Emoții de mamă

„Hmm, o jucărie de pluș … Ce invenție utilă !” gândea Adina, fata cu ochii negri și multă bunătate de oferit. Adina lucrează într-o farmacie, dintr-un oraș mic, de provincie. Adina are în față, zi de zi, multe persoane aflate în căutarea unei soluții (mai mult sau mai puțin miraculoase) pentru una sau mai multe probleme de sănătate. Adina este un munte de emoții de mamă.

Adina zâmbește și încearcă să folosească informațiile pe care le are, pe care le-a primit și pe care le-a așezat frumos, în sertarele ordonate din mintea ei. Adina ascultă pe cel din fața ei și întreabă amănunte pentru a se clarifica asupra unor aspecte insuficient sondate de povestirea interlocutorului.

Adina și-a alăptat copilul. Atât cât a trăit. Pentru că, din păcate, micuța a plecat la ceruri. Prea repede. Prea devreme. Prea nedrept. Adina varsă, în fiecare seară, în liniștea casei sale, lacrimi. Emoții de mamă, doar atât.

Acum, Adina încearcă să spună celor ce au urechi de auzit cât de important este să ai grijă de cei dragi. Să îi prețuiești atunci când îți sunt aproape. Să le arăți, să le spui, să le dovedești cât de mult înseamnă pentru tine.

Privind-o pe Adina, nu ai ghici niciodată câtă durere poartă în suflet. Ascultând-o vorbind, nu ai crede cât de mult încearcă să își păstreze rațiunea și curajul. Și speranța. Cum își spune mereu că mâine e o nouă zi, de care trebuie să treacă. Cum pășește încet, cu teamă și cu grijă. Cum îi pare că aude copiii plângând. Ehh, emoții de mamă, vor spune unii…

Adina cumpărase o grămadă de lucruri frumoase și utile, pentru cea mică. Adina zâmbea mereu când trecea pe lângă orice magazin cu lucrușoare pentru copii  și de fiecare dată când scotea burtica la plimbare, intra câteva minute, măcar, să mângâie cu privirea jocurile, jucăriile, creioanele colorate.

Adina vorbește frumos despre alăptare și despre creșterea copiilor cu respect pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce aduc ei bun în viața noastră. Ea crede că fiecare întâmplare din viață ar trebui să ne lase mai puternici, mai pregătiți pentru o nouă etapă. Adina nu se plânge. Adina nu blesteamă și nu privește cu răutate pe alte mame. Care au copii. Copii vii, în carne și oase. Copii care plâng și cer în brațe și sunt nervoși din cauza dinților. Copii care se joacă murdărindu-se, copii care se ceartă de la jucării. Copii care nu au răbdare și aleargă.

Adina privește, o dată în plus, sterilizatorul de biberoane. Pentru că acum, pentru ea, acest obiect este, o lacrimă în plus. O nouă amintire care îi spune că ea, ei bine ea, nu mai este mamă. E doar un om cu emoții de mamă. Și nu va mai folosit toate lucrușoarele frumoase, colorate și mici, oh, Doamne, cât de mici!

Adina completează fișele de inventar ale produselor din farmacie. Mângâie cutiile biberoanelor, stivuiește cu grijă jucăriile de dentiție, așează în ordine pachetele de șervețele umede. Și undeva, de una dintre sutele de cutii din jurul ei, Adina vede un îngeraș. Care zâmbește. Care este acum și aici, pentru ea.

Adina zâmbește de acum. Chiar dacă zâmbetul e încă trist. Pentru că înțelege că este MAMĂ. Este mamă de înger. Are tot dreptul să fie copleșită de emoții de mamă. Și crede, cu toată făptura ei stoarsă de lacrimi că asta este de acum menirea ai. Să încerce să fie de folos. Să răspundă dacă știe. Să ajute dacă poate. Să aline dacă este lăsată. Să ofere alternativa dacă celălalt deschide mintea și ușa sufletului.

Adina o să mai plângă o vreme după puiul de om care nu mai e. Dar Adina știe că e important să fie aici, în viață, prezentă și receptivă, pentru acei pui de om care ajung în zona ei de influență. Adina știe că, într-o zi, eforturile ei vor conta. Știe că va mai veni o vreme pentru alt pui de om, al ei.

Adina va dărui toate lucrușoarele cumpărate cu drag, copiilor în carne și oase abandonați în maternitatea din orașul ei. Știe că poate face asta, cu emoții de mamă. Adina știe că îngerașul ei din ceruri va zâmbi îngerașilor din maternitate.

 

PS – Adina poate fi oricare dintre noi. Lecția acestei povești este să privim puțin dincolo de prima impresie, să căutăm să vedem și să facem bine. Să culegem miere și nectar. Să fim albinuțe harnice și nu muște. Mulțumesc pentru lecție, Adina!

 

 

Un sterilizator și alăptarea (P)

Dacă citești blogul meu, știi deja că susțin alăptarea. Că am alăptat și alăptez în continuare. Că am alăptat în sarcină. Că am alăptat un toddler. Că am alăptat în tandem. Și totuși, ce treaba are un sterilizator biberoane cu alăptarea? Puțintică răbdare, stimabililor și vom descoperi împreună!

Încă de la primul copil, am primit cadou, de la o mămică dragă, un sterilizator de biberoane. M-am bucurat pentru că este unul dintre lucrurile utile, așa cum tot citeam în diverse liste alcătuite special pentru mami și bebe. M-am bucurat de asemenea, pentru că mi-am dat seama că prietena mea, la rândul ei mama unui băiețel, a dorit să îmi ofere un obiect care să îmi fie folositor o perioadă mai lungă, că a investit timp și atenție în căutarea acestui dar pentru noi. De asemenea, pentru o mămică nevoită să se întoarcă la muncă destul de repede după venirea bebelușului, o astfel de achiziție devine chiar o investiție!

Deși inițial m-am speriat de multele experiențe pentru prima dată (copilul meu avea câteva zile când am făcut cunoștință și cu magicul… sterilizator!), mi-am luat inima în dinți și am deschis cutia. Citind instrucțiunile de folosire, mi-am dat seama că nu am de ce să mă tem. Un sterilizator nu e vreun balaur cu 7 capete, ci doar un gadget mămicesc, inventat anume pentru a ușura munca celor care dau viață, în caz de urgență.

Bun. Zis și făcut. Părea floare la ureche, pardon, biberon! Sau la… sterilizator! Totuși, eu eram deja înarmată cu muuuuuuuulte informații, multă voință și muuuult lapte. Eram hotărâtă să alăptez. La cerere. Minim până la 6 luni. Exclusiv până la 6 luni. Așa cum recomanda Organizația Mondială a Sănătății. Apoi, după începerea diversificării, să alăptez minim 2 ani sau până la autoînțărcare. Suna frumos în teorie, iar eu eram hotărâtă să fac acest efort (azi, după muuuuuuuuuuult timp de atunci, i-aș spune DAR) pentru copilul meu.

Și unde apare în această ecuație un sterilizator? veți spune. Nici eu nu i-am găsit locul, așa că l-am împachetat frumos în cutie, așezându-l undeva mai în spatele raftului. Un dar frumos, care își va găsi cândva, cumva utilitatea, mi-am spus.

La primul consult al medicului de familie (cu competență în pediatrie) am primit recomandarea de a evalua și măsura cât de des și în ce cantități mănâncă puiul de om. Ușor de spus, mai greu de făcut. Cum de ce? Pai, la momentul respectiv, după taifunul de hormoni și „coctail-ul” trăirilor momentului, m-am considerat ghinionistă că nu am gradații pe sursa de hrană. Râdeți voi, dar… îmi era groază de trezit noaptea, de muls, de spălat și sterilizat biberoane, de clătit, spălat iar, încălzit, etc.

Recomandarea medicului a venit tocmai pentru că puiul avea icter (fiziologic, de altfel) și era destul de somnolent. Era bine pentru mine că dormea mult, iar eu mă puteam odihni alături de el. Ar fi putut fi mai puțin bine pentru că (poate) nu s-ar fi alimentat suficient. Și se putea deshidrata. Iar la nou născuți acesta pare a fi un pericol real, ce poate duce la complicații.

Mi-am luat soțul și mama la o întrevedere de familie și am stabilit strategia – cine, ce, când. Mama deja se pregătea să pună biberoanele (proaspăt aduse acasă, la urgență!) la fiert. Așa cum știa că se chinuise, în tinerețe, la mine și la sora mea. Acum, peste 20 și de ani…

Noroc de darul ascuns în spatele raftului – dragul meu sterilizator!

Așa, am scăpat de stresul care mă chinuia. Evident, proba mâncatului măsurat a trecut. La fel și icterul. Eu i-am mulțumit încă o dată mămicii dragi care îmi dăruise așa o comoară!

Când am început diversificarea, am folosit o vreme, bunul sterilizator pentru lingurițe și alte ustensile de bucătărie a puiului de om.

Acum, privind în urmă, îmi vine să râd amintindu-mi de frumoasa noastră prietenie.

Așa că, dragii mei, iată cum, uneori, un sterilizator și alăptarea pot merge mână în mână, cel puțin o perioadă!

5 minute de singurătate, cât un veac

Cum ar fi să am 5 minute de singurătate? Să nu mă urmărească nimeni la baie? Să nu îmi strige 1, 2 sau mai mulți „MAaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaamiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii!”. Să stau undeva, în liniște și să nu fac nimic.

Să mă bucur că exist, să respir adânc, simțindu-mi plămânii umplându-se cu aer. Să mă uit în oglindă (și să îmi pieptăn părul îndelung, poate să mă răsfăț cu puțin parfum sau o mască hidratantă). Singură. În liniște.

Să am casa doar pentru mine. Fie și doar pentru 5 minute de singurătate.

Apoi, lucrurile vor reveni la normal. O știu și eu, o știi și tu, mamă frumoasă și puternică și caldă și iubitoare.

Sunt zile în care nu vrei decât atât: 5 minute de singurătate.

Să îți bei ceva-ul preferat din cana (curată) și să visezi cu ochiii deschiși la momente care au trecut sau la altele, mai minunate și mai multe, care or să vină. Curând. La zilele când vei fi iar coafată, machiată, îmbrăcată frumos, vei mirosi a parfumul tău preferat, vei vorbi despre altceva decât diversificare, alăptare, oferte la scutece sau jucării.

Oricât de mult ți-ai iubi pruncii (și știu că îi iubești și că i-ai dorit și că i-ai așteptat și că ești mândră de ei) există zile în care i-ai vrea departe. Măcar pentru 5 minute. Sunt zile în care ai nevoie (disperată, urgentă, ACUM!) de 5 minute de singurătate.

Doar pentru tine și pentru sufletul tău.

Eu te înțeleg. Și te cred. Am fost și eu în aceeași situație. Și mă bucur pentru tine când ai, în sfârșit, acele 5 minute de singurătate. Și aș vrea, mamă frumoasă și bună, să trăiești aceste clipe zâmbind. Nu te învinovăți niciodată pentru ele!

Sunt clipele tale. Zâmbește-le lor și zâmbește-ți ție! Pentru 5 minute de singurătate, dă regatul tău de mamă. Altcuiva. Doar pentru 5 minute. Apoi… dulcea nebunie poate porni iarași!

Dar acum, pentru 5 minute ale tale, bucură-te!

  • Acest post este pentru toate acele minunate ființe care se întreabă, care caută, care aleargă, care decupează și lipesc, acele puternice femei care gătesc, alină, spală, calcă, freacă, șterg, desenează și citesc. Vă îmbrățișez, cu infinită dragoste și vă zâmbesc, la rândul meu, din cele 5 minute de singurătate!

Cuplul devine MAMA și TATA (primul an)

Fiecare dintre noi are nevoie să știe. Să primească informație despre ceea ce i se întâmplă. Să se obișnuiască cu gândul, cu ideea. Să nu fie luat pe nepregătite. Să nu fie lăsat în ceață. Să fie mai puțin temător în privința viitorului pentru că îl poate vizualiza cumva. Chiar și parțial. Pentru că știe deja ce s-ar putea întâmpla. Sau cel puțin, unii dintre noi așa funcționează.

Odată cu venirea pe lume a unui copil, cuplul devine MAMA și TATA. Nu mai sunt doar EL și EA. NOI crește și are roade. Unul sau mai mulți copii. Bun. Toate bune până aici, vom spune. Ce alt lucru pe lume ar putea fi mai minunat decât venirea pe lume a unui noi vieți? De fapt, sunt mai multe persoane care vor prinde viață acum. EA devine, pe lângă tot ce reprezenta până acum, în plus față de acestea, și MAMĂ. EL devine, în aceeași manieră, TATĂ. Fiecare dintre ei are nevoie de un timp (mai lung sau mai scurt) pentru a înțelege cum (și de ce) s-au schimbat lucrurile.

Cuplul devine MAMA și TATA și toate regulile jocului se resetează. Pentru a face loc unei noi ordini a lucrurilor.

De aceea, această postare este pentru aceea dintre voi care vă pregătiți de MAREA SCHIMBARE. Și, în aceeași măsură, pentru cei care sunteți deja în postura în care cuplul devine MAMA și TATA și căutați răspunsuri. Vreți să știți încotro să mergeți, aveți fel de fel de gânduri și vă temeți (încă) să vorbiți despre ele. Sau vă e rușine. Sau vă e lehamite. Sau nici măcar nu înțelegeți ce anume v-a lovit.

Postarea este pentru și despre voi, dragii mei. Am fost și eu acolo. Au mai fost și alții. Cred că, într-o anumită măsură, aproape fiecare pereche trece, la un moment dat prin momentul X, când cuplul devine MAMA și TATA.

Nu sunt specialistă, nu am să vin să mă bat cu pumnul în piept că eu am ieșit neșifonată din tot taifunul respectiv. Dar, pentru că am trecut, de două ori chiar prin acest proces, mi-am adunat gândurile și vreau să vă spun că există viață, pentru cuplu, dincolo de momentul X.

Iată câteva ancore de care vă puteți ajuta. Recunosc, mi-ar fi plăcut să fi primit aceste sfaturi înainte să ajung acolo!

  • Rolurile se schimbă. E normal să vă temeți. De ce? Pentru că omul are în gene teama de necunoscut (pe care, totuși, o poate învinge, dacă vrea!), pentru că EL nu mai este pe primul loc în gândurile și preocupările EI, pentru că EA e mereu obosită, stresată și temătoare pentru viața și bunăstarea puiului). Pentru că există o rutină nouă, cu atribuții noi și informații pe care, poate, nici măcar nu ai apucat să le procesezi.
  • Certurile NU ÎNSEAMNĂ LIPSA IUBIRII – E normal să aveți diferențe de opinii. Sunteți diferiți și, cu siguranță, asta este parte din farmecul vostru ca indivizi. Important este cum treceți peste ele. Obiectivul vostru trebuie să fie să găsiți un echilibru care să vă mulțumească pe amândoi, un echilibru de forțe din care să câștigați ca și cuplu.
  • Diferențele de opinie NU înseamnă divorț!!! Da, în acompaniament de baby-blues sau colici, totul capătă proporții astronomice. Dar omul cu care te cerți azi este cel pe care l-ai ales să îți fie aproape. Mai ții minte de ce l-ai ales pe acesta și nu pe altul?
  • Ai răbdare cu EL/EA! Și EL/EA învață cum să fie MAMĂ/TATĂ! Și EL/EA este în același punct de cotitură în care realizează că, de azi înainte, cuplul devine MAMA și TATA. E înfricoșător? E nou? E altfel? E greu? Poate, dar sunteți DOI și forța lui ÎMPREUNĂ poate fi cheia succesului.
  • Vorbește despre ceea ce simți. Cu EL/EA. Cu prieteni în care ai încredere. Cu oameni care au trecut deja prin aceste clipe. Vorbește clar, spune ce simți, spune ce îți dorești și caută soluții. E primul pas.
  • Relația e importantă. Hrănește-o ca să râmână în viață! – Dacă ești de părere că merită, că omul de lângă tine merită și tu meriți o relație solidă, lucrează pentru ca trăinicia să dureze. Pune pietre noi, caută liant. Investește materiale de calitate, ia-ți un arhitect deștept și caută soluția potrivită.
  • Timp pentru cuplu – Da, știu că e greu. Cu doi copii, e la fel. Cu mai mulți, doar îmi pot închipui. Dar câteva minute pe zi (în fiecare zi!) în care să fiți doar voi e un exercițiu ce trebuie să devină o rutină. Poate dimineața la cafea, poate în pauza de prânz, poate după ce adorm copiii. Câteva cuvinte și clipe pentru și despre voi. În fiecare zi.
  • Mici atenții, mari beneficii – O dată în plus, dacă un cuplu devine MAMA și TATA nu înseamnă că nu îi poți cumpăra omului drag o floare, un ceva bun, că nu îi poți scrie un bilețel sau spune câteva  cuvinte frumoase. Se va simți bine, se va simți prețuit, apreciat și va adăuga savoare zilei.
  • 5-10 minute pentru pasiunea ta (TIMP PENTRU TINE) – Așa cum iubirea/relația are nevoie de timp și energie pentru a supraviețui și a crește, la fel stau lucrurile și pentru tine, parte a cuplului. Orice lucru făcut cu pasiune te întinerește, te ajută să crești, să fii puternic, îți dă energie și te împlinește. O pasiune lăsată să moară este o bucățică din tine pe care o retezi. Nu neglija nici o bucățică din ceea ce ești tu, ca om!
  • Respiră adânc! În frenezia clipelor, uităm să respirăm. Uităm să ne privim în oglindă, uităm să ne bucurăm de AICI și ACUM. E adevărat, primul an după ce cuplul devine MAMA și TATA este unul plin de încercări, este unul plin de teste și începuturi. Dar este, de asemenea, o călătorie minunată. Este un parcurs în care ai toate instrumentele pentru a face ca puiul de om să fie fericit. Poți sădi în sufletul lui tot ce este mai frumos și bun pe lume, poți să te joci cu el așa cum nu te-ai putut juca în propria copilărie. Poți să te bucuri de răgazul pe care inocența unui copil îl oferă simplu, curat și total unui om mare – timp să admiri frunzele, să observi furnicile și să numeri stelele.

Vestea bună este că există mai multe căi prin care poți trece mai lin peste hopurile unui astfel de moment, clipa când cuplul devine MAMA și TATA. E frumos, e unic, e greu pe alocuri. Dar, dacă ar fi prea ușor, nu am ști să apreciem valoarea unor astfel de clipe, nu-i așa?

Eu sunt mamă și îmi place să învăț + CONCURS

Cum a început totul

Mereu mi-a plăcut la școală. Mi-a plăcut să iau notițe, să fac fișe, să subliniez (cu mai multe culori), să aflu lucruri noi. Dar nu mi-am închipuit că voi ajunge, într-o zi, să scriu asta: „sunt mamă și îmi place să învăț!”.

Când eram copil, îmi închipuiam că oamenii MARI sunt persoane puternice, că ei dețin adevărul absolut și au, de fiecare dată, răspunsul la toate întrebările. Mă visam și eu asemeni lor. Îmi doream să fiu mereu stăpână pe situație, să știu ce să fac, să spun și să am mereu, la îndemână, unelte care să mă facă puternică. Deșteaptă. Mare. 🙂

Anii au trecut și am înteles că lucrurile nu sunt deloc așa. Am înțeles, cu timpul, că oamenii mari nu sunt decât tot niște copii care poartă haine pretențioase, care folosesc, de multe ori, cuvinte lungi (și greu de reprodus). Că oamenii mari NU sunt STĂPÂNI pe situație. Sau nu întotdeauna. Prima dată, m-am speriat. M-am simțit cumva trădată! Pai cum? Eu de-asta vroiam să fiu mare!!!

Dar… Poate nu e rău că este așa. Poate copilăria nu este o etapă de care să vrem să scăpăm mai repede, nu e o căsuța pe care să o bifăm pe harta vieții și apoi să mergem mai departe, ștergând cu buretele tot ce ne-a adus ea. Poate copilăria este mai mult de atât.

Azi, sunt mamă

Sunt mamă și îmi place să învăț. În fiecare zi. Alături de copiii mei. Împreună cu ei. De la ei. Pentru că nu doar cei câțiva centimetri în plus mă fac pe mine OM MARE. Pentru că ei, copiii mei – frumoși, unici, speciali, PERFECȚI – sunt profesori care îmi predau, dacă îmi permit EU MIE să le ofer o clipă de atenție.

De la ei, învăț să mă joc.

Selecting Beads In An Assortment Of Colors For A Beautiful Unique Necklace

Nu râdeți! E frumos să te joci. E util să te joci. E terapeutic să te joci. Și noi, oamenii mari, uităm să ne jucăm frumos. Uităm să inventăm o lume unde personajele cresc în curaj, în adevăr, în dreptate. Uităm să ne bucurăm de lucrurile simple ca o frunză roșie sau un gândăcel care a poposit pe o bordură. Uităm să ne bucurăm de ploaie și de stele.

Sunt mamă și îmi place să învăț! Chiar dacă mă simt vinovată, uneori, că nu șterg praful (la timp) sau că nu fac (mereu) activități (mai multe) serioase cu cei mici. Învăț de la ei să am răbdare, să le dau TIMP să se obișnuiască, ÎN RITMUL LOR, cu schimbări pe care eu le-am decis. Cu venirea dimineții sau cu baia de seară. Cu începerea școlii sau cu vizitele la bunici. Cu meniul sănătos sau cu ghetele de zăpadă. Învăț să le dau posibilitatea de a digera explicațiile pe care le primesc. De a le pune sub semnul întrebării, dacă asta simt EI că trebuie să facă. De a cere explicații, dacă nu le este clar. Chiar de a renegocia termenii unei înțelegeri, dacă este rezonabilă.

Cum învață MAMA din mine?

Învățarea mea, de când sunt mamă, se desfășoară pe mai multe fronturi. Prima și cea mai importantă este cunoașterea care îmi vine de la copiii mei. Dar nu e singura portiță pe unde primesc, dacă am curaj și răbdare, aproape continuu, informații. Învăț, de asemenea, de la părinții mei. De la mama. De la alte femei, mame sau nu, care își varsă cunoașterea către mine. Prin vorbe, prin gesturi. Prin tăceri. Sunt oameni care aleg să păstreze mânia, dincolo de orice explicație rațională. Care aleg să ducă supărarea acolo unde nu credeam că poate fi vorba de așa ceva. Și ce mă învață? Niciodată să nu spui niciodată, vorba cântecului :).

Apoi, învăț citind. Pentru că îmi place să citesc. Iar faptul că sunt mamă, nu ar trebui, TEORETIC, să îmi răpească această plăcere. Da, am o carte la baie, pe care o pitesc pe mașina de spălat și, în rarele momente când ajung fără codiță acolo, citesc câteva rânduri. Poate chiar și o pagină.

Am de asemenea, o carte în bucătărie, pe care o deschid, în timp ce încălzesc mâncarea sau aștept să sune clopoțelul mașinii de făcut pâine. Iau o carte cu mine în portbagajul căruciorului, dacă simt că puiul ar putea adormi la plimbare. Și da, cu toate acestea, reușesc să mai și termin aceste cărți. Mărturie stau o parte dintre postările de pe blog, note de lectură sau referiri la diferite materiale citite.

Sunt mamă și îmi place să învăț, citind articole/postări/impresii de pe site-urile și blogurile pe care le urmăresc. Pentru că sunt abonată la destul de multe. Și aproape în fiecare zi, deschid măcar 2-3 astfel de postări. Nu este mereu vreme să le citesc atunci. Dar revin la ele (de obicei, când sunt certata că IAR am DESCHIS prea multe tab-uri!). Unele sunt închise foarte repede, pe altele le citesc pe îndelete. Câteva vor fi distribuite mai departe, către alții – prieteni sau doar cunoștințe. Fără să am vreun câștig din asta. Pur și simplu, mi se par idei utile. Mi se par idei frumoase, bune de pus în aplicare.

Pentru că sunt mamă, știu că SĂNĂTATEA mea este importantă. Și știu că eu, ca om – ca femeie, ca soție, ca fiică – trebuie să fiu întreagă. Trebuie să funcționez la parametri optimi pentru a putea fi. Pentru a putea învăța. Pentru a putea da mai departe. Copiiilor și Lui. Oamenilor dragi. Vouă, celor care citiți aceste rânduri.

Îmi place să cred despre mine că sunt un om deschis, că primesc provocările vieții cu zâmbetul pe buze și loviturile, inerente de altfel, din când în când, cu maximum de curaj. Tocmai pentru că sunt mamă și aș vrea ca omuleții pe care îi cresc să vadă asta la mine. Să vadă și lacrimi, să vadă și iubire, să vadă și trudă, să vadă și succes.

11986437_1122272961134146_6352355109938928553_nA fi mamă este, de cele mai multe ori, o alegere. Conștientă sau nu, informată sau nu, deplină sau nu. Astăzi, în epoca vitezei, cred că avem resurse pentru a învăța. Cred că suntem datori să învățăm. Pentru noi și pentru copiii noștri. Pentru ca ei, la rândul lor, să ducă mai departe ceea ce noi le transmitem.

Sunt mamă și îmi asum faptul că deciziile pe care le iau AZI pentru copilul meu nu sunt perfecte. Sunt cele mai bune acum, cele mai potrivite, conform a ceea ce știu și sunt. Mâine, poate, copilul meu va alege altceva. Și asta nu va anula experiența mea ca mamă a lui. Nu va însemna, în ochiii mei, că el are dreptate și eu am greșit. Și nici viceversa. Va fi doar o altă alegere. Alegerea lui. Cu datele, informațiile și credințele lui. Pe care eu, ca mamă, o voi accepta. Și o voi susține, cât voi putea.

Revenind…

Concurs/Giveaway

Sunt mamă și îmi place să învăț. Așa că, aș vrea să învăț și de la voi, cititorii mei, câte ceva. Cum altfel, decât savurând vorbele și experiențele voastre. Așa că, vă invit la concurs!!!

Am de dat 3 cărți de parenting.

Carti MMEP1

Cui?

Celor care vor îndeplini, cumulat condițiile:

  1. Vor distribui linkul acestei postări în mod public, pe pagina lor de facebook cu tag către cei interesați de parenting.
  2. Vor posta un comentariu la această postare prin care să menționeze minim 3 lucruri pe care le-au învățat/descoperit de când sunt mame/părinți.
  3. Deși NU este condiție OBLIGATORIE, m-aș bucura să mulțumiti, printr-un simplu  LIKE sponsorilor acestui concurs : Blogul Irinei și Totul despre mame. De asemenea, pentru a fi la curent cu toate noutățile de la noi, vă invit să vă abonați la newsletter!

Concursul se desfășoară în perioada: 28 septembrie – 1 octombrie 2015. Comentariile lăsate după aceasta dată nu vor fi luate în considerare. După terminarea perioadei, se vor verifica toate înscrierile. Dacă nu sunt întrunite CUMULATIV condițiile de participare, nu veți participa la jurizare (criteriile de jurizare sunt simple – trebuie să ne placă lecția/abordarea pe care o susțineți în comentariul vostru). În data de 3 octombrie, voi anunța câștigătorul, pe contul de Facebook al blogului.

Eu sunt mamă și îmi place să învăț. Tu ce ai învățat și ești dispus să împărtățești și altor părinți?

Primavara privirii tale

E martie cu ghiocei și zambiluţe pentru mame,/ Cu emoții pentru toți și gânduri de iubire!/ E martie cu cer senin și împletire albă roșă/E martie, frumoasă mamă!

E primăvară pe pământ, /E primăvară-n ochiii tăi, iubita mea măicuță/ Eu am crescut, la rândul meu și ți-am născut nepoți./Mă uit la tine, îi privești și cum te joci cu ei/Ești iarăși tânără mămică, prin ei o viață nouă ceri/E primăvară pe pământ…

Se făcea că erai iarăși copil. Că toți ai tăi îți erau aproape și nimic din durerea de azi nu te atinsese. Erai iar în casa părinților, cu copilăria în gene și aceeași privire senină care mi-a legănat mie visele, de atâtea ori. Ești ascunsă în trecut, cu o carte în brațe și o cană de cacao cu lapte cald alături. Privești în jur și parcă nu-ți vine să crezi că e aievea. Visezi? Ai febră oare? Ai ajuns în Rai?

Şttttt… Nu pune întrebări! Nu te gândi! Trăiește clipa de acum, bucură-te de ceea ce ai și ești, gustă libertatea de a săruta obrajii mamei tale, de a îmbrățișa trupul puternic al tatălui tău, de a veghea somnul fratelui cel mic. Adulmecă acum, cu toată ființa ta, această clipă, această boare, aceste ființe, aceste bătăi de aripi.

Ah, cât de repede trece timpul!

Deschizi cartea, tremurând de emoție. Încă nu ești pe deplin convinsă că e real, că ești înapoi în timp, în aniii copilăriei tale. Literele cărții din fața ta sunt ciudate, parcă nu le poți recunoaște, parcă nu le poți lega în cuvinte, parcă nu ai știi să citești… Doamne, ce se întâmpla cu mine, te întrebi?! Deodată, însă, pe pagina albă, semnele negre care jucau ghiduș până acum câteva minute, se așează cuminți și parcă ușor, ca la apel, alunecă sublim, creionând un mesaj pe care doar tu îl vezi:

Dragul nostru copil,

Tu eşti Eluţa noastră cea multiubită! Pentru că nu mai suntem de o vreme, fizic, lângă tine, am găsit această cale , mai neobișnuită, ce-i drept, de a te aduce iarăși în trecut. Nu visezi, nu ești bolnavă și nici nu te pregătești să îi părăsești pe cei dragi ție. Nu!!! E așa departe acel moment… Noi, părinții tăi, acum în ceruri, te vom iubi mereu. Știm că te podisesc uneori lacrimile când te gândești la noi, că ți se pune un nod in gât când îţi dai seama că pe pământ, tu nu mai ai părinți… Dumnezeu însă ți-a dăruit copii şi nepoți! Pentru că El te iubește, mai presus de orice. Așa cum te iubim și noi, drept pentru care L-am rugat să ne permită să îți dăm de veste. Aici și acum. Nu te speria, copil blond cu ochii de senin! Suntem împreună, alături de toți cei care au ales să părăsească pământul, suntem împliniți și ne este bine. Aici, lucrurile sunt atât de simple… Nu mai simțim durere, nici orgolii inutile… Ne folosim de acest prilej, 8 martie, pentru a-ţi reaminti că marea sărbătoare este, trebuie să fie în sufletul tău! E început de primăvara, e cald și soare iar tu, FEMEIE, soție, mamă, bunică ești liantul care aduce împreună oameni și locuri și gânduri! Fii mândră de tine, fii puternică și zâmbește, copilul nostru drag, pentru că ai de ce!!!

Te-ai trezit din cel mai frumos vis pe care ţi-l poți aminti! O lacrimă dulce amară își face drum din ochiul stâng… Ai visat frumos, cu părinți care nu mai sunt pe pământ și scrisori care nu s-au scris niciodată… Te trezești zâmbind, îți faci o cafea și privești calendarul din perete. E 8 martie…

La mulți ani, iubita mea mamă! Mi-aş dori să am puterea ca de acest 8 martie să îţi pot dărui aceste clipe…Te iubesc şi îţi mulţumesc, pentru tot şi toate!!!

Un pui de 3 ani

Mă gândesc acum, cu infinită emoţie, la naşterea ta, fiul meu… Au trecut deja 3 ani.


Eşti un copil frumos la suflet, vesel şi spontan, sensibil şi activ. Iubeşti cu toată fiinţa ta şi chiar dacă uneori pare să mă obosească (încă) dependenţa ta de mine, aş vrea să rămâi mereu ca acum. Să îţi pot citi în privire sclipirile de încântare, să am întotdeauna puterea de a alunga răul şi durerea şi nedreptatea din calea ta. Ştiu că nu voi fi în stare … Ştiu că va veni o zi când nu voi mai fi centrul universului tău 🙂 Da, un ochi îmi râde şi altul îmi plânge, asemeni împăratului din poveşti. Poveşti pe care le asculţi atent, pe care le repeţi şi le interpretezi într-o manieră atât de … proprie, maşinuţelor şi cuburilor lego. Da, mă bucur la gândul că într-o zi, vei părăsi cuibul, întinzând aripi de iubire şi de libertate spre lumea cea mare. Dar azi, dragul meu drag, eşti încă puiul meu! Mă bucur încă de pupicii tăi, de mânuţe mici şi calde care numără alunițe de mami până când ochii devin grei şi visele te cheamă pe tărâmul lor.

Astăzi, te privesc şi realizez cât ai crescut. Cât de mare te-ai făcut, cât de frumos ești și cum m-ai învățat, cu fiecare zi, să iubesc necondiționat, să iert fără măsură, să cred fără rezervă. Cum m-ai transformat din DOAR Irina în mami și Irina? .Da, ai crescut, copilul meu dar ești și vei rămâne mereu parte din mine, bucățică de suflet și fărâmă de vis.

E atât de multă pace în somnul tău, atât de multă veselie și candoare în jocul tău, atât de multă hotărâre în vorbele tale,încât, uneori,mă întreb cum pot încăpea toate dintr-un trup atât de mic…

Îți mulțumesc, suflet frumos! Te iubim și ne bucurăm de tot ceea ce ești! La mulți ani, Matei!

Câteva poze cu darul primit de la noi, părinții tăi…


PS: Random va alege primii câștigători ai giveaway-ului de februarie!!! Revin cu tragerea la sorţi mai pe seară, când emoţiile acestei zile îmi vor da puţină pace!