Exilium

Exilium

Pe cerul meu, mi-e dor pagan de tine

Si-n codul rosu mi-e canicula de dor

Furtuna sau taifun, imi e totuna!

Si, poate nu ti-am spus… mereu mi-e dor.

 

Si scriu adesea despre tot ce mi se-ntampla

Si, uneori, doar despre ce-mi doresc

Dar dintre toate, numai dorul mi-e lumesc

Mai tac, mai rad. Si da, IUBESC.

 

Ma dau cu totul fara sa simt mila

Si fara sa te iert, in gand, iti nascocesc

Prilejuri de sfada si-mpacare

Mai mult ca sigur, mi-e dor de-nnebunesc.

 

Din propozitii fara sens si rima

Tu intelege doar ca nu-i usor

Sa lupti mereu cu dorul e o crima

Iar condamnata, pentru totdeauna, eu.

Astepti schimbarea SAU esti schimbarea?

Schimbarea vine din tine sau tu esti schimbarea?

Exista perioade in viata in care simti ca trebuie sa faci o schimbare. Exista zile in care pare ca totul in jur iti spune ca drumul pe care mergi este unul gresit. Ai de ales: mergi inainte si vezi tu unde ajungi :P, te opresti si faci o schimbare, te intorci din drum. Fiecare alege pentru sine. Daca vrea. Daca poate. Daca este in acel punct in care poate constientiza.

Recent, intr-o discutie cu un Om Bun, mi-am dat seama (pentru ca uitasem) ca fiecare lucru se intampla cu un scop. Schimbarea te poate lovi pe nepregatite, te poate spulbera aproape. Sau poti alege sa fii tu schimbarea.

Da, imi spune vocea ratiunii. Dar… sa FII tu SCHIMBAREA poate insemna (de cele mai multe ori) sa te arunci in necunoscut. Sa alegi drumul intunecos. Care nu stii unde te va duce. Care nu stii ce pericole poate ascunde. La fel cum habar nu ai daca, nu cumva, iti poate aduce ACEL CEVA dupa care tanjesti de ani de zile. Dintotdeauna.

Pus in fata oglinzii, ce vei vedea? Poti alege schimbarea sau doar drumul sigur? Te increzi in fricile tale? Intrucatva perfect valide.

Suntem capabili sa ne schimbam cu adevarat sau doar mimam?

E un gand care imi tot da tarcoale de multa vreme. In adancul sufletului, esti curajos, esti bun si poti lupta pana in panzele albe pentru lucrurile (sau oamenii) in care crezi. Dar, cumva, pe traseu, te lasi influentat de ceilalti. Ajungi sa crezi sau doar mimezi ca NU POTI sau, mai grav, in opinia mea, ca NU MERITA. Si alegi alt drum. Mai sigur. Uneori, e caldut si bine. Poti „duce” cararea altcuiva si intelegi, rational vorbind, motivele pentru care ai fost indrumat acolo. Dar, cumva, sufletul tau URLA. Vrea aer curat. Vrea sa fie implinit. Vrea alt ceva. Vrea … schimbare 🙂 E greu, e infinit de greu. Dar fara acest suflu nu esti tu. Sau nu esti TU intreg. Esti ciunt, esti doar o parte. Si nimeni nu vrea sa traiasca doar jumatate.

Cred ca exista oameni care mimeaza multa vreme. Care incearca ani intregi sa fie … asa cum si-ar dori X. Sau Y. Sau cum ar vrea sa fie vazuti. Pentru ca, vorba ceea, traim intre oameni si nu putem sa facem (mereu) ce ne taie pe noi capul, nu? Sau da? Sau macar, uneori?

Schimbarea vine din suflet. Acolo o simti necesara. Acolo se naste si poate, daca ii/iti permiti, sa curprinda si alte sectoare ale vietii tale.

Poti incepe cu o schimbare de look, poti sa te imbraci mai fistichiu (dar perfect adaptat starii tale de spirit). Poti sa iti schimbi felul de a vedea viata. Poti sa alegi alte feluri de mancare din meniu sau chiar o alta locatie pentru concediu.

Cat dureaza schimbarea si in ce conditii?

Daca esti suficient de curajos, poti vedea cum schimbarea te va lua prin surprindere. Vei pierde poate cativa prieteni, daca drumul tau nu le mai place. Vei starni cateva reactii la oamenii care te stiau/vedeau/doreau intr-un anumit fel. E bine sa stii la ce sa te astepti. Sunt „pierderi de razboi” pentru ca, oricat de mult am crede contrariul, schimbarea adevarata afecteaza toata gama relatiilor pe care le ai cu ceilalti. Asta daca decizi ca aceste relatii sau acesti oameni sunt importanti pentru tine.

Daca nu sunt importanti si te poti lipsi de prezenta lor, e ok. Daca insa aceste pierderi iti pot afecta decizia de a spune DA schimbarii… e bine sa ai si aceste aspecte in vedere.

Schimbarea e evolutie sau nu 🙂

Incet, incet, invartind situatia pe toate partile, ajungem si la finalul postarii 🙂

Schimbarea este (poate fi) o evolutie. Da, ii dai gura de aer dupa care tanjea sufletului tau. Da, esti adevarat si AICI, in fata ta. Da, poti abandona masca si te simti perfect cu alegerile pe care le-ai facut.

Dar este aceasta schimbare o evolutie? Daca da, pentru cine? Pentru tine? Pentru ceilalti? Pentru toata lumea? Pentru pacea mondiala? 😛 Glumesc in ultima parte, dar evolutia poate fi ascunsa chiar si sub forma unui regres. Adica cum? Pai, de exemplu, ai putea constata faptul ca in spatele „nepasarii” tale vis a vis de comentariile lui X-ulescu sta o potrivita STIMA DE SINE. Pe care ai decis ca este vremea sa o lasi sa invinga. Sa iasa in fata si sa declare tuturor DA, NU SUNT PERFECTA/GRASA/SLABA/MARE MATEMATICIAN/etc. DAR MI-E BINE ASA. Poate fi autosufiecienta sau poate fi doar un pas spre a descoperi ca vrei sa fii acceptat asa cum esti. Cu ceea ce ai bun si frumos.

Concluzia unei postari despre schimbare

Daca ati avut rabdare (sau curaj!) sa cititi aceasta postare pana aici, va multumesc. Rasplata mea pentru voi este o concluzie adevarata, mai scurta si poate mai abrupta decat de obicei: ai curaj sa alegi schimbarea care te poate implini ca om! Nu va fi poate alegerea „perfecta” si va fi nevoie de ajustari pe parcurs, dar iti datorezi tie sa incerci 🙂

PS: Aceasta postare se datoreaza unui om care a stiut sa trezeasca constientizari. Este un mod de a spune MULTUMESC, esti WOW si vreau sa stii ca te apreciez pentru ceea ce esti!

O femeie puternica sau nu

O femeie puternica arata, poate, ca toate femeile. Orice culoare de par sau constitutie ar avea, o femeie puternica se va deosebi prin puterea de reactie sau, din contra, prin lipsa unei reactii, uneori.

O femeie puternica nu va ridica (neaparat) greutati la sala de forta. Poate nici mobila prin casa nu o va muta, fara ajutor. Va cara, periodic, sacose cu mancare/diverse spre si dinspre casa. Poate se va opinti ridicand un lighean plin de rufe proaspat scoase din masina de spalat rufe. Se va ridica pe varfuri sa intinda aceste rufe sau, in anumite cazuri, se va cocota pe un scaun, boscorodind ca nu e si ea mai inalta.

O femeie puternica poate nu va gati cele mai gustoase mancaruri intotdeauna. Va stapani cateva retete foarte bine sau va prefera sa gateasca doar ce „se mananca” fara a testa prea mult, pe langa.

O femeie puternica se va juca, pe covor, cu copiii. Desi, poate, e obosita. Sau trista. Va zambi celor din jur si va pleca, gales, genele Celui drag. O femeie puternica stie sa dojeneasca si sa alinte cu vorba, cu fapta si chiar cu gandul.

Contrar asteptarilor si credintelor comune, o femeie puternica va plange, uneori. Pentru ca i-au fost inselate asteptarile. Pentru ca a obosit. Pentru ca nu gaseste solutie. Pentru ca simte ca e greu.

Din nou, o femeie puternica va alege drumul pe care merge. Oamenii pe care ii vrea langa ea. Sacrificiile pe care le face. Bucuriile pe care le imparte. Iubirile in care crede si cele pe care le lasa sa se stinga.

O femeie este puternica daca se simte astfel. La fel cum o femeie este frumoasa daca se simte astfel. Nu am pretentia ca detin adevarul suprem despre femei, dar, pentru ca sunt una, dati-mi voie, sa cred ca, inainte de orice, o femeie puternica este un cumul de clipe, trairi si actiuni.

O femeie este, de multe ori, un mister. Pentru multi. Merita sa ai langa tine o femeie puternica? Ai curaj sa tii langa tine o femeie puternica?

Da, poate femeia puternica va riposta cand o ranesti. Cand o faci sa planga sau cand alegi o Alta. Va intelege daca ii explici, poate. Dar o vei face? O femeie puternica va crede in tine, va ramane langa tine atata vreme cat meriti si stii sa o faci fericita, sa o faci sa se simta apreciata, dorita, iubita. Va ghici, intotdeauna, cand lucrurile se schimba. Din lucruri mici, din taceri si ridicari de spranceana, va simti ca locul ei in inima ta e amenintat. Va stii, uneori inaintea ta, ca a pierdut lupta.

Te va pastra mereu in suflet si in timp, probabil ca iti va sterge o parte dintre pacate. Pentru a se proteja pe sine si pentru a te face pe tine demn de iubirea ei.

Nu oricine stie sa recunoasca o femeie puternica. Nu oricine are curaj sa se lase cu totul pe mana ei. Poate nici nu merita oricine o astfel de femeie. Timpul va spune, de obicei, daca a fost sau nu. Daca a lasat semne demne de mentionat sau nu. Si nu, cu siguranta, nu va lovi cu pumnul sau palma.

Femeia puternica este copil in suflet, poate. Va visa, va dansa si va rade. Va povesti purtand in priviri stelute, va rosi unui gand, va lacrima unei emotii.

Ca orice om, si femeia puternica poate gresi. Isi poate alege gresit Omul sau calauzele. Poate sa cada sau sa se impiedice. Poate sa se inalte prea sus si sa isi arda aripile. Sau sa isi zdreleasca genunchii, dupa caz. Se va ridica mereu, demna si se va scutura de praf sau de regrete. Va analiza, cu intelepciune, daca e cazul sa continue sau sa se opreasca.

O femeie puternica va cere ajutorul fara teama si il va accepta, fara jena, cand ii este oferit. Va sti sa recunoasca greseala sa, dar si pe a altora. Va corecta putin sau va taia in carne vie pentru a modifica ADN-ul.

Puterea unei femei nu sta in contul din banca, in victoriile din sala de sedinte si nici macar in frecventa sau calitatea tratamentelor cosmetice sau chirurgicale la care se supune.

Taria ei vine din inima. Din ochiul interior si din balanta cu care va vedea si va judeca tot ce o atinge. Din degetele cu care va mangaia suprafata sau cu care va cauta, pe intuneric, dedesubturile.

Poate nu vei cunoaste sau REcunoaste niciodata o femeie puternica. E cersetoarea din colt care intinde mana tremurand sau mama batrana care asteapta sa o intrebi cum ii mai e. E sotia care iti zambesti dimineata sau iubita care iti iarta tacerile, chiar daca nu le intelege mereu. E sora pe al carei umar plangi sau colega de birou care iti imprumuta radiera. Poate fi oricine.

Daca ai ochi sa o vezi, zambeste-i! Nu ii ridica palate, adesea nu asta isi doreste. Nu ii asterne covorul rosu si nu ii lustrui pantofii, decat daca ti-o cere. Dar, respect-o!Strange in brate trupul ei! Mangaie-i inima, mai ales cand se apropie  furtuna. Da-i aer si timp. Sa creasca, sa devina, sa ierte, sa se intoarca. Dupa ce a plecat de tot sau doar s-a ratacit.

Nu o lega in lanturi si nu o expune ca trofeu. Nu-i intinde puterea pe toate drumurile si culorile tradarii. Nu o desconsidera si, mai ales, iubeste-o! Asa cum e ea. O femeie simpla, cu puteri nebanuite.

 

 

Tu stii sa spui un ferm NU?

Da, pe bune, chiar am decis să scriu despre asta. Tu ştii să spui, ferm, NU? Ştii să refuzi politicos? Când nu poţi sau nu vrei să faci un anume lucru. Când persoana care te roagă nu îţi place sau din anumite motive, nu îţi este comod, la îndemână sau dezirabil să contribui?

Am în jur oameni pe care îi observ. Care NU ştiu să spună NU. Care se tem sau se jenează să refuze. Care, de mila sau din prea multă bună creştere, acceptă, tacit, lucruri/comportamente/persoane care nu merită. Care nu le fac plăcere sau cinste. Care le chinuie. Care le afundă. Care le schilodesc sufletul şi viaţa.

Ştii să spui, ferm şi hotărât, politicos NU?

Nu, nu îţi pot împrumuta bani. Pentru că nu îi dai înapoi niciodată.

Nu, nu pot să te ajut cu o lucrare pe care trebuie să o faci pentru că le am şi eu pe ale mele. Sau pentru că nu am timp. Sau pentru că nu apreciezi niciodată ajutorul meu şi simt că îmi pierd timpul.

Nu, nu poţi să mănânci doar desert.

Nu, nu mă simt bine când lipseşti/întârzii fără să mă anunţi.

Poate că, mulţi dintre noi, am fost crescuţi să ajutăm, să fim darnici şi săritori. Poate ni s-a predicat mereu că un bun creştin întoarce şi celălalt obraz când primeşte o palmă. Poate e în firea noastră să avem răbdare şi încredere, să fim deschişi şi să nu ne pierdem speranţa în bunătatea şi corectitudinea oamenilor din jur. De multe ori, îmi dau seama că spun DA, fără să mă gândesc prea mult. Fără să îmi analizez toate sentimentele în legătura cu respectiva cerinţă.

Uneori, există oameni pentru care am spune DA orice şi-ar dori. Oameni pe care îi iubim şi pentru care am merge până la capătul lumii. Uneori merită, alteori nu prea.

Cred că e sănătos să ştim să spunem NU. Să fim oneşti cu ceea ce suntem şi credem. E absolut în regulă să ne răzgândim, dacă datele problemei se schimbă. Sau dacă realizăm ca primul răspuns, acel DA spus în grabă a fost o greşeală. Personal, accept mai uşor un NU sincer, o răzgândire decât un DA fals sau spus fără responsabilitate.

Mi s-a întâmplat cu oameni la care nu m-aş fi aşteptat. Cu oameni mari, şcoliţi şi care par a fi stăpâni pe viaţa şi deciziile lor. Mi s-a întâmplat să fiu dusă cu vorba, după un DA entuziast care a ajuns să devină un NU nespus, înţeles doar, după o vreme.

Tu ştii să spui NU? Fără furie, fără să îţi dai importanţă şi fără să răneşti? Pur şi simplu, un NU care se cere spus.

Nu…nu te pot ierta…

Nu te mai cred…

Nu te mai pot aştepta…

Nu înţeleg…

Nu ştiu…

Nu te mai iubesc…

Cu sapca sau fundita. Epopeea unei mame cu 3 copii

Pentru cei care ma cunosc (mai bine) e deja la ordinea zilei faptul ca mi-am dorit sa fiu mama de fetita. Ba, mai mult, nu mi-am inchipuit niciodata ca voi fi mama de 2 (!!!) baieti. Da, mi-am dorit SI o fetita. Multa vreme, am cochetat cu ideea de a avea 3 copii.

Viata este insa, uneori, cel mai bun exemplu ca planurile sunt doar idei pe care le avem despre anumite lucruri. Zilele acestea, ca un laitmotiv, imi tot suna in minte cateva cuvinte… graitoare: Daca vrei sa-l faci pe Dumnezeu sa rada, fa-ti planuri!

Nu am sa va povestesc exact prin ce imprejurari am ajuns mama cu 3 copii 🙂 E suficient sa va spun ca aproape nimic din ce mi-as fi inchipuit posibil nu s-a desfasurat ca in „visele” mele.

Pe langa cei doi nastrusnici de 5 si acusica 3 ani ai mei, m-am „pricopsit” cu o domnisoara (in devenire). Bun! Sa purcedem la treaba, zic!

Pro sau contra
  • Cu 3 copii nu e niciodata nici o clipa de plictiseala, sau de liniste, as spune. Dar nu vreau sa va sperii 😛 Mereu exista cel putin unul dintre ei care are nevoie de tine, te solicita, iti arata sau te intreaba. Nu-i vorba, dupa 8+ ore de job, eventual cumparaturi, o casa cu 3 copii e ca o plimbare in parc: atata veselie, miscare de du-te-vino si fel de fel de cereri/rugaminti/doleante/preferinte 🙂
  • Masina de spalat vase + masina de spalat rufe este cea mai buna prietena inca de la 2 copii. La 3 copii devine un fel de Zana celor 3 Dorinte 🙂 Nu poti barfi cu ea, in rest…De fapt, poti…numai ca slabe sanse sa iti raspunda.
  • Baia celor 3 copii devine un fel de … in cautarea lui Nemo 1,2 si … restul. Se ia un copil, se spala, se sterge, se aduce la cremuit si imbracat. Repeta. De 3 ori. La final, nu mai stii foarte bine care urechi sunt curate, cui ai adus chilotei cu Fulger si cui trebuia sa ii pansezi o buba (inchipuita, de cele mai multe ori, din talpa).
  • Masa este un spectacol cu 3 soprane 🙂 Nu vreau rosie, unde-i painea mea, eu vreau castronul verde si cana cu nas… care se incheie apoteotic la momentul in care habar n-ai daca ai dat drumul la apa din cada sau daca nu ai uitat, cumva, pisica pe balcon. Dar nu-i bai, cu 3 copii, pana te dezmeticesti si bagi si tu ceva in gura, cu siguranta uiti despre ce era vorba in postarea asta. Sau in propozitie.
  • Dimineata, la baie se intra in functie de… starea de spirit 🙂 Aici e o discutie mai lunga si mai dureroasa pe care, din motive mirositoare, aleg sa nu o detaliez acum. Poate tura viitoare, cand 3 copii vor fi mai mari.
  • Cu 3 copii in parc ai toate sansele sa isti priviri intrebatoare/compatimitoare, in funtie de persoana 🙂 Important este sa reusesti sa iti focalizezi privirea in 3 puncte (diferite, in 93% din timp) si sa nu ajungi acasa cu alti copii decat cei pe care ii aveai cand ai ajuns in parc.
  • Cei 3 copii rad si alearga. Tu, adultul responsabil, iti propui sa ii duci la culcare si sa te prabusesti si tu in pat. Dar nu merge cum crezi tu! Sigur ca nu! 15,3 minute se negociaza povestea, 7,45 minute se cauta si imprecheaza pijamalele si mai dureaza… o vreme….pana periplul consacrat (baie-pupic de noapte buna-invelit-nani) se apropie de sfarsit.

Ca o concluzie, viata cu 3 copii este o maaaaaaaare provocare. Ma gandesc serios daca nu sunt prea batrana pentru astfel de experiente extreme. 😛 Pentru linistea unor persoane anume, va mai trece o vreme pana ma voi gandi IARASI serios daca e cazul sau nu sa migram din categoria celor cu 2 copii in cea a familiilor cu 3 copii.

Mai in gluma, mai in serios, aceasta postare si invazia virusilor din ultima vreme sunt scuzele mele pentru care nu am scris in ultima vreme.

Marea reusita a perioadei a fost ca in dimineata celei de-a patra zile fiecare din cei 3 copii a iesit din casa spalat pe dinti si cel cu parul lung avea (in sfarsit!) coditele regulamentare.

Nu regret in nici un fel aceasta experienta. Am crescut mult si cred ca, pentru fiecare dintre noi, va ramane o amintire frumoasa si vom rade, peste ani. Copilul nr. 1 si-a descoperit, cu aceasta ocazie, femeia perfecta si vede, in jur, doar posibile povesti de dragoste. Ce sa-i faci, eu cu 3 copii si el cu vise de dragoste eterna. 🙂

PS: Nici un adult nu a fost iremediabil ranit pe parcursul acestei experiente. Totul e sub control si dupa un somn lung o sa fiu ca noua. Sper! 🙂 Masinile de spalat diverse nu au suferit nici un fel de perversiuni casnice.

Iubire vinovata – Recenzie Nancy Woodruff

Am deja cateva zile de cand am terminat de citit Iubire vinovata scrisa de Nancy Woodruff.

Romanul a aparut la editura Nemira in 2011 si impreuna cu alte romane cu dragoste face parte din colectia Nemira Damen Tango.

Desi povestea de Iubire vinovata mi-a placut, per total, ca si subiect, tehnica de scriere si problematica a persoanjelor, finalul m-a lasat cu un gust amar.

Nu mi-am pus niciodata, pana acum, problema gandurilor, trairilor si viselor ce populeaza vietile actritelor dar aceasta carte mi-a deschis apetitul pentru acest subiect.

Care este povestea cartii?

George Connoly este sotia lui Peter si mama a trei baieti. Viata lor se desfasoara linistit pana in ziua in care Peter primeste o slujba la Londra. In acest moment, viata lui Georgie se indreapta vertiginos spre momentele de iubire vinovata care se construiesc incet, dar sigur.

Nu mi-am propus sa creez polemici. Aceasta poveste de iubire vinovata mi se pare un simbol al unei perioade pe care o traversam.

Cunosc femei care aleg sa stea o perioada acasa, sa se dedice familiei si copiilor. Dar, la un moment dat, lucrurile se schimba putin si au nevoie de o pauza. Isi doresc mai mult decat sa stea acasa. Nu ca a sta acasa cu cei mici (sau mai mari) nu este o activitate (de fapt, o suita de activitati) maaaaaaaaaare consumatoare de energie si neuroni.

Nu glumesc! Respect pentru cele care pot face asta pe termen lung si sunt multumite doar cu asta. Personal, desi imi iubesc enorm de mult copiii pentru sanatatea mintala am simtit nevoia sa ma intorc la munca.

M-am bucurat sa descopar o carte realista si foarte expresiva in care, culmea, vocea unui barbat aduce in discutie dorul si „greul” pe care doar o mama il poate simti cand trebuie sa isi paraseasca copiii pentru a munci.

Inca o data, va spun ca nu mi-a placut sfarsitul cartii. 🙁 Dar nu cred ca o iubire vinovata ca aceasta este obligatoriu sa se „curete” prin moarte.

Oamenii se schimba, sentimentele isi mai pierd din intensitate, relatiile se transforma, in timp si cred ca trebuie sa incercam sa acceptam ceea ce se intampla. Nu, asta nu inseamna sa nu ne mai bucuram de viata si nici sa renuntam la ideea de iubire adevarata dupa o anumita perioada de relatie, dar sa descoperim noul si frumosul in ceea ce ni se intampla 🙂

 

Mirosul lui

As vrea sa nu treaca timpul si sa nu se stearga. Mirosul lui din narile mele. Atingerea lui pe pielea mea alba. As vrea sa raman aici, prizoniera a imbratisarii si a timpului. Mirosul lui cand se apleaca spre mine si imi sopteste „Noapte buna, printesa!”

Mirosul lui cand isi aseaza palma mare pe perna. Sau cand ii urmaresc ochii. Pielea din coltul ochilor ce a capatat, in timp, mici riduri de expresie. De la prea multa concentrare. De la prea mult privit la ecrane.

Intreaga lui faptura imi da putere. Cand il stiu aproape, nu ma tem de nimic pe lume. Stiu ca m-ar proteja cu trupul lui doar, daca doar asta ar avea la dispozitie. Stiu ca ma va tine de mana cand eu voi vrea sa ma opresc, pe marginea drumului, transpirata si obosita. Stiu ca va rade si va face o gluma nesarata ca sa ma vada infuriindu-ma si provocandu-ma sa mai merg putin. Sa mai fac un pas. Sa mai dobor o limita. Sa ajung mai sus. Sa nu ma mai tem.

Stiu ca mirosul lui ma va insoti in zilele ce vor veni. Stiu ca nici o baie lunga, cu spuma sau doar cu saruri nu va putea sterge acest miros din narile mele. Pentru ca viata, oricat de tare ne-ar instraina cateodata, nu stie o astfel de reteta.

Viata este un sir de clipe. O colectie de oameni care vin si pleaca, de lacrimi si de rasete. Ce ramane dupa ce se stinge lumina si fiecare pleaca la casa lui?

Mirosul lui in camera… camasa lui asezata pe spatarul unui scaun… Perna lui aruncata intr-un colt de pat. Jumatatea lui de casa. Jumatatea mea de inima. Intregul.

As vrea sa nu ne fie atat de greu de spus MI-E DOR DE TINE.

As vrea sa nu mai fie atat de greu sa faci, de fiecare data, un pas (INCA UN PAS) spre un om care ti-e drag. Un om care inseamna ceva pentru tine.

E primavara afara si in gand. Undeva, sta sa ploua. Chiar si in ploaia rece, mirosul lui, forma imbratisarii si privirea care spune atat de multe, raman intiparite in irisul meu.