi, cu toată sinceritatea: testele de personalitate sunt un instrument cel puţin de sondare a firii umane.

Îmi plac provocările în care mă iau la trântă cu mine şi cu ceea ce credeam că ştiu. Voi ce provocări apreciaţi? Ce teste vă accelerează pulsul?

Luaţi note de trecere sau reveniţi la restanţe? Mai în glumă, mai în serios, există teste unde nu ai mai multe şanse. Uneori, se întâmplă să realizezi asta repede şi să poţi repara ceva. Să mai poţi petici, pe ici pe colo ce se poate. Alteori, ce e stricat, rămâne ăn urmă. O rană sau o amintire. O fotografie din viaţă sau doar o părere.

 

Azi, Teach for Romania. Interviu cu Sinziana Badea

Un altfel de educaţie.

Pe Sînziana Badea am cunoscut-o când drumurile celorlalți „copii din familie” s-au întâlnit (sora mea mai mică și fratele ei mai mare). În agitația nunții, nu am avut vreme să stăm prea mult de vorbă, dar cumva, mi-a rămas în minte aerul ei blajin, interesul şi aplecarea spre educaţie.

Iată că a venit vremea potrivită să aflăm, împreună, ce se mai aude azi, despre educaţie.

Sinziana Badea . Teach for Romania

Să facem cunoştinţă. Cine eşti tu?

Sunt Sînziana, om pasionat de învățare, educație și modul în care poți să formezi și să crești comunitățile și în prezent Tutor Coordonator la Teach for Romania.

De unde pasiunea pentru educaţie? Cum ai ajuns la Teach?

Cu educația am cochetat încă de când eram mică, mama fiind profesoară, am avut constant contact cu sistemul, profesorii sau mirosul manualelor. Am descoperit însă adevărata pasiune atunci când, pe timpul facultății am făcut parte dintr-o echipă de cercetare și am avut ocazia să cunosc multe povești, locuri și oameni.

Am terminat Facultatea de Sociologie din cadrul Universității din București, iar acest lucru mi-a deschis foarte mult ochii către societate și mecanismele ei. Astfel, am descoperit că unul dintre motoarele (nu doar ale țării noastre, ci poate ale întregii lumi) care face lumea să funcţioneze, este educația, în toate formele ei. Așa că, odată cu finalizarea studiilor, am ales să privesc mai mult către viitor, adică mai mult către educație.

Copiii de la Teach for Romania
Sinziana si clasa ei

Am început ca asistent de trainer pentru copiii supradotați, un segment din nou destul de neglijat în țara noastră, din păcate. A urmat dorința de a aprofunda educația dintr-o perspectivă mai personală, așa că m-am alăturat Universității Alternative (http://universitateaalternativa.ro/ ) și comunității de educație de acolo.  Într-un spațiu în care devii arhitectul propriei tale învățări, am mers pe drumurile autonomiei în învățare și ale unui design sănătos de creare de experiențe din care te poți dezvolta armonios.

Întâmplarea a făcut că în același an, cei de la Teach for Romania aveau nevoie de voluntari pentru prima Academie de Leadership și Pedagogie, respectiv prima generație de profesori și învățători pregătiți să meargă să predea în zonele defavorizate. Acolo cred că s-a produs adevăratul declic, pentru că eram impresionată de cât de mult drag și pasiune pot pune acei oameni din program pentru elevii lor și pentru un viitor mai bun al educației.

Nu am stat pe gânduri și am devenit intern pe partea de recrutare. Mi-a plăcut atât de mult ceea ce prezentam și avea atât de mult sens pentru ceea ce mă vedeam făcând și contribuind, încât am ajuns să ajut la recrutarea propriei mele generații, pentru că în 2015 am devenit și eu învățător în cadrul programului , pentru 35 de copii care mi-au dat lumea peste cap, în bine!

Știam că drumul avea să fie mai mult decât provocator, dar de mică îmi spuneam când eram supărată pe vreo nedreptate, că nu e drept! Nu e corect! așa că, nu e drept și nu e corect ca unii copii sa nu aibă acces la educație de calitate și nu e drept și corect să neglijez oamenii care peste 20 de ani vor fi cei care vor pune în funcțiune mecanismele sociale.

La finalul programului, am spus că a fost cea mai frumoasă și dureroasă experiență de creștere și învățare a mea de până acum! Așa că, până aici m-au condus mai degrabă o serie de întâmplări și experiențe care m-au șlefuit în ceea ce sunt. În prezent, am rămas tot în Teach for Romania, în zona de Training și Suport, fiind tutor pentru profesorii și învățătorii din program – adică un om care sprijină profesorii pe parcursul experienței din cei 2 ani.

Echipa Teach for Romania
Unde te vezi peste 5 ani?Tot alături de Teach?

Peste 5 ani mă văd făcând același lucru – să pun umărul la educarea copiilor din zonele defavorizate și poate să contribui mai mult pe partea de dezvoltare a comunităților din care aceștia fac parte.

Dacă vorbim despre educaţie, crezi că ceea ce ai trăit tu, în copilărie, te-a adus aici? Ce îţi aminteşti din anii de şcoală?

Din anii de școală nu îmi aduc aminte multe detalii. Știu doar că am fost un copil privilegiat și norocos, prin prisma familiei mele și a oamenilor care m-au crescut. Țin minte că pasiunea pentru citit am căpătat-o clar de acasă, când eu nu știam încă să deslușesc literele, iar toți membri familiei erau duși în călătoria propriilor lor cărți.

Poate exemplul ăsta m-a ambiționat, pentru că l-am dus și eu mai departe, 16 ani mai târziu, copiilor mei la clasă. Țin minte nu materii și oameni, dar sentimente și experiențe – de prietenie, bucurie când îmi reușea ceva bine, teama să nu fiu ascultată la tablă dacă nu cunosc bine conținutul, frica de tabla înmulțirii, fericirea de când am terminat de citit prima mea carte, culoarea năzbâtiilor alături de colegii mei sau emoțiile creșterii și pășirea într-o altă etapă a vieții.

Spune-ne despre educaţie în spiritul Teach for Romania!

Despre Teach sunt multe de zis! Să o iau cu începutul, este o organizație non-profit care își propune, prin misiunea sa, să recruteze cele mai valoroase persoane de cetățenie română, pe care le pregătește ca învățători sau profesori model și îi sprijină pentru a deveni factori de transformare în educație.

Scopul organizației este de a produce o schimbare sustenabilă în sistemul educațional național prin încurajarea și pregătirea tinerilor absolvenți de top sau a candidaților cu potențial mărit, să devină profesori și lideri dedicați. Viziunea organizației este de a crea opțiuni de viață prin educație de calitate fiecărui copil din România.

Programul, dezvoltat inițial în 1989 de către Teach for America în Statele Unite, atrage persoane care nu ar fi considerat în mod normal, ca opțiuni de viitor profesional, meseria de profesor, pentru a se implica în lupta combaterii inechității în educație. Modelul funcționează cu succes în alte 45 de țări, pe 5 continente, unde este aplicat de către organizațiile partenere în rețeaua Teach for All.

Programul există în România începând cu anul școlar 2014-2015, anul acesta având cea de-a patra generație de învățători și profesori sprijiniți în școlile partenere. Candidații își asumă o experiență de 2 ani de activitate de predare într-o școală parteneră, care se confruntă cu diverse provocări, cu scopul de a influența în mod pozitiv viața copiilor și de a se implica în comunitate.

Totodată, înainte de a ajunge la catedră, profesorii și învățătorii selectați participă în Academia de Leadership și Pedagogie, program intens, ce durează 6 săptămâni și care integrează modele de autocunoaștere și de management eficient al resurselor propii, un spaţiu de învățare care oferă profesorilor-lideri pregătirea didactică de bază și îi ajută să creeze contexte de schimbare.

În prezent, peste 65 de profesori și învățători sunt activi la catedră în peste 60 de școli din 12 județe: Brașov, București, Călărași, Constanța, Galați, Ialomița, Ilfov, Prahova, Teleorman, Tulcea, Vrancea, Olt, situate la o distanţă de aproximativ 3 ore de Bucureşti.

Cum putem ajuta Teach for Romania? Cine si cum se poate implica?

Mai multe vă invit să aflați pe http://teachforromania.org/. Tot pe site, puteți găsi modalitatea în care vă puteți implica, fie că este vorba de voluntariat, donații, 2% sau o susținere de tipul donarea zilei de naștere sau chiar intrarea în program. În prezent a început recrutarea pentru cea de-a 5-a generație, care se desfășoară pe parcursul a 4 runde, cu următoarele termenele limită: 14 noiembrie 2017, 11 ianuarie 2018, 27 februarie 2018, 11 aprilie 2018.

Care sunt cele mai frumoase momente din această activitate? Dar cele mai grele?

Printre cele mai frumoase momente din această activitate este lucrul cu oamenii. Programul este unul care are menirea de a te vulnerabiliza destul de mult – meseria de dascăl face asta în general, iar copiii uneori te pun față în față cu cele mai mari frici și butoane ale tale. Este necesar să fii acolo, prezent  non stop pentru elevii tăi, nu este un serviciu de la care să îți poți lua liber sau să mai întârzii puțin, să nu mai zic de mersul la ore nepregătit…ar fi haos. Este tare solicitant, iar dacă vrei într-adevăr să ai impact dincolo de catedră, îți muți fronturile și către părinții elevilor, către cunoașterea comunității și posibile soluții care ar putea ajuta la dezvoltarea sa.

În program intră oameni din diverse domenii, cu sau fără experiență de predare, dar cu dragoste pentru educație. Este foarte frumos să vezi cum 2 ani de zile îi transformă, fiind mai pregătiți pentru ei înșiși și schimbarea în mai bine a educației! Spuneam că e frumos lucrul cu oamenii, eu ca tutor am privilegiul de a le sprijini profesorilor drumul celor doi ani. Merg în vizite la clase, vedem (eu și profesorii pe care îi sprijin) punctele forte din planificare și lecții sau modalitățile în care pot fi îmbunătățite orele și relația cu copiii.

Uneori oboseala, stresul sau neputința își fac culcuș în tine atunci când vezi sărăcia lucie, asiști la episoade de violență sau povești pe care le vedeai doar la știri, te doboară, te fac să te simți mic, să îți pierzi încrederea în forța ta care voia să schimbe. De multe ori se întâmplă asta cu profesorii și învățătorii din program, cred că și cu cei care sunt în afara Teach, oameni de ani de zile la catedră care fac o treabă excelentă. Dar diferența este că aici profii Teach au urechi care să îi asculte și brațe care să îi sprijine. Când se întâmplă asta, tutorul este prima persoană de legătură sau propria lor generație de profesori, care ajută mult la redobândirea speranței și a încrederii.

Alte momente extraordinare sunt cele în care auzi cum elevii își iau învățarea în propriile lor mâini! Uneori e tare greu să vezi progresul sau roadele muncii depuse. De multe ori, ce faci tu, se desface când copilul ajunge acasă, în alt mediu sau, pur și simplu din cauza neajunsurilor la care sunt supuși. Nu cu toți se întâmplă așa, dar cu majoritatea da. Iar când auzi am reușit să îl fac pe elevul X să vorbească în fața clasei, copiii mei au început să citească, azi nu s-au mai bătut, părinții au înțeles sau elevii mei vin cu bucurie la școală, te topești!

Sunt acele mici victorii care dau sens muncii tale. Dar am multe exemple în care impactul e vizibil, exemple de elevi care datorită profesorului și-au urmat calea meseriei visate, s-au cunoscut mai bine prin prisma propriilor valori, doresc să contribuie pozitiv în comunitatea lor sau sunt capabili să vorbească despre ce a ajuns să însemne educația în viața lor, în fața a sute de oameni….și asta când abia de vorbeau în fața clasei. Este o activitate cu de toate!

Mulțumesc mult Irina pentru acest interviu și interesul tău și al cititorilor pentru educație. Pe curând!

 

Şi eu Mulţumesc mult!!! Pentru că există astfel de oameni, astfel de idei şi pentru că astfel, sensul poate fi regăsit. Eu cred că România are speranţă şi că ne putem încărca tocmai din educaţie cu această speranţă.

Ella – un roman cat o mie de vieti

Am terminat de citit, duminică seara, un roman ce aşteaptă de multă vreme să fie citit. Ella. Mi-a plăcut această carte, iniţial, când am văzut coperta pentru că un om drag este alintat cu acest prenume. Pe de altă parte, coperta aduce în prim plan o lacrimă albastră, asemeni ochilor Elei din viaţa mea.

Vi s-a întâmplat şi vouă să judecaţi o carte după copertă? De obicei, nu îmi aleg lecturile după acest criteriu. Dar, se mai întâmplă să mă atragă sau, din contră, să mă respingă o copertă a unui roman.

Acest roman, purtând numele unei femei pe care o veţi descoperi citind povestea, a poposit alături de mine, în vremuri tulburi. Glumesc, trăiesc o perioadă plină de proiecte şi gânduri frumoase. Pun în slujba mea pasiunea pentru scris, pasiunea pentru gândirea pozitivă şi pentru oameni. Tot ce fac zilele astea pare să se lege, să se coaguleze în vise mari şi îndrăzneţe.

Un roman care vorbeşte despre modul în care Ella va încerca să treacă peste moartea tragică a familiei sale. Ella este o scriitoare, nu e de mirare că m-a afectat povestea ei, nu?

Ella este o femeie zguduită de trăiri pe care nu le înţelege mereu, pe care vrea să le gestioneze. Ella vrea să moară pentru că îi este frica să (mai) trăiască. Cred că acesta este un gând destul de comun când trecem prin momente tragice în care nu vedem nici o cale de ieşire. Nu, nu m-am gândit niciodată serios la asta. Dar… acest roman ne poarta într-o lume dincolo de tragedie. Picătură cu picătură, trăim o poveste de dragoste în care cuvântul scris apropie doi oameni singuri, hăituiţi de teamă şi de durere.

Mi-ar fi plăcut să continue povestea, aş fi vrut să ştiu că Ella se salvează. Aş fi vrut să ştiu că multe dintre cărţile distruse au fost salvate. Aş fi vrut să ştiu că anticariatul a devenit vesel şi plin de viaţă.

Citind această carte, mi-am imaginat o grămadă de scenarii. Am râs şi am plâns, în gând, citind fiecare capitol. Am admirat dragostea protagoniştilor pentru cărţi. Am gustat fiecare citat şi fiecare vers. M-am bucurat de puterea Doamnei Înlăcrimate. Am gustat pe îndelete poveştile, dar încă nu am învăţat să tac, aşa cum face Ella.

Ella e un roman pe care vă invit să îl savuraţi pe îndelete, în vremuri de linişte şi pace. Să daţi pagina încet, să permiteţi inimilor voastre să digere fiecare imagine încet.