Category

Un mic HOP

Aceasta postare trebuia să fie una veselă, cu mare, soare, vacanță și muuuuuuulte poze colorate. Din păcate, veselia se amână puțin. De ce? Pentru că, în iureșul pregătirilor pentru plecat în concediu, cu cățel-purcel-etc. eu, șeful organizării în persoană, am reușit… nici mai mult, nici mai puțin decât SĂ ÎMI PIERD PORTOFELUL. Da… Super veste, nu-i așa ? Partea bună este că nu apucasem să scot mare lucru de pe card, deci… va exista încă MARE+SOARE+VACANȚĂ= CONCEDIU!!!

Partea mai puțin bună este că … mi-am pierdut actele. So … ce-i de făcut? În  primul rând, vreau să vă spun că m-am decis să scriu această postare ca un ajutor pentru cei la fel de căscați ca mine. Nu doresc niciunuia dintre cititorii mei să aibă parte de asemenea experiențe, dar… în caz de Doamne ferește!, iată ce aveți de făcut!

1.Verificați cu atenție toate locurile unde ați fi putut pune portofelul/obiectele pierdute. Refaceți în minte traseele pe care   le-ați făcut și încercați să vă aduceți aminte când și unde ați văzut/avut contact ultima dată cu obiectul cautat. Din bătrâni se spune că e bine să așezați o cană cu gura în jos și obiectul va apărea, ca prin minune. Dacă nu aveți succes, treceți la pasul nr. 2!

2. Faceți o listă (cât mai exactă și detaliată) cu tot ceea ce vă lipsește. În cazul meu, am împărțit lista în BANI (numerar și monede), ACTE (act identitate, carduri, permis conducere, etc.) și ALTELE (cărți de vizită, numere de telefon, taloane promoționale, etc.).

3. Pentru a nu avea probleme ulterior și pentru a putea primi documente noi, este necesar să declarați NULE documentele pierdute sau furate (deși în cazul celor furate,lucrurile stau puțin altfel).

4. Pentru cardurile bancare este necesar să sunați banca emitentă, astfel contul este blocat, se va emite un nou card (de obicei cu ceva costuri suplimentare – fie pentru blocarea cardului pierdut, fie pentru emiterea unuia nou).

5. Pentru documentele de identitate, se întocmește frumos dosărel cu multicele hârtii și se merge cu el la Direcția de Evidență a  Persoanelor – pentru anumite acte (carte de identitate/certificat de naștere, certificat de căsătorie, certificat de deces, livret de familie). Această direcție este un serviciu public din cadrul primăriei de domiciliu, de obicei se poate obține adresă/contact și/sau lista actelor necesare accesând pagina oficială a primăriei. Pentru pașaport și/sau certificat de înmatriculare, permis de conducere, trebuie să vă adresați unuia dintre cele două servicii comunitare – Permise și Înmatriculări sau Pașapoarte (această funcționează ca structuri distincte în cadrul Instituției Prefectului de pe raza județului în care locuiți).

Pentru că trăim în epoca vitezei și timpul înseamnă (și) bani, mi se pare de bun simț să căutam cea mai simplă și rapidă variantă. Chiar și pentru o astfel de operațiune – declararea nulității unor documente pierdute/furate – s-a „inventat” un instrument deștept care ne ajută :PUBLICAREA UNOR ANUNȚURI. Astfel, se poate apela la Monitorul Oficial și/sau la un ziar de circulație națională.

Întrucât este prima dată când mă confrunt cu o astfel de situație (nu am mai publicat astfel de anunțuri) și prefer să INVESTESC bani în concediu (ha!ha!ha!), am pornit în căutarea celor mai bune prețuri pentru anunț în ziar.

După o analiză scurtă, descopăr cel mai bun preț anunț în Adevărul. De aici încolo, totul e floare la ureche! Completez/bifez căsuțele care mă interesează, scriu textul, aleg numărul/zilele de apariție. Am la dispoziție 3 agenții de mică publicitate cu diferite opțiuni de publicare și discount-uri. Calculez automat prețul, printr-un simplu click, selectez modalitatea dorită de plată (habar nu aveam că există atât de multe variante!) și gata! De-acum, mă întorc la gândurile (fericite) de vacanță…

N-a fost greu, dar mi-am amărât puțin sufletul. Ce să-i faci, dacă ești căscat/repezit/aiurit … Noroc de briza mării că mă vindecă 🙂

Această postare reprezintă a doua provocare lansată de Blog Hub în cadrul campaniei PREȚURI-ANUNȚURI-ZIARE.RO!

Facebook Comments Box
Facebooktwitterredditlinkedin

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.