Curaj, mâine va fi soare – Recenzie Elena Ferrante

Mi-am propus ca, pe lângă postările mai „personale” despre mine și ai mei oameni de suflet să scriu, când și când, despre ceea ce citesc. Mult, puțin, cât reușesc să citesc…Să rămână o impresie proaspătă, vie, poate va ajuta și pe voi să căutați cartea, poate îmi vin mie idei noi și poate descopăr, cu ajutorul recomandărilor de la voi, câteva titluri interesante.

Astăzi, câteva idei (personale, cum altfel?) despre Zilele Regăsirii Mele de Elena Ferrante.

zilele regasirii mele recenzie

 

O carte care m-a răscolit, care mi-a adus aminte că de fiecare dată, după zile negre și lungi, iese soarele. O carte ca o viață, cu sus și jos. Cu lacrimi și zâmbete. Cu iubire și despărțiri. Cu păreri de rău și răzbunare. Cu facturi, grija zilei de mâine și vise pentru viitor.

O colecție de cuvinte și pagini (234 pagini, mai exact) scrise tocmai pentru a spune – Curaj, mâine va fi soare!

O carte abruptă care mi-a dat timp să respir, să gust realitatea care ar putea să devină „a mea”, oricând. O carte despre o femeie puternică. Despre un om și tot ce zace ascuns, despre pasărea rănită care se însănătoșește după lovituri crunte. Și zboară din nou. Liberă, sus, cât de sus poate.

Mereu mi-am închipuit că trebuie să iubești cu toată ființa ta. Și apoi, cândva, într-o zi oarecare, mi-am dat seama că iubirea nu trebuie să fie jertfă până la capăt. Și că orice iubire, mai mare sau mai mică, în timp, se modifică. Primește valențe noi, te ajută să crești și să te dezvolți. Fără a te condiționa sau limita. Da, chiar și în prezența copiilor, ratelor și/sau a grijilor zilnice.

Am citit cartea repede. Câte puțin în fiecare zi. Am rupt din timpul meu de somn sau am cules și lipit laolaltă cele câteva (puține!) minute în care minunile nu păreau să aibă neapărat nevoie de mine. Mă bucur că am reușit să citesc, să simt și să gust această carte.

Face parte dintre acele substanțe magice care alcătuiesc, în doze neștiute, dar precise, combustibil pentru suflet. Pentru că în vremuri de furtună, să pot respira adânc și să îmi spun, încă o dată: ” Curaj, mâine va fi soare!”

Eu am citit-o încercând să îmi închipui cum ar fi dacă… Exercițiu pe care îl fac de multe ori, citind. Sunt sigură că alți cititori vor avea reacții de genul „Ce bine că eu nu sunt acolo/așa” sau ” Doamne ferește! Eu niciodată nu voi face/spune/crede asta!”

E ok. Cititul este o experiență personală. Mi se pare atât de minunat tocmai această magie a scrisului prin care, fiecare, în fotoliul confortabil al inimii sale, trăiește povestea citită când și cât vrea. 🙂

Lecturile, ca și drumurile fiecăruia dintre noi, sunt alegeri. Conștiente sau doar impuse, de fiecare dată ALEGEM ceva, renunțând la altceva. Tu ce alegi? Să îți plângi de milă, să te vaiți și să gasești rezolvarea, răspunsul în afară? Cauți soluția la ceilalți, în reacțiile sau acțiunile lor?

Sau ALEGI să crești, să te cultivi cu gânduri bune, frumoase… cu iubire și încredere?

Oricât de greu ar fi, ALEGE să îți spui – Curaj, mâine va fi soare! Privește în sus, mereu în sus. 🙂

priveste in sus

Nu-i așa că parcă, parcă vi se face poftă de o lectură captivantă? Sper! Și aștept să îmi strecurați aici, în comentarii, titluri care v-au acaparat atenția!:)

PS- Pentru curioși, NU, nu intru în depresie… Viața este atât de frumoasă încât merităm să trăim fiecare clipă la intensitate maximă.

PS2 – Azi, e cu… La mulția ani, dragoste!!!

 

Din pasiune pentru I(n)T(eligența artificială)

În această dimineață, m-am trezit auzind, repetitiv, următorul mesaj:

Magazinul MediaDot.ro ,  în strânsă colaborare  cu SuperBlog 2015 SuperBloganunță, cu deosebită mândrie și emoție, lansarea mult așteptată a sezonului primăvara-vară:

Radarul de sentimente (Sincere Heart) este dotat cu componente de mare finețe, având caracteristicile tehnice conform dorințelor dumneavoastră, transformate în realitate de către noi, în urma feedback-ului oferit utilizatori atent selectați. 

Mi-am spus, încă buimacă de somn – O să inventez cel mai bun gadget!

După ceașca de cafea, am început lucrul.

Mi-ar fi plăcut să creez răsăritul de soare, dar l-a inventat deja Dumnezeu.

Aș fi vrut să pot plămădi din amestec de ADN, celule și iubire, fărâma de OM,

Dar și această rețetă a fost deja scrisă de acele unice, minunate ființe numite MAME.

Aici, în atelierul meu, timpul trece altfel. Citesc presa zilnic, mă încântă faptul că ceilalți cercetători, printre care și inovatorii de la Intel au reușit să pună în practică mici și mari descoperiri. Cu atâtea oferte HDD, aș fi norocoasă dacă aș descoperi formula secretă pentru a dezlega Enigma germanilor. Păcat că nu sunt în cercul de apropiați ai lui Alan Turing…

Privesc spre cer, încrezătoare:

– Hei, Tu de Acolo, ți-as rămâne profund îndatorată dacă mi-ai răspunde… Sunt gata să inventez ceva. Dar nu știu ce anume. Din cauza creșterii spectaculoase a cursului Bistriței , pentru că se apropie cu pași repezi doamna Primăvara și pentru că mă chinuie dintotdeauna un fel de dor…

Mă întreb, ce-ar fi să inventez un calculator care să simtă? Care să aibă chip uman și componente sofisticate, dar să fie legate prin conexiuni care încă nu ne sunt cunoscute? Aș putea să fac apoi, un radar de trăiri care să scaneze rapid și profesionist retina și să ofere, ca rezultat final, un raport complet privind starea emoțională, trecută, prezentă și viitoare a subiectului analizat?

Sau, dacă mi se permite această viziune, aș putea să alcătuiesc o clepsidră care să te poată duce înapoi în timp, la o simplă clipire de gene? Iar la semnalul surâsului, să te teleporteze în viitor? Hmmm… Cum ar fi? Nisipul din clepsidră să fie, de fapt, praf stelar, iar cele două cupole de sticla să  fie jumătăți de gând. La semnalul sonor, beep sau tictac, viața să se pornească iar, înainte sau înapoi, iar aici, în locul tău, cât tu vei fi plecat dincolo, în trecut, să viețuiască o hologramă care să râdă, să iubească și să spere, la fel ca tine.

Dacă toate ar fi aievea, am ști să iertăm celor care ne-au greșit pentru că ni s-ar permite să ștergem cu buretele vina lor. Am putea săruta iar buze care ne-au mințit, am lupta iar războaie pe care le-am pierdut, am face faptele bune pe lângă care am trecut, nepăsători. Sau doar absenți.

Îmi place să cred că lumea în care timpul ar fi fluid, reversibil și reprogramabil, ar fi o lume în care Oamenii (chiar așa, cu O mare) ar fi mai sinceri, mai adevărați, mai dornici să trăiască dincolo de exclusiv ACUM, AZI, AICI.

Pentru iubitorii de jocuri, ar exista, în lumea mea imaginată și neapărat pacifistă, locuri special amenajate unde, ca printr-un portal de lumină, ar putea la orice oră din zi sau din noapte, să ia o pauză de la realitate (pe care ar opri-o cu butonul micuț, dar eficient PAUSE) și să ajungă, cât ai spune GAME ON la spațiul de joacă sau de joc. Regulile ar fi unanim acceptate și respectate, fără a fi nevoie de cineva îmbrăcat în paznicul dreptății și adevărului.

Într-o astfel de lume, musai colorată, dar  locuită și, cu certitudine, serenă, copiii s-ar naște fără durere, nici pentru ei, nici pentru mame. Pentru că nașterea, ca și creșterea unui pui de om, ar avea loc în lumină și iubire, cu 100% împlinirea Misiunii Personale și cu toate Faptele Bune realizate la zi, nu la normă, ca acum.

Și tot monologul meu se desfășura lin, când, deodată, Cel de Acolo răspunde:

– Și totuși, ce vrei de la Mine, tu? Aud că ai gânduri mari cu invențiile astea ale tale, văd că pari a fi în stare să îți folosești abilitățile și cunoștințele, imaginația nu pare să îți lipsească, așa că nu înteleg ce anume ceri de la mine…

Între timp, s-a făcut seară în cetate la noi. IT-istul nu s-a întors încă de pe cărările lui mult umblate, primăvara tot nu-i pe aproape, iar pacea mondială rămâne veșnicul deziderat al candidatelor la Miss Univers.

E atâta liniște printre gândurile mele, încât mă întreb dacă nu cumva, printr-o minune sau eroare, eu am încetat să mai fiu, m-am evaporat și sunt doar un gând răzleț, rătăcind naiv prin univers, aruncând spre ceilalți cu vorbe și așteptând răspunsuri de la cei care nu le au și, din păcate, nu le-au avut niciodată.

– Eu doar în visul meu pot să zbor, șoptesc… Te rog, dacă se poate, Înaltule și Luminatule, dă-mi doar răgaz pentru a împlini visele. Știu că pot să creez clepsidra pe care o visez, cea care îmi va da ocazia să folosesc prețioasele informații pe care mi le tot presară în mâncare IT-istul de serviciu. O să am atunci habar care sunt deosebirile dintre diferitele plăci de bază, procesoare și surse. Recunosc, mă distrez teribil când îl văd pe El, adâncit în muncă, mă încrunt și eu când „treaba” nu merge așa cum ar trebui și dincolo de toate acestea, știu că pasiunea lui dă aripi pasiunii mele.

Stimate juriu al probei nr. 8 la care particip cu prezenta creație, clepsidra mea este cea mai vizionară invenție pentru că este rezultatul gandirii, viselor si eforturilor comune a mintilor luminate de flacăra încrederii. Pentru că, soluția apare când lucrăm împreună, nu-i așa? Premiul oferit de voi va fi răsplata mea pentru cel care a fost acolo, lângă mine, pe parcursul emoțiilor, stresului fiecărui deadline  si al primirii notelor! El merită acest premiu, iar eu aș fi extrem de mândră să îi pot oferi această surpriză. Pentru că El o va aprecia la adevărata lui valoare și, mai presus de orice, pentru că energia pasiunii este motorașul care va schimba, într-o zi, lumea!

Goana după mâncare şi risipa se învaţă de mic!

Încep această postare mulţumindu-i Adinei . Pentru ce? Pentru că mi-a dat un motiv în plus să scriu această postare, care exista de multă vreme pe lista scurtă cu „trebuie să scriu despre …”, dar tot nu îi venea rândul. Iată că provocarea lui Jamie Oliver, ajunsă la noi prin intermediul unui concurs organizat de Curtea Veche este şi trebuie să o luăm ca atare, o porţie de realism pentru noi, toţi.

Da, cumpărăm, consumăm şi irosim mâncare. De multe ori fără să ne gândim, fără să ne aducem aminte şi fără să ţinem cont de faptul că undeva, într-un colţ de lume, oameni ca noi, copii ca ai noştri, familii ca ale noastre NU AU CE MÂNCA. Efectiv, se luptă în fiecare secundă pentru supravieţuire. Da, unii mor. De foame. Din lipsa hranei. La fel e şi cu lipsa apei potabile, dacă tot vorbim despre resurse.

Trist! Şi Înfricoşător! Şi devine de-a dreptul obscen când eu arunc o bucată de banană pentru că e prea coapta şi parcă mi-e greu să o mănânc aşa, cu altă culoare decât ştiu eu că trebuie să fie banana. Pentru că, în reclamele profesioniste, bananele sunt mereu de dimensiunea potrivită, de un galben frumos, strălucitor.Perfecte, cum nu există în viaţa reală!

Blogul meu nu este un blog de reţete, de fapt, departe de mine gândul de a susţine că sunt vreun guru al bucătăriei! Dar îmi place să gătesc pentru familia mea, în special reţete simple, fără fandoseli şi fiţe. Face parte din iubirea mea pentru ei, aşa că aleg, de obicei, ingrediente proaspete şi prefer să pregătesc totul înainte de a consuma respectiva mâncare.

Dar îmi place de Jamie Oliver. Pentru că e băiat deştept, pentru că mi se pare sexy ca un bărbat să gătească şi pentru că e familist. Mai mult, îmi place de nu mai pot să văd cum oferă soluţii simple la treburi complicate, cum ar fi curăţatul peştelui, utilatul bucătăriei sau gătitul pentru o petrecere.
Nu am citit încă nici o carte de-a lui, dar mi-ar plăcea să o citesc pe ultima, care adună reţete, trucuri şi idei sub umbrela #SaveWithJamie.
Am fost foarte încântată când am aflat despre proiectul lui de a reintroduce mâncarea sănătoasă în şcolile americane. Pentru asta, Jamie este un erou! Un deschizător de drumuri şi un temerar care va salva, sper eu, speră şi el, cu siguranţă, măcar o parte dintre miile/milioanele de elevi americani aflaţi în prag de obezitate. Yey to you, Jamie Oliver!

Cu siguranţă, ar trebui să vină şi la noi, în minunata Românie! Care e plină de oameni dragi, primitori şi deştepţi, dar care mănâncă prost. Şi prea mult. Şi prea gras. Şi prea din sărăcie. Sau, şi mai rău, prea din fudulie că, vorba aceea, noi suntem suficient de bogaţi ca să mâncăm 2 kile de pastramă la micul dejun, nu ca sărăntocii de peste drum care au doar fructe sau lapte sau mămăligă.

Să fii erou într-o societate în care toată lumea consumă haotic, fără limită, fără discernământ, fără măsură şi fără sens, e aproape o blasfemie! Cum să fii tu, unul singur, #EroulSaptamanii şi să te ridici împotriva celor mulţi care fac nopţi albe în faţa uşilor închise ale unor magazine care se deschid cu mare tam tam!Sau cum să ai capul pe umeri şi să nu aglomerezi secţiile de UPU la fiecare Paşti sau Crăciun? Cum să nu cumperi mereu, cu ochiii strălucind de dorinţă, mai mult, mai mult, mai mult?

Eu cred că eroi putem fi cu toţii, fiecare dintre noi şi toţi împreună! Să fii eror, într-o astfel de lume, este atât de simplu. Cum? Pur şi simplu, gândeşte dincolo de farfuria ta! Dăruieşte ceea ce ţie îţi prisoseşte, cumpără inteligent şi produ eficient! Cum? Punând bazele unor comunităţi sustenabile care să îşi poarte de grijă, care să crească pui de om şi să îi înveţe, la rândul lor, că este mult mai important CE FACI, CE LAŞI ÎN URMA TA şi mai puţin important CÂT CÂŞTIGI, CÂT CONSUMI, CÂT CHELTUIEŞTI…

Privindu-l pe Jamie, dar şi întorcând privirea spre trecutul nostru (bunii şi străbunii noştri) am (re)învăţat că simplitatea e cheia! Am găsit reţete interesante şi abordări noi, reinventări cum ar spune modernitatea… Am prins curaj şi încredere că pot să îmi cresc şi educ băieţii cu respect pentru cel care trudeşte pământul, cu dragoste pentru muncă, cu atenţie pentru natură. Pentru că, orice s-ar spune, educaţia se face încă din familie şi încă de la vârste fragede.

Iar dacă îmi încurajez copiii să înveţe să economisească, să consume eficient ăi să cumpere inteligent, o fac pentru sănătatea şi bugetul lor. De acum şi din viitor.Pentru că îmi doresc să ştie că, deşi eu le ofer tot ce pot şi cred că le este folositor, există copii pe lume care nu au avut, nu au şi nu vor avea niciodată tot ce noi luăm uşor, ca şi cum ni se cuvine.

Cele 3 idei aplicate de către mine şi familia mea pentru a economisi atunci când vine vorba de gătit sunt:
= întotdeauna pleacă la cumpărături având stomacul plin : Foamea dăunează grav (şi ireversibil sau prea târziu reversibil) bugetului!!! Dacă pleci la „luptă” flămând, rişti să te întorci acasă cu multe produse de care nu ai nevoie, pe care nu ştii cum să le combini şi/sau achiziţionate la un preţ exagerat!
= Încurajează producţia autohtonă, locală sau naţională!!! Prefer să cumpăr fructe şi legume proaspete, lactate, ouă, miere de albine, plante aromatice, etc. de la bătrânica din colţul pieţei, pe un preţ de nimic decât să îmbogăţesc marile lanţuri de supermarchet-uri!
= Nu cumpăr ceea ce nu cunosc sau nu îmi inspiră încredere!!! Prefer traseul invers, dacă aflu o reţetă/idee interesantă care conţine un aliment nou şi aş dori să o încerc, plec în căutarea aceluia. Altfel, ajung să cumpăr diverse care „sunt la ofertă”, dar nu le folosesc şi ajung, în cele din urmă, la coşul de gunoi!

Pe lângă aceastea, ar mai fi multe de spus, dar aspectul cel mai important este EDUCAŢIA. Care se face prin exemplul propriu (adulţi către copii, dar merge de minune şi invers, cel puţin la ultimele cîteva gerneraţii de copii), prin INFORMARE (cărţi, site-uri, seminarii, articole, etc.) şi prin IMPLICARE (responsabilitatea propriilor decizii, încurajarea celorlalţi să îţi urmeze exemplul, curajul de a te opri dacă mergi pe un drum greşit, etc.).

Provoc să îmi fie alături în această minunată călătorie pe aceste trei minunate doamne: Flori, Raluca si Oana.

De ce să-mi daţi mie premiul?

Pentru că îmi place să scriu despre lucruri pozitive, pentru că iubesc poveştile cu eroi mari şi puternici (fie, şi frumosi!:)) şi pentru că vreau (ŞI POT) să duc informaţia şi implicarea mea mai departe, în grupurile de mămici unde mă învârt, în parcurile unde îmi plimb copiii, în magazinele unde ne facem cumpărăturile, la alte şi alte familii. Şi, în plus, mi-ar fi tare drag să primesc o astfel de veste frumoasă, specială, pe 19 februarie, când e ziua mea!