Iubirea, ca formă de sclavie – Recenzie

Deși mă lupt cu timpul să citesc, nu am mai reușit de mult să postez o nouă recenzie. Poate am mai spus, dar pentru mine, pe lângă scris, cititul este o condiție esențială a sănătății mintale. Și eu țin la a mea 🙂

Așa că, îmi fac timp să citesc. Mă ascund la baie, dacă e nevoie, câte 10-15 minute sau închid ușa la bucătărie cât aștept să fie gata mâncarea. Mămicile știu de ce e nevoie de astfel de șiretlicuri.

Astăzi, despre o carte pe care îmi doream de multă vreme să o citesc. Dragostea în vremea holerei a lui Gabriel Garcia Marquez. Nu mai știu exact de unde am aflat de ea, dar am profitat de reducerile librăriei Humanitas și mi-am cumpărat-o. Da, eu mi-am făcut mie un cadou. Evident, abia așteptam să ajung acasă cu cărțile – pentru că am plecat cu câteva daruri pentru oameni dragi, care, sper eu, să îi bucure – și să încep călătoria mea.

Ultima carte a aceluiași autor care mi-a picat în mână (acum două mii de ani!) a fost Un veac de singurătate și nu-mi amintesc decât senzația, pe care am retrăit-o și acum, că … cade greu la stomac. Poate pentru că începutul e presărat de descrieri în cele mai mici amănunte, care, pentru mine, nu sunt dintre cele mai atrăgătoare. Dar, dacă am fost curajoasă și mi-am insușit, cel puțin pentru moment, lecția răbdării și am continuat, vreau să strig în gura mare cât de tare a reușit să mă prindă cartea asta.

Să fie clar…Nu renunț la cărțile de parenting (am promis recenzii după Dr. Laura Markham și nu uit !), dar în intervalul dcât sedimentez ideile de acolo merge și o altă lectură, de altă natură, nu?

Iubirea… poate fi ea o formă de sclavie? Dacă judecăm după trăirile personajelor din carte, Fermina Daza și Florentino Ariza, cu certitudine, DA. Nu vreau să vă divulg prea multe despre intrigă, dar o sa las aici, ca unealtă de atragere a potențialilor cititori, câteva citate, care mie mi-au plăcut, în mode deosebit.

În societate ajunsese să fie cea mai iubită, cea mai răsfățată, și tocmai de aceea, cea mai temută de toți, dar nicăieri nu i se pretindea mai mult și nu i se ierta mai puțin ca în propria gospodărie.Avea senzația că trăia o viață de împrumut: domnea ca o suverană absolută peste un vast imperiu al fericirii clădit de soțul ei, dar numai pentru el. Era conștientă că o iubea mai presus de orice, mai mult decât pe oricine altcineva, dar numai pentru el: o roabă supusă bunului său plac.

Poate părea cel puțin ciudat o astfel de idee despre iubire, acest secol în care femeile poartă pantaloni și par a decide atât de multe, atât în familie, cât și în politică, media, cultură, medicină, etc.

Și totuși… Iubirea are așa un fel al ei de-a complica și modifica lucrurile. Dincolo de latura senzuală a iubirii, dincolo de cât dă și cât cere fiecare, pare că mai mereu, femeia se pierde mai mult în iubire. Se oferă mai întreagă, se cenzurează mai des și cu mai multă putere. Cu siguranță, există și cazuri în care iubirea lui arde totul în jur, e atât de mare și de rotundă încât sparge orice limite și bariere, ține de cald și de foame și …. hrănește sufletele ca nici o altă hrană. Căci iubirea e hrană vie.

Cu toate acestea, pierdute printre noi, sunt sigură că există încă femei care percep iubirea ca pe o formă de supunere, ca pe o formă de a renunța – din păcate, aproape exclusiv – la ceea ce sunt și își doresc. Toate pentru calmul și bunăstarea familiei. Pentru creșterea și educarea copiilor. Pentru ca, în lume, EL să strălucească, mare și puternic.

Mi-a plăcut să citesc această carte – Dragoste în vremea holerei – și am descoperit cât de mult poți schimba sufletul și viața unui om. Cât de mult și de departe poți ajunge doar trăind cu și pentru iubirea ta, fie ea chiar o formă sublimă de sclavie.

O carte care nu este doar despre iubire, cât despre oamenii care iubesc. Despre oamenii care se (pre)fac în iubire și despre cei care se complac în neiubire. O carte cu multe pagini, cu puțin dialog, dar cu multă emoție și multă substanță.

O carte care mi-a fost călăuză într-o perioadă zbuciumată, plină de rugăciune și gânduri curate către cei aflați în nevoie. O carte care mi-a vorbit oameni și timp, despre iubirea ca formă de sclavie de-a lungul anilor, despre încredere și răbdare.

O carte căreia vă invit să îi dați o șansă, chiar dacă poate speria prin dimensiune, inițial…

PS – Domnul soț spune că a văzut filmul, eu nu știu sigur dacă e în regulă să amestec percepția mea de acum, după citirea cărții cu cea a unui regizor în ecranizarea acestei cărți. Dacă sunt printre voi persoane care au văzut filmul, m-aș bucura să-mi scrieți cum vi s-a părut 🙂

Curaj, mâine va fi soare – Recenzie Elena Ferrante

Mi-am propus ca, pe lângă postările mai „personale” despre mine și ai mei oameni de suflet să scriu, când și când, despre ceea ce citesc. Mult, puțin, cât reușesc să citesc…Să rămână o impresie proaspătă, vie, poate va ajuta și pe voi să căutați cartea, poate îmi vin mie idei noi și poate descopăr, cu ajutorul recomandărilor de la voi, câteva titluri interesante.

Astăzi, câteva idei (personale, cum altfel?) despre Zilele Regăsirii Mele de Elena Ferrante.

zilele regasirii mele recenzie

 

O carte care m-a răscolit, care mi-a adus aminte că de fiecare dată, după zile negre și lungi, iese soarele. O carte ca o viață, cu sus și jos. Cu lacrimi și zâmbete. Cu iubire și despărțiri. Cu păreri de rău și răzbunare. Cu facturi, grija zilei de mâine și vise pentru viitor.

O colecție de cuvinte și pagini (234 pagini, mai exact) scrise tocmai pentru a spune – Curaj, mâine va fi soare!

O carte abruptă care mi-a dat timp să respir, să gust realitatea care ar putea să devină „a mea”, oricând. O carte despre o femeie puternică. Despre un om și tot ce zace ascuns, despre pasărea rănită care se însănătoșește după lovituri crunte. Și zboară din nou. Liberă, sus, cât de sus poate.

Mereu mi-am închipuit că trebuie să iubești cu toată ființa ta. Și apoi, cândva, într-o zi oarecare, mi-am dat seama că iubirea nu trebuie să fie jertfă până la capăt. Și că orice iubire, mai mare sau mai mică, în timp, se modifică. Primește valențe noi, te ajută să crești și să te dezvolți. Fără a te condiționa sau limita. Da, chiar și în prezența copiilor, ratelor și/sau a grijilor zilnice.

Am citit cartea repede. Câte puțin în fiecare zi. Am rupt din timpul meu de somn sau am cules și lipit laolaltă cele câteva (puține!) minute în care minunile nu păreau să aibă neapărat nevoie de mine. Mă bucur că am reușit să citesc, să simt și să gust această carte.

Face parte dintre acele substanțe magice care alcătuiesc, în doze neștiute, dar precise, combustibil pentru suflet. Pentru că în vremuri de furtună, să pot respira adânc și să îmi spun, încă o dată: ” Curaj, mâine va fi soare!”

Eu am citit-o încercând să îmi închipui cum ar fi dacă… Exercițiu pe care îl fac de multe ori, citind. Sunt sigură că alți cititori vor avea reacții de genul „Ce bine că eu nu sunt acolo/așa” sau ” Doamne ferește! Eu niciodată nu voi face/spune/crede asta!”

E ok. Cititul este o experiență personală. Mi se pare atât de minunat tocmai această magie a scrisului prin care, fiecare, în fotoliul confortabil al inimii sale, trăiește povestea citită când și cât vrea. 🙂

Lecturile, ca și drumurile fiecăruia dintre noi, sunt alegeri. Conștiente sau doar impuse, de fiecare dată ALEGEM ceva, renunțând la altceva. Tu ce alegi? Să îți plângi de milă, să te vaiți și să gasești rezolvarea, răspunsul în afară? Cauți soluția la ceilalți, în reacțiile sau acțiunile lor?

Sau ALEGI să crești, să te cultivi cu gânduri bune, frumoase… cu iubire și încredere?

Oricât de greu ar fi, ALEGE să îți spui – Curaj, mâine va fi soare! Privește în sus, mereu în sus. 🙂

priveste in sus

Nu-i așa că parcă, parcă vi se face poftă de o lectură captivantă? Sper! Și aștept să îmi strecurați aici, în comentarii, titluri care v-au acaparat atenția!:)

PS- Pentru curioși, NU, nu intru în depresie… Viața este atât de frumoasă încât merităm să trăim fiecare clipă la intensitate maximă.

PS2 – Azi, e cu… La mulția ani, dragoste!!!