Asociaţia Necuvinte şi WAHM România – proiect comun

Despre violenţa în relaţiile cu oamenii dragi este greu să vorbeşti. Este greu să te rupi din mediul în care crezi (pentru că ţi se spune aşa!) că TU eşti de vină. Că meriţi un astfel de tratament.

Am simţit că e important să mă implic într-o campanie dureroasă cum este parteneriatul celor de la Asociaţia Necuvinte cu Work at Home Moms România.

Despre WAHM am mai scris, ştiu ce anume este şi face. Dar ce putem afla despre Asociaţia Necuvinte?

Asociația Necuvinte este o organizație neguvernamentală, apolitică, independentă, având ca principal domeniu de activitate lupta împotriva violenței domestice, a încălcării drepturilor fundamentale ale omului și a abuzurilor îndreptate împotriva femeilor și copiilor. Ne desfășurăm activitatea pe trei paliere: asistență acordată victimelor violenței în familie, lobby și advocacy, campanii de informare și sensibilizare.

Suntem o mână de oameni cu suflet mare care din momentul în care am fost contactați de o persoană care ne solicită ajutorul, noi facem tot posibilul ca acea persoană să primească tot sprijinul de care are nevoie în vederea ieșirii din relația abuzivă. De la analize medicale până la întocmire dosare pentru obținerea ordinului de protecție și reprezentare în instanță, adăpost, consiliere juridică, psihologică și socială. Pe lângă aceste servicii, noi ne adaptăm la necesitățile fiecărui caz și ajutăm și prin programul „Coșul de cumpărături” – cumpărăm alimente de bază pentru câteva luni; încercăm să găsim și locuri de muncă; prin prieteni și donații, am ajutat și la mobilarea și utilarea locuințelor în care s-au mutat plecând din mediul abuziv.

Cum v-a venit ideea unui proiect comun? 

Asociația Necuvinte – Într-o lume în care femeia a fost mereu pusă pe locul al doilea, atât în familie, cât și în viața socială, care nici măcar până în secolul 21 nu a reușit să se lepede de obiceiurile discriminatorii față de femei, organizațiile care luptă pentru drepturile femeilor sunt încă o mare necesitate în viața noastră și este de preferat ca aceste organizații să fie în continuă colaborare și comunicare pentru a-și atinge scopul cu un grad mult mai ridicat de succes.

Atât Asociația Necuvinte, cât și Asociația Work at Home Moms au ca scop principal susținerea femeilor. Pornind de la acest punct comun, am considerat oportun ca cele două comunități să creeze un mediu propice pentru schimbul de experiență, dar și pentru susținere reciprocă. Spre exemplu, comunitatea mamelor din WAHM sunt un exemplu de reușită pentru doamnele care au ieșit dintr-o relație abuzivă și își iau viața în propriile mâini și încep un capitol nou împreună cu micuții lor. Doamnele noastre au nevoie de multe exemple de succes care să le ofere încredere în puterile proprii.

Care sunt rezultatele pe care le vizaţi prin acest proiect?

Asociația Necuvinte – Principalul scop ale proiectului este strângerea de fonduri pentru a oferi câteva luni de liniște mamelor care au luat atitudine în fața agresorilor lor și au decis să își facă o viață a lor care să nu mai fie dominată de teroare și frică. Scopul secundar al activității este informarea și sensibilizarea publicului larg cu privire la acest fenomen și la efectele negative pe care le provoacă unei întregi societăți.

Cum ne putem implica – mame, opinia publică, bloggeri?

Asociația Necuvinte – Organizațiile neguvernamentale care își bazează activitatea pe oferirea de servicii pierd din vedere elementul de promovare a activității întreprinse. Aici intervine necesitatea implicării opiniei publice. Idealist vorbind, scopul organizației noastre este de a schimba mentalități.

Obiceiul „eu sunt bărbatul, eu decid”, „femeia trebuie să stea acasă, să aibă grijă de copii și de gospodărie”, „eu nu mă bag, este familia lor” și alte stereotipuri de genul, încă afectează societatea noastră și nu îi permite dezvoltarea și modernizarea. La schimbarea aceasta trebuie să participe fiecare dintre noi, cu un mesaj simplu pe care să îl transmită și către cunoscuți, să fie astfel o rețea prin care mesajul să devină o cutumă, un obicei arhicunoscut de care să fim chiar sătui.

De ce să ne implicăm într-un astfel de proiect?

Asociația Necuvinte – Ca cetățeni ai unui stat democratic, avem o datorie morală să participăm la dezvoltarea și modernizarea statului. Așa cum luptăm împotriva corupției, putem lupta și pentru menținerea valorilor morale.

Uman vorbind, fiecare dintre noi empatizează cu cineva care trece prin clipe grele și își dorește să ajute cu atât cât poate. Statisfacția pe care o avem fiecare dintre noi atunci când știm că am putut aduce o bucurie semenilor este un câștig imens. Cu cât mai mulți dintre noi facem un gest oricât de mic, cu atât încrederea în sine și în ceilalți a celor în nevoie crește și astfel „faith in humanity is restored”.

Un scurt mesaj pentru cei care au parcurs acest material, câteva cuvinte din suflet venind de la voi, pentru ceilalţi 🙂

Asociația Necuvinte – “Pentru că cel care salvează o viață salvează întreaga lume” – Talmud

Dacă aveţi nevoie de ajutorul celor din asociaţia Necuvinte, îi găsiţi în Bucureşti, pe Str. Ion Campineanu nr. 20, Sector 1, de luni până vineri între orele 10:00 şi 18:00, sau la Telefon / Fax: 021.243.33.33. De asemenea, le puteţi lăsa un mesaj pe adresa de e-mail [email protected]

Pe site găsiţi multe informaţii utile, nu ezitaţi să cereţi ajutor şi nu consideraţi că este în regulă să acceptaţi violenţa partenerului de viaţă.

FB Asociația Necuvinte

Pentru cei care au nevoie de noi, să le oferim o mână, să le legăm rănile şi să le credem poveştile, e important ca o astfel de campanie să nu îşi piardă ecoul.

Pe tine, cel care citeşti, nu te costă nimic să dai această informaţie mai departe. Eu am investit timp în realizarea acestui interviu, iar cei de la asociaţia Necuvinte promit să se implice activ pentru fiecare caz care va ajunge la ei. Haideți să facem un șir lung al celor care VOR SĂ AJUTE și FAC UN GEST, cât de mic pentru asta.

 

Foto: Pixabay.com

NU violenței în creșe și grădinițe!

Mi-aș dori să nu fie nevoie de o astfel de postare. Mi-aș dori să nu cunosc, să nu aud despre astfel de cazuri.
Mi-aș dori să fie de la sine înțeles că persoane (că Oameni nu le pot spune!!!) care lovesc, umilesc și înjosesc puiii de om nu au ce căuta în astfel de locuri de muncă. Din păcate, este nevoie ca lucrurile să fie spuse. Iar și iar. Este nevoie să nu închidem ochiii, să nu trecem mai departe, să nu ridicăm din umeri. Dar, mai mult de atât, este voie să fim alături de copiii. Să le demonstrăm că îi credem și îi alegem. Pe ei. De fiecare dată pe ei.

Am fost la baie, am alunecat și am că zut cu capul de ciment,m-a durut, am plâns ,dar mi-a trecut! Aa, și lui Daniel (copil cu autism care nu vorbește) i-a tras doamna palme că a confundat lipiciul cu săpun și s-a frecat cu el pe mâini! Dar a meritat mami să îl bată doamna că a făcut ceva rău !

Eu cred că respectul se merită, se câștigă. Susțin acum și întotdeauna orice campanie sau demers care va spune – NU violenței în creșe și grădinițe!

Caz real. În România anului 2015. În Piatra Neamț, la o grădiniță de cartier. Unde părinții își duc puiii și îi știu în siguranță. Unde cei mici ar trebui să se obișnuiască unii cu alții, să lege primele prietenii, să învețe primele poezii și cântecele, să se joace și să crească frumos. Educatoarea? Cu siguranță, foarte competentă. Așa cum ar trebui să o recomande cei peste 40 de ani de experiență, nu? Și totuși, citatul aparține unui pui de nici 5 ani. Care nu inventează, care nu caută să denigreze, care nu știe să invoce subterfugii.

Altă creșă, alte doamne, alți copilași.

Afară, la locul de joacă. Un pui cade și face „buba”. Doamna educatoare era concentrată la o discuție cu cineva, la telefon. Două îngrijitoare se îmbărbătau reciproc, cu bârfă și masaj. După o vreme, una dintre ele ia un șervețel și șterge nasul unui copil, apoi lacrimile celui care căzuse. Acesta din urma este trântit pe pătura, lângă doamne, ca să nu se mai lovească. Sau să se miște de acolo.

Alt oraș, alte mentalități. Părinți care plătesc mai mult pentru atenție suplimentară. Doamna are grijă de cei care sunt drăguți cu ea. Un parfum, o cafea bună, o pereche de cercei. Da, se rezolvă, cum să nu! Doar suntem oameni, se știe…

Nu am cuvinte să scriu mai mult. Știu cum îmi duc și eu, la rândul meu, puiii la grădiniță. Câte speranțe le dau lor, și-așa speriați de despărțirea de părinți. Cum îi îmbărbătez spunându-le ca acolo (la grădi) este un loc minunat, unde se întâmplă lucruri magice. Unde copiii cântă și dansează, unde Doamna este ca o mamă și îi ocrotește, îi învață, este acolo pentru ei.

Și întreb… CUM SĂ DISTRUGI astfel de suflete? Cum să mai ai încredere să pleci când puiul rămâne într-un loc frumos, minunat…dacă există ASTFEL de INDIVIDE?

CUM?CU ce inimă? Cu ce curaj? Cu ce speranțe?

Nu generalizăm. Nu peste tot e la fel. Nu cred că educația este un sistem diabolic și este nevoie să îl eradicăm. Dar mi se rupe inima când aud. Când văd. Când mi se povestește. De durere, de indignare, de furie.

Știu că scuze se pot găsi… Că personalul nu e suficient, că baniii nu sunt destui pentru a crea condiții decente, că doamnele sunt puține și depășite de energia copiilor.

Și totuși…

Cu toate acestea, NIMIC pe lume nu te îndreptățește pe tine, CIOT DE OM, să lovești, să calci în picioare, să umilești pe UN COPIL! NIMIC nu îți dă dreptate! Nu ai nici o scuză, nici un argument, nici o variantă prin care să mă convingi că AI FOST ÎNDREPTĂȚIT să te comporți așa!

Nu mai lăsați astfel de scursuri să vină în preajma copiilor voștri. De ce să vorbim de NOROC în aceeași propoziție cu educația? Dacă mă încred în noroc, joc la loto, poate. De ce să SPER că prind o educatoare bună și condiții decente? De ce??? Când educația e gratuită, e drept prevăzut prin Constituție… De ce?

De ce, Doamnă Educatoare?

De ce nu ieșiți la pensie? De ce nu plecați la tratament dacă sunteți stresată? De ce nu mergeți la țară, să vă tratați cu aer curat și compania plantelor liniștite (și nezbenguicioase, cum sunt copiii normali, sănătoși!)???

Nu vreau să fiu înțeleasă greșit. Respect cu toată puterea mea cadrul didactic (și nu numai) care învață, care educă, pe cel/cea care sădește informație, cunoaștere și sentiment în puiii de om. Sunt gata oricând să fac echipă cu astfel de oameni, asumându-mi partea mea de muncă, sprijinind partea lor de treabă. Dar… RESPECTUL se merită. Respectul se cuvine celui care respectă. Respectul este o autostradă cu două sensuri. Întotdeauna. Indiferent de vârstă.

* Această postare s-a născut din indignare, din furie și din dorința de a fi cumva, așa cum m-am priceput mai bine, alături de aceia dintre copiii și părinții care trec și au trecut prin astfel de lupte. Poate demersul meu nu va rămâne fără ecou, poate vă mai pot sprijini cumva, cu o vorbă, cu o îmbărbătare, cu puțin curaj. Cu drag și speranță am făcut-o și aș face-o iar.

Editare ulterioară – Această postare NU este despre copilul meu. Așa cum NU ESTE despre educatoarele lui. Sau despre grădinița pe care noi, părinții lui, am ales-o pentru el. Prefer să discut cu persoana în cauză când e cazul, înainte de a trage concluzii. Nu judec înainte de a aduna toate datele și nu mă sfiesc să spun ceea ce simt, la nevoie. Imi displac profund atacurile mișelești, după paravan și nu suport bârfa. Acest blog nu va promova astfel de comportamente, în nici un fel.