Remedii culinare

Aceasta postare este de multa in DRAFTS. De-a lungul timpului, am descoperit despre multe alimente/plante ca pot constitui „remedii culinare” pentru diverse probleme de sanatate.

Inainte de a trece in revista cateva remedii culinare pe care noi, ca familie, le-am folosit in diferite ocazii si de a caror utilitate ne-am bucurat, vreau sa subliniez faptul ca un consult medical de specialitate nu poate fi inlocuit cu „diagnosticarea” pe internet. Stiu ca este o „procedura la moda” si nu o incurajez. Cele cateva idei redate aici sunt doar din experienta noastra, e posibil sa vi se potriveasca sau nu 🙂

Despre modul in care alegem noi sa ne tratam si pe mana cui am ales sa ne lasam am mai scris. Homeopatia si remediile pe cat posibil naturiste/naturale ne raman prietene in cele mai multe cazuri. De asemenea, desi ma bucur ca nu am avut mari sau grave probleme de sanatate, am povestit, cu un ochi razand, cu altul plangand, cum am trecut de bolile copilariei sau cum am ales medicul de familie/pediatrul sau cum ne aparam de bau-bau-ul mamicilor: FEBRA.

Mai mult, m-as bucura sa aflu si alte remedii culinare de care v-ati bucurat si, pe cat posibil, daca ati putut observa beneficii in urma aplicarii acestor remedii culinare.

Remedii culinare pentru probleme digestive

In caz de deshidratare/pericol de deshidratare cauzata de voma si/sau diaree: multa supa clara de zarzavat (cu cat mai mult morcov si cartof in ea) cu SARE care restabileste mineralele din organism

Strict pentru diaree: – Ceai (amestec de mur+fragi+zmeur+afin+menta in parti egale + cerentel doar 1/2). 1 lingurita din amestecul asta la 250 ml apa clocotita, infuzie 3 min. 2-3 pe zi cani.

Ceai pentru combaterea diareei: mur+zmeur+fraguta+afin+cerentel

– 1/2 lingurita carbune medicinal la 250 ml apa sau ceai neindulcit, de 2 ori pe zi


Regim alimentar pentru refacerea dupa probleme digestive:
– Morcov fiert cu orez integral
– mar copt/banana coapta cu orez integral si pudra de roscove
Daca apare febra sau nu cedeaza diareea, neaparat un examen coproparazitologic si o buna diagnosticare si apoi se decide ce tratament naturist.

SARURI REHIDRATARE homemade- Poti la 1 l de apa, adaugi la fiert 2 linguri zahăr, cand fierbe, oprești focul, pui la infuzat 15 min 4-6 plicuri menta. Apoi adaugi sare și bicarbonat de sodiu câte o linguriță ( poti pune mai puțin ca să o accepte bebe)

Remedii culinare pentru probleme ale zona ORL: gat/nas/urechi

Dentru rosu in gat : propolis cu miere (daca nu exista alergii cunoscute la astfel de produse) de pana la 3 ori pe zi cate 3-5 picaturi de Biosept tinctura intr-o lingurita de miere.

Reteta de sirop pentru rosu in gat (recomandare a unui medic naturist): 3 lingurite de Biosept tinctura, 3 lingurite de propolis, 9 lingurite de miere. Se amesteca bine intr-un borcanel cu capac si se poate da din 2 in 2 ore.

Reteta de inhalatii a Cristelei Georgescu
5 l apa, la fiert
Cand fierbe, se pune o ceapa curatata, o mana sare de mare, neiodata, o mana plante tei, musetel + cateva picaturi ulei esential de menta/eucalipt/hapciu (fares). Se fierbe 3 minute, apoi se pune pe scaun si se fac inhalatii 10 minute.
 – ceai de scai vanat (expectorant puternic) – calmant local, trateaza bronsite+tuse. Decoct – paradontoza, carii si dureri de dinti.
 – Crema pt nasucuri infundate (by Ama)
50 gr ulei de cocos
50 gr ulei masline
3 lingurite ceara de albine
5 picaturi ulei de lavanda
5 picaturi ulei de rozmarin
5 pic ulei de menta
Se topeste ceara cu uleiul de cocos si masline la bain marie. Cand se topeste complet, se adauga uleiurile esentiale. Se lasa la racit, amestecand din cand in cand.
Remedii culinare pentru detoxifiere

Pentru a-ti confectiona acasa BRANTURI PT DETOXIFIERE ai nevoie de ceapa, usturoi, apa, branturi autoadezive din fasa de tifon si sosete de bumbac.

Feliaza, apoi toaca marunt usturoiul si ceapa. Pune-le deoparte.Toarna apa intr-un vas si pune-o la fiert. Fierbe in ea usturoiul si ceapa tocata timp de 10 minute. Lasa vasul la racit timp de 20 minute, apoi toarna putin din amestec pe partea din mijloc a branturilor de tifon autocolante, doar atat cat sa se imbibe.

 Daca branturile se umezesc prea rau, stoarce-le bine. Ai grija sa nu umezesti partea adeziva.
Aplica branturile pe talpile picioarelor, lipindu-le direct pe piele cu partea autoadeziva. Mai ales partea din mijloc trebuie sa adere bine. Apoi incalta-te cu sosete, pentru a mentine branturile pe pozitie. A doua zi la trezire le poti indeparta.
 Un alt mod in care poti realiza detoxifierea organismului este sa bei in fiecare dimineata, dupa trezire, 1 cana de apa la temperatura camerei. Hidrateaza, ajuta la purgatie si ajuta si la pierderea in greutate.
Remedii culinare pentru dureri
Pentru dureri dentare (inclusiv la aparitia dintisorilor) – masaj cu propolis glicolic lichid  (daca nu exista alergii cunoscute la astfel de produse)
De asemenea, noi am aplicat cu succes, tot pentru dureri dentare cuisoarele – se mesteca o lingurita de cuisoare care „anesteziaza” zona sau badijonaj cu ulei de arbore de ceai (tea tree) sau salvie.
Pentru afte bucale functioneaza badijonajul cu ulei de tea tree sau gargara cu ceai de salvie.
Decoct de scai vanat – calmant local, util pentru carii si dureri de dinti.
Tot la acest capitol, noi aplicam cu succes mierea de albine pentru arsuri sau compresele cu brusture la panaritiu sau „coptura la degete” 🙂
„Ajutoare” culinare pentru imunitate
-extract de coacaz negru, muguri de brad si muguri de vita de vie (bun si pt febra) 10 pic in apa/lingurita direct
– tinctura de propolis/echinacea – alternativ, la 3-4 ore
– amestec de miere de albine si catina (noi punem de vreo 2/3 ani la congelator catina special pentru acest scop)
 Sunt curioasa care sunt acele remedii culinare pe care voi le aveti in casa si pe care le apreciati pentru ca si-au dovedit, in timp, eficienta 🙂 Lasati-mi un comentariu ca sa se bucure si altii de descoperirile noastre/voastre. Pe masura ce vom testa alte remedii voi completa aceasta lista!

Sănătatea omului – Sfaturi de la un pediatru/părinte

Continui seria articolelor despre sănătate, pentru copilul mic sau mai mare, cu câteva considerații generale desprinse din discuțiile cu un medic pediatru (căruia îi mulțumesc și pe această cale pentru încredere și răbdare!). Primul articol din această serie a tratat, pe larg, problema arzătoare a … febrei!

  • Colicile bebelușului reprezintă simptome prin care se manifestă imaturitatea tubului digestiv de a produce enzime care să digere hrana. Există multe cazuri în care s-a demonstrat că starea de spirit a mamei (agitația, stresul, oboseala, panica) se transmite copilului și se poate astfel liniști sau din contră, adăuga agitației și stării de neliniște a copilului. Mai multe despre acest subiect, precum și câteva metode de  încercat în caz de colici am scris în postarea Cui îi e frică de colici?
  • În cele mai multe cazuri, succesul alăptării depinde de informația pe care mama o are, de hidratarea suficientă (cu apă!!!) și de susținerea familiei (care oferă confort sau, dimpotrivă, disconfort psihologic). Nu depinde ce ceea ce mănânci sau de nivelul de cultură sau educație pe care îl ai. Laptele matern este cel mai bun pentru copilul tău, mai bun și preferabil oricărei formule, oricât de lăudate și complexe. Totuși, în cazul în care aceasta nu este posibilă (aproximativ 2% din mame au probleme medicale care le împiedică să alăpteze), ai încredere în tine și în copilul tău, lucrând continuu pentru relația voastră! 🙂
  • Despre înlocuirea laptelui matern (în special noaptea) cu o masă de ceai (practică des întâlnită în speranța prelungirii somnului sau măririi distanței între treziri), doamna doctor opinează că nu există nici o bază reală pentru înlocuirea aportului de nutrienți, vitamine, minerale cu o sumă de calorii goale(dacă vorbim de ceai îndulcit) sau de umplutură de burtică (cum e ceaiul simplu).
  • Deși circulă fel de fel de informații pe această temă, medicul pediatru a precizat că atâta vreme cât este alăptat, puiul de om este ferit de bolile pe care mama le-a avut, prin intermediul anticorpilor transmiși prin laptele matern. De asemenea, s-au observat durate mai scurte de boală/număr mai redus de complicații la copiii alăptați.
  • Imunitatea se creează ( nu se TRATEAZĂ), în timp în timp, prin întâlnirea cu o gamă treptat lărgită de viruși, bacterii, factori care pot genera boala. Există o fereastră imunologică de 4-6 luni prin care trece fiecare copil între momentul în care începe să lucreze propria imunitate și momentul în care copilul a fost protejat de imunitatea transmisă prin laptele matern.
  • După începerea diversificării, copilul nu va fi forțat să mănânce. Niciodată. Nu i se va impune un anume tip de alimentație, un număr minim de lingurițe, mililitri, etc. Ca și adulții, și copiii trec prin diferite etape de dezvoltare, pot avea preferințe sau aversiuni pentru un anume tip de mâncare/legumă/fruct/combinație sau pentru o formă de prezentare. Părintele se va înarma cu răbdare și tact, va încerca să ofere alimente sănătoase la fiecare masă, prezentate cât mai atractiv. Nervii și amenințările nu fac decât să aducă stresul la masă. Dacă suspectați o problemă de sănătate, o alergie/intoleranța sau pur și simplu vreți să eliminați orice astfel de suspiciune, NU FACEȚI PRESUPUNERI. Discutați deschis cu medicul pediatru și încercați să descoperiți unde este problema, dacă există cu adevărat una.
  • La întrebarea privind administrarea vitaminei D la sugari și copii, doamna doctor pediatru a ținut să clarifice faptul că aceasta se ia pentru absorbția calciului și fixarea sa în oase, fiind necesar, cu alte cuvinte, pe parcursul întregii vieți. Mare atenție la produsul de fier pe care îl administrați și modalitatea de combinare sau nu cu alte suplimente alimentare/vitamine.
  • Aerul curat și mișcarea în aer liber sunt obligatorii pentru o creștere armonioasă. Copiii trebuie scoși afară zilnic, având îmbrăcăminte și activități specifice vârstei și sezonului. Copiii vor fi scoși afară, la aer curat, măcar 15-30 minute, în orice anotimp. Fularul la gură NU este necesar decât dacă cel mic respiră pe gură, având nasul înfundat. Altfel, în condiții normale, nu se va folosi pe post de barieră între aerul de afară și nas/gură, ci cel mult ca eșarfă, de protecție a zonei gâtului de frig.
  • Temperatura ambiantă din casă este potrivită pentru un copil (mai mic sau mai mare) la 22 grade C. Se poate crește cu 1 grad C la baie. Igiena generală, completă a sugarului și copilului mic se va face la 2 zile sau în funcție de situație. O temperatură crescută în casă poate duce la uscarea aerului, supraîncălzire, etc.Spălarea excesivă a sugarilor, folosind produse dermatocosmetice poate dăuna, pe termen lung, barierei naturale a pielii.
  • Și din punctul de vedere al medicului pediatru, este greu de numit o vârstă potrivită pentru intrarea în colectivitate. Dar, din punctul de vedere al sănătății, se poate face o pregătire prin analiza vulnerabilităților fiecărui copil în parte, acestea se pot vedea ca rezultat al analizelor medicale. Este normal ca după intrarea în colectivitate să crească incidența problemelor comune de sănătate (până la 10 răceli simple, în primul an).
  • Evitarea colectivității câtă vreme puiul de om este bolnav are dublu rol de protecție – atât pentru bolnav (care are sistemul imunitar slăbit, luptând deja cu boala), cât și pentru cei sănătoși care se pot pricopsi cu boala foarte ușor, mai ales în colectivitățile cu mai mulți copii (locuri de joacă, creșe, grădinițe, parcuri, locuri aglomerate). De asemenea, este important să cunoașteți (întrebați medicul!) care este perioada de contagiozitate pentru fiecare problemă cu care vă confruntați.
  • Conduita recomandata în cazul organelor genitale la copilași este să nu umblăm la ele! 🙂 Se vor curăța în limita lor exterioară, fără a lovi, desface, desprinde, etc. și în nici un caz nu se va face decalotare forțată!
  • Analizele medicale de sânge sunt utile și ajută, pe termen lung, la stabilirea unui parcurs favorabil al stării de sănătate (menținere + îmbunătățire) în momente cruciale ca intrarea în colectivitate (înainte de acel moment, preferabil), începerea diversificării, stabilirea unui diagnostic neclar, etc. Interpretarea corectă, completă și profesionistă a oricărui set de analize va face diferența între o infecție virală și una bacteriană, de exemplu, putându-se decide tratamentul eficient în situația dată. Totuși, este important de subliniat faptul că NU se TRATEAZĂ exclusiv analizele, ci copilul cu o anume simptomatologie.
  • Este foarte importantă igiena personală a copilului, în timpul și după orice problemă de sănătate. Spălatul frecvent pe mâini, manipularea cu mâini curate a hranei și jucăriilor, etc. sunt conduite obligatorii.
  • Alegerea medicului care îți va trata și/sau monitoriza copilul este una pe care trebuie să o iei în cunoștință de cauză. Este important să alegi o persoană care are informații valide, actualizate și care este dispus, pe lângă această cunoaștere profesională pe care o pune la dispoziția ta și a copilului tău, să te includă în echipă. Știi vorba ESTE NEVOIE DE UN SAT ÎNTREG PENTRU A CREȘTE UN COPIL?  Ei bine, pentru micile sau mai marile probleme ce pot apărea în viața unui copil este, de cele mai multe ori, nevoie de efortul susținut al unei echipe – medic pediatru, medic ORL, medic dermatolog, etc. + părinte. Și din punctul meu de vedere, aceasta este una dintre piesele de rezistență în alegerea unui medic în defavoarea altuia.

Toate aceste considerații despre sănătate sunt rezultatul unei discuții mai ample la care am luat parte, împreună cu alte mămici și pentru care îi mulțumesc, încă o dată, doamnei doctor pediatru.

În încheiere, aș sublinia doar că, orice demers privind sănătatea copilului mic (sau mai mare) este important a fi făcută după consultarea (măcar!) unui partener medical competent. Căutările pe Google, Bing și alte motoare de căutare după diferite simptome NU SUNT O MODALITATE DE DIAGNOSTIC. Este bine să avem la îndemână informația, este preferabil să căutăm răspunsul la întrebările care nu ne dau pace și este recomandat să primim toate explicațiile de la persoana pe care o alegem pentru a ne lămuri. Dacă aceasta nu îți oferă toate explicațiile sau nu sunteți convinși, este dreptul vostru să cereți lămuriri și/sau o altă părere. Dar, despre drepturile pacientului, mai pe larg, într-o postare viitoare!

Interviu cu oameni ca noi. Cătălina Stan

Acum o vreme, primeam un semn de la o fostă colegă de liceu prin care eram rugată să duc mai departe, către prietenii mei virtuali, un mesaj. Am aflat astfel o fărâmă din poveste. O poveste care merită să fie spusă şi mi-am dorit să îi dau curaj şi voce aici, pe blogul meu.

 

  • Cine este Cătălina? Prezintă-te în câteva cuvinte pentru cititorii blogului meu…
Conform vârstei, Cătălina este o tânără femeie de 28 de ani, care nu este scoasă din adresări de genul „ce copilaş drăgălaş eşti”, dar care, în realitate, se consideră o simplă entitate aflată în continuare în căutare de răspunsuri legate de viaţă, moarte şi câte şi mai câte altele.

 

  • Cum era Cătălina înainte de noiembrie 2013?
Cum se spune pe străineşte, Cătălina was drifting. Pentru o bună bucată de timp, pierduse noţiunea de viaţă, sau scop în viaţă, de obiective şi idealuri, dar mai ales de sine. Se ascundea şi fugea de responsabilităţi. Plângea şi se plângea prea mult. Căuta şi nu găsea nimic pentru că nu ştia ce căuta. Aşa că plângea şi mai mult şi blama pe toată lumea pentru diversele eşecuri, mai puţin pe sine. Totuşi, îi vom da câştig de cauză Cătălinei pentru că în lunile premergătoare lui noiembrie 2013, începuse să se reculeagă, să se găsească şi să pună un pic de ordine în viaţă.

 

  • Ce îţi aminteşti din ceea ce s-a întâmplat?
Deşi ultimul RMN arată că aş putea avea probleme legate de memorie, îmi amintesc tot. Nu tot ce am învăţat la şcoală, ci tot ce s-a întâmplat în 2013 şi după aceea.
Îmi amintesc că m-am trezit dimineaţa, că am coborât scările, pregătită pentru noile mele proiecte de croşetat. Orice zi de genul acesta era o zi bună. Am deschis uşa de la birou şi l-am găsit pe partenerul meu din Irlanda gol puşcă, uitându-se la filme pentru adulţi şi făcând şi alte treburi mai deşucheate, pe care sunt sigură că multă lume le face. Aş vrea să glumesc, dar nu o fac. I-am spus că mă voi preface că nu am văzut întâmplarea. Aşa că m-am retras în altă cameră. Nu a venit după mine să mă împace, iar puţin timp după aceea, am aflat ca mă şi trădase. Aşa că am plâns.
Era un şoc foarte puternic să mă găsesc singură într-o ţară străină, cu o sumedenie de minciuni pe care le spusesem părinţilor ca să acopăr unele greşeli prosteşti, pe care le făcusem în trecut. Puţin după aceea, au apărut primele simptome că ceva aiurea se întâmplase. Mă refer aici la vărsături, ameţeală, lipsa somnului şi o stare generală de rău.
La câteva zile după aceea, situaţia s-a înrăutăţit. Vederea mi s-a dublat, a apărut o pată cenuşie în ochiul drept, am început să am dureri masive de cap şi… vărsăturile. Nu mai reuşeam să mănânc nimic. Nu mai reuşeam să dorm. Nu simţeam decât frica, în realitate, semăna foarte bine cu groază. Nu aveam asigurare medicală în Irlanda, dar nici bani să mă întorc acasă, iar cât despre părinţi, îmi era pur şi simplu ruşine să le cer ajutorul.
Vedeţi voi, nu am suspectat pentru o secundă că ar fi putut fi vorba despre creier. Totuşi, situaţia mea nu se îmbunătăţea. Aşa că, până la urmă, le-am cerut ajutor alor mei. Iar pe 16 noiembrie 2013 m-am întors în România pentru teste. Despre ele voi vorbi mai încolo.

 

  • Cum s-a schimbat viaţa ta din acel moment?
Radical. O bună bucată de timp m-am simţit neom. Adesea, m-am descris ca pe un ciot de om. Am spus că am rămas 5% om. Nu mai am conştiinţa corpului fizic. Nu a corpului meu sau a altora. Toţi oamenii noi pe care îi cunosc sunt, pentru mine, entităţi cu voce care îmi vorbesc în matrix. Am zis radical, dar am vrut să spun brutal. În primele luni de după boacănă, am plâns în continuu pentru că nu mai puteam face nimic din ce îmi plăcea. Pe lângă vedere, mi-am pierdut şi auzul. Dar, o dată ce auzul a început să se îmbunătăţească, mi-am mai venit în fire. Iar acum, sunt aproape ok. Sunt tot eu, Cătălina, doar că nu mai văd.

 

  • Pentru că nu mai vezi acum, se poate spune că SIMŢI altfel lucrurile? Cât, cum? Detaliază tu.
E puţin spus că văd altfel lucrurile acum. Nu mai am noţiunea timpului şi a spaţiului, prin urmare nu mai sufăr că trece timpul pe lângă mine şi nu mai fac nimic. În fond, tot ce am acum din belşug este timp. Aşa că pot să fac orice. În plus, nu îmi mai pasă de aparenţe. Nu mi se mai spune „nu te uita la acest lucru pentru că este urât”. Mai degrabă cred că am pierdut noţiunea urâtului. Tot ce îmi pică în mână, tot ce găsesc trebuie să fie frumos, pentru că există.
În ultima vreme, mai ales, am început să resimt această lipsă a vederii ca pe un fel de lecţie de supravieţuire. Îmi ia 5 minute să torn apa din sticlă în pahar, fără să vărs nimic pe lângă. Şi, Doamne, ce satisfacţie am când reuşesc. Poţi spune că sunt un ciot de om, mai ales dacă tu accelerezi la 160 km/h pe autostradă şi nu îţi pasă de nimic. Zic doar că unii oameni se bucură din motive foarte simple. Aşa cum mă bucur eu când reuşesc să-mi pun sandalele singură.

 

  • Din ceea ce am aflat despre tine, mi se pare că eşti o persoană foarte optimistă, curioasă şi hotărâtă. De unde vin toate aceste „arme secrete”, cu ce combustibil le alimentezi?
Mi-ar plăcea şi mie să ştiu, dar măcar (ACUM) sunt conştientă de ele. Dar dacă vreţi să ştiţi, până la finele lui octombrie 2014 am stat priponită de pat, speriată şi încărcată de furie. De atunci până acum am parcurs un drum lung plin de peripeţii. Am fost ajutată de prieteni şi fani de pe YouTube să primesc terapie alternativă prin Reiki, la o clinică din Bucureşti.
Vă întrebaţi dacă m-a ajutat? Bineînţeles că da, dar nimic nu ar fi fost posibil dacă nu aş fi avut voinţă, curaj şi putere. Ori le ai, ori nu le ai. Nu cred că le găseşti. Sau că ele apar cumva, din senin, când parcurgi un drum. Cred că toată lumea este înzestrată cu aceste calităţi, doar că le-au îngropat şi le-au acoperit cu idei mult mai banale de tipul „nu îndrăznesc să fac acest lucru pentru că aş putea eşua”, „nu pot”. Dacă dai la o parte învelişurile astea de calitate îndoielnică, rămâi tu, un luptător entuziast şi optimist.

 

  • Printre toate proiectele/interesele tale, cum îţi împarţi timpul? Ce planuri ai?
Deşi optimistă şi încrezătoare, sunt, totuşi, realistă. Proiectele, planurile şi ideile mele depind în mare măsură de disponibilitatea celor din jurul meu. Este un minus sâcâitor atunci când îţi pierzi vederea. Depinzi mereu de cineva să facă ceva, fiindcă tu nu poţi să-l faci de unul singur. Aşa că multe din proiectele mele sunt, momentan, pe pauză. Cum ar fi canalele mele de croşetat de pe YouTube Artă Manuală şi Cătălina Stan (în engleză).
Şi pentru că, de fapt, cheful este autoritate în domeniu, când îmi vine, scriu, sau mai degrabă dictez. Din când în când, împreună cu sora mea, ne jucam de-a regizorul şi actorii pe YouTube. Îmi documentez călătoria spre vindecare printr-un fel de serial numit The C.A.S. Show. Mai mult de atât, încerc, pe cât posibil, să mă apropii de ideea de normal. Este cel mai dificil proiect, iar, pe alocuri, scopul mi se pare imposibil de atins. Mi se pare mai uşor să ajung pe lună decât să port o conversaţie cu o prietenă la un suc, pe o terasă. Aşa că, înainte de alte planuri ambiţioase, încerc să o aduc pe Cătălina la linia de plutire şi, după aceea, vom vedea ce va mai fi.

 

  • Ştiu că ai trecut prin multe teste, tratamente şi intervenţii medicale. Multă vreme, răspunsurile au întârziat să apară sau se contraziceau şi anihilau reciproc. Te simţi specială? Cum ai simţit atenţia/grija sistemului medical? Cum ai văzut implicarea specialiştilor care te-au evaluat/tratat?
Mi-a luat 18 luni după tromboze să înţeleg că cei 20 de doctori de la cele 5 spitale în care am fost internată şi-au dat toată silinţa să mă ajute să mă fac bine. Dar, dacă vreţi să ştiţi, tocmai spitalizarea şi tratamentul acordat de doctori sunt motivele pentru care eu am suferit ADEVĂRATUL accident cerebral.
Rămăsesem cu povestea în momentul când ma întorsesem acasă în România, pe 16 noiembrie 2013. Am început teste la doctori particulari, după care am fost trimisa la Spitalul din Brăila, după care au urmat spitalele Victor Babeş, Colentina, Institutul de Chirurgie Neurovasculară şi din nou Spitalul Judeţean Brăila. Ca să scurtez povestea, nici unul din aceşti doctori nu a ascultat povestea mea. Am fost testată în fel şi chip pentru infecţii, infecţii exotice, infecţie cu transmitere sexuală, infecţii la măsele, toate fără nici un rezultat.
Mulţi din ei au bătut cu pumnul în masă fiind ferm convinşi că e vorba de o infecţie, alţii au bătut cu piciorul în podea şi au vehiculat teoria cum că aş suferi de o boală foarte rară de sânge, trombofilie, deşi timp de 26 de ani, până atunici, fusesem sănătoasă tun.
Unii dintre ei m-au arătat cu degetul şi au încercat să lege răul pe seama faptului că luam anticoncepţionale, în ciuda faptului că nu suferisem nici un efect secundar pe parcursul celor 3 ani cât le-am luat. Degeaba le ziceam că sufeream de depresie şi ca trecusem printr-un şoc emoţional puternic. Răspunsul lor era „Nu se orbeşte de la depresie sau de la plâns.” Poate că nu, dar zecile de teste pe care le-am făcut nu au relevat nimic anormal în corpul meu, iar tratamentul cu anticoagulant administrat intravenos timp de 20 zile nu a avut nici un efect.
În schimb, tot ce simţeam eu era teroare. Lasă furia şi dezgustul, vorbesc despre teroare, despre acele momente când, din întuneric, venea cineva de 5 ori pe zi să bage un ac în venele mele, să mai ia o doză inutilă de sânge pentru a mai face încă un test neconcludent. Ştiţi cum este, când acest cineva, fără faţa, corp sau formă, începe să bage acel ac în picioarele tale, pentru că nu mai ai nici un cm disponibil în braţe? Vorbesc despre groaza de a schimba din nou spitalul pentru că la cel anterior nu îşi dau seama că ai suferit un accident cerebral, pentru că ai plâns prea mult? Vorbesc despre furia faţă de doctorii care nu au citit primul RMN corect. Despre furia faţă de birocraţie, despre faptul ca îţi pui toată încrederea, dar mai ales viaţa, în mâinile acestor oameni.
Când, în cele din urmă, trombozele venoase au fost descoperite în urma unui al doilea-lea RMN făcut la Colentina, la 10 zile interval, vederea mea era aproape total pierdută. Auzul devenise disfuncţional şi începusem sa imi pierd mobilitatea. Totuşi, au început să-mi administreze tratamentul standard. Timp de 4 zile am dat rezultate bune. Distingeam culori, obiecte şi feţe, inclusiv faţa mamei mele.
Până într-o zi, când, din senin, au venit câţiva infirmieri care m-au ridicat din nou pe sus. Nu am înţeles de ce. Nu puteam să concep de ce sunt din nou mutată, deşi răspundeam la tratament. De la Colentina, în salvare, până la Institutul de Neurochirurgie Vasculară, în câteva minute, corpul meu a cedat şi atunci am suferit tromboze cerebrale multiple (din cauză că sângele se coagula foarte mult). Doctorii l-au numit accident cerebral ischemic, dar mai are importanţă? Nici până acum nu şi-au dat seama ce a fost cu mine. În orice caz, au urmat 4 zile la terapie intensivă, la Institut, unde doctorii le-au spus părinților mei că nu mi se dau șanse de supraviețuire.
Familia m-a mutat mai aproape de casă, la Spitalul din Brăila. Fără nici o diferența. Teroare. Furie. Scârbă. Panică. Era tot ce simțeam. Am fost în stare catatonică și în cele din urmă am pierdut și auzul. În continuare, doctorii dădeau din umeri nedumeriți. Insistau, în continuare, că sufăr de vreo boala rară de sânge. Unele dintre cadrele medicale au luat cu nerușinare bani de la părinții mei în timp ce le spuneau că nu apuc a doua zi dimineața.
Pentru că nimic din toată târășenia asta nu se îmbunătățea, pe 17 decembrie 2013, părinții mei m-au scos din spital să îmi pot trăi liniștită ultimele zile în patul de acasă. Conform doctorilor, am plecat acasă cu creierul umflat ca un balon, cu tromboze venoase profunde și cu sângele închegat. Totuși, când m-am așezat pe patul de acasă, și l-am simțit pe Pufi, cățelul familiei, cum îmi sare în brațe și începe să îmi lingă brațele pline de vânătăi, am știut că sunt salvată. Și, din ziua aceea, am început procesul de vindecare.
Așa că, scuzați-mi vorba, doctorii să i-o spună lui mutu’ că nu poți face accident cerebral și orbi de la depresie și plâns prea mult.

 

  • Dincolo de explicațiile medicale, cum îți justifici tu aceste experiențe? Care este lecția pe care trebuie să ți-o însușești tu și/sau ceilalți?
Conform doctorilor, accidentul meu cerebral ischemic are cauze necunoscute. Dar, oricât  de neverosimil ar părea, știu perfect ce mi s-a întâmplat. Și încerc, pe cât posibil, să nu o fac pe deșteapta. În nici un caz nu sunt mai deșteaptă decât doctorii. Dacă vreți să vă spun sincer, tot ce ar fi trebuit ei să facă era să-mi dea o pastilă de anticoagulant pe zi și să mă trimită să vorbesc cu un psiholog. E psihologie pură. Ieri eram un om normal, iar azi sunt oarbă, surdă, legată de pat prin intravenoase, cu sondă și în pampers. Dacă am mai avut vreo putere să mă observ din exterior, nu aș fi fost prea departe de sentimentul că eram umilită și scârbită de condiția umană.
Cine era Cătălina și ce a ajuns ea să fie! Din păcate, doctorii nu iau în calcul și gândurile de acest gen. Ei tratează doar carcasa, dar omul este mai mult decât un corp. Omul este mai degrabă un fel de calculator: corpul este echipamentul hard, mintea este software-ul. Corpul va răspunde la comenzile dictate de soft. Iar dacă mintea decide că azi nu are chef să se ridice din pat, apoi crezi că echipamentul hard se va ridica? Mă îndoiesc.
Lecția pe care am învățat-o eu: trebuie să îmi repar mintea, emoțiile și spiritul pentru ca și carcasa să fie funcțională.

 

  • Care este relația ta cu Dumnezeu?
Până în ianuarie anul acesta, am fost aproape o atee convinsă. Uneori îmi spuneam că bănuiesc că Dumnezeu ar exista, dar sunt certată cu el. Nu mai sunt certată. Și nici nu cred că există. Știu că există. În circumstanțele mele, unii oameni iau drumul bisericii, alții o iau pe arătură. Eu nu am făcut-o pe nici una, dar m-am îndreptat spre spiritualitate. Nici nu am avut cum altfel, când, așa cum am mai zis, am pierdut noțiunea corpului fizic, a timpului, a spațiului și a altor lucruri de ordin material. Nu mi-a rămas decât să mă întorc spre interior. Și, Doamne, trăsnăile pe care le-am descoperit acolo!
Subliniez că nu cred în dogma sau în religia propriu-zisă. Nu am devenit adepta niciuneia dintre ideologiile religioase de pe pământ. Știu doar că fiecare dintre ele are un sâmbure de adevăr și că această scânteie micuță se găsește adormită în fiecare dintre noi. Iar reiki m-a ajutat să o trezesc. Stați, totuși, fără grijă. Nu mă veți găsi făcând propaganda religioasă la tv. Nici nu mă veți întâlni închinundu-mă copacilor pe stradă. Ocazional, totuși, mă veți vedea în parc stând cu fundul pe iarbă pentru că e o metodă al naibii de bună pentru ca unele energii aiurite să fie eliminate.

 

  • Care este mesajul TĂU? Ce vrei să rămână în mintea și sufletele celor care vor avea curajul și puterea să citească micul nostru interviu?
De câteva zile încoace încerc să-mi răspund la o întrebare pe care sora mea a găsit-o într-o carte, un citat de Dostoievski. Sună cam așa „Știi cine ești?”.
„Cum să nu știu cine sunt”, îți vei răspunde. Ia încearcă să răspunzi!
cersetoarea