Respect și bună creștere. Haz de necaz

Încă de la început, vreau să vă atenționez, dragi cititori, că această postare despre respect și bună creștere este una supărată, născută din frustrări ce s-au adunat și au umplut un pahar generos.

Dacă sunteți convinși că știți totul despre respect și bună creștere, vă rog să citiți postări mai vesele de pe acest blog. Sunt destule, pentru că, îmi place mie să cred, sunt o persoană care vede, înainte de orice, partea pozitivă a oricărei situații.

Pe de altă parte, această postare poate fi exact genul de text care poate să vă răcorească într-o zi plină de năduf, în care pare că nu mai există deloc respect și bună creștere, că regulile nu sunt respectate de nimeni și că, în general, life is a bitch! 🙂

Revenind la respect… se prezintă câteva situații, pot fi rupte din (con)text și privite separat sau mestecate împreună, deodată, așa cum am avut eu (ne)norocul să le pățesc 🙂

  1. Facem ordine la dulăpiorul (destul de bine aprovizionat, de altfel) cu medicamente al casei. Descoperim câteva expirate și le punem deoparte. Mă lovește ideea că nu trebuie aruncate la gunoi, nici măcar SELECTIV cum mă chinui să reciclez, ci că trbuie duse la farmacie. De unde mi-a venit ideea asta? Am citit la un moment dat un articol pe tema asta și mi-a rămas întipărit bine că substanțele folosite la producerea medicamentelor sunt foarte dăunătoare mediului și nu se aruncă la gunoi, ca orice deșeu, ci duse la farmacie pentru casare. Farmacia, la rândul ei, le predă anumitor firme specializate în distrugerea lor și acolo se incinerează. Buuuuuuuuuuuun. Aflu repede unde le pot duce și le dosesc strategic de copiii curioși, iuți de mână și harnici-la-împrăștie-tot. Dimineață am grojă să iau sacoșica minune cu mine, o plimb o parte din zi pe unde am treabă, aflu că doar UNELE dintre punctele de lucru ale farmaciei au contract cu firma și mi se indică unde anume să merg. Zis și făcut. Ajung la farmacie. Mă uit la spațiul frumos, curat și mă bucur că nu e tare aglomerat. 4 case de marcat cu farmaciștii aferenți, la fiecare câte 1-2 persoane în fața mea.Mă așez strategic la CASA EXPRES unde se eliberează medicamente fără rețetă compensată. Eu nu vroiam să cumpăr nimic, vroiam să fac un bine mediului și să procedez ca un cetățean informat. La casa cu pricina, o singură persoană. Farmacista, o tânără zveltă și frumoasă, era plecată să aducă medicamentele. Aștept până revine. Cu un braț de medicamente . Și 2 (!!!) rețete compensate în mână. 🙁 Mai citesc odată. Eram la CASA EXPRES unde se eliberează medicamente fără rețetă compensată. Zic, ok, poate nu durează mult. Fals!!! Domnișoara tasta frumos bonul, din vârful unghiilor, căutând și verificând de 100 de ori. Era cald și bine în farmacie. Mă uit la ceas. Trecuseră 15 minute și teancul de medicamente CE TREBUIAU SĂ FIE SCANATE nu scădea aproape deloc. Mă uit cu coada ochiului la coada de lângă mine. Acolo lucrurile merg mai repede. Au venit și plecat deja 3 persoane. Mă duc acolo. 🙂 Bătrânul din fața mea își căuta deja banii să plătească, deci sigur termină repede. Fals de 2 ori!!! Ia sacoșa și restul, moment în care farmacista îi spune că i-a pus în sacoșică exclusiv ce avea în rețetă. Maaaaaaaaaaaare greșeală! El mai dorea și X (dar de ce?pentru cine? dar ce afecțiune are? de câte ori pe zi ia? de când face tratamentul acesta?) întreabă suav farmacista, deschizând un nou bon. Mai trec 10 minute. Bătrânul iar scoate banii, numără toate monedele din Univers, mai întreabă odată cum se ia medicamentul Y și apoi cere să i se scrie. 🙂 Cred că am dat peste cele mai profesioniste farmaciste din istori, pe cuvântul meu, îmi spun, privind la ceas. Au trecut 25 de minute și încă sunt la coadă. Dar acușica e rândul meu. Gata! Bună seara, am înțeles că la dvs. pot aduce medicamentele expirate, spun. Da? întreabă ea. Eu mă fac verde probabil, pentru că doamna revine… Așa…., încurajator. Ok, ok, hai să ne calmăm. Dau să îi arăt sacoșica buclucașă, la care frumoasa profesionistă mă face KO – Și procesul verbal? ….. Eu mă adun de pe jos. Procesul verbal? Da, nu le pot pune împreună cu medicamentele expirate din farmacie. Și noi facem proces verbal când le predăm firmei care le distruge…recită dânsa. Ca o floare, întreb – OK, am înțeles și nu îmi puteți da un formular pe care să îl completez, dacă tot am stat la coadă 30 de minute și tot nu aveți notată/explicată acesastă procedură pe nici un perete…măcar o citeam cât am așteptat. Nu se poate. Mergeți acasă, faceți procesul verbal și reveniți. Zâmbet. Nu l-am mai văzut. Eram plină de respect și bună creștere.

2. La piață. Văd niște salată verde frumoasă. Nimeni la rând, vânzătorul aranja marfa în lădițe. Dau să deschid gura și să arăt ce doresc. Puf!!! Ca un Superman în acțiune un ditamai omul vine și se bagă în fața mea cerând, tărăgânat cartofi, castraveți și ceva fructe. Tac. Vânzătorul servește, privind spre mine. Îmi dreg glasul. Nenea cu tupeu mă vede. 🙂 Oi fi eu micuță de statură, dar invizibilă nu-mi iese oricât aș vrea să fiu. Stăteați la rând, întreabă el. DA, spun eu, zâmbind sincer și așteptând niște scuze. Și mai vreau și 1 kilogram de morcov, zice vânjosul. Plătește și pleacă. Bun așa. Respect și bună creștere la calup, cum s-ar spune.

 

Viața continuă. Încă mai am sacoșa cu medicamente. Am tot plimbat-o. Acum, lucrez la procesul verbal de predare primire. Nu știu exact cum trebuie să arate, dar sigur o să mi se spună EXACT ce NU ESTE ÎN REGULĂ.

Incă mai cumpăr salată și, recunosc deschis, mă privesc intens în oglindă, sperând să îmi mai iasă odată magia cu dispariția. Pe bune. Ori nu mă concentrez eu suficient, ori nu funcțonează decât la piață. Mai cercetez.

Respect și bună creștere să aveți, că restul…:)

Goana după mâncare şi risipa se învaţă de mic!

Încep această postare mulţumindu-i Adinei . Pentru ce? Pentru că mi-a dat un motiv în plus să scriu această postare, care exista de multă vreme pe lista scurtă cu „trebuie să scriu despre …”, dar tot nu îi venea rândul. Iată că provocarea lui Jamie Oliver, ajunsă la noi prin intermediul unui concurs organizat de Curtea Veche este şi trebuie să o luăm ca atare, o porţie de realism pentru noi, toţi.

Da, cumpărăm, consumăm şi irosim mâncare. De multe ori fără să ne gândim, fără să ne aducem aminte şi fără să ţinem cont de faptul că undeva, într-un colţ de lume, oameni ca noi, copii ca ai noştri, familii ca ale noastre NU AU CE MÂNCA. Efectiv, se luptă în fiecare secundă pentru supravieţuire. Da, unii mor. De foame. Din lipsa hranei. La fel e şi cu lipsa apei potabile, dacă tot vorbim despre resurse.

Trist! Şi Înfricoşător! Şi devine de-a dreptul obscen când eu arunc o bucată de banană pentru că e prea coapta şi parcă mi-e greu să o mănânc aşa, cu altă culoare decât ştiu eu că trebuie să fie banana. Pentru că, în reclamele profesioniste, bananele sunt mereu de dimensiunea potrivită, de un galben frumos, strălucitor.Perfecte, cum nu există în viaţa reală!

Blogul meu nu este un blog de reţete, de fapt, departe de mine gândul de a susţine că sunt vreun guru al bucătăriei! Dar îmi place să gătesc pentru familia mea, în special reţete simple, fără fandoseli şi fiţe. Face parte din iubirea mea pentru ei, aşa că aleg, de obicei, ingrediente proaspete şi prefer să pregătesc totul înainte de a consuma respectiva mâncare.

Dar îmi place de Jamie Oliver. Pentru că e băiat deştept, pentru că mi se pare sexy ca un bărbat să gătească şi pentru că e familist. Mai mult, îmi place de nu mai pot să văd cum oferă soluţii simple la treburi complicate, cum ar fi curăţatul peştelui, utilatul bucătăriei sau gătitul pentru o petrecere.
Nu am citit încă nici o carte de-a lui, dar mi-ar plăcea să o citesc pe ultima, care adună reţete, trucuri şi idei sub umbrela #SaveWithJamie.
Am fost foarte încântată când am aflat despre proiectul lui de a reintroduce mâncarea sănătoasă în şcolile americane. Pentru asta, Jamie este un erou! Un deschizător de drumuri şi un temerar care va salva, sper eu, speră şi el, cu siguranţă, măcar o parte dintre miile/milioanele de elevi americani aflaţi în prag de obezitate. Yey to you, Jamie Oliver!

Cu siguranţă, ar trebui să vină şi la noi, în minunata Românie! Care e plină de oameni dragi, primitori şi deştepţi, dar care mănâncă prost. Şi prea mult. Şi prea gras. Şi prea din sărăcie. Sau, şi mai rău, prea din fudulie că, vorba aceea, noi suntem suficient de bogaţi ca să mâncăm 2 kile de pastramă la micul dejun, nu ca sărăntocii de peste drum care au doar fructe sau lapte sau mămăligă.

Să fii erou într-o societate în care toată lumea consumă haotic, fără limită, fără discernământ, fără măsură şi fără sens, e aproape o blasfemie! Cum să fii tu, unul singur, #EroulSaptamanii şi să te ridici împotriva celor mulţi care fac nopţi albe în faţa uşilor închise ale unor magazine care se deschid cu mare tam tam!Sau cum să ai capul pe umeri şi să nu aglomerezi secţiile de UPU la fiecare Paşti sau Crăciun? Cum să nu cumperi mereu, cu ochiii strălucind de dorinţă, mai mult, mai mult, mai mult?

Eu cred că eroi putem fi cu toţii, fiecare dintre noi şi toţi împreună! Să fii eror, într-o astfel de lume, este atât de simplu. Cum? Pur şi simplu, gândeşte dincolo de farfuria ta! Dăruieşte ceea ce ţie îţi prisoseşte, cumpără inteligent şi produ eficient! Cum? Punând bazele unor comunităţi sustenabile care să îşi poarte de grijă, care să crească pui de om şi să îi înveţe, la rândul lor, că este mult mai important CE FACI, CE LAŞI ÎN URMA TA şi mai puţin important CÂT CÂŞTIGI, CÂT CONSUMI, CÂT CHELTUIEŞTI…

Privindu-l pe Jamie, dar şi întorcând privirea spre trecutul nostru (bunii şi străbunii noştri) am (re)învăţat că simplitatea e cheia! Am găsit reţete interesante şi abordări noi, reinventări cum ar spune modernitatea… Am prins curaj şi încredere că pot să îmi cresc şi educ băieţii cu respect pentru cel care trudeşte pământul, cu dragoste pentru muncă, cu atenţie pentru natură. Pentru că, orice s-ar spune, educaţia se face încă din familie şi încă de la vârste fragede.

Iar dacă îmi încurajez copiii să înveţe să economisească, să consume eficient ăi să cumpere inteligent, o fac pentru sănătatea şi bugetul lor. De acum şi din viitor.Pentru că îmi doresc să ştie că, deşi eu le ofer tot ce pot şi cred că le este folositor, există copii pe lume care nu au avut, nu au şi nu vor avea niciodată tot ce noi luăm uşor, ca şi cum ni se cuvine.

Cele 3 idei aplicate de către mine şi familia mea pentru a economisi atunci când vine vorba de gătit sunt:
= întotdeauna pleacă la cumpărături având stomacul plin : Foamea dăunează grav (şi ireversibil sau prea târziu reversibil) bugetului!!! Dacă pleci la „luptă” flămând, rişti să te întorci acasă cu multe produse de care nu ai nevoie, pe care nu ştii cum să le combini şi/sau achiziţionate la un preţ exagerat!
= Încurajează producţia autohtonă, locală sau naţională!!! Prefer să cumpăr fructe şi legume proaspete, lactate, ouă, miere de albine, plante aromatice, etc. de la bătrânica din colţul pieţei, pe un preţ de nimic decât să îmbogăţesc marile lanţuri de supermarchet-uri!
= Nu cumpăr ceea ce nu cunosc sau nu îmi inspiră încredere!!! Prefer traseul invers, dacă aflu o reţetă/idee interesantă care conţine un aliment nou şi aş dori să o încerc, plec în căutarea aceluia. Altfel, ajung să cumpăr diverse care „sunt la ofertă”, dar nu le folosesc şi ajung, în cele din urmă, la coşul de gunoi!

Pe lângă aceastea, ar mai fi multe de spus, dar aspectul cel mai important este EDUCAŢIA. Care se face prin exemplul propriu (adulţi către copii, dar merge de minune şi invers, cel puţin la ultimele cîteva gerneraţii de copii), prin INFORMARE (cărţi, site-uri, seminarii, articole, etc.) şi prin IMPLICARE (responsabilitatea propriilor decizii, încurajarea celorlalţi să îţi urmeze exemplul, curajul de a te opri dacă mergi pe un drum greşit, etc.).

Provoc să îmi fie alături în această minunată călătorie pe aceste trei minunate doamne: Flori, Raluca si Oana.

De ce să-mi daţi mie premiul?

Pentru că îmi place să scriu despre lucruri pozitive, pentru că iubesc poveştile cu eroi mari şi puternici (fie, şi frumosi!:)) şi pentru că vreau (ŞI POT) să duc informaţia şi implicarea mea mai departe, în grupurile de mămici unde mă învârt, în parcurile unde îmi plimb copiii, în magazinele unde ne facem cumpărăturile, la alte şi alte familii. Şi, în plus, mi-ar fi tare drag să primesc o astfel de veste frumoasă, specială, pe 19 februarie, când e ziua mea!