Lanțul de zale

Am ajuns la ultima probă a SuperBlog 2015, ediția de primăvară. A fost frumos, a fost solicitant, a fost provocator. Pentru mine, a fost prima „competiție” de această anvergură și trebuie să recunosc faptul că mi-a pus creativitatea în mișcare, mi-a dat semnale că scriu bine, dar se poate și mai bine.

Am descoperit multe despre ceea ce pot îmbunătăți la blogul meu, citind bloguri cu mai multă vechime și activitate intensă. Am simțit emoția așteptării unor note de care parcă depindea TOTUL și am respirat ușurată de fiecare dată când am terminat de scris un nou articol, respectând dead-line-ul  și cerințele tehnice care, pentru mine, cel puțin, sunt destul de neplăcute (da, nu-mi place să am limite, dar știu că regulile sunt bune și, pe de altă parte, dacă am folosi creativitatea ca singur criteriu de jurizare, s-ar lăsa, probabil cu note muuuuuuuuuult mai mici și dezamăgiri mult mai mari).

Pentru că această ultimă probă ne da libertate (aproape) deplină, o să reinventăm, cu toții, Ziua Partenerului SuperBlog. Multă creativitate tuturor și să ne vedem cu bine, la finish-ul cursei!

O scurtă istorie a blogging-ului, încă de la începuturile sale, plasează „nașterea” acestor jurnale online undeva la mijlocul lunii decembrie 1997, după cum am aflat de aici. Până azi, recunosc, nu am fost interesată să aflu ce și cum, dar orice are un început, nu?

CÂND?

Ziua Partenerului SuperBlog ar fi sărbătorită, în opinia mea, la mijlocul lunii decembrie. Tocmai pentru a celebra, într-un mod aparte, creativ și generator de reacții în lanț, primele adnotări pe blog.

CUM?

Printr-un șir de provocări și fapte bune, un fel de lanț în care fiecare nouă verigă, as in fiecare blog(er) partener, va lansa, în propria „ogradă” o provocare pentru alți 3 prieteni (așa, îmi place să cred, vom forma o comunitate mare și puternică). Chiar dacă nu îi cunoști cu adevărat pe cei ale căror articole te inspiră, lansând spre ei o provocare (fie de a scrie un articol cu o tematică anume, fie de a face o faptă bună despre care să scrie apoi o postare) vei participa la „marea prietenie” a blogurilor!

Poate părea o idee naivă, pentru că și la nivel de blogosferă există (ca peste tot, de altfel) mici sau mari animozități, dar mi se pare că o astfel de zi poate fi un prilej potrivit pentru a le depăși. Pentru că fiecare dintre bloggerii participanți își poate pune amprenta unică asupra lanțului de postări.

Fără comunitate, suntem doar frunze bătute de vânt!:)

Fiecare poate alege să se dezvăluie așa cum este, scriind despre specificul zonei din care face parte sau despre călătoriile pe care le-a făcut sau, așa cum își dorește să devină, scriind despre copilul pe care l-a luat de pe stradă să îl îmbrace și să îl hrănească, despre secția de pediatrie unde face voluntariat sau despre florile pe care le îngrijește.

E nevoie de curaj să ieși din zona de confort, să nu te mai ascunzi în spatele unor vorbe mari, frumoase poate, dar care acoperă, uneori, doar goluri. E nevoie de puțină nebunie ca să pleci în drumul lung, sinuos, periculos și uneori, întunecat care te desparte de împlinirea unui vis. Câteodată, ai mult de mers, zile, luni, ani poate. Alteori, e suficient să întinzi doar aripile, să deschizi brațele și sufletul și lumina unei împliniri te poate face să vezi culori, în ziua ta monocromă.

DE CE… să participați?

Pentru că împreună suntem mai puternici, vocile noastre vor fi auzite și pentru că, indiferent care ar fi motivul pentru care ați început să scrieți pe blog, cred că ESTE IMPORTANT ceea ce rămâne în urmă, așa că… de ce SĂ SPUI NU unui astfel de lanț, al faptelor bune, al mâinilor întinse către ceilalți?

Pe scurt: o adevărată aniversare pentru Partenerul SuperBlog trebuie să fie ACȚIUNEA dusă la nivelul următor. Intenția devine faptă, iar fapta devine piedică în calea uitării!

CINE MAI VINE?

Cu puțin noroc și dedicare, sper ca această zi, 15 decembrie, va deveni prilej de bucurie pentru toată blogosfera. Vorba aceea, „eu știu pe cineva care știe pe cineva”… Dacă vrem, se poate! Bloggeri din toate regiunile și de toate culorile, haideți să facem lanțul mai puternic și mai lung! E timpul să ne cunoaștem, să ne acceptăm și să celebrăm diferențele dintre noi!

CINE E CU NOI?

Să spunem că, pentru început, cei care și-au dat mâna pentru a organiza și promova SuperBlog 2015!

Cum promovăm ideea noastră?

În primul rând, prin propriile bloguri, apoi cu ajutorul unor comunicate de presă (la începutul provocării, la mijlocul perioadei și la final, la marea sărbătoare), prin reportaje/interviuri în mass-media (http://www.orizonturiliterare.ro/, http://www.radiolynx.ro/, http://www.tvr.ro/).

Ce ziceți? Dacă ar fi să începem acum „pregătirea” pentru această zi, pentru ca la 15 decembrie 2015 să fim deja mai mulți care deja activăm în acest lanț al faptelor bune, aș lansa provocarea către Cristina Lincu (http://cristinalincu.wordpress.com/), Irina Bartolomeu (http://irina.bartolomeu.ro/) , Alina Gheorghe (http://www.literestacojii.com/) și Ana Veronica Mircea (http://gandvis.wordpress.com/).

Le mulțumesc tuturor pentru deschidere, pentru spiritul proactiv și pentru efortul susținut de a face ca lanțul faptelor bune, emblema Zilei Partenerului SuperBlog, să crească mare, să devină un microb blogosferic!

Din pasiune pentru I(n)T(eligența artificială)

În această dimineață, m-am trezit auzind, repetitiv, următorul mesaj:

Magazinul MediaDot.ro ,  în strânsă colaborare  cu SuperBlog 2015 SuperBloganunță, cu deosebită mândrie și emoție, lansarea mult așteptată a sezonului primăvara-vară:

Radarul de sentimente (Sincere Heart) este dotat cu componente de mare finețe, având caracteristicile tehnice conform dorințelor dumneavoastră, transformate în realitate de către noi, în urma feedback-ului oferit utilizatori atent selectați. 

Mi-am spus, încă buimacă de somn – O să inventez cel mai bun gadget!

După ceașca de cafea, am început lucrul.

Mi-ar fi plăcut să creez răsăritul de soare, dar l-a inventat deja Dumnezeu.

Aș fi vrut să pot plămădi din amestec de ADN, celule și iubire, fărâma de OM,

Dar și această rețetă a fost deja scrisă de acele unice, minunate ființe numite MAME.

Aici, în atelierul meu, timpul trece altfel. Citesc presa zilnic, mă încântă faptul că ceilalți cercetători, printre care și inovatorii de la Intel au reușit să pună în practică mici și mari descoperiri. Cu atâtea oferte HDD, aș fi norocoasă dacă aș descoperi formula secretă pentru a dezlega Enigma germanilor. Păcat că nu sunt în cercul de apropiați ai lui Alan Turing…

Privesc spre cer, încrezătoare:

– Hei, Tu de Acolo, ți-as rămâne profund îndatorată dacă mi-ai răspunde… Sunt gata să inventez ceva. Dar nu știu ce anume. Din cauza creșterii spectaculoase a cursului Bistriței , pentru că se apropie cu pași repezi doamna Primăvara și pentru că mă chinuie dintotdeauna un fel de dor…

Mă întreb, ce-ar fi să inventez un calculator care să simtă? Care să aibă chip uman și componente sofisticate, dar să fie legate prin conexiuni care încă nu ne sunt cunoscute? Aș putea să fac apoi, un radar de trăiri care să scaneze rapid și profesionist retina și să ofere, ca rezultat final, un raport complet privind starea emoțională, trecută, prezentă și viitoare a subiectului analizat?

Sau, dacă mi se permite această viziune, aș putea să alcătuiesc o clepsidră care să te poată duce înapoi în timp, la o simplă clipire de gene? Iar la semnalul surâsului, să te teleporteze în viitor? Hmmm… Cum ar fi? Nisipul din clepsidră să fie, de fapt, praf stelar, iar cele două cupole de sticla să  fie jumătăți de gând. La semnalul sonor, beep sau tictac, viața să se pornească iar, înainte sau înapoi, iar aici, în locul tău, cât tu vei fi plecat dincolo, în trecut, să viețuiască o hologramă care să râdă, să iubească și să spere, la fel ca tine.

Dacă toate ar fi aievea, am ști să iertăm celor care ne-au greșit pentru că ni s-ar permite să ștergem cu buretele vina lor. Am putea săruta iar buze care ne-au mințit, am lupta iar războaie pe care le-am pierdut, am face faptele bune pe lângă care am trecut, nepăsători. Sau doar absenți.

Îmi place să cred că lumea în care timpul ar fi fluid, reversibil și reprogramabil, ar fi o lume în care Oamenii (chiar așa, cu O mare) ar fi mai sinceri, mai adevărați, mai dornici să trăiască dincolo de exclusiv ACUM, AZI, AICI.

Pentru iubitorii de jocuri, ar exista, în lumea mea imaginată și neapărat pacifistă, locuri special amenajate unde, ca printr-un portal de lumină, ar putea la orice oră din zi sau din noapte, să ia o pauză de la realitate (pe care ar opri-o cu butonul micuț, dar eficient PAUSE) și să ajungă, cât ai spune GAME ON la spațiul de joacă sau de joc. Regulile ar fi unanim acceptate și respectate, fără a fi nevoie de cineva îmbrăcat în paznicul dreptății și adevărului.

Într-o astfel de lume, musai colorată, dar  locuită și, cu certitudine, serenă, copiii s-ar naște fără durere, nici pentru ei, nici pentru mame. Pentru că nașterea, ca și creșterea unui pui de om, ar avea loc în lumină și iubire, cu 100% împlinirea Misiunii Personale și cu toate Faptele Bune realizate la zi, nu la normă, ca acum.

Și tot monologul meu se desfășura lin, când, deodată, Cel de Acolo răspunde:

– Și totuși, ce vrei de la Mine, tu? Aud că ai gânduri mari cu invențiile astea ale tale, văd că pari a fi în stare să îți folosești abilitățile și cunoștințele, imaginația nu pare să îți lipsească, așa că nu înteleg ce anume ceri de la mine…

Între timp, s-a făcut seară în cetate la noi. IT-istul nu s-a întors încă de pe cărările lui mult umblate, primăvara tot nu-i pe aproape, iar pacea mondială rămâne veșnicul deziderat al candidatelor la Miss Univers.

E atâta liniște printre gândurile mele, încât mă întreb dacă nu cumva, printr-o minune sau eroare, eu am încetat să mai fiu, m-am evaporat și sunt doar un gând răzleț, rătăcind naiv prin univers, aruncând spre ceilalți cu vorbe și așteptând răspunsuri de la cei care nu le au și, din păcate, nu le-au avut niciodată.

– Eu doar în visul meu pot să zbor, șoptesc… Te rog, dacă se poate, Înaltule și Luminatule, dă-mi doar răgaz pentru a împlini visele. Știu că pot să creez clepsidra pe care o visez, cea care îmi va da ocazia să folosesc prețioasele informații pe care mi le tot presară în mâncare IT-istul de serviciu. O să am atunci habar care sunt deosebirile dintre diferitele plăci de bază, procesoare și surse. Recunosc, mă distrez teribil când îl văd pe El, adâncit în muncă, mă încrunt și eu când „treaba” nu merge așa cum ar trebui și dincolo de toate acestea, știu că pasiunea lui dă aripi pasiunii mele.

Stimate juriu al probei nr. 8 la care particip cu prezenta creație, clepsidra mea este cea mai vizionară invenție pentru că este rezultatul gandirii, viselor si eforturilor comune a mintilor luminate de flacăra încrederii. Pentru că, soluția apare când lucrăm împreună, nu-i așa? Premiul oferit de voi va fi răsplata mea pentru cel care a fost acolo, lângă mine, pe parcursul emoțiilor, stresului fiecărui deadline  si al primirii notelor! El merită acest premiu, iar eu aș fi extrem de mândră să îi pot oferi această surpriză. Pentru că El o va aprecia la adevărata lui valoare și, mai presus de orice, pentru că energia pasiunii este motorașul care va schimba, într-o zi, lumea!

Comoara din poveste

Când am citit enunțul probei nr. 7 din cadrul competiției unde îmi încerc puterile în ultima vreme, nu știam dacă să râd sau să plâng! Multe idei, o grămada de semne de întrebare și un munte de speranțe că poate, în sfârșit, voi reuși să demonstrez, cu adevărat, de ce sunt în stare!

Apoi, după un sfârșit de săptămână obositor și lung, pentru că mândrii mei feciori au primit în spațiu, ospitalieri, niște viroze, am adormit (spre dimineață), cu gândul la cei 3 stejari din logo-ul sponsorului! Și toată noaptea, stelele și luna mi-au croșetat postarea. Așa că iată, ce scriu acum, din amintirea, încă proaspătă a visului …

Se făcea că plecam, cu mașina burdușită de bagaje (deh, ce să-i faci, așa-i când pleci la drum cu copiii, iar eu am 2!). Drumul care ne aștepta era lung. Distanța Piatra Neamț – Brașov nu e tocmai ușor de parcurs. Fiecare dintre noi, avea, probabil, gânduri și așteptări în ceea ce privește vacanța la Brașov. Ca să treacă timpul mai repede/ușor, încep să povestesc băieților fel de fel de istorii, care mai de care mai amuzante, din vremurile când, împreună cu părinții și sora mea, petreceam câte o săptămână în apropiere de Poiana Brașov. Deși nu pot spune că sunt mare cunoscătoare, prin prisma repetatelor concedii petrecute în zonă, sunt cea mai în măsură să le explic băieților (3, dacă îl socotim și pe soț!) câteva detalii inedite despre atracțiile și frumusețile locului.

NUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU! Trezește-te, ai încurcat visele! Ups… Reluare!

Cineva, mi-a spus zilele trecute că aurul verde al planetei este format din copaci. De orice soi și din orice parte a lumii. Are dreptate, deși de obicei nu recunosc. Asta vreau să învețe copiii mei. Să apere și să celebreze natura. Să respecte Copacii. Să îmbrățișeze și să iubească plopii, brazii, ulmii, stejarii. Pentru că toți împreună și fiecare în parte, sunt parte a sufletului lor. Stejarul – ca arbore sacru, ca divinitate supremă. De ce stejarul, cu precădere? Pentru că simbolizează măreția, soliditatea, puterea, longevitatea, înălțimea, în sens material și spiritual. De fapt, în limba latină, se folosește același cuvânt pentru a denumi stejarul sau forța – robur. Și nu spun eu asta, ci chiar Dicționarul de simboluri, pe care, o foarte lungă perioadă de timp, în liceu, l-am visat!:) Iar unde sunt 3 stejari … e clar că axa secretă a lumii devine un real instrument de comunicare între Cer și Pământ! Chiar nu-i de mirare că, stejarul, simbol al ospitalității, a inspirat un logo.  Iar legenda spune ca orice stejar este un templu. Totul e să fie oamenii potriviți … la locul potrivit! Oamenii care pot transforma locurile și pot împlini vise. Astfel, pornind pe calea simbolurilor, căutând cazare la Brașov am ajuns aici. Și apoi, din dorința evenimentelor perfecte, mi-am propus să nu fac rabat la calitatea serviciilor, să mă bucur de tot confortul și să profit de poziția strategică pe care o are locația, pentru a petrece o săptămână de relaxare, împreună cu familia mea. Într-o plimbare, am descoperit o bijuterie care, din păcate zace acum în uitare. E vechea cabană Dealu Morii și gândul la ea m-a întristat. Păcat de natura care piere sub pașii ignoranți ai oamenilor. Ferice de cei puțini care reușesc să își împletească vis și muncă pentru a face cunună de succes, pentru a veni în sprijinul acelora care nu distrug, ci creează.OLYMPUS DIGITAL CAMERA Vacanța ideală ar aduce, pentru noi, multă mișcare în aer liber, iar posibilitățile sunt destule, mai ales pentru doi puști plini de energie, gata să încerce orice provocare din cele care ne-ar fi la îndemână: Aventura Park, Grădina Zoologică, Canionul 7 scări și tiroliana, stațiunea montană Predeal, orașul Brașov cu toate atracțiile sale și muntele Postăvaru. Eu, ca o școlărița silitoare, am alcătuit, încă de acasă, listuța cu locuri de bifat văzut, pe zile, suficient de clar încât să populez cu distracție fiecare dintre cele șapte zile ale vacanței la Brașov. 48 29 (1) - Copy Ce nu știam eu, dar e îmbucurător, este faptul că gazdele noastre aveau deja informația pregătită pentru dornicii de plimbări/aventuri, cu detalii clare, la obiect și ușor accesibile, aici. Mie îmi place să vorbesc/scriu și mai puțin să fac fotografii, dar pentru a vă închipui cam pe unde plănuiesc să îmi odihnesc plimb oasele obosite, dar fermecătoare, vă las câteva monstre… pentru exemplificare: tur-virtual-hotel-complex-turistic-stejarii-brasov-149 tur-virtual-hotel-complex-turistic-stejarii-brasov-021 tur-virtual-hotel-complex-turistic-stejarii-brasov-040-Copy tur-virtual-hotel-complex-turistic-stejarii-brasov-011

Odată ajunși la locul de cazare, Matei mă întreabă uimit, privind stejarii:

– Acesta e stejarul din poveste, mamă? E locul unde e ascunsă comoara?

Zâmbesc… Am uitat, a trecut așa multă vreme de când i-am spus povestea stejarului vrăjit. Am uitat să cred în povești, dar uite… poate sigur locul acesta, cu aerul sau fermecat, cu cei trei falnici paznici, va reuși să readucă, în sufletul meu, copilăria și spiritul de aventură! Și pentru că am norocul și onoarea să am, în viața mea oameni frumoși care simt, prin obiectivul aparatului de fotografiat locuri și reușesc apoi, să transmită stări și senzații, mi-am bucurat inima privind și mi-am înălțat cugetul, visând! OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA 55  Fie că e zăpadă sau nu, fie că Soarele vă urează vesel, înfrigurat „Bună dimineața!” iar voi îi zâmbiți leneș, după o noapte specială sau visați la trasee montane care să vă reîndrăgostească de munte, ceea ce puteți trăi/simți/vedea este parte din comoară! Bucurați-vă, căci doar celor aleși le este permisă această fericire!  OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA 0 0 (1) - Copy 32 - Copy

Pentru că trebuia să existe un loc anume unde legenda să capete culoare și cei aflați în căutarea unui colț de senin să poată poposi… @ 3 Stejari Brașov

Mulțumesc pentru sugestivele fotografii, Andrei Badea!

O soră pe Pământ

Când am aflat cerința primei teme din cadrul competiției SuperBlog 2015, am ridicat din umeri. Nu mi-am dorit niciodată să devin designer vestimentar, nu consider că am talent la desen și nici nu îmi venea în minte nimic demn de a fi menționat pentru o astfel de competiție.

Apoi însă, pe măsură ce timpul trecea și probele începeau să apară, scriam și visam. Și iar apărea o nouă probă și rotițele începeau să se învârtă și ideile prindeau contur și vorbele curgeau lin. Începea să îmi pară rău că am probe la care nici măcar nu am încercat să scriu ceva. Orice. Măcar câteva idei.

Și mi-am dat seama că îmi doresc să scriu și la această probă. Deși știu că voi fi penalizată pentru că am depășit termenul limită de depunere a articolelor. Deci, iată gândurile mele, pornite către voi, juriul primei probe :), dar, mai ales către voi, cititorii blogului meu.

Așa cum acum câțiva ani, unul dintre primele mele articole a fost dedicat unui om tare drag, astăzi, am un nou prilej de a scrie penttru/despre aceeași persoană. Sora mea. O ființă pe care uneori nu am înțeles-o, pe care am supărat-o deseori, dar pe care am iubit-o profund, necondiționat, întotdeauna.

Deși nu m-am visat niciodată creator de vestimentație, privind la secțiunea oferte de electrocasnice pot descoperi aici ustensilele perfecte pentru a mă îndrăgosti de o … mașină de cusut!

cusut2

Folosind-o,încerc să îmi imaginez ce aș putea crea care să o bucure, să o emoționeze… Poate o cămașă albă, simplă, lungă, cusută ușor, cu fir de borangic, în stilul iei tradiționale. Cu motive specific moldovenești. O cămașă de fericire pe care sora mea să o poarte în ziua nunții ei. Un veșmânt ușor care să îi dea putere și curaj în clipa când, cu o cunună de flori de câmp pe cap, în soarele arzător al verii, pe un delușor plin de rod auriu, printre maci sângerii, va alege să își ofere mâna și inima unui om bun, special.

Aș putea să creez o păturică moale, doar tivită pe margine, pentru primul născut al surorii mele. Atunci când va fi momentul ca ea, frumoasa și deșteapta mea soră, să devină din DOAR femeie/ soție/iubită … ȘI MAMĂ. Când va împleti, într-o singură clipă, cântec, teamă, curaj, speranță, vis, durere. Când cu trudă și sânge, pur și adevărat, va cuprinde în brațe, puiul de om care o va alege să îi fie călăuză și sprijin, pe calea vieții. Când va plânge de drag și dor și pierderea așteptării și necuprinsa, imensa, nemăsurata, rotunda dragoste pe care o va simți când va avea la piept un suflet mic, mirosind a lapte și a viață nouă.

Mi-ar plăcea să cos, cu roșu și verde, o față de masă frumoasă. Pentru casa surorii mele. Pentru cuibul unde își va crește visele, unde își va plămădi pâinea și își va planta copacii. Pentru casa pe care și-a făurit-o, cu truda frunții și graba mâinilor. Casă aflată departe de mine, de noi, pe care nu o știu, dar o intuiesc albă, cochetă, primitoare și atât de curată.

Mi-ar fi drag să cos, pentru prilejuri de sărbătoare și veselie, în casa și sufletul ei, un șorț de gospodină. O mănușa de cuptor sau o cizmuliță în care cadourile să se așeze, în fiecare an, sub bradul verde.

Cu gânduri bune și zâmbind, aș coase un ștergar frumos pe care mândra mea l-ar folosi să acopere vasul de lut în care va pune lapte la prins. De fiecare dată când ea l-ar atinge, s-ar gândi la mine. Ar retrăi, cu nostalgie, jocurile din copilărie, poveștile pe care mama ni le spunea la culcare. Ar avea, o dată în plus, în fața ochilor, liziera unde ne-am rătăcit de atâtea ori, pomiii fructiferi încărcați de mere, parcul cu tobogan lung, de piatră aspră, nevopsită. Caișii și zarzării în floare, zumzăitul albinelor ce trudesc din greu. Imensele crengi de liliac, alunecând greoi, sub povara parfumată a florilor… Toate  i-ar juca în fața ochilor albaștri și, poate, doar poate, ar zâmbi.

Aș crea, desena și apoi coase, cu drag, orice bucățică de material. Mare sau mică. Prețioasă sau comună. Aș așeza în cusăturile simple sau mai complicate, algoritm de pace și iubire, descântec de noroc și sănătate, urare de preaplin și armonie.

Pentru sora mea, dacă ar fi să ne despartă vreodată mări și oceane, aș fi în stare să țes un balon imens sau o pânză de catarg care să îmi poarte, ușor, în zbaterea lor, gândul și cuvântul. Până la ea. Aș croi un curcubeu, o plasă de stele care să îi legene visele, să îi aline durerile și să îi înmulțească fericirea, bucuriile și victoriile.

În prag de furtună sau pe cer senin, gândul meu aleargă spre tine, surioară!

Mă bucur nespus deci, că, într-o zi, deși poate nu vor folosi atât de multe cuvinte, cei doi fii ai mei își vor fi sprijin unul altuia. Pentru toate zilele care vor urma, vor putea împărți binele și mai puțin binele, frumosul și hâdul, zâmbetele și lacrimile, teama și curajul. Sper și îmi doresc, pentru ei, să păstreze legătura pe care astăzi, noi, încercăm să o facem trainică.

Dacă aș putea, aș coase un liant puternic, ca o funie de catarg, prin care atât noi, eu și sora mea, cât și băieții mei, am fi mereu, dincolo de orice distanță și supărare, am fi mereu legați. O funie puternică, dar elastică. O funie roșie, ca sângele care ne curge în vene.

Pentru cei care mai au încă frați și surori pe lume, nu e nimic prea greu! Fiecare gând negru, fiecare nor de furtună poate fi alungat, poate fi înfrânt, dacă vreți… Dacă alegeți să nu dați drumul, niciodată, funiei care vă leagă de cei dragi. Pentru că în lumea cea mare, pe parcursul vieții, multe se pot întâmpla, multe se pot schimba, uneori pierzi, alteori câștigi, sunt zile în care ești mulțumit de tot și toate și altele în care, poate, nimic nu este asa cum ți-ai dori. Dar, mai presus de clipă, de bobul de nisip, trebuie să fie IUBIREA. Iar cea pentru frate/soră, este în stare să treacă orice obstacol!

Cu mult drag, pentru sora mea, de pe pământ 🙂