Păturica lui Jane – o poveste pentru toate vârstele

De-a lungul timpului, am citit destul de multe cărţi pentru copii. Cei de la Cartea Copiilor sunt mereu activi şi ne oferă periodic titluri noi, numai bune de devorat şi iubit. Păturica lui Jane este una dintre aceste cărţi 🙂

Jane şi a ei păturică a poposit în casa noastră cu câteva zile înainte de Sfintele Paşti, dar  vremea a trecut repede repede, între timp a venit (cu adevărat!) şi primăvara, deeeeci…ne-am cam mutat afară, la soare şi la gâze interesante de observat. Aşa că vom vorbi despre Jane şi povestea ei abia acum.

Cum mi-a captat atenţia Păturica lui Jane?

Nu ştiu voi cum alegeţi cărţile pentru copii, dar eu citesc micile „prezentări” de pe site-urile de unde comand de obicei. Aici, am o mare bilă albă pentru profesioniştii de la Cartea Copiilor pentru că oferă câteva fotografii din carte, grupa de vârstă pentru care povestea este potrivită, un mic intro în poveste şi câteva detalii despre autor/ilustrator.

Pe mine, m-a convins următorul paragraf:

„Păturica lui Jane” (Jane’s Blanket) este singura carte pentru copii scrisă de marele ARTHUR MILLER (1915–2005), autorul unor bine-cunoscute piese de teatru care au marcat literatura americană a secolului XX, precum „Vrăjitoarele din Salem”, „Vedere de pe pod” sau „Moartea unui comis-voiajor”. Jane, fetița din această poveste simplă și plină de duioșie, își dă seama, încetul cu încetul, că totul se schimbă odată cu trecerea timpului și că uneori trebuie să lăsăm în urmă unele lucruri dragi pentru a crește.

Copiii mei nu au avut neapărat păturica/animal de pluş preferat fără de care să nu meargă nicăieri, până la vârsta aceasta (aproape 4, respectiv puţin peste 6 ani). Dar, ca marea majoritate a copiilor ( şi a adulţilor, aş îndrăzni să recunosc!) au obiecte preferate, pe care le iubesc şi după care tânjesc, în anumite momente.

E normal să fie aşa, adult fiind îmi place să scriu la laptopul meu şi să îmi beau ceaiul de dimineaţă dintr-o cană anume. Pentru că lucrurile noastre ne induc, în afară de senzaţia de familiaritate, o putere de a gestiona o zi sau o situaţie nouă cu o anumită siguranţă.

Aceasta este cheia în care am primit noi povestea. Am dezbătut destul de mult cu Matei cum viaţa te ajută să creşti, cum asta este un lucru bun şi cum schimbarea este bună, nu trebuie să ne sperie. Aici, în contextul în care vorbim destul de des despre faptul că din toamnă, Matei va deveni şcolar, nu va mai merge la grădiniţă, va avea un colectiv nou şi doamne învăţătoare care vor contribuie la sporirea distracţiei de la această minunată vârstă 🙂

Imaginile clare, colorate fix cât trebuie şi textul simplu, pe înţelesul copiilor ne-au ajutat să parcurgem povestea uşor. Am gustat etapele prin care Jane trece  – de la un bebeluş micuţ, care are nevoie de mama în fiecare clipă (pentru a se hrăni, pentru a se distra, pentru a socializa) până la Jane domnişoara care devine independentă, care înţelege cum se transformă lucrurile din jur şi care acceptă senină noile provocări pe care le aduce fiecare vârstă.

Povestea lui Jane m-a ajutat şi pe mine să îmi reamintesc fix lucrurile pe care le explicam copiilor mei. Uneori, e nevoie de o poveste spusă frumos pentru a primi şi asimila o lecţie pe care, poate, am uitat-o. Mă bucur să vorbesc aici despre această carte. Cred că este o minunată opţiune de cadou pentru cei mici şi mă gândesc serios cui anume i s-ar potrivi mănuşă un astfel de subiect pentru că ar fi păcat sa nu profit de ofertele celor de la Cartea Copiilor.

Fie vorba între noi, dacă aş avea la dispoziţie mai mult timp, aş citi mai mult. Atât pentru mine, cât şi pentru copii 🙂 Dar, mă bucur că, oricât de ocupaţi am fi, nu trec 2 zile fără să citim ceva, la culcare. Eu am mereu o carte cu mine, fie că suntem în parc, la plimbare în oraş sau undeva, pe un drum mai lung. Copiii s-au obişnuit aşa şi observ că încep să se „viruseze” şi ei – cărăm în toţi rucsacii cărţile de copii şi mai nou, oferim cărţi (din proprie iniţiativă!) celor care ne calcă pragul.

Cărți citite în 2017. O nouă provocare pentru mine

Anul 2017 a fost, pentru mine, un fel de reîndrăgostire de marea mea pasiune din liceu – cărțile. Mi-a plăcut mereu să citesc, dar parcă în liceu, mai ales după ce ne-am mutat și mi-am lăsat prietenele dragi în urmă :(, m-am refugiat în lectură și mi-am „rumegat” între pagini de cărți o grămadă de trăiri.

Cărțile îți pot fi prieteni de nădejde, te pot purta într-o lume la care nu ai acces altfel sau îți pot da curaj să faci alegeri pe care încă nu le poți vizualiza.

În casa părinților mei a existat mereu o bibliotecă. Pe măsură ce eu și sora mea am crescut, ei au încetat să cumpere cărți, dar pe mine, mă afectase deja „virusul” și fără să vreau, în liceu și facultate am început să investesc în lecturile mele. Inițial, am cumpărat dicționare și cărți pentru școală, apoi am „colecționat” diferite cărți care erau oferite cadou la achiziția unui ziar. O parte dintre ele erau citite pe nerăsuflate, cum ajungeam acasă cu ele. Așa am ajuns, când m-am măritat și am ajuns la casa mea, să am în „lada de zestre” muuuuulte cărți.

Îmi amintesc zâmbind că mobila de sufragerie pe care am ales-o, împreună cu soțul meu, avea un loc minuscul pentru cărți și a trebuit să comandăm, suplimentar, alte două corpuri de mobilă pentru a putea depozita frumos multele volume pe care le-am adus cu mine, în acestă căsnicie.

Poate faptul că am scris, la rândul meu, m-a făcut să respect mereu atât de mult cărțile. Poate faptul că mi-am închipuit mereu cum ar fi să existe o carte scrisă de mine m-a făcut să prefer mereu cartea scrisă, tipărită, pe care o poți mângâia și mirosi, în detrimentul cărților în format pdf.

Am citit și astfel de cărți, dar parcă plăcerea lecturii nu a fost deplină. Încă nu am găsit o soluție care să împace bucuria atingerii unei file de carte și tristețea conștiinței că paginile care mă bucură înseamnă moartea unui copac. Poate un kindle în dar de ziua mea ar rezolva problema?

Pentru că e an nou și peste câteva zile voi face primul meu panou al viselor pentru 2018, am scris azi despre cărți. Pentru mine, cărțile sunt portițe magice spre țara viselor.

2017 m-a făcut să mă reîndrăgostesc de lectură. Despre o parte dintre cărțile citite am scris aici, pe blog – impresiile mele de lectură sunt menite să vă trezească apetitul și să le citiți și voi. Despre altele, am amintiri în suflet și citate adunate într-o agendă. Am citit mult și online, bloguri, interviuri, diferite informații care mi-au fost necesare la un moment dat.

Pentru 2018, îmi propun să citesc măcar 2 cărți pe lună. Asta înseamnă 24 de cărți citite la final de 2018. Nu e foarte mult, dar e un obiectiv conștient. Vreți să vă alăturați acestui obiectiv? Dacă răspunsul este afirmativ, vă invit să îmi lăsați un semn aici sau pe pagina de FB a blogului, ca să pornim alături în această călătorie minunată.

Am învățat, anul acesta, că este foarte important să ai alături oameni care au obiective asemănătoare și că asumarea unui obiectiv devine cu adevărat serioasă când declari public unde vrei să ajungi.

Deci…:) Minim 24 de cărți citite pentru anul acesta!

Iată cărțile despre care am scris în 2017:

Rememorând postările anului trecut, îmi spun că aș fi putut scrie mai des. Dar, pe de altă parte, îmi dau seama că fiecare nou pas făcut m-a adus unde sunt astăzi.

Am cunoscut oameni uimitori, în realitate sau doar virtual – interviurile dragi de pe blog stau mărturie. Am pierdut și am câștigat, deopotrivă. Nu m-am dat bătută. M-am ridicat, de fiecare dată, după ce viața m-a pus la pământ.

Azi, îmi propun să nu mai uit DE CE îmi place lectura. Să nu mai abandonez cărțile și să îmi fac timp pentru ele, chiar și (doar!) 30 de minute pe zi. E vital. Pentru sănătatea mea mintală și pentru fericire.

Atenție! Iubirea pentru lectură dă dependență. Odată ce te-a prins „flama” aceasta, cărțile îți devin atât de utile, atât de aproape.

La mulți ani 2018! Să fii un an bun, cu lecturi minunate și oameni pe măsură!

Ella – un roman cat o mie de vieti

Am terminat de citit, duminică seara, un roman ce aşteaptă de multă vreme să fie citit. Ella. Mi-a plăcut această carte, iniţial, când am văzut coperta pentru că un om drag este alintat cu acest prenume. Pe de altă parte, coperta aduce în prim plan o lacrimă albastră, asemeni ochilor Elei din viaţa mea.

Vi s-a întâmplat şi vouă să judecaţi o carte după copertă? De obicei, nu îmi aleg lecturile după acest criteriu. Dar, se mai întâmplă să mă atragă sau, din contră, să mă respingă o copertă a unui roman.

Acest roman, purtând numele unei femei pe care o veţi descoperi citind povestea, a poposit alături de mine, în vremuri tulburi. Glumesc, trăiesc o perioadă plină de proiecte şi gânduri frumoase. Pun în slujba mea pasiunea pentru scris, pasiunea pentru gândirea pozitivă şi pentru oameni. Tot ce fac zilele astea pare să se lege, să se coaguleze în vise mari şi îndrăzneţe.

Un roman care vorbeşte despre modul în care Ella va încerca să treacă peste moartea tragică a familiei sale. Ella este o scriitoare, nu e de mirare că m-a afectat povestea ei, nu?

Ella este o femeie zguduită de trăiri pe care nu le înţelege mereu, pe care vrea să le gestioneze. Ella vrea să moară pentru că îi este frica să (mai) trăiască. Cred că acesta este un gând destul de comun când trecem prin momente tragice în care nu vedem nici o cale de ieşire. Nu, nu m-am gândit niciodată serios la asta. Dar… acest roman ne poarta într-o lume dincolo de tragedie. Picătură cu picătură, trăim o poveste de dragoste în care cuvântul scris apropie doi oameni singuri, hăituiţi de teamă şi de durere.

Mi-ar fi plăcut să continue povestea, aş fi vrut să ştiu că Ella se salvează. Aş fi vrut să ştiu că multe dintre cărţile distruse au fost salvate. Aş fi vrut să ştiu că anticariatul a devenit vesel şi plin de viaţă.

Citind această carte, mi-am imaginat o grămadă de scenarii. Am râs şi am plâns, în gând, citind fiecare capitol. Am admirat dragostea protagoniştilor pentru cărţi. Am gustat fiecare citat şi fiecare vers. M-am bucurat de puterea Doamnei Înlăcrimate. Am gustat pe îndelete poveştile, dar încă nu am învăţat să tac, aşa cum face Ella.

Ella e un roman pe care vă invit să îl savuraţi pe îndelete, în vremuri de linişte şi pace. Să daţi pagina încet, să permiteţi inimilor voastre să digere fiecare imagine încet.

Ce spune poziția în familie despre tine. Ordinea nașterii

Despre stima de sine și curajul de a cere ajutorul când nu mai vezi cu adevărat ieșirea, am scris deja – probabil că o voi mai face, la timpul potrivit. 🙂 Dar astăzi, să vorbim puțin despre poziția în familie – ordinea nașterii – și ce anume spune asta despre tine.

Câteva cuvinte despre autoarea Linda Blair: aceasta este psiholog clinician specializat în terapie cognitivă, este o prezență constantă în emisiunile radio și TV. Este un fel de vedetă în ramura ei de expertiză și, în afară de Ordinea nașterii (ale cărei note de lectură le redau acum), a mai scris și Straight Talking (2009) și The Happy Child (2010).

Cartea este împărțită în mod inteligent în două părți, prima expunând pe rând, cele 4 poziții principale în ordinea nașterii: primul născut, mijlociul, ultimul născut și copilul singur la părinți. Despre fiecare dintre aceste tipologii aflăm câteva trăsături definitorii, ghidul pentru alegerea partenerului de viață și a carierei și o scurtă recapitulare. Foarte interesante sunt studiile de caz pentru fiecare rol în cadrul familiei cu prezentarea pacientului, a problemei și apoi metoda de diagnostic și tratament (subliniez că se citește și se digeră foarte ușor, chiar și partea mai teoretică).

Cea de-a doua parte aduce în discuție rolul pe care le pot avea alte influențe asupra caracterului. Pe rând, cu răbdare și folosind un limbaj accesibil, doamna doctor Linda Blair vorbește despre părinți, frați și surori, schimbările în familie, alte relații în familie. Ultimul capitol trage cumva linie și propune un raport de forțe între fondul genetic și educație sau, mai clar, între temperament vs. experiență.

Mai jos câteva idei care mi-au plăcut/atras atenția în volumul Ordinea nașterii

Personalitatea primului născut – dorință puternică de a câștiga aprobarea altora, în special a celor aflați pe poziții de autoritate, nu încalcă niciodată legea, sunt conservatori, acceptă și respectă legile și reglementările existente, vor să preia conducerea, să controleze și să devină lideri, tind să aibă succes la învățătură, de obicei, sunt organizați și responsabili, persoane grijulii și afectuoase, extrem de critici cu sine și mai puțin înclinați să se ierte când fac greșeli, sunt mai predispuși decât alții să se simtă stresați și să caute ajutor psihologic

Personalitatea mijlociului – capabili să se înțeleagă cu majoritatea oamenilor și să restaureze armonia socială când apar probleme, ușor influnțabili și vor ceda, cel mai probabil, la presiunea grupului, își formează o imagine precisă a propriilor obiective și își fixează așteptări realiste, probabilitate mare de a excela în domenii mai creative, se desprind cu ușurință de cuibul părintesc, își asumă cauze sociale și sprijină cruciade în favoarea celor asupriți, își exprimă individualitatea în maniere mai neobişnuite, în special în adolescenţă, suferă frecvent de o lipsă a direcţiei în viaţă, în parte pentru că îşi dau cu greu seama ce anume îşi doresc cu adevărat

Personalitatea ultimului născut – au o fire sociabilă, fermecătoare şi „simpatică” – când sunt cu alte persoane, ei joacă adeseori rolul animatorului, pot fi manipulatori, sunt mai degrabă dezorganizaţi, dar nici nu încearcă să-şi tempereze această tendinţă, sunt adeseori creativi şi inovatori, tind să fie rebeli şi să conteste autoritatea într-o măsură mai mare decât alţii, sunt mai predispuşi decât alţii să-şi asume riscuri, sunt mai predispuşi la o stimă de sine scăzută şi la sentimente de inferioritate, sunt uşor de dezamăgit şi predispuşi la decepţii

Personalitatea copilului singur la părinţi – au un limbaj extrem de bine articulat şi şanse mari să obţină succese şcolare, tind să aibă un nivel ridicat al încrederii în sine, preferă compania oamenilor mai în vârstă şi se identifică cu aceştia, au o minte logică şi organizată, manifestă o tendinţă puternică spre perfecţionism, le vine greu să tolereze dezordinea

Ce am vrut eu să vă demonstrez este că ordinea naşterii este destul de importantă în ceea ce priveşte comportamentul nostru, al tuturor. Evident, sunt şi alte elemente la fel de importante sau poate mai importante.

Pentru că a existat o vreme în care mi-am dorit să înţeleg şi să cunosc mai bine natura umană, această carte

 

Imparateasa Orhidee – recenzie.

De cand m-a cuprins microbul cititului adevarat, am trecut prin multicele carti. Impresiile pe care mi le-a lasat Imparateasa Orhidee sunt atat de puternice incat trebuie sa ajunga si la voi, printr-o astfel de postare.

Pentru ca nu cred ca am scris, ma simt datoare sa explic de unde imi aleg cartile 🙂 Activez pe cateva grupuri unde oameni faini citesc si impartasesc despre lecturile lor. Pe cel care ma motiveaza cel mai puternic – Lumi intre coperti – nici nu mai stiu cum l-am descoperit. Cert este ca „mamica” lui este o persoana pe care o cunosc si in viata reala si alaturi de care am ramas in grup datorita modului in care scrie despre acele carti care ii populeaza clipele de respiro dintre creme si torturi, plus alte mici-marunte responsabilitati 🙂

Revenind la Imparateasa Orhidee, am citit despre ea doar cateva cuvinte, cele pe care editura Polirom le-a „lipit” pe spatele cartii, ca o invitatie la lectura:

Imparateasa Orhidee este povestea unei tinere manciuriere care, pentru a-si salva familia din ghearele saraciei si pentru a evita casatoria cu varul ei, participa alaturi de alte trei mii de fete la selectia concubinelor imperiale. Odata aleasa una dintre cele sapte sotii ale imparatului Hsien Feng, Orhideea trebuie sa infrunte misterele, intrigile, ritualurile si superstitiile Orasului Interzis, in care va ramane vreme de 46 de ani.

Actiunea se petrece in China vechimii si prezinta o lume condusa exclusiv dupa reguli vechi, impuse de traditie si respectul pentru dinastie. Fiecare lucru este clar stipulat in traditie, fiecare cutuma este obligatorie si  este mai presus de orice durere sau vointa. Imparatul este Zeul Suprem, Fiul Cerului si are drept de viata (si moarte) asupra oricarei fiinte din Orasul Interzis.

Modul in care tanarul imparat Hsien Feng, ghidat si sprijint de mama sa, doamna Jin, isi va alege cele 7 sotii este descris in cele mai mici amanunte: de la anuntarea conditiilor pe care fetele trebuie sa le indeplineasca, la etapele succesive si la forurile pe care fetele trebuie sa le convinga prin frumusetea si gratia lor, pana la scena, magistral redata, a „interviului” final cu capetele incoronate. Iubirea nu are nici un fel de amestec si totusi, povestea de fata este una de iubire.

Cele doua frumoase imparatese, doamna Nuharuo si doamna Yehonala – de fapt, Imparateasa Orhideea – sunt doar doua dintre cele sapte sotii „oficiale” ale imparatului adolescent. Puterea lor, asemeni rolului pe care il vor juca in carte si in istoria statului manciurian, ne sunt dezvaluite fara graba,  cu lux de detalii, ca o frumusete ce iti este oferita in portii mici, meritate in timp, dupa eforturi atent dozate.

Fiecare imparateasa este unica, fiecare are meritele ei, dar Orhideea este, dintre toate, aceea care freamata de viata, un fel de cal naravas al dinastiei. De-a lungul povestii, veti descoperi o femeie puternica, dornica sa cunoasca si dispusa sa invete, veti cunoaste viata ascunsa a curtii si miezul ei, dincolo de ambalajul stralucitor, de eticheta si de eleganta stralucitoare. Veti patrunde in palatele concubinelor regale si veti trai alaturi de ele, mici bucurii, dar si mari drame. Nimic nu este lasat la voia intamplarii, frumusetea este un pret cu care doamenele platesc luxul de care sunt inconjurate, confortul si statutul primit.

Imparateasa Orhideea va juca, pe rand, roluri dintre cele mai variate: de la adolescenta macinata de saracie, la sora muncitoare care va alege, voit, sa caute o viata mai buna pentru familia ei, pana la tanara usor naiva, usor inconstienta care se va arunca in gura monarhiei. 🙂 Mai departe, vom vedea cum Orhideea face o greseala fatala: se indragosteste cu adevarat de sotul ei si acest lucru, alaturi de mintea ei strategica si dorinta de a rezolva problemele imperiului, o vor face sa treaca prin multe clipe la limita dintre viata si moarte, dintre onoare si oprobiu public.

Pretul pe care imparateasa Orhidee il va plati este unul greu de dus: isi va pierde libertatea, isi va pierde veselia, isi va infrana vointa si visele, isi va ofili cei mai buni ani ai vietii intr-o lupta continua pentru a-si pune la adapost fiul. Va castiga insa un loc in paginile istoriei, va fi in miezul lucrurilor si va putea influenta politica interna si externa a Chinei, in vremuri de tumult social.

Dupa o poveste de dragoste terminata brusc (pentru ca atentia si favorurile Fiului Cerului trebuie impartite intre toate concubinele regale), dupa ce spiritul ii este calit de gelozie, teama si bucuria unor succese mici, imparateasa Orhideea va invata cat de greu este sa fii femeie puternica si sa arati asta intr-o lume a barbatilor.

Va las pe voi sa descoperiti restul povestii 🙂

Personal, am fost incantata de stilul cartii: intreaga poveste este spusa de vocea Orhideei, evenimentele sunt asezate cronologic, personajele sunt descrise prin prisma implicarii si actiunilor lor. Mi-a placut sa descopar o bucatica din istoria Chinei si legendele Orasului Interzis. M-a impresionat profund taria de caracter a imparateseor, desi, recunosc, o simpatizez mai tare pe imparateasa Orhideea.

Desi nu as putea spune ca acest roman este unul exclusiv istoric, aerul lui se apropie destul de mult. Cronica vremii este redata in aceasta incursiune la memoriile unui personaj cheie. Descopar cu placere ca imi place genul si sper sa mai am ocazia de a mai descoperi astfel de capodopere.

Pe scurt, o carte pe care va provoc sa o descoperiti si sa o judecati dupa impresia lasata. Mai am in lista de lectura cateva carti din colectia Top 10+ de la editura Polirom si sper sa raman cu acelasi gust placut dupa ce le voi citi. Voi, prietenii blogului, veti afla primii 🙂

Si, pentru ca se apropie concediul la mare, caut idei de lecturi potrivite pentru mare, soare si… pandit termitele pe plaja. Daca aveti ceva ponturi, va rog sa nu ma lasati la greu!

Scrisoare de dragoste. 3 mini recenzii

Despre dragoste am scris si voi mai scrie 🙂 E un subiect frumos, plin de esenta despre care se tot scrie, de la inceputurile lumii si se va mai scrie inca. Pentru ca iubim si suntem iubiti, fie ca alegem sa transmitem acest lucru printr-o scrisoare de dragoste, printr-un mesaj, printr-un gest sau doar printr-o privire.

Pentru mine, a existat o vreme o vreme minunata in care asteptam cu emotie si nerabdare urmatoarea scrisoare de dragoste de la El. Traiam aproape doar pentru acele clipe. Citeam si reciteam vorbele tremurate pe hartie, cand scriam randuri pline de sentiment si asezam intre paginile subtiri bucatele de suflet.

Astazi, aproape nu se mai scrie de mana. Rar mai auzi pe cineva spunand ca a primit o scrisoare. Sau ca a scris o scrisoare.

Daca ma intrebati pe mine, o scrisoare de dragoste are farmecul ei. Cuvantul scris este si va ramane atat de drag inimii mele… Mi-e dor sa scriu si sa primesc o scrisoare. Cumva insa, si blogul este, pentru mine, modul in care trimit scrisoare dictata atent de inima mea. Cui scriu? Celor dragi, celor de departe, celor care stiu sau doar banuiesc. Scriu de dor, de drag sau de suparare. Scriu si citesc, pentru ca am descoperit ca, asa cum o scrisoare ma ajuta sa asez frumos trairi si senzatii, o carte citita ma ajuta sa vad noi puncte de plecare, noi drumuri pe care as putea apuca sau noi provocari spre care sa imi indrept atentia.

Astazi, despre trei dintre cartile citite recent 🙂

O scrisoare de la o Femeie catre lume

Asa as sintetiza eu, in doar cateva cuvinte, impresia puternica pe care mi-a lasat-o Bastarda Istanbulului scrisa de Elif Shafak.

Aparuta la editura Polirom in 2013, cartea este imaginea in oglinda a unei colectii de femei puternice, luptatoare si vii care isi duc, fiecare in felul ei, luptele interioare.

Destinele se intalnesc si pare ca toate aceste femei au in comun dorinta de a apartine unui loc, unei povesti sau unui om. Cautarea propriei identitati, tradari si neimpliniri, povesti tainuite, rusine si extaz, toate se impletesc pentru a aduce in atentia noastra lumea orientala cu toate neajunsurile si nestematele ei. Inca o data, autorul imi ofera prilej de reflectie si regasire.

O scrisoare despre frici

Romanul Irezistibil al lui Jill Shavis este una dintre acele carti care te furnica pe tot corpul. Un copil mijlociu cu un traseu al vietii ciudat, renuntari si incrancenari de orgolii, toate abunda in cele 250 de pagini.

O poveste de dragoste care reuseste, in final, sa treaca peste secrete mucegaite. Cuvinte care refuza sa se lase rostite. Umor de situatie si persoanje pe care le iubesti cu fiecare nou rand citit.

Maddie Moore se afla la o raspantie in viata ei. Situatiile in care viata o pune vor ajunge sa ii demonstreze cat de important este sprijinul familiei, cat de usor este sa te increzi in prima impresie si cat de mult te poti insela daca alegi sa hranesti fricile din inima ta.

Da, am citit aceasta carte pe narasuflate aproape si la final, exact asta am simtit ca mi-a ramas in suflet: randuri tainice dintr-o scrisoare despre frici, curaj si iubire.

Ultima scrisoare de dragoste

M-am tot gandit daca este cazul (sau nu) sa introduc aceasta a treia carte aici. Jojo Moyes este un autor pe care il descopar inca. Pe care il gust incet si de al carui scris ma bucur mult dupa ce am inchis cartea.

Ultima scrisoare de dragoste a stat o vreme (multa) in lista mea de dorinte de pe Elefant. 🙂 Mereu am carti noi in lista, spre imbufnarea cardului.

Am prins o oferta buna si mi-am oferit acest mic dar. Nu imi pare rau!

Cartea este delicioasa si are tot ce ii trebuie pentru a urca rapid in topul meu personal.

O scrisoare de dragoste din alte vremuri aprinde imaginatia unei ziariste. Doua povesti de iubire tainuta, la 40 de ani distanta, tind sa se apropie si sa se intalneasca. Va invinge dragostea? Va triumfa datoria? Cartea este inca pe noptiera…ma rog, vorba vine, pentru ca o iau cu mine peste tot, in speranta ca voi reusi sa mai citesc putin. Ca voi reusi sa mai gust putin din magia acestei carti.

Voi ati scris vreo scrisoare de curand? Va place sa scrieti? Mai scrie lumea in ziua de azi? V-as ruga sa imi trimiteti cate o scrisoare ca sa salvam scrisul de mana, dar e posibil sa fie ruginita penita deja… Asa ca, daca v-am trezit ceva amintiri, lasati un semn, cat de mic 🙂

 

 

Carti pentru copii.5 recomandari numai bune de daruit/iubit

Despre carti pentru copii am mai scris, de-a lungul timpului. Carti sau jucarii care noua ne-au placut au devenit, apoi, recomandari pentru prietenii nostri sau pentru voi, prietenii blogului meu.

Dar vremea a trecut si cred ca e cazul sa fac un top de carti pentru copii de care copiii mei s-au bucurat.

Ca mie imi place sa citesc si ca impart lecturile mele cu voi, e clar! Dovada, recenziile si notele de lectura de pe blog.

Astazi, voi povesti putin despre cateva carti pentru copii 🙂

5 carti pentru copii „testate” de noi

 

  1. Colectia de 4 carti (noi avem doar trei) – Trenuletul lui Matei, Elicopterul lui Alexandru si Avionul lui Bogdan.  Sunt carti vesele, cu un fir narativ potrivit primelor lecturi, coperta este cartonata si imaginile frumos colorate. La noi au „prins” aceste carti de pe la 2 anisori si ne plac inca si acum la 3 respectiv, 5,5 ani.
  2. Bobita si buburuza este o alta serie de povesti care noua ne sunt foarte dragi. Am descoperit cartile citind experienta unei blogerite mame pe care o citesc, le-am cumparat si Matei le-a indragit imediat. Intre timp, am descoperit si animatiile 🙂 Foarte util episodul cu Bobita la gradinita, asta pentru ca mai aud voci care cer „marturii” ca la gradi totul este ok. Nu uitati de aceste aspecte cand cel mic va trebui sa paseasca acolo pentru prima data, da?
  3. Despre cartile lui Eric Carle ar fi multe de spus 🙂 Pana sa avem vreuna dintre ele nu intelegeam ce mare filosofie la niste carti pentru copii. Cand am „facut cunostinta” cu prima, am inteles. Drept urmare, acum avem deja 3  titluri 🙂 Marea dragoste a lui Petru, de aceasta data, ramane Gargarita morocanoasa.  Formatul potrivit manutelor micute, ritmul molcom al povestilor si cuvintele atent alese sunt bile albe pentru aceste carti. Pe langa acestea, nou intrata in „topul” lui Matei este Tati, te rog,  adu-mi luna de pe cer. Si aici, o mica paranteza 🙂 Cu aceasta carte, am reusit sa ii dau Cezarului ce ii apartine :), respectiv am restabilit ordinea in familie si tati a redevenit cel care… poate pentru ca e mare si puternic 🙂             Desi am trecut prin perioade in care aceste carti au fost ignorate, nu m-a lasat inima sa le dau mai departe, asa cum am procedat deja cu cateva carti pentru copii sau chiar cu jucarii. Sfatul meu este, daca va cad in maini astfel de carti, nu ezitati sa le cumparati! Pot fi, cu siguranta, cadouri de suflet pentru cei mici!
  4. Tot din preferintele copilului cel mare, Povesti altfel de la editura Girasol. Fara nici un fel de beneficiu, ma bucur sa observ multe carti frumoase, educative de la aceasta editura. Aceasta colectie de povesti reinventate – 6 povesti clasice transformate in lectii de viata sanatoasa – starnesc de fiecare data hohote de ras, dar si prilej de discutii aprinse referitoare la modul „corect” de a proceda in anumite situatii.                              Titlurile povestilor sunt mai mult decat sugestive (Sufla-ti nasul, lup Hain!, Mananca-ti legumele, Balauco!, Zambeste, Cenusareasa!, Fugi, Fursecut, fugi!, Jack puturosul si vrejul de fasole, Pinocchio, scoate degetul din nas!), imaginile viu colorate si formatul mare al cartii sunt atat de potrivite, incat sunt sigura ca va deveni un ajutor de nadejde cand vom deprinde tainele cititului, impreuna cu fiecare dintre copii.
  5. Un subiect de interes cu care se confrunta marea majoritate a celor care au in grija macar 2 copii – certurile/disputele intre frati – a devenit subiect de carte pentru Brigitte Weninger si Eve Tharlet. Prietenia dintre doi iepurasi este greu incercata cand se lupta orgoliile 🙂 Ca si in viata, dupa o perioada de pauza in relatie, fiecare dintre cei doi nastrusnici este mai dispus sa recunoasca meritele prietenului si sa gaseasca o cale de a lucra impreuna pentru rezolvarea problemelor.
    Concluzii 

    Desi copiii mei au devenit foarte repede interesati de carti (poate si pentru ca m-au vazut pe mine, constant, cu cate o carte in mana), sunt convinsa ca gustul pentru lectura se poate educa inca de la varste fragede. Imi amintesc zambind de o discutie cu Matei in care am fost intrebata de ce imi place sa citesc in loc sa ma joc si eu cu masinutele 🙂 I-am raspuns ca lumea pe care cartile mi-o prezinta este un fel de joc, pentru mine si mintea mea. Matei (avea putin sub 4 ani) a ramas ganditor si apoi mi-a replicat „Deci, si oamenii mari se joaca, doar ca nu recunosc…

    De atunci si pana acum, ne-au trecut prin mana multe carti pentru copii. Pe unele le-am apreciat si ne-au ramas alaturi, pe altele le-am frunzarit doar si le-am dat mai departe. La cercul de lectura am „trait” povesti despre care ne amintim cu drag 🙂

Ca o nota personala, as adauga faptul ca imi place sa daruiesc puilor de om carti. Periodic, odata cu noile achizitii pentru mine, incerc sa aduc in casa si carti frumoase pentru copii. Din experienta mea la capitolul carti pentru copii, am „dat” mereu din casa in ceea ce priveste lecturile si, tocmai pentru ca e un domeniu care ma pasioneaza, am putut consilia (la cerere!) pe cei interesati.

Dar, pentru ca omul cat traieste invata, v-as fi recunoascatoare daca mi-ati scrie despre alte carti/povesti care v-au placut si care credeti sa merita sa fie cunoscute si iubite de catre cei mari si mici. Nu am nici un contract cu nici o editura (desi mi-ar place!), asa ca toate lecturile se suporta din buzunarul propriu, dar nu am regretat niciodata astfel de achizitii.

Pe langa un joc sau o jucarie, la o aniversare mi se pare foarte potrivit sa daruim carti. Evident, e nevoie de putina „indemanare” in ceea ce priveste alegerile potrivite, dar cred ca, intreband ce fel de povesti/lecturi apreciaza sarbatoritul si/sau prin consultarea cu parintii unui copil de varsta apropiata, putem lua decizii inspirate!

La vreme de frig si ploaie, va doresc lecturi pasionante!