Carti pentru copii.5 recomandari numai bune de daruit/iubit

Despre carti pentru copii am mai scris, de-a lungul timpului. Carti sau jucarii care noua ne-au placut au devenit, apoi, recomandari pentru prietenii nostri sau pentru voi, prietenii blogului meu.

Dar vremea a trecut si cred ca e cazul sa fac un top de carti pentru copii de care copiii mei s-au bucurat.

Ca mie imi place sa citesc si ca impart lecturile mele cu voi, e clar! Dovada, recenziile si notele de lectura de pe blog.

Astazi, voi povesti putin despre cateva carti pentru copii 🙂

5 carti pentru copii „testate” de noi

 

  1. Colectia de 4 carti (noi avem doar trei) – Trenuletul lui Matei, Elicopterul lui Alexandru si Avionul lui Bogdan.  Sunt carti vesele, cu un fir narativ potrivit primelor lecturi, coperta este cartonata si imaginile frumos colorate. La noi au „prins” aceste carti de pe la 2 anisori si ne plac inca si acum la 3 respectiv, 5,5 ani.
  2. Bobita si buburuza este o alta serie de povesti care noua ne sunt foarte dragi. Am descoperit cartile citind experienta unei blogerite mame pe care o citesc, le-am cumparat si Matei le-a indragit imediat. Intre timp, am descoperit si animatiile 🙂 Foarte util episodul cu Bobita la gradinita, asta pentru ca mai aud voci care cer „marturii” ca la gradi totul este ok. Nu uitati de aceste aspecte cand cel mic va trebui sa paseasca acolo pentru prima data, da?
  3. Despre cartile lui Eric Carle ar fi multe de spus 🙂 Pana sa avem vreuna dintre ele nu intelegeam ce mare filosofie la niste carti pentru copii. Cand am „facut cunostinta” cu prima, am inteles. Drept urmare, acum avem deja 3  titluri 🙂 Marea dragoste a lui Petru, de aceasta data, ramane Gargarita morocanoasa.  Formatul potrivit manutelor micute, ritmul molcom al povestilor si cuvintele atent alese sunt bile albe pentru aceste carti. Pe langa acestea, nou intrata in „topul” lui Matei este Tati, te rog,  adu-mi luna de pe cer. Si aici, o mica paranteza 🙂 Cu aceasta carte, am reusit sa ii dau Cezarului ce ii apartine :), respectiv am restabilit ordinea in familie si tati a redevenit cel care… poate pentru ca e mare si puternic 🙂             Desi am trecut prin perioade in care aceste carti au fost ignorate, nu m-a lasat inima sa le dau mai departe, asa cum am procedat deja cu cateva carti pentru copii sau chiar cu jucarii. Sfatul meu este, daca va cad in maini astfel de carti, nu ezitati sa le cumparati! Pot fi, cu siguranta, cadouri de suflet pentru cei mici!
  4. Tot din preferintele copilului cel mare, Povesti altfel de la editura Girasol. Fara nici un fel de beneficiu, ma bucur sa observ multe carti frumoase, educative de la aceasta editura. Aceasta colectie de povesti reinventate – 6 povesti clasice transformate in lectii de viata sanatoasa – starnesc de fiecare data hohote de ras, dar si prilej de discutii aprinse referitoare la modul „corect” de a proceda in anumite situatii.                              Titlurile povestilor sunt mai mult decat sugestive (Sufla-ti nasul, lup Hain!, Mananca-ti legumele, Balauco!, Zambeste, Cenusareasa!, Fugi, Fursecut, fugi!, Jack puturosul si vrejul de fasole, Pinocchio, scoate degetul din nas!), imaginile viu colorate si formatul mare al cartii sunt atat de potrivite, incat sunt sigura ca va deveni un ajutor de nadejde cand vom deprinde tainele cititului, impreuna cu fiecare dintre copii.
  5. Un subiect de interes cu care se confrunta marea majoritate a celor care au in grija macar 2 copii – certurile/disputele intre frati – a devenit subiect de carte pentru Brigitte Weninger si Eve Tharlet. Prietenia dintre doi iepurasi este greu incercata cand se lupta orgoliile 🙂 Ca si in viata, dupa o perioada de pauza in relatie, fiecare dintre cei doi nastrusnici este mai dispus sa recunoasca meritele prietenului si sa gaseasca o cale de a lucra impreuna pentru rezolvarea problemelor.
    Concluzii 

    Desi copiii mei au devenit foarte repede interesati de carti (poate si pentru ca m-au vazut pe mine, constant, cu cate o carte in mana), sunt convinsa ca gustul pentru lectura se poate educa inca de la varste fragede. Imi amintesc zambind de o discutie cu Matei in care am fost intrebata de ce imi place sa citesc in loc sa ma joc si eu cu masinutele 🙂 I-am raspuns ca lumea pe care cartile mi-o prezinta este un fel de joc, pentru mine si mintea mea. Matei (avea putin sub 4 ani) a ramas ganditor si apoi mi-a replicat „Deci, si oamenii mari se joaca, doar ca nu recunosc…

    De atunci si pana acum, ne-au trecut prin mana multe carti pentru copii. Pe unele le-am apreciat si ne-au ramas alaturi, pe altele le-am frunzarit doar si le-am dat mai departe. La cercul de lectura am „trait” povesti despre care ne amintim cu drag 🙂

Ca o nota personala, as adauga faptul ca imi place sa daruiesc puilor de om carti. Periodic, odata cu noile achizitii pentru mine, incerc sa aduc in casa si carti frumoase pentru copii. Din experienta mea la capitolul carti pentru copii, am „dat” mereu din casa in ceea ce priveste lecturile si, tocmai pentru ca e un domeniu care ma pasioneaza, am putut consilia (la cerere!) pe cei interesati.

Dar, pentru ca omul cat traieste invata, v-as fi recunoascatoare daca mi-ati scrie despre alte carti/povesti care v-au placut si care credeti sa merita sa fie cunoscute si iubite de catre cei mari si mici. Nu am nici un contract cu nici o editura (desi mi-ar place!), asa ca toate lecturile se suporta din buzunarul propriu, dar nu am regretat niciodata astfel de achizitii.

Pe langa un joc sau o jucarie, la o aniversare mi se pare foarte potrivit sa daruim carti. Evident, e nevoie de putina „indemanare” in ceea ce priveste alegerile potrivite, dar cred ca, intreband ce fel de povesti/lecturi apreciaza sarbatoritul si/sau prin consultarea cu parintii unui copil de varsta apropiata, putem lua decizii inspirate!

La vreme de frig si ploaie, va doresc lecturi pasionante!

 

Rivalitatea intre frati. Cum sa nu o iei razna

Despre Laura Markham si cartile ei am mai scris deja. Daca va place stilul ei, va invit calduros sa descoperiti cele cateva articole ce au luat nastere pornind de la ideile ei, aici pe blog, folosind functia SEARCH/CAUTARE. Acum a venit randul unui nou subiect: rivalitatea intre frati.

Dupa ideile preluate (si aplicate din Parinti linistiti, copii fericiti a venit randul unui alt subiect, adanc legat de primul: rivalitatea intre frat, sau, cum frumos l-a denumit dr. Laura Markham – Parinti linistiti, frati fericiti. Cum sa crestem frati prieteni pe viata. 🙂

Sedinta foto netrucata :): 5 si aproape 3 ani
Photo credit: Bogdan Nita

Cartea este extrem de utila si trateaza diferite aspecte ale rivalitatii ce poate aparea intre frati, de la aplanarea conflictelor, exprimarea sentimentelor in conditii de siguranta, cum „arbitram” impartirea lucrurilor intre frati, diminuarea competitiei, incurajarea conectarii, etc.

Pentru cei/cele care se pregatesc (sau doar se gandesc 🙂 ) de venirea unui nou membru in familie, exista un intreg capitol unde se detaliaza foarte frumos modalitati prin care puteti asigura o primire calduroasa bebelusului, dar si cum sa treceti de primele luni, oferind relatiei dintre frati un start bun si trucuri pentru a aplana micile conflicte ce pot surveni cand bebe numarul 2 incepe sa mearga de-a busilea.

In primul rand, voi sublinia si in scris (verbal am asigurat, de fiecare data, fiecare mama coplesita de evenimente!) ca rivalitatea intre frati este un lucru firesc si nu trebuie privita ca un eveniment apocaliptic in viata voastra de familie.

… fiecare om este programat genetic sa-si protejeze resursele care il ajuta sa supravietuiasca, iar copiii nostri depind si intra in competitie pentru ceea ce reprezinta pentru ei resurse impartante – timpul si atentia parintilor.

Pentru copilul unic, pana la un moment dat, aparitia in familie a unui nou copil este un eveniment foarte important.

  • Nu il subestimati si nu il obligati sa accepte situatia ca un adult (intelegator, empatic) pentru ca nu poate face acest lucru.
  • Oferiti copilului mare timpul necesar sa accepte situatia.
  • Copiii sunt cea mai importanta misiune a noastra, nu crestem roboti si nici fabrici, crestem OAMENI. Rolul tau ca parinte trebuie sa fie dezvoltarea inteligentei emotionale a copiilor tai.
  • Nu obligati copilul sa fie generos emotional inainte de a fi pregatit pentru acest pas. Primul exemplu este parintele, ori reglarea propriilor emotii este cel mai greu lucru din lume, dar este, totodata, ingredientul necesar pentru un parenting de calitate.
  • E important sa ne recunoastem greselile (si limitele), sa gasim forta de a ne reechilibra si sa descoperim curajul de a ne reconecta cu copiii.
  • Felul in care tu, ca parinte, disciplinezi copilul va deveni modelul sau de solutionare a problemelor interpersonale. Alegi fuga/echivarea/violenta/diaologul/cooperarea? Transmiti mesajul ca este modul „corect” de a rezolva problema.
Ce NU functioneaza pentru a stopa/contracara rivalitatea intre frati

A. Criticarea cu asprime a copilului

B. Rusinea

Sedinta foto: Matei (5 ani) + Petru (2 ani si 10 luni)
Photo credit: Bogdan Nita

C. Invinovatirea

D. Pedepsirea

E. Pozitia judecatorului omniprezent si omnipotent – Nu, nici macar daca ascultati faptele si dati dreptate copiilor, in mod echitabil.

Ce a functionat la noi?
  1. Explicarea emotiilor, intr-un limbaj accesibil copilului. Emotia nu este rea, copilul nu este „rauvoitor”. Prin exprimarea emotiei (in functie de varsta, verbal, printr-un desen, printr-un joc) o scoatem din inimioara, o „disecam” si invatam cum sa o gestionam fara a face rau celuilalt. Revin cu sublinierea importantei EMPATIEI 🙂
  2. Stai alaturi de copiii tai pe podea (la nivelul lor) si cautati (impreuna!) modalitati de a rezolva problemele (fara sa se atace reciproc) si gasiti metode de a transforma tensiunea in apropiere.
  3. Timp special cu fiecare dintre copii 🙂 Da, consuma energie vitala pentru mama/tata, dar este piatra de temelie a unei relatii puternice intre frati. Cum? Fiecare copil va fi asigurat (si REASIGURAT, ori de cate ori este nevoie) ca adultii sunt acolo, prezenti, deschisi si dornici sa se conecteze cu el/ea, sa ii ofere sustinere si timp de calitate.
  4. Activitati in care lucrati in echipa – O bataie cu perne in care MonstroMami este atacata de echipa Puternicilor Frati este jocul preferat de copiii mei, dar puteti alterna jocurile de forta cu cele mai linistite ca mima, ascunsa, jocul „de-a expeditia”, etc.
  5. Role play – folositi masinute, plusuri sau orice alta idee va vine. Jocul poate incepe de la parinte care va „pune in scena” o problema care a generat tensiuni intre frati. Copilul va interveni sau nu, important este sa ii captati atentia si sa il ajutati sa „elibereze” tensiunea prin ras sau plans.
Rivalitatea intre frati pentru mami/tati – NU UITA
  1. Crizele programate – In special la copilul mare, poti lasa sa se adune un naume bagaj de frustrari pe care sa le descarcati apoi intr-un mediu sigur, sub atenta supravegherea a adultului. Atentie insa! Trebuie sa poti „duce” tu, ca parinte, o astfel de descarcare de furie 🙂 Garantat, dupa „curatarea” aerului, copilul va fi mult mai dispus sa coopereze si sa se conecteze cu tine si cu cel mic.
  2. Pauza/STOP – Aici nu ma refer la celebrul deja „timp de linistire” aplicat copilului, ci la o pauza acordata parintelui. Este demonstrat deja ca un adult obosit, stresat, irascibil si preocupat va fi foarte putin (spre deloc!) dispus sa manifeste grija fata de sentimentele si nevoile altei persoane (fie ea adult sau copil). Cand sunteti coplesit de conflictele dintre copii si nu le mai puteti face fata cu calm si detasare, este util pentru toata lumea sa luati o pauza. Cateva clipe in care sa va reveniti, sa va luati mintea de la conflict si sa va bucurati inima cu ceva care va poate „reincarca” pot face minuni.
  3. Prevenirea conflictelor – Daca esti atent la comportamentul copiilor tai, vei putea descoperi, in timp, cateva „tipare” ce stau la baza izbucnirii conflictului deschis. Rivalitatea intre frati se poate deghiza sub multe forme. Uneori, poti inlatura din timp pericolul sau te poti pregati cu „trusa de urgenta” pentru a pansa eventualele rani.
  4. Abtine-te! Am invatat, in timp, sa nu intervin in relatiile dintre copii decat daca este nevoie sau unul dintre ei imi cere ajutorul. E drept ca astazi, copiii mei sunt mai mari putin si pot gestiona o parte dintre „intalniri” fara sa fie nevoie de mine, dar e bine de stiut. Acelasi lucru se aplica si la deschisul gurii 🙂 Tine-ti ideile pentru tine si ofera-le doar la nevoie. Poti fi surprinsa de inventivitatea copiilor in a gasi solutii 🙂
  5. Nimic nu e definitiv stricat, rivalitatea intre frati va trece prin diferite stadii. Luati fiecare zi asa cum vine si incercati sa faceti lucrurile sa se imbunatateasca treptat. E mult de munca, dar avantajele pe termen lung merita efortul !

Copiii invata sa faca pace atunci cand au ocazia sa se afle in situatii conflictuale si apoi sa si le rezolve – de unii singuri – folosindu-se de abilitatile care conduc spre finaluri pasnice: identificand si exprimandu-si propriile nevoi, ascultandu-i pe ceilalti, privind lucrurile din mai multe puncte de vedere si rezolvand problemele astfel incat toata lumea sa aiba de castigat.

Iubire vinovata – Recenzie Nancy Woodruff

Am deja cateva zile de cand am terminat de citit Iubire vinovata scrisa de Nancy Woodruff.

Romanul a aparut la editura Nemira in 2011 si impreuna cu alte romane cu dragoste face parte din colectia Nemira Damen Tango.

Desi povestea de Iubire vinovata mi-a placut, per total, ca si subiect, tehnica de scriere si problematica a persoanjelor, finalul m-a lasat cu un gust amar.

Nu mi-am pus niciodata, pana acum, problema gandurilor, trairilor si viselor ce populeaza vietile actritelor dar aceasta carte mi-a deschis apetitul pentru acest subiect.

Care este povestea cartii?

George Connoly este sotia lui Peter si mama a trei baieti. Viata lor se desfasoara linistit pana in ziua in care Peter primeste o slujba la Londra. In acest moment, viata lui Georgie se indreapta vertiginos spre momentele de iubire vinovata care se construiesc incet, dar sigur.

Nu mi-am propus sa creez polemici. Aceasta poveste de iubire vinovata mi se pare un simbol al unei perioade pe care o traversam.

Cunosc femei care aleg sa stea o perioada acasa, sa se dedice familiei si copiilor. Dar, la un moment dat, lucrurile se schimba putin si au nevoie de o pauza. Isi doresc mai mult decat sa stea acasa. Nu ca a sta acasa cu cei mici (sau mai mari) nu este o activitate (de fapt, o suita de activitati) maaaaaaaaaare consumatoare de energie si neuroni.

Nu glumesc! Respect pentru cele care pot face asta pe termen lung si sunt multumite doar cu asta. Personal, desi imi iubesc enorm de mult copiii pentru sanatatea mintala am simtit nevoia sa ma intorc la munca.

M-am bucurat sa descopar o carte realista si foarte expresiva in care, culmea, vocea unui barbat aduce in discutie dorul si „greul” pe care doar o mama il poate simti cand trebuie sa isi paraseasca copiii pentru a munci.

Inca o data, va spun ca nu mi-a placut sfarsitul cartii. 🙁 Dar nu cred ca o iubire vinovata ca aceasta este obligatoriu sa se „curete” prin moarte.

Oamenii se schimba, sentimentele isi mai pierd din intensitate, relatiile se transforma, in timp si cred ca trebuie sa incercam sa acceptam ceea ce se intampla. Nu, asta nu inseamna sa nu ne mai bucuram de viata si nici sa renuntam la ideea de iubire adevarata dupa o anumita perioada de relatie, dar sa descoperim noul si frumosul in ceea ce ni se intampla 🙂

 

Suflete pereche, dincolo de timp. Impresii de lectura – Jojo Moyes

Despre suflete pereche am tot scris, in gand, in ultima vreme. Ati auzit despre aceasta teorie a sufletelor pierdute? Se spune ca exista pentru fiecare dintre noi acele suflete pereche.

Cei mai norocosi, le vor intalni si isi vor da seama foarte repede ca este o experienta extraordinar de intensa. Ca ai senzatia ca il cunosti pe celalalt dintotdeauna. Uneori, nu e nevoie de cuvinte pentru a comunica intre voi. Asta nu inseamna ca totul e mereu calm si ca nu exista nici un fel de conflicte si potrivirea de gusturi/pareri/actiuni este 100%. Dar intreaga relatia cu sufletul pereche este una armonioasa, strabatuta de intelegere si lumina, de pace interioara si de sentimentul ca „asa trebuia sa fie”. Sufletele pereche nu sunt, neaparat sau intotdeauna persoane de sex opus cu care ai o relatie roamantica. Pot fi membri ai familiei, prieteni sau colegi. Relatia afectiva cu aceste persoane este foarte profunda si firele care va leaga sunt atat de stranse incat poti descoperi ca simti/stii cand celalalt este trist sau in primejdie.

Suflete pereche si povesti de dragoste

Am citit, de-a lungul vremii, multe povesti de dragoste. Unele m-au prins si m-au surprins. Cateva mi-au ramas adanc intiparite in memorie si le-am daruit mai departe unor oameni dragi, cu speranta de a-i bucura si de a-i ajuta sa creada in iubire, de a avea incredere ca lucrurile se vor rezolva si problemele momentului nu sunt decat pasi spre noi povesti.

Eu cred foarte tare in iubire, in suflete pereche si in capacitatea noastra de a recunoaste un astfel de suflet. 🙂 Cred, de asemenea, ca nu intalnim sufletele pereche de mai multe ori, de-a lungul existentei si avem ocazia sa indreptam lucrurile pe care nu le-am „nimerit” de la inceput.

Fata pe care ai lasat-o in urma scrisa de Jojo Moyes este prima carte a acestei autoare, a aparut la editura Litera (in colectia Blue Moon) in 2016 si m-a tinut conectata la subiectul sufletelor pereche vreo cateva zile.

Desi cartea are peste 400 de pagini, se citeste repede si cred ca merita sa investiti un sfarsit de saptamana pentru a descoperi acest giuvaer.

Din punctul meu de vedere, are cate putin din toate: dragoste, drama, istorie, putin suspans, intorsaturi de situatie, lacrimi, tensiune si un final pe masura.

Si inca…

Astept cu nerabdare sa citesc si Dupa ce te-am pierdut, dar recunosc deschis ca ma simt foarte atrasa de acest stil de a scrie a jurnalistei britanice. Cautand cateva informatii despre autoare, am descoperit ca Jojo se numara printre putinii autori care au castigat de doua ori premiul pentru cel mai bun roman de dragoste al anului (Romantic Novel of the Year Award). Desi nu este un criteriu dupa care aleg lecturile care imi populeaza clipele libere, ma bucur de aprecierea de care se bucura autori care imi sunt si mie dragi.

Observ tot mai des ca oameni care au lucrat in diferite domenii, mai mult sau mai putin artistice, prezinta cel mai fidel viata si stralucirile ei, atunci cand decid ca a venit vremea sa se apuce de scris.

Ma bucur nespus cand descopar, in tot mai multe carti, fotografii sau doar sugestii ale unor suflete pereche. Nu e usor sa vorbesti despre acest subiect si nici intalnirile „intamplatoare” cu aceste povesti nu sunt usor de dus pentru cei care aleg sa isi duca viata constient.

Cartile anului 2017

Am inceput in 2016 traditia recenziilor pe blog, la modul serios. 🙂 Sper ca sugestiile mele de lectura sa va placa, sa va inspire si, de ce nu, imi doresc, in anul acesta, mai multe colaborari cu edituri!

Cartile care mi-au ramas in suflet sunt aici. Si cum primele 3 luni din an sunt gata, am zis sa trecem in revista ce anume am mai savurat 🙂

Tentații la cumpăna anilor. MANIFEST pentru libertate

Inceput de an cu recenzii noi – Nopti in Rodanthe

Ioana Duda – Instinct

Iubiri si fluturi

Anita Shreve – Sotia pilotului, Ed. Allfa, 2006

Cateodata, se gandi ea, curajul insemna doar sa fii in stare sa mergi, pas dupa pas, fara sa te opresti.

Cristina Nemerovschi – Zilele noastre care nu vor mai fi niciodata, Ed. Herg Benet, 2016

  • Stii cand e cel mai tampit moment sa mori?, ma intrebase Sin.
  • Intotdeauna e un moment tampit, am zis eu.
  • Asa-i, dar cred totusi cel mai aiurea dintre toate e atunci cand de abia ti-ai facut un tatuaj nou. Gandeste-te … ai rabdat durerea, numai la gandul ca te vei bucura mai apoi de el, cand il vei purta. Si, paf!, iti cade o caramida in cap, sau te calca trenul, si tatuajul ramane nepurtat. Te ingroapa aproape nou.

Imi spusese dintotdeauna ca incearca sa prinda in poezii frumusetea fiecarei zile prin care trece, si ca nu exista zi fara macar un moment care sa merite tinut minte pentru totdeauna. Asta era pentru ea scrisul. Retinerea unui moment, a unui sentiment, asa cum aparatul de fotografiat surprinde un chip, intr-un fragment din timp care nu se va mai intoarce, care piere pentru totdeauna.

Poate pentru ca avea numai 14 ani. La varsta aia, ai mai putine dileme. Pe urma cresti, si intr-un fel te prostesti. Pierzi din vedere lucrurile care conteaza cu adevarat pentru tine. Te pierzi in amanunte si clisee, incepe sa-ti pese prea mult de ceea ce spun ceilalti. In cea mai mare parte a timpului, uiti sa traiesti.

Dar stiu si ca, dincolo de astea, vor mai fi si multe alte stari si sentimente. Stiu si ca am sa mai fiu fericita. Stiu ca voi mai simti entuziasm, si implinire, si satisfactie, si iubire. Stiu ca voi avea placeri mici, placeri mari, surprize, oameni noi pe care sa-i primesc cu inima deschisa, vechi prieteni pe care ii voi aduce inapoi, bucurii, zile pe care sa nu le poti uita, amintiri pentru anii ce vor veni. Si ca imi va fi bine. Uneori, si bine.

Stiu ca am sa ma mai pierd, pentru ca nu se poate altfel. Pentru ca nu putem lupta in fiecare clipa cu zmeul care a inteles cat de confortabil ii este acolo, in spatele nostru, cu aripile lui pline de solzi larg desfacute. Stiu ca nu putem sa castigam de fiecare data. Pentru ca exista oboseala, si dezamagire, si plictis, si durere, si tristetea lucrurilor care se repeta la nesfarsit.

Sa gasesti pe cineva pe care sa-l iubesti si care sa te iubeasca este un sentiment extraordinar, extraordinar. Dar sa gasesti sufletul pereche este si mai grozav. Un suflet pereche este unul care te intelege ca nimeni altul, te iubeste ca nimeni altcineva, va fi mereu de tine, indiferent ce s-ar intampla. Se spune ca nimic nu dureaza la nesfarsit, dar cred cu tarie ca pentru unii iubirea continua si dupa ce ei nu mai sunt printre noi.

Camere de hotel – Anda Docea (recenzie)

Cecelia Ahern – PS Te iubesc, ed. Alfa, 2010

O carte pe care am iubit-o de la prima pana la ultima pagina. O carte care m-a facut sa rad si sa plang. Nu am citate preferate, va invit doar sa o savurati!

Marc Levy – Si daca e adevarat, ed. Trei, 2015

Sa identifici fericirea cand se afla la picioarele tale, sa ai curajul si hotararea de a te apleca pentru a o lua in brate … si a o pastra. Asta-i inteligenta inimii. Inteligenta singura, fara aceea a inimii, este doar simpla logica si nu e mare lucru de ea.

~~~~~

Nimeni nu este proprietarul fericirii, uneori ai norocul sa ai un contract de inchiriere si sa fii locatarul ei. Trebuie sa-i platesti foarte regulat, altfel esti evacuat foarte repede.

~~~~

Voi ce carti ati citit de curand? Care v-a ramas la inima si care dintre cartile despre care ati citit asteapta sa ii vina randul? Nu de alta, dar poate ii fac o listuta mica-mica iepurasului! 🙂

Cerc de lectură – Bun găsit, editura Creanga Fermecată!

A fost primul cerc de lectură la Piatra Neamţ. 🙂 Evenimentul a fost organizat de către Work at Home Moms  al cărei coordonator local sunt. 🙂

Cu mici şi mari, într-o sâmbătă dimineaţă ce ar fi trebuit să fie caldă, dar ne-a uimit cu zăpadă ca-n poveşti, ne-am regăsit la Ceainăria Teaz (vă mulţumim încă o dată pentru găzduire, Oameni Frumoşi!)

Să vă mai spun că am avut nişte emoţii uriaşe şi că mi-am făcut un milion de gânduri înainte? 🙂 Vă spun! Dar, totodată, vă spun şi că mi-a mers la suflet atmosfera caldă, primitoare a locaţiei, că se cunoaşte cine apreciază ceaiul de calitate şi că m-am încărcat cu energie şi bună dispoziţie.

Cum a fost la micul nostru cerc de lectură

Am avut ajutoare de nădejde care mi-au stat alături în acest proiect! În primul rând, superbele cărţi ale editurii Creanga Fermecată. Deşi am ales să citesc doar una dintre poveşti la acest cerc de lectură şi anume Povestea pădurii, cu siguranţă veţi mai auzi despre poveştile de suflet de la ei.

Mi-au plăcut cărţile încă de când le-am răsfoit pentru prima dată şi am fost mândră că am putut aduce povestea unei păduri la Piatra Neamţ tocmai pentru că e important să conştientizăm (DA, încă de la vârste fragede!) cât de mult bine – sau rău, din păcate – putem face prin acţiunile noastre.

Publicul a fost format din copilaşi cu vârste între 2 şi 13/14 ani. Fiecare dintre cei prezenţi a rămas cu câteva idei din carte şi o parte dintre mămicile prezente s-au îndrăgostit de carte, dorind să o dăruiască, la rândul lor, mai departe.

Ajutoare şi antren

Printre ajutoarele de la cercul de lectură se numără şi fiul meu, Matei, care tocmai a împlinit 5 ani. A stat lângă mine tot evenimentul, a mânuit cu pricepere păpuşile împâslite făurite cu drag de către o WAHM – Adriana Oprea de la Wool&colours . Ba mai mult, a făcut deliciul publicului, când a exemplificat (artistic de-a dreptul :P) cum fac norii şi dau din burta lor picuri de ploaie!

 

 

 

 

Povestea în sine este potrivită celor peste 3 ani, să zicem, dar depinde mult de starea de spirit a micilor năzdrăvani. Ai mei nu au mereu stare să asculte o poveste până la capăt, dar această lectură i-a prins încă de la prima privire.

Personajele puţine, contrastul puternic între bine şi rău, imaginile frumos exemplificate, spiritul de echipă şi morala atent subliniată sunt doar câteva aspecte care m-au făcut să recomand această carte.

Sunt foarte curioasă să descopăr noi poveşti. Voi ce mai citiţi copiilor?

La taifas cu Sinele – Zilele care nu vor mai fi niciodată (recenzie)

Probabil nu v-am spus niciodată încă, dar pe vremuri, adolescentă fiind, îmi doream să urmez cursurile facultăţii de psihologie şi mă visam tare mândră, doamna psiholog. 🙂 Vremea a trecut, ideile s-au mai schimbat, m-am reprofilat şi am ajuns la alte concluzii.

Cu toate acestea, încă îmi place să ascult un psiholog vorbind, încă îmi pun fel de fel de întrebări privind modul în care funcţionează creierul/mintea/sufletul celorlalţi şi încerc să găsesc cea mai potrivită cale de a rezolva diferite probleme de oameni mici sau mai mari. Încă ajută să stau de vorba cu sinele când simt că pierd controlul.

Despre Cristina Nemerovschi am aflat cu ajutorul editurii Herg Benet. Mi-a plăcut coperta cărţii şi mi-am dorit să o citesc. Nu aveam cum ghici că, deloc întâmplător, voi sta la taifas cu Sinele în exact aceeaşi perioadă.

Cine este Cristina Nemerovschi şi despre ce scrie… aleg să nu vorbesc eu, acum şi aici. O puteţi descoperi pe blogul ei, puteţi să căutaţi interviuri cu ea şi să citiţi cărţile ei. Eu plănuiesc să mai cumpăr câte ceva din ceea ce a scris, în perioada următoare 🙂

Voi relata însă experienţa mea citind şi adulmecând toată lupta cu sinele, cu anxietatea, cu vina, cu întrebările care m-au făcut să strâng la piept această carte.

Întâmplarea (neîntâmplătoare!) a aranjat lucrurile în aşa fel încăt să încep lectura într-o perioadă tulbure pentru viaţa şi sănătatea mea mintală. Nu râdeţi, cred sincer că avem, cu toţii, momente în care suntem la un pas distanţă de marginea prăpastiei. Şi da, prin prăpastie, mă refer la luptele din interior, la dezechilibrele psihice şi mentale, la personalităţi disfuncţionale şi la tot ce derivă de aici.

Pregătind un interviu cu un psiholog, acum o vreme, am primit multe semnale de la persoane ce par a fi absolut în regulă dar care îşi pun probleme de tipul Cum să contracarăm atacurile de panică?

Cartea Cristinei mi-a dat imboldul necesar să trec peste o perioadă agitată, plină de lovituri şi de întrebări fără răspuns. Am conştientizat, o dată în plus, că nimeni nu te poate ajuta dacă TU alegi SĂ ÎŢI faci rău.

Ana din carte poate fi oricare dintre noi. Mai mult, ceea ce gândeşte, simte şi face ea poate fi în perfect acord cu ceea ce ar face un om considerat (şi tratat ca atare) NORMAL.

Să vă spun şi că această carte m-a scos dintr-o depresie mică -mică? Sau că mi-a fost tare ciudă că am ajuns la final. Parcă mai vroiam puţin, parcă mai mergea o pagină, două, treizeci. 🙂

Am o colegă de birou cu care împart frăţeşte cărţile pe care eu dau bani. Le citim (eu prima!), fiecare în colţul ei de lume şi apoi, când e linişte şi nu mai avem chestii urgente de făcut sau e rost de ha-ha şi hi-hi, ori când una dintre noi are ceva de exemplificat, luăm la disecat: subiect, autor, poze (dacă este!), temă, citate (care este!!!)

Ea abia o citeşte. Deci…this is just me, folks!

Îmi spusese dintotdeauna ca încearcă să prindă în poezii frumuseţea fiecărei zile prin care trece, şi că nu există zi fără măcar un moment care să merite ţinut minte pentru totdeauna. Asta era pentru ea scrisul. Reţinerea unui moment, a unui sentiment, aşa cum aparatul de fotografiat surprinde un chip, într-un fragment din timp care nu se va mai întoarce, care piere pentru totdeauna.

În câteva cuvinte, vă spun că viaţa la sanatoriu pare mai normală decât ceea ce trăim, uneori, doar în cruda realitate. Şi da, frate, poate n-oi fi înţeles eu mare lucru din cartea asta de introspecţie/dezvoltare personală sau cum veţi considera oportun să etichetaţi această carte, dar mi-a picat la ţanc!

Am avut răgaz, citind-o în tihnă, să stau de vorbă cu sinele, să îl caut de „bube” şi să îi fiu camarad de nădejde. Cred că toţi avem nevoie să fim prieteni cu noi şi cu ceea ce simţim. Să ne bucurăm şi să ne iertăm. Uneori merităm şi e uşor să facem asta, alteori e MUSAI să facem asta pentru a merge înainte.

PS: Fotografiile nu-mi aparţin, mi-am permis să le împumut de pe pagina Cristinei pentru ca volumul meu e împumutat şi naşte pasiuni, undeva 🙂