Orașul prieteniei

Orașul prieteniei poate exista, pentru fiecare dintre noi, dacă conștientizăm, cu adevărat, că o prietenie are nevoie de timp, de răbdare și de experiențe comune.

Ne uităm la fel de fel de desene animate. Cât mai non violente și mai educative. Cât mai colorate și mai reale. Unele devin garofițe imediat, altele nu ne plac decât după câteva episoade bune, sau chiar un maraton.

În lumea desenelor animate, totul este posibil. Visele devin mereu realitate, personajele negative mănâncă bătaie în fiecare episod și protagoniștii, copiii,oameni mari sau animale vrăjite învață lecții prețioase, cu fiecare nouă aventură parcursă.

Orașul prieteniei pare a fi vedeta de azi! Toți sunt buni prieteni, se ajută la nevoie și se iartă reciproc pentru micile neplăceri. Idilic, nu? Așa ar trebui să fie și în viața de zi cu zi.

Ce ar putea fi așa de greu? Găsești un om (sau o oamă?) de care te lipești ( pentru că locuiți în același bloc, învățați la aceeași școală, ascultați aceeași muzică, frecventați același clubparcsupermarchetgrup de discuții pe facebook, etc. Deveniți repede prieteni și viața devine frumoasă!

Numai că fiecare dintre voi are viața lui, dincolo de prietenie. Aveti facturi de plătit, job-uri, copii, relații, rate, obligații, părinți, socri, viața socială, etc. Și timp din ce în ce mai puțin. Spre deloc. Mai puțin stat de vorbă cu omul fain numit prieten. Câteva minute furate altor „activități”. Vă felicitați scurt pentru diferitele evenimente trăite. Vă gândiți unul la altul la ceas târziu, când gânduri grele nu vă lăsa să dormiți. Poate încercați, pentru o vreme, să revărsați tumultul sufletului spre partenerul de viață. Dar parcă nu înțelege așa cum ați vrea, așa cum aveți nevoie. Și parcă nici nu are mereu chef să despice firul în 14…. Plus că, uneori, chiar de partener simțiți nevoia să vorbiți.

Tot mai bine era cu prietena mea! Păcat că ne vedemauzim mereu pe fugă… Totuși, e mai bine decât nimic,nu? Bine măcar că există un astfel de om în lume. Cu care pot vorbi verzi și uscate, cu care pot râde de te-miri-ce năzdrăvănii și care știu că mă va asculta cu răbdare, turuind a zecea oară despre apucăturile șefului sau ticurile soacrei.

Păcat că nu ne facem mai mult timp să investim în prieteniile care ne alină sufletul. Că nu căutăm mai des și mai mult, să facem loc în viața noastră acelor oameni care sunt, din umbră sau de departe, stânci pentru sufletul nostru.

Da, o prietenie cere efort. Și muncă multă. Și timp. Să cunoști, să asculți, să înțelegi, să crezi. Cere timp și amintiri comune. Pentru că aici, în realitate, orașul prieteniei renaște cu fiecare piatră pe care o pui la fundația ta, a vieții împreună cu prietenii tăi.

Și dacă viața mi-a oferit uneori lămâi, am ales să savurez o limonadă cu prietenii mei. Poate nu sunt mulți, dar sunt speciali. Fiecare are un loc anume în inima mea și nici măcar trecerea timpului, sau distanța fizică sau înstrăinarea nu vor putea schimba asta.

Aleg să cred că prietenia este o etapă în drumul vieții. Suntem cu toții călători. Uneori, ne ținem unii altora companie o stație sau zece. Câteodată, verși lacrimi la despărțire, alteori zâmbești larg aventurilor pe care le prevezi, în cale.

Păstrez în suflet călători care, poate, mi-au uitat numele sau culoarea ochilor. Dar eiele au rămas… Rămân mereu, adieri dragi ale inimii mele….

Sete de IUBIRE

M-am trezit cu gandul la tine.Mi-am spus ca trebuie sa te iert pentru tot ce mi-ai gresit,cu stiinta sau fara stiinta, cu voie sau fara de voie, acum sau ALTADATA.Mi-am primis sa ma iert pe mine pentru tot ce nu ti-am spus si te-a ranit.Pentru tot ce ti-am spus si te-a ranit.Iar eu am spus-o, desi stiam ca te va rani.Mi-am promis sa nu mai las mereu ratiunea mea sa iti intunece visele si zborul….Asa mi-am inceput ziua, dragostea mea.

Apoi, totul mi s-a parut usor.Fiecare gand s-a asezat cuminte, in coltisorul lui, fiecare temere a plecat ochiii, sfioasa. Si te astept.Ca si cum ar fi prima oara.Ca si cum n-as fi sigura ca ma vei saruta dulce, total.Asa cum o vei face mereu, cand nu ne vom alunga unul pe celalalt.

Dragostea mea, sunt clipe cand ma ascund de dor de tine, departe.In lumi in care nu ti-am dat parolele de acces. Si ma cauti uneori, disperat, sperand ca vei ajunge la timp sa ma impiedici sa ma arunc in valtoarea gandurilor negre. Dar nu am nevoie de tine pentru asta, nu stii? TREBUIE sa stiu sa ma salvez singura.Trebuie sa cred ca am puterea de a implini vise si de a le remodela, daca nu mai sunt corespunzatoare.

Stiu ca vei deschide ochiii mari, larg senini si a mirare.Te intrebi ce-oi fi patit….Nu-i nimic, dragoste.Sunt bine.Sunt mai bine decat eram ieri sau alaltaieri.Ma renasc din ganduri si din vise.Si din iertari.Am inteles, in sfarsit, cat de important este sa stergi mizeriile care te tin legat de trecut. Cat de important si vital este sa rupi panzele de paianjen care te incatuseaza intre regrete si amintiri.

Te-am iertat.Te iert si pe tine, asa cum il iert pe EL,pe celalalt.De fiecare data, am sa va iert pe fiecare dintre voi.Pentru ca mi-e sete de iubire.O iubire mare, completa, care nu are reguli si nu poate fi cuprinsa.O iubire care imi da putere si aripi si viata.Te iert si stiu ca prin iertarea mea, te dezleg de robia regretului.Si o fac pentru ca te iubesc, mai adanc decat marea, mai inalt decat cerul, mai aproape decat sufletul, mai dulce decat suflarea fierbinte pe obraz.

Mi-e sete de iubirea ta, mi-e sete de atingere.Mi-e sete, dar stiu ca am o oaza de minuni care ma astepta undeva.Stiu, cu toata fiinta mea, stiu.Si nu se mai face frig inauntru meu, desi afara sunt multe grade sub zero.Te iert si te vreau aproape.Mereu.Cu totul.Fara conditii si fara bonusuri.

Mi-e sete de tine, IUBIRE…..Te astept inca.Te vreau inca.Te iubesc inca.Desi nu stii…desi e tarziu, poate….

Zi cu putine cuvinte sau WORDLESS

Azi am vorbit putin.Am impresia ca ti-am spus multe si tu ai inteles doar putine.Nu-i nimic.Avem vreme si maine.INCA mai avem vreme. Mi-esti drag.Asa cum mi-e draga perdeaua de nori ce apara soarele de sulitele viselor noastre.Mi-esti drag asa cum mi-s dragi frunzele si pomii si iarba.Mi-esti aproape, asa cum mi-e bataia inimii mele si ganguritul sufletului meu.

As vrea sa stii toate astea.As vrea sa te mangaie gandul asta duios catre tine.As vrea sa il stii, sa il tii la piept o clipa – macar o clipa. As vrea sa ma crezi, sa ma crezi cu adevarat cand spun ca MI-E DOR…As vrea…Dar tu stii deja,nu-i asa?

Putine cuvinte azi, adoratul meu.Ne raman iertarile….Si-am sa te iert si azi….Si-ai sa ma minti in fiecare zi….

Nu-i nimic.Vor fi si zile bune.Au fost.Inca sunt.

Mi-esti drag.Prea drag, as spune.Dar atunci as minti…pentru ca maine, imi vei fi mai drag decat azi.

tu să mă ierţi de tot ce mi se-ntâmplă
că ochii mei sunt când senini când verzi
că port ninsori sau port noroi pe tâmplă
ai să mă ierţi altfel ai să mă pierzi

văd lumea prin lunete măritoare
şi vad grădini cu arme mari de foc
sub mâna mea deja planeta moare
şi în urechi am continentul rock

ai să ma ierţi că sunt labilitate
că trec peste extreme fulgerând
ai să mă ierţi preablânda mea de toate
eu sunt nemuritorul tău de rând

ai să ma ierţi că nu pot fără tine
şi dacă n-ai să poţi şi n-ai să poţi
mie pierzându-te-mi va fi mai bine
eu tristul cel mai liber dintre toţi

şi cum se-ntâmplă moartea să le spele
pe toate-nobilându-le fictiv
ai să te-apleci deasupra morţii mele
şi tot ai să mă ierţi definitiv

ai să mă ierţi în fiecare noapte
şi-am să te mint în fiecare zi
şi cât putea-va sufletul să rabde
cu cât îţi voi greşi te voi iubi

Adrian Paunescu – Iertarile