Despre sănătatea pentru puiii de om – Ep. 1 (Febra)

Aceasta va fi una dintre postările care au trecut prin nenumărate chinuri și forme, până a luat această formă. Inițal, trebuia să fie un interviu despre sănătatea pentru puiii de om. Câteva întrebări adresate unui medic pediatru pentru a lămuri (o dată în plus) ceața plină de griji, de dileme și de temeri ce se ridică în mintea și în sufletul unei mame ori de câte ori puiul este bolnav.

Încă de la început, aș vrea să subliniez faptul că eu personal, am tratat aproape fiecare mică problemă de sănătate de puilor mei cu detașare. Fiind acum la al doilea copil, cu atât mai mult. Apoi, știu (îmi amintesc foarte clar) proporțiile grijilor și întrebărilor la primul copil). De asemenea, sunt sigură că, pentru anumite persoane, din anumite considerente, de multe ori, părerea/vorbele/sfaturile de pe internet/grupurile de mămici/vecinei/mamei/soacrei cântărește mult. Am fost și eu acolo… Aceste câteva considerente generale, deși emise de către un medic pediatru (Doamna Dr. Alina Lupu, căreia îi mulțumesc încă o dată pentru deschidere și răbdare!), NU POT ȚINE locul unui consult medical de specialitate, strict la cazul respectiv, având în vedere simptomele și specificul puiului de om.

Totuși, uneori, e bine ca mama să nu se panicheze inutil, să aibă suficientă răbdare, dar și tărie de caracter pentru a descoperi acele situații în care sunt necesare intervenții din partea personalului medical. Cu puțin noroc (și în timp, cunoscându-vă copilul și rezistența la boală), puteți decide dacă și când e cazul să mergeți la medic sau dacă e în regulă să vorbiți la telefon doar, sfătuindu-vă cu aceasta.

Cu alte cuvinte, despre sănătatea pentru puiii de om este ușor să vorbim și fiecare dintre noi sare cu sfaturi, de cele mai multe ori, nesolicitate. E foarte bine să aveți măcar o prietenă sau altă persoană de încredere cu care vă puteți consulta, care are aceleași credințe în privința sănătății și are, la rândul său, măcar un pui de om (deci, a trecut sau va trece prin ceea ce traversați dumneavoastră).

  • Temperatura normală a unui copil mic este ușor diferită față de cea a unui adult. Observați când cel mic este sănătos și verificați temperatura pentru a stabili, normalul, în cazul vostru.
  • Citiți și țineți la îndemână instrucțiunile termometrului pe care îl folosiți. Există diferite niveluri, diferite de la producător la producător. Consultați indicațiile la nevoie. – Folosiți un termometru de calitate (de preferință, fără mercur). Pentru copiii mici (până în 3 ani) este preferabil (și mult mai exact) să se măsoare temperatura rectal. În cazul în care nu e posibil, folosiți un termometru de ureche. Diferențele dintre temperaturi sunt, cu aproximație, următoarele:
  • Temperatura corpului unui copil poate fi normală (ușor diferită în funcție de persoană, dar, în general între 36-37 grade C), subfebrilă (37,5-38,4 grade C)  și febrilă (febră) – peste 38,5 grade C. Febra mare este tot ceea ce depășește 39 grade C. Dacă există antecedente (la copil și/sau părinte) de convulsii, se va monitoriza cu maximă rigurozitate temperatura. De altfel, la astfel de persoane, este suficientă o febră moderată pentru a genera convulsii. Cu alte cuvinte, tratarea febrei repede, fără a lăsa organismul să lucreze, de frica temutelor convulsii este NEFONDATĂ, un fel de bau-bau al unor vremuri în care medicina și informațiile aflate la îndemâna părinților erau insuficiente.
  • Înainte de a administra orice fel de medicament copilului, verificați temperatura cu un termometru. Vedeți mai sus recomandările doamnei pediatru privind termometrele. Este foarte important să deosebim febra reală (ca semn al luptei corpului) de supraîncălzire. Este recomandat ca puiul de om să fie îmbrăcat cu același număr de straturi + 1 față de părinte. Dacă tu ca adult nu porți, în casă, capul acoperit, nu există nici un motiv pentru ca cel mic să o facă. Nici după baie, nici iarna.
  • Dacă febra este deja instalată, dezbrăcați copilul cât de mult se poate și încercați să îl răcoriți cu comprese cu apă la temperatura camerei, ștergând ușor membrele sau cu un duș/baie cu apă având o temperatură cu maxim 1-2 grade mai mică decât temperatura corpului (în caz contrar, există riscul unui șoc hipotermic). Observați cu atenție orice alte semne/simptome. Spirtul și oțetul ard pielea, așa că nu sunt recomandate. Pentru copii sau pentru adulți NU SUNT BUNE!!!
  • Febra nu este rea!!! Ar trebui să subliniez asta și să o lipesc undeva mare, pentru toate mămicile (și bunicile panicate).  Febra este reacția normală a unui organism sănătos în lupta cu virușii care atacă. Asta înseamnă că, în timp, dacă respectăm corpul care luptă (și nu sărim la primul puseu de febră cu fel de fel de așa zise ajutoare) vom descoperi că avem aliați de nădejde, sub forma celulelor de apărare ale fiecăruia dintre noi. Să luăm drept exemplu un copil cu febră. Ce alte simptome mai are? Dacă este vioi și se hidratează corespunzător (cu lichide calde/călduțe și mâncare nutritivă preponderent lichidă, ca supa), nu trebuie să scazi febra. Asta înseamnă că organismul încearcă să creeze căldură suplimentară pentru mobilizarea și activarea sistemului imunitar. În aceste cazuri, TU, ca părinte, trebuie doar să fii prezent (adică atent la nevoile și semnele copilului tău), să ai răbdare și să nu te panichezi. În toate cazurile de febră la copil, este extrem de importantă TOLERANȚA copilului. Cu atenție și răbdare, vei putea prevedea evoluția bolii, fără să te alarmezi și să stresezi organismul puiului de om.
  • Febra NU ESTE o boală. Febra este un simptom al unei boli infecto-contagioase care poate fi de natura virală, bacteriană, parazitară, fungică.  Există (și e important să facem diferența!) mai multe tipuri de febră – febră de deshidratare, febră de insolație, febră de supraîncălzire, febră post vaccin(care poate apărea, ca reacție a organismului, și la 2 săptămâni după vaccin), febră de erupție dentară(deși nu apare mereu). În ceea ce privește febra peste 38,5 grade C este recomandat să investigăm, împreună cu medicul pediatru, cauzele sale.
  • Despre sănătatea puilor de om, în special în primul an de viață, dar nu numai, doamna doctor susține că folosește observația atentă, corelată cu intuiția de mamă și, la orice suspiciuni de diagnostic, un set minim de analize – hemoleucogramă din deget, un sumar de urină, urocultură. Cu alte cuvinte, analizele medicale, deși ne sperie pe noi ca mămici sunt instrumente care, în mâinile unui specialist, devin combustibil vital pentru îmbunătățirea stării de sănătate și vitalitate. De asemenea, un exudat faringian și/sau nazal vă poate salva să bombardați micul organism cu medicamente nenecesare, fără efect în cazul respectiv.
  • Deși la întâlnirea cu doamna doctor  pediatru s-a discutat puțin și despre câteva produse utile în mica farmacie de acasă pentru întreținerea sănătății, nu voi menționa aici nici unul dintre respectivele produse pentru că, asemeni doamnei Alina Lupu, țin să precizez o dată în plus că MEDICAMENTELE nu se dau după ureche, nu se recomandă la colț de stradă la o discuție cu vecina și nu se dau PREVENTIV doar CA SĂ NU

Acesta este primul dintr-o serie de articole despre sănătatea puiului de om. În măsura timpului și a intereselor voastre, voi încerca să vă aduc în atenție aspecte pe care le consider importante în această direcție. Aș fi foarte bucuroasă să primesc feedback-ul vostru, într-un scurt comentariu 🙂

O prințesă… urbană + Lansare la Piatra Neamț

Despre Ioana sau prințesa urbană cum e posibil să o știți de pe blogul ei, am aflat acum mai multă vreme. Cumva, în spațiul acesta virtual atât de plin de diverse informații, mai mult sau mai puțin comerciale și fățuite anume pentru a atrage, ceea ce scria ea mi s-a părut MAI ALTFEL. Mi-a plăcut această denumire pe care și-a luat-o, de prințesă urbană și m-a intrigat modul realist, amuzant de a (de)scrie, de a povesti. Mi-a plăcut că am reușit, de-a lungul vremii, să o cunosc, puțin câte puțin, așa cum am descoperit-o și la lansarea de la Piatra Neamț. Așa cum sunt sigură că vor dezvălui și fotografiile oficiale ale evenimentului, Ioana a arătat ca o adevărată prințesă… urbană, evident, grație ținutei de la Contesse Line.

2015-12-30_11-01-06_905 2015-12-30_10-25-03_675

Dincolo de asta, îi mulțumesc Ioanei, prințesa urbană de București via Piatra Neamț pentru timpul acordat interviului meu. 🙂

 

Cine este Prințesa Urbană, dincolo de cartea de vizită oficială?

Prințesa urbană e numele unui blog despre familie, viata și iubire. O vreme, Prințesa Urbană am fost eu, acum însă am crescut, Prințesa a rămas o parte din mine, multă lume îmi spune în continuare așa, „Hei, ce faci, Prințesă”, eu însă simt că acum sunt mai mult. O vreme am fost Prințesa Urbană, acum sunt autoarea blogului printesaurbana.ro. Sunt un om trecut prin multe (în special bune, dar și vreo câteva rele), mamă a doi copii simpatici, soția unui om enervant de isteț, mai sunt jurnalistă de profesie, scriitoare în timpul meu liber, mare iubitoare de oameni, cărți și, ocazional, rom. 😛

Cum era Ioana copil? Cum sunt copiii tăi, acum?

Nu prea mai țin minte cum eram când eram copil. Îmi aduc aminte că pentru mine era extrem de important să-mi mulțumesc părinții, care îmi cereau mereu să fiu ascultătoare și să iau note mari. Petreceam mult timp pe-afară, alergând. Aveam foarte mulți prieteni și nu-mi plăcea deloc să citesc. Copiii mei sunt mici, adorabili, enervant de isteți (știm noi cu cine seamănă), foarte prezenți.

Unde erai acum 5 ani? Ce făceai?

Acum cinci ani trăiam într-o mansardă luminoasă cu omul meu, teribil de fericită și de încântată de viitorul nostru împreună, oricum ar fi arătat el. Eram redactor șef la o revistă de timp liber. Vedeam toate filmele în avanpremieră, recenzam restaurante și ceainării, făceam poze prin oraș, luam interviuri actorilor. Aveam o viață genială! Totuși, asta de acum, când schimb 7 scutece pe zi și suflu două năsucuri mucoase la foc automat, e mult,mult mai mișto!

Unde te vezi peste 7 ani? Cu cine?

Ooo, nu știu unde, dar știu cu siguranță cu cine! Păi, suntem eu, omul meu, copilașii, pisica și mama. Nu știu ce facem, dar ne distrăm și ne tot strângem în brațe! Apoi eu povestesc despre asta pe blog și uite-așa se generează o super energie pozitivă!

Cea mai frumoasă lecție pe care ți-ai însușit-o de când ești părinte?

Că ACUM și AICI se întâmplă cele mai extraordinare lucruri.

Care sunt proiectele la care muncești acum?

Ooo, multe. Lansări de carte în toată țara și câteva și în străinătate, multe proiecte sociale și umanitare pe blog, întâlniri dese cu cititoarele din București și provincie pentru a le prezenta experți în metode blânde de creștere a copiilor.

Te-ai gândit vreodată să emigrezi? De ce da/nu? Dacă da, unde?

Mă gândesc să emigrez cel puțin o dată pe zi, dacă nu chiar mai des. Când mă enervez în trafic, la coadă la Poștă, când calc într-un caca de cățel pe trotuar, când țipă la mine cineva care nu ar trebui să țipe la mine. Aș pleca într-o țară caldă, cu oameni cu sânge cald, Portugalia, Spania… Deocamdată însă, prea mi-e drag de oamenii mei de aici să pot pleca.

De unde îți umpli tu rezervorul afecțiunii? Dar cel de informație și spirit ludic?

Copiii îmi dau toată puterea și energia, amândoi mă strâng în brațe, mă cheamă mereu, cea mare îmi spune mereu că mă iubește, soțul meu e stâlpul meu, ancora mea în realitate când mă ia entuziasmul pe sus. Informațiile mi le iau de pe internet, sunt abonată la tot felul de bloguri din afară. De jucat mă joc cel mai adesea în capul meu, dar și cu copiii, cu care stau de dimineață până seara, și cum ei nu fac altceva decât să se joace, și eu fac la fel, ca tare-mi mai place.

Care este cel mai mare „sacrificiu” pe care l-ai făcut, ca mamă?

Nu am făcut sacrificii. Tot ce fac cu și pentru copii am făcut cu drag, pentru că vreau și pentru că îmi place. Îmi pare rău după somnul bun de noapte, dar revine el cândva, nu-i panică. 🙂

Câteva cuvinte de final pentru mine și cei care citesc blogul meu…

Oameni dragi ai Irinei, să vă bucurați de vorbele ei frumoase, că nu-i ușor să scrii des, util și frumos pentru multă lume! Și nu uitați : AICI și ACUM se întâmplă cele mai frumoase lucruri!

Dacă sunteți curioși să citiți prima carte a prințesei urbane, o găsiți la Editura Univers (un cupon de reducere poate fi găsit pe blogul Ioanei, în partea dreaptă), dar și online pe elefant.ro (cu reducere de 40% în prezent) sau libris.ro . Există varianta tipărită sau dacă preferați, varianta e-book (epub/kindle), așa cum a ajuns la mine cartea (mulțumesc, Elena!)

Pentru că, după multă vreme, am terminat de citit întreaga carte, vă las cu un mic exemplu de înțelepciune (a se citi combinație perfectă de umor, emoție și realitate) by prințesa urbană, Ioana:

Familia există când oamenii din ea se cunosc bine toți  cu fiecare, râd și plâng împreună, se joacă și cresc cot la cot…                                       O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă – Ioana Chicet-Macoveiciuc

Lansarea de la Piatra Neamț a avut ca loc de desfășurare Central Plaza Hotel unde ne-am bucurat de emoții, de zâmbete, de candoarea copiilor și de dulcele bun, sănătos și arătos de la Rawissant. Eu am reușit să mă bucur de atmosferă fără să alerg după copii, am făcut poze cu Ioana și am revăzut oameni dragi, care s-au strâns să o cunoască, îmbrățișeze și încurajeze pe Ioana. Mi-a fost drag să particip la eveniment și sunt mândră de toate inițiativele Antoanelei Iftode (de la Centrul Educațional Antonia care ne-a răsfățat anul acesta și cu prezența Otiliei Mantelers).

Rawissant

Sunt sigură că sunt în asentimentul tuturor când spun că ne-ar plăcea mai multe astfel de evenimente la noi în oraș!

Cea nai elocventă descriere a acestei cărți aparține chiar Ioanei, prințesa urbană, și vă invit să citiți cu sufletul, cu mintea și cu ochii larg deschiși:

 

Cartea asta e despre drumul unui om oarecare (eu) nici mai frumos, nici mai deștept, nici mai talentat ca alții, care-a trecut prin rele și prin bune, ca toși oamenii, și care crede că povestind despre el poate schimba lucruri în alții. (…) Am scris-o ca pe o îmbrățișare pentru toți cei care o vor ține vreodată în mână. Lor vreau să le spun încă o dată că știu. Știu că  uneori e insuportabil de frumos, alteori e insuportabil de greu, că uneori ai vrea să mori ca să nu mai doară, că alteori ai face orice ca să supraviețuiești. O să treacă răul, o să vină mai bine, care va trece și el,  o să vină apoi perfectul, care va trece și iar va fi rău. Ni se întâmplă tuturor, indiferent de vârstă, salariu sau oraș natal. Și tocmai asta e partea cea mai frumoasă: că nu știm ce urmează, dar rămânem să dansăm împreună  separat prin Univers. Ce bine că  (…) nu există om trist, fericit, bolnav sau singur să nu se bucure de o îmbrățișare din aceea strânsă, cu ochii închiși, cu zâmbet ascuns ăn umărul celuilalt, cu inimi care ascultă și se înțeleg, chiar și numai pentru trei secunde.

Scutece textile – câte cumpăr? cum le spăl? (II)

După ce am lămurit câteva noțiuni generale  despre ceea ce numim scutece textile (sau refolosibile), să trecem la partea practică a scutecitului textil.

  1. Câte scutece textile îmi trebuie?                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                Ei bine, să o luăm cu începutul. Numărul scutecelor textile necesare are în vedere câteva considerente (variabile de la caz la caz, după cum vei vedea). Așa că nimeni nu îți poate spune cu exactitate câte scutece textile îți trebuie ȚIE pentru COPILUL TĂU. Vestea bună este că poți să adaptezi stocul pe parcurs, în funcție de nevoi, preferință și buget. Ca mamă ce scutecește textil de aproape 4 ani ( am cumpărat primele scutece refolosibile însărcinată fiind cu primul meu copil, după cum scriam aici, continuând acum cu bebe nr. 2 (probabil până la trecerea la oliță și renunțarea la scutec), pot spune că este preferabil sa cumperi câte 1-2 bucăți din fiecare tip care consideri (înainte de a le utiliza) că te încântă mai tare – eventual, chiar variante preloved, dacă nu te deranjează ideea – și vei vedea cum te descurci (cât de des schimbi scutecul, la ce perioadă de timp trebuie să speli, cât de repede se usucă scutecele, cât timp și/sau nervi îți mănâncă asamblarea scutecelor, cât de mare este spațiul unde poți depozita scutecele curate, etc.)
  2. Pentru început, eu am pornit de la media orientativă din tabelul lui Adelle. Mi se pare una dintre cele mai realiste explicații – cu plusuri și minusuri – ale unui stoc de început. Eu am început aventura cu scutecele textile când Matei avea vreo două săptămâni, dar m-am speriat de faptul că nu aveam suficiente scutece și că nu îmi era foarte clar câte insert-uri să folosesc. În plus, fiind la primul copil, eram destul de aeriană și nu reușeam să mă organizez, chiar dacă în prima lună am avut ajutorul mamei și al soțului aproape 24/7.

    Foto credit- www.scutecele.ro

  3. După ce am ajuns la casa noastră, lucrurile s-au mai așezat și am reînceput să studiez problema scutecelor refolosibile. Am mai cumpărat câteva bucăți, le-am rotit și am început să am preferințe pentru anumite tipuri de scutece. Nu foloseam exclusiv scutece lavabile, iar când plecam în vizite sau în perioadele mai aglomerate, preferam să folosesc, în continuare pe cele de unică folosință. Pe măsură ce bebe creștea, au mai ajuns la noi, pe diferite drumuri, alte scutece textile. Am descoperit și grupul de suport al mămicilor care folosesc/produc aceste variante, dar și piața scutecelor preloved. Am aflat multe informații prețioase, am cunoscut multe mămici frumoase și curajoase care au pornit în căutarea soluțiilor pentru propria situație (am citit multe mărturii ale mamelor de copii suferind de dermatită atopică ținută sub control ȘI cu ajutorul scutecelor textile ).
  4. Pornind de la câteva scutece, stocul nostru inițial apare în pozele din prima postare despre scutece textile, acum, după aproape 4 ani, mai am peste 30 de scutece. La Matei am folosit alternativ scutecele, marea majoritate fiind inca folosite si acum, la copilul numărul 2. Pentru pentru am cumpărat foarte puține bucăți, am mai recondiționat o parte dintre cele pe care le aveam , am înlocuit o parte din inserturi și am confecționat o nouă serie de linere dintr-un halat mai vechi de baie. Strict din punctul meu de vedere, care am avut 2 băieți care udau mediu, 5-6 scutece pe zi și 1-2 pe noapte, un stoc de 25-30 de scutece sunt sufieciente pentru folosire exclusivă și spălare la 2-3 zile. Și ajungem la subiectul întreținere/spălare 🙂
  5. Cum le curăț? După cum am aflat tot de la Cristina aka Adelle.ro există două variante de curățare și depozitare până la spălare. A) Depozitarea uscată – după îndepărtarea murdăriei solide, scutecul folosit se depozitează într-o găleată cu capac sau într-un săculeț de depozitare (impermeabil și cu fermoar). Nu miroase și nu ocupă mult loc. B) Depozitarea udă/umedă – într-o găleată cu apă și oțet, peste care se așează capacul. De asemenea, după îndepărtarea rămășițelor solide de fecale, se scufundă scutecul și se ține până la spălare. Noi am încercat ambele variante, prefer varianta uscată, de obicei. Odată la 2-3 zile pun toate scutecele în mașina de spălat (asta include inserturi, cover-uri, protecții, linere, sacul de depozitare) și le spăl la un program cu prespălare apă rece, apoi un program normal de spălare la 40 sau 60 grade. Folosesc detergent fără înălbitor sau parfum, folosind cu succes oțet și/sau câteva picături de lavandă pentru un îndepărtarea reziduurilor de detergent sau a mirosurilor neplăcute.
  6. După ce scutecele au fost spălate le întind pe sârma de rufe/suport de rufe, preferabil la soare – care ajută eventualele pete să se evapore- și NU pe calorifer sau doar în apropierea unei surse de căldură. Aici am o mică paranteză  : tare mult m-am bucurat de când ne-am mutat în casa cea nouă care are și balcon și îmi pot întinde scutecele (dar nu numai pe ele!) la aer curat. La mansarda unde a început aventura scutecelor textile pentru noi, uscam pe stativ, în fața caloriferului, ocupând o grămadă de loc în camera care ne servea și ca loc de dormit. Odată uscate, scutecele se asamblează, fiecare după tipologia sa ori după preferință. Preferatele noastre, scutecele cu buzunar, devin perrrrrrrrrfecte cu 2-3 inserturi și sunt gata de folosit pentru fundulețul răsfățat. Deși această etapă pare a fi mai complicată (prin urmare, soțul meu nu a făcut-o ÎNCĂ niciodată fără îndrumarea mea), nu este. Odată ce deprinzi cele câteva idei principale, devine ușor și, mai mult, un prilej de relaxare.
  7. Depozitarea scutecelor curate este o problemă dacă nu ai foarte mult spațiu la dispoziție. Noi am organizat un sertar exclusiv pentru asta și lucrurile au mers bine, fiecare dintre noi, cei care schimbam copilul, având anumite preferințe pentru anumite scutece. O explozie de culori și texturi îmi zâmbește și acum, ori de câte ori deschid ușa dulapului. Pot doar să îmi închipui cât de cochetă și colorată ar putea fi o colecție de scutece textile pentru o micuță domnișoară 🙂
  8. Atenționări speciale!!! – Se spune că scutecitul textil creează dependență 🙂 Pe termen lung, reprezintă o investiție atât pentru mediu, cât și pentru bugetul familiei voastre. Aceste scutece au o viață lungă și pot fi folosite la mai mulți copii, oferite spre vânzare sau dăruite altor mămici aflate la început de drum.

Voi ați folosit scutece textile? Ați auzit despre ele? V-ar plăcea să le încercați?

PS – După atâtea informații serioase, vă las cu două filmulețe delicioase în care scutecele textile fac parte din recuzită 🙂

 

 

 

 

 

Femeia – versuri pentru cele mai puternice ființe

Așa-i făcută Femeia…

Să rabde, să-ndure, să tacă

Să ducă în pântec o lume

Și răul cu bine să-ntoarcă.

 

Gingașă la trup și arătare,

Cu gânduri răzlețe și multe,

Puterea-i ascunsă în inima mare,

Lucrează întruna, cu suflet, și mari și mărunte.

 

Și trece prin chinuri, senină,

Ea uită și iartă, mereu alinând,

Cu mâini obosite, a casei regină,

Deși gârbovită, ea vine-alergând.

 

Și duce cu sine mari lupte,

Ea pacea-și dorește, mereu,

Și celui trist, cu visele rupte

Femeia-îi dă, înzecit, credința în Dumnezeu.

 

De ai Femeia prin preajmă

Și-ți pare mereu rătăcită,

Tu iart-o și strânge-o în brațe

Arată-i că e prețuită.

 

PS – Scrisul meu a început acum multă vreme. Îmi pare că scriu deja dintotdeauna. Câteodată, mă gândesc la toate clipele prin care am trecut, cum am devenit din copil adult, din fetișcană femeie și pare că scrisul m-a salvat, de multe ori.Am ales pana, ori de câte ori, vorbele se opreau în gât. Am ales lacrima, câteodată. Am ales și aleg mereu, iubirea. Femeie sau nu, tu, cititorule, trimite un gând luminos Femeii care îți este casă, care îți alină gândurile și care îți păstrează mereu locul din inimă.

Fiecare rând din acest blog este o parte din mine. Fiecare nou titlu este, dincolo de promovarea aleatorie a măritului Facebook sau de LIKE-ul generos acordat, picătură de emoție, de trăire, de freamăt și, din fericire, de durere. De ce din fericire? Pentru că viața este amestec de clipe, NOI – fiecare dintre noi – alegem să fie senin sau întuneric, să fie noapte cu stele sau pururea furtună. Eu, în naivitatea-mi poate, aleg să împart cu tine – cu voi, cei de dincolo de ecran și taste – tot ce sunt.

Ce va rămâne în urmă? Poate un zâmbet, poate o aducere aminte duioasă sau poate nici măcar atât. Dar alegerea mea rămâne aceasta. Femeie sau nu, dă mai departe Iubirea, emoția, viața!

Scaun masă bebe – alegeri informate

Pentru că o parte dintre mămicile dragi au trecut, alături de blogul meu, de la lista cu cele necesare la maternitate, apoi de primul concediu si de mult temutele colici, iată că a venit rândul unei noi alegeri cu greutate, din viața de mămică.

Ai alăptat sau nu, cel micuț a crescut și ești pe puntul de a începe diverisificarea. Evident, ai citit cu ce anume să începi, ce ustensile de bucătărie să folosești, când să introduci un nou aliment și câte altele. A rămas doar marea întrebare. Ce anume vei alege în materie de scaun masă bebe?

Din experiența mea de mămică a două minuni (vesele, sănătoase și taaaaaaaare pofticioase) cu 2 scaune de masă diferite, precum și o parte dintre experiențele pe care le-au traversat alte mămici cu care am vorbit, iată doar câteva idei care sper să te ajute să iei o decizie informată.

Înainte de a enunța cele câteva idei, voi nota faptul că NU VOI RECOMANDA o marcă anume de scaun pentru bebe : )

  • Alege un scaun de masă care să fie adaptat (ca dimensiune) bucătăriei tale – măsoară locul unde te gândești să îl așezi, fă o simulare cu un corp de mobilă de dimensiuni asemănătoare scaunului ales și vezi cât loc ocupă, pe unde poți trece, cât de aproape/departe ești de frigider/sursa de apă/aragaz. Oricât de frumos ți s-ar părea, un scaun de masă care ocupă jumătate de bucătărie va deveni, în timp, un factor de stres.
  • Alege un scaun de masă care se poate curăța ușor. Există variante frumoase și practice cu măsuța/tăvița de plastic detașabilă care se șterg ușor. Husa scaunului poate fi lavabila – fie ca este din PVC sau din material textil.
  • Alege un scaun care să aibă centuri de prindere a copilului. Poate pentru un pui mic (puțin mobil ) nu pare un MUST HAVE, dar, odată cu creșterea curiozității și a mobilității, devine necesar pentru siguranța copilului tău.
  • Alege un scaun rezistent – fie că îți plac scaunele din lemn (mai grele) sau cele din plastic, asigură-te că alegerea ta este una care oferă stabilitate, siguranță în utilizare și va rezista testelor năzdrăvanului tău. Dacă alegi un scaun cu rotile, exersează modul în care poți bloca alunecarea acestora.
  • Dacă ești la primul copil, poate e de avut în vedere și varianta de a lua un scaun cu multiple întrebuințări  există variante care devin, odată cu creșterea copilului, balansoar sau măsuță și scăunel pentru activități. De asemenea, dacă vă știți o familie plimbăreață, o variantă de scaun pliabil sau chiar un scaun de masă tip booster.

Există muuuuuuuuuuuulte tipuri de scaune de masă, cu diferite accesorii sau specificații tehnice. Dincolo de criteriul financiar și de cel estetic, până la urmă, succesul diversificării este dat de atitudinea ta, ca mamă/tată față de mâncare, de răbdarea și de energia pe care alegi să o investești în împrietenirea puiului cu mâncarea. Nu te grăbi, nu te speria de drobul de sare ș păstrează mereu în minte faptul că, în cele din urmă, fiecare copil va mânca. Până la vârsta de 1 an de zile, în special la copiii alăptați, diversificarea este o joacă. Bucură-te, împreună cu copilul tău de noile descoperiri de gusturi și texturi, de culoare și formă.

Ca la oricare dintre deciziile pe care le iei astăzi pentru copilul tău, există, de cele mai multe ori, mai mult de o singură variantă corectă. Indiferent ce ai hotărî, acum sau mai târziu, e important – poate cel mai important – să iei alegeri informate. Fie că vorbim de scaun masă bebe, de grădiniță sau de opționalele de la școală, urmărește criteriile care sunt prioritare pentru tine, observă reacția și înclinația copilului tău și ai încredere că puiul de om te-a ales tocmai pentru că ești acel părinte minunat care va încerca să fie acolo, ori de câte ori este nevoie de el.

Bolile copilăriei în corp de adult – Partea a II-a

Continuăm aici epopeea începută zilele trecute, cea în care am ales să redau cât mai fidel un episod (lung și plin de neprevăzut pe care l-am trăit cu puiii de om, traversând împreună bolile copilăriei.

Marți, ora 10

După ce am trecut de nopțile nedormite, de plânsul nocturn, de refuzul mâncării și de febră, cum scriam aici, ajung într-un final, la pediatru. Unde nu mai fusesem niciodată, pentru că am reușit să ne descurcăm până acum (la 3,5 ani, respectiv 1,4 ani) fără experiența sa. E drept, m-am bazat pe sfaturile medicului de familie cu competență în pediatrie și experiență de peste 30 de ani în tratarea puilor, dar și pe abordarea homeopată, nou intrată în viața noastră, dar tolerată foarte bine.

Pediatrul verifică, printre alte aspecte, pielea copilului și descoperă mici bubițe pe corp, pe față, pe tălpi și în gât. Primim diagnostig – herpangină, o variantă a bolii gură-mână-picior – și câteva metode prin care să ajutăm corpușorul să facă față acestui asalt. Bun, deci nu e nimic grav, îmi spun! Prin bolile copilăriei toți trecem, sperăm să nu existe complicații. Mergem înainte, cu răbdare și curaj.

Dignostic – herpangină. Tratament simpluț și ușor, fără antibiotice. Principala grijă este să hidratăm copilul. Bun….Dorm pe mine, nu mai știu cînd am mâncat ultima dată așezată la masă, în liniște. Dar e în regulă.

Puiul mare merge la grădi, deci doar cu unul motorizat și bubos casă e floare la pampers. Bun.

După ce adorm puțin, cât cel mic se relaxează alergând bunica maternă pein casă descopăr că…. mă doare și pe mine gâtul. Lasă că trece. Miere de albine, propolis, tantum verde.

Se face iar după amiază și revine în sânul familiei puiul cel mare. Și mult plimbat. După ce mă pune la curent cu ultimele năzbâtii de la grădi, bifăm și un mic puseu de febră. Al meu, evident. El, puiul de om, e bine mersi. Cel mic cere hotărât ȚIȚI. Doar asta. Apa nu e bună. Și, de fapt, dcă mă uit bine la mine, observ că virusul de la piticul mic m-a atacat și pe mine.

Minunat! Nici nu se putea mai bine. Doar… bolilele copilăriei n-au interdicție la adulți, nu? Sigur eu fac o formă ușoară, ne imunizăm și după câteva zile trece, vom fi mai bine ca niciodată. Vorbesc la telefon, pe rând, cu medicul de familie, cu homeopatul și cu pediatrul. Urmez și eu același tratament. Tantum verde, Aerius, badijonaj cu ceai și bicarbonat. Super. Toată lumea se pregătește de nani.

Yuhu! Parcă aștept momemtul acesta de vreo 200 de ore. După o noapte de somn bun, lucrurile vor arăta mult mai bine. Și mai clare. Doar că…. ceva nu e în regulă….

Oooo….Minunat. Se pare că sunt atît de obosită încât nu pot adormi. Și bubele astea minunate sunt atât de urâte. Și parcă mi s-au umflat puțin mâinile. Și pielea e roșie. Iar eu sunt într-o stare de agitație ca niciodată. Bine că toată lumea doarme.

Cât o fi ceasul?

Să număr oi, parcă așa îmi spunea mama în copilărie. 1, 2, 3…….100…..256…..400…. Cred cănu merge.

Merg la pipi.

E DOAR ora 2. Bun. Beau o gură de apă și adorm sigur. Bine că puiul mic doarme și cel mare sforăie. Pisica toarce liniștită. Soțul meu visează frumos. Numai eu stau și număr…. efectele ADEVERSE de pe prospectul la Aerius.

Ha, ha, ha!

Deci scria. Dificultăți în adormire. Și agitație. Și reacție cutanața trecătoare. Rar se întâmplă. Doar… 1 caz din 10000 de administrări. Să râd sau să plâng.

Bine măcar că sunt atât de… specială….nu?

Bolilele copilăriei vin și trec, puiii de om se fac mari, pleacă de acasă și uiți câte nopți i-ai vegheat. Bine măcar că doarme lumea. Așa, pot să mă enervez/stresez/panichez singură. E dimineață și e așa liniște…De-aș putea să adorm puțin. Măcar să dorm. Să nu mai simt minunatele efecte adverse. Asta e cea mai tare chestie – cum să faci, frate, astfel de reacții alergice la un antialergic?

Cât e ceasul? Nu mai văd. Cred că dorm, curând. Aaaa, e doar 5. La 6.30 sună alarma soțului. Pe care o aud eu prima, îl trezesc pe el să o oprească și dacă nu sunt într-o poziție imposibilă, mai adorm puțin. Sau nu. Că maimuțica mică este îndrăgostită de melodia telefonului, se ridică în fund și începe să danseze.

E miercuri deja. Doi crai au ieșit pe ușă și cel mic mai picotește puțin. Bun! Mă așez și eu lângă el pentru câteva minute, mai fur puțin  somn. Zis și făcut. Mai dorm exact… 7 minute. Sună telefonul. Evident, până ajung să îl opresc, nu mai sună. Tot la fel de evident, când ajung înapoi în pat, puiul mic, bubos dar vesel e gata pentru o nouă zi.

Să mă pun deci pe schimbat copilul, pregătit micul dejun, jucat, pus de pâine, sortat rufele pentru spălat. Ce atâta somn? Las că vine ea noaptea…

PS – Totul e bine când se termină cu bine. Am scăpat, cu toții din această provocare. Tati nu s-a pricopsit cu virusul. Cred că îl așteaptă pe următorul.

 

 

 

Bolile copilăriei în corp de adult – Partea I

Vineri după amiază (cel mai potrivit moment!întotdeauna!!!)

  • Mama, mă doare în gât! Nu pot înghiți….

Verificăm gât. Gât roșu. Ups! Turăm motor de mami! Hai, lasă că de la ultima n-a trecut decât…. 2 săptâmâni. Și atunci, a fost celălalt copil. Nu-i bai! Bine că e sfârșit de săptămână, tati-crai e acasă, trece. Până luni, e ca nou. Sper… Dar dacă… El lasă, poate nu. Bine! Dacă nu i-am pus căciula de iarnă din august, na, acu trag…Bun. Facem ceai.

Parcă e cam cald. Unde o fi termometrul?

  • Nu vreau termometruuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu…..Și ceaiul nu e bun. Suc nu mai e? De-ală de gât?

Da, bun. Deci, presupunem că nu are febră. Pare destul de alert. Mă rog, nu-i chiar starea lui normală. Dacă era, până acum, jumate din suftragerie era cu fundul în sus. Daț las că e mai bine așa. Observăm culoarea albastră a covorului.

Oare ce mâncăm în seara asta? Ce spun aia la tv? Ceva cu bolile copilăriei….? Dar noi nu ne uităm. Trebuie să facem timp special. Și să aflu ce ghidușii au avut loc la grădi. Dacă oi reuși să scot ceva de la domnul în cauză.

  • Nu pot să înghit. Și vreau să mă ții în brațeeeeeeeeeeeeeeee.Și Petru să nu fie aiciiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii. Și nici tati. Să fim doar noi. Mamiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii…………

Bun. Pucedem atunci. Trimit pe ceilalți doi crai să mânânce. Pentru că observ, deloc încântată că cel mare vrea să stea exclusiv cu mine. Aveam ceva de scris, dar nu-i bai. Văd eu cum fac. Doar e sfârșit de săptămână. Reușesc eu cumva.

Copilul asta arde. Respiră adânc și nu te panica! Tu nu te temi de o simplă febră. Hai să sunăm totuși homeopatul să vedem ce zice. Vorbit, bun. Așteptăm și observăm. Bun. Se face. Vrea în brațe….Frateeeeeeeeee, zici că=i o balenă mică. Mai ieri era un bebe pufos. Și acu, îmi povestește de Sofia. Cine o fi asta? De la grădi? Nu, mami, cum așa? Prințesa. Ups, eroare de hard. Sigur că prințesa.

A adormit. Bun. Mă duc la scris? Nu, nu se poate. Craiul mic ordonă tiranic ȚIȚI. În regulă, mai e timp. Tati ce face? Spală vase, sper. Nu, se relaxează la o felie de pâine cu dulceață. Bleach! Dacă nu-i cioco, pentru mine, nici nu merită să deschid gura. Bun…Gata masa. Scriem și noi ceva azi? Sper să nu urmeze la rând cu bolile copilăriei și alți muci asta micu. Pe cuvânt, am și eu dreptul la un sfârșit de săptămână fără nimeni răcit? Parcă îmi amintesc de sor-mea. Ea o binecuvânta pe mama cu îmbolnăviri surpriză la fiecare Paști/Crăciun/Revelion/nuntă. Sau chiar și la început de concediu. Nici cu noi nu mi-e rușine, de altfel. Dar parcă ar merge puțină pauză.

Se trezește craiul mare. Are febră. Arde cu adevărat și e timpul să luăm ceva măsuri. Dezbrăcăm copilul cât se poate, punem compresă cu apă la temperatura camerei. Verificăm febra. Hidratăm copilul.

….

Cândva, cu cel mare în brațe, între patul unde l-am culcat și un altul, unde cel mic doarme exilat cu tati, făcând ture nocturne când sunt solicitată, se face dimineață. Cel mare e ok, fără febră sau dureri. Îmi cere de mâncare, semn bun. Îl urmăresc toată ziua și nu pare să mai aibă vreo problemă. Ne distrăm cu fructe, cu vitamina C cu propolis, cu ceiuț parfumat. Stăm în casă, dar aerisim bine încăperile.

Duminica e zi de mers la bunici. Avem o zi plină, care se termină cu o joacă la un spațiu nou, pentru copii. Totul e veselie și joc.

Ajunși acasă, cel mic devine agitat. Plânge. O fi prea obosit? Adoarme mai repede decât de obicei, dar se trezește peste vreo 2 ore, cu febră. Eu încă nu adormisem. O luăm de la capăt, dar mama e aici, totul va fi bine, pui mic!

Doarme chinuit, cu treziri dese. Parcă nici sânul nu îl mai liniștește ca altă dată. Arde încă, dar febra cedează repede. Puiul adoarme și încerc și eu să îmi fac loc lângă el. Cel mare, care doarme în stânga mea, se tot dezvelește. Se trezește odată să ceară apă și cel mic deschide ochiii. Nu mai vrea să adoarmă, așa că trebuie să ne plimbăm puțin prin casă. 100 de pași. Repetă! De 3 -4 ori. Am pierdut șirul. Oare mai e până dimineață? Oricât de ciudă mi-ar fi că trece noaptea și eu nici măcar nu am reușit să mă îmbrac în pijama, cu atât mai mult să adorm, sunt norocoasă pentru că, de obicei, puiii dorm. Și eu, împreună cu ei. Cele câteva nopți nedormite, adunate de-a lungul timpului au fost cauzate de boală, aproape de fiecare dată. O să dorm mâine noapte sau, dacă am noroc, poate închid un ochi la somnul de prânz al celui mic. Peste câteva ore se face luni și cel mare pleacă la grădi, împreună cu tati.

Luni. Cel mic se trezește plângând și starea lui nu pare să fie mai bună. Tregem o fugă până la medic, just in case. Nu sunt canini, nu mai are febră și pare puțin răgușit. Pare a fi o laringită. Vedem cum se manifestă în continuare. După amiază mă văd și cu homeopatul, așa că nu sunt panicată. Cel mare văd că a trecut ușor peste ce-o fi avut. Roșu în gât a părut, după ce am văzut eu, dar, mai știi… Poate a fost doar un episod pasager. Acum e vesel, mănâncă și, din fericire, e tot mai atașat de grădi și de prietenii lui de acolo.

Până la întâlnirea cu homeopatul nu mai face febră, dar e tot prefebril, iar starea generală destul de proastă. Fac o programare la pediatru, pentru orice eventualitate. Abia mâine ne vede. Offf…. Să vedem ce zice Anca, homeopata. În gât nu e bine, pare plin de ceva vezicule, însă nu e clar nici un diagnostic. Încercăm cu remediul constituțional care ar trebui să ne ajute.

Off….Se face deja noapte și mă rog să ne putem odihni cum trebuie în noaptea asta. Puiul mic nu prea vrea să mănânce, dar mi-e clar acum că îl deranjează chestiile ciudate din gât. Se face liniște și toată lumea adoarme. Cel mare vrea o poveste. Spun încet, cu glas șoptit, povestea. Puiul adoarme și eu mă întorc spre puiul mic, în dreapta, să îi verific temperatura. Off, iar arde! Mama ei de treabă… Peste jumătate de oră, se trezește urlând, ca niciodată. Cea mai mare problemă e că nu îl pot liniști nicicum. Iarăși ne plimbăm prin casă. El adoarme, eu mă așez în pat. Nu e bine! S-a trezit iar. Reluăm traseul. Mă plimb 2 ore. Aproape încontinuu. Puiul doarme, dar cum mă așez, cu el în brațe, deschide ochii și dă-i concert!

La un moment dat, cedez. Îmi vine să mă scurg pe jos de oboseală și el tot nu se poate liniști decât plimbat. Îl trezesc pe domnul Soț și îi predau ștafeta. Am nevoie să dorm, măcar o oră. Se pare că tati, după mârâiala inițială, reușește să adoarmă copilul de-adevăratelea și înainte ca eu să fiu cu totul în lumea viselor, aterizează și ei în pat, lângă mine. Peste 1 oră, sună ceasul, e deja dimineață.

Mama lor de boli! Bolile copilăriei, în corp de adult… Trec ele.