Takeda Club Piatra Neamt – o familie la antrenament

Sâmbătă trecută, pe 25 noiembrie 2017, am asistat, cu mic şi mare, la cea de-a doua competiţie de kumite pentru Matei – Cupa „Ştefan cel Mare”, ediţia a V-a.

Invitaţia oficială, pe pagina de FB a evenimentului sună aşa:

Clubul Musashi Piatra Neamț , Renshi Gabriel Mares, 6 DAN KYUSHOSHIN JU JUTSU, invită toți iubitorii sportului din Piatra Neamț la competiția anuală de interes național Cupa „Ștefan cel Mare” Ju Jutsu . Competiția, aflată la a V-a ediție, va avea loc sâmbătă, 25 noiembrie, începând cu ora 9.

Competiția propriu-zisă se desfășoară în stilul JU JUTSU TRADIŢIONAL JAPONEZ și cuprinde următoarele probe: KUMITE (luptă), KATA (exercițiu de luptă imaginar cu unul sau mai mulți adversari), KOBUDO ( exercițiu de luptă cu arma tradiționale japoneze) și AUTOAPĂRARE (tehnici reale de luptă între doi sportivi).

În pauză, cluburile participante vor prezenta exerciții și tehnici demonstrative specifice fiecărui stil. Intrarea pentru public este liberă.

Matei face karate (kumite) cu shihan Ionel Ioniţă, într-un minunat club – Takeda – şi fiecare dintre „tigrişorii albi” cum sunt numiţi a lucrat mult şi a depus eforturi serioase pentru a se prezenta cât mai bine la această competiţie.

Spun zâmbind că Takeda Club este o mare familie şi mă bucur mult pentru că puiul meu de om are parte de aceste experienţe.

Cum aşa, vor întreba unii dintre voi, poate…Ca să înţelegeţi despre ce vorbesc, voi începe cu începutul.

Copii fiind nici eu, nici soţul meu nu am făcut sporturi. De nici un fel. Aşa au fost vremurile atunci, atât s-a putut face în condiţiile respective şi sunt convinsă că ne-ar fi prins bine sau, măcar, ne-ar fi ajutat ca astăzi să vedem viaţa puţin altfel.

Când domnul soţ a prins „gustul” fotbalului, m-am bucurat pentru el, dar nu am înţeles pe deplin cât de mult contează o astfel de activitate. 🙂 Până când nu m-a prins şi pe mine „virusul” sportului. Mă duc zâmbind la orele de pilates şi sunt mândra că, mai nou, vine şi mama cu mine 🙂

Când Matei l-a cunoscut pe sensei (nu ştiu dacă dânsul îşi mai aminteşte, dar era 1 iunie şi rawissanta Cristina  a găzduit în spaţiul ei frumos ateliere „meşterite” împreună cu câteva membre ale comunităţii Work at Home Moms – filiala Piatra Neamţ, al cărui coordonator local sunt). Atunci, Matei şi Ionel Ioniţă au interacţionat pentru prima dată. Din partea vărsătorului meu sensibil şi extrem de prezent a fost un fel de… coup de foudre, adică potrivire perfectă. Pentru că şi-a dorit să facă parte din trupa tigrişorilor.

De atunci, am trecut deja prin muuuulte antrenamente. Ne-am cumpărat kimono, am început să deprindem, cu paşi mici, rigorile acestui sport şi am descoperit Takeda Club – o familie care creşte, se antrenează şi râde împreună.

La prima competiţie, cea de la Bucureşti, am avut îngrozitor de multe emoţii. Dovada stă şi vocea mult schimbată din înregistrarea luptei. Acum, m-am bucurat să descopăr că puiul de om ce va avea 6 ani peste mai puţin de 3 luni s-a maturizat mult. Este mai stăpân pe el, pe ceea ce simte şi este. Deşi a fost înfrânt, a reuşit să se bucure de luptă şi a privit cu ochi critic evoluţia lui, după meci.

Marea bucurie pe care am trăit-o este sentimentul apartenenţei la clanul Takeda. Fiecare luptă a fost urmărită cu sufletul la gură de marea de părinţi şi copii. Fiecare victorie sau înfrângere a fost resimţită ca într-o familie şi cred că acesta este un super dar pentru fiecare dintre noi.

Ca în fiecare familie, mai există discuţii în contradictoriu. În condiţii de stres, se mai ridică tonul şi e posibil ca unele orgolii să iasă uşor ciufulite. Dar… ca în toate familiile smart, totul e bine când se termină cu bine. 🙂

Fiecare nou antrenament este un nou prilej de socializare, de a îmbunătăţi tehnicile de lucru şi de a „lucra” la relaţiile cu prietenii de la karate, cum le zice Matei.

Ştiu că luna cadourilor nu a început încă, dar să spui MULŢUMESC, sunt recunoscător şi eşti important pentru mine nu are nevoie de o lună anume.

Aşa că… Mulţumim frumos, shihan, pentru toată implicarea şi sufletul depuse în marea familie Takeda! Eşti „tată” nu doar pentru copiii care îţi poartă numele, ci şi pentru cei care, de-a lungul timpului, ţi-au trecut prin mâini. Sunt sigură că, peste ani, îşi vor aminti cu drag de clipele acestea, indiferent de drumul pe care îl vor alege!

 

Ajutor!Am pierdut copilul. Poveste cu final fericit

Ieri a fost o zi … cel puţin, ciudată, să zicem. Dimineaţa, când să ieşim din casă fiecare spre treaba lui, domnul soţ mă întreabă „Auzi, da’ tu ai văzut azi pisica?” Concluzia: am pierdut copilul. De această dată, e vorba despre copilul blănos, birmaneza Maya, cealaltă parte feminină a familiei noastre.

Nu o văzusem. Şi nici nu aveam cum. Nu mai era cu noi. Aşa a început ziua nebună de ieri. 🙁 Cum să pierzi un copil? Cum să dispară şi tu să nu ştii? Cum să treacă printre picioarele tale? Cum? Cum?

Copiii au plecat liniştiţi la grădiniţă, mai mult ca sigur că domnul soţ a condus nervos la şi de la grădiniţă. Eu am continuat căutarea. Am strigat, am răscolit dulapurile, pernele şi paturile pe unde se mai culcuşea, de obicei, domnişoara. Pisica nu era şi pace.

Încă nu îmi era clar ce anume se întâmplase. S-a mai ascuns şi altă dată. Prin dulap, printre hainele de iarnă. Prin vreo  cutie sau pungă mai întunecoasă. Maya mea alintată se ascundea de noi şi ieşea când dorea, căscând şi torcând. Ca şi când nu era nimic rău în lume. Ne privea cu ochiii ei mari şi blânzi, cerând o mângâiere care venea, cam rar, însă.

Asta este lucrul pentru care mă simt cel mai vinovată – pisica Maya este un membru cu drepturi depline al familiei, dar este cel mai puţin drăgălită. Îmi propun să schimb asta. Mi-am repetat asta ca mantră, toată ziua de ieri.

Să ne întoarcem însă la ziua de ieri, când am descoperit că am pierdut copilul. Sau că a fugit, dar hai să o luam cu începutul.

Cu o seară înainte, cuprinsă de un elan muncitoresc din cale afară de chinuitor, am decis să fac ordine în camera copiilor. Să triez jucăriile, să arunc tot ce nu „corespunde” din punct de vedere al calităţii, să fac grămăjoare cu  DE DONAT, DE VÂNDUT/SCHIMBAT şi DE ARUNCAT.

Şi dă-i şi luptă! Şi aşează şi şterge şi numără. Şi la un moment dat, cu toate ajutoarele (a se citi : mâini dibace şi rapide care „fură” tot ce ajunsese să fie aşezat la loc), realizez că e aproape noapte şi ar trebui să ne odihnim. O să mai caut o cale prin care să nu mai trag de mine în halul asta, încă nu am găsit o astfel de metodă prin care să dau gata măcar o cameră. 🙂

Scot repede afară, lângă uşa, o cutie de carton cu resturi de jucării şi altele. Spun repede pentru că … dacă momentul potrivit nu este fructificat, acele jucării nu vor mai ajunge niciodată la gunoi. Pentru că SUNT ALE MELE  şi AM NEVOIE DE ELE. Pentru că LE MAI PĂSTRĂM şi AM NEVOIE de ele. Cine are măcar un pui de hârciog în casă (fie că este soţ, copil sau altă specie) ştie exact despre ce vorbesc. Nu vă mai spun că hârciogii mei mici seamănă cu domnul soţ pentru că mă veţi acuza că sunt hateriţă. 😛

Am pierdut copilul blănos, deci. Eu am închis uşa şi cutia afară, dânsa – domnişoara Maya – a ieşit printre picioarele mele pe holul blocului. Până la rutina de somn – poveste, exerciţii de logopedie, pupat, drăgălit, etc. – nici nu am avut vreme să îmi dau seama.

Dimineaţa că la noi, pe repede înainte. 😛 Până la stop joc: Ajutor! Am pierdut copilul!

Fac vreo câteva anunţuri pe care să le lipesc în bloc, las număr de telefon şi plec la muncă. Toată ziua sar câte 1,35 m de fiecare dată când suna telefonul. Evident, nu am primit nici un fel de semn. Am fost foarte tăcută şi reţinută la muncă, lucru care nu mi-e caracteristic. 😛 Din păcate, cineva a observat şi am spus ce problemă am. Tot e bine când ai în jur oameni frumoşi care te cunosc şi cărora le pasă, nu?

Domnul soţ a sunat de vreo 4 ori. Nu, nu am primit nici o veste despre copilul pierdut. Da, pentru noi, PISICA este un membru al familiei. Faptul că a plecat/s-a pierdut/s-a rănit/etc. este un eveniment grav, ne afectează.

După amiază, o vecină ne-a adus înapoi pisica – o găsise la etajul 3, speriată şi plină de pânze de păianjen. Am iubit-o pe rând, toţi. Am tras o sperietură grozavă!

M-am gândit mult, cu ocazia asta, cât de important este să îţi arăţi afecţiunea. Faţă de toţi cei dragi. Să spui. Să arăţi. Să faci în aşa fel încât celălalt să ştie – conştient şi asumat – că îţi este drag, că îţi este util, că prezenţa lui/ei este o bucurie pentru tine.

Am pierdut copilul blănos, pentru câteva ore. Am simţit însă că am câştigat câteva conştientizări importante. Această poveste este una adevărată, cu final fericit şi mă bucur că este aşa. Să dea bunul Dumnezeu să ne ţină cu mintea trează şi să gestionăm mai bine lucrurile, de acum înainte!

Voi aveţi animale de companie? Le-aţi pierdut vreodată? Vă amintiţi cum s-a terminat povestea respectivă?

 

Frumoasa Sighisoara. Concediu 2017

Cum de am ajuns la Sighișoara

În luna august am reușit să ajungem, datorită Asociației Work at Home Moms și frumoaselor mămici, la Sighișoara. Deși prima dată planul de a ajunge în acest frumos oraș era atât de îndepărtat încât părea ireal, iată că cele aproape 2 zile petrecute la Sighișoara și-au găsit un ecou atât de puternic în sufletul meu…

Simt nevoia să scriu aici despre frumoasa Sighișoara și despre aerul ei medieval. Timpul a trecut atât de repede, cele câteva fotografii postate repede pe profilul meu stau mărturie și parcă nici nu-mi vine să cred cât de mult m-am putut încărca de energie pozitivă într-un timp atât de scurt.

Am scris deja despre întâlnirile cu talentatele și curajoasele mame care lucrează de acasă 🙂 Voi încerca să fiu prezentă la astfel de întâlniri și sunt convinsă că, peste ani, impresiile puternice cu care am rămas (de la mic la mare) vor constitui amintiri dragi pentru familia noastră.

Pentru copiii mei, încă micuți (la 5 ani jumate și 3 ani) întreaga vizită la Sighișoara a fost o adevărată aventură. De la camera cu scara în interior, la cufărul de zestre, la cele n turnuri ale breslelor, de la pietrele din pavaj și până la stăduțele înguste, toate aceste elemente dau locului un aer aparte.

La Sighișoara a fost primul nostru city break, să zicem. Am mai scris și despre alte călătorii pe care le-am făcut anul acesta. Drumul nu foarte lung, pe care nu l-am mai făcut niciodată până acum a fost prilej de a descoperi o parte a țării cel puțin interesantă. Nu mai spun că, bucurându-ne de somnul copiilor, am putut să vorbim și noi liniștiți, fără să fim întrerupți :P.

Ce am văzut/făcut la Sighișoara

Pentru început voi puncta faptul că noi am avut cazare în orașul vechi (în cetate). Puteți să stați și în afara cetății, probabil prețurile sunt mai modeste. Există un trenuleț care face turul cetății și coboară apoi în oraș, unde are stație, revenind apoi în piața cetății. Prețul unui bilet este de 10 lei (adult) și 5 lei (copil) peste 3 ani. Turul durează vreo 20-25 de minute, viteza plimbării este suficient de redusă pentru a putea admira peisajul în voie. Sfat: oricât de cald ar fi, e o idee bună să aveți la voi ceva de îmbrăcat și de pus pe cap, întrucât este puțin curent în trenuleț.

Orașul vechi este cocoțat sus pe deal, așa că puteți ajunge ușor în orașul nou urcând/coborând treptele. Există mai multe trasee și dacă vă place să rătăciți explorând împrejurimile, sunt perfecte. Noi am urcat și coborât ușor cu piticii, și înainte și după masă 🙂

În Piața Sfatului am vizitat o inedită și colorată expoziție de artă – Arts&Crafts. Personal, mi-a plăcut, se pot cumpăra diverse obiecte handmade de acolo. Nu există taxa de intrare. Tot acolo, dar la terasă, soțul și copiii au degustat sucuri naturale și prăjituri/tarte delicioase, cu gustul prăjiturilor de altădată. Prețuri decente și servire foarte amabilă.

Biserica din Deal este un obiectiv unde ajungeți trecând prin Scara Acoperită.  Ambele sunt ușor de găsit și, personal, m-am bucurat foarte tare de priveliște, liniștea și aerul bisericii. Aici există taxa de intrare (parca 10 lei de adult), se poate vizita inclusiv cripta unde se pot vedea câteva morminte. Băieții au fost foarte impresionați de asta. Matei a insistat să cumpărăm, la ieșire, un pachet de cărți de joc având fotografii ale obiectivelor turistice din România (are mare succes) și o carte minunată, ce este răsfoită în fiecare zi – CARTEA COMOARĂ: SIGHIȘOARA. Cu niște imagini uluitoare, vorbește despre istoria orașului din cele mai vechi timpuri până azi. Această carte se adresează mai mult celor de vârstă școlară, dar se poate citi fără probleme și celor mai mici. Toate imaginile au legendă și m-am bucurat să observ că Matei recunoaște deja turnurile după înfățișarea lor.

Am vizitat și Turnul cu ceas – deși era destul de aglomerat și este multișor de urcat până sus, per total, consider că experiența este una care merită atenția. Se vizitează interiorul, se pot face fotografii de sus – panorama este superbă. Copiii nu au avut răbdare să vadă cu atenție toate exponatele, dar răbdarea se educă în timp, nu-i așa?

De departe cea mai așteptată și distractivă parte a excursiei a fost turul cetății cu tobosarul. Fiind un grup mai mare de adulți și copii, am vrut neapărat să bifăm și această activitate și nu cred că a regretat cineva. Toboșarul cetății, Dorin Stanciu este o mică mare enciclopedie 🙂 Turul durează în jur de 2 ore, se merge pe jos pe un anume traseu, se oferă explicații despre istoria orașului și merită fiecare bănuț (costa 300 lei pentru grupuri, plătesc doar adulții). Dacă vă interesează, îl puteți găsi ușor pe FB – Toboșarul cetății Sighișoara.

 

 

 

Unde mâncăm în Sighișoara

Având doi copii mici și un regim de alimentație puțin diferit (nu mâncăm carne și derivate), am fost puțin stresată în privința mâncării. 🙂 Am căutat, ca de obicei, recenzii să văd unde anume se mănâncă bine și proaspăt, dar am și simțit locul. Cu alte cuvinte, iata câteva recomandări proprii 🙂

Am mâncat bine și îndestulător la Pizza Quatro Amici – str. Octavian Goga nr. 12 – în orașul nou. Se ajunge ușor din cetate, coborând scările. În zona restaurantului oprește și trenulețul pentru a duce călătorii din oraș în cetate. Am înțeles că se pot face și livrări la domiciliu, noi am mâncat pizza (multe sortimente, inclusiv pentru cei ca noi), bruschete cu roșii, o ciorbiță de legume și o salată. Mi-au plăcut ciupercuțele gratinate, dar porția mi s-a părut colosală!

Un loc despre care aflasem că ar fi ok, Gasthaus Altepost, se află tot în oraș, lângă un mic spațiu verde. Porțiile sunt foarte mari, prețurile decente și există servire afară, la terasă, în interior, dar și în cramă. Ne-au plăcut mult decorațiunile rustice din cramă și interior, este foarte curat peste tot și au o gamă destul de largă de produse. Deși am așteptat destul de mult până am primit mâncarea din cauza unei încurcături, am revenit și a doua zi, înainte de a pleca. Musai să încercați tiramisu cu fructe de pădure!

Din punctul meu de vedere, Casa Vlad Dracul este o locație scumpă care nu oferă prea multe opțiuni pentru cei care nu mănâncă produse din carne. Arată bine, dar meniul nu ne-a convins. Nu pot spune nimic despre gust și atitudinea personalului.

Pe langă dulciurile foarte bune de la terasa Arts& Crafts (am scris mai sus despre ei), am fost foarte mulțumiți și de experiență avută la Medieval Cafe. Această locație este în interiorul cetății, destul de aproape de Turnul cu Ceas și are o mică terasă interioară de unde se poate vedea turnul.

Copiii au mâncat cereale cu lapte, prințul consort un super suc de coacăze cu ghimbir și scorțișoară, iar eu m-am răsfațat cu tort de morcovi. Mi-au plăcut mult costumele tradiționale și muzica ambientală, în surdină. Sunt foarte multe flori peste tot, meniurile sunt legate în piele și fiecare element contribuie câte puțin la atmosfera medievală. Am văzut oameni care serveau micul dejun – destul de multe opțiuni, chiar și pentru noi – și am salivat la vitrină cu dulciuri de casă inedite. Poate voi mai ajunge cândva și mă voi bucura și de plăcinta cu vișine și rubarbă.

Impresii de final

Timpul a trecut repede la Sighișoara, orele s-au scurs fără să ne dăm seama și a venit ora plecării. Deși în perioada în care am ajuns noi (final de august) nu era în desfășurare nici un festival, am privit cu interes filmările pentru un musical și am ascultat puțin dintr-un concert de muzică medivală, în centrul cetății. Orașul era destul de aglomerat și m-aș fi așteptat să fie mai multă curățenie pe străzi.

Una peste alta, Sighișoara merită să îi acordați câteva zile, fie că plănuiți o ieșire în doi sau câteva zile de respiro cu puiii de om.

Voi unde ne recomandați să ne aventurăm în următorul city break?

Kit-ul de mers in parc. Concediu cu termitele

Vine vara, bine-mi pare/In concediu stam la soare/Cu un kit de mers in parc/Griji cu puiii nu imi fac!

Eu v-am zis deja ca luna august este, pentru mine, bucata de concediu de petrecut cu termitele, asa cum prefiguram aici. Am primit diverse mesaje de la voi, ceea ce m-a incurajat sa continui sa scriu despre aventurile termitelor.

De aceasta data, din experienta mai multor ani de mers in parc, initial cu un copil, apoi cu un bebe si un toddler. Anul asta, iata ca ajungem in parc (sau parcuri, ca, veti vedea, preferintele se schimba uneori) cu doi copii. Doua super termite.

Toata lumea prezinta si lauda peste tot super kit-uri. De vacanta, de masina, de urcat pe munte, de X sau Y. Asa mi-a venit ideea unui „kit de mers in parc”.

De ce un kit de mers in parc?

Pentru ca vara este sezonul in care ar trebui (cel putin teoretic) sa petrecem cat mai mult timp afara, in aer liber. Copiii sunt in vacanta si parcul este un loc potrivit unde isi pot consuma energia, pot socializa si se pot bucura de joc liber. Evident, exista (sau ar trebui sa existe!) cateva reguli pentru ca iesirile in parc sa fie experiente placute 🙂

Daca ati mai urmarit postarile mele pe blog, stiti deja ca imi place sa fac liste. Care sper eu sa fie utile 🙂 Daca e prima data cand popositi aici, ma bucur si va multumesc! In plus, va poftesc sa descoperiti ce anume as pune eu in … kit-ul de mers in parc 🙂

In primul rand, ca sa nu credeti ca e musai sa luati un troller cu voi, sa scriem cateva LUCRURI pe care NU le PUNEM in kit:

  • Nu lua cu tine nici o asteptare. Copiii sunt copii. Presupunand ca mergi in parc pentru a le face placere, nu le ingradi/limita joaca la tobogan/leagan/nisip doar pentru ca … asa iti inchipui tu ca trebuie sa se joace ei.
  • Nu lua cu tine hainele frumoase/noi/de plimbare pe care ai platit o gramada de bani. Sau jucariile pentru care ai strans salariu dupa salariu. Vezi punctul 1. In parc, regula trebuie sa fie distractia libera. Copiii se murdaresc. Jucariile se mai strica. NU e SFARSITUL LUMII. Si in mod sigur nu e motiv de „e ultima data cand te aduc in parc”
  • Nu iti lua TREABA dupa tine. Da, ai auzit bine!!! In parc, daca esti cu copiii, nu rezolva deadline-uri, nu finaliza rapoarte, nu face liste de cumparaturi, nu plati facturi. Pentru ca este foarte periculos sa lasi copilul nesupravegheat. Daca nu ma crezi pe mine, poate e mai utila o scurta poveste, cum avem aici:

    Security must be the Priority

    To all parents and guardians all around the globe, Never ever leave your child unattended.This video is for you and learn on it to avoid this incident.

    Posted by WORD of LIFE on 4 August 2017

Kit-ul de mers in parc fara griji

Totusi, ce sa ai la tine?

Pune intr-un rucsac/traista usoara cateva mici secrete cu mari efecte:

  1. servetele uscate si o sticla cu apa (sau servetele umede)
  2. Jucarii potrivite varstei si intereselor copilului/copiilor tai – Regula la noi este asa: fiecare copil are voie sa ia maxim 2 jucarii, de mici dimensiuni si le va transporta la si de la parc. Evident ca se negociaza la sange asta 🙂 Si ca adultul va monitoriza ca jucariile sa nu ramana prin parc, dar ca punct de plecare exista regula.
  3. Daca ai in grija pofticiosi/mofturosi sau stii ca exista un interval in care sederea in parc va interfera cu o gustare, e bine sa ai la tine ceva ce poti oferi termitelor 🙂 Un mar, un baton de cereale, etc. Mare grija aici la ceilalti copii: cere voie adultului INAINTE de a le oferi. Te rooooog! Poate nu ma „bucur” ca ii oferi copilului meu ciocolata sau mai stiu eu ce, fara sa ma intrebi. NU! nu o sa moara de pofta 🙂
  4. Sticla de apa. Aici nu cred ca este nevoie sa insistam prea mult. Mai ales pe perioada de vara (dar nu numai), hidratarea organismului este extrem de importanta. Nu lichide reci, preferabil cat mai naturale si fara coloranti/indulcitori/arome, etc. Am scris deja despre hidratarea in parc, cred inca in acele informatii.
  5. Musai sa aveti capul acoperit – sapca, palarie de soare, bandana – optiuni exista, e important sa le explicam puilor de om de ce este bine sa aiba capusorul acoperit si in timp, daca se insista, vor intelege.
  6. Un alt „must have” din kit-ul de mers in parc este o solutie de curatare/antiseptica sau „puf puf” cum ii spun termitele mele. E utila la curatat maini murdare dar si la intervenit rapid in caz de mici lovituri/zgarieturi, etc.
  7. Muuuuuuuuuuuulta rabdareeeeeeeeeeeeeeeee. Pentru ca ei sunt copiii si tu esti adultul. Pentru ca ei vor sa se joace si e treaba ta sa le oferi acest lucru in conditii de siguranta. Pentru ca murdaria nu este capatul lumii si pentru ca „joaca frumoasa” si „mersul linistit” nu sunt mereu distractive.
  8. O carte/revista daca esti genul si crezi ca puiii de om se joaca aproape de tine, iar tu ramai cu un ochi la ei. Depinde de jocul copiilor, de varsta lor si de gradul de siguranta al locului in care sunteti. Imi amintesc (cu jind aproape) perioada de bebe mic in care ieseam afara sa citesc, bebe doarmea in carut/sistem de purtare…Ahh, ce vremuri!

Ultimul meu sfat, nu te implica in jocul copiilor daca nu e necesar. Din aceleasi considerente enuntate anterior: jocul este pentru copii. Nu mereu trebuie respectate regulile tale. Daca nimeni nu este ranit si toata lumea se distreaza, nu te implica!

Cam asa vad eu kit-ul de mers in parc. Voi aveti asa ceva? Ce carati dupa voi in plimbari/excursiile in parc?

 

Excursie la Bucuresti – cu copiii in oras

La inceputul lunii iunie am fost intr-o scurta excursie la Bucuresti. Evident, cu cei doi copii din dotare. Pentru ca, organizata cum ma stiti, am planificat din timp, o parte din obiectivele de vazut au putut fi „gustate” pe indelete.

Cautand pe internet despre multele locuri unde  putem merge in excursie la Bucuresti am facut, inainte de orice, o frumoasa (si lunga!) lista. Am scris si am tot scris :).

Lista mea initiala cuprindea urmatoarele:

  • Muzeul Taranului Roman
  • Gradina Botanica
  • Muzeul Aviatiei/National Militar/de Istorie
  • Ferma de animale (Pantelimon)
  • Gradina Zoologica
  • Muzeul Antipa
  • Palatul Mogosoaia
  • Muzeul Inventiilor
  • Muzeul Pompierilor
  • Casa Experimentelor
  • Insula Copiilor – parcul Herastrau
  • Terra Park
  • Oraselul Cunoasterii
  • statia de metrou Politehnica
  • Castelul Tepes (Parcul Carol)

Mai tarziu mi-am dat seama ca distantele sunt cel putin relative si ca, la varstele puilor de om din dotare, se impune inca (Slava Domnului!) masa de pranz si somnul de amiaza asa ca, putin inainte de plecarea in excursie am reajustat ASTEPTARILE mele in ceea ce priveste acest periplu.

Am plecat de la premisa ca e important sa GUSTAM cu adevarat experienta si ca o excursie la Bucuresti ar fi placut sa fie utila si distractiva.

Pentru a rupe cumva monotonia drumului, am facut o oprire la Vulcanii Noroiosi. Desi exista un tarif de intrare/vizitare modic – 1 leu de persoana, daca nu ma insel – nu am observat nici un fel de investitie acolo. In afara celor 2 toalete ecologice de la intrare si a unui panou informativ proptit in zona dinainte de vulcanii.

Copiii au fost impresionati si nu prea. Am facut cateva poze si asta a fost. Dintre cele 3 zone cu vulcani, noi am ales sa mergem (la recomandarea Ioanei, prietena noastra GPS :P) doar la Piclele Mici. Informatii detaliate gasiti pe internet si pot spune doar ca drumul pana acolo este pitoresc iar experienta inedita.

Revenind la tema postarii mele, si anume o excursie la Bucuresti cu cei 2 copii, am stabilit deja ca ultimul lucru pe care mi l-am dorit a fost sa alergam prin oras ca zanaticii, dintr-o parte in alta, doar ca sa bifam obiectivele turistice si ca sa facem poze. Ne-am relaxat deci si am pornit sa ne bucuram de descoperirea orasului, prin ochiii puilor de om.

Prima oprire a fost la Ferma Animalelor de la Pantelimon. Aici am petrecut cateva ore bune in aer curat, bucurandu-ne de un soare domol, de prezenta animalelor si de spatiul intins, plin de oameni mai mari sau mai mici, fara a ne simti insa sufocati de zgomot.

Referitor la animale, sunt sigura ca pentru copiii nascuti si crescuti la oras o astfel de „distractie” este binevenita, mai ales daca nu au bunici la tara si sunt lasati sa creada ca vacutele adevarate sunt… mov, ca cele de la TV. Pentru copiii mei nu e cazul, avem si noi bunici la tara si animalele domestice sunt, pentru ei, cunoscute si apreciate, cu atat mai mult cu cat dragalasenia acestora a fost unul dintre argumentele pentru care noi nu mancam carne.

Dintre muzeele din lista, in prima (:P) noastra excursie la Bucuresti am reusit sa vedem Muzeul Antipa, Muzeul Pompierilor, Muzeul tehnic din Parcul Carol si, de asemenea, doua obiective pe care cel mare le-a gustat si savurat, impreuna cu tatal lui, un alt pasionat de tehnica – este vorba despre Oraselul Cunoasterii si Casa Experimentelor.

Pentru ca cel micut isi dorea si o pauza de la „vizitat” , am intercalat printre obiectivele mai… serioase si vizite in parcuri. Prin urmare, ne-am bucurat de frumosul parc Moghioros din Drumul Taberei care arata WOW. Am mai fost si in Herastrau si in Parcul Carol (care mi-a dat o colectie de senzatii si trairi pe care inca le asimilez), dar si in cateva parcuri micute, dintre blocuri.

Desi imi amintesc discutii despre nemultumirea bucurestenilor legate de lipsa parcurilor, m-am bucurat sa descopar, alaturi de copiii mei, locuri frumoase de joaca unde cei mici s-au relaxat, au alergat in voie si au incercat fel de fel de jocuri noi care, fie vorba intre noi, i-au cam dat palpitatii matusicii Ade. 🙂

De de alta parte, o excursie la Bucuresti ne-a dat prilejul de a ajunge (in sfarsit!) la frumosul Ludotech – musai o sa scriu o postare separata despre acest loc de educatie in familie, dar si la … „La Cofetarie” – un local mic si cochet din fata Palatului Parlamentului (in zona Fantanelor Anotimpurilor) unde am savurat ceva bun bun 🙂 Cofetaria aceasta ne-a fost recomandata de o prietena si ma bucur ca am reusit sa ajungem.

Per total, aceasta excursie la Bucuresti a fost un prilej de a descoperi un oras aglomerat, cu ochiii avizi de frumos 🙂 O excursie la Bucuresti, oricat de ciudat sau greu de crezut pare, a fost un prilej de conectare si mai ales REconectare in familie. Sau asa am ales sa vad eu lucrurile 🙂

Voi unde mergeti in concediu? Ce vedeti frumos?

Fie ca mergeti cu copiii, dau doar in 2, o excursie in capitala poate fi o gura de aer proaspat, o clipa de ALTCEVA decat traiti in fiecare zi. In fond, calatoria sta in bucuria descoperirii si nu doar in ajungerea la destinatie, nu?

Carti pentru copii.5 recomandari numai bune de daruit/iubit

Despre carti pentru copii am mai scris, de-a lungul timpului. Carti sau jucarii care noua ne-au placut au devenit, apoi, recomandari pentru prietenii nostri sau pentru voi, prietenii blogului meu.

Dar vremea a trecut si cred ca e cazul sa fac un top de carti pentru copii de care copiii mei s-au bucurat.

Ca mie imi place sa citesc si ca impart lecturile mele cu voi, e clar! Dovada, recenziile si notele de lectura de pe blog.

Astazi, voi povesti putin despre cateva carti pentru copii 🙂

5 carti pentru copii „testate” de noi

 

  1. Colectia de 4 carti (noi avem doar trei) – Trenuletul lui Matei, Elicopterul lui Alexandru si Avionul lui Bogdan.  Sunt carti vesele, cu un fir narativ potrivit primelor lecturi, coperta este cartonata si imaginile frumos colorate. La noi au „prins” aceste carti de pe la 2 anisori si ne plac inca si acum la 3 respectiv, 5,5 ani.
  2. Bobita si buburuza este o alta serie de povesti care noua ne sunt foarte dragi. Am descoperit cartile citind experienta unei blogerite mame pe care o citesc, le-am cumparat si Matei le-a indragit imediat. Intre timp, am descoperit si animatiile 🙂 Foarte util episodul cu Bobita la gradinita, asta pentru ca mai aud voci care cer „marturii” ca la gradi totul este ok. Nu uitati de aceste aspecte cand cel mic va trebui sa paseasca acolo pentru prima data, da?
  3. Despre cartile lui Eric Carle ar fi multe de spus 🙂 Pana sa avem vreuna dintre ele nu intelegeam ce mare filosofie la niste carti pentru copii. Cand am „facut cunostinta” cu prima, am inteles. Drept urmare, acum avem deja 3  titluri 🙂 Marea dragoste a lui Petru, de aceasta data, ramane Gargarita morocanoasa.  Formatul potrivit manutelor micute, ritmul molcom al povestilor si cuvintele atent alese sunt bile albe pentru aceste carti. Pe langa acestea, nou intrata in „topul” lui Matei este Tati, te rog,  adu-mi luna de pe cer. Si aici, o mica paranteza 🙂 Cu aceasta carte, am reusit sa ii dau Cezarului ce ii apartine :), respectiv am restabilit ordinea in familie si tati a redevenit cel care… poate pentru ca e mare si puternic 🙂             Desi am trecut prin perioade in care aceste carti au fost ignorate, nu m-a lasat inima sa le dau mai departe, asa cum am procedat deja cu cateva carti pentru copii sau chiar cu jucarii. Sfatul meu este, daca va cad in maini astfel de carti, nu ezitati sa le cumparati! Pot fi, cu siguranta, cadouri de suflet pentru cei mici!
  4. Tot din preferintele copilului cel mare, Povesti altfel de la editura Girasol. Fara nici un fel de beneficiu, ma bucur sa observ multe carti frumoase, educative de la aceasta editura. Aceasta colectie de povesti reinventate – 6 povesti clasice transformate in lectii de viata sanatoasa – starnesc de fiecare data hohote de ras, dar si prilej de discutii aprinse referitoare la modul „corect” de a proceda in anumite situatii.                              Titlurile povestilor sunt mai mult decat sugestive (Sufla-ti nasul, lup Hain!, Mananca-ti legumele, Balauco!, Zambeste, Cenusareasa!, Fugi, Fursecut, fugi!, Jack puturosul si vrejul de fasole, Pinocchio, scoate degetul din nas!), imaginile viu colorate si formatul mare al cartii sunt atat de potrivite, incat sunt sigura ca va deveni un ajutor de nadejde cand vom deprinde tainele cititului, impreuna cu fiecare dintre copii.
  5. Un subiect de interes cu care se confrunta marea majoritate a celor care au in grija macar 2 copii – certurile/disputele intre frati – a devenit subiect de carte pentru Brigitte Weninger si Eve Tharlet. Prietenia dintre doi iepurasi este greu incercata cand se lupta orgoliile 🙂 Ca si in viata, dupa o perioada de pauza in relatie, fiecare dintre cei doi nastrusnici este mai dispus sa recunoasca meritele prietenului si sa gaseasca o cale de a lucra impreuna pentru rezolvarea problemelor.
    Concluzii 

    Desi copiii mei au devenit foarte repede interesati de carti (poate si pentru ca m-au vazut pe mine, constant, cu cate o carte in mana), sunt convinsa ca gustul pentru lectura se poate educa inca de la varste fragede. Imi amintesc zambind de o discutie cu Matei in care am fost intrebata de ce imi place sa citesc in loc sa ma joc si eu cu masinutele 🙂 I-am raspuns ca lumea pe care cartile mi-o prezinta este un fel de joc, pentru mine si mintea mea. Matei (avea putin sub 4 ani) a ramas ganditor si apoi mi-a replicat „Deci, si oamenii mari se joaca, doar ca nu recunosc…

    De atunci si pana acum, ne-au trecut prin mana multe carti pentru copii. Pe unele le-am apreciat si ne-au ramas alaturi, pe altele le-am frunzarit doar si le-am dat mai departe. La cercul de lectura am „trait” povesti despre care ne amintim cu drag 🙂

Ca o nota personala, as adauga faptul ca imi place sa daruiesc puilor de om carti. Periodic, odata cu noile achizitii pentru mine, incerc sa aduc in casa si carti frumoase pentru copii. Din experienta mea la capitolul carti pentru copii, am „dat” mereu din casa in ceea ce priveste lecturile si, tocmai pentru ca e un domeniu care ma pasioneaza, am putut consilia (la cerere!) pe cei interesati.

Dar, pentru ca omul cat traieste invata, v-as fi recunoascatoare daca mi-ati scrie despre alte carti/povesti care v-au placut si care credeti sa merita sa fie cunoscute si iubite de catre cei mari si mici. Nu am nici un contract cu nici o editura (desi mi-ar place!), asa ca toate lecturile se suporta din buzunarul propriu, dar nu am regretat niciodata astfel de achizitii.

Pe langa un joc sau o jucarie, la o aniversare mi se pare foarte potrivit sa daruim carti. Evident, e nevoie de putina „indemanare” in ceea ce priveste alegerile potrivite, dar cred ca, intreband ce fel de povesti/lecturi apreciaza sarbatoritul si/sau prin consultarea cu parintii unui copil de varsta apropiata, putem lua decizii inspirate!

La vreme de frig si ploaie, va doresc lecturi pasionante!

 

Agresivitatea la copii. Copilul meu cel mic loveste/musca!!!

Stiti deja ca sunt fan al articolelor scrise de Dr. Laura Markham si ca sunt abonata la noutatile de pe site-ul ei: http://www.ahaparenting.com . Astazi, o traducere dupa postarea : Agresivitatea la copilul cel mic. Coaching_Big_Sibs_When_the_Younger_Child_is_Aggressive

Cum sa il invat pe copilul meu de 5 ani sa reactioneze cand fratele cel mic (19 luni) se manifesta cu agresivitate, lovindu-l? Am citit deja articolele despre cum trebuie sa reactioneze parintele si aplicam deja, dar exista si momente in care copiii se joaca fara mine supraveghindu-i.  Vreau sa ii ofer copilului meu de 5 ani „uneltele” necesare pentru a reactiona potrivit cand are de-a face cu agresivitatea celui mic. 

Cel mai adesea, copiii invata din experienta pe care o oferim noi: ca mod de actiune mai mult decat ca explicatii. Deci, daca reactionezi cu calm si empatie (in caz de agresivitate a unuia dintre copii) catre copilul cel mic (clar deranjat de ceva/cineva), copilul cel mare va invata sa faca acealasi lucru.
  Evident, nici pentru parinte nu este intotdeauna usor sa isi pastreze calmul. Mai ales daca adultul este ingrijorat privind modurile in care agresivitatea copilului mic poate afecta relatia dintre cei doi frati: darama constructiile din cuburi, smulge masinutele din mana celui mare in timpul jocului sau strica jocul, pe neasteptate. Si, mai mult, daca puiul de om mic il raneste cu adevarat pe cel mare, este deplasat sa astepti ca primul nascut sa reactioneze empatic. Nu fara exercitiu si asistenta din partea ta.

Din fericire, poti lucra, in timp, cu rabdare si iubire la aceste reactii si la dozarea lor corecta, in functie de situatie. Cu alte cuvinte, copilul cel mare va rezista impulsului de a-l inghionti pe cel mic, dar isi va lua jucariile si se va retrage intr-un colt linistit/in alta camera. Este acelasi comportament ce poate fi observat la catelusi: cand agresivitatea jocului celorlalti devine suparatoare, se indeparteaza. Astfel, copilul cel mic va invata, pe propria piele, consecinta naturala a comportamentului sau: ramane singur, fara partener de joaca. (Nu ma intelegeti gresit, nu recomand in nici un caz ca parintele sa ii lase pe copii sa isi rezolve singuri conflictele cand puiul de om de 19 luni se poarta cu agresivitate. Daca adultul va pleca, este foarte posibil ca panica abandonului sa ii cuprinda pe amandoi copiii, fiecare dintre ei simtind ca sunt lasati singuri in fata „inamicului”. Rolul fratelui mai mare este unul destul de important si aceasta relatie se dezvolta in timp, organic).

Arme pentru a lupta cu agresivitatea

1. Ofera un exemplu pozitiv. Catre copilul mic: „Au, asta a fost dureros! O sa stau departe de manutele astea nervoase… Cred ca esti tare suparat! Poti sa imi spui ce doresti/care este problema? Oh, vrei sa te joci cu masinuta cea rosie? Okay, poftim. Eu pot folosi masina albastra. Vezi, nu este nevoie sa lovim, sa folosim agresivitatea. Trebuie doar sa imi arati ce anume doresti.”

2. Invata/explica. „Fratele tau cel mic loveste pentru ca este ingrijorat ca altfel nu va primi ceea ce isi doreste. El este foarte mic si atunci cand este suparat, este greu pentru el sa foloseasca cuvinte (si sa nu fie agresiv). Daca el va fi sigur ca vrei sa il ajuti, nu va mai lovi pentru a obtine ceea ce isi doreste. Asa ca, daca il asiguri pe fratele tau ca il intelegi, el nu va mai fi agresiv cand devine suparat.

3. Empatizeaza, Observa si Ofera rezolvarea problemei  – „Este greu/dureros cand fratele tau loveste, imi dau seama ….Apreciez faptul ca incerci sa fii rabdator cu el ….. si vad ca el vrea neaparat sa se joace cu masinuta rosie. Imi inchipui ca te plictisesti sa te joci mereu cu masina portocalie, asa e? Iti multumesc pentru ca esti atat de intelegator. Cand incepe sa te deranjeze cu adevarat, spune-mi. Vom gasi, impreuna, o solutie. Poate vom avea nevoie de inca o masina rosie, ca fiecare sa aiba una.”

4. Ofera cuvintele potrivite.  Nu iti crea asteptari nerealiste in privinta copiilor tai! Copilul cel mare nu va sti exact ce anume sa ii spuna celuilalt, ceea ce inseamna ca, in absenta cuvintelor, este foarte probabil sa foloseasca agresivitatea. Ofera-i, in mod repetat, „instrumentele” verbale utile: „Ii poti spune fratelui tau simplu ‘Hey, ma jucam eu cu acea masina. Nu smulgem jucariile. ” In timp, prin repetitie, copilul va ajunge sa isi insuseasca aceste replici.

Cele mai utile instrumente

5. Joaca/Repeta scenariul  intr-un mod amuzant, astfel incat copilul cel mare sa isi aminteasca usor cum sa procedeze intr-o situatie tensionata. De exemplu, folosind jocurile fizice, ii poti arata copilului cum sa isi „prabuseasca” adversarul pe canapea fara a folosi agresivitatea si fara a lovi. Nu uita sa ilustreze scenariul cu mult umor! Foloseste texte simple si da instructiuni clare „Nu! Nu lovim!” + retragerea din calea „taifunului” mic si solocitarea prezentei unui adult care sa medieze scena, indepartand agresivitatea.

6. Stabileste limite. „Creierul fratelui tau este in continua crestere, asa ca, nervos fiind, nu ii este mereu usor sa isi stapaneasca pornirile agresive. Invata mereu, avem rabdare cu el. Si cel mai usor mod in care il putem invata este sa ii aratam cum procedam noi. Cum ne controlam emotiile si cum alegem sa nu lovim. Nu este niciodata in regula sa lovesti pe celalalt, indiferent ce ar face. Indeaparteaza-te ca sa nu te poata lovi si striga un adult, in ajutor: ‘Mama, Tata, avem nevoie de tine!”

7. Apara. Ai mereu grija sa oferi un spatiu copilului mai mare pentru a lucra in liniste, fara a fi deranjat de catre cel mic. Este posibil sa se bucure sa se joace impreuna cu cel mic, dar nu te astepta sa faca acest lucru in timp ce este concentrat la „treburile” lui. Aseaza undeva un coltisor pentru cel mare pentru a le permite ambilor copii sa stea in aceeasi camera, cel mic poate desena, construi sau face puzzle.  Sau ia in bucatarie/alta camera pe cel mic impreuna cu cateva jucarii pentru a oferi celui mare o pauza de la statutul de „fratele cel mare si intelegator”. Este foarte bine cand cei doi se pot juca impreuna in armonie, dar principala preocupare a copilului mare trebuie sa fie dezvoltarea proprie si distractiile specifice varstei, nu jobul de „babysitter” pentru cel mic. Daca aceste nevoi nu sunt implinite suficient, nu te poti astepta sa manifeste empatie si rabdare fata de fratele mai mic.

8. Asigura-l ca esti alaturi de el – Spunei „Cateodata stii cand fratiorul tau este suparat si urmeaza sa devina agresiv, nu-i asa?  De obicei, asta inseamna ca simte, pur si simplu, nevoia sa planga. Asa ca, te rog, fa-ma atenta cand observi asta, iar eu voi veni sa il ajut sa faca fata acestor sentimente.”  Este extraordinar cand ii poti oferi copilului mai mare uneltele potrivte pentru a face fata agresivitatii, dar acest lucru poate fi coplesitor pana si pentru un adult. Nu lasa povara aceasta pe umerii copilului tau!

Probabil ca ti-ai dat deja seama ca nici unul dintre sfaturile de mai sus nu vor functiona daca puiul de om cel mare se „lupta” cu rivalitatea dintre frati, nu-i asa? Fiecare copil are nevoie de timp unul la unu cu fiecare parinte – este o „gura de aer proaspat” in care se simt auziti, intelesi, apreciati pentru ceea ce sunt. Este util sa ii reasigurati periodic de rolul special pe care fratele mai mare il are pentru cel mic : cum cel mic il vede pe cel mare ca un model de urmat. Dar, mai presus de orice, este foarte important sa transmiti si sa demonstrezi ca nimeni, niciodata nu va ocupa locul lui in inima ta, ca nu vei inceta niciodata sa iti iubesti primul nascut, indiferent ce s-ar intampla (sau pe cine ai avea in brate).

*****

Agresivitatea intre copii este un tablou care ne lasa, de multe ori, total nepregatiti. Nu stim cum sa reactionam si nu e usor sa alegi de partea cui sa fii. Din fericire, citind raspunsurile dr. Laura Markham la scrisorile parintilor care se confrunta cu astfel de probleme, imi dau seama ca nu trebuie sa adopti nici o tabara, dar sa imparti empatie si iubire. Exact atat de simplu, sau nu? 🙂