De ce ne ingrasam si nu slabim

Intr-o lume in care toti vrem rezultate rapide, avem prea putin timp sa ne intrebam, cu adevarat, de ce ne ingrasam si nu slabim. Alergam in cautarea unor retete minune, ne infometam, ne dam peste cap sa aratam mai bine, sa fim mai slim, sa „dam” mai bine in poza si in viata, in general.

Viata ca o parapanta

Am facut, de-a lungul timpului, multe astfel de incercari cu si pe corpul meu. L-am privat de mancare, asa cum l-am privat de afectiune, asa cum l-am privat de curajul de a visa si de a alege in consecinta.

Mi s-a spus mereu ca o fire poetica nu poate supravietui in lumea noastra, profund pragmatica. Atat de mult mi s-a repetat, incat am ajuns sa cred. O pot spune si eu acum, la randul meu, cu destul de multa convingere.

Partea mai putin „hranita” a sufletului meu a stat, multa vreme, ascunsa. A tras un pui de somn si a asteptat sa ma trezesc. In tot acest timp, evident, da-i cu diete „minune” si intrebari „de ce nu slabim, frate?”.

Au trecut anii. Au venit 2 sarcini frumoase si am primit, cu toata recunostinta din lume, 2 copii frumosi si numarul  kilogramelor a ramas oarecum in stagnare.

Desi nu am fost niciodata obsedata de greutatea mea, imaginea din oglinda ma nemultumea cand nu puteam purta lucrurile pe care le-as fi vrut. Burta, picioarele groase in partea de sus si bustul generos au fost mereu motiv de frustrari pentru mine.

Si totusi, de ce nu slabim?

Am mai scris despre diete si cateva trucuri pentru a trece mai usor peste perioada de acomodare a corpului cu dieta. Desi numarul kilogramelor cu care ma lupt a ramas in acceasi zona, poate ca acum intelegerea (constientizarea) mea asupra fenomenelor care se intampla in corp au trecut la un alt nivel.

Voi stiti ca eu nu cred deloc in intamplari, nu-i asa? Ei bine, „intamplarea” a facut sa trec printr-o perioada propice in care am acordat mai multa atentie sufletului meu, dorintelor pe care le port ingropate si viselor la care am renuntat, din pacate.

Lucrurile s-au asezat intr-o astfel de maniera, incat am inceput sa fac schimbari in modul in care imi vad si port kilogramele, am inceput sa fac sport si am gasit acel suport moral pentru a trece usor, cu zambetul pe buze, peste perioadele de… dieta.

Mai mult, am inteles, rational vorbind, ce anume ii trebuie organismului meu si ce ii dauneaza. Cred ca ratiunea de a fi sanatos ar trebui sa primeze celei de a arata bine.

Am ascultat o emisiune radio interesanta la Radio Zestrea unde doua doamne doctor (Dr. Beatrice Motiu si Dr. Kadar Edith) vorbesc tocmai despre dilema mea: de ce ne ingrasam si de ce nu slabim.

Nu voi pune aici link, dar gasiti usor emisiunea si daca aveti rabdarea sa ascultati, cu atentie, intreaga emisiune, veti descoperi multe notiuni interesante.

Timpul potrivit pentru orice

Am aflat despre emoții și colesterol, despre grăsime și anticorpi si, surpriza, despre grăsimea de pe burtă și dorința de a ține departe pe cineva. In plus, cateva idei interesante despre grăsime și sexualitate, dar si
despre grăsime și comunicare.

 De multe ori, ingrasarea se produce pe fondul unui soc emotional. Afland despre ce este vorba, vei putea descoperi de ce te ingrasi intr-o anume perioada, de ce „cresti” intr-o anume zona a corpului si de ce nu slabim automat cand „problema” dispare.
Mancam lipsindu-ne ceva. Ne hranim corpul emotional. Iti esti dator cu sinceritate. Ne hranim emotiile, energiile, furiile. Suna cel putin ciudat, nu-i asa?

 Asa cum sustine domnul general de brigada Constantin Dulcan, emotiile sunt energie. Furia pe care o simti creste, se dilata campul emotional, odata cu corpul fizic.

La frustrarile si furia acumulate din viata de zi cu zi, noi aducem in plus o alta conditionare (dieta) care este cireasa de pe tort. Pentru ca orice dieta poate fi tradusa prin frustrare, frica, furie (pentru ca iti sunt INTERZISE anumite alimente),  mananci si te tii frustrat si mai mult. Ti-e ciuda pe tine ca nu te simti ok, ca nu te poti abtine, ca nu poti tine dieta, etc.

Ce am mai invatat din pleiada lui „de ce nu slabim” este sa nu judec pe altii pentru alegerile lor alimentare. Fiecare isi cunoaste si respecta corpul. Sau nu. Fiecare stie ce ii place/displace, cat de mult (sau multe) poate duce inima/sufletul/spinarea lui. TU, din exterior, de multe ori, vezi doar o bucatica din toate acestea. Sau nici macar nu incerci sa vezi nimic: judeci exteriorul, ambalajul si pui etichete!!!

Fie ca slabim sau nu slabim, candva, undeva, toate se aduna. La momentul potrivit, fiecare dintre noi va alege, in dreptul lui si va descoperi metoda sau uneltele prin care va putea duce acest demers mai departe. Nu e usor, nu e nici imposibil, dar cred ca momentul potrivit nu vine pentru toata lumea in acelasi timp.

Luni si joi, timp de o ora, eu imi incarc bateriile la Pilates. Am ales acest drum si daca mai sunt printre voi oameni pregatiti sa mi/ni se alature, la putina miscare si voie buna, va astept.

Alegem sa ne hranim demonii interiori si sa nu slabim? Alegem o cale prin care sa descoperim un echilibru intre ceea ce arata oglinda si ceea ce vrem noi sa vedem acolo?

Ca sa terminam intr-o nota pozitiva, iata un mic dar 🙂

BabyFitness vol. 1

I'll challenge you. Try to follow us or your own baby for 3,5 minutes. We did this for 15 minutes. I promise you a good workout for mom and baby ;)#backtobasics #babyyoga #babyfitness #fitbaby #fitmom #fitnessforgravide #sofieb #sofiebdk #momfitness #mom #workout #training #friskyfemfabwww.sofieb.dkwww.fitnessforgravide.dkBabyfitness vol. 1https://youtu.be/tP1yna5Jygs?list=PLLOVlm48V9nBmsBvNEU8idwgxL26cT2zHBabyfitness vol. 2https://youtu.be/c6cUdV_JGro?list=PLLOVlm48V9nBmsBvNEU8idwgxL26cT2zHBaby & Momfitness vol. 3https://youtu.be/vrgSwpeees8

Posted by Sofieb on 23 Aprilie 2015

O femeie puternica sau nu

O femeie puternica arata, poate, ca toate femeile. Orice culoare de par sau constitutie ar avea, o femeie puternica se va deosebi prin puterea de reactie sau, din contra, prin lipsa unei reactii, uneori.

O femeie puternica nu va ridica (neaparat) greutati la sala de forta. Poate nici mobila prin casa nu o va muta, fara ajutor. Va cara, periodic, sacose cu mancare/diverse spre si dinspre casa. Poate se va opinti ridicand un lighean plin de rufe proaspat scoase din masina de spalat rufe. Se va ridica pe varfuri sa intinda aceste rufe sau, in anumite cazuri, se va cocota pe un scaun, boscorodind ca nu e si ea mai inalta.

O femeie puternica poate nu va gati cele mai gustoase mancaruri intotdeauna. Va stapani cateva retete foarte bine sau va prefera sa gateasca doar ce „se mananca” fara a testa prea mult, pe langa.

O femeie puternica se va juca, pe covor, cu copiii. Desi, poate, e obosita. Sau trista. Va zambi celor din jur si va pleca, gales, genele Celui drag. O femeie puternica stie sa dojeneasca si sa alinte cu vorba, cu fapta si chiar cu gandul.

Contrar asteptarilor si credintelor comune, o femeie puternica va plange, uneori. Pentru ca i-au fost inselate asteptarile. Pentru ca a obosit. Pentru ca nu gaseste solutie. Pentru ca simte ca e greu.

Din nou, o femeie puternica va alege drumul pe care merge. Oamenii pe care ii vrea langa ea. Sacrificiile pe care le face. Bucuriile pe care le imparte. Iubirile in care crede si cele pe care le lasa sa se stinga.

O femeie este puternica daca se simte astfel. La fel cum o femeie este frumoasa daca se simte astfel. Nu am pretentia ca detin adevarul suprem despre femei, dar, pentru ca sunt una, dati-mi voie, sa cred ca, inainte de orice, o femeie puternica este un cumul de clipe, trairi si actiuni.

O femeie este, de multe ori, un mister. Pentru multi. Merita sa ai langa tine o femeie puternica? Ai curaj sa tii langa tine o femeie puternica?

Da, poate femeia puternica va riposta cand o ranesti. Cand o faci sa planga sau cand alegi o Alta. Va intelege daca ii explici, poate. Dar o vei face? O femeie puternica va crede in tine, va ramane langa tine atata vreme cat meriti si stii sa o faci fericita, sa o faci sa se simta apreciata, dorita, iubita. Va ghici, intotdeauna, cand lucrurile se schimba. Din lucruri mici, din taceri si ridicari de spranceana, va simti ca locul ei in inima ta e amenintat. Va stii, uneori inaintea ta, ca a pierdut lupta.

Te va pastra mereu in suflet si in timp, probabil ca iti va sterge o parte dintre pacate. Pentru a se proteja pe sine si pentru a te face pe tine demn de iubirea ei.

Nu oricine stie sa recunoasca o femeie puternica. Nu oricine are curaj sa se lase cu totul pe mana ei. Poate nici nu merita oricine o astfel de femeie. Timpul va spune, de obicei, daca a fost sau nu. Daca a lasat semne demne de mentionat sau nu. Si nu, cu siguranta, nu va lovi cu pumnul sau palma.

Femeia puternica este copil in suflet, poate. Va visa, va dansa si va rade. Va povesti purtand in priviri stelute, va rosi unui gand, va lacrima unei emotii.

Ca orice om, si femeia puternica poate gresi. Isi poate alege gresit Omul sau calauzele. Poate sa cada sau sa se impiedice. Poate sa se inalte prea sus si sa isi arda aripile. Sau sa isi zdreleasca genunchii, dupa caz. Se va ridica mereu, demna si se va scutura de praf sau de regrete. Va analiza, cu intelepciune, daca e cazul sa continue sau sa se opreasca.

O femeie puternica va cere ajutorul fara teama si il va accepta, fara jena, cand ii este oferit. Va sti sa recunoasca greseala sa, dar si pe a altora. Va corecta putin sau va taia in carne vie pentru a modifica ADN-ul.

Puterea unei femei nu sta in contul din banca, in victoriile din sala de sedinte si nici macar in frecventa sau calitatea tratamentelor cosmetice sau chirurgicale la care se supune.

Taria ei vine din inima. Din ochiul interior si din balanta cu care va vedea si va judeca tot ce o atinge. Din degetele cu care va mangaia suprafata sau cu care va cauta, pe intuneric, dedesubturile.

Poate nu vei cunoaste sau REcunoaste niciodata o femeie puternica. E cersetoarea din colt care intinde mana tremurand sau mama batrana care asteapta sa o intrebi cum ii mai e. E sotia care iti zambesti dimineata sau iubita care iti iarta tacerile, chiar daca nu le intelege mereu. E sora pe al carei umar plangi sau colega de birou care iti imprumuta radiera. Poate fi oricine.

Daca ai ochi sa o vezi, zambeste-i! Nu ii ridica palate, adesea nu asta isi doreste. Nu ii asterne covorul rosu si nu ii lustrui pantofii, decat daca ti-o cere. Dar, respect-o!Strange in brate trupul ei! Mangaie-i inima, mai ales cand se apropie  furtuna. Da-i aer si timp. Sa creasca, sa devina, sa ierte, sa se intoarca. Dupa ce a plecat de tot sau doar s-a ratacit.

Nu o lega in lanturi si nu o expune ca trofeu. Nu-i intinde puterea pe toate drumurile si culorile tradarii. Nu o desconsidera si, mai ales, iubeste-o! Asa cum e ea. O femeie simpla, cu puteri nebanuite.

 

 

Tu stii sa spui un ferm NU?

Da, pe bune, chiar am decis să scriu despre asta. Tu ştii să spui, ferm, NU? Ştii să refuzi politicos? Când nu poţi sau nu vrei să faci un anume lucru. Când persoana care te roagă nu îţi place sau din anumite motive, nu îţi este comod, la îndemână sau dezirabil să contribui?

Am în jur oameni pe care îi observ. Care NU ştiu să spună NU. Care se tem sau se jenează să refuze. Care, de mila sau din prea multă bună creştere, acceptă, tacit, lucruri/comportamente/persoane care nu merită. Care nu le fac plăcere sau cinste. Care le chinuie. Care le afundă. Care le schilodesc sufletul şi viaţa.

Ştii să spui, ferm şi hotărât, politicos NU?

Nu, nu îţi pot împrumuta bani. Pentru că nu îi dai înapoi niciodată.

Nu, nu pot să te ajut cu o lucrare pe care trebuie să o faci pentru că le am şi eu pe ale mele. Sau pentru că nu am timp. Sau pentru că nu apreciezi niciodată ajutorul meu şi simt că îmi pierd timpul.

Nu, nu poţi să mănânci doar desert.

Nu, nu mă simt bine când lipseşti/întârzii fără să mă anunţi.

Poate că, mulţi dintre noi, am fost crescuţi să ajutăm, să fim darnici şi săritori. Poate ni s-a predicat mereu că un bun creştin întoarce şi celălalt obraz când primeşte o palmă. Poate e în firea noastră să avem răbdare şi încredere, să fim deschişi şi să nu ne pierdem speranţa în bunătatea şi corectitudinea oamenilor din jur. De multe ori, îmi dau seama că spun DA, fără să mă gândesc prea mult. Fără să îmi analizez toate sentimentele în legătura cu respectiva cerinţă.

Uneori, există oameni pentru care am spune DA orice şi-ar dori. Oameni pe care îi iubim şi pentru care am merge până la capătul lumii. Uneori merită, alteori nu prea.

Cred că e sănătos să ştim să spunem NU. Să fim oneşti cu ceea ce suntem şi credem. E absolut în regulă să ne răzgândim, dacă datele problemei se schimbă. Sau dacă realizăm ca primul răspuns, acel DA spus în grabă a fost o greşeală. Personal, accept mai uşor un NU sincer, o răzgândire decât un DA fals sau spus fără responsabilitate.

Mi s-a întâmplat cu oameni la care nu m-aş fi aşteptat. Cu oameni mari, şcoliţi şi care par a fi stăpâni pe viaţa şi deciziile lor. Mi s-a întâmplat să fiu dusă cu vorba, după un DA entuziast care a ajuns să devină un NU nespus, înţeles doar, după o vreme.

Tu ştii să spui NU? Fără furie, fără să îţi dai importanţă şi fără să răneşti? Pur şi simplu, un NU care se cere spus.

Nu…nu te pot ierta…

Nu te mai cred…

Nu te mai pot aştepta…

Nu înţeleg…

Nu ştiu…

Nu te mai iubesc…

Agresivitatea la copii. Copilul meu cel mic loveste/musca!!!

Stiti deja ca sunt fan al articolelor scrise de Dr. Laura Markham si ca sunt abonata la noutatile de pe site-ul ei: http://www.ahaparenting.com . Astazi, o traducere dupa postarea : Agresivitatea la copilul cel mic. Coaching_Big_Sibs_When_the_Younger_Child_is_Aggressive

Cum sa il invat pe copilul meu de 5 ani sa reactioneze cand fratele cel mic (19 luni) se manifesta cu agresivitate, lovindu-l? Am citit deja articolele despre cum trebuie sa reactioneze parintele si aplicam deja, dar exista si momente in care copiii se joaca fara mine supraveghindu-i.  Vreau sa ii ofer copilului meu de 5 ani „uneltele” necesare pentru a reactiona potrivit cand are de-a face cu agresivitatea celui mic. 

Cel mai adesea, copiii invata din experienta pe care o oferim noi: ca mod de actiune mai mult decat ca explicatii. Deci, daca reactionezi cu calm si empatie (in caz de agresivitate a unuia dintre copii) catre copilul cel mic (clar deranjat de ceva/cineva), copilul cel mare va invata sa faca acealasi lucru.
  Evident, nici pentru parinte nu este intotdeauna usor sa isi pastreze calmul. Mai ales daca adultul este ingrijorat privind modurile in care agresivitatea copilului mic poate afecta relatia dintre cei doi frati: darama constructiile din cuburi, smulge masinutele din mana celui mare in timpul jocului sau strica jocul, pe neasteptate. Si, mai mult, daca puiul de om mic il raneste cu adevarat pe cel mare, este deplasat sa astepti ca primul nascut sa reactioneze empatic. Nu fara exercitiu si asistenta din partea ta.

Din fericire, poti lucra, in timp, cu rabdare si iubire la aceste reactii si la dozarea lor corecta, in functie de situatie. Cu alte cuvinte, copilul cel mare va rezista impulsului de a-l inghionti pe cel mic, dar isi va lua jucariile si se va retrage intr-un colt linistit/in alta camera. Este acelasi comportament ce poate fi observat la catelusi: cand agresivitatea jocului celorlalti devine suparatoare, se indeparteaza. Astfel, copilul cel mic va invata, pe propria piele, consecinta naturala a comportamentului sau: ramane singur, fara partener de joaca. (Nu ma intelegeti gresit, nu recomand in nici un caz ca parintele sa ii lase pe copii sa isi rezolve singuri conflictele cand puiul de om de 19 luni se poarta cu agresivitate. Daca adultul va pleca, este foarte posibil ca panica abandonului sa ii cuprinda pe amandoi copiii, fiecare dintre ei simtind ca sunt lasati singuri in fata „inamicului”. Rolul fratelui mai mare este unul destul de important si aceasta relatie se dezvolta in timp, organic).

Arme pentru a lupta cu agresivitatea

1. Ofera un exemplu pozitiv. Catre copilul mic: „Au, asta a fost dureros! O sa stau departe de manutele astea nervoase… Cred ca esti tare suparat! Poti sa imi spui ce doresti/care este problema? Oh, vrei sa te joci cu masinuta cea rosie? Okay, poftim. Eu pot folosi masina albastra. Vezi, nu este nevoie sa lovim, sa folosim agresivitatea. Trebuie doar sa imi arati ce anume doresti.”

2. Invata/explica. „Fratele tau cel mic loveste pentru ca este ingrijorat ca altfel nu va primi ceea ce isi doreste. El este foarte mic si atunci cand este suparat, este greu pentru el sa foloseasca cuvinte (si sa nu fie agresiv). Daca el va fi sigur ca vrei sa il ajuti, nu va mai lovi pentru a obtine ceea ce isi doreste. Asa ca, daca il asiguri pe fratele tau ca il intelegi, el nu va mai fi agresiv cand devine suparat.

3. Empatizeaza, Observa si Ofera rezolvarea problemei  – „Este greu/dureros cand fratele tau loveste, imi dau seama ….Apreciez faptul ca incerci sa fii rabdator cu el ….. si vad ca el vrea neaparat sa se joace cu masinuta rosie. Imi inchipui ca te plictisesti sa te joci mereu cu masina portocalie, asa e? Iti multumesc pentru ca esti atat de intelegator. Cand incepe sa te deranjeze cu adevarat, spune-mi. Vom gasi, impreuna, o solutie. Poate vom avea nevoie de inca o masina rosie, ca fiecare sa aiba una.”

4. Ofera cuvintele potrivite.  Nu iti crea asteptari nerealiste in privinta copiilor tai! Copilul cel mare nu va sti exact ce anume sa ii spuna celuilalt, ceea ce inseamna ca, in absenta cuvintelor, este foarte probabil sa foloseasca agresivitatea. Ofera-i, in mod repetat, „instrumentele” verbale utile: „Ii poti spune fratelui tau simplu ‘Hey, ma jucam eu cu acea masina. Nu smulgem jucariile. ” In timp, prin repetitie, copilul va ajunge sa isi insuseasca aceste replici.

Cele mai utile instrumente

5. Joaca/Repeta scenariul  intr-un mod amuzant, astfel incat copilul cel mare sa isi aminteasca usor cum sa procedeze intr-o situatie tensionata. De exemplu, folosind jocurile fizice, ii poti arata copilului cum sa isi „prabuseasca” adversarul pe canapea fara a folosi agresivitatea si fara a lovi. Nu uita sa ilustreze scenariul cu mult umor! Foloseste texte simple si da instructiuni clare „Nu! Nu lovim!” + retragerea din calea „taifunului” mic si solocitarea prezentei unui adult care sa medieze scena, indepartand agresivitatea.

6. Stabileste limite. „Creierul fratelui tau este in continua crestere, asa ca, nervos fiind, nu ii este mereu usor sa isi stapaneasca pornirile agresive. Invata mereu, avem rabdare cu el. Si cel mai usor mod in care il putem invata este sa ii aratam cum procedam noi. Cum ne controlam emotiile si cum alegem sa nu lovim. Nu este niciodata in regula sa lovesti pe celalalt, indiferent ce ar face. Indeaparteaza-te ca sa nu te poata lovi si striga un adult, in ajutor: ‘Mama, Tata, avem nevoie de tine!”

7. Apara. Ai mereu grija sa oferi un spatiu copilului mai mare pentru a lucra in liniste, fara a fi deranjat de catre cel mic. Este posibil sa se bucure sa se joace impreuna cu cel mic, dar nu te astepta sa faca acest lucru in timp ce este concentrat la „treburile” lui. Aseaza undeva un coltisor pentru cel mare pentru a le permite ambilor copii sa stea in aceeasi camera, cel mic poate desena, construi sau face puzzle.  Sau ia in bucatarie/alta camera pe cel mic impreuna cu cateva jucarii pentru a oferi celui mare o pauza de la statutul de „fratele cel mare si intelegator”. Este foarte bine cand cei doi se pot juca impreuna in armonie, dar principala preocupare a copilului mare trebuie sa fie dezvoltarea proprie si distractiile specifice varstei, nu jobul de „babysitter” pentru cel mic. Daca aceste nevoi nu sunt implinite suficient, nu te poti astepta sa manifeste empatie si rabdare fata de fratele mai mic.

8. Asigura-l ca esti alaturi de el – Spunei „Cateodata stii cand fratiorul tau este suparat si urmeaza sa devina agresiv, nu-i asa?  De obicei, asta inseamna ca simte, pur si simplu, nevoia sa planga. Asa ca, te rog, fa-ma atenta cand observi asta, iar eu voi veni sa il ajut sa faca fata acestor sentimente.”  Este extraordinar cand ii poti oferi copilului mai mare uneltele potrivte pentru a face fata agresivitatii, dar acest lucru poate fi coplesitor pana si pentru un adult. Nu lasa povara aceasta pe umerii copilului tau!

Probabil ca ti-ai dat deja seama ca nici unul dintre sfaturile de mai sus nu vor functiona daca puiul de om cel mare se „lupta” cu rivalitatea dintre frati, nu-i asa? Fiecare copil are nevoie de timp unul la unu cu fiecare parinte – este o „gura de aer proaspat” in care se simt auziti, intelesi, apreciati pentru ceea ce sunt. Este util sa ii reasigurati periodic de rolul special pe care fratele mai mare il are pentru cel mic : cum cel mic il vede pe cel mare ca un model de urmat. Dar, mai presus de orice, este foarte important sa transmiti si sa demonstrezi ca nimeni, niciodata nu va ocupa locul lui in inima ta, ca nu vei inceta niciodata sa iti iubesti primul nascut, indiferent ce s-ar intampla (sau pe cine ai avea in brate).

*****

Agresivitatea intre copii este un tablou care ne lasa, de multe ori, total nepregatiti. Nu stim cum sa reactionam si nu e usor sa alegi de partea cui sa fii. Din fericire, citind raspunsurile dr. Laura Markham la scrisorile parintilor care se confrunta cu astfel de probleme, imi dau seama ca nu trebuie sa adopti nici o tabara, dar sa imparti empatie si iubire. Exact atat de simplu, sau nu? 🙂

 

Rivalitatea intre frati. Cum sa nu o iei razna

Despre Laura Markham si cartile ei am mai scris deja. Daca va place stilul ei, va invit calduros sa descoperiti cele cateva articole ce au luat nastere pornind de la ideile ei, aici pe blog, folosind functia SEARCH/CAUTARE. Acum a venit randul unui nou subiect: rivalitatea intre frati.

Dupa ideile preluate (si aplicate din Parinti linistiti, copii fericiti a venit randul unui alt subiect, adanc legat de primul: rivalitatea intre frat, sau, cum frumos l-a denumit dr. Laura Markham – Parinti linistiti, frati fericiti. Cum sa crestem frati prieteni pe viata. 🙂

Sedinta foto netrucata :): 5 si aproape 3 ani
Photo credit: Bogdan Nita

Cartea este extrem de utila si trateaza diferite aspecte ale rivalitatii ce poate aparea intre frati, de la aplanarea conflictelor, exprimarea sentimentelor in conditii de siguranta, cum „arbitram” impartirea lucrurilor intre frati, diminuarea competitiei, incurajarea conectarii, etc.

Pentru cei/cele care se pregatesc (sau doar se gandesc 🙂 ) de venirea unui nou membru in familie, exista un intreg capitol unde se detaliaza foarte frumos modalitati prin care puteti asigura o primire calduroasa bebelusului, dar si cum sa treceti de primele luni, oferind relatiei dintre frati un start bun si trucuri pentru a aplana micile conflicte ce pot surveni cand bebe numarul 2 incepe sa mearga de-a busilea.

In primul rand, voi sublinia si in scris (verbal am asigurat, de fiecare data, fiecare mama coplesita de evenimente!) ca rivalitatea intre frati este un lucru firesc si nu trebuie privita ca un eveniment apocaliptic in viata voastra de familie.

… fiecare om este programat genetic sa-si protejeze resursele care il ajuta sa supravietuiasca, iar copiii nostri depind si intra in competitie pentru ceea ce reprezinta pentru ei resurse impartante – timpul si atentia parintilor.

Pentru copilul unic, pana la un moment dat, aparitia in familie a unui nou copil este un eveniment foarte important.

  • Nu il subestimati si nu il obligati sa accepte situatia ca un adult (intelegator, empatic) pentru ca nu poate face acest lucru.
  • Oferiti copilului mare timpul necesar sa accepte situatia.
  • Copiii sunt cea mai importanta misiune a noastra, nu crestem roboti si nici fabrici, crestem OAMENI. Rolul tau ca parinte trebuie sa fie dezvoltarea inteligentei emotionale a copiilor tai.
  • Nu obligati copilul sa fie generos emotional inainte de a fi pregatit pentru acest pas. Primul exemplu este parintele, ori reglarea propriilor emotii este cel mai greu lucru din lume, dar este, totodata, ingredientul necesar pentru un parenting de calitate.
  • E important sa ne recunoastem greselile (si limitele), sa gasim forta de a ne reechilibra si sa descoperim curajul de a ne reconecta cu copiii.
  • Felul in care tu, ca parinte, disciplinezi copilul va deveni modelul sau de solutionare a problemelor interpersonale. Alegi fuga/echivarea/violenta/diaologul/cooperarea? Transmiti mesajul ca este modul „corect” de a rezolva problema.
Ce NU functioneaza pentru a stopa/contracara rivalitatea intre frati

A. Criticarea cu asprime a copilului

B. Rusinea

Sedinta foto: Matei (5 ani) + Petru (2 ani si 10 luni)
Photo credit: Bogdan Nita

C. Invinovatirea

D. Pedepsirea

E. Pozitia judecatorului omniprezent si omnipotent – Nu, nici macar daca ascultati faptele si dati dreptate copiilor, in mod echitabil.

Ce a functionat la noi?
  1. Explicarea emotiilor, intr-un limbaj accesibil copilului. Emotia nu este rea, copilul nu este „rauvoitor”. Prin exprimarea emotiei (in functie de varsta, verbal, printr-un desen, printr-un joc) o scoatem din inimioara, o „disecam” si invatam cum sa o gestionam fara a face rau celuilalt. Revin cu sublinierea importantei EMPATIEI 🙂
  2. Stai alaturi de copiii tai pe podea (la nivelul lor) si cautati (impreuna!) modalitati de a rezolva problemele (fara sa se atace reciproc) si gasiti metode de a transforma tensiunea in apropiere.
  3. Timp special cu fiecare dintre copii 🙂 Da, consuma energie vitala pentru mama/tata, dar este piatra de temelie a unei relatii puternice intre frati. Cum? Fiecare copil va fi asigurat (si REASIGURAT, ori de cate ori este nevoie) ca adultii sunt acolo, prezenti, deschisi si dornici sa se conecteze cu el/ea, sa ii ofere sustinere si timp de calitate.
  4. Activitati in care lucrati in echipa – O bataie cu perne in care MonstroMami este atacata de echipa Puternicilor Frati este jocul preferat de copiii mei, dar puteti alterna jocurile de forta cu cele mai linistite ca mima, ascunsa, jocul „de-a expeditia”, etc.
  5. Role play – folositi masinute, plusuri sau orice alta idee va vine. Jocul poate incepe de la parinte care va „pune in scena” o problema care a generat tensiuni intre frati. Copilul va interveni sau nu, important este sa ii captati atentia si sa il ajutati sa „elibereze” tensiunea prin ras sau plans.
Rivalitatea intre frati pentru mami/tati – NU UITA
  1. Crizele programate – In special la copilul mare, poti lasa sa se adune un naume bagaj de frustrari pe care sa le descarcati apoi intr-un mediu sigur, sub atenta supravegherea a adultului. Atentie insa! Trebuie sa poti „duce” tu, ca parinte, o astfel de descarcare de furie 🙂 Garantat, dupa „curatarea” aerului, copilul va fi mult mai dispus sa coopereze si sa se conecteze cu tine si cu cel mic.
  2. Pauza/STOP – Aici nu ma refer la celebrul deja „timp de linistire” aplicat copilului, ci la o pauza acordata parintelui. Este demonstrat deja ca un adult obosit, stresat, irascibil si preocupat va fi foarte putin (spre deloc!) dispus sa manifeste grija fata de sentimentele si nevoile altei persoane (fie ea adult sau copil). Cand sunteti coplesit de conflictele dintre copii si nu le mai puteti face fata cu calm si detasare, este util pentru toata lumea sa luati o pauza. Cateva clipe in care sa va reveniti, sa va luati mintea de la conflict si sa va bucurati inima cu ceva care va poate „reincarca” pot face minuni.
  3. Prevenirea conflictelor – Daca esti atent la comportamentul copiilor tai, vei putea descoperi, in timp, cateva „tipare” ce stau la baza izbucnirii conflictului deschis. Rivalitatea intre frati se poate deghiza sub multe forme. Uneori, poti inlatura din timp pericolul sau te poti pregati cu „trusa de urgenta” pentru a pansa eventualele rani.
  4. Abtine-te! Am invatat, in timp, sa nu intervin in relatiile dintre copii decat daca este nevoie sau unul dintre ei imi cere ajutorul. E drept ca astazi, copiii mei sunt mai mari putin si pot gestiona o parte dintre „intalniri” fara sa fie nevoie de mine, dar e bine de stiut. Acelasi lucru se aplica si la deschisul gurii 🙂 Tine-ti ideile pentru tine si ofera-le doar la nevoie. Poti fi surprinsa de inventivitatea copiilor in a gasi solutii 🙂
  5. Nimic nu e definitiv stricat, rivalitatea intre frati va trece prin diferite stadii. Luati fiecare zi asa cum vine si incercati sa faceti lucrurile sa se imbunatateasca treptat. E mult de munca, dar avantajele pe termen lung merita efortul !

Copiii invata sa faca pace atunci cand au ocazia sa se afle in situatii conflictuale si apoi sa si le rezolve – de unii singuri – folosindu-se de abilitatile care conduc spre finaluri pasnice: identificand si exprimandu-si propriile nevoi, ascultandu-i pe ceilalti, privind lucrurile din mai multe puncte de vedere si rezolvand problemele astfel incat toata lumea sa aiba de castigat.

Mirosul lui

As vrea sa nu treaca timpul si sa nu se stearga. Mirosul lui din narile mele. Atingerea lui pe pielea mea alba. As vrea sa raman aici, prizoniera a imbratisarii si a timpului. Mirosul lui cand se apleaca spre mine si imi sopteste „Noapte buna, printesa!”

Mirosul lui cand isi aseaza palma mare pe perna. Sau cand ii urmaresc ochii. Pielea din coltul ochilor ce a capatat, in timp, mici riduri de expresie. De la prea multa concentrare. De la prea mult privit la ecrane.

Intreaga lui faptura imi da putere. Cand il stiu aproape, nu ma tem de nimic pe lume. Stiu ca m-ar proteja cu trupul lui doar, daca doar asta ar avea la dispozitie. Stiu ca ma va tine de mana cand eu voi vrea sa ma opresc, pe marginea drumului, transpirata si obosita. Stiu ca va rade si va face o gluma nesarata ca sa ma vada infuriindu-ma si provocandu-ma sa mai merg putin. Sa mai fac un pas. Sa mai dobor o limita. Sa ajung mai sus. Sa nu ma mai tem.

Stiu ca mirosul lui ma va insoti in zilele ce vor veni. Stiu ca nici o baie lunga, cu spuma sau doar cu saruri nu va putea sterge acest miros din narile mele. Pentru ca viata, oricat de tare ne-ar instraina cateodata, nu stie o astfel de reteta.

Viata este un sir de clipe. O colectie de oameni care vin si pleaca, de lacrimi si de rasete. Ce ramane dupa ce se stinge lumina si fiecare pleaca la casa lui?

Mirosul lui in camera… camasa lui asezata pe spatarul unui scaun… Perna lui aruncata intr-un colt de pat. Jumatatea lui de casa. Jumatatea mea de inima. Intregul.

As vrea sa nu ne fie atat de greu de spus MI-E DOR DE TINE.

As vrea sa nu mai fie atat de greu sa faci, de fiecare data, un pas (INCA UN PAS) spre un om care ti-e drag. Un om care inseamna ceva pentru tine.

E primavara afara si in gand. Undeva, sta sa ploua. Chiar si in ploaia rece, mirosul lui, forma imbratisarii si privirea care spune atat de multe, raman intiparite in irisul meu.

 

 

Despre intarcare blanda, cu dragoste

Timpul trece si amintirile incep sa se se estompeze. In calea uitarii, voi lasa cateva urme pe hartie. Voi pastra cu mare drag cele cateva fotografii facute de-a lungul timpului, alaptandu-mi puiii de om. Si aceste randuri/ganduri despre intarcare blanda – dupa ce s-a produs, la puiul mare si inainte de 🙂 – la puiul mic.

Intarcare sau intamplare ?

 

Copilul numarul 1 a fost dorit, asteptat, purtat si evident, alaptat. De la primele cateva picaturi de lapte  pana la 23 de luni. Dupa primele 10 luni de viata, am revenit la munca, plecand pentru 6 ore de langa ele. Citind si informandu-ma, m-am gandit, cu teama, la intarcare. Nu a fost sa fie si m-am bucurat enorm. Puiul de om papa lapte bun de la mami si povestea de dragoste a durat pana cand, dintr-o coincidenta, a trebuit sa plec pentru o noapte de acasa (prima noapte pana la acea data departe de puiul de om). Eram deja insarcinata cu piticul in 4,5 luni si alaptam inca.

Revenind din calatorie, profitand de oboseala si agitatia specifica (breasfeeding aggitation??? cauta LINK/explicatii), eu nu i-am mai oferit sanul piticului si el nu a mai cerut. Asa s-a produs blanda intarcare atunci, acum 4 ani.

Dupa 6 luni de la acest eveniment si aproximativ 1 luna de la nasterea puiului mic, Matei (avea aproape 2 ani jumate) a cerut si el san, odata cu bebe. Prima data am fost luat total pe nepregatite, nu ma asteptam sa isi doreasca asta si nu am reactionat nicicum. A trecut momentul si eu nu am dat curs cererii lui. M-am tot muncit cu gandurile si vinovatia, nu stiam cum sa ii explic si, urmatoarea data cand mi-a cerut (dupa cateva zile), am zis da.

Tandem dupa intarcare

 

Am continuat sa imi alaptez copiii, in tandem pana cand cel mare a renuntat singur. Avea aproape 4 ani cand s-a intamplat asta. Nu statea mult la san, ca timp, cateva secunde doar si nici foarte des, dupa revenirea la san – poate de cateva ori pe luna, cateva secunde. Era, cu siguranta, o revenire plina de dragoste in locul care credea/spera ca ii apartine doar lui. Am pastrat din perioada respectiva cateva fotografii cu ambii copii razand, cu ochiii sclipindu-le jucaus.

A trecut repede perioada desi acum, calculand, imi dau seama ca a fost aproape 1 an jumate.

Nu pot spune ca mi-am dorit neaparat tandem. Nici ca m-am temut de el. Am citit, insarcinata fiind cu bebe numarul 2 si mi-am inchipuit cum ar putea fi. Dar eram deja obosita si nu mai aveam rabdare. Imi amintesc razand ca, in serile in care cel mic are in burta si cel mare la san, imi spunea razand ca laptele are alt gust. Citisem ca schimbarea gustului laptelui in sarcina poate duce la intarcare, dar puiul de om nu parea a fi deranjat. Cred ca mai tare l-a enervat faptul ca nu mai curgea la fel de mult/repede ca inainte.

Pana la intarcare

Copilul numarul doi are 2 ani si 9 luni. Este inca alaptat. Merge in colectivitate de la 1,5 ani. Mananca, rade, vorbeste si se joaca asemeni altor copii, alaptati sau nu.

Suge inca noaptea. Refuza orice in afara sanului cand este bolnavior si multumesc cerului ca am trecut usor peste varsat de vant, herpangina, crocobauri alimentari, febra, otita, etc.

De curand, am lipsit de langa el aproape 1 saptamana, timp in care nu i-am lasat lapte stors. „Toata lumea” care ne „incurajeaza” de pe margine sa renuntam si-a manifestat speranta ca puiul sa uite. Sa nu mai ceara si eu sa nu ii mai ofer, la intoarcere.

Nu am vrut sa se sfarseasca asa. Nu pentru ca vor ceilalti. Alaptarea si finalul ei – intarcare – sunt chestiuni care ne privesc exclusiv pe mine si pe fiul meu. Nu inteleg de ce ar trebui sa caut aprobarea (fie ea si tacita!) anumitor persoane pentru alegerile mele.

Da, am obosit si imi doresc, uneori, chiar imperativ, o pauza in care sa pot sa fiu singura stapana a corpului meu. Nici nu mai numar cati ani au trecut (deja!) in care am fost cuib/hrana + alinare si nu numai. Mi s-a demonstrat ca pot sa imi iau cate o pauza fara sa afectez iremediabil puiul de om.

E o perioada atat de frumoasa si mi-e atat de drag sa il simt langa mine cum adoarme, cum se culcuseste si cum se alinta/alina la san… Sigur, peste ani, o sa imi amintesc, mereu cu mare drag despre aceasta perioada.

Nu, nu cred ca alegerea mea este neaparat un exemplu. Este rezultatul a ceea ce am simtit si experimentat alaturi de copiii mei. Am citit, m-am informat si ales asa cum ni s-a potrivit noua. Am ales sa spun aici, deschis, aceasta poveste, tocmai pentru ca nu imi este rusine de o astfel de alegere. Imi apartine si mi-o asum.

Daca doar o singura mama va prinde curaj ca „se poate” si va deveni mai increzatoare in fortele sale, daca o singura poveste despre alaptare si intarcare va aduce bucurie si liniste unui cuplu mama-copil, atunci, efortul meu nu va fi in zadar.