Primavara privirii tale

E martie cu ghiocei și zambiluţe pentru mame,/ Cu emoții pentru toți și gânduri de iubire!/ E martie cu cer senin și împletire albă roșă/E martie, frumoasă mamă!

E primăvară pe pământ, /E primăvară-n ochiii tăi, iubita mea măicuță/ Eu am crescut, la rândul meu și ți-am născut nepoți./Mă uit la tine, îi privești și cum te joci cu ei/Ești iarăși tânără mămică, prin ei o viață nouă ceri/E primăvară pe pământ…

Se făcea că erai iarăși copil. Că toți ai tăi îți erau aproape și nimic din durerea de azi nu te atinsese. Erai iar în casa părinților, cu copilăria în gene și aceeași privire senină care mi-a legănat mie visele, de atâtea ori. Ești ascunsă în trecut, cu o carte în brațe și o cană de cacao cu lapte cald alături. Privești în jur și parcă nu-ți vine să crezi că e aievea. Visezi? Ai febră oare? Ai ajuns în Rai?

Şttttt… Nu pune întrebări! Nu te gândi! Trăiește clipa de acum, bucură-te de ceea ce ai și ești, gustă libertatea de a săruta obrajii mamei tale, de a îmbrățișa trupul puternic al tatălui tău, de a veghea somnul fratelui cel mic. Adulmecă acum, cu toată ființa ta, această clipă, această boare, aceste ființe, aceste bătăi de aripi.

Ah, cât de repede trece timpul!

Deschizi cartea, tremurând de emoție. Încă nu ești pe deplin convinsă că e real, că ești înapoi în timp, în aniii copilăriei tale. Literele cărții din fața ta sunt ciudate, parcă nu le poți recunoaște, parcă nu le poți lega în cuvinte, parcă nu ai știi să citești… Doamne, ce se întâmpla cu mine, te întrebi?! Deodată, însă, pe pagina albă, semnele negre care jucau ghiduș până acum câteva minute, se așează cuminți și parcă ușor, ca la apel, alunecă sublim, creionând un mesaj pe care doar tu îl vezi:

Dragul nostru copil,

Tu eşti Eluţa noastră cea multiubită! Pentru că nu mai suntem de o vreme, fizic, lângă tine, am găsit această cale , mai neobișnuită, ce-i drept, de a te aduce iarăși în trecut. Nu visezi, nu ești bolnavă și nici nu te pregătești să îi părăsești pe cei dragi ție. Nu!!! E așa departe acel moment… Noi, părinții tăi, acum în ceruri, te vom iubi mereu. Știm că te podisesc uneori lacrimile când te gândești la noi, că ți se pune un nod in gât când îţi dai seama că pe pământ, tu nu mai ai părinți… Dumnezeu însă ți-a dăruit copii şi nepoți! Pentru că El te iubește, mai presus de orice. Așa cum te iubim și noi, drept pentru care L-am rugat să ne permită să îți dăm de veste. Aici și acum. Nu te speria, copil blond cu ochii de senin! Suntem împreună, alături de toți cei care au ales să părăsească pământul, suntem împliniți și ne este bine. Aici, lucrurile sunt atât de simple… Nu mai simțim durere, nici orgolii inutile… Ne folosim de acest prilej, 8 martie, pentru a-ţi reaminti că marea sărbătoare este, trebuie să fie în sufletul tău! E început de primăvara, e cald și soare iar tu, FEMEIE, soție, mamă, bunică ești liantul care aduce împreună oameni și locuri și gânduri! Fii mândră de tine, fii puternică și zâmbește, copilul nostru drag, pentru că ai de ce!!!

Te-ai trezit din cel mai frumos vis pe care ţi-l poți aminti! O lacrimă dulce amară își face drum din ochiul stâng… Ai visat frumos, cu părinți care nu mai sunt pe pământ și scrisori care nu s-au scris niciodată… Te trezești zâmbind, îți faci o cafea și privești calendarul din perete. E 8 martie…

La mulți ani, iubita mea mamă! Mi-aş dori să am puterea ca de acest 8 martie să îţi pot dărui aceste clipe…Te iubesc şi îţi mulţumesc, pentru tot şi toate!!!

Gânduri de ploaie

Aștept cu nerăbdare primăvara. Ca în fiecare an, după ziua mea, mereu aștept primăvara. Cu soare călduț, cu verde crud, cu molcome clipe de plimbare… Dar mai avem de așteptat, se pare.

E urât afară și plouă sau ninge. În orașul meu, e frig și noroi. Mă apucă melancolia și gânduri multe, se adună în nori grei, întunecați, deasupra mea.

A mai trecut un an… Oamenii se schimbă mereu. Ne temem să rămânem la fel, să iubim aceleași suflete, să gustăm aceleași plăceri, să repetăm aceleași greșeli. Alergăm, uităm, rănim, ștergem, călcăm în picioare clipe și ne credem puternici. Ne vrem unici. Ne visăm frumoși.

Și totuși, ce rămâne în urmă? Ce a ieșit din mâinile, gura sau sufletul nostru, la sfârșitul unei zile, unui an… Unei vieți?

E târziu sau mai e vreme? E încă timp să păstrăm alături oamenii dragi, care pot oricând să ne însenineze ziua? E destul să știm că există, undeva, în lume oameni necesari sufletului nostru sau simțim nevoia să îi ținem prizonieri ai clipelor noastre mereu?

Am recitit Maitrey, pentru șezătoarea de luni…Acum, am trecut la continuarea cărţii sau răspunsul ei, al fetei, Dragostea nu moare. Am mai îmbătrânit cu un an și resimt, zilele astea mai mult, gustul amar al unor relații de complezență.   Cu toții avem, așa e lumea făcută, dar azi, privind ploaia și tot auzind sirenele grăbind pe la geamul meu, pe stradă, mă gândesc…

Îmi place să scriu, dar îmi crește tensiunea când văd sau citesc despre cruzimea și prostia oamenilor. Mă dezarmează complet răutățile voite, cu direcție, replicile acide aruncate în față sau doar cuvintele grele, spuse aiurea, la nervi, ca apărare… Am supraviețuit multor dezamăgiri, am iertat multe palme date sufletului meu, am ținut cu dinții de multe prietenii care nu meritau, poate.

O să vină. Primăvara o să vină curând. Respiră adânc, închide ochii strâns și nu privi ploaia cea rece! O să vina primăvara, cu siguranță!

Am câteva clipe libere şi încerc să fac o incantaţie să chem primăvara… Ajung uşor, ca prin vis, pe o pagină unde nu am mai fost de mult – http://www.jingle.ro/. Ceva care să cheme soarele şi verdele crud al ierbii şi aerul călduţ, numai bun de plimbare şi de visare… Caut, în amintire, aroma unei zile de primăvară frumoase, speciale… Ca gustul dulce acrişor al primei întâlniri, ca mirosul uşor amărui al primelor dezamăgiri… Visez la o rochie frumoasă, ca o zi senină de aprilie… Nici nu îmi dau seama cum, în faţa mea, se deschid atât de multe posibilităţi… Tastez câteva cuvinte simple – rochie primavara lila .Un singur click şi parcă simt iz de primăvara! Ce simplu, ce uşor, ce comod!

Îmi amintesc şi retrăiesc uneori de starea de spirit ciudată, în care ai vrea ceva, dar nu ştii ce, parca simţi doar o nelinişte, un dor… Şi mintea nu găseşte decât senzaţia caldă a unei culori sau a unui miros. N-aş fi crezut vreodată că există un astfel de site care să îmi dea răspunsuri atât de repede, atât de variate, folosind termeni de căutare atât de … feminini, să spunem. Tot îmi spunea soţul zilele trecute că femeile sunt atât de complicate 🙂 Nu neapărat, aş spune, doar că pot gândi în culori!

Cea mai frumoasa zi

Ascult pe Andries. As canta, daca as fi convinsa ca merita. Insa mi-e suficienta vocea lui. Ma gandesc la cea mai frumoasa zi.Care ar fi?Cu cine as petrece-o?Ce culori ar avea?Cat de lunga ar trebui sa fie aceasta zi ca sa ma satur de ea?De formele ei pline, de clipele ei mustind de iubire, de fericire….?

Azi a fost o zi frumoasa.De fiecare data cand te stiu, cand te simt aproape de mine, de inima mea, e frumos.E dureros ca ma tem.E greu sa nu te alung, dar daca ma pot abtine sa o iau la goana, daca ma pot stapani sa nu imi plec privirea, mi se incalzesc visele.Din drag de tine.Din dor de NOI.

Cea mai frumoasa zi?Va fi atunci cand am sa ma pierd, in bratele tale. Ma voi opri sa ma odihnesc acolo, o vreme. La tarmul iubirii tale, am sa privesc apusul ingandurata. Am sa masor zilele si noptile dupa lumina din privirea ta. Am sa ghicesc anotimpul dupa zambetul tau si dupa forma lunii.

Nu stiu mai nimic despre tine.Mai mult te ghicesc, mai mult te inventez.Off, ce tare-i Andries!Si cum farama el toate lacatale inimii mele.Bun mesager ti-ai ales, n-am ce spune.Ar trebui sa fiu furioasa ca nu-mi spui tu, ca-l lasi pe el sa ma „vrajeasca” usor cu vorbele lui.Putine verbe, mai mult ofteaza.Si-mi canta despre noi.Iar tu, hotomane, stii asta foarte bine.

Te-as saruta acum.M-as lipi de obrazul tau departe.M-as pune pecete pe buzele straine care ma striga uneori.Iti zambesc.Sunt multe clipe din zi si din vis in care-ti zambesc.Si nu-ti spun, cand se face zi, ca-ti simt lipsa. Azi noapte, mai ales, mi-am faurit un vis in care erai aproape.Asa de aproape si-asa de al meu incat, azi dimineata, m-am trezit speriata in asternutul alb.Fusese un vis sau doar ai plecat inainte sa ma trezesc eu?Parca acum inteleg ce spun nebunii poeziilor – „nebun de dor”. Da, la asta se refera, cu siguranta.

Cea mai frumoasa zi….?Andries a trait-o.Eu iti scriu despre ea.Tu o sa iti inchipui cum ar fi ziua asta cu mine. Mi-ai spus de multe ori, dar ma tem sa te cred.Ma tem sa te vreau.Ca si cum as putea sa lipesc simtirea de acum pe un alt chip.Ca si cum ar fi suficient de cate ori primesc firimituri. Ca si cum as putea sa mint galma asta care bate.Mereu.

Nimeni in lume nu are ochii tai. Nimeni nu poate sti ce faci, ce-mi spui, ce-mi taci. Doi nebuni care cred cu disperare in minuni, care viseaza iubiri de dincolo de timp. Mi-e drag sa stiu ca pleoapele tale se vor odihni cuminti privind vorbele mele. Mi-e bine cand stiu ca iti pot transmite un gand bun, care sa te ajute sa fii bun.Mai bun, sa fii acela care mi-e drag, in ciuda a toti si toate.

Dormi, zambeste, viseaza.Dar nu uita de mine.Nu inceta sa crezi ca eu sunt EA.Nu pierde firul subtire care te aduce mereu, inapoi.Intr-o lume unde sunt eu, cu multe vise.Cu multe sperante.Cu multe vorbe al caror inteles doar tu il poti ghici.

E tarziu si iti sarut gandul. Fie ca seara sa-ti fie lina si dulce. Fie ca dimineata sa te gaseasca senin si dulce, sa te vada razele soarelui in bratele celei dragi, in bratele iubirii.

Te sarut pe vise, iti mangai usor fiecare dorinta ascunsa in inima si veghez somnul tau, iubire! Tie, dragostea mea….de departe. De azi si de ieri, dintotdeauna si de fiecare data. Iti inchin gandul, surasul.Tie….

….De azi, mereu, am sa port pe retina chipul tau.De fiecare data cand voi asculta pe Andries. Sau pe Alifantis.De-acum, muzica lor va fi sinonima cu ziua de azi.Cea mai frumoasa zi. De pana acum. Cu tine.

PS: Ce putin este necesar pentru a fi cu adevarat fericit.Pentru unii oameni si in anumite momente. Ce noroc sa fie asa!

Cred in clipele „inventate”

A trecut atata vreme de atunci…de la inceputuri.Era un nou drum pentru mine, o noua varsta pentru tine.Eram straini si ne-au legat cuvinte.La inceput.Jumatati de adevaruri.Imi spuneai multe, imi era frica sa te cred.Pareai asa de aproape de ceea ce credeam eu, de tot ceea ce visam in noptile cand ma rugam fierbinte sa iubesc.

Iti aduci aminte?Asteptam cu infrigurare sa vad cat de mult din seriozitatea ta va purta semnul de la tine. Aveam un loc al nostru, aveam poeziile, cuvintele, sunetele, amintirile.Au trecut atatia ani de atunci si inca esti aici. Inca astept, cu sufletul la gura, semne de la tine. Inca te descopar, uneori aproape si drag, alteori strain si trist.

Si-atunci ca si-acum, inventam clipe pentru noi.Rupem secunde din viata si ni le daruim unul altuia, ne alintam crezand ca asta este totul. Ne spunem multe, asa de multe ca nu le pot tine minte mereu. Avem un limbaj presarat cu puncte de suspensie, cu adjective si cu pronume.Mereu discutia se intoarce, implacabil la NOI. Este tot ce exista, tot ce ne intereseaza.Poate ca e tot ce conteaza.

Mai mult te ghicesc decat te stiu.Mai mult ma visezi decat ma vezi. Si-n tumultul vietilor nebune, inca suntem „pe aceeasi lungime de unda”.Ma crezi cand spun ca imi lipsesti?As vrea sa nu ma uiti….as vrea sa nu poti sterge din sufletul tau numele meu, glasul meu, atingerea calda, tremuranda a soaptelor mele.Am incercat de multe ori sa te sterg cu buretele, sa te anulez ca pe-o intamplare.Insa tu stii.Tu ai stiut mereu ca nu a fost o intamplare. Si deci, n-am reusit niciodata sa ma rup din poveste.Nu am putut sa stau departe.In timp, in secunde, hotararea mea s-a muiat si-am revenit.

Nu m-ai certat niciodata pentru ratacirile mele.Nu ai inchis niciodata usa in urma mea.Intotdeauna ai stiut ca ma voi intoarce acasa.Ca acasa ma astepti si, eu, mai devreme sau mai tarziu, am sa ma intorc.

Cred ca nu a fost o intamplare.Cred ca ne e dat sa fim asa, dincolo de spatiu si timp, impreuna in ganduri. Sa ascultam aceeasi muzica, sa simtim aceleasi anotimpuri. Sutem norocosi ca ne-am gasit.Suntem norocosi ca am ajuns pana aici si am stiut sa nu pierdem minunea. Zambesc.Asa imi spui tu, „minune”. Ce alt compliment as putea sa-mi mai doresc?Cu toate astea, te chinui uneori cu intrebari sublim de caracteristice .Si iti las urme pe piele. Si plang apoi, si tu ma ierti. Intotdeauna ma ierti.

Cred in vietile paralele pe care le inchipuim una singura. Cred ca diminetile „noastre” sunt averi pentru care avem titlu de proprietate in infinit. Cred ca iti bei mai linistit, mai cuminte si mai senin, cafeaua de dimineata cand ochiii mei te sorb dintre cuvinte moi si calde. Cred ca ai zambi dulce, cand m-ai descoperi luptandu-ma cu tehnica si bombanind ciufulita „mama ei…!”. Cred ca ar fi o viata ca-n povesti….nu ne-ar trebui mancare sau apa, am uita sa platim facturile , iar sefii ar auzi destul de des placa cu „azi nu ma simt in stare sa lucrez.cred ca e contagios”.

Chiar si-acum, cand scriu, chicotesc asemeni unui copil in fata jucariei preferate. Dupa atata vreme de cand te stiu, dupa atatia ani de cand ma cauti, inca avem puterea sa „inventam” clipe. Mi-e drag de tine cand visezi frumos, cand ma saruti inainte de a-mi spune „Buna dimineata!”, cand ma imbratisezi cu toata fiinta ta inainte de a pleca la culcare. Ti-s draga si eu cand scriu „copilarii” care te fac sa zambesti, ti-s draga de cate ori imi intind gatul alb dupa un sarut…ti-s draga cand iti ofer tampla stanga sa-ti infigi iubirea dulce-amaruie. Ti-s draga daca impart cu tine dulciurile copilariei mele, copilariei tale….Ti-s draga insa si cand, ca o felina feroce, te inchid intr-o imbratisare si te tin prizonier al iubirii mele, pana se face dimineata.

Mi-e draga lumea pe care o inventez ca sa-ti fac pe plac si sa te aduc mai aproape. Mi-e drag sa te stiu zambind cand tehnica iti aduce, in fiecare dimineata, o „bucatica” de mine. Mi-e drag sa te cred, sa te cert, sa te chem, sa te aud….

Cred in clipele inventate pe care le impartim frateste, ascunsi, intre 4 ochi si 2 guri. Cred in punctele de suspensie pe care le umplem de sensuri.Cred in adjectivele umflate care sterg duritatea verbelor. Cred ca te-as putea iubi o viata. Cred ca m-ai adora o vesnicie, pana la sfarsitul vietii. Sau al iubirii. Sau al muzicii.

Cred ca da, ai dreptate. Restul e muzica.Si tu ….stii…..

Cred ca NOI va ramane mereu singura arma non-letala pe care o putem folosi. Cred in clipele inventate, fie ca se vor implini sau nu. Pentru ca, vezi tu, visand si traind cu tine o eternitate voi fi mai bogata in fiecare zi. Iar tu, dragul meu, sa nu inchizi usa in urma mea…Din orice ratacire, ma intorc acasa. Pentru ca ACASA, pentru mine, esti TU.

Aproape.Prea aproape?

Dor.Iar mi-e dor de tine.Am avut o zi, o saptamana ciudata.Am muncit mult, am alergat mult.Imi place sa cred ca am adus o bucatica de fericire pentru unii oameni.M-am descoperit in unele clipe, grabita, fara tihna si fara pic de energie ramasa la sfarsitul zilei. Dar sunt impacata cu mine, cu ceea ce fac.Eforturile mele sunt rasplatite daca cineva, oriunde, imi zambeste cand ma saluta.Imi multumeste, imi strange mana.Conteaza.Pentru mine, conteaza.

Dar nu asta vroiam sa-ti spun.Vroiam sa stii ca imi lipsesti.Ca nu gasesc mereu timpul sa iti spun asta, dar este exact ceea ce simt.Au fost zile cand am dorit in fiecare secunda s-aud „larma de voci” din INBOX-ul meu si sa stiu ca esti acolo.Si in toata agitatia, in tot tumultul muncii mele, fiecare gand se odihnea pe umarul dorului de tine.Ar fi multe de spus, ar fi multe de „explicat”….insa, STIU.Tu nu ai nevoie de explicatii.IUBIREA nu are nevoie de explicatii.Ai dreptate, dragul meu.

Iti spuneam ca imi doresc ALTFEL de dimineti.Dimineti cu tine.Sau macar, nopti tarzii cu tine.Imi doresc sa ratacim impreuna, printr-un oras neutru (deja orasul tau nu-mi mai e dusman, iar orasul meu te-a adoptat deja).Sa descoperim case vechi, darapanate, dar purtand parfumul vietii, parfumul unor povesti ce nu mor.As vrea sa ma gaseasca primavara de mana cu tine, in gandul tau, in inima ta.As vrea sa ma inveti, intr-o zi, sa „inteleg tehnica” si sa mi-o fac prietena. As vrea sa mancam capsuni si clatite cu ciocolata. As vrea sa vedem un apus de soare si as vrea sa ma privesti in rasarit si sa-ti par UNICA,sa-ti fiu EA. As vrea sa vezi Atena, prin ochiii mei. As vrea sa stii fericita si sa imi zambesti sugubat.

Tu, mi-ai spus ca vine februarie inainte.Ei si?Las’ sa vie.Sa vina orice, cata vreme am dorul, cata vreme am cuvintele care te pot alinta pe tine, fie si tainic, fie si sporadic…Cata vreme ESTI si SUNT, mi-e bine.Mi-e dor, dar mi-esti asa cum trebuie.Asa aproape.Asa adorat, asa cuminte, asa tainic, asa „de neuitat” incat…Nu-i tarziu.Niciodata nu-i tarziu, pentru noi.

Ar trebui sa ma intorc la invatat.Ar trebui sa ma iert pentru ca „neprezenta mea a cauzat grave erori de sistem” si sa iti dau in dar – slaba compensatie, stiu…dar, fii bun, rogu-te, si ingaduie-mi copilarii inca – gandul meu aproape, asa de aproape ca ma intreb daca nu-ti face rau.Daca nu te scurtcircuiteaza din efortul intelectual in care te angrenezi mereu.Pentru ca, vezi tu, nu-i lucru usor sa iubesti asa, „pana la capat”!

Dar, ce-ti spun eu tie?Tu stii.Tu…..ma crezi cand spun ca ma macina dorul, ma toarce-n fuioare mici de vorbe boante care nu stiu(afurisitele!!!) sa-ti spuna, sa-ti cante, sa-ti mangaie, sa-ti aline.Si mi-s urate departarile in care esti, dar mi-s dragi cararile pe care te poti intoarce, candva, la mine. Si mi-e gandul greu, mi-e sufletul beteag de dragoste.Dar ma ridic si fac un pas.Inca unul si inca unul.Si drumul ma duce acolo unde trebuie sa fiu. Si ma invart intr-o lume pe care ti-o pictez, uneori, pasionata si vesela si rosind de emotii ca-ti spun „doar nimicuri”.

Cand genele se lasa peste lumina ochilor tai, sa stii ca vei gasi sarutul pe care ti-l trimit pe aripi de gand.Sa stii ca ma asez, cuminte, pe perna ta, sa-ti veghez visarile si sa-ti astept trezirea molateca si alintata.Sa stii ca-ti cuprind fruntea in causul sarutului. Sa stii ca-ti port o mare de dor.Si-o mare de drag.Sa stii tu…ca-s aproape.Si ca ma tem, de-aia nu ma simti.”Oi fi prea aproape?” ma intreb.

Sa stii ca-s in toate privirile care-ti zambesc si nu le intelegi menirea.Sa stii ca-s in razele de soare pe care le primesti dimineata, inca somnoros. Sa stii ca-s tot eu si-n victoriile mici si mari pe care le implinesti in fiecare zi. Sa stii ca sunt in jurul tau, in visul tau, in gandul tau. Sa stii ca sunt stralucirea unei stele pe care n-o vezi, dar o banuiesti luminoasa, toata un zambet….sa stii ca sunt eu….

Vis de iarna

A nins.Iar a nins in orasul nostru.Si m-au bantuit in vis, imbratisari toata noaptea.Era chipul tau….dar nu era imbratisarea ta.Si nu erau nici ochiii tai.Insa nu ma puteam rupe din imbratisare…Si eram inlantuiti…. si ningea….

M-am trezit cu gandul departe.Iar sunt cu gandul departe…Si incerc sa adun, intr-un manunchi, tot ce simt.Tot ce as vrea sa-ti spun si nu am curaj.Tot ce as vrea sa stii si ma tem sa nu te sperie…

Ciocolata calda s-a racit de mult.Eu ma invart in lumea asta, nebuna, nebuna, nebuna…Tu unde esti?Cum sa te gasesc?

Ninge inca in orasul nostru.In orasul meu.La tine….

Dor si azi.SI LA FEL.MEREU.

Dor…..cu gust de ciocolata calda.