Scutece textile – câte cumpăr? cum le spăl? (II)

După ce am lămurit câteva noțiuni generale  despre ceea ce numim scutece textile (sau refolosibile), să trecem la partea practică a scutecitului textil.

  1. Câte scutece textile îmi trebuie?                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                Ei bine, să o luăm cu începutul. Numărul scutecelor textile necesare are în vedere câteva considerente (variabile de la caz la caz, după cum vei vedea). Așa că nimeni nu îți poate spune cu exactitate câte scutece textile îți trebuie ȚIE pentru COPILUL TĂU. Vestea bună este că poți să adaptezi stocul pe parcurs, în funcție de nevoi, preferință și buget. Ca mamă ce scutecește textil de aproape 4 ani ( am cumpărat primele scutece refolosibile însărcinată fiind cu primul meu copil, după cum scriam aici, continuând acum cu bebe nr. 2 (probabil până la trecerea la oliță și renunțarea la scutec), pot spune că este preferabil sa cumperi câte 1-2 bucăți din fiecare tip care consideri (înainte de a le utiliza) că te încântă mai tare – eventual, chiar variante preloved, dacă nu te deranjează ideea – și vei vedea cum te descurci (cât de des schimbi scutecul, la ce perioadă de timp trebuie să speli, cât de repede se usucă scutecele, cât timp și/sau nervi îți mănâncă asamblarea scutecelor, cât de mare este spațiul unde poți depozita scutecele curate, etc.)
  2. Pentru început, eu am pornit de la media orientativă din tabelul lui Adelle. Mi se pare una dintre cele mai realiste explicații – cu plusuri și minusuri – ale unui stoc de început. Eu am început aventura cu scutecele textile când Matei avea vreo două săptămâni, dar m-am speriat de faptul că nu aveam suficiente scutece și că nu îmi era foarte clar câte insert-uri să folosesc. În plus, fiind la primul copil, eram destul de aeriană și nu reușeam să mă organizez, chiar dacă în prima lună am avut ajutorul mamei și al soțului aproape 24/7.

    Foto credit- www.scutecele.ro

  3. După ce am ajuns la casa noastră, lucrurile s-au mai așezat și am reînceput să studiez problema scutecelor refolosibile. Am mai cumpărat câteva bucăți, le-am rotit și am început să am preferințe pentru anumite tipuri de scutece. Nu foloseam exclusiv scutece lavabile, iar când plecam în vizite sau în perioadele mai aglomerate, preferam să folosesc, în continuare pe cele de unică folosință. Pe măsură ce bebe creștea, au mai ajuns la noi, pe diferite drumuri, alte scutece textile. Am descoperit și grupul de suport al mămicilor care folosesc/produc aceste variante, dar și piața scutecelor preloved. Am aflat multe informații prețioase, am cunoscut multe mămici frumoase și curajoase care au pornit în căutarea soluțiilor pentru propria situație (am citit multe mărturii ale mamelor de copii suferind de dermatită atopică ținută sub control ȘI cu ajutorul scutecelor textile ).
  4. Pornind de la câteva scutece, stocul nostru inițial apare în pozele din prima postare despre scutece textile, acum, după aproape 4 ani, mai am peste 30 de scutece. La Matei am folosit alternativ scutecele, marea majoritate fiind inca folosite si acum, la copilul numărul 2. Pentru pentru am cumpărat foarte puține bucăți, am mai recondiționat o parte dintre cele pe care le aveam , am înlocuit o parte din inserturi și am confecționat o nouă serie de linere dintr-un halat mai vechi de baie. Strict din punctul meu de vedere, care am avut 2 băieți care udau mediu, 5-6 scutece pe zi și 1-2 pe noapte, un stoc de 25-30 de scutece sunt sufieciente pentru folosire exclusivă și spălare la 2-3 zile. Și ajungem la subiectul întreținere/spălare 🙂
  5. Cum le curăț? După cum am aflat tot de la Cristina aka Adelle.ro există două variante de curățare și depozitare până la spălare. A) Depozitarea uscată – după îndepărtarea murdăriei solide, scutecul folosit se depozitează într-o găleată cu capac sau într-un săculeț de depozitare (impermeabil și cu fermoar). Nu miroase și nu ocupă mult loc. B) Depozitarea udă/umedă – într-o găleată cu apă și oțet, peste care se așează capacul. De asemenea, după îndepărtarea rămășițelor solide de fecale, se scufundă scutecul și se ține până la spălare. Noi am încercat ambele variante, prefer varianta uscată, de obicei. Odată la 2-3 zile pun toate scutecele în mașina de spălat (asta include inserturi, cover-uri, protecții, linere, sacul de depozitare) și le spăl la un program cu prespălare apă rece, apoi un program normal de spălare la 40 sau 60 grade. Folosesc detergent fără înălbitor sau parfum, folosind cu succes oțet și/sau câteva picături de lavandă pentru un îndepărtarea reziduurilor de detergent sau a mirosurilor neplăcute.
  6. După ce scutecele au fost spălate le întind pe sârma de rufe/suport de rufe, preferabil la soare – care ajută eventualele pete să se evapore- și NU pe calorifer sau doar în apropierea unei surse de căldură. Aici am o mică paranteză  : tare mult m-am bucurat de când ne-am mutat în casa cea nouă care are și balcon și îmi pot întinde scutecele (dar nu numai pe ele!) la aer curat. La mansarda unde a început aventura scutecelor textile pentru noi, uscam pe stativ, în fața caloriferului, ocupând o grămadă de loc în camera care ne servea și ca loc de dormit. Odată uscate, scutecele se asamblează, fiecare după tipologia sa ori după preferință. Preferatele noastre, scutecele cu buzunar, devin perrrrrrrrrfecte cu 2-3 inserturi și sunt gata de folosit pentru fundulețul răsfățat. Deși această etapă pare a fi mai complicată (prin urmare, soțul meu nu a făcut-o ÎNCĂ niciodată fără îndrumarea mea), nu este. Odată ce deprinzi cele câteva idei principale, devine ușor și, mai mult, un prilej de relaxare.
  7. Depozitarea scutecelor curate este o problemă dacă nu ai foarte mult spațiu la dispoziție. Noi am organizat un sertar exclusiv pentru asta și lucrurile au mers bine, fiecare dintre noi, cei care schimbam copilul, având anumite preferințe pentru anumite scutece. O explozie de culori și texturi îmi zâmbește și acum, ori de câte ori deschid ușa dulapului. Pot doar să îmi închipui cât de cochetă și colorată ar putea fi o colecție de scutece textile pentru o micuță domnișoară 🙂
  8. Atenționări speciale!!! – Se spune că scutecitul textil creează dependență 🙂 Pe termen lung, reprezintă o investiție atât pentru mediu, cât și pentru bugetul familiei voastre. Aceste scutece au o viață lungă și pot fi folosite la mai mulți copii, oferite spre vânzare sau dăruite altor mămici aflate la început de drum.

Voi ați folosit scutece textile? Ați auzit despre ele? V-ar plăcea să le încercați?

PS – După atâtea informații serioase, vă las cu două filmulețe delicioase în care scutecele textile fac parte din recuzită 🙂

 

 

 

 

 

Femeia – versuri pentru cele mai puternice ființe

Așa-i făcută Femeia…

Să rabde, să-ndure, să tacă

Să ducă în pântec o lume

Și răul cu bine să-ntoarcă.

 

Gingașă la trup și arătare,

Cu gânduri răzlețe și multe,

Puterea-i ascunsă în inima mare,

Lucrează întruna, cu suflet, și mari și mărunte.

 

Și trece prin chinuri, senină,

Ea uită și iartă, mereu alinând,

Cu mâini obosite, a casei regină,

Deși gârbovită, ea vine-alergând.

 

Și duce cu sine mari lupte,

Ea pacea-și dorește, mereu,

Și celui trist, cu visele rupte

Femeia-îi dă, înzecit, credința în Dumnezeu.

 

De ai Femeia prin preajmă

Și-ți pare mereu rătăcită,

Tu iart-o și strânge-o în brațe

Arată-i că e prețuită.

 

PS – Scrisul meu a început acum multă vreme. Îmi pare că scriu deja dintotdeauna. Câteodată, mă gândesc la toate clipele prin care am trecut, cum am devenit din copil adult, din fetișcană femeie și pare că scrisul m-a salvat, de multe ori.Am ales pana, ori de câte ori, vorbele se opreau în gât. Am ales lacrima, câteodată. Am ales și aleg mereu, iubirea. Femeie sau nu, tu, cititorule, trimite un gând luminos Femeii care îți este casă, care îți alină gândurile și care îți păstrează mereu locul din inimă.

Fiecare rând din acest blog este o parte din mine. Fiecare nou titlu este, dincolo de promovarea aleatorie a măritului Facebook sau de LIKE-ul generos acordat, picătură de emoție, de trăire, de freamăt și, din fericire, de durere. De ce din fericire? Pentru că viața este amestec de clipe, NOI – fiecare dintre noi – alegem să fie senin sau întuneric, să fie noapte cu stele sau pururea furtună. Eu, în naivitatea-mi poate, aleg să împart cu tine – cu voi, cei de dincolo de ecran și taste – tot ce sunt.

Ce va rămâne în urmă? Poate un zâmbet, poate o aducere aminte duioasă sau poate nici măcar atât. Dar alegerea mea rămâne aceasta. Femeie sau nu, dă mai departe Iubirea, emoția, viața!

Scaun masă bebe – alegeri informate

Pentru că o parte dintre mămicile dragi au trecut, alături de blogul meu, de la lista cu cele necesare la maternitate, apoi de primul concediu si de mult temutele colici, iată că a venit rândul unei noi alegeri cu greutate, din viața de mămică.

Ai alăptat sau nu, cel micuț a crescut și ești pe puntul de a începe diverisificarea. Evident, ai citit cu ce anume să începi, ce ustensile de bucătărie să folosești, când să introduci un nou aliment și câte altele. A rămas doar marea întrebare. Ce anume vei alege în materie de scaun masă bebe?

Din experiența mea de mămică a două minuni (vesele, sănătoase și taaaaaaaare pofticioase) cu 2 scaune de masă diferite, precum și o parte dintre experiențele pe care le-au traversat alte mămici cu care am vorbit, iată doar câteva idei care sper să te ajute să iei o decizie informată.

Înainte de a enunța cele câteva idei, voi nota faptul că NU VOI RECOMANDA o marcă anume de scaun pentru bebe : )

  • Alege un scaun de masă care să fie adaptat (ca dimensiune) bucătăriei tale – măsoară locul unde te gândești să îl așezi, fă o simulare cu un corp de mobilă de dimensiuni asemănătoare scaunului ales și vezi cât loc ocupă, pe unde poți trece, cât de aproape/departe ești de frigider/sursa de apă/aragaz. Oricât de frumos ți s-ar părea, un scaun de masă care ocupă jumătate de bucătărie va deveni, în timp, un factor de stres.
  • Alege un scaun de masă care se poate curăța ușor. Există variante frumoase și practice cu măsuța/tăvița de plastic detașabilă care se șterg ușor. Husa scaunului poate fi lavabila – fie ca este din PVC sau din material textil.
  • Alege un scaun care să aibă centuri de prindere a copilului. Poate pentru un pui mic (puțin mobil ) nu pare un MUST HAVE, dar, odată cu creșterea curiozității și a mobilității, devine necesar pentru siguranța copilului tău.
  • Alege un scaun rezistent – fie că îți plac scaunele din lemn (mai grele) sau cele din plastic, asigură-te că alegerea ta este una care oferă stabilitate, siguranță în utilizare și va rezista testelor năzdrăvanului tău. Dacă alegi un scaun cu rotile, exersează modul în care poți bloca alunecarea acestora.
  • Dacă ești la primul copil, poate e de avut în vedere și varianta de a lua un scaun cu multiple întrebuințări  există variante care devin, odată cu creșterea copilului, balansoar sau măsuță și scăunel pentru activități. De asemenea, dacă vă știți o familie plimbăreață, o variantă de scaun pliabil sau chiar un scaun de masă tip booster.

Există muuuuuuuuuuuulte tipuri de scaune de masă, cu diferite accesorii sau specificații tehnice. Dincolo de criteriul financiar și de cel estetic, până la urmă, succesul diversificării este dat de atitudinea ta, ca mamă/tată față de mâncare, de răbdarea și de energia pe care alegi să o investești în împrietenirea puiului cu mâncarea. Nu te grăbi, nu te speria de drobul de sare ș păstrează mereu în minte faptul că, în cele din urmă, fiecare copil va mânca. Până la vârsta de 1 an de zile, în special la copiii alăptați, diversificarea este o joacă. Bucură-te, împreună cu copilul tău de noile descoperiri de gusturi și texturi, de culoare și formă.

Ca la oricare dintre deciziile pe care le iei astăzi pentru copilul tău, există, de cele mai multe ori, mai mult de o singură variantă corectă. Indiferent ce ai hotărî, acum sau mai târziu, e important – poate cel mai important – să iei alegeri informate. Fie că vorbim de scaun masă bebe, de grădiniță sau de opționalele de la școală, urmărește criteriile care sunt prioritare pentru tine, observă reacția și înclinația copilului tău și ai încredere că puiul de om te-a ales tocmai pentru că ești acel părinte minunat care va încerca să fie acolo, ori de câte ori este nevoie de el.

Bolile copilăriei în corp de adult – Partea a II-a

Continuăm aici epopeea începută zilele trecute, cea în care am ales să redau cât mai fidel un episod (lung și plin de neprevăzut pe care l-am trăit cu puiii de om, traversând împreună bolile copilăriei.

Marți, ora 10

După ce am trecut de nopțile nedormite, de plânsul nocturn, de refuzul mâncării și de febră, cum scriam aici, ajung într-un final, la pediatru. Unde nu mai fusesem niciodată, pentru că am reușit să ne descurcăm până acum (la 3,5 ani, respectiv 1,4 ani) fără experiența sa. E drept, m-am bazat pe sfaturile medicului de familie cu competență în pediatrie și experiență de peste 30 de ani în tratarea puilor, dar și pe abordarea homeopată, nou intrată în viața noastră, dar tolerată foarte bine.

Pediatrul verifică, printre alte aspecte, pielea copilului și descoperă mici bubițe pe corp, pe față, pe tălpi și în gât. Primim diagnostig – herpangină, o variantă a bolii gură-mână-picior – și câteva metode prin care să ajutăm corpușorul să facă față acestui asalt. Bun, deci nu e nimic grav, îmi spun! Prin bolile copilăriei toți trecem, sperăm să nu existe complicații. Mergem înainte, cu răbdare și curaj.

Dignostic – herpangină. Tratament simpluț și ușor, fără antibiotice. Principala grijă este să hidratăm copilul. Bun….Dorm pe mine, nu mai știu cînd am mâncat ultima dată așezată la masă, în liniște. Dar e în regulă.

Puiul mare merge la grădi, deci doar cu unul motorizat și bubos casă e floare la pampers. Bun.

După ce adorm puțin, cât cel mic se relaxează alergând bunica maternă pein casă descopăr că…. mă doare și pe mine gâtul. Lasă că trece. Miere de albine, propolis, tantum verde.

Se face iar după amiază și revine în sânul familiei puiul cel mare. Și mult plimbat. După ce mă pune la curent cu ultimele năzbâtii de la grădi, bifăm și un mic puseu de febră. Al meu, evident. El, puiul de om, e bine mersi. Cel mic cere hotărât ȚIȚI. Doar asta. Apa nu e bună. Și, de fapt, dcă mă uit bine la mine, observ că virusul de la piticul mic m-a atacat și pe mine.

Minunat! Nici nu se putea mai bine. Doar… bolilele copilăriei n-au interdicție la adulți, nu? Sigur eu fac o formă ușoară, ne imunizăm și după câteva zile trece, vom fi mai bine ca niciodată. Vorbesc la telefon, pe rând, cu medicul de familie, cu homeopatul și cu pediatrul. Urmez și eu același tratament. Tantum verde, Aerius, badijonaj cu ceai și bicarbonat. Super. Toată lumea se pregătește de nani.

Yuhu! Parcă aștept momemtul acesta de vreo 200 de ore. După o noapte de somn bun, lucrurile vor arăta mult mai bine. Și mai clare. Doar că…. ceva nu e în regulă….

Oooo….Minunat. Se pare că sunt atît de obosită încât nu pot adormi. Și bubele astea minunate sunt atât de urâte. Și parcă mi s-au umflat puțin mâinile. Și pielea e roșie. Iar eu sunt într-o stare de agitație ca niciodată. Bine că toată lumea doarme.

Cât o fi ceasul?

Să număr oi, parcă așa îmi spunea mama în copilărie. 1, 2, 3…….100…..256…..400…. Cred cănu merge.

Merg la pipi.

E DOAR ora 2. Bun. Beau o gură de apă și adorm sigur. Bine că puiul mic doarme și cel mare sforăie. Pisica toarce liniștită. Soțul meu visează frumos. Numai eu stau și număr…. efectele ADEVERSE de pe prospectul la Aerius.

Ha, ha, ha!

Deci scria. Dificultăți în adormire. Și agitație. Și reacție cutanața trecătoare. Rar se întâmplă. Doar… 1 caz din 10000 de administrări. Să râd sau să plâng.

Bine măcar că sunt atât de… specială….nu?

Bolilele copilăriei vin și trec, puiii de om se fac mari, pleacă de acasă și uiți câte nopți i-ai vegheat. Bine măcar că doarme lumea. Așa, pot să mă enervez/stresez/panichez singură. E dimineață și e așa liniște…De-aș putea să adorm puțin. Măcar să dorm. Să nu mai simt minunatele efecte adverse. Asta e cea mai tare chestie – cum să faci, frate, astfel de reacții alergice la un antialergic?

Cât e ceasul? Nu mai văd. Cred că dorm, curând. Aaaa, e doar 5. La 6.30 sună alarma soțului. Pe care o aud eu prima, îl trezesc pe el să o oprească și dacă nu sunt într-o poziție imposibilă, mai adorm puțin. Sau nu. Că maimuțica mică este îndrăgostită de melodia telefonului, se ridică în fund și începe să danseze.

E miercuri deja. Doi crai au ieșit pe ușă și cel mic mai picotește puțin. Bun! Mă așez și eu lângă el pentru câteva minute, mai fur puțin  somn. Zis și făcut. Mai dorm exact… 7 minute. Sună telefonul. Evident, până ajung să îl opresc, nu mai sună. Tot la fel de evident, când ajung înapoi în pat, puiul mic, bubos dar vesel e gata pentru o nouă zi.

Să mă pun deci pe schimbat copilul, pregătit micul dejun, jucat, pus de pâine, sortat rufele pentru spălat. Ce atâta somn? Las că vine ea noaptea…

PS – Totul e bine când se termină cu bine. Am scăpat, cu toții din această provocare. Tati nu s-a pricopsit cu virusul. Cred că îl așteaptă pe următorul.

 

 

 

Bolile copilăriei în corp de adult – Partea I

Vineri după amiază (cel mai potrivit moment!întotdeauna!!!)

  • Mama, mă doare în gât! Nu pot înghiți….

Verificăm gât. Gât roșu. Ups! Turăm motor de mami! Hai, lasă că de la ultima n-a trecut decât…. 2 săptâmâni. Și atunci, a fost celălalt copil. Nu-i bai! Bine că e sfârșit de săptămână, tati-crai e acasă, trece. Până luni, e ca nou. Sper… Dar dacă… El lasă, poate nu. Bine! Dacă nu i-am pus căciula de iarnă din august, na, acu trag…Bun. Facem ceai.

Parcă e cam cald. Unde o fi termometrul?

  • Nu vreau termometruuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu…..Și ceaiul nu e bun. Suc nu mai e? De-ală de gât?

Da, bun. Deci, presupunem că nu are febră. Pare destul de alert. Mă rog, nu-i chiar starea lui normală. Dacă era, până acum, jumate din suftragerie era cu fundul în sus. Daț las că e mai bine așa. Observăm culoarea albastră a covorului.

Oare ce mâncăm în seara asta? Ce spun aia la tv? Ceva cu bolile copilăriei….? Dar noi nu ne uităm. Trebuie să facem timp special. Și să aflu ce ghidușii au avut loc la grădi. Dacă oi reuși să scot ceva de la domnul în cauză.

  • Nu pot să înghit. Și vreau să mă ții în brațeeeeeeeeeeeeeeee.Și Petru să nu fie aiciiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii. Și nici tati. Să fim doar noi. Mamiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii…………

Bun. Pucedem atunci. Trimit pe ceilalți doi crai să mânânce. Pentru că observ, deloc încântată că cel mare vrea să stea exclusiv cu mine. Aveam ceva de scris, dar nu-i bai. Văd eu cum fac. Doar e sfârșit de săptămână. Reușesc eu cumva.

Copilul asta arde. Respiră adânc și nu te panica! Tu nu te temi de o simplă febră. Hai să sunăm totuși homeopatul să vedem ce zice. Vorbit, bun. Așteptăm și observăm. Bun. Se face. Vrea în brațe….Frateeeeeeeeee, zici că=i o balenă mică. Mai ieri era un bebe pufos. Și acu, îmi povestește de Sofia. Cine o fi asta? De la grădi? Nu, mami, cum așa? Prințesa. Ups, eroare de hard. Sigur că prințesa.

A adormit. Bun. Mă duc la scris? Nu, nu se poate. Craiul mic ordonă tiranic ȚIȚI. În regulă, mai e timp. Tati ce face? Spală vase, sper. Nu, se relaxează la o felie de pâine cu dulceață. Bleach! Dacă nu-i cioco, pentru mine, nici nu merită să deschid gura. Bun…Gata masa. Scriem și noi ceva azi? Sper să nu urmeze la rând cu bolile copilăriei și alți muci asta micu. Pe cuvânt, am și eu dreptul la un sfârșit de săptămână fără nimeni răcit? Parcă îmi amintesc de sor-mea. Ea o binecuvânta pe mama cu îmbolnăviri surpriză la fiecare Paști/Crăciun/Revelion/nuntă. Sau chiar și la început de concediu. Nici cu noi nu mi-e rușine, de altfel. Dar parcă ar merge puțină pauză.

Se trezește craiul mare. Are febră. Arde cu adevărat și e timpul să luăm ceva măsuri. Dezbrăcăm copilul cât se poate, punem compresă cu apă la temperatura camerei. Verificăm febra. Hidratăm copilul.

….

Cândva, cu cel mare în brațe, între patul unde l-am culcat și un altul, unde cel mic doarme exilat cu tati, făcând ture nocturne când sunt solicitată, se face dimineață. Cel mare e ok, fără febră sau dureri. Îmi cere de mâncare, semn bun. Îl urmăresc toată ziua și nu pare să mai aibă vreo problemă. Ne distrăm cu fructe, cu vitamina C cu propolis, cu ceiuț parfumat. Stăm în casă, dar aerisim bine încăperile.

Duminica e zi de mers la bunici. Avem o zi plină, care se termină cu o joacă la un spațiu nou, pentru copii. Totul e veselie și joc.

Ajunși acasă, cel mic devine agitat. Plânge. O fi prea obosit? Adoarme mai repede decât de obicei, dar se trezește peste vreo 2 ore, cu febră. Eu încă nu adormisem. O luăm de la capăt, dar mama e aici, totul va fi bine, pui mic!

Doarme chinuit, cu treziri dese. Parcă nici sânul nu îl mai liniștește ca altă dată. Arde încă, dar febra cedează repede. Puiul adoarme și încerc și eu să îmi fac loc lângă el. Cel mare, care doarme în stânga mea, se tot dezvelește. Se trezește odată să ceară apă și cel mic deschide ochiii. Nu mai vrea să adoarmă, așa că trebuie să ne plimbăm puțin prin casă. 100 de pași. Repetă! De 3 -4 ori. Am pierdut șirul. Oare mai e până dimineață? Oricât de ciudă mi-ar fi că trece noaptea și eu nici măcar nu am reușit să mă îmbrac în pijama, cu atât mai mult să adorm, sunt norocoasă pentru că, de obicei, puiii dorm. Și eu, împreună cu ei. Cele câteva nopți nedormite, adunate de-a lungul timpului au fost cauzate de boală, aproape de fiecare dată. O să dorm mâine noapte sau, dacă am noroc, poate închid un ochi la somnul de prânz al celui mic. Peste câteva ore se face luni și cel mare pleacă la grădi, împreună cu tati.

Luni. Cel mic se trezește plângând și starea lui nu pare să fie mai bună. Tregem o fugă până la medic, just in case. Nu sunt canini, nu mai are febră și pare puțin răgușit. Pare a fi o laringită. Vedem cum se manifestă în continuare. După amiază mă văd și cu homeopatul, așa că nu sunt panicată. Cel mare văd că a trecut ușor peste ce-o fi avut. Roșu în gât a părut, după ce am văzut eu, dar, mai știi… Poate a fost doar un episod pasager. Acum e vesel, mănâncă și, din fericire, e tot mai atașat de grădi și de prietenii lui de acolo.

Până la întâlnirea cu homeopatul nu mai face febră, dar e tot prefebril, iar starea generală destul de proastă. Fac o programare la pediatru, pentru orice eventualitate. Abia mâine ne vede. Offf…. Să vedem ce zice Anca, homeopata. În gât nu e bine, pare plin de ceva vezicule, însă nu e clar nici un diagnostic. Încercăm cu remediul constituțional care ar trebui să ne ajute.

Off….Se face deja noapte și mă rog să ne putem odihni cum trebuie în noaptea asta. Puiul mic nu prea vrea să mănânce, dar mi-e clar acum că îl deranjează chestiile ciudate din gât. Se face liniște și toată lumea adoarme. Cel mare vrea o poveste. Spun încet, cu glas șoptit, povestea. Puiul adoarme și eu mă întorc spre puiul mic, în dreapta, să îi verific temperatura. Off, iar arde! Mama ei de treabă… Peste jumătate de oră, se trezește urlând, ca niciodată. Cea mai mare problemă e că nu îl pot liniști nicicum. Iarăși ne plimbăm prin casă. El adoarme, eu mă așez în pat. Nu e bine! S-a trezit iar. Reluăm traseul. Mă plimb 2 ore. Aproape încontinuu. Puiul doarme, dar cum mă așez, cu el în brațe, deschide ochii și dă-i concert!

La un moment dat, cedez. Îmi vine să mă scurg pe jos de oboseală și el tot nu se poate liniști decât plimbat. Îl trezesc pe domnul Soț și îi predau ștafeta. Am nevoie să dorm, măcar o oră. Se pare că tati, după mârâiala inițială, reușește să adoarmă copilul de-adevăratelea și înainte ca eu să fiu cu totul în lumea viselor, aterizează și ei în pat, lângă mine. Peste 1 oră, sună ceasul, e deja dimineață.

Mama lor de boli! Bolile copilăriei, în corp de adult… Trec ele.

Emoții de mamă

„Hmm, o jucărie de pluș … Ce invenție utilă !” gândea Adina, fata cu ochii negri și multă bunătate de oferit. Adina lucrează într-o farmacie, dintr-un oraș mic, de provincie. Adina are în față, zi de zi, multe persoane aflate în căutarea unei soluții (mai mult sau mai puțin miraculoase) pentru una sau mai multe probleme de sănătate. Adina este un munte de emoții de mamă.

Adina zâmbește și încearcă să folosească informațiile pe care le are, pe care le-a primit și pe care le-a așezat frumos, în sertarele ordonate din mintea ei. Adina ascultă pe cel din fața ei și întreabă amănunte pentru a se clarifica asupra unor aspecte insuficient sondate de povestirea interlocutorului.

Adina și-a alăptat copilul. Atât cât a trăit. Pentru că, din păcate, micuța a plecat la ceruri. Prea repede. Prea devreme. Prea nedrept. Adina varsă, în fiecare seară, în liniștea casei sale, lacrimi. Emoții de mamă, doar atât.

Acum, Adina încearcă să spună celor ce au urechi de auzit cât de important este să ai grijă de cei dragi. Să îi prețuiești atunci când îți sunt aproape. Să le arăți, să le spui, să le dovedești cât de mult înseamnă pentru tine.

Privind-o pe Adina, nu ai ghici niciodată câtă durere poartă în suflet. Ascultând-o vorbind, nu ai crede cât de mult încearcă să își păstreze rațiunea și curajul. Și speranța. Cum își spune mereu că mâine e o nouă zi, de care trebuie să treacă. Cum pășește încet, cu teamă și cu grijă. Cum îi pare că aude copiii plângând. Ehh, emoții de mamă, vor spune unii…

Adina cumpărase o grămadă de lucruri frumoase și utile, pentru cea mică. Adina zâmbea mereu când trecea pe lângă orice magazin cu lucrușoare pentru copii  și de fiecare dată când scotea burtica la plimbare, intra câteva minute, măcar, să mângâie cu privirea jocurile, jucăriile, creioanele colorate.

Adina vorbește frumos despre alăptare și despre creșterea copiilor cu respect pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce aduc ei bun în viața noastră. Ea crede că fiecare întâmplare din viață ar trebui să ne lase mai puternici, mai pregătiți pentru o nouă etapă. Adina nu se plânge. Adina nu blesteamă și nu privește cu răutate pe alte mame. Care au copii. Copii vii, în carne și oase. Copii care plâng și cer în brațe și sunt nervoși din cauza dinților. Copii care se joacă murdărindu-se, copii care se ceartă de la jucării. Copii care nu au răbdare și aleargă.

Adina privește, o dată în plus, sterilizatorul de biberoane. Pentru că acum, pentru ea, acest obiect este, o lacrimă în plus. O nouă amintire care îi spune că ea, ei bine ea, nu mai este mamă. E doar un om cu emoții de mamă. Și nu va mai folosit toate lucrușoarele frumoase, colorate și mici, oh, Doamne, cât de mici!

Adina completează fișele de inventar ale produselor din farmacie. Mângâie cutiile biberoanelor, stivuiește cu grijă jucăriile de dentiție, așează în ordine pachetele de șervețele umede. Și undeva, de una dintre sutele de cutii din jurul ei, Adina vede un îngeraș. Care zâmbește. Care este acum și aici, pentru ea.

Adina zâmbește de acum. Chiar dacă zâmbetul e încă trist. Pentru că înțelege că este MAMĂ. Este mamă de înger. Are tot dreptul să fie copleșită de emoții de mamă. Și crede, cu toată făptura ei stoarsă de lacrimi că asta este de acum menirea ai. Să încerce să fie de folos. Să răspundă dacă știe. Să ajute dacă poate. Să aline dacă este lăsată. Să ofere alternativa dacă celălalt deschide mintea și ușa sufletului.

Adina o să mai plângă o vreme după puiul de om care nu mai e. Dar Adina știe că e important să fie aici, în viață, prezentă și receptivă, pentru acei pui de om care ajung în zona ei de influență. Adina știe că, într-o zi, eforturile ei vor conta. Știe că va mai veni o vreme pentru alt pui de om, al ei.

Adina va dărui toate lucrușoarele cumpărate cu drag, copiilor în carne și oase abandonați în maternitatea din orașul ei. Știe că poate face asta, cu emoții de mamă. Adina știe că îngerașul ei din ceruri va zâmbi îngerașilor din maternitate.

 

PS – Adina poate fi oricare dintre noi. Lecția acestei povești este să privim puțin dincolo de prima impresie, să căutăm să vedem și să facem bine. Să culegem miere și nectar. Să fim albinuțe harnice și nu muște. Mulțumesc pentru lecție, Adina!

 

 

Un sterilizator și alăptarea (P)

Dacă citești blogul meu, știi deja că susțin alăptarea. Că am alăptat și alăptez în continuare. Că am alăptat în sarcină. Că am alăptat un toddler. Că am alăptat în tandem. Și totuși, ce treaba are un sterilizator biberoane cu alăptarea? Puțintică răbdare, stimabililor și vom descoperi împreună!

Încă de la primul copil, am primit cadou, de la o mămică dragă, un sterilizator de biberoane. M-am bucurat pentru că este unul dintre lucrurile utile, așa cum tot citeam în diverse liste alcătuite special pentru mami și bebe. M-am bucurat de asemenea, pentru că mi-am dat seama că prietena mea, la rândul ei mama unui băiețel, a dorit să îmi ofere un obiect care să îmi fie folositor o perioadă mai lungă, că a investit timp și atenție în căutarea acestui dar pentru noi. De asemenea, pentru o mămică nevoită să se întoarcă la muncă destul de repede după venirea bebelușului, o astfel de achiziție devine chiar o investiție!

Deși inițial m-am speriat de multele experiențe pentru prima dată (copilul meu avea câteva zile când am făcut cunoștință și cu magicul… sterilizator!), mi-am luat inima în dinți și am deschis cutia. Citind instrucțiunile de folosire, mi-am dat seama că nu am de ce să mă tem. Un sterilizator nu e vreun balaur cu 7 capete, ci doar un gadget mămicesc, inventat anume pentru a ușura munca celor care dau viață, în caz de urgență.

Bun. Zis și făcut. Părea floare la ureche, pardon, biberon! Sau la… sterilizator! Totuși, eu eram deja înarmată cu muuuuuuuulte informații, multă voință și muuuult lapte. Eram hotărâtă să alăptez. La cerere. Minim până la 6 luni. Exclusiv până la 6 luni. Așa cum recomanda Organizația Mondială a Sănătății. Apoi, după începerea diversificării, să alăptez minim 2 ani sau până la autoînțărcare. Suna frumos în teorie, iar eu eram hotărâtă să fac acest efort (azi, după muuuuuuuuuuult timp de atunci, i-aș spune DAR) pentru copilul meu.

Și unde apare în această ecuație un sterilizator? veți spune. Nici eu nu i-am găsit locul, așa că l-am împachetat frumos în cutie, așezându-l undeva mai în spatele raftului. Un dar frumos, care își va găsi cândva, cumva utilitatea, mi-am spus.

La primul consult al medicului de familie (cu competență în pediatrie) am primit recomandarea de a evalua și măsura cât de des și în ce cantități mănâncă puiul de om. Ușor de spus, mai greu de făcut. Cum de ce? Pai, la momentul respectiv, după taifunul de hormoni și „coctail-ul” trăirilor momentului, m-am considerat ghinionistă că nu am gradații pe sursa de hrană. Râdeți voi, dar… îmi era groază de trezit noaptea, de muls, de spălat și sterilizat biberoane, de clătit, spălat iar, încălzit, etc.

Recomandarea medicului a venit tocmai pentru că puiul avea icter (fiziologic, de altfel) și era destul de somnolent. Era bine pentru mine că dormea mult, iar eu mă puteam odihni alături de el. Ar fi putut fi mai puțin bine pentru că (poate) nu s-ar fi alimentat suficient. Și se putea deshidrata. Iar la nou născuți acesta pare a fi un pericol real, ce poate duce la complicații.

Mi-am luat soțul și mama la o întrevedere de familie și am stabilit strategia – cine, ce, când. Mama deja se pregătea să pună biberoanele (proaspăt aduse acasă, la urgență!) la fiert. Așa cum știa că se chinuise, în tinerețe, la mine și la sora mea. Acum, peste 20 și de ani…

Noroc de darul ascuns în spatele raftului – dragul meu sterilizator!

Așa, am scăpat de stresul care mă chinuia. Evident, proba mâncatului măsurat a trecut. La fel și icterul. Eu i-am mulțumit încă o dată mămicii dragi care îmi dăruise așa o comoară!

Când am început diversificarea, am folosit o vreme, bunul sterilizator pentru lingurițe și alte ustensile de bucătărie a puiului de om.

Acum, privind în urmă, îmi vine să râd amintindu-mi de frumoasa noastră prietenie.

Așa că, dragii mei, iată cum, uneori, un sterilizator și alăptarea pot merge mână în mână, cel puțin o perioadă!