Empatia – ce este și ce NU este (note de lectură)

Această postare despre empatie este una dintre cele mai muncite postări. Am pornit la drum încercând să fac un conspect al primei cărţi a minunatei dr. Laura Markham. Odată cu pătrunderea în tainele acestei interesante lumi, empatia şi toate conceptele care o întregesc, mi-au devenit prieteni de cursă lungă.

Glumind puţin, cred că domnul soţ ar fi în stare să vă lase vorbind singuri, dacă îi strecuraţi, în orice conversaţie, empatia. 🙂

Cu toate acestea, pentru cei care habar nu au despre ce vorbesc eu aici, voi încerca să subliniez câteva noţiuni teoretice esenţiale.

Ce este empatia?

  • Ascultare şi acceptare fără presiunea de a rezolva/repara ceva
  • Oglindire, admitere şi reflectare a comportamentului/trărilor şi manifestărilor celor pe care îi avem în faţă
  • Respectarea unor limite sănătoase.

Ce NU ESTE EMPATIA?

Empatia NU ESTE  permisivitate.

Empatia NU ESTE rezolvarea problemei.

Empatia NU ESTE acord asupra unui comportament/mod de acţiune.

Empatia NU ESTE o suită de întrebări pentru a clarifica CE anume provoacă un comportament.

Empatia NU ESTE analiza unui comportament sau a unei relaţii.

Empatia NU ESTE dramatizarea situaţiei.

Empatia NU ESTE, în nici o situaţie, contestarea emoţiei resimţite sau arătate.

Empatie NU ESTE o încercare de înveselire.

 

Poate tocmai acest concept de empatie este (sau poate deveni) un punct de plecare în încercarea de a privi puţin altfel creşterea şi, mai ales, educarea copiilor noştri.

Scriam zilele trecute despre ideile şi curentele de gândire care i-au marcat pe părinţii noştri în vremea când noi, adulţii de azi, ne formam. Sunt convinsă că au făcut cum s-au priceput mai bine pentru a ne scoate oameni frumoşi, buni, corecţi şi că parte din ceea ce am devenit li se datorează. Le sunt recunoscătoare părinţilor mei pentru că ne-au purtat de grijă şi au aşezat în sufletul şi mintea noastră, combustibil util şi dătător de viaţă.

Pe măsură ce creştem, ne putem folosi tot mai abil cuvintele şi poveştile pentru a ne regla sentimentele. Dar până ajungem acolo, e lung drumul. Şi tot greul luptei cu astfel de sentimente este dus de oamenii dragi care ne au în grijă. Fie că vorbim despre părinţi, bunici sau doamnele educatoare/învăţătoare, cred că este important, pentru copiii de acum (croiţi puţin altfel decât noi, la vârsta lor) să fim la curent cu noi modalităţi de a lucra şi creşte.

Dacă  nu era evident încă din scrierile mele pe teme de parenting (dacă sunteţi curioşi, vă invit să daţi o căutare după acest termen pe blog), eu cred foarte tare în ideea de a construi împreună. Am descoperit această aplecare şi la dr. Laura Markham, şi la frumoasa şi blânda Otilia Mantelers (pe care am cunoscut-o la conferinţa susţinută la Piatra Neamţ), dar şi la mai puţin cunoscutele (dar de asemenea apreciatele), Ioana (Prinţesa Urbană) sau la Urania Cremene (ultima dintre conferinţele de parenting la care am participat).

Cred de asemenea, în vorbele lui Harold Hulbert:

Copiii au nevoie de iubirea noastră mai ales atunci când par să o merite cel mai puţin.

Parafrazând-o pe dr.Laura Markham, cele mai profunde nevoi ale copiilor pot fi descoperite într-una dintre următoarele categorii:

  1. Să ştie că părinţii îi adoră, le place să aibă grijă de ei şi se îngrijesc de fericirea lor (nevoia de preţuire, siguranţă, stimă de sine)
  2. Să se simtă cu adevărat văzuţi, cunoscuţi, acceptaţi şi apreciaţi, cu tot cu aspectele lor „ruşinoase” ca furia, gelozia, meschinăria şi lăcomia (nevoia de iubire necondiţionată)
  3. Să rămână conectaţi cu fiecare părinte, prin clipe petrecute frecvent împreună, într-un mod relaxat, jucăuş, nestructurat şi pentru a se afirma pe sine. (nevoia de intimitate şi apartenenţă)
  4. Să îşi proceseze emoţiile dificile din viaţa de zi cu zi (nevoia de plenitate emoţională şi acceptare de sine)
  5. Să deprindă noi abilităţi (nevoia de autonomie, independenţă şi încredere în sine)
  6. Să acţioneze din proprie iniţiativă pentru a avea un impact asupra lumii (nevoia de autodeterminare şi putere)
  7. Să îşi aducă contribuţia (nevoia de valoare, sens).

Mergând mai departe cu raţionamentul acesta, orice comportament inadecvat al copilului este un semnal de alarmă, un SOS că există nevoi nesatisfăcute sau sentimente/situaţii dificile pe care copilul încearcă să le proceseze. Spre exemplu, câteva clipe de atenţie completă a părintelui faţă de copil şi lumea sa, ar putea împlini nevoia de dulce mult mai bine decât o bomboană. De ce? Pentru că puiul de om nu ştie încă să descifreze foarte exact CARE NEVOIE nu este împlinită şi CERE atât cât poate percepe el cu mintea/sufletul lui de 1-2-3-4-X ani. Există cazuri de oameni mari care procedează la fel şi abia târziu în viaţă reuşesc să descopere ce anume stă în spetele poftei/adicţiei respective.

Când oferim unui copil anxios ocazia de a-şi procesa vechile temeri, îl ajutăm să facă pasul către curaj şi libertate, din toate punctele de vedere ale vieţii lui. Interesant cum o adicţie cu care vă luptaţi, poate, de ani de zile, vă apare acum într-o cu totul altă lumină, nu? 🙂

Dacă v-a plăcut această postare, vă invit să vă abonaţi la postările blogului (pe e-mail sau prin urmărire a paginii de Facebook – Blogul Irinei.

De asemenea, dacă vă interesează subiectul/conspectul meu din cărţile dr. Laura Markham, aştept să îmi lăsaţi un mesaj conţinând adresa de e-mail şi veţi primi, bonus, o lucrare de parenting în format .pdf şi/sau o colecţie de poveşti vindecătoare pentru voi şi copilul vostru.

Ştiu că trăim într-o epocă a vitezei, că sunt multe informaţii, care mai de care mai colorate şi o parte dintre ele nu ne sunt necesare, ne agasează şi ne consumă timpul (şi aşa puţin, deci foarte preţios!). Promit să nu vă bombardez căsuţa de e-mail cu reclame sau spam, veţi fi doar la curent cu ceea ce scriu, cu gândurile şi proiectele mele. Vorbele şi semnalele de la voi îmi fac întotdeauna plăcere şi îmi propun să creem o comunitate frumoasă, activă, în jurul ideilor în care credem! 🙂

 

Sursă foto: http://www.batanga.com/curiosidades/7378/que-es-la-empatia

Cum alegi încălţările potrivite pentru copii?

Iată/Sper că vine (în sfârşit!) vremea frumoasă şi ne bucurăm cu toţii. Nu ştiu cum o fi la voi, dar la mine acasă e vremea de scos,curăţat,sortat, evaluat şi eventual cumpărat adidaşi pentru copii. De ce? Pentru că vremea caldă înseamnă multe activităţi afară. Iar alergatul (da, la 2 şi la 4 ani, alergatul este o activitate în sine) pe afară, fotbalul, plimbările cu rolele/tricicleta şi/sau excursiile pe deal/munte sunt parte integrantă a vieţii.

Trecând peste faptul cî, după o zi lungă de muncă, plină de legături  telefonice, de încărcat/descărcat adrese în cele X conturi din programul Y, după mape de întâlniri, după cafeaua de dimineaţă şi cea de la 13.15 (nu ale mele, că eu nu beau cafea decât rar, aşa cum mă lăudam acum o vreme), mami bloggeriţa este numai bună de alergat după păţări (=păsări), de bătut migea (=mingea) sau participat la întreceri (unu, do, ci, tat!=unu, doi, şi start!). Să purcedem deci la joacă în aer liber, că doar e sănătate curată, nu?

Dar, înainte, cum facem cu adidaşii pentru copii? Sunt tare curioasă voi, cititorii mei, cum alegeţi, de unde, în funcţie de ce criterii şi eventual, sfaturi privind acest subiect pentru cei care nu se confruntă ÎNCĂ, la momentul azi, cu aceste probleme.

Cum spuneam, cei doi pitici din dotare aleargă. Fiecare după putinţă, dorinţă şi pricepere. Cel mare are deja preferinţe – „eu vreau încălţările cu Spider, cravata roşie şi fără căciula! – în vreme ce puiul de om numărul 2 este mult mai vocal şi mai puţin explicit – „Nu bun ata!!!” . Bun, deci, prin urmare este musai să am la dispoziţie măcar câte 2 perechi de încălţări pentru fiecare pereche de picioare. Asta este ideea de la care am pornit la capitolul adidaşi copii. În plus, fiecare dintre cei 2 ştrumfi alergători are o pereche de „încălţări de bălţi”= cizme de ploaie care trebuie musai să fie uşoare, colorate şi impermeabile.

Dacă ne aruncăm privirile în magazinele care comercializează încălţări pentru copii, descoperim o gamă variată de modele, forme, materiale şi texturi. Subliniez faptul că oferta pentru fete mi se pare mult mai generoasă, iar eu, ca mamă de băieţi, îmi cam bag unghia în gât, dar trecem peste acest detaliu.

Ce alegem? Luăm încălţări de o bună calitate (pe care, de fapt, o cam bănuim/ghicim/sperăm, că nu prea ştim sigur ce noroc vom avea), la un preţ care ne cam descurajează să avem schimburi la încălţări. Sau… luăm încălţari mai ieftine, sperând că vor rezista măcar un sezon, dar luând în calcul şi varianta de a le înlocui dacă nu rezistă.

Personal, am optat, pe rând, în funcţie de disponibilităţile financiare de la momentul respectiv şi de răbdarea copilului implicat, pentru fiecare dintre cele două opţiuni. Astfel, am avut încălţări rezistente, frumoase şi mult plimbate pe care le-am cumpărat fără eforturi financiare colosale. Am avut, de asemenea, adidaşi de copii mai scumpi, mai de fiţe/firmă, care nu numai că nu şi-au scos banii, dar m-au dezamăgit din n motive.

Copiii au mai primit încălţări în stare bună de la prieteni/cunoscuţi, pe care le-am folosit preponderent la joacă. Despre unele dintre ele am doar cuvinte de laudă. Unele sunt, într-adevăr, produse foarte bune, care arată foarte bine şi încă îşi fac treabă, după 2 copii. Despre acestea, nu ştiu cât au costat şi de unde au fost achiziţionate, deci nu pot exprima o părere clară despre calitatea, raportată la preţul de achiziţie şi rezistenţă în timp.

Probabil că undeva, în copilăria mea, mi-a fost indusă această idee conform căreia un lucru/obiect este BUN/PREFERABIL/VALOROS dacă şi numai dacă există un raport corect între preţul plătit la achiziţie şi durata de viaţă/folosinţă a bunului respectiv.

Copiii mei sunt încă mici, aşa că schimbăm încalţările odată cu schimbarea sezonului. Încerc, pe cât posibil, să am câte 2 perechi pentru fiecare sezon şi, recunosc, am mare noroc pentru faptul că, pentru cel mic, am putut refolosi o parte din încălţările celui mare. Exista un întreg traseu prin care hăinuţe, jucării şi încălţări sunt transmise între 2-3 generaţii de copii. Mi-e drag să dau mai departe lucruri pe care noi nu le mai folosim şi am primit, de multe ori, cu bucurie, de la alţii astfel de lucruri. Pe de altă parte, sunt recunoscătoare copiilor mei că nu am ajuns ÎNCĂ la timpul în care copiii să se încalţe exclusiv cu ce vor ei.

Da, este foarte adevărat că am început să îl consult pe cel mare în legătura cu ceea ce cumpăr pentru el. Vorbesc aici despre haine, încălţări, jucării, activităţi, etc. Încerc să îi explic, pe înţelesul lui, cât pot de clar şi simplu, care sunt CRITERIILE după care ar trebui să aleagă o variantă sau alta. Mai mult, pentru a nu isca lupte de putere la acest capitol, sondez iniţial piaţa singură, ochesc 2-3 variante care pe mine mă mulţumesc şi i le prezint pe acelea, oferindu-i posibilitatea de a decide el.

Veţi râde, poate, sau veţi ridica din sprânceană, aşa cum mi se întâmplă uneori, în magazin. Dar, pentru noi, funcţionează această metodă. Nu prea se întâmplă să ies din magazin cu copilul urlând din tot sufletul şi nici să ajungem acasă cu o pereche de încălţări care rămân nepurtate. DAR asta înseamnă, de multe ori, negociere de câte 10-20-30 de minute în magazin, răbdare şi explicaţii şi empatie şi un zâmbet mare. Înseamnă, de asemenea, că îmi fac timp să văd ce anume doreşte copilul meu, DE CE e musai să fie X şi nu Y şi, în plus, timp/energie să caut şi să găsesc varianta care este cel mai aproape de suma dorinţelor lui şi nevoilor mele, raportate la persoana lui.

Luând în considerare faptul că picioruşele mici cresc atât de repede, câteodată mi se pare că mai mare e daraua decât ocaua şi că soluţia cea mai bună ar fi să cumpăr încălţări cu preţ modic, de o calitate acceptabilă, pentru că oricum le voi schimba foarte repede.
Am descoperit, cu timpul, că pe termen lung, există bunuri pentru care merită să plăteşti un preţ mai ridicat, în vreme ce pentru altele, diferenţa de preţ între produsul cotat DE TOP şi unul mediu nu are susţinere în realitate, respectiv diferenţa de calitate nu este una pe măsură. O vorbă destul de cunoscută spune „suntem prea săraci ca să cumpăram lucruri ieftine”. Aşa o fi?

Voi cum alegeţi încălţările pentru copii? Câte perechi de adidaşi au copiii voştri şi cât de des le cumpăraţi încălţări noi? Acceptaţi să trasmiteţi încălţări de la un copil la următorul, dacă sunt încă în stare bună sau achiziţionaţi altele noi, pentru fiecare copil în parte?

Tu știi cât de multă RISIPĂ faci?

Pentru că recent au existat ceva probleme cu apa de la robinete, în orașul meu, mi-am dat seama câtă risipă facem, majoritatea dintre noi, fie că știm sau nu.

La ce fel de risipă mă refer, veți întreba… Ei bine, să începem cu RISIPA de APĂ. În două zile fără apă curentă la robinet, dar cu provizii atent dozate, în bidoane dinainte pregătite, mi-am dat seama cât de mult pierdem din vedere importanța acestei resurse. Câtă apă consumăm spălând vasele sau clătind cada, de exemplu. Un exercițiu simplu pe care îl putem face fiecare, în încercarea de a conștientiza cât anume pierdem din neștiință/neputință/nebăgare de seamă? Privește cadranul apometrului de la baie înainte și după ce te-ai spălat pe dinți. Cât timp durează, în medie, această activitate și de câte ori pe zi? Oprești apa cât timp speli dinți sau o lași să curgă, din inerție? Acesta este doar un exemplu de risipă.

Pe de altă parte, câtă mâncare cumperi în fiecare săptămână și cât din ea arunci apoi pentru că se strică, nu se mai consumă, nu îți mai place sau din alte motive? Cât din pâinea cea de toate zilele devine firmituri sau se usucă/mucegăiește? Cât din fructele din casă sunt consumate și cât se strică? Alte cazuri de risipă!

Dacă ducem discuția la un alt nivel, putem vorbi și despre… risipa emoțională, dacă vreți. Lucruri pe care le simțim, dar nu le arătăm. Din n motive. Cuvinte și idei care ne vin în minte (poate nu întâmplător!) și pe care le pierdem pentru că suntem prea atenți la TV, la telefonul mobil sau la feed-ul de FB. Gesturi pe care le primim și/sau le facem care rămân fără finalitate. Pentru că suntem mereu grăbiți, pentru că avem de spălat, pentru că vine dimineața, pentru că sună soacra, pentru că…

Cât din ceea ce ai de oferit lumii constați, într-o zi în care se aliniază altfel planetele, că ai risipit pe oamenii sau relațiile nepotrivite? Cât timp risipim, de-a lungul vieții, făcând ceva care nu ne pasionează sau care ne consumă prea mult/repede resursele de energie/răbdare/creativitate?

Tot risipă și aici…

Ar trebui să fim mai atenți puțin. Să trăim mai conștient. Să ne implicăm mai mult. Să avem curajul de a ALEGE să eliminăm risipa. Sau măcar să micșorăm ponderea ei în viața noastră. Pentru că nimic, pe lume sau în inimă, nu este veșnic. Și toate resursele noastre sunt limitate.

Tu știi câtă risipă faci? Te provoc să ridici mâna și să te opui risipei. Să consumi inteligent, dacă tot ai dreptul de a alege ce cumperi/mănânci/iubești/citești/asculți. Te provoc să găsești modalități noi de a salva, de a da forme noi și de a modela frumos tot ceea ce merită păstrat.

Sunt sigură că nimic nu este întâmplător pe lume. Cu siguranță, fiecare dintre noi, ajunge la acel moment AHA când și dacă este pregătit. Pe unii îi lovește mai des și mai tare, pe alții mai puțin sau mai tandru de nu-și dau săracii seama. Cu toate acestea, cred, cu toată ființa mea că noi, împreună, putem și trebuie să devenim, să creștem, să evoluăm. De-asta poate, scriu câteodată aici. Ca să realizez cât de important e mesajul care mă trezește. Și dacă el ajunge ȘI la voi, dacă vă ajută să faceți un anume pas, să luați o decizie, să continuați o luptă sau să alegeți un drum, e ok. E puțin poate, dar e un început. Un pas mic, dar cred că va fi urmat de alții.

 

Aproape 3 luni în colectivitate. Impresii

Au trecut deja aproape 3 luni de când puiul mic de om este integrat în colectivitate. Vă scriam la începutul anului cât de mult m-am luptat cu gândurile, cu mine, cu listele pro și contra. Pentru că sunteți prietenii mei și pentru că sunt sigură că există și aici oameni (mămici, în special, dar nu numai!) care se întreabă dacă au luat decizia corectă despre sau cum va reacționa puiul la integrarea (și după) în colectivitate, voi lăsa aici câteva impresii ale mele despre cum a perceput puiul de om noua ordine zilnică – orele în colectivitate.

  • Plânsul la despărțire – A durat mai puțin decât la primul copil, care, fie vorba între noi, a fost integrat (sau am încercat sî facem asta) puțin mai repede: 2 ani și 8 luni la M. versus 2 ani și 6 luni jumate acum, la P. Noi am ales să facem o integrare treptată, adică să îl lăsăm la program scurt în primă fază. Asta înseamnă că ajungea în colectivitate  în jurul orei 8.30 dimineața și îl luam acasă după masa de prânz, în jur de 12.30. Am ascultat sfaturile Alinei de la Start Academy (de fapt, îmi place să cred că am ajuns să fim partenere cu drepturi egale :P) și am început să mergem după ce grupa era deja formată, copiii ceilalți se obișnuiseră deja unii cu ceilalți și de la mijlocul săptămânii (orice părinte de copil preșcolar vă poate spune că lunea – prin extensie lunea de după vacanță – este o zi grea). Mai sunt zile în care despărțirea se face mai greu, dar de cele mai multe ori, lucrurile decurg exact cum ar trebui. E important să aveți răbdare cu puiul de om, să îl observați și ascultați, cu empatie.
  • Masa  Deși P. cel mic este un mâncăcios, mi-am făcut și eu griji în ceea ce privește mâncarea (cât, cum, cu cine, etc.). Pentru că este încă alăptat, știam că existau zile în care refuza să mănânce la măsuță, dar recupera înainte de nani, în momentele noastre de alin(t). Pe de altă parte, eu și familia mea nu consumăm carne și derivate, opțiune pe care ne-o asumăm dar care este o probă de foc pentru intrarea și viața în colectivitate. Am găsit înțelegere și am primit asigurări că nu se va trece peste dorința mea de a gestiona și alege ceea ce primește de mâncare puiul meu. Ca și la creșele de stat, există meniul afișat, se poate comunica deschis și nu am avut nici o problemă de ordin culinar/alimentar, cum am mai auzit și cum, din păcate, se mai întâmplă chiar și la cele mai… căutate creșe/grădinițe.
  • Timp de joacă – Un alt aspect important (pentru mine) care a cântărit mult în alegerea unei creșe private. Pentru că puiul de om este suficient de mic încât să nu poată solicita/comunica de ce anume are nevoie, dar destul de mare și activ pentru a avea nevoie de supraveghere atentă permanent și de parteneri răbdători, activi și implicați de joacă, m-am bucurat că ne-am găsit locul într-o grupă micuță (sub 10 copilași), cu minuni de vârste diferite. Poate că, la prima vedere, ideea de a-ți lăsa odorul pe mâna unor necunoscuți, printre copii mai mari decât el nu este cel mai bun prieten al unei mămici. DAR… am trăit aceeași experiență și cu primul copil, deci am putut observa beneficiile, pe termen lung. Care sunt acestea? Comunicare și mobilitate mult îmbunătățite, socializare naturală, perspectiva unor prietenii cu folos.
  • Viruși și microbi – Una dintre fricile oricărui părinte, odată cu intrarea în colectivitate : îmbolnăvirile dese. Parțial pentru că P. s-a imunizat destul de mult anul trecut, primind cu brațele deschise de bebe toți virușii pe care îi aducea acasă fratele mai mare, parțial datorită moștenirii de anticorpi primite prin laptele matern și parțial prin grija mămicilor de schimb de la creșă (copiii sunt triați ȘI în funcție de starea de sănătate, cei care sunt/par a fi deja bolnăviori își desfășoară activitatea separat, dacă nu pot fi luați în familie sau starea lor s-a modificat simțitor pe parcursul zilei), domnul meu mititel nu a lipsit nici o zi. E adevărat că am trecut prin vreo 2-3 sesiuni cu mucișori (a fost văzut de doctorul nostru, nu exista nici un semn care să recomande retragerea din colectivitate și am apelat la remedii naturale/naturiste, de fiecare dată în câteva zile puiul era ca nou. O mare bilă mare pentru spațiile largi și posibilitatea de utilizare diversă pe care le are locul unde mergem noi – se poate aerisi suficient de des.
  • Socializare în deplasare – Fiind al doilea copil și avându-mă pe mine ca mamă, puiul de om a primit din plin socializare, încă de foarte devreme. Am fost cu el la petreceri de copii, la locuri de joacă, am organizat și participat la play dates și ne petrecem destul de mult timp în aer liber, aproape pe orice vreme. Petru iubește copiii și suferea de lipsa lor odată cu plecarea fratelui mai mare la grădiniță. Deși mă așteptam să dureze mai mult, după primele două săptămâni copilul meu se trezește în fiecare dimineață și aleargă în pijama la ușă, cerând insistent să meargă la „Pupii”=Copii. După alte vreo două săptămâni a început să strige prin casă diverse persoane de acolo 🙂 Au existat perioade în care copilul meu sau ceilalți au trecut prin faze mai războinice (cu împins, mușcat sau lovit copiii), dar prin comunicare, joc și atitudinea potrivită (iar subliniez că educatoarea și părinții trebuie sa lucreze în echipă, da?), acum sunt bucuroasă să descopăr un colectiv frumos, care se joacă zâmbind și învață râzând.
  • Activități și dezvoltare – Sunt convinsă că fiecare copil se dezvoltă într-un ritm propriu, nu e recomandat (în special pentru sănătatea ta mentală, mami!) să faceți comparații între copii, chiar ai aceleași familii. Pe de altă parte, vorba mamei mele „pui bun, iese bun”, cred cu toată ființa mea că investiția (sună mai bine decât sacrificiul, nu?) de atenție, de răbdare, de timp, de iubire necondiționată aduce beneficii pe termen lung. Așa că, da! Sunt mândră că puiul de om vorbește suficient cât să ne înțelegem, se mai joacă și singur, numără până la 10 (după mine, în română și engleză), desenează, împarte jucării, etc. Marea majoritate a acestor activități au început cu mine, acasă, dar s-au îmbinat și continuat firesc, prin activitatea de la creșă. Poate nu toată lumea are timp/chef/energie să facă astfel de exerciții cu puiul de om (fie că e unul, fie că sunt mai mulți) și, cu siguranță, de multe ori, acest timp trebuie rupt de altundeva. Eu am spus și o repet, prefer să petrec timpul cu puiii mei de om și mai puțin cu cârpa de praf, mopul, vasele și cartea de bucate. E o alegere asumată și nu regret deloc :)!

Pe final, aș vrea să vă spun că mi se pare foarte potrivit faptul că cei mici sunt sunt încurajați să se joace ȘI neconvențional, că noi, părinții, putem vedea, aproape în timp real, ce activități fac puiii de om și sunt sigură că sunt câteva argumente care vor cântări greu pentru cei aflați în căutarea soluției potrivite. Nu am mai reluat aici argumentele pentru a alege o creșă, fie ea una de stat sau privată, le găsiți în prima postare, dar mi se pare important să primim ceea ce ni se promite și fiți sigure că voi sancționa orice comportament nepotrivit, așa cum acum am ales să mă laud cu timpul și achizițiile noastre la creșă.

Am aflat (pe surse, că tot se poartă!) că în curând va exista și un loc de joacă exterior ,la creșă și sunt foarte încântată că cei mici vor consuma vitamina D naturală, sub forma razelor de soare.

Momentul în care faceți intrarea în colectivitate a copilului este important, dar nu lăsați stresul să vă răpească emoția unui nou început, alături de puiul de om. Și, mai mult, nu lăsați pe nimeni să vă convingă de faptul că un copil se crește doar cu bani. Alegeți în cunoștință de cauză și, dacă simțiți că lucrurile nu sunt cum v-ați dori, reîncepeți căutările!

Femeia cu F mare – La mulți ani!

Femeia cu F mare este femeia puternică. Este cea care ALEGE să se ridice de fiecare dată, după ce cade. Care ALEGE să își șteargă lacrimile și să își suflece mânecile pentru a curăța, a strânge, a șterge, a lipi, a repara sau a înlocui.

Femeia manager care gândește cu inima și decide cu mintea. Femeia care închide ochiii și vede dincolo de mirajul lui AZI, dincolo de CADOUL MARE, cu fundă, dincolo de zâmbetul ne/prefăcut, dincolo de elogiul de moment și de finish-ul cursei de acum.

Femeia cu F mare este femeia soldat, care îmbracă uniforma și crede în puterea ei. Care duce loialitatea, devotamentul și respectul pentru țară, pentru oameni și pentru viață. Este femeia care îmbracă haina datoriei și se dă pe sine altora, punându-se, trup și suflet, mai prejos de ei. Este femeia CARE ARE FRICI, dar alege, din iubire și curaj nebunesc, SĂ ȘI LE ÎNVINGĂ. Așa cum e prietena și tiza mea, Irina P.

Femeia cu F mare este femeia doctor, care alină, care veghează, care caută neîncetat soluția care vindecă. Este femeia care citește, care ține minte, care face echipă și care, neobosită, nestrămutată în credința ei, își întinde brațele puterii pentru a mai alunga o durere, o maladie, o nevroză, o suferință. Cum sunt atâtea femei pe care le port mereu în suflet și pentru care mă rog mereu. Cum e Anca, Alina, Parascheva, Rivona sau altele, fără nume azi, dar cu inimă și suflet cât să cuprindă toată recunoștința.

Femeia cu F mare este femeia aviator sau femeia pilot de elicopter.

Femeia cu F mare este educatoarea, învățătoarea sau profesoara care va dăinui, dincolo de ani, în ciuda lor chiar, prin zecile de copii care scriu, citesc, au încredere în ei, își urmează pasiunile sau luptă pentru visele lor. Pentru că astfel de oameni trebuie să fie dintr-un aluat aparte. Pentru că ELE, fiecare dintre aceste doamne, fiecare femeie cu F mare, lasă în noi, cei care le cunoaștem, care le descoperim cu grijă sau cu grabă, cu voită atenție sau din pură întâmplare, amintiri și vorbe pe care le vom purta, de-a lungul drumurilor noastre. Mulțumim, Doamne frumoase și bune!

niciun-alt-barbat-nu-s-ar-casatori-cu-mine-daca-mi-ar-ti-secretul-ce-face-femeia-in-timpul-liber-201605

Mulțumim pentru lecțiile oferite, pentru clipele investite, pentru lacrimile șterse, pentru visele colorate pe care ni le-ați apropiat. Mulțumim pentru că ați ALES să formați din mici bulgări de carne OAMENI! Mulțumim pentru că ați avut răbdare, pentru că ați crezut în noi, când eram mici și (poate) neînțeleși sau nevăzuți. Mulțumim pentru că ne-ați ținut mâna și ne-ați călăuzit pașii. Mulțumim pentru că ați ales să scoateți la iveală, cu infinită oboseală poate, nestemata din fiecare mic pui de om.

Femeia cu F mare este, adesea, femeie mamă și tată, e al naibii de greu, dar nu se încovoaie sub această povară. Și merge înainte zâmbind, mirosind a parfum și arătând că se poate. Că e nevoie de multă iubire, de mult curaj, de mult devotament și multe sacrificii. Vă admir și aș vrea să vă iubiți mai mult! Să știți că sunteți mai puternice decât credeți, uneori. Că ați fost alese să duceți la capăt această misiune. Sunteți frumoase, sunteți bune și mai presus de orice, sunteți, fiecare dintre voi, femeia cu F mare care crește oameni!

Femeia cu F mare este prietena care te ascultă când plângi sau simți nevoia să taci, doar. Este femeia care te ține de mână și te mângâie când ești dezamăgită. Este cea care îți răspunde oricând la telefon. Este cea care ar putea să te dojenească ori de câte ori e nevoie, fără ca tu să simți vreo ironie sau vreo durere din vorba ei. Este acea jumătate a prieteniei care învinge distanța, timpul sau oboseala. Pentru că e acolo. Și asta este cel mai important lucru.

Femeia cu F mare are multe roluri, multe responsabilități și multe denumiri. O poți recunoaște și tu, pe stradă, printre vecine sau la muncă. Cu siguranță ai măcar o astfel de femeie, în grupul de prietene. Pentru fiecare dintre ele, sper ca acest text să aducă măcar un zâmbet acum, la început de primăvară! La mulți ani, Femeie cu F mare!

 

 

Conferințele părinților – Dr. Laura Markham la București

Aceasta este prima postare rezultată din experiențele trăite/simțite la conferința organizată de Totul despre mame la Rin Grand Hotel cu participarea Dr. Laura Markham. Dincolo de bagajul de cunoștințe, de emoțiile adunate și de energia debordantă pe care le-am adus cu mine, sunt mândră să mă număr printre partenerii media ai evenimentului.

300x250

Celebrul psiholog clinician american Dr. Laura Markham a  „antrenat” la București în perioada 14-15 noiembrie aproape 500 de părinți în arta mai bunei înțelegeri a propriilor emoții pentru a crește copii fericiți. Dr Laura Markham a fost încântată de întâlnirea cu părinții români  la cele patru conferințe pe care le-a susținut și speră ca sfaturile ei să fi adus mai multă lumină, iar aplicarea lor să aducă mai multă bucurie în familii.

 

Voi scrie, pe îndelete (în postări viitoare, așa că vă invit să vă abonați la newsletter) despre fiecare dintre cele 4 teme abordate:

  1. Părinți liniștiți, copii fericiți – Cum să ne îndrumăm copiii să coopereze fără a apela la țipete, mite, amenințări sau pedepse 
  2. Creșterea unui copil inteligent emoțional – Cum dezvoltă copiii respect de sine, rezistență la stres și atașamente sănătoase în loc de codependență
  3. Părinți liniștiți, frați fericiți –  Cum să abordăm problema certurilor între frați și să creștem frați prieteni pe viață
  4. Mindfulness și gestionarea emoțiilor – Parenting liniștit: cum să înlocuim țipetele cu conectarea

Deocamdată, ca să vă fac „poftă”, doar câteva informații de bază.

Dr. Markham a vorbit părinților despre propria vindecare, a oferit instrumente eficiente pentru gestionarea emoțiilor și crearea armoniei în familie. Le-a amintit părinților că prin controlul copiilor se pierde de fapt, compasiunea față de ei, că fiecare pedeapsă afectează negativ dezvoltarea intelectuală și emoțională a copiilor, iar „forța provoacă rezistență, în vreme ce compasiunea naște influență”. Din punctul de vedere al specialistului american „Cel mai  important lucru pe care trebuie să îl reținem este faptul că doar dragostea și încrederea contează”, așa cum reiese din comunicatul de presă post eveniment.

Dr Laura Markham in Romania

Organizatorul conferinței, doamna Despina Bădescu, redactor-șef al platformei TOTULDESPREMAME.RO a declarat „Conferințele susținute de dr. Laura Markham la București au fost cel mai bun prilej pentru părinții prezenți de a se opri pentru câteva ore din tumultul vieții de zi cu zi și de a reflecta la lucrurile esențiale: relația cu copiii noștri și relația cu noi înșine. Cu generozitate, echilibru și rigurozitate, dr. Laura Markham a despicat în patru firele emoțiilor cu care se confruntă părinții și ne-a pus la îndemână instrumente accesibile pentru a gestiona momentele dificile din viața de familie fără a-i răni pe cei dragi, fără a ne pierde compasiunea și fără ca relația cu copiii să aibă de suferit iremediabil. Au fost două zile pline de revelații, care ne-au adus claritate, curaj, încredere! Le mulțumim tuturor celor prezenți!”

Din punctul meu de vedere, care am parcurs un drum lung de 400 de kilometri, cu mașina, cu doi copii mici și ne-am întors după trei zile pe aceeași rută, având, în plus, un bolnav cu varicela și amenințarea că va mai urma și celălalt copil (dacă nu cumva și mami)… conferința Dr. Laura Markham a fost o gură de aer proaspăt, un prilej în care am putut să mă bucur de câteva ore (multe, dacă adunăm toate cele 4 evenimente!) departe de copii și domnul soț, fără să fie nevoie să mă gândesc la cină sau masa de prânz, la rufele de spălat sau la vasele din chiuvetă.

Mi-am vindecat răni pe care nu știam că le am (mulțumesc pentru înțelegere și empatie, little sis!), am înțeles multe aspecte ale relațiilor dintre frați, dintre părinte și copii și sper eu, mi-am așezat, o dată în plus, pietre de hotar în construcția părintelui care vreau să devin, pentru copiii mei.

E drept că încă sunt sub puternica impresie a carismaticei, firavei și totuși atât de empaticei Dr. Laura Markham. E drept că o ascultam și am avut, nu o dată, ci de mai multe ori, momente AHA. Abia aștept să devorez cărțile pe care le-am cumpărat. Abia aștept să scriu și aici o parte dintre notițele pe care le-am luat, sperând să pot duce mai departe, în colțul meu de lume, mesajul de respect, iubire și încredere al acestui om mic de stat, dar mare la sfat – dr. Laura Markham.

De altfel, o parte din ideile dr. Laura Markham în ceea ce privește creșterea puilor de om fără țipete și violență le puteți descoperi în articolul meu, Cum să NU ȚIPI la COPILUL TĂU.

Dr Laura Markham si parintii Dr Laura Markham despre disciplina Dr Markham despre pedeapsa

 

 

 

 

 

Zodiacul copiilor – Recenzie

Pentru că toamna și-a intrat deja în drepturi și pare că frigul a venit de departe, hotărât să ne țină în case, am tras scaunul lângă foc, mi-am ascuțit pana și am pornit să scriu o recenzie cu miros de vară, pentru mine, pentru că am citit această carte în concediul de la mare.

Este vorba despre Zodiacul copiilor de Cristina Malacarne, apărut la editura Litera în anul 2009.

Pe parcursul celor 14 capitole (12 zodii + Introducerea + o secțiune privind calculul ascendentului), am fost curioasă să descopăr mai mulre despre astrologie care este, în opinia autoarei o metodă fascinantă de interpretarea a caracterului și destinului și un ajutor în plus pentru înțelegerea propriilor copii.

Deși sunt încă novice în domeniu, am descoperit, cu încântare câteva generalități, dar și lucruri de finețe despre fiecare dintre zodii. Mărturisesc amuzată că am tot căutat să descopăr feluritele calități (și defecte) ale zodiilor la mai micii și mai marii mei companioni. Am plecat de la ideea că ar fi drăguț să mă joc puțin, încercând să ghicesc zodiile copiilor din jur. Doar eram în concediu, nu?

Tiparul comportamental este acea serie de înzestrări și lipsuri cu care se naște fiecare dintre noi, dar va fi completat, pe parcursul vieții, prin experiențele traversate, de alte noi cărămizi alcătuind un tot unic și irepetabil. Cu alte cuvinte, zodiacul propune, dar omul dispune, nu?

Câteva linii directoare

  1. Zodiile de foc – Berbec, Leu, Săgetător – sunt guvernate de forță, curaj, entuziasm, vitalitate, impulsivitate, lipsa autocriticii
  2. Zodiile de pământ – Taur, Fecioară, Capricorn – sunt guvernate de caracterul practic, metodic, organizat, rațional, egoist, distant
  3. Zodiile de aer – Gemeni, Balanță, Vărsător – sunt guvernate de intelectualizare, vivacitate mentală, comunicare, superficialitate, instabilitate
  4. Zodiile de apă – Rac, Scorpion, Pești – sunt guvernate de intuiție, sensibilitate, receptivitate, dezordine, lene

Pentru ca educarea și distrarea a doi copii (mai ales într-un mediu nou) este o misiune destul de solicitantă, timpul mi-a permis doar să extrag câteva idei despre zodiile care m-au interesat. Iată o parte dintre notițele mele , cine știe poate vă stârnesc puțin curiozitatea…

  • Racul este destul de temător, înfricoșat de viață și foarte atașat de mediul familial. Are o fire emotivă, afectuoasă și sensibilă. Inteligența sa este bazată pe intuiție, fiind strâns legată de emotivitate. Punctele sale forte sunt intuiția, memoria, flexibilitatea. Trebuie să-și învingă tendința de a se lăsa ușor descurajat și să-și domolească nevoia extremă de a oferi și a primi dovezi de afecțiune. Este bine să fie ajutat să socializeze mai mult, să practice un sport pentru a-și spori încrederea de sine și să își învingă lenea.
  • Racul cu ascendent în Leu aduce un plus de energie și spirit întreprinzător, dar și nevoia de recunoaștere. Va socializa cu ușurință. Este afectuos și generos, pregătit să se sacrifice pentru cei dragi, dar poate fi și orgolios și susceptibil. Are nevoie de legături puternice cu familia, de siguranță și consens. Este un prieten adevărat, atent la exigențele celuilalt. Când se îndrăgostește, este un partener minunat, știe să ofere atenție și tandrețe, dar are tendința de a idealiza obiectul interesului său. Succesul său vine pas cu pas, dispune de o fantezie debordantă, talent de imitator și pasiune pentru muzică. Părinții trebuie să îl sprijine și încurajeze, să îl îndemne să practice un sport acvatic.
  • Compatibilitatea cu părinții – Leul să nu fie prea autoritar, iar Peștele să nu lase lucrurile la voia întâmplării și să încerce să găsească justificări pentru orice. Apelați la reperele fixe!

Mai precizăm odată că vorbim despre copilul din acestă zodie, o parte dintre caracteristici se pot schimba/cizela pe parcursul vieții.

  • Leul face gesturi teatrale pentru a atrage atenția. Este orgolios, susceptibil, supărăcios, dominator, caută mereu confirmări.Pentru a-l putea educa, apelați la onoare și demnitate (nu la pedepse și critici). Este înflăcărat, impulsiv și plin de viață, marcat de un profund simț al dreptății. Posedă o inteligență dinamică, interese multiple, dar este puțin dezordonat și incapabil să-și recunoască limitele și greșelile. În general, este orientat spre acțiune. Nu cunoaște jumătățile de măsură, se exteriorizează doar când este în centrul atenției. Din punct de vedere al sănătății, este predispus la aritmii, tahicardii și dureri reumatismale. Ar fi bine să învețe să își tempereze exuberanța când degenerează în aroganță și tendință de dominare. Trebuie să fie mai realist, să accepte și înfrângerile. Ca și ocupație, i se potrivește ceva independent și activ. Va practica sportul ca supapă pentru eliberarea energiei. Având un tată Leu, puiul de om va fi pregătit să îți apere ideile dacă adultul va încerca să impună voința sau disciplina proprie.
  • Leul cu ascendent în Săgetător este o personalitate onestă, dezinteresată și cu exigențe morale înalte.

Deși poate părea o lectură cam ciudată pentru concediu, mie mi-a plăcut și m-a relaxat să citesc atât cât am putut.

  • Vărsătorul este un idealist, care se va ghida după propriile principii morale. Pentru a fi educat, e bine să mizăm pe dialog, cu trasarea unor traiectorii clare și veghe de la distanță. Are o minte sclipitoare, deschisă, care nu acceptă condiționările și prinde lucrurile din zbor. De asemenea, posedă o extraordinară capacitate de exprimare și impunere a ideilor, o gândire flexibilă, nonconformistă. Uneori, poate fi cam aerian și îi lipsește capacitatea de concentrare. Poate fi afectat fizic de contuzii, entorse, probleme de circulație deficitară și/sau răni la nivelul pulpelor/gleznelor. Pentru că prezintă tentința de anxietate și somatizare, sunt utile tehnicile de respirație și relaxare. Prin dialog și exemplu personal, părinții îi pot întări voința oscilantă. Este un copil comunicativ și extrovertit, dar suportă cu greu autoritatea și legăturile convenționale. Este exponentul unei inteligențe remarcabile, va reacționa mereu la dialog și la simțul datoriei pentru a fi obișnuit să devină mai organizat. Are nevoie continuu de stimulente și experiențe noi pentru a crește, este înclinat spre studiile umaniste și artistice. Pune mare preț pe cultul prieteniei, este amabil și distractiv, plin de imaginație și lipsit de prejudecăți. Suportă cu greu orice fel de constrângere, inclusiv cea afectivă, deoarece, pentru el, iubirea reprezintă o comuniune de principii și idealuri. Pentru că este atras de multiple posibilități, pare a fi ezitant. Munca ideală trebuie să-i satisfacă nevoie de căutare și experimentare. Are puternice înclinații artistice, acoperind domenii dintre cele mai diverse. Ar putea fi convins să încerce sporturile de echipă și pe cele subacvatice.

Ultima zodie despre care am scris câteva amănunte este cea a Peștilor.

  • Copilul din această zodie se deschide vieții cu inima și apoi cu mintea. Este înzestrat cu o creativitate remarcabilă, o feminitate intensă, un farmec delicat și aparte. Pentru el/ea, relația cu familia este esențială și îi va influența întreaga viață. Este un prieten de încredere și vede prietenia ca pe o MISIUNE. Iubirea este scopul principal al vieții. Va atinge succesul urmărind propria cale, fiind protejat de Jupiter cu un noroc adevărat. Este artistul zodiacului.

Voi credeți în zodii? Citiți horoscopul? Aveți copii/cunoscuți pe care îi regăsiți în aceste descrieri?