Un an de colectivitate. Cum a fost drumul

Anul trecut, în ianuarie, scriam despre alegerile pe care trebuie să le facă părinţii când puiul de om împlineşte 1, 2 sau 3 ani. 🙂 Fiecare familie alege dacă cel mic este pregătit pentru colectivitate, dacă se poate să mai rămână o vreme acasă cu unul dintre părinţi, dacă bunica vrea şi se poate ocupa de el/ea sau dacă e cazul de bonă.

Noi am ales varianta cu copiii. Pentru Petru, la 1,5 ani, am mers în colectivitate şi nu îmi pare rău absolut deloc. V-am povestit şi vouă, după primele câteva luni cum a fost această experienţă pentru noi şi am promis că voi scrie povestea mai departe.

Doar timpul şi alte subiecte de interes au făcut ca feedback-ul să vină abia acum. Să vă/ne fie de folos, sper!

Păstrând în mare măsură coordonatele discuţiei de atunci, iată cum stăm acum:

Plânsul la despărțire – Deşi nu mai este o problemă comună, încă se mai întâmplă. Pot spune că ajută vocea caldă, relaxată a adulţilor din zonă. La fel, ajută mult ca ritualul de despărţire să fie acelaşi: pup, îmbrăţişare, La revedere, mami! Cu tati ca „şef de operaţiuni” de despărţire, lucrurile merg mai uşor şi mai puţin dureros. A rămas valabilă regula răbdării şi a reasigurării că MAMI/TATI vor veni după copil, la finalul zilei. Se poate temporiza această reîntâlnire cu elemente ce îi sunt cunoscute copilului, gen „după ce papi de prânz”/ „după ce faci nani”/etc.

Masa – Puiul de om a deveni mai selectiv la mâncare, cum mă aşteptam (din experienţa copilului mai mare). Avem „toane” şi preferinţe de moment/sezon/culoare :P, dar le gestionam cu detaşare. DA, pentru curioşi, încă e alăptat. Dar ştie că doar mami poate acoperi această nevoie, deci e absolut treaba noastră când se va încheia această frumoasă perioadă.

Timp de joacă  – Copilul nostru vorbeşte mult. Şi destul de bine pentru vârsta lui. A ajutat mult intrarea în colectivitate, dar şi timpul petrecut împreună cu fratele mai mare. Bine, probabil şi „limbarniţa” mamei sale: P

M-am bucurat mult de faptul că puiul de om are şi acasă aproximativ acelaşi tipar al zilei (hrană/somn/joacă), dar a fost puţin de muncă până am putut armoniza programele copiilor cu ceasul biologic al nostru, al adulţilor. E drept că am făcut asta adaptând lucrurile pe parcurs şi observând efectele.

Viruși și microbi  – Au fost câteva ture cu muci şi răceală. Am bifat şi prima „boală” mai serioasă, care a afectat mai multi copilaşi. Am diversificat „paleta” manifestărilor de boală, dar homeopatia încă ne este scut. La fel şi atitudinea relaxată a mea şi a medicului nostru prieten (ştiţi că va iubim, doamna doctor, nu?) Una peste alta, copilul a lipsit puţin şi s-a dezvoltat frumos, armonios. Încă o dată, mici probleme de sănătate sunt inerente odată cu intrarea în colectivitate.

Socializare în deplasare – Petru e un râzăcios 🙂 Nu mi se datorează, dar mă super bucur că e aşa! E un copil vesel şi tonic. Asta ştiaţi deja. Petru are o personalitate puternică şi a învăţat să fie foarte vocal când doreşte ceva. Din relatia cu fratele mai mare a invatat ca … cel mai rapid are castig de cauza. Si aplica! A mai invatat ca trebuie sa spui TE ROG FRUMOS si MULTUMESC. 🙂 Asa de tare ii plac, incat anume ne ia diferite lucruri din mana pentru a ne face sa spunem vorbele care il bucura atat de mult.

Activități și dezvoltare – Cea mai mare realizare a perioadei este faptul ca am renuntat la scutec si suntem pampers free! Multumim pe aceasta cale si celor de la cresa care au inteles si continuat eforturile noastre! Acest lucru a devenit realizabil fara sa bruscam copilul, fara sa il rusinam de ceva natural si fara sa avem prea mare sau uda gaura in… saltea ! 🙂 Exista un timp potrivit pentru fiecare noua deprindere si pentru noi acest moment a venit undeva in jurul varstei de 2,4-6 luni. Mai repede ca la primul copil.

 

Facebook Comments
Facebooktwittergoogle_plusredditlinkedin

Autor: irinamariamitrofan

M-am nascut la Piatra Neamt. O vreme, copilaria mi-a fost leganata de Dunarea argintie, apoi, Pietricica m-a cheamat la ea. Am iubit, visat si scris, la Iasi, printre romantism si tei. Apoi, Cozla m-a chemat acasa. Ce-mi rezerva viitorul? Vom trai si vom vedea! Am inceput sa scriu de mult, dar blogul a venit ca un cadou inedit pentru cineva drag. Am devenit sotie si mama. Am redevenit blogger si imi place sa scriu despre ceea ce intalnesc si imi place sau ma doare. Sunt curioasa pana unde voi putea duce aceasta pasiune si ma bucura cuvintele celor care isi fac timp sa ma citeasca, aici sau in viata de zi cu zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *