Albastru cu verde

 

Albastru cu verde
Albastru cu verde

nu prea merge.

Si totusi, albastrul cerului tau

Zambeste primaverii din mine.
Daca ne-am intalni la mijloc?

Ar iesi roz?

Sau poate mov?

Ar face nod sau fundita.

Mai bine fluturi.
Daca verdele deschis al vietii tale

N-ar fi poposit niciodata

pe marea inimii mele…

Ai fi inventat un cod sursa ca

sa ma nasc din spuma marii.

Nu-i asa?

Albastru cu verde

Cum ar fi?

Când m-am întors

Când m-am întors,

Sălbatică şi despletită,

Ţâşnind săgeată vie

din arcul inimii tale,

Eram lacrimă de lumină.

 

Când ai venit,

Cenuşie nălucă a viselor mele,

Te-am lăsat mereu

să-ţi decizi soarta,

mângâiere catifelată pe suflet.

 

Când m-am întors,

Sălbatică şi toată un zâmbet,

Curgeam spre pământ

Şuvoaie calde de emoţie şi drag.

 

Când am plecat,

Rupându-mi zgomotos

Inima din palma ta stângă,

S-au pornit

Cutremure şi taifunuri.

Toate deodată.

 

Când am plecat,

Sălbatică arătare a vieţii tale,

N-ai vărsat nici o lacrimă.

Mă priveai împietrit

şi ochiii tăi şopteau

Nu pleca!

sau măcar…

Întoarce-te degrabă!

 

PS: Minunatele fotografii îi aparţin unui drag prieten… Mulţumesc, Victor!

Dor. Amnezii trecute

 Mi-e dor de tine cu toată fiinţa mea. M-a pălit tare, în moalele capului şi-n baierele inimii. Cu tine era atât de uşor. Să râd şi să plâng, să cânt şi să dansez. Uneori în chiar aceeaşi silabă a unui cuvânt rostit alene.
E vară plină şi ceasurile rotunde stau să pocnească. Mi se face atât de sete de adierea glasului tău încât mă scurg şi mă revărs.
Şi au trecut atâtea veri în care nu am (mai) adulmecat urmele paşilor tăi prin atrii şi ventricole. Da, atât de simplu. Mi-e dor de tine şi în secunda asta, simt că nu voi mai fi vreodată întreagă, fără tine.
Cum să explic toate astea? Cui? Cine ar putea să înţeleagă? Mereu mi-ai spus că eu sunt altfel, că nu sunt un om obişnuit. De-aici oare trăirea asta intensă? Zbuciumată?
De-aici gândul şi dorul şi setea? De când… De unde… Şi, mai ales, până când? Până unde ar putea să se întindă… Cât de mare să se facă… Cât de lungă şi tumultoasă să îi fie revărsarea pentru ca cineva sau ceva să o poată opri?
Vă mai exista vreodată dor care să nu mă doară? Se va umple golul? Se va şterge rana, sau măcar se va cicatriza şi nu va mai avea puterea să doară atât….? Şi din ce…? Din prea mult soare. Din prea vară. Din prea sete. Din prea dor…
♥♥♥♥♥♥♥♥
Te visez. Începe tu. Spune tu că îţi pare rău…Că nu ştii să îmi spui ce simţi pentru mine, că nu ai curaj să spui vorbele de teamă că te-ar putea durea. Te visez luând atitudine în faţa tăcerii mele… Mă chircesc de durere însă. Tu taci, în continuare şi nu ştii (poate) cât de drag îmi eşti. Chiar aşa, dur şi hotărât să mă laşi pe mine să renunţ iar, la „revolta” mea. La dor încastrat în tăcere.
O să mai fim o vreme înstrăinaţi. O să mai taci o vreme şi eu am să blochez toate canalele prin care ai putea să iei legătura cu mine. De fapt, nu chiar toate… Dacă ai fi vrut, ai fi putut să dai un semn…să laşi o urmă… să arunci un gând…o privire….să laşi orgoliul la o parte şi să recunoşti că am dreptul să îţi cer lămuriri.
Dovezi… Ce aiurea sună!Parcă am fi la tribunal, sau la poliţie…sau la Corpul de control…
Aş vrea să recunoşti, măcar o dată, că ai nevoie de mine. Că îţi place compania mea. Că îţi face bine şi că ţi-o doreşti constant(ă) în viaţa ta. Că sunt importantă în echilibrul sufletului tău. Că ţi-e dor. Să îţi fie dor şi să spui vorbe mari, frumoase….Chiar dacă ştim amândoi că dincolo de ele nu se mai poate merge. Că nu s-a putut niciodată. Că nu se poate, nu în viaţa asta…
Și totuşi tu taci. Tu, deşi exişti undeva în lume, refuzi să spui „Îmi pare rău”, „Iartă-mă”, „Primeşte-mă înapoi, te rog”, „Mi-e dor de tine. Mereu.”…. Tu nu spui asta niciodată, aşa-i? Cu atât mai puţin mie…cea care nu am făcut decât să îţi zgudui din temelii fericirea călduţă. Care m-am încăpăţânat să nu îţi intru ŞI în pat, dar m-am infiltrat adânc în fiinţa ta, în sânge, în vise şi-n scris. Cea al cărei nume nu-l poţi rosti cu voce tare niciodată, dar pe care îţi doreşti să îl strigi în gura mare în fiecare primăvară când prinzi iz de dragoste, de hai-hui şi dor de ducă…
Cea care ştii că nu îţi va purta niciodată numele, dar îţi închipui cum ar fi, totuşi… Cea pe care nu o poţi vedea cu ochiii minţii mamă… Dar o ghiceşti mereu. Tristă sau doar absentă. Un copil femeie sau o femeie copil?
Mă alint, vei spune. Ştiu. O, cât de bine ştiu. Parcă îţi pot simţi zâmbetul nervos, uşor jenat. Dacă ai citi vreodată rândurile astea… Dacă ai mai veni vreodată… Daca ai să meriţi vreodată să îţi mai pun, o dată în plus, sufletul meu în palmă.
Ştii cât poate să doară de fiecare dată când fărâm în picioare toate cioburile mândriei mele şi îţi spun, o dată şi încă o dată, ca (O MARE) parte din mine e a ta? Şi nu de azi, de ieri. Ci dintotdeauna. Şi pentru totdeauna. Că port lungi conversaţii cu tine, în mintea mea. Şi uneori ne certam,şi ne împăcăm apoi. Şi totul e aşa real… Şi ducem o viaţă pentru care nimeni nu ne poate condamna. Şi trăim fiecare zi aşa cum vine. Cu furtună sau doar cu nori. Cu nehotărâri de-o clipă marca dorului din mine şi fraze lăsate în coadă de peşte marca unui alt dor, ce alergă mereu spre tine.
Par aşa reale pentru mine toate…Numai că nu e nimic real, ştii? Şi nu sunt nebună. Doar că… uite, taci iar.
Şi azi taci.
Şi eu, IAR EU, am început să scriu. Pentru că altfel aş simţi că o iau razna şi aş striga în toate cele 4 zări. Şi cum să te strig….când tu poate nici nu mai ştii glasul meu? Cum să te strig când urma paşilor tăi din camera noastră s-a pierdut de atâta vreme? Cum să te strig când tu adormi şi te trezeşti mereu lânga EA? Cum să mă auzi tu dacă nici un pic de dor nu te aduce înapoi, aici?
Eşti fericit? mă întreb mereu… Dacă eşti fericit şi tăcerea ta asta înseamnă… Am să tac. N-am să te strig deci. Dacă venirea anunţată a iernii te-a alungat în cea mai fericită emisferă a oraşului tău? Dacă faci planuri cu pentru un alt dor, dacă îţi sărută tâmpla şi îţi ştie toate gândurile….? Dacă totul nu e decât visul imaginaţiei mele….Dacă totul a fost doar o secundă de nebunie, o rătăcire dintr-o „criză de dor” a unui bărbat….? Cum să ştiu? Cum să cred…?
E târziu. Am obosit. De câte ori ţi-am zis asta….De câte ori m-ai ascultat? De câte ori ai înţeles? De câte ori, iubire? Şi totuşi….Iată-ne iarăşi aici. În pustiul tăcerii dintre două orgolii. Iată-ne iar însinguraţi şi trişti. Iar 2. Iar noi, cu n mic.
Poate ar trebui să ştii. Poate vorbele astea, aşa nebune, aşa răzleţe, ar fi în stare să îţi spună, altfel decât am ştiut eu, că doare. Nereacţia ta doare. Mai mult decât cearta. Mai mult decât îndepărtarea ta chiar. Şi rănile se adună. Şi dor. Năprasnic dor. Iar dor.
Şi nu ştiu cum să îţi mai spun că am nevoie să fii mare, puternic şi să mă faci bine. Am nevoie ca tu să mă „repari” pentru că, vezi tu, iubire, toate rănile despre care vorbesc poartă numele şi amprenta ta.
Taci şi azi…Iar eu mai mor puţin…Mai sângerez vise şi gânduri. Şi tot te strig, mut, în privirea pierdută, stinsă. Şi nu te văd, nu te aud venind. De nicăieri.
♥♥♥♥♥♥♥♥
Aș vrea să îţi pot spune „ne vedem acuşica”…. Aş vrea să număr orele până când te voi vedea şi aş vrea să tresar auzindu-ţi paşii. Aş vrea să cred că mă pot teleporta acolo unde eşti, când ţi-e greu, când mi-e dor, ca să fie iarăşi bine… Aş vrea să mă încarc de energie privindu-te cum sufli în lumânările tortului aniversar, cum îţi sclipesc ochiii de bucurie desfăcând cadouri şi cum zâmbeşti enigmatic în aşteptarea invitaţilor dragi. Aş vrea să ştiu ce visezi şi care e primul tău gând, dimineaţa. Aş vrea să îmi adormi alături, uneori, şi să întind doar mâna, în somn şi să te pot atinge.

Anule Nou

Anule Nou,

Lasă-mi curajul

de a mă şti iubită.

De-adevăratelea şi în fiecare zi.

Iubită şi ciufulită şi plânsă şi office.

 

Anule Nou,

Iartă-mi zâmbetul cât toată fiinţa.

 

Anule Nou,

Dă-mi clipe

şi nopţi şi zile cu El.

Dă-mi foc în priviri

şi dulce amărui pe buze.

 

Anule Nou,

Modelează-mă tu

ca să îi pot primi îmbrăţişarea

senină şi fără temeri.

 

Anule Nou,

Suflă peste mine

gând bun şi vorbă dulce

să-i pot fi CASĂ şi ACASĂ,

pe orice cărări ar rătăci paşii Lui.

 

Anule Nou,

Binecuvântează-ne colţul de lume

cu duioşie şi încredere,

cu inimă nefăţarnică

şi suflet despovărat de orgolii.

De toamnă

De toamnă

Mă strâng în mine toată

Mi-e frig şi sunt plouată.

Mi-e sete doar de tine

Dar azi te pierd. Şi mâine…?

 

Mi-e ploaie şi mi-e crivăţ

Şi tot mai des, îngheţ.

Mi-s rănile pe faţă,

Mi-e dor! A naibii viaţă!!!

 

Şi picurii inundă şi atrii şi ventricol

Să fii mereu aievea, ce epitet ridicol!

Tu eşti, eu sunt, noi suntem

Şi tot mai des alegem.

 

E toamnă şi îmi pare că iar te regăsesc

Glumesc. Sau ţi se pare.

Dar încă nu-ndrăznesc

Să spun…EU DOAR IUBESC.

Rawissant – interviu.Primul bistro raw vegan din Piatra Neamț

Pe Cristina Ioniță am cunoscut-o pe un grup de mămici. Intervenea puțin și doar la anumite subiecte. Avea de fiecare dată ceva interesant de spus, un punct de vedere care ajuta pe mămica aflată la ananghie. Am descoperit-o la o întâlnire despre alăptare și mi-a devenit simpatică. Am aflat despre pasiunea ei pentru hrana sănătoasă și… mi-aș dori să o iau acasă! Deocamdată, am convins-o să poposească în căsuța mea plină cu emoții și să ne lase să o cunoaștem puțin mai bine. 🙂
Cine ești tu, om frumos cu cosiță de aur/mămica Rawissant (ă)?
Sunt o mamă, soție, fiică, soră, prietenă, vecină, fostă corporatistă, care îmi urmez visul. Visul de a-mi urma pasiunea. De a face ceea ce îmi place. De a lăsa o urmă.
Cum, de unde, DE CE a început totul?
De când am terminat facultatea și am fost oarecum pe cont propriu, am început să gătesc. De la cartofi prăjiți în mult ulei la sushi, guacamole sau știucă umplută, am gătit mereu cu pasiune. Am fost mereu curioasă să descopăr lucruri noi, iar vacanțele petrecute în străinătate mi-au dat multe ocazii să învăț. Așa am aflat acum câțiva ani că poți mânca pe fugă și salate, nu doar junk food.  După ce am devenit mamă a început să mă preocupe mâncatul sănătos așa că am tratat gătitul cu alți ochi. Așa am ajuns să citesc despre mâncarea nepreparată termic și mi s-a părut fascinant că se poate „găti” și așa. M-a surprins faptul că mâncarea astfel preparată  e foarte gustoasă și am început să îmi doresc să învăț mai mult. Așa am ajuns să merg la un curs de preparat mâncare și dulciuri raw și am cunoscut un om minunat în persoana Gabrielei Oltean (Delicious Raw – Brașov). Ca să scurtez povestea, ea m-a învățat multe din tainele acestui stil de viață (pentru că e mai mult decât un mod de a prepara mâncarea) și m-a pus în legătura cu raw chefs internaționali și cu furnizori despre care nici nu știam că există. Și am căpătat mult curaj. Și cu un pic de inconștiență m-am aruncat cu capul înainte în acest proiect Rawissant.
11855671_1629355933970253_6012183131210670867_n
Unde erai acum 5 ani?
Acum exact cinci ani eram în concediu în America și aflam că sunt însărcinată. Lucram la o bancă și aveam un program foarte încărcat. Așa credeam la acel moment.
Lansarea proiectului Rawissant… Ce urmează?
Urmează să văd dacă am reușit. Să vă fac curioși, să gustați, să vă placă.
11222691_1629357890636724_1196208546941363073_n
Cum arată un meniu din viața voastră de familie? Cine ce mănâncă? Cât durează pregătirea?
Fetele noastre mănâncă orice le dam. De la vlăstari de floarea soarelui la supă cu găluște. Un meniu. Hm. Greu de spus.  Nici o zi nu seamănă cu alta. Dimineața poate fi un smoothie pentru mine și soțul meu, suc de iarbă de grâu și fructe cu granola pentru fete. La prânz o supă fără carne, ca să mâncăm cu toții, felul principal poate fi un pește la grătar cu legume sau doar cu sos de lămâie și ulei de măsline. Seara de obicei fetița cea mare hotărăște. Mami, vreau paste sau mami vreau sandvich. Îmi faci? Nu prea pot să o refuz. Câteodată vrea doar brânză cu castraveți sau doar roșii cu pâine. Îmi place tare mult de ea că nu mănâncă același lucru în fiecare zi. De gătit nu gătesc decât supe sau borș în cantitate mai mare (pentru două zile).  În rest, toată mâncarea o fac pe loc și în porții mici, pentru o dată. Nu e așa greu pe cât pare.
Care sunt cele mai inedite combinații pe care le-ai încercat? Românii par să fie destul de reticenți la capitolul acesta, dar sunt sigură că se întâmplă să guste un preparat și abia apoi să întrebe/afle ce anume conținea…
Mâncarea coreană mi-a plăcut foarte mult. Îmi amintesc ca aveam o masă plină cu tot felul de boluri dar nu aș ști să îți spun nici jumătate din ingrediente ce erau. Știu că erau multe alge, legume murate, vlăstari. Și mi-a mai plăcut în Italia că am mâncat într-un preparat castraveți gătiți și știu că mi-au plăcut și m-au surprins ca gust pentru că noi îi mâncam doar cruzi sau murați.
 Unde te vezi pe tine și familia ta peste 10 ani?
Nu știu unde vom fi peste 10 ani, dar îmi doresc să fim tot împreună și tot fericiți.
Care sunt principiile de parenting cu care îți crești cele două mândre domnișoare?
Îmi place foarte mult comunicarea nonviolentă pe care o practică Monica Reu și soțul ei și simt că asta e drumul pe care vreau să merg în ale parentingului. Recunosc că nu îmi iese întotdeauna, dar mă străduiesc să fiu un părinte empatic.
Cum a fost trecerea de la mămica cu program (mă refer la programul de muncă de dinainte de bebe2) la statutul de WHAM sau să zicem mămică antreprenor?
Trecerea a fost destul de ușoară pentru că am știut dintotdeauna că vreau să fac pasul acesta, doar că nu îmi găseam talentul în care să cred suficient de mult.
Câteva cuvinte pentru cei care află despre tine și povestea ta… Câteva cuvinte pentru mine și cei care mă/ne citesc (adică au avut răbdare să ajungă până aici)
Vă mulțumesc că ați avut răbdare să citiți povestea mea. Vă aștept să îmi treceți pragul și să îmi spuneți ce părere aveți despre proiectul meu. Ție, dragă Irina, îți spun mulțumesc că mi-ai luat acest interviu și mă faci să par așa o persoană importantă. Și mă bucur că te cunosc.
🙂 În încheiere, vă aduc aminte că vă puteți delecta cu bunătățile Cristinei sâmbătă, 16 ianuarie, ora 11 la deschiderea oficială a primului bistro raw vegan din Piatra Neamț. Unde o găsiți?
  •  După Muzeul de Istorie, pe partea dreaptă (mergând spre podul peste Bistrița/Tribunal), după notariat și înainte de Salon Queen.
  • Puteți să luați legătura cu ei (sau să vă bucurați privirile cu minunile ieșite din mâinile ei) pe pagina de FB . 🙂

 

Primavara privirii tale

E martie cu ghiocei și zambiluţe pentru mame,/ Cu emoții pentru toți și gânduri de iubire!/ E martie cu cer senin și împletire albă roșă/E martie, frumoasă mamă!

E primăvară pe pământ, /E primăvară-n ochiii tăi, iubita mea măicuță/ Eu am crescut, la rândul meu și ți-am născut nepoți./Mă uit la tine, îi privești și cum te joci cu ei/Ești iarăși tânără mămică, prin ei o viață nouă ceri/E primăvară pe pământ…

Se făcea că erai iarăși copil. Că toți ai tăi îți erau aproape și nimic din durerea de azi nu te atinsese. Erai iar în casa părinților, cu copilăria în gene și aceeași privire senină care mi-a legănat mie visele, de atâtea ori. Ești ascunsă în trecut, cu o carte în brațe și o cană de cacao cu lapte cald alături. Privești în jur și parcă nu-ți vine să crezi că e aievea. Visezi? Ai febră oare? Ai ajuns în Rai?

Şttttt… Nu pune întrebări! Nu te gândi! Trăiește clipa de acum, bucură-te de ceea ce ai și ești, gustă libertatea de a săruta obrajii mamei tale, de a îmbrățișa trupul puternic al tatălui tău, de a veghea somnul fratelui cel mic. Adulmecă acum, cu toată ființa ta, această clipă, această boare, aceste ființe, aceste bătăi de aripi.

Ah, cât de repede trece timpul!

Deschizi cartea, tremurând de emoție. Încă nu ești pe deplin convinsă că e real, că ești înapoi în timp, în aniii copilăriei tale. Literele cărții din fața ta sunt ciudate, parcă nu le poți recunoaște, parcă nu le poți lega în cuvinte, parcă nu ai știi să citești… Doamne, ce se întâmpla cu mine, te întrebi?! Deodată, însă, pe pagina albă, semnele negre care jucau ghiduș până acum câteva minute, se așează cuminți și parcă ușor, ca la apel, alunecă sublim, creionând un mesaj pe care doar tu îl vezi:

Dragul nostru copil,

Tu eşti Eluţa noastră cea multiubită! Pentru că nu mai suntem de o vreme, fizic, lângă tine, am găsit această cale , mai neobișnuită, ce-i drept, de a te aduce iarăși în trecut. Nu visezi, nu ești bolnavă și nici nu te pregătești să îi părăsești pe cei dragi ție. Nu!!! E așa departe acel moment… Noi, părinții tăi, acum în ceruri, te vom iubi mereu. Știm că te podisesc uneori lacrimile când te gândești la noi, că ți se pune un nod in gât când îţi dai seama că pe pământ, tu nu mai ai părinți… Dumnezeu însă ți-a dăruit copii şi nepoți! Pentru că El te iubește, mai presus de orice. Așa cum te iubim și noi, drept pentru care L-am rugat să ne permită să îți dăm de veste. Aici și acum. Nu te speria, copil blond cu ochii de senin! Suntem împreună, alături de toți cei care au ales să părăsească pământul, suntem împliniți și ne este bine. Aici, lucrurile sunt atât de simple… Nu mai simțim durere, nici orgolii inutile… Ne folosim de acest prilej, 8 martie, pentru a-ţi reaminti că marea sărbătoare este, trebuie să fie în sufletul tău! E început de primăvara, e cald și soare iar tu, FEMEIE, soție, mamă, bunică ești liantul care aduce împreună oameni și locuri și gânduri! Fii mândră de tine, fii puternică și zâmbește, copilul nostru drag, pentru că ai de ce!!!

Te-ai trezit din cel mai frumos vis pe care ţi-l poți aminti! O lacrimă dulce amară își face drum din ochiul stâng… Ai visat frumos, cu părinți care nu mai sunt pe pământ și scrisori care nu s-au scris niciodată… Te trezești zâmbind, îți faci o cafea și privești calendarul din perete. E 8 martie…

La mulți ani, iubita mea mamă! Mi-aş dori să am puterea ca de acest 8 martie să îţi pot dărui aceste clipe…Te iubesc şi îţi mulţumesc, pentru tot şi toate!!!