Femeia cu F mare – La mulți ani!

Femeia cu F mare este femeia puternică. Este cea care ALEGE să se ridice de fiecare dată, după ce cade. Care ALEGE să își șteargă lacrimile și să își suflece mânecile pentru a curăța, a strânge, a șterge, a lipi, a repara sau a înlocui.

Femeia manager care gândește cu inima și decide cu mintea. Femeia care închide ochiii și vede dincolo de mirajul lui AZI, dincolo de CADOUL MARE, cu fundă, dincolo de zâmbetul ne/prefăcut, dincolo de elogiul de moment și de finish-ul cursei de acum.

Femeia cu F mare este femeia soldat, care îmbracă uniforma și crede în puterea ei. Care duce loialitatea, devotamentul și respectul pentru țară, pentru oameni și pentru viață. Este femeia care îmbracă haina datoriei și se dă pe sine altora, punându-se, trup și suflet, mai prejos de ei. Este femeia CARE ARE FRICI, dar alege, din iubire și curaj nebunesc, SĂ ȘI LE ÎNVINGĂ. Așa cum e prietena și tiza mea, Irina P.

Femeia cu F mare este femeia doctor, care alină, care veghează, care caută neîncetat soluția care vindecă. Este femeia care citește, care ține minte, care face echipă și care, neobosită, nestrămutată în credința ei, își întinde brațele puterii pentru a mai alunga o durere, o maladie, o nevroză, o suferință. Cum sunt atâtea femei pe care le port mereu în suflet și pentru care mă rog mereu. Cum e Anca, Alina, Parascheva, Rivona sau altele, fără nume azi, dar cu inimă și suflet cât să cuprindă toată recunoștința.

Femeia cu F mare este femeia aviator sau femeia pilot de elicopter.

Femeia cu F mare este educatoarea, învățătoarea sau profesoara care va dăinui, dincolo de ani, în ciuda lor chiar, prin zecile de copii care scriu, citesc, au încredere în ei, își urmează pasiunile sau luptă pentru visele lor. Pentru că astfel de oameni trebuie să fie dintr-un aluat aparte. Pentru că ELE, fiecare dintre aceste doamne, fiecare femeie cu F mare, lasă în noi, cei care le cunoaștem, care le descoperim cu grijă sau cu grabă, cu voită atenție sau din pură întâmplare, amintiri și vorbe pe care le vom purta, de-a lungul drumurilor noastre. Mulțumim, Doamne frumoase și bune!

niciun-alt-barbat-nu-s-ar-casatori-cu-mine-daca-mi-ar-ti-secretul-ce-face-femeia-in-timpul-liber-201605

Mulțumim pentru lecțiile oferite, pentru clipele investite, pentru lacrimile șterse, pentru visele colorate pe care ni le-ați apropiat. Mulțumim pentru că ați ALES să formați din mici bulgări de carne OAMENI! Mulțumim pentru că ați avut răbdare, pentru că ați crezut în noi, când eram mici și (poate) neînțeleși sau nevăzuți. Mulțumim pentru că ne-ați ținut mâna și ne-ați călăuzit pașii. Mulțumim pentru că ați ales să scoateți la iveală, cu infinită oboseală poate, nestemata din fiecare mic pui de om.

Femeia cu F mare este, adesea, femeie mamă și tată, e al naibii de greu, dar nu se încovoaie sub această povară. Și merge înainte zâmbind, mirosind a parfum și arătând că se poate. Că e nevoie de multă iubire, de mult curaj, de mult devotament și multe sacrificii. Vă admir și aș vrea să vă iubiți mai mult! Să știți că sunteți mai puternice decât credeți, uneori. Că ați fost alese să duceți la capăt această misiune. Sunteți frumoase, sunteți bune și mai presus de orice, sunteți, fiecare dintre voi, femeia cu F mare care crește oameni!

Femeia cu F mare este prietena care te ascultă când plângi sau simți nevoia să taci, doar. Este femeia care te ține de mână și te mângâie când ești dezamăgită. Este cea care îți răspunde oricând la telefon. Este cea care ar putea să te dojenească ori de câte ori e nevoie, fără ca tu să simți vreo ironie sau vreo durere din vorba ei. Este acea jumătate a prieteniei care învinge distanța, timpul sau oboseala. Pentru că e acolo. Și asta este cel mai important lucru.

Femeia cu F mare are multe roluri, multe responsabilități și multe denumiri. O poți recunoaște și tu, pe stradă, printre vecine sau la muncă. Cu siguranță ai măcar o astfel de femeie, în grupul de prietene. Pentru fiecare dintre ele, sper ca acest text să aducă măcar un zâmbet acum, la început de primăvară! La mulți ani, Femeie cu F mare!

 

 

Conferințele părinților – Dr. Laura Markham la București

Aceasta este prima postare rezultată din experiențele trăite/simțite la conferința organizată de Totul despre mame la Rin Grand Hotel cu participarea Dr. Laura Markham. Dincolo de bagajul de cunoștințe, de emoțiile adunate și de energia debordantă pe care le-am adus cu mine, sunt mândră să mă număr printre partenerii media ai evenimentului.

300x250

Celebrul psiholog clinician american Dr. Laura Markham a  „antrenat” la București în perioada 14-15 noiembrie aproape 500 de părinți în arta mai bunei înțelegeri a propriilor emoții pentru a crește copii fericiți. Dr Laura Markham a fost încântată de întâlnirea cu părinții români  la cele patru conferințe pe care le-a susținut și speră ca sfaturile ei să fi adus mai multă lumină, iar aplicarea lor să aducă mai multă bucurie în familii.

 

Voi scrie, pe îndelete (în postări viitoare, așa că vă invit să vă abonați la newsletter) despre fiecare dintre cele 4 teme abordate:

  1. Părinți liniștiți, copii fericiți – Cum să ne îndrumăm copiii să coopereze fără a apela la țipete, mite, amenințări sau pedepse 
  2. Creșterea unui copil inteligent emoțional – Cum dezvoltă copiii respect de sine, rezistență la stres și atașamente sănătoase în loc de codependență
  3. Părinți liniștiți, frați fericiți –  Cum să abordăm problema certurilor între frați și să creștem frați prieteni pe viață
  4. Mindfulness și gestionarea emoțiilor – Parenting liniștit: cum să înlocuim țipetele cu conectarea

Deocamdată, ca să vă fac „poftă”, doar câteva informații de bază.

Dr. Markham a vorbit părinților despre propria vindecare, a oferit instrumente eficiente pentru gestionarea emoțiilor și crearea armoniei în familie. Le-a amintit părinților că prin controlul copiilor se pierde de fapt, compasiunea față de ei, că fiecare pedeapsă afectează negativ dezvoltarea intelectuală și emoțională a copiilor, iar „forța provoacă rezistență, în vreme ce compasiunea naște influență”. Din punctul de vedere al specialistului american „Cel mai  important lucru pe care trebuie să îl reținem este faptul că doar dragostea și încrederea contează”, așa cum reiese din comunicatul de presă post eveniment.

Dr Laura Markham in Romania

Organizatorul conferinței, doamna Despina Bădescu, redactor-șef al platformei TOTULDESPREMAME.RO a declarat „Conferințele susținute de dr. Laura Markham la București au fost cel mai bun prilej pentru părinții prezenți de a se opri pentru câteva ore din tumultul vieții de zi cu zi și de a reflecta la lucrurile esențiale: relația cu copiii noștri și relația cu noi înșine. Cu generozitate, echilibru și rigurozitate, dr. Laura Markham a despicat în patru firele emoțiilor cu care se confruntă părinții și ne-a pus la îndemână instrumente accesibile pentru a gestiona momentele dificile din viața de familie fără a-i răni pe cei dragi, fără a ne pierde compasiunea și fără ca relația cu copiii să aibă de suferit iremediabil. Au fost două zile pline de revelații, care ne-au adus claritate, curaj, încredere! Le mulțumim tuturor celor prezenți!”

Din punctul meu de vedere, care am parcurs un drum lung de 400 de kilometri, cu mașina, cu doi copii mici și ne-am întors după trei zile pe aceeași rută, având, în plus, un bolnav cu varicela și amenințarea că va mai urma și celălalt copil (dacă nu cumva și mami)… conferința Dr. Laura Markham a fost o gură de aer proaspăt, un prilej în care am putut să mă bucur de câteva ore (multe, dacă adunăm toate cele 4 evenimente!) departe de copii și domnul soț, fără să fie nevoie să mă gândesc la cină sau masa de prânz, la rufele de spălat sau la vasele din chiuvetă.

Mi-am vindecat răni pe care nu știam că le am (mulțumesc pentru înțelegere și empatie, little sis!), am înțeles multe aspecte ale relațiilor dintre frați, dintre părinte și copii și sper eu, mi-am așezat, o dată în plus, pietre de hotar în construcția părintelui care vreau să devin, pentru copiii mei.

E drept că încă sunt sub puternica impresie a carismaticei, firavei și totuși atât de empaticei Dr. Laura Markham. E drept că o ascultam și am avut, nu o dată, ci de mai multe ori, momente AHA. Abia aștept să devorez cărțile pe care le-am cumpărat. Abia aștept să scriu și aici o parte dintre notițele pe care le-am luat, sperând să pot duce mai departe, în colțul meu de lume, mesajul de respect, iubire și încredere al acestui om mic de stat, dar mare la sfat – dr. Laura Markham.

De altfel, o parte din ideile dr. Laura Markham în ceea ce privește creșterea puilor de om fără țipete și violență le puteți descoperi în articolul meu, Cum să NU ȚIPI la COPILUL TĂU.

Dr Laura Markham si parintii Dr Laura Markham despre disciplina Dr Markham despre pedeapsa

 

 

 

 

 

Zodiacul copiilor – Recenzie

Pentru că toamna și-a intrat deja în drepturi și pare că frigul a venit de departe, hotărât să ne țină în case, am tras scaunul lângă foc, mi-am ascuțit pana și am pornit să scriu o recenzie cu miros de vară, pentru mine, pentru că am citit această carte în concediul de la mare.

Este vorba despre Zodiacul copiilor de Cristina Malacarne, apărut la editura Litera în anul 2009.

Pe parcursul celor 14 capitole (12 zodii + Introducerea + o secțiune privind calculul ascendentului), am fost curioasă să descopăr mai mulre despre astrologie care este, în opinia autoarei o metodă fascinantă de interpretarea a caracterului și destinului și un ajutor în plus pentru înțelegerea propriilor copii.

Deși sunt încă novice în domeniu, am descoperit, cu încântare câteva generalități, dar și lucruri de finețe despre fiecare dintre zodii. Mărturisesc amuzată că am tot căutat să descopăr feluritele calități (și defecte) ale zodiilor la mai micii și mai marii mei companioni. Am plecat de la ideea că ar fi drăguț să mă joc puțin, încercând să ghicesc zodiile copiilor din jur. Doar eram în concediu, nu?

Tiparul comportamental este acea serie de înzestrări și lipsuri cu care se naște fiecare dintre noi, dar va fi completat, pe parcursul vieții, prin experiențele traversate, de alte noi cărămizi alcătuind un tot unic și irepetabil. Cu alte cuvinte, zodiacul propune, dar omul dispune, nu?

Câteva linii directoare

  1. Zodiile de foc – Berbec, Leu, Săgetător – sunt guvernate de forță, curaj, entuziasm, vitalitate, impulsivitate, lipsa autocriticii
  2. Zodiile de pământ – Taur, Fecioară, Capricorn – sunt guvernate de caracterul practic, metodic, organizat, rațional, egoist, distant
  3. Zodiile de aer – Gemeni, Balanță, Vărsător – sunt guvernate de intelectualizare, vivacitate mentală, comunicare, superficialitate, instabilitate
  4. Zodiile de apă – Rac, Scorpion, Pești – sunt guvernate de intuiție, sensibilitate, receptivitate, dezordine, lene

Pentru ca educarea și distrarea a doi copii (mai ales într-un mediu nou) este o misiune destul de solicitantă, timpul mi-a permis doar să extrag câteva idei despre zodiile care m-au interesat. Iată o parte dintre notițele mele , cine știe poate vă stârnesc puțin curiozitatea…

  • Racul este destul de temător, înfricoșat de viață și foarte atașat de mediul familial. Are o fire emotivă, afectuoasă și sensibilă. Inteligența sa este bazată pe intuiție, fiind strâns legată de emotivitate. Punctele sale forte sunt intuiția, memoria, flexibilitatea. Trebuie să-și învingă tendința de a se lăsa ușor descurajat și să-și domolească nevoia extremă de a oferi și a primi dovezi de afecțiune. Este bine să fie ajutat să socializeze mai mult, să practice un sport pentru a-și spori încrederea de sine și să își învingă lenea.
  • Racul cu ascendent în Leu aduce un plus de energie și spirit întreprinzător, dar și nevoia de recunoaștere. Va socializa cu ușurință. Este afectuos și generos, pregătit să se sacrifice pentru cei dragi, dar poate fi și orgolios și susceptibil. Are nevoie de legături puternice cu familia, de siguranță și consens. Este un prieten adevărat, atent la exigențele celuilalt. Când se îndrăgostește, este un partener minunat, știe să ofere atenție și tandrețe, dar are tendința de a idealiza obiectul interesului său. Succesul său vine pas cu pas, dispune de o fantezie debordantă, talent de imitator și pasiune pentru muzică. Părinții trebuie să îl sprijine și încurajeze, să îl îndemne să practice un sport acvatic.
  • Compatibilitatea cu părinții – Leul să nu fie prea autoritar, iar Peștele să nu lase lucrurile la voia întâmplării și să încerce să găsească justificări pentru orice. Apelați la reperele fixe!

Mai precizăm odată că vorbim despre copilul din acestă zodie, o parte dintre caracteristici se pot schimba/cizela pe parcursul vieții.

  • Leul face gesturi teatrale pentru a atrage atenția. Este orgolios, susceptibil, supărăcios, dominator, caută mereu confirmări.Pentru a-l putea educa, apelați la onoare și demnitate (nu la pedepse și critici). Este înflăcărat, impulsiv și plin de viață, marcat de un profund simț al dreptății. Posedă o inteligență dinamică, interese multiple, dar este puțin dezordonat și incapabil să-și recunoască limitele și greșelile. În general, este orientat spre acțiune. Nu cunoaște jumătățile de măsură, se exteriorizează doar când este în centrul atenției. Din punct de vedere al sănătății, este predispus la aritmii, tahicardii și dureri reumatismale. Ar fi bine să învețe să își tempereze exuberanța când degenerează în aroganță și tendință de dominare. Trebuie să fie mai realist, să accepte și înfrângerile. Ca și ocupație, i se potrivește ceva independent și activ. Va practica sportul ca supapă pentru eliberarea energiei. Având un tată Leu, puiul de om va fi pregătit să îți apere ideile dacă adultul va încerca să impună voința sau disciplina proprie.
  • Leul cu ascendent în Săgetător este o personalitate onestă, dezinteresată și cu exigențe morale înalte.

Deși poate părea o lectură cam ciudată pentru concediu, mie mi-a plăcut și m-a relaxat să citesc atât cât am putut.

  • Vărsătorul este un idealist, care se va ghida după propriile principii morale. Pentru a fi educat, e bine să mizăm pe dialog, cu trasarea unor traiectorii clare și veghe de la distanță. Are o minte sclipitoare, deschisă, care nu acceptă condiționările și prinde lucrurile din zbor. De asemenea, posedă o extraordinară capacitate de exprimare și impunere a ideilor, o gândire flexibilă, nonconformistă. Uneori, poate fi cam aerian și îi lipsește capacitatea de concentrare. Poate fi afectat fizic de contuzii, entorse, probleme de circulație deficitară și/sau răni la nivelul pulpelor/gleznelor. Pentru că prezintă tentința de anxietate și somatizare, sunt utile tehnicile de respirație și relaxare. Prin dialog și exemplu personal, părinții îi pot întări voința oscilantă. Este un copil comunicativ și extrovertit, dar suportă cu greu autoritatea și legăturile convenționale. Este exponentul unei inteligențe remarcabile, va reacționa mereu la dialog și la simțul datoriei pentru a fi obișnuit să devină mai organizat. Are nevoie continuu de stimulente și experiențe noi pentru a crește, este înclinat spre studiile umaniste și artistice. Pune mare preț pe cultul prieteniei, este amabil și distractiv, plin de imaginație și lipsit de prejudecăți. Suportă cu greu orice fel de constrângere, inclusiv cea afectivă, deoarece, pentru el, iubirea reprezintă o comuniune de principii și idealuri. Pentru că este atras de multiple posibilități, pare a fi ezitant. Munca ideală trebuie să-i satisfacă nevoie de căutare și experimentare. Are puternice înclinații artistice, acoperind domenii dintre cele mai diverse. Ar putea fi convins să încerce sporturile de echipă și pe cele subacvatice.

Ultima zodie despre care am scris câteva amănunte este cea a Peștilor.

  • Copilul din această zodie se deschide vieții cu inima și apoi cu mintea. Este înzestrat cu o creativitate remarcabilă, o feminitate intensă, un farmec delicat și aparte. Pentru el/ea, relația cu familia este esențială și îi va influența întreaga viață. Este un prieten de încredere și vede prietenia ca pe o MISIUNE. Iubirea este scopul principal al vieții. Va atinge succesul urmărind propria cale, fiind protejat de Jupiter cu un noroc adevărat. Este artistul zodiacului.

Voi credeți în zodii? Citiți horoscopul? Aveți copii/cunoscuți pe care îi regăsiți în aceste descrieri?

Cu copilul la locul de joacă – idei pentru o experiență pozitivă

Fie că ai 1, 2 sau mai mulți copii, fie că ești părintele care stă acasă sau lucrezi, la un moment dat, în viața voastră – a ta și a copilului – va apărea subiectul: unde mergem la joacă? cum ne comportăm acolo?

Încă de la început, vreau să știți că aceste câteva reguli de conviețuire pașnică sunt așa cum le-am simțit/trăit noi, din experiența de aproape 4 ani cu unul și apoi cu amândoi ștrumfii. Pentru ca experiența ta cu copilul la locul de joacă să fie una pozitivă este util să iei în considerare câteva aspecte:

  1. Alege haine confortabile – Este valabil atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. Da, știu că este foarte atrăgătoare ideea de a oferi copilului rochițele/fustițe/cămășuțe/costumașe frumoase, pretențioase. DAR… decât să stai mereu cu grijă (sau mai rău! CU GURA!!!) că puiul va murdări/strica/rupe „minunea” de outfit, mai bine alegi ținute ușoare, confortabile și neapărat adaptate condițiilor climaterice/ambientale.
  2. Ia schimburi cu tine – Copiii aleargă, transpiră, cad și se murdăresc, scapă uneori mâncarea/apa/sucul pe ei și ar fi păcat să le strici distracția pentru o pată. SFAT: Petele se spală (sau nu!), dar vârsta jocurilor fără griji nu se întoarce niciodată! Nu otrăvi aceste clipe! Ține la îndemână un rucsac aprovizionat cu un rând de hăinuțe curate care să salveze situația. De asemenea, e util să ai mare grijă la hidratare, așa că pune în rucsac și o sticluță cu apă și, eventual, ceva de ronțăit pentru cei mici, dacă le oferi astfel de tratații.
  3. Nu face educație la locul de joacă – Da, nu este frumos să îmbrâncești un copil la locul de joacă și nu e comod pentru părinte când vede că odorul din dotare refuză să mănânce la petrecere altceva decât tort, DAR este cu atât mai URÂT, pentru ceilalți părinți și copii ca TU, OM MARE ȘI (ATOT)PUTERNIC să te apuci să țipi la (sau, și mai rău, să lovești) copilul pentru că nu respectă regulile TALE. Da, îi poți atrage atenția frumos că a greșit, îl poți lua deoparte să încerci să îi explici exact de ce nu ești de acord  cu comportamentul lui. De asemenea, poți să îi spui clar ce aștepți de la el, cum consideri că este potrivit să se comporte la locul de joacă ÎNAINTE de a ajunge acolo.
  4. Ia de acasă măcar o jucărie – Deși copilul tău nu se va juca cu jucăria lui, poate o va oferi unui alt copil, la schimb, pentru a se juca împreună cu o altă jucărie. Noi avem mereu măcar 2-3 mașinuțe la noi și ne-au salvat de la câteva conflicte de delimitare a teritoriului. Da, de obicei, mami/tati le cară și le păzește, dar îmi oferă o soluție salvatoare, de multe ori.
  5. Nu-l obliga să împartă – Oricât de urât ți se pare că sună, copilul tău nu va împărți NICIODATĂ cu dragă inimă dacă îl obligi să facă asta în condițiile tale. Poate nu este pregătit să ofere jucăria sa, poate nu s-a săturat din jumătatea de covrig și poate nu vrea să stea înghesuit în leagăn ca să ofere locul și „fetiței cu fundiță”. Nu cred că lăsând un biet pui de om țipând după jucăria SA îl voi transforma într-o ființă empatică și generoasă. După o anumită vârsta (în jur de 3 ani a fost la noi) devine simplu : jucăria rămâne la cel care o are în mână până se plictisește de ea. Îl poți ajuta pe celălalt copil să aștepte oferindu-i o altă jucărie, o altă activitate sau pur și simplu, urmărind cum se joacă alți copii.
  6. Asumă-ți timpul cu copilul (tău) – Dacă ești în parc alături de copil și acesta CERE atenția ta, oferă-i această atenție! Da, mi se întâmplă și mie să vreau câteva minute de liniște și să sper că în parc, alături de alți copii și alte jucării decât cele de acasă, copiii mei vor fi independenți. Uneori se întâmplă, alteori nu! Și e ok să fie așa. Dar văd în jur mulți părinți (mai multe mămici, dar și bunici sau bone) care, odată ajunse cu copilul la joacă se lipesc de o bancă și par rupte din poveste (eventual, butonând telefonul, socializând cu colegii de bancă sau pufăind la o țigară). Cel mai tare doare când copilul se lovește sau lovește alți copii, iar adultul supraveghetor vine, tunând și fulgerând, TRECI ACASĂ sau NU MĂ LAȘI SĂ IMI TIHNEASCĂ ȘI MIE…
  7. Copilul meu, regulile mele – Da, asta înseamnă că poate copilul meu nu mănâncă chips-uri (DECI, NU ÎI OFERI FĂRĂ SĂ MĂ ÎNTREBI), nu înfuleca ciocolată și nici pufuleți sau sucuri cu acid. Poate nu mi se pare ok să îmi educi copilul MEU după REGULILE TALE. Oricât de bune ar fi. Oricât de bine intenționat ai fi tu. De asemenea, nu apreciez când te adresezi copiilor mei cu replici inteligente de genul CE URÂT EȘTI CÂND PLÂNGI sau COPIII MARI NU PLÂNG. De fapt, sunt profund recunoscătoare celor care își țin minunatele sfaturi pentru ei. O să ascult (poate) zâmbind frânturi din crezul tău în ceea ce privește creșterea și educarea copiilor, dar, te rog, nu îți lua drepturi care nu îți aparțin în ceea ce privește copiii mei, casa mea, capul meu. 🙂
  8. Evită comparațiile  – Poate te bucuri că ești mai „pricepută” la a-l face pe copil să mănânce mai mult(e), poate că al vecinei vorbește mai bine și al prietenei tale este mai politicos. În afara acumulării unor frustrări, aceste comparații nu aduc nimic bun. Copiii sunt diferiți, au perioade în care se dezvoltă mai mult într-o anumită direcție (ia în greutate, crește în înălțime, are parte de noi achiziții verbale/psihomotorii, etc.). Comparațiile între copiii de aceeași vârstă tind să se transforme în competiții între părinți și nu aduc servicii nici unei părți.
  9. Ai răbdare – Asta poate însemna să aștepți ca puiul să se dea de 37 de ori în tobogan sau să alerge în jurul unei pubele la fiecare 5 minute. Înseamnă să ai înțelegere pentru jocurile copilului tău, fie că le înțelegi sau nu. De asemenea, înseamnă să ai răbdare ca jocul/joaca să se termine. Așa, eviți să pleci din parc purtând în brațe un copil urlând din toată puterea, cu toate privirile ațintite asupra voastră. Eu m-am obișnuit să îi anunț pe copii cu 10 și apoi cu 5 minute înainte de terminarea timpului și, de cele mai multe ori, despărțirea de parc și de partenerii de joacă este mai puțin dureroasă. De asemenea, încerc, pe cât posibil să evit supra-obosirea copilului.

Si dacă tot văd atât de mulți părinți butonând telefonul în parc, iată un eveniment de interes, pentru toți cei care au în grijă destinele copiilor – Conferința Dr. Laura Markham la București (încă se pot obține bilete la preț redus, aici)!

300x250

Eu cred că viața e un sport de echipă

Da, exact așa cum am scris în titlu. Totul a pornit de la o idee care m-a „lovit” în timp ce terminam curățenia de sărbători, în baie. Eram harnică nevoie mare și, în timp ce ștergeam cu drag și spor faianța băii mele albastru indigo, mă bucuram, în sinea mea. De ce? Pentru că, uite, lucrând în echipă cu soțul meu, am reușit să terminăm curățenia. A fost multă muncă, pentru că suprafața de curățat e mai mare acum, la un apartament cu 3 camere și ajutoare nu avem (încă). Ne-am împărțit sarcinile echitabil, ne-am suplinit unul pe altul și acum putem declara misiunea CASA CURATĂ ca fiind un succes!Cine are unul, doi sau trei copii (micuți) înțelege de ce un asfel de demers dus la bun sfârșit cu bine reprezintă o imensă provocare!

Îmi plac oamenii care știu să facă echipe… De la medicul care îmi tratează copiii care, dacă e atent ales, mă va coopta pe mine, ca mamă și fină cunoscătoare a copilului, în ECHIPA de INTERVENȚIE care va descoperi, va tria, va analiza și va trata mica sau mai marea problema cu care se confrunta copilul. Da, știu că medicul are în spate ani mulți de școală și de experiență, dar eu cred foarte tare că soluțiile miraculoase apar dacă lucrăm individualizat. Adică, e util uneori să ieșim puțin din zona noastră de confort, să ascultăm argumentele și temerile omului din fața noastră și să găsim, împreună, cea mai bună soluție. Chiar dacă asta înseamnă să citim ceva în plus, să aflăm mai multe despre o modalitate complementară de tratament sau despre un remediu, să petrecem câteva minute în plus punând cap la cap informații, date și senzații despre cel tratat și mediul lui. Toate acestea nu se pot face dacă sau când consultațiile vin pe bandă rulantă și durează FIX 20 de minute.

Iubesc educatoarele/profesoarele care ascultă și simt copiii. Pe cele care își permit să fie, în fața lor, adevărate și care îi ajută să vadă LUMEA COLORATĂ, dar și când și unde au greșit, fără a-i călca în picioare. Eu cred că astfel de persoane trebuie,înainte de orice, să aibă, pe lângă pregătire teoretică (care nu stă musai în diplomă, cât în dorința și putința/energia de a pune în scenă jocuri/joacă), experiența în lucrul cu diferite categorii de copii, să vorbească deschis cu părinții despre progresul sau, din contră, regresul odraslelor și să fie mai mult mentor/ghid și mai puțin paznic. Poate greșesc, dar îmi doresc dascăli/pedagogi pe care copiii mei să îi respecte și  să îi iubească pentru că merită și pentru că îi îndrăgesc, nu pentru că îi știu de frică.

Îmi plac de nu mai pot colegii de muncă sau breaslă 🙂 de la care ai ce învăța, care nu se tem ca le poți „fura” scaunul sau că le „sufli” avansarea. Colegi care vor sincer să te îndrume, dar respectă faptul că, la un moment dat, vei alege, poate, să faci altfel decât au făcut ei toată cariera lor. Colegi sau șefi care te ghidează și îți împărtășesc din experiența lor, fără a te face să te simți mic neînsemnat, doar pentru că ești tânăr și la început de drum.

Cred în curajoșii care pornesc afaceri noi, având ca singur combustibil pasiunea. Sunt acei oameni care fac echipă cu cei din același aluat, care se înconjoară de trăiri și mai puțin de lucruri. Pe ei, aș paria vise, într-o clipită!

Doi copii şi-o mâţă

Pentru cine se întreabă, DA, am copii și pisică. Sau mâță, cum o alintă uneori, Matei. Am avut pisică dinainte de a avea copii, de fapt, chiar dinainte de a avea soț pentru că, dacă nu mă lasă memoria, Leonardo, motanul birmanez a ajuns la noi în familie cu aproape o lună înainte de nuntă. Deci nici măcar nu eram o familie (în acte) înainte de a avea primul „copil”: motanul!Nu, nu cred că suntem nişte părinţi iresponsabili pentru că expunem copiii la pericolele părului de pisică. Nu, nu cred că într-un moment de neatenţie pisica o să atace pe unul dintre cei mici sau pe noi, la fel cum nu cred că o să ne mănânce nasul sau o să ne scoată ochiii, în somn! Funnz, totuşi!

Dar cred că, pentru copiiimei, copilăria cu un animal de companie este prilej de joacă şi veselie, că astfel învaţă să respecte şi să iubească animalele, că descoperă ce puteri are omul şi cum trebuie să le folosească inteligent.

Pentru cine se întreabă, DA, am copii și pisică. Sau mâță, cum o alintă uneori, Matei. Am avut pisică dinainte de a avea copii, de fapt, chiar dinainte de a avea soț pentru că, dacă nu mă lasă memoria, Leonardo, motanul birmanez a ajuns la noi în familie cu aproape o lună înainte de nuntă. Deci nici măcar nu eram o familie (în acte) înainte de a avea primul „copil”: motanul!

Deși mai degrabă m-aș fi văzut având un câine, de multe ori viața îți oferă șanse (sub forma unor provocări) care îți demonstrează contrariul. Dar să povestim pe îndelete cum au ajuns micile feline să ne aleagă de stăpâni. Sunt de părere că fiecare are, sau nu, animalul de companie pe care îl merită și, de multe ori, ei, patrupezii, își aleg aparținători bipezi. Valabil şi pentru copii, dar despre asta am mai scris!

Soţul meu, la momentul povestirii încă prietenul meu, avea pisică. Eu nu eram înnebunită după „aşa ceva” (reminescenţă din copilărie a unor întâlniri nu tocmai plăcute cu pisica naşei mele), dar ne-am acceptat, a se citi, TOLERAT reciproc. Apoi, la un moment dat, pisica în cauză a dezertat în vecini. Se pare că se pregătea să devină mămică şi nu i-a plăcut mediul. Sau cine stie 🙂 Cert e că a dispărut din peisaj. Nu, eu nu locuiam acolo, deci nu a plecat din cauza mea!

Cu o lună înainte de nunta noastră, o prietena dragă (care între timp a devenit năşica celui de-al doilea crai, Petru Andrei) i-a făcut cadou omului meu, de ziua lui, o pisică. Am fost să „alegem” pentru că erau un EL şi o EA disponibili şi „dânsul” (aka Leonardo, alintat Leo) m-a cam ales pe mine. Adică, s-a aşezat la picioarele mele şi a început să toarcă. Pur si simplu. Pentru mine nu a fost chiar dragoste la prima vedere, dar văzându-l aşa mic şi speriat (în primele 2-3 zile), ceva din mine m-a făcut să îi ofer… prezumţia de nevinovăţie şi am ajuns să îl iubesc.

Leo era un birmanez destul de sălbatic (în comparaţie cu zvăpăiata de acum), dar foarte afectuos. A fost prima fiinţă care mi-a simţit, încă de la stadiul de embrion, micul puiuţ de om şi mi-a ţinut de urât (bine, şi cald :P) în lungile nopţi când soţul lucra în tură de noapte. Nu prea vorbesc despre asta, dar nu-mi place deloc să dorm singură!!!

Iată şi exemplificarea 🙂

69740_185561761457164_7245308_n 65733_185560254790648_2023176_n 252472_235320189814654_1957679_n

Apoi, a venit pe lume puiul uman nr. 1, Matei Nicolae! Şi, chiar dacă Leo nu a mai avut parte de acelaşi tratament preferenţial şi de întreaga noastră atenţie, a rămas mereu o parte importantă a familiei noastre!

551668_511315545548449_2115298196_n 281726_269427976403875_4578388_n 375868_633584633321539_295799747_n

După cum se vede, Matei a crescut frumos, sănătos şi vesel! S-au jucat, s-au alergat şi s-au mai supărat! Dar mereu, seara i-a găsit prieteni. Leo era primul care mă avertiza când cel mic plângea sau se trezea, dacă nu eram lângă el. Leo era cel care mă avertiza dacă altcineva ţinea copilul în braţe 🙂 Tind să cred că, deşi Matei nu mai ţine minte foarte bine perioada respectivă, i-a prins bine apropierea şi joaca cu un animal frumos, drăgăstos şi uşor posesiv. Numai eu ştiu ce „scandal” mi-a făcut când am lăsat-o pe sora mea să ţină copilul pe piept, când bebe avea vreo 2 luni 🙂 Bine bine, şi ea, Adelina îşi aminteşte, cu siguranţă!

Din păcate, Leo nu mai este printre noi… A avut un accident şi ne-a lăsat pe noi, părinţii, cu sufletul sfâşiat de durere. Poate veţi râde, ştiu că există şi tragedii mai mari, dar vă asigur că, pentru un stăpân de animăluţ, oricât de mic şi „neînsemnat”, această pierdere este una foarte grea…:( Mă bucur însă că Matei nu a înţeles pe deplin ce anume s-a întâmplat, atunci.

Dar ne-am revenit, ne-am adunat şi soarta ne-a dăruit un nou patruped, în persoana domnişoarei Maya! De această dată, stăpânul ales a fost chiar Matei, care avea deja 1,6 ani. Domnişoara l-a preferat, l-a mirosit şi a ales să meargă cu noi acasă. Aşa a început aventura noastră 🙂

1468623_753090031370998_1842834251_n 1231681_714061178607217_658888440_n

Cu o noua prezenţă feminină în casă, eu m-am simţit foarte bine! Aşa de bine încât, destul de repede, un nou membru s-a hotărât că e cazul să apară… Aşa că, bebe numărul doi şi-a găsit culcuş cald şi bun la mine în burtică.

Maya este foarte prietenoasă, curioasă şi mereu gata de joacă! Este mai mică şi mai graţioasă decât predecesorul ei, dar ambii copii o iubesc. Mai nou, cel micuţ, în încercarea de a se ridica singurel în picioare, o prinde şi o foloseşte ca punct de sprijin. Ca să nu mai spun că ea îl păzeşte, vigilentă, ori de câte ori doarme sau se joacă singur.

Fotografii pentru exemplificare, în curând 🙂

Nu, nu cred că suntem nişte părinţi iresponsabili pentru că expunem copiii la pericolele părului de pisică. Nu, nu cred că într-un moment de neatenţie pisica o să atace pe unul dintre cei mici sau pe noi, la fel cum nu cred că o să ne mănânce nasul sau o să ne scoată ochiii, în somn! Funnz, totuşi!

Dar cred că, pentru copiii mei, copilăria cu un animal de companie este prilej de joacă şi veselie, că astfel învaţă să respecte şi să iubească animalele, că descoperă ce puteri are omul şi cum trebuie să le folosească inteligent.

Cand PREA MULT devine INSUFICIENT

Cunosc părinți care își văd copiii, mai mici sau mai mari, seara, înainte de culcare. Preț de jumătate, hai o oră, între cină și ora de culcare. Sau chiar familii (deși, nu sunt sigură că asta e termenul potrivit!) care se reunesc – părinți și copii minori – la sfârșit de săptămână. Cred că fiecare dintre noi cunoaște măcar un astfel de caz.

Și cred, cu tot sufletul, că acelor copii le lipsesc părinții lor. Oricât de bine pregătite ar fi bonele care îi îngrijesc. Oricât de mult i-ar dădăci bunicii. Și da, de o mie de ori DA, oricât de multe bomboane/puzzle-uri/mașinuțe/păpuși/etc. ar aduce părinții când se întorc lângă copii. Și da, înțeleg că părinții respectivi consideră că sunt forțați de împrejurări să facă astfel. Știu că facturile nu se plătesc singure și că vacanțele/ratele/reviziile/asigurările/amenzile etc. nu așteaptă.

Dar, mai cred că anii pe care îi pierd acei părinți, mii de clipe adunate împreună ( care se adună în minute, în ore, în săptămâni și apoi, ce trist și sinistru!, în ANI!!!) , acele frânturi de viață nu se mai întorc. Niciodată. Pentru nimeni. Iar acei copii de ieri, mâine vor fi adulți. Și vor crește purtând goluri adânci în inimă, vor pierde strălucirea din ochi, vor rătăci poate prea repede naivitatea și candoarea primilor iubiri și vor ajunge să crească, la rândul lor, pui. Și îi vor crește cum au fost ei crescuți, pentru că așa au văzut că e normal.

E trist că nu realizăm că puii noștri ar fi mult mai fericiți,mai senini, mai siguri pe ei, mai independenți, mai ÎNTREGI, dacă le-am acorda timpul nostru acum, cât învață să zboare. E trist că alergăm, adunând mereu lucruri și pierzând clipe. E trist ca nu ne oprim din fuga noastră nebună nici măcar pentru a ne cere iertare de la copiii noștri. Pentru câ le furăm copilăria, în timp ce le predicăm tacticos NU E FRUMOS SĂ FURI. Îi obligăm să crească repede mari, să înțeleagă că așa e viața și așa stau lucrurile în lumea celor mari. Îi creștem mari, dar ciuntiți de iubirea noastră. Și apoi, când noi avem nevoie de sprijinul și dăruirea lor, când suntem respinși, le strigăm că sunt fii și fiice nerecunoscători/oare!!! Dar cum ar putea ei, sărmanii copii fără de noi, să știe cum arată/miroase/ce gust are/se simte IUBIREA adevărata, reală, necondiționată și întreagă? De unde să știe dacă noi i-am sărutat doar în somn (că se învață!), dacă i-am hrănit (și) cu câte o „pălmuță” (ca să ne știe de frică!), dacă nu le-am spus niciodată ce simțim pentru ei, cât de mult îi iubim, cât de mândri suntem de ei (ca să nu ni se urce în cap), daca i-am lăsat să plângă singuri și neconsolați ori de câte ori se temeau de întuneric/tunet/vise urâte (ca să se obișnuiască cu greul!)???? Cum ar putea acești copii să găsească în ei resurse de iubire pentru noi, părinții lor bătrâni și bolnavi, dacă noi i-am trimis în lume cu vistieria inimii goală? Cum să poată să ne ierte, să ne mângâie și să ne aline, dacă nu au văzut vreodată cum se face asta? Dacă nu au simțit cât poate valora o vorbă bună, o îmbrățișare sau un TE IUBESC?

Mă cutremur gândind asta. Și îmi mai sărut încă o dată băieții. Și îi strâng la piept și îi alint. Și îi las să îmi plângă în brațe, cât și dacă simt nevoia. Pentru că da, și băieții mai simt nevoia să plângă. Și nu mă (mai) tem că se învăța, că or să devină mici șantajiști și că nu-mi știu de frică.

Pentru că nu i-am adus pe lume ca să îi învăț să se teama. Pentru că nu i-am născut ca să îi ciuntesc. Pentru că nu îmi închipui cum aș putea să îi iubesc prea mult. Pentru că dragostea mea nu o să îi strice.

I-am născut și îi cresc pentru a fi curajoși, independenți și adevărați. Și pentru asta, am înțeles că trebuie să depun în visteria inimii lor, încă de pe acum, IUBIRE, RESPECT, ÎNCREDERE, CURAJ.

Pentru că fiecare copil vine pe lume întreg și perfect. Echipat cu tot ce îi trebuie. Nu are nevoie de dalta mea ca să DEVINĂ, el ESTE. Rolul meu este să îl ajut să crească, să îl feresc de prădători cât nu se poate apăra singur, să îi țin brațul până capătă putere și încredere, să ii arat poteca și să îi dau drumul. Pur si simplu. Iar eu să rămân în urmă, privind cum își poartă propriile războaie.

O să greșesc poate, șovăind. O să plâng la fiecare înfrângere a puilor și o să simt că mă transform în leoaică la fiecare luptă. Dar sper că voi primi gândul cel bun să nu lupt EU lupta LOR. Sper că voi avea ani și zile să îi văd mari, împliniți și senini, pe CALEA pe care și-o vor alege.

Așa cum sper că nu le-am tatuat pe piele si in suflet rănile mele. Pentru că fiii mei nu sunt datori sa ma vindece, deși crescând si implinindu-se, o fac. Așa cum nu sunt obligați să mă respecte dacă eu caut să le frâng voința azi.

Prea multă iubire nu poate decât să sporească încrederea, respectul și stăpânirea de sine pe care copiii mei le vor manifesta mâine. Pentru ei și pentru mine, aleg astăzi să nu îmi drămuiesc iubirea.