Cateodata, dor

Cateodata, dor Cateodata, dor. Dor adanc si lesios De imi repet, mecanic, Sa nu uit sa respir.   Cateodata, dor Cataclismica pierdere a echilibrului. Si ma tin de peretii albi, buburuzati de ganduri si cuvinte.   Cateodata, dor de glasul tau, de mana ta calda pe umarul meu. Pe inima mea. E totuna. De ochii … Continuă lectura „Cateodata, dor”

Scrisoare pentru copilul meu de 2 ani

    Dragul meu Pui de Om,   Am decis să îţi scriu astăzi, când eşti deja pornit pe drumul fără întoarcere către adultul care vei deveni. Acum o vreme, ai împlinit 2 ani, nu mai eşti un bebe, cum spun eu. Eşti deja un copilandru sau un toddler, cum ar spune alţii. Chiar dacă … Continuă lectura „Scrisoare pentru copilul meu de 2 ani”

Oameni şi poveşti

Poate greşesc. Dar, în ultima vreme, îmi iau tot mai mult seva, puterea şi energia dintr-un amestec magic: oameni şi poveşti. Da, da, chiar aşa. Pentru că mereu am parte de oameni şi poveşti, mă trezesc mai veselă, micile deziluzii se şterg mai repede şi sunt multe lucruri şi evenimente care mă fac să îmi … Continuă lectura „Oameni şi poveşti”

Şezătoare românească la Piatra Neamţ. Din dragoste pentru frumos

Acum câteva zile, mi-am propus să vă aduc în atenţie oameni şi lucruri frumoase. E plină piaţa/viaţa de urât, de răutate şi de scandaluri. Haideţi să preţuim mai mult ceea ce avem frumos, să sărbătorim oamenii şi faptele ALT FEL, să celebrăm ideile bune şi gândurile pozitive. Poftiţi la şezătoare, dragii mei! Un astfel de … Continuă lectura „Şezătoare românească la Piatra Neamţ. Din dragoste pentru frumos”

Casa care așteaptă

Când și când, mă lovește melancolia. Când și când, deși mi-e bine cu viața mea și oamenii dragi din ea, mă cuprinde dorul de ei. Cei care nu mai sunt aici, lângă noi. De cei care sunt Sus, în ceruri – îngerași, cum le spune copilul meu cel mare – sau de cei care, pentru … Continuă lectura „Casa care așteaptă”

Cand PREA MULT devine INSUFICIENT

Cunosc părinți care își văd copiii, mai mici sau mai mari, seara, înainte de culcare. Preț de jumătate, hai o oră, între cină și ora de culcare. Sau chiar familii (deși, nu sunt sigură că asta e termenul potrivit!) care se reunesc – părinți și copii minori – la sfârșit de săptămână. Cred că fiecare … Continuă lectura „Cand PREA MULT devine INSUFICIENT”