Ganduri pentru puiul de Om

Deschid azi, acum, o noua fila pentru tine, rodul drag al iubirii noastre. Curand, peste cateva zile doar, vei implini 9 luni. E mult…cand ma gandesc la toate clipele care au trecut peste mine de cand am aflat ca voi deveni mamica. S-au schimbat multe. M-am schimbat si eu. Am devenit poate mai matura, am inceput sa vad viata (si) cu alti ochi. Da, prin tine, pentru tine si cu tine, pui de Om, eu si tatal tau am devenit Parinti.

Ramanem, inainte de toate, sot si sotie, ramanem iubiti, ramanem Oameni. Dar acum, mai presus de orice, suntem Parinti. Parintii puiului de Om. Alte ganduri, alte prioritati, alte asteptari, alte ierarhii de valori. Mi-e greu sa nu mai fiu doar eu cea alintata, cea iubita. Mi-e greu sa nu mai am (aproape) niciodata timp pentru mine. Dar te privesc, iti masor raspiratia linistita, senina si calda si stiu ca toate sunt bune in lume. Stiu ca lumea mea este in pace. In absoluta pace.

Acum, de cand suntem mai mult in cercetarea casei, in explorarea tuturor cotloanelor ce ascund mici minuni pentru tine, atentia mea este/trebuie sa fie mereu in alerta. Eu trebuie sa fiu mereu gata sa te sustin, cand ai nevoie de mine. Insa incerc sa nu stau in calea exlporarilor tale. Incerc sa nu te franez in dezvoltarea ta, sa nu te invalui intr-un cocon de protectie. Imi impun sa te las sa descoperi lumea incet, in ritmul tau. Ai voie sa cazi, ai voie sa plangi, ai voie sa gusti pietrele din parc si frunzele si ai voie sa iti incerci puterile aruncand jucariile…

Mi-e tare drag sa te simt la san, chiar daca stiu ca incepi sa devii independent. Ce ciudat suna!Ai doar 9 luni si deja poti sa faci o gramada de lucruri fara mine, deja nu-ti mai sunt necesara mereu…E bine si totusi e trist. Ma bucur si totusi, simt ca inceputul rupturii e deja aici. Da, stiu povestea cu taierea cordonului ombilical. Zambesc…Mama imi spunea zilele trecute ca baietii nu ii cresti pentru tine, ci pentru femeile din viata lor. Altele decat tine. E foarte adevarat. Baietii pleaca, cel mai adesea. Nu ca fetele nu ar pleca, dar cu baietii e altfel. Acum, daca ma gandesc bine, cred ca mereu m-am inchipuit pe mine mamica de baiat si de fata. Tati zambeste…stie el ce stie!

Acum, te dai huta cu tati. Imi zambesti. Toata camera se lumineaza… Offf, de-am fi stiut noi ce minuni ne asteapta in lume odata cu venirea ta la noi.

Cateodata, mi-e dor sa imi inchipui cum vei fi…Cate conversatii am purtat cu tine in burtica!Acum, incerc sa imi imaginez ce fel de adult vei fi. Ce anume vei alege sa faci in viata, ce drum vei parcurge…

1 an cu bebe

9 luni in burtica. Aproape 4 luni de cand ai venit pe lume.

Ieri te-am auzit, pentru prima data, razand in hohote. Nu in somn, asa te-am mai auzit.

Ar trebui sa imi fac vreme sa scriu mai mult despre tine, bebe mic. Cresti repede, in fiecare zi avem parte de „premiere” din partea ta si timpul parca…. nu mai are rabdare. Sunt zile in care am impresia ca as da orice pentru o ora de somn, in plus…Dar te gasesc zambind, langa mine, gangurind, luptandu-te sa te dezvelesti. Zile in care obosesc sa stam ore intregi afara si imi doresc sa pot lenevi jumatate de zi cu ocarte buna in brate. Dar imi adormi la piept, zambesti si te joci cu degetele mici si grasute prin parul meu. Clipe in care amortesc intr-o pozitie imposibila in timp ce te alaptez si as vrea sa ma intind, sa visez cu ochiii deschisi. Dar ma privesti cu o dragoste infinita si toata fiinta ta rade prin ochisori. Si trece…Toate trec, si oboseala si durere si ganduri.

Am stiut mereu ca imi doresc sa devin mama. Am iubit mereu puii altora. Dar abia acum, cu tine, pui drag si cuminte, descopar cat de plina de iubire ma pot simti. Abia acum, fiind mama ta, in fiecare zi si in fiecare clipa, simt ca ma revars ca fiinta adefarata, ca sunt completa, ca am TOTUL. Si da, nu am incetat sa imi doresc experiente noi, inca am dorinte simple, doar ale mele…Nu sunt mai putin femeie sau mai putin iubita, doar pentru ca sunt mama.

Iubesc din tot sufletul fiecare nuanta de verde. Fiecare frunza si fiecare copac. Sunt vrajita de luna, de mare, de rasaritul soarelui si de adierea vantului. Scriu, citesc si zambesc. Dar, odata cu venirea ta pe lume, am descoperit noi dimensiuni. Nimic pe lumea asta nu mi s-a parut mai greu decat sa astept cele cateva ore dupa operatia de cezariana pana sa te pot vedea. Nimic nu m-a chinuit mai mult decat sa te stiu intr-o camera departe, la capatul culoarului, intr-un patut strain, ingrijit de alte maini. Dar toate s-au spalat in noianul sentimentelor revarsate cand te-am hranit eu pentru prima data. Cand, cu maini tremuratoare, cu o zi inainte de a implini 26 de ani, te-am asezat prima data la sanul meu. Toate s-au luminat si au capatat alta culoare cand iti pandeam fiecare privire, cand incercam sa ghicesc daca iti e bine, daca ceea ce fac, inca la inceput, e bine.

Acum, sufar de dorul tau cand imi adun puterile si plec o ora sau doua, lasandu-te cu altcineva, cu bunica sau cu tati. Si te regasesc mereu plina de dragoste. Si te sarut dulce, infinit. Si zambesc amintirilor…primei luni cu tine cand eram ingrozita ca nu pot dormi, ca tu mamanci intruna. Insa, mai presus de orice, copilul meu, as vrea sa stii ca te iubesc. Asa cum ti-am spus in primul minut al vietii tale,  uimind toata echipa medicala din sala de operatie. Te iubesc, asa cum nu credeam ca se poate. Altfel decat il iubesc pe tata si altfel decat imi iubesc parintii. Dragostea pentru tine ma ajuta sa ma odihnesc suficient in 10 minute de somn, sa pot manca pe fuga pentru ca tu ai nevoie de mine, sa te plimb cate jumatate de zi pe-afara pentru ca stiu ca iti place si ca aerul curat iti face tie bine.

Imi doresc sa intelegi, mai presus de regululie societatii in care traim, ca tu esti o fiinta de lumina. Esti liber sa fii cine doresti, sa faci propriile tale alegeri si sa iti asumi inerentele erori. Esti fiul tatalui tau si ma reindragostesc de el, de fiecare data cand te vad zambindu-i cu toata fata, cu ochii si cu inima. Te ador cand il privesc pe tati si stiu ca iubirea noastra a devenit mai profunda, prin venirea ta.