Schimbare de ritm

Prima zi de vacanta adevarata pentru unii, ultima zi de munca inainte de concediu pentru altii. Desi o schimbare de ritm e binevenita cateodata, habar nu aveam ce urma sa ma loveasca.

Ora 8 – Fac planul in cap, duc termitele la locul de joaca unde avem abonament. Fug la munca, merg la interviu, termin o parte din treaba si inainte sa se faca ingrozitor de cald afara, recuperez copiii.

Ora 8.10 – Schimbare de ritm 🙂 Locul de joaca deschide la 9, nu la 8 (cum scria pe site!!!)Bun asa. Varianta de rezerva. Fuga cu termitele la strabunica, Dumnezeu sa ii dea sanatate.

Ora 8.20 – Bun. Am lasat copii. Fuga la munca. Fa cerere de concediu. Da Doamne sa se aprobe ca altfel…rupere de ritm scrie pe coada mea! Suna telefonul. Fa 5 adrese. Da 3 relatii. Trimite 6,4 fax-uri. Se strica faxul. Bun. Scaneaza si trimite mail. Cade curentul…Nu? Corect, nu cade curentul, dar asta ar fi lipsit.

Ora 9.03 – Fuga dupa termite. Fuga la locul de joaca. Raspunde la 276890 intrebari provenind de la Termita 1 de 5,5 ani si ai rabdare cu mersul impleticito-razgaiato-dragalas al Termitei nr. 2 de 3 ani. Cum ar fi si cu o fetita, se intreba un neuron ratacit…Saracul, cred ca a facut insolatie intre timp. Ajungem la locul de joaca. Repeta, repeta, repeta: nu ne lovim, nu ne imbrancim, nu muscam, cerem ajutorul daca e nevoie. Mami vine dupa voi. Schimbare de ritm? Doar de neologisme, mai sunt si altii pentru care trebuie sa repeti de N+1 ori aceeasi fraza. Dar nu e bai…no panic, man, cum s-ar spune.

Ora 9.57 – Gafaie organizat spre sala de interviu. Care habar n-am unde e. Trebuia sa merg la baie inainte sa plec. Neuronul, bate-l vina! Cand ai nevoie de el, unde umbla? Pe repede inainte, in ritm de… concurs! Candidat 1, ok. Candidat 2. Hai cu procesele verbale. Bun. Iar cafea? Buuuuuuuuuuun. Apa. Schimbare de ritm?As vrea eu. Suna de la locul de joaca. Copiii nu mai vor sa stea. Sfinte al zilei de luni, cu ce ti-am gresit???

Ora 11. 39 – Alearga spre locul de joaca. Fara apa si palarie ca sunt o doamna ce…ritm-ul meu 🙂 Ajung la locul de joaca. Evideeeeeeeeeeent ca termitele nu vor sa plece, nu? Ca ce „fain a fost, mai mami” si „da’ eu nu vreau sa pleeeeeeeeeeeeeeeec”….1,2,3, 4, ritm. Schimbare de ritm. Eu am vrut?Poftiti de va serviti, doamna, ca avem pe saturate!!!

Ora 12.04 – Inapoi la bona improvizata. „Abandoneaza” termitele si NU TE IMPLICA in negocierea mesei de pranz. Repet, nu te implica!!! Da, vorbesc singura.

Ora 12. 13 – Daca tot ai iesit, adu ceva de mancare si pentru oamenii muncii, ca na…Bancomatul nu functioneaza. Iau cu cardul, nu e nici o problema. Fuga cu mancarea.

Ora 12.48 – Mancarea e servita, maiestatile voastre administrative! Eu nu vreau cu ciuperci, pentru mine fara patrunjel….Buuuuuuuuuun. Apa? Avem. Suna telefonul. Rezolva 5 hartii. Verifica cerere de concediu. Slava Cerului e semnata. Cred. Ca e de bine. Sau nu. Mai bine nu ma gandesc. Suna faxul. 😛 Verifica mailul. Termina situatia. Fa ordine pe birou ca doar pleci in concediu si sa nu se puna praful de bunatate de hartii.

Ora 15.45 – Vin specialistii. Sedinta. N-am inteles nimic, dar nu e bai. Am tot timpul din lume sa citesc un cod. Oricare, ca tot aceleasi dimensiuni le are. Si eventual, dupa ce termin, aflu ca are vreo 7 (cel putin!) modificari, actualizari, republicari. Sau ca ai citit bucata abrogata. Cum era? Schimbare de ritm? :)) Buna gluma.

Ora 15. 48 – Suna sotul. L-am sunat yo? Da, acum vreo 3 ore. Ce vroiam? Habar n-am. Daca ma intrebi, nici cum ma cheama nu mai stiu. Dar am bolentin. Deci, safe here.

Ora 16.21 – Gata adresa. Are completari. Nu e buna de dat la semnat. Modifica, listeaza, fa notite si lasa la corectat. Suna prietena „azi avem pilates”. Yey! Exact ce imi lipsea. Hai ca si-asa am avut o zi.

Ora 16.35 – Ies pe usa. Unde e echipamentul? Cum unde? La supermarchet. In compartimentul pentru bagaje. Am luat mancare si am pus echpamentul la loc sigur. 🙂 Fuga dupa el. Daca o mai fi acolo.

Ora 16.57 – Ajung, gafaind, la pilates. Gasit echipament, pierdut cap si orientare. Iar n-am sticla cu apa, dar lasa ca ma vad cu prietena mea si o sa fie ok.

Ora 18- Pilates mortua est. Ergo deci…ce ritm frate? Cine ar fi crezut ca am atatea locuri care pot sa ma doara? In acelasi timp si la o asemenea intensitate? Maine va fi mai bine. Sigur. Incepe vacanta cu termitele.

Ora 19 – Termita 2 – Mami, te iubesc. Prietenii stiu de ce. Dusmanii vor comenta. Dar asta e soarta. Corpul meu, ritmul meu. Cand o gasi alta mai buna, promit ca le pun in cui. 🙂

Ora 20 – Hai sa scriu repede pe blog sa ma laud cum e cand imi doresc ceva din tot sufletul meu si universul imi raspunde. O schimbare de ritm este mereu binevenita. Daca esti sau nu pregatit pentru ea… este o cu totul alta discutie.

Hai sa va aud. Doar eu am puteri de-astea? 🙂

PS: Pe parcursul zilei nimeni nu a fost cu adevarat ranit. Unele sunt exagerari, dar, hei…if it counts… viata are ritmul pe care il alegi. Cateodata mai lent, alteori mai rapid. Te adaptezi sau … nu stiu care e cealalta varianta, pe bune ca nu stiu 🙂 Dar daca m-ati lumina, v-as ramane profund recunoscatoare.

De vorba cu… O Mama Frumoasa

Continui acum seria mini-interviurilor(prima parte o puteți reciti aici: http://irinamariamitrofan.wordpress.com/de-vorba-cu-omul-din-spatele-brandului-casa-zamfirei/ ) cu rezultatul întâlnirii mele virtuale cu un Om special, cald, care are multe de spus și a acceptat, cu bucurie sper eu, invitația mea!
 193524_1744
 facem cunoștință! Cine ești tu, mămică frumoasa?
Eu sunt Raluca, soție de aproape 8 ani, mamă de aproape 6 ani, cu doi copii frumoși (Băiețelul de argint și Cati Căpșunica). Băiețelul cel mare este un copil tipic și vioi, fetița este cu totul și cu totul specială, pentru că are un cromozom 13 în plus, 3 ani și 7 luni și o dezvoltare fantastică pentru diagnosticul ei. În curând, vom extinde familia cu încă două piciorușe de băiețel.
 Cum și când a început aventura scrisului pentru tine/voi?
Eu scriu de mult, face parte din  mine, dar blogul (https://caietpentruscoaladeacasa.wordpress.com/) l-am început mai cu sârg în 2011, când mi-am dat seama că pe nișa de Early Learning nu există nimic în limba română. Da, erau bloguri de parenting, dar nu specific pe activități educative făcute acasă, cu copii. Am pornit simplu și nesofisticat, dar marea mea bucurie este că acum s-a format o întreagă comunitate de bloggeri și cititori ai acestui domeniu. Scriu pentru că sper ca experiența noastră ajută pe cineva, iar educația acasă pare mai accesibilă.
De ce ai ales homeschooling pt copiii tăi? Care sunt cele mai mari provocări ale acestei căi, în România anului 2014?
Nu facem homeschooling propriuzis, Irina. Băiețelul de argint a mers la grădiniță  în grupa mică și în cea mare (cu o pauză de un an unde am făcut, într-adevăr, homeschooling). Ceea ce facem acum este un fel de after school. Învățam intens acasă de când era el mic. Eu, ca profesoară de engleză, am predat multor copii și nimic nu mi-aș fi dorit mai mult decât un copil al meu pe care să îl învăț. Iubesc conceptul de educație timpurie si am învățat alături de copiii mei cât alții într-o viață. Am început cu activități Montessori pe când S. nu împlinise încă 2 ani, iar cu Cati mergem pe metoda Doman. Ceea ce face Cati (terapia neurodevelopmental NACD) este mult mai mult decât homeschooling, este mai mult decât ar putea oferi orice programă dintr-o școală specială unui copil cu dizabilități. Cum nu există însă cadru legal  pentru homechooling încă în România, Băiețelul de argint va merge în sistemul de stat, iar Cati va continua programul ei privat acasă.
 Cum decurge o zi din viața voastră?
E complicat: în general, exceptând perioada sarcinii, Băiețelul de argint pleacă dimineața la grădiniță și stă până la 12, timp în care Cati e ocupată cu exercițiile din programul ei. La 12 îl luam și începem o serie de treburi casnice, în bucătărie, dacă avem o lecție pregătită o facem, dacă nu, citim destul de mult. Eu sunt ocupată cu terapia lui Cati și cu casa. Cati are un pattern de somn care nu ne avantajează, și în fiecare noapte ne trezim să o hrănim sau schimbăm, iar asta ne obosește pe noi, părinții, tare mult.
Dacă ar fi iei mămicia de la început, ce ai face diferit? De ce?
Dacă ar fi să o iau de la început, aș face mai mult. La S. nu știam câte se pot face cu un bebelus, Cati m-a învățat o tonă de lucruri despre neuroplasticitate și dezvoltare infantilă. Când o voi lua de la capăt, voi aplica metoda Doman și cu noul bebeluș, voi face mai multe eforturi să îl cresc bilingv și să îl învăț să citească prin metoda fotografică. Da, e mai solicitant pentru părinte, dar copilului îi vine mai ușor pe termen lung. Aș folosi  sisteme de purtare și aș încuraja copilul să fie mai independent.
 Care sunt sursele tale de inspirație în ceea ce privește activitățile pe care le faci cu puiii tăi?
La început, erau blogurile din străinătate, în Statele Unite ale Americii nișa este foarte dezvoltată, mai cu seamă că acolo se practică din ce în ce mai mult homeschooling-ul. Acum, sursa mea de inspirație sunt prietenele din România,  care împărtășesc resursele pe care le folosesc ele și metodele lor de lucru. Exemple de mămici prietene sunt Camelia ( http://www.micatelierdecreatie.ro/), Coca (http://ursuletinazdravani.wordpress.com/), Adina  (http://ourenglishhomeschool.blogspot.ro/), Roxana  (http://roxana-rusu.blogspot.ro/) și Ioana (https://machetedidactice.wordpress.com/) . De asemenea, ceea ce învăț de la terapeuții din NACD mă ajută foarte mult.
Îți citesc blogul, de când l-am descoperit și sunt uimită cât de mult te implici, câtă energie și lumină pui în tot ceea ce faciTimp pentru tine, pentru relația ta cu partenerul, mai ai?
Tot ceea ce fac, este, într-un fel, pentru mine și familia mea, dar blogul este ceea ce fac „pentru mine”, sperând că poate ajută și pe altcineva. Viața noastră este destul de izolată și prin blog, simt că întind și eu o „mână în afară”. Noi suntem genul de familie „liniștită” care ieșim mai rar oricum și ne priește cel mai bine atmosfera de acasă. Timp pierd și foarte mult, recunosc  că nu sunt cea mai eficientă nici ca gospodină, nici ca soție.
Cât de importante sunt prieteniile după ce devii mamă? Te schimbă experiența sau se schimbă prietenii?
Cele mai apropiate prietenii din viața mea sunt cele recente, pe care mi le-am făcut grație blogului sau al contextului de părinte de copil cu nevoi speciale. Prieteniile vechi se pierd în timp, și e normal să fie așa, dar trebuie să fii mereu deschis spre noi relații. Am învățat enorm de la oamenii care au intrat în viața mea în ultimii ani, și sper că am lăsat și eu o mică amprentă asupra lor. Ne schimbăm, în măsura în care suntem dispuși să ne schimbăm și să învățam, prin oameni cel mai mult; totul depinde de atitudine și de flexibilitate.  Există și oameni rigizi, în unele privințe și eu sunt așa, dar sper că sunt suficient de deschisă să primesc noul și frumosul, de oriunde ar veni el.
Mulțumesc, o dată în plus, Raluca!

Si iar mi-e dor…

Cum se face ca ma napadeste dorul de tine duminca….Cum se intampla oare ca nu-mi ajunge niciodata timpul cu tine, nu-mi sunt suficiente vorbele si nu-mi sunt destule sarutarile, fie ele imaginare sau reale, grele…Nu stiu cat timp mi-ar trebui cu tine, sa ma satur de tot ceea ce esti.Poate nici daca ne-am inchide amandoi intr-o cutie de chibrituri – cum obisnuim sa alintam ideea de „casa noastra” – pentru o saptamana, nu ar fi destul.

Mi-e sete de tine cand nu esti aici.Ma scoti din sarite cand esti.Tanjesc dupa tot ceea ce imi spui, dupa ceea ce nu imi spui, dupa ceea ce faci, dupa ceea ce crezi.Ma alinti si ma alint si eu.Te privesc de fiecare data cu ochiii mari, plini de tine, de imaginea ta.Iti ghicesc forma chipului in vis si cand e aievea, in palma mea, raman uimita cat de mult ma pot insela in vis.Te-as putea picta in gandul meu insa, vezi tu, mi-e teama sa nu „nimeresc” exact nuantele si sa stric tot tabloul.

Am fost, cu tine de mana, prin lumi pe care nu le-am inteles atunci.Poate nu le inteleg nici acum pe deplin.Dar stiu ca totul se schimba, totul se transforma.Chiar si tu.Chiar si iubirea noastra.Si am invatat, dupa multe lacrimi si dupa multa lupta cu egoul meu, am invatat – m-ai invatat TU – sa nu mai sufar.Nu trebuie sa fie rau daca ceva moare.Orice moarte inseamna o noua viata, mi-ai spus.Si te cred.Azi, in sfarsit, te cred.

Mi-e dor de tine.Un dor echilibrat, lin, cald.Mi-e dor sa vii, sa cred.Dar nu e nici o moarte in joc.Nu am sa ma sting in absenta ta, ca-n alte duminici.Nu am sa daram totul, ca sa se faca mai repede luni, sa te stiu iar. Am „tot dreptul din lume” sa simt ca ….Te iubesc.Asa, pur si simplu.

Da, cuvinte mari in duminica asta, vei spune.Da, sunt mari.Dar simt ca azi le meriti.Simt ca ti le pot spune azi, fara sa astept nimic in schimb.Te iubesc si vreau sa simti iubirea mea mare.Nu astept nici un raspuns, nici un „si eu” firav, nici un „dar…”.E suficient sa stii tu ca asta simt.Ca asta am simtit mereu.Si daca iubirea se va rafina in timp, daca va deveni mai stralucitoare sau mai domoala, asta voi simti mereu.O iubire mare, ca un ocean albastru care fosneste uneori, care spune povesti si care asculta lacrimi.Te iubesc fara garantia ca simti la fel, ca vei putea vreodata sa-mi spui asta.Te iubesc fara sa iti cer dovezi si probe, fara sa te fac sa meriti iubirea asta.Te iubesc si din iubirea mea pentru tine se naste iubire pentru toti ai tai, pentru cei care te vad in fiecare zi, care te asculta cateodata, care te supara uneori.Te iubesc si iubesc tot ce te face sa cresti, sa te dezvolti, tot ce ajuta inima ta sa bata cuminte, in fiecare zi.

Te iubesc.Si azi.Si iar mi-e dor.Dar nu voi plange azi.Candva, citeam o carte „Duminica era ziua mea de plans”.Mi-a placut cartea, insa m-a vrajit titlul.Cred ca, ba nu, sunt convinsa ca DUMINICA E ZIUA MEA DE DOR.

Mi-e dor si azi de tine, deci.Si-n toate duminicile care au fost si care vor veni….