Mâine

Stăm spate în spate,

aşteptând un nou MÂINE.

În ceaţa lumii,

orice e posibil.

 

Ştii că m-am născut miercurea?

E buricul vieţii, al tuturor lucrurilor.

Mergem înapoi? Pornim înainte?

Mâine e cer senin.

 

Nu mă tem şi nu promit nimic.

Mi-e curcubeu în suflet

iar tu,

ei bine, Tu îmi eşti foc şi apă

între gene.

 

Cine ar fi crezut?

Cine ar fi putut ştii?

 

Îmi rămâi dator cu un MÂINE.

Fii TU

Fii TU

Fii TU marea mea când vine toamna!

Când mă pierd prin lume

Şi mâinile mi-s reci.

Când îmi dau, zâmbind năvalnic,

părul după ureche.

 

Fii TU pescăruşul care mă cheamă,

în fiecare an,

în fiecare scoică

şi-n fiecare gând.

Când visez şi mângai stelele cu

degetele lungi şi albe ale dorinţelor mele.

 

Fii TU raza arămie ce-mi alunecă leneş

pe curbura molatecă a gâtului,

zăbovind puţtin.

Încă puţin, luând în stăpânire

umărul cât încă-i gol. Şi încă-i

crud şi încă-i viaţă.

 

Fii TU vara mea când pădurile-s nebune

de cântec şi culoare.

Când port în privire

cuvinte nerostite şi

sărutări necerute pe buzele zmeură.

 

Fii TU toamna mea din fiecare an.

Cu tine strângându-te cald şi dulce

în jurul meu,

într-o dimineaţă cu brumă.

 

Fii TU. Aici.

În fiecare an şi anotimp.

În fiecare poveste şi-n fiecare promisiune.

                                  Foto credit: Sorin Gheorghe Bolog