Iulie şi august în cărţile de pe noptieră

În provocarea anului 2018, de a citi măcar 2 cărţi pe lună, aliatul meu de nădejde este… o noptieră.

Ea, săraca, tăcută şi robustă, suportă cele multe cărţi care poposesc pe lemnul ei tare. Fie că pe noptieră sunt cărţile mele sau ale copiilor, fie că am legislaţie sau crema de noapte, o noptieră ca a mea sunt sigură că aveţi şi voi acasă.

Din respect pentru noptiera mea, azi, îi oferim locul binemeritat pe blog. 🙂

Iulie a trecut repede, cu plimbări de plăcere şi informaţie preţioasă. Iulie a fost fără plastic şi a fost luna în care Petru a fost iarăşi la copii (mulţumim, Petro de la NUME si link gradinita).

Cu copiii acasă, noi la muncă şi tot ce avem de făcut pe lângă casă, parcă timpul trece atât de repede. Nu am citit atât de mult pe cât mi-aş fi dorit. Dar tot e bine. Am reunit însă cărţile citite în cele două luni 🙂

Cecilia Ahern – O sută de nume

  • Cât crezi că o să mai trăiască? o întreba Kitty.
  • N-am întrebat-o, dar cred că e vorba de câteva luni.
  • Cum reuşeşti să faci asta?Nu e uşor, dar bănuiesc că nu mă descurc deloc rău… Mai demult nu credeam deloc în căsătorie. Mama şi tata s-au separat când era mică, a fost urât, aşa că nu am avut un exemplu prea bun, dar am o mulţime dintre prietenele mele care s-au căsătorit. Eu le-am aranjat pentru ceremonie. Fiecare mireasă are motivele ei să fie foarte emoţionată, indiferent dacă e bolnavă sau nu. Trebuie doar să-ţi dai seama dacă vrea să vorbeasca sau nu. Unele nu vor. Singura diferenţă e că de obicei prietenele mele au emoţii în ce priveşte „pentru totdeauna”. Ele trebuie să rămână cu el pentru totdeauna,în vreme ce Diane ştie că nu poate fi vorba de prea mult „totdeauna”. Când o să mă mărit vreau să fiu ca Diane şi să sper din tot sufletul că o să dureze cât mai mult.

Mi-a plăcut ideea aceasta atât de tare şi chiar cred că, dincolo de tragicul situaţiei, de multe ori, încrâncenaţi în vieţile noastre, uităm. Uităm să avem răbdare, să ne bucurăm de oamenii dragi din jur, să râdem. Şi ne rătăcim. asta îmi aminteşte de şocul pe care l-am resimţit eu când am privit, de pe margine, adevărat, oameni dragi care s-au rătăcit.

Alt citat care mi-a plăcut, din aceeaşi carte:

Dacă selectezi la întâmplare o sută de persoane din cartea de telefon, vei găsi nu o poveste, ci o sută de poveşti, pentru că toţi… fiecare persoană are o poveste de spus. Fiecare persoană obişnuită are o poveste neobişnuită. S-ar putea să credem că nu suntem deloc remarcabili, că ducem o viaţă plictisitoare, doar pentru că nu ne ocupăm de chestii neobişnuite, nu ţinem prima pagină a ziarelor şi nu câştigăm premii. Dar adevărul este că fiecare face câte ceva fascinant, curajos – un lucru de care să fie mândru. În fiecare zi oamenii fac lucruri care nu sunt luate în seamă şi nu sunt sărbătorite. Despre care ar trebui scris. Despre aceşti eroi pe care nu îi ia nimeni în seamă, despre oamenii care nu cred deloc că sunt eroi, pentru că ei fac doar ceea ce cred ei că au de făcut în viaţă.

Aici, mi-am amintit cu drag de poveştile veteranilor de război pe care le-am transcris în liceu, pentru o revistă. Cât de emoţionată eram de fiecare dată, cât de mari şi puternici mi se păreau acei oameni, ajunşi acolo doar o mână de oase, uitaţi de toţi. Simţeam cumva că efortul meu – de a petrece timpul cu ei, de a transcrie ceea ce spun, de a aşeza frumos în pagină materialele şi de a face pe detectivul pentru a descoperi unde e adevăr şi unde memoria joacă feste este un mare noroc, de fapt. A trecut atât de multă vreme de atunci, nu m-am mai gândit de mult la anul respectiv, dar cred că este una dintre pietrele de temelie care m-au ajutat să ajung azi aici.

August a venit şi a trecut cu epopeea vieţii fără telefon 🙂 Cu plimbare la Bucureşti şi cu lungile zile la mare 🙂 Avem şi de acolo poveşti, pe rând desaga va arăta tot ce am cules 🙂

Cărţile lui august au fost:

Final (a Fernandei Torres) – o poveste scrisă de o femeie privind viaţa prin ochiii a 5 bărbaţi. Uşurică, amuzantă, perfectă pentru drumuri lungi sau după amieze leneşe de weekend sau vacanţă.

Fără citate, de data asta. Dar vă las imaginaţia să zboare puţin spunându-vă că vieţile celor 5 sunt redate într-o notă foarte dinamică, sărind graţios între poveşti ale celor căsătoriţi, ale celor singuri şi chiar a veşnicului holtei. Eros şi Thanatos sunt teme vechi, dar care prind încă şi nu strică să le privim, măcar din când în când, cu detaşare.

Insula (carte scrisă de Elin Hilderbrand) este, de departe cartea care mi-a înseninat armonios concediul. Vorbeşte despre relaţiile complicate dintre mamă şi fiică, dintre 2 generaţii de surori, despre poveşti de dragoste clasice şi mai puţin. Aş putea să spun că e o carte cu de toate, de la dramă, la relaxare, la certuri între îndrăgostiţi şi momente de maximă tensiune.

Această carte a venit la fix. Pentru că şi eu am o mamă minunată, dar pe care de multe ori nu o înţeleg aşa cum mi-aş dori. Cu siguranţă, reciproca e valabilă. Am o mamă despre care am mai scris, dar care, nu prea citeşte ceea ce scriu… tot ne-am destăinuit noi la întâlnirile de bloggeri despre părinţii care nu consideră scrisul un job serios.

Şi, culmea!, am şi o soră. Cu ea, cu sora mea, a început aici magia scrisului. De fapt, nu chiar aici, dar primul text serios pentru ea l-am scris 😛 Nu mai ştiu dacă îţi aminteşte asta, dar plănuiesc, în curând, să o aduc iarăşi aici, în faţa voastră, într-un nou rol, pe care şi-l asumă, cu graţie şi responsabilitate. 🙂

În iulie şi august am ronţăit, în continuare, o carte care cade greu. la stomac. O să mă apuc să scriu despre ea după ce o termin. Să dea Domnul să nu mai treacă încă o lună! Dar dincolo de cele 2-3 pagini pe care apuc să le citesc din ea în fiecare zi, cred că este o experienţă educativă. 🙂 De AŞA DA şi AŞA NU în materie de relaţii interumane.

Pentru septembrie am în plan mai muuuulte postări pe blog, câteva interviuri cu/şi despre oameni faini. Între timp, am deschis larg porţile unui nou grup de FB unde încercăm să ne respectăm reciproc şi să nu primim hateri/veşnicii cârcotaşi, da’ nu vreau să mă laud că abia suntem la început şi treaba e uşor de gestionat încă.

Cărţile de pe noptieră poposesc aici pentru că merită. Pe noptieră am cărţi frumoase, care mă fac să visez, dar şi să plâng. Tu ce cărţi ai pe noptieră?

World Breastfeeding Week 2018. Alăptarea la ceas aniversar

În perioada 1-7 august 2018 întreaga lume sărbătoreşte World Breastfeeding Week sau Săptămâna Internaţională a Alaptării.

DE CE UN ASTFEL DE EVENIMENT/MOMENT ANIVERSAR?

Există varianta lungă de a răspunde acestei întrebări 🙂 şi varianta mai scurtă.

Câteva articole frumoase pe această temă găsiţi aici:

Am vrut, în acest an, să nu  treacă neobservată această săptămână specială. De-a lungul timpului, am tot scris despre noi şi povestea noastră de dragoste cu laptele matern în rol principal.

Petru are (deja!) patru ani şi simt, cumva, că ne apropiem cu paşi repezi de finalul poveştii. 🙂 În majoritatea zilelor, ne întâlnim doar câteva clipe la somnul de noapte. Ştiu că pentru el, acum, sânul este mai mult o reconectare cu mine şi ştiu că este important să îi permit acest lucru încă. Am încredere în el ş iîn relaţia noastră şi nu, nu mă tem că va pleca la facultate cu mama după el. Aşa cum nu cred că Matei va deveni strigoi pentru că l-am întors la sân după o vreme 😛

Revenind la Petru, sunt şi zile în care nu cere deloc. Zile în care mă întreb daca e gata, daca experienţa noastră a ajuns la final. Nu mai am aşteptări, de nici un fel. Mă bucur de călătorie şi atât.

De fapt, anul acesta, mai mult ca în alţi ani, m-am bucurat  să recitesc tot ce am scris, pe această temă:

  • A început cu Matei, bunul şi blândul meu, care m-a făcut mamă. Care m-a crescut să iubesc necondiţionat şi care m-a învăţat să cred mereu.
  • Am sărbătorit 🙂 Prima World Breastfeeding Week în acţiune pentru noi, în 2012.
  • Despre alegeri de viaţă – http://blogulirinei.ro/de-ce-aleg-alt-fel/ Nu sunt foarte sigură dacă să râd sau nu, dar aşa simţeam atunci şi, din fericire, o parte dintre aceste lucruri sunt încă valabile.
  • Să nu uităm de hidratare, în parc sau la plimbare !
  • Nu a fost mereu o experienţă uşoară şi rândurile mai puţin zen stau mărturie pentru aceste adevăruri. Mi-am dorit, uneori, pauză de la tot şi toate. Sunt sigură acum că este ceva normal şi nu mă mai simt deloc vinovată.
  • Am avut şi gânduri paşnice legate de înţărcare. Blândă. Armonioasă. Plină de iubire. Aici număram anii :P, acum nu mai număr deloc.

Anul acesta tema pentru World Breastfeeding Week este  “Alăptarea : fundament al vieţii” — o recunoaştere a importanţei unui start sănătos.

Nu am să scriu despre beneficii, cât/cum/unde şi de ce. Link-urile oferite azi cu mare generozitate şi informaţiile care apar la o simplă căutare sunt la îndemână, spun eu. Există consilieri în alăptare şi există cursuri pentru burtici unde oameni special şcoliţi vorbesc despre asta în cunoştinţă de cauză.

Nu vreau să propag frustrare printre cele care nu au alăptat sau nu fac asta. Este corpul lor, opţiunea proprie şi nimeni nu ar trebui să le ruşineze pentru asta. Cumva, există în lumea mamelor câteva subiecte care aprind spiritele mai ceva ca un smoc de fân uscat.

Dar… anul acesta aş vrea să adun la un loc ideile voastre privind acest subiect. Ca proiect personal şi ca reminder … DE CE facem asta?

AICI vom pune mesaje pozitive legate de această experienţă de la cele care răspund provocarii 🙂 Am întrebat, pe profilul meu personal de FB care sunt acele cuvinte ce le vin în minte în legătura cu această săptămână a alăptarii, World Breastfeeding Week.

Am primit cuvinte de dragoste, sentimente şi trăiri ce  fac o poveste de dragoste duioasă, cum e cea dintre o mamă şi puiul ei, să crească. Am primit confirmări că nimic nu se compară cu clipele în care îţi hrănesti puiul cu picături albe din tine şi că sunt amintiri pe care le porţi mereu în suflet.

Am primit însă,  aşa cu mă aşteptam, (şi) cuvinte grele. Am primit semne că alăptarea nu este mereu doar floricele şi fluturaşi. Am primit semnale că uneori este o luptă a naibii de grea. Că alăptarea poate fi îngreunată de situaţii medicale diverse, pe care mamele nu ştiu/pot să le gestioneze. Am citit frânturi de poveşti în care, poate, informarea şi susţinerea celor din jur ar fi făcut diferenţa. La fel cum am citit, cu ochiii în lacrimi, poveşti în care nu s-a putut face nimic. Frustrările mamei şi durerea ei că nu a putut alăpta au făcut pui, au născut resentimente şi acum, se plimbă prin lume aşteptând doar un prilej să iasă la atac.

Nu am fost acolo. Nu îmi pot închipui cum e să cari o viaţă această povară. Nu îmi pot imagina cum m-aş simţi să existe, în fiecare an, o săptămână anume în care să simt că nu am fost o mamă perfectă pentru copilul meu, să mi se arunce în faţă fel de fel de epitete. Să fiu acuzată că nu am făcut mai mult ca să reuşesc şi că această experienţă (sau lipsa ei) vor marca întreaga viaţă a copilului meu.

Poate şi eu, prin vorbele sau faptele mele, am rănit uneori mamele aflate dincolo. În tabăra celor care nu au alăptat. Azi, îmi dau seama că nu e uşor de dus o astfel de situaţie. E greu de înţeles. E greu de acceptat. Dar e uman să faci tot ce poţi. Tot ce ştii.

De fapt, mesajul meu aş vrea să fie unul de unitate – indiferent că aţi alăptat sau nu, mai mult sau mai puţin, mai greu sau mai uşor – promovaţi alăptarea. Măcar în World Breastfeeding Week. E important să fim mai informate când ne pregătim să aducem puiii de om pe lume.

World Breastfeeding Day ar trebui sa fie acel prilej din an în care să sărbătorim alăptarea. Fie că sunteţi ciudatele care alăptează până la n ani (ca mine :P), fie că aţi ales altfel, la un moment dat în vieţile voastre, măcar timp de câteva zile, haideţi să facem pace!

Să îngropăm securea războiului rece în competiţia „cine e cea mai tare mamă” şi să predăm copiilor noştri lecţia solidarităţii.

Alăptarea este fundamentul vieţii. Este una dintre pietrele de temelie la construirea unor copii puternici şi echilibraţi. Dar nu e totul. Adaugă apoi iubirea şi susţinerea necondiţionată. Presară umor şi puterea de a-ţi recunoaşte greşelile, oboselile, renunţările, de ce nu, clipele de „egoism” în care simţi nevoia să fii doar tu cu tine. Cred, cu toată inimă, că fiecare mama este perfectă pentru puiul de om pe care îl aduce pe lume. Cred că fiecare copil îşi alege părinţii şi este suficient să fii „good enough”.

Aşa se vede de la mine, în acest an, World Breastfeeding Week. Dacă ai o poveste pe care vrei să o spui, în legătură cu alăptarea, mai veselă sau mai tristă, şi simţi că spunând-o, vei ajuta pe cele care nu au trecut încă pe acolo, m-aş bucura să te ajut să faci asta aici, în căsuţa mea. Foloseşte cu încredere rubrica de comentarii sau scrie-mi un mail. Haideţi să ducem povestea mai departe, să îi găsim sensul de creştere!

Efectul scrisului pe blog. Şcoala DPT 15. Cum faci să aibă sens

Al doilea eveniment de parenting/blog-ing la care am participat în scurta şedere la Bucureşti. Al doilea DPT la care particip şi sunt bucuroasă că am putut fi acolo. Sunt recunoascăatoare pentru tot ce am primit (informaţie utilă, tips & tricks, teme de gândire, socializare cu oameni faini, motivaţie să continui, giveaway de la sponsori).

Despre primul eveniment – Social Media for Parents – am scris deja. Partea a doua – Blog Talk a fost puţin mai tehnică, s-a vorbit despre responsabilitatea celor care scriu, despre importanţa caracterului OMULUI din spatele tastelor şi cred că o parte din informaţiile preluate de acolo sunt de interes pentru voi, cei care citiţi aceste rânduri.

Sâmbăta dimineaţa, ca în fiecare lună, o mână de oameni cu drag de scris şi blog, s-au întâlnit la DPT 15. Cele două maestre de ceremonii (Ana şi Lavinia) reuşesc de 2 ani de zile să aducă în faţa noastră teme de interes într-un format atractig, Digital Parents Talk.  La mulţi ani, oameni dragi şi faini! Fie ca misiunea voastră – de a crea o comunitate de părinţi bloggeri conştienţi şi creativi să vă împlinească pe cât oferiţi celor din jur 🙂

Din punctul meu de vedere, dincolo de mici nuanţe legate de CUM, CÂND şi PENTRU CINE scriem pe blog, am înţeles, încă o dată, cât de important este să fii TU  în textele tale, să fii ACOLO şi să fii UMAN.

Mi-a plăcut sugestia de a coborî mai mult în offline, de a ne implica activ în comunitate şi cred că este un sfat înţelept, realizabil. A avea un blog este o parte din viaţă, dar nu trebuie să fie un glob de cristal în care te ascunzi şi de unde îţi arunci frustrările spre lume, oricât de „sănătoase” ar fi (sau ţi se pare ţie că sunt).

Cred cu tărie că blogging-ul, ca formă de exprimare a experienţelorşi personalităţii, este un act de a te arăta lumii aşa cum eşti. Suntem cu toţii oameni, cu bune şi mai puţin bune, cu momente WOW şi clipe BLEACH, cu susţinători şi  (din păcate) contestatari. Toate, absolut toate, fac parte din viaţă, iar ceea ce alege fiecare dintre noi să prezinte public, pe blog/FB/Instagram este o chestiune de alegere, de cele mai multe ori.

Îţi asumi ceea ce scrii. Eşti (sau poţi deveni) formator de opinie, poţi influenţa pe cei din jur, deci ATENŢIE la mesajul pe care îl transmiţi. Alege cu atenţie informaţiile pe care le dai mai departe şi modul în care faci acest lucru.

A scrie sincer, cu sens şi poate cu autoironie nu este uşor. De ce? Pentru că înseamnă să fii (pe alocuri) vulnerabil şi asta nu este o experienţă suportabilă pentru oricine. Dar nu e imposibil 🙂

Apoi, o altă concluzie pe care o subliniez este că succesul, de orice fel ar fi el, vine cu multă muncă. Nu cred în vedetele apărute peste noapte, nu cred în „înţelepciunea” picată peste tine din cer şi în portretele super fardate, scoase din cutie mereu.

Oi fi eu mai sceptică, dar cred sincer că echilibrul este cheia şi mă bucur foarte tare când aflu că oameni pe care şi voi şi eu îi citim (Ana Nicolescu, Ioana Chicet Macoveiciuc, Cristina Oţel, Cristina Ologeanu, etc.) sunt dispuşi să spună lucrurilor pe nume, cu + şi -.

Pentru mine, care am pendulat cândva între meseria de JURNALIST şi restul opţiunilor, discuţia privind posibilele influenţe pe care această profesie le aduce în scrisul pe blog a fost de-a dreptul revelatoare. Concret, am simţit că îmi lipsesc (încă) noţiuni teoretice importante, dar m-am bucurat că scriu din suflet, fără a urma dumnezeieşte vreo reţetă.

Mi-am luat notiţe şi sper să îmbunătăţesc tehnica de scris. Ajută mult şi cititul, deci NU DEGEABA trag de mine cu provocări de lectură. 🙂

Mi-am dat seama că, în entuziasmul meu de moment privind X subiect sau Y situaţie, (mai) pierd din vedere util-ul pentru cititor. Aici voi mai lucra, cu siguranţă!

Am înţeles că validarea mea ca blogger bun nu vine neapărat din numărul de like-uri sau din părerea mamei despre textele mele. Nu este doar despre asta. Dacă eu mi-s ok cu mine şi ceea ce ofer sufletului meu scriind pe blog este ceea ce am nevoie, este primul pas. Se adaugă apoi partea mai tehnică a unui text, modul în care verifici informaţiile şi sursele folosite, imaginea de ansamblu a textului, când îl publici şi cum îl promovezi.

La partea de socializare am descoperit oameni faini, unii dintre ei au căpătat un chip şi despre alţii am aflat lucruri noi. Mi-e puţin ciudă că Piatra Neamţ e aşa departe şi nu pot participa mai des la astfel de întâlniri, dar încerc să aduc acasă, la voi şi aici, pe blog, plus valoare de la întâlnirile la care pot ajunge.

Câteva sfaturi care mie îmi prind bine, poate ajută şi pe cei care nu au fost la întâlnire, dar sunt pasionaţi de subiect:

  • Limba română corectă nu este OPŢIONALĂ, ci OBLIGATORIE. Cu atât mai mult cu cât avem pretenţii că suntem creatori de trenduri, ok?
  • Diacritice! Pentru că nu e ușor de parcurs un text în care trebuie să ghicești din context dacă e vorba de pana, pană sau până. (idee preluată ad literam de la Cristina Ologeanu de la Blogulmamei.ro – mulţumim pentru timpul investit şi pentru notiţe. pentru mine, cel puţin sunt de mare ajutor 🙂
  • Cei care au deja succes în lumea bloggingului recomandă concizie în text şi exprimare(propoziţii scurte, cuvinte simple, cu înţeles direct, descriptiv), informaţie verificată (din mai multe surse).
  • Poate ajuta un CAP LIMPEDE când textul e gata sau recititrea lui a doua zi, înainte de publicare.
  • Pentru textele mai pragmatice este uşor şi util să urmăreşti structura unui text jurnalistic – să răspundă următoarelor întrebări: cine? (a făcut), ce? (a făcut), când? (a făcut), unde? (a făcut), de ce? (a făcut) şi cum? (a făcut). 
  • Este foarte important cum/unde te poziţionezi în tratarea unui subiect, oricare ar fi el. Nu deţii adevărul suprem, deci NU ARĂTA CU DEGETUL! 

Întâlnirea a avut loc la OK Center – de acolo sunt şi frumoasele fotografii realizate de Mihai Răitaru – mulţumim pentru răbdare, cu siguranţă nu este o misiune uşoară să fii pe fază cu atâtea voci feminine în jur 🙂

Sponsorul oficial a fost Lidl România – un loc în care ne place să ne facem cumpărăturile şi pe care îl recomandăm cu drag.

 

Social Media for Parents 2018. Experţii la microfon. Partea 1

 

Când viaţa devine grea 🙂 şi parenting-ul pare că nu mai e distractiv, e cazul să dăm refresh. Concret, mă bucur că există evenimente ca SMFP 2018 sau Social Media for Parents. Anul acesta am reuşit să îmbin armonios 2 evenimente legate de blogging în luna iulie.

Dar ce este Social Media for Parents 2018?

Social Media for Parents este, pe înţelesul tuturor, un loc de întâlnire pentru bloggeri care activează pe nişa de family/parenting. Adică părinţi sau aspiranţi la titlul acesta. Din orice colţ al ţării ai fi, dacă scrii despre/pentru părinţi şi te interesează ce este nou/hot/în trend în acest domeniu, este o experienţă utilă să ajungi la o astfel de întâlnire.

Eu anul trecut am aflat despre SMFP după ce deja avusese loc. Mi-ar fi plăcut să ajung, dar am compensat cu experienţa Webstock 2017 🙂

Anul acesta m-am bucurat când am văzut lista vorbitorilor de la aceast eveniment 🙂 De ce? Pentru că fiecare dintre ei „promitea” mult din punctul meu de vedere. Pe unii dintre ei îi mai auzisem sau îi urmăream, cum este cazul Otiliei Mantelers, Anei Nicolescu, Ioanei Chicet Macoveiciuc sau Cristinei Oţel.

Pe alţii i-am descoperit acum şi am bucuria să vă fac şi vouă cunoscute gândurile şi ideile lor 🙂 Pentru că, de fapt, acesta este motivul pentru care am investit timpul meu în participarea la acest eveniment, nu?

Nu am să vă plictisesc  cu detalii tehnice despre care noi, bloggerii vorbim, tocmai pentru a impartasi experienţe comune şi a găsi modalităţi prin care mesajul nostru să ajungă mai repede şi mai pe înţeles la voi.

Dar voi lăsa câteva  idei generale de la Social Media for Parents 2018:

Despre Otilia şi ceea ce ne-a învăţat când ne-am cunoscut, la Piatra Neamt am mai scris. Şi acum, la întâlnirea de la Hotel Caro a întărit faptul că Nu trebuie să fii perfect. Mi-a plăcut mult faptul că Otilia oferă exemple clare pentru a exemplifica ceea ce spune 🙂 Pentru a-ţi putea asuma rolul de părinte pentru copilul tău este necesar să cunoşti (=conştientizezi) şi să înţelegi venirea ta PE lume şi tot parcursul tău de până acum.

Uşor de spus, mai greu de făcut. De ce? Pentru că mulţi dintre noi au răni nevindecate, frustrări cărora nu le-am făcut faţă corect şi lucruri pe care le-am înghiţit pe nemestecate, iar acum fiecare dintre acestea revin.

Ai simţit vreodată că marea majoritate a sentimentelor pe care le ai azi, ca adult, vin din experienţa ta de copil? Ei bine, este extrem de important să nu amestecăm experienţele, să nu transferăm rolul de ascultător şi mediator al lecţiilor tale propriului copil. Concret, Otilia spune aşa: Rezolvă-ţi problemele în compania unui adult, la fel şi frustrările.

Copilul tău îţi va pune constant în faţă o OGLINDĂ pentru a-ţi arăta punctele tale slabe, până când vei lucra la ele. Poţi vindeca o traumă şi curăţa o rană doar oferindu-ţi prilejul de a trece iarăşi pe acolo, prin acelaşi parcurs 🙂 Perspectivă destul de înfricoşătoare, pentru noi, adulţii de azi. Care trebuie să fim stăpâni pe situaţie şi pe reacţiile noastre, mereu.

Util mi s-a părut şi sfatul de a selecta foarte atent nuanţele şi vocile din capul nostru: a cui este vocea „nu vreau să greşesc”? A cui e vocea care te obligă să fii perfect în parenting?

Nu te mai agresa!!! Fii un părinte OK, nu unul perfect. Este calea sigură pentru a creşte pui de om echilibraţi, care văd UMANUL din tine, nu doar REGULA, NORMA.

Fii sincer cu tine şi cu puiul de om.

Nu este nevoie ca tu să rezolvi traumele copilului, pentru asta există ajutor specializat. Acelaşi lucru este valabil şi pentru traumele tale şi/sau ale partenerului. Venind de la un expert în parenting şi specialist în joaca terapeutică cu copiii, mi se pare, cu adevărat, una dintre ideile WOW ale evenimentului.

De asemenea, un părinte care poate fi un model bun pentru copilul lui este un părinte care trăieşte pentru sine, care se bucură de viaţă şi de experienţe. Nu trăi exclusiv prin copil şi pentru el – un gând luminos pe care sper să în purtaţi în suflet ori de câte ori sunteţi coplesiţi.

Despre ândemnurile Mihaelei Bilic  voi mai vorbi, curând – pregătesc un material mai amplu. Las aici doar câteva idei îndrăzneţe, mai ales venind de la cineva care nu este părinte:

Copiii se nasc cu instinctele corecte şi foarte conectaţi la propriul sine

Dezechilibrele alimentare vin din probleme psihologice, comportamentale, lipsuri afective

Hrăneşte-ţi copilul mai des prin prezenţa ta conştientă, lângă el

Mirela Horumbă, „psihologul părinţilor”a vorbit despre metoda EU POT în acţiune (kids skills). Subiectul a fost oarecum învăluit în ceaţă şi nu am înţeles foarte clar cum anume se aplică şi unde, dar promit că voi cerceta 🙂

O idee de bază care mi-a plăcut este referitoare la echilibrarea prin hrana emoţională zilnică. 

Am rămas plăcut surprinsă de intervenţia dr. Sorin Cadar – medic primar ORL şi preşedinte al Asociaţiei Române de Homeopatie Clinică. Mesajul lui a fost unul simplu, dar foarte puternic, după gustul meu 🙂

Cu riscul de a-mi atrage hater-i pe acest subiect, cred că mesajul este important.

Idei simple, daca nu aveţi vreme/chef/răbdare să ascultaţi cele 10 minute de emisiune:

1.  Alopatia este comodă şi rapidă, dar prin ABUZ, devine nocivă

2. Limita unde poţi atinge abuzul este capacitatea organismului de a integra ceea ce îi oferi

3. Pentru a avea rezultate, este necesar să aplicăm corect metodele şi să beneficiem de discernământ medical

4.Oamenii nu sunt poligon de încercări. Ei trebuie trataţi corect, la timp.

Pe scurt, la o primă vedere, despre aceste subiecte am luat notiţe la Social Media for Parents 2018. Am câteva idei noi pe care vreau să le dezvolt, deci veţi mai auzi despre cei care au venit cu material pentru mine şi cu informaţii pentru voi 🙂

Deşi Social Media for Parents a beneficiat de transmisiune în direct, probabil o parte dintre voi nu aţi aflat decât acum despre eveniment. Îmi face plăcere să ştiu cum vedeţi voi temele acestea – sunt utile? E nevoie de astfel de informaţii?

 

 

Usborne cu Irina şi Gabi. Povestea din spatele cărţilor

Timpul zboară şi pare că fiecare clipă care trece aduce în plus un CEVA de făcut. Chiar dacă simt că alerg, chiar dacă jonglez cu activităţile şi câteodată pare că nu mai ajung la final, oameni frumoşi îmi ies în cale la tot pasul. File din povestea Usborne cu Irina şi Gabi vin să confirme acest lucru.

Vă invit să cunoasteţi două curajoase mame care s-au decis să îşi crească puiii de om în prejama şi cu drag de carte. Carte colorată, valoroasă, educativă. Cartea venită de peste mări şi ţări. Cartea Usborne 🙂

Cine este Irina de la Usborne?

Irina Petrovici este soție și mamă a doi copii frumoși și curioși, Maria (2,4 ani) și Radu (6 ani).

Irina este absolventă de Liceu Pedagogic, licențiată în asistență socială și în psihologie, cu un an de formare în terapie de familie, master în managementul fondurilor europene și certificat de manager de proiect. Irina și-a început cariera profesională în urmă cu mai mult de 15 ani ca asistent social și a lucrat cu diverse grupuri vulnerabile (femei însărcinate cu risc de abandon, copii seropozitivi, tineri cu dizabilități, persoane vârstnice…). În ultmii 10 ani s-a concentrat pe scrierea și implementarea de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile în domeniul social. A lucrat atât în instituții publice, inclusiv în Ministerul Muncii, cât și în firme private străine.

Irina a coordonat proiecte finanțate din Fondul Social European, având  teme ca promovarea femeilor pe piața muncii, egalitatea de șanse și de gen și combaterea violenței domestice și sprijinirea femeilor în situații dificile.

Irina se pregătește să înceapă o nouă colaborare ca expert fonduri europene în proiecte finanțate de Programul Operațional Capital Uman.

Cum a ajuns Irina reprezentant Usborne?

A trecut printr-o situație prin care multe mame trec în ziua de astăzi. Firma la care lucra pe proiecte europene a intrat în insolvență pe când Irina era însărcinată în 6 luni cu al doilea copil. A stat 2 ani în concediu de creștere copil, perioadă în care a sperat că firma va intra în faliment și îi va înceta contractul (nu se punea problema de redresare financiară a firmei, din păcate). Nu s-a întâmplat asta. Printr-un concurs de împrejurări – un angajator străin care nu vroia să își bată capul cu situații complicate, intrarea în vigoare a unui nou Cod fiscal,etc. – Irina s-a văzut nevoită să își scrie demisia în luna ianuarie 2018.

Cu o saptămână înainte ieșise la cafea cu Gabi Rusu și aflase ce face ea, ce înseamnă să faci parte din echipa Usborne. Copiii celor două au fost colegi de grădiniță 3 ani și astfel, cărțile Usborne ajunseseră deja în casa Irinei, dar ea nu se gândise niciodată la ele ca la un mijloc de a câștiga  (și) bani.

Dar scrierea demisiei a născut panică în viața Irinei, un om activ care s-a simțit, deodată, în picaj direct, căzând într-un vid de întuneric și necunoscut. Deși începuse deja să se prezinte la interviuri, o mamă cu doi copii nu este cea mai veselă alegere pentru angajatori, mai ales când mama vine după doi ani de pauză. Proiecte finanțate prin Programul Operațional Capital Uman nu erau în implementare decât foarte puține, erau deja mulți specialiști fără loc de muncă din vechea perioadă de programare…Cu alte cuvinte, Irina era panicată la gândul că se plafonează.

Așa că a vorbit cu soțul, i-a povestit despre oportunitatea prezentată de Gabi. Acesta părea încântat de ideea ca sunt cărți de calitate, în limba engleză, pentru copii. Decizia pe care au luat-o împreună a fost că merită să încerce. Așa că Irina a sunat-o pe Gabi și s-a înscris în echipa ei.

Ce spune Gabi? (mentorul Usborne al Irinei)

Știu că puțini oameni pot spune cu mâna pe inimă că sunt mulțumiți de activitatea lor, de ceea ce fac zilnic. Eu mă număr printre ei, deoarece activitatea Usborne pentru mine este o activitate relaxantă și plăcută.

O lăsăm pe Irina să depene firul poveştii ei… Usborne

Mi-am luat munca foarte în serios din prima. Mi-am facut din logo personalizat, pagină, grup. Am noroc cu fratele meu care este web designer şi m-a ajutat la partea de design. Am studiat mult despre publicitatea pe Facebook, am învățat să fac postări. Toată experiența adunată de-a lungul anilor de muncă simt că a fost folosită pentru prima dată la cote maxime: organizare de evenimente offline, postări pe facebook, comunicare cu clienții, lucru cu copiii mici la ateliere. Acum am realizat că nimic din ce înveți în această viață nu este întâmplător și inutil și poti folosi orice experiență acumulată în noi contexte.

Astfel a luat naștere pagina Povestea cărților. Apoi am creat grupul Cărți și ateliere pentru cei mici. Un alt proiect de suflet care s-a născut cam la 3 luni după intrarea în Usborne este grupul de Facebook [email protected] Este un grup de suport născut din dorința de a ajuta alte femei care se confruntă la finalul concediului de creștere copil cu multe întrebări și dileme așa cum m-am confruntat și eu: Să mă întorc la muncă? Să mai stau acasă cu copilul? Oare cine mă mai angajează pe mine după 2 ani de concediu și un copil mic acasă (sau mai mulţi)?Să încerc ceva pe cont propriu?… și lista poate continua.

Este un moment dificil pentru multe dintrte noi, se naște multă vinovăție în sufletele noastre și avem nevoie să știm măcar că nu suntem singurele care trec prin această etapă. Îmi doresc să cresc acest grup încet, încet, și să mă implic mai mult în sprijinirea acestor femei. Până la urmă, acesta este rolul meu ca asistent social: să sprijin persoanele aflate în diferite situații dificile.

Și soțul și copiii sunt acum implicați în proiectul Povestea cărților. Soțul mă sprijină foate mult în această activitate. Radu mă ajută foarte mult la evenimente: aranjează cărțile, le povestește clienților despre ele, ne ajută la ateliere. Maria întreține atmosfera 🙂 și participă la ateliere alături de copii. Amândoi mă ajută să facem poze și filmulețe (de obicei sunt instantanee) pentru postărille pe pagină și grup.

Gabriela Rusu este minunată, mă sprijină foarte mult și îmi răspunde la orice întrebare la orice oră. Asta a contat mult, pentru că au fost multe momente în care am fost demoralizată…orice afacere are suișuri și coborâșuri, trebuie doar să te sprijine cineva din când în când și să îți ridice moralul.

Acum am 6 luni de Usborne și deja se conturează și alte planuri. Pe lângă evenimentele offline pe care vreau să continui să le organizez pentru că îmi place să fiu în contact cu clienții (pe grupuri de Facebook nu vând, m-am axat mai ales pe grupul și pe pagina mea) îmi doresc să lansez alături de soțul meu și o serie de ateliere pentru copii. Deja avem două pe care le-am făcut și au avut succes, dar mai avem și alte idei. Soțul este programator și are o serie de idei inovatoare. Din toamnă sperăm să facem și mai multe mai ales cu temă tehnică. Vrem ca toate cunștințele pe care copiii le învață în școală să prindă viață și în practică prin experimente științifice. Din păcate școala românească pune mai mult accent pe partea teoretică decât pe cea practică și cred că aceste ateliere, pe lângă faptul că sunt distractive, sunt și educative.

Ce înseamnă Usborne pentru mine?

O punte de lansare. Mi se pare că Usborne îți oferă multe oportunități de colaborare, șansa să te dezvolți și să faci și alte activități conexe. Șansa să înveți multe lucruri noi și să cunoști oameni minunați din diverse domenii de activitate.

Îmi doresc să pot continua această activitate frumoasă și după ce încep noul job. Până la urmă, îmi doresc ca peste 2 ani, când ar trebui să închei acest nou contract să nu mă mai regăsesc în situația din ianuarie anul acesta și să am o mică afacere care să îmi permită să lucrez de acasă.

O zi din viaţa unui mame Usborne

Dacă vă surâde ideea de a avă lansa într-o astfel de provocare, vă invit să plecaţi la drum având aliaţi puternici şi informaţii exact despre ceea ce înseamnă această activitate. Am întrebat-o pe Gabriela cum arată o zi din viaţa ei…

Zilele mele arată cam așa: În jurul orei 9 primesc apel de la curier și mă anunță că în 5 minute îmi aduce comanda. Stomacul meu începe să aibă furnicături, din alea frumoase ca înainte de a se întâmpla un lucru minunat. Când îmi pune în hol cutiile cu cărți, deja simt că este punctul culminant și abia aștept să deschid cutiile și să încep să scot cărțile din ele. Bucuria pe care o simt nu poate fi descrisă în cuvinte, e ca și cum aș fi primit cadourile de Crăciun pe care le-am așteptat un an întreg. Dacă sunt și copiii acasă în această zi, își primesc fiecare dintre ei cartea (avem înțelegere ca la fiecare comandă plasată să primească și ei câte o carte) și ne punem pe răsfoit cu drag; ei din cărțile lor, eu din fiecare carte nouă, cu același entuziasm. După ce toate cărțile au fost mângâiate și verificate, toți trei pregătim coletele cu cărțile mult așteptate de alți copii, le ambalăm cu grijă pentru a ajunge în siguranță la destinație, punem cu drag câte un semn de carte pentru ca cei mici să poată marca pagina unde au rămas, apoi eu postez pe pagina de cărți Raisa’s Books cărțile rămase pentru a fi alese și de alți copii. Trebuie să recunosc că această activitate îmi dă o satisfacție aparte, iar bucuria copiilor mei atunci când își aleg cărțile mă face să înțeleg că am făcut alegerea potrivită. Abia aștept evenimentul de vară de pe pagina cu cărți, unde voi prezenta acele titluri numai bune pentru a fi luate în vacanță.

Şi noi aşteptăm cu emoţie următoarele mame care vor vorbi aici, despre pasiunile lor, devenite, între timp… job 🙂

Eu le mulţumesc aici, public, celor două mămici Usborne pentru că au ales să împartă cu noi timpul, să ne povestească puţin despre această pasiune pentru cărţi care a devenit, cu timpul mai mult decât atât. Vă doresc să vă împliniţi cele mai îndrăzneţe vise, oriunde v-ar duce drumul ales!

PS: Dacă v-a plăcut acest gen de incursiune în lumea mamelor care lucrează de acasă, daţi-mi de ştire şi mamele care încă nu sunt hotărâte pe ce drum să apuce pot primi curajul necesar să încerce 🙂

RoSa Handmade Boutique – pasiune pusă la treabă

Pe Rodica aka furnicuța hărnicuță din spatele RoSa Handmade Boutique am descoperit-o în comunitatea Work at Home Moms, grupul mare de România. O anume situație de viață prin care Rodica și fiul ei trec mi-a dat curajul de a o invita aici, în căsuță.

Demult, visam la o carieră în jurnalism, microbul interviurilor 😛 a rămas, așa s-a născut această rubrică – De vorbă cu… 🙂

Vă poftesc să o cunoașteți și voi. Dacă vă plac bijuteriile realizate de ea, poate vă faceți timp să îi scrieți, să o încurajați. Curajul celor care luptă în viață nu este decât o sumă de reacții în lanț a feedback-ului pe care îl primesc în momente cheie, de la alții. Continuă lectura „RoSa Handmade Boutique – pasiune pusă la treabă”

30 de ore haihui. 3 copii şi 2 mame la Tg.Mureş

Toată lumea se bucură de soare şi de zilele libere, aşa că ne-am făcut şi noi bagajele (asta n-a fost prea amuzant, cum ar spune Matei) şi am plecat – 3 cavaleri şi 2 mame curajoase la drum – la plimbare, pe drumuri de munte 🙂

Nu chiar departe, dar nici aşa aproape încât să ne putem întoarce repede acasă. Am făcut o mică excursie pe ruta Piatra Neamţ-Tg. Mureş-salina Praid-Piatra Neamţ. Totul în aproximativ, 30 de ore. Continuă lectura „30 de ore haihui. 3 copii şi 2 mame la Tg.Mureş”