Un sterilizator și alăptarea (P)

Dacă citești blogul meu, știi deja că susțin alăptarea. Că am alăptat și alăptez în continuare. Că am alăptat în sarcină. Că am alăptat un toddler. Că am alăptat în tandem. Și totuși, ce treaba are un sterilizator biberoane cu alăptarea? Puțintică răbdare, stimabililor și vom descoperi împreună!

Încă de la primul copil, am primit cadou, de la o mămică dragă, un sterilizator de biberoane. M-am bucurat pentru că este unul dintre lucrurile utile, așa cum tot citeam în diverse liste alcătuite special pentru mami și bebe. M-am bucurat de asemenea, pentru că mi-am dat seama că prietena mea, la rândul ei mama unui băiețel, a dorit să îmi ofere un obiect care să îmi fie folositor o perioadă mai lungă, că a investit timp și atenție în căutarea acestui dar pentru noi. De asemenea, pentru o mămică nevoită să se întoarcă la muncă destul de repede după venirea bebelușului, o astfel de achiziție devine chiar o investiție!

Deși inițial m-am speriat de multele experiențe pentru prima dată (copilul meu avea câteva zile când am făcut cunoștință și cu magicul… sterilizator!), mi-am luat inima în dinți și am deschis cutia. Citind instrucțiunile de folosire, mi-am dat seama că nu am de ce să mă tem. Un sterilizator nu e vreun balaur cu 7 capete, ci doar un gadget mămicesc, inventat anume pentru a ușura munca celor care dau viață, în caz de urgență.

Bun. Zis și făcut. Părea floare la ureche, pardon, biberon! Sau la… sterilizator! Totuși, eu eram deja înarmată cu muuuuuuuulte informații, multă voință și muuuult lapte. Eram hotărâtă să alăptez. La cerere. Minim până la 6 luni. Exclusiv până la 6 luni. Așa cum recomanda Organizația Mondială a Sănătății. Apoi, după începerea diversificării, să alăptez minim 2 ani sau până la autoînțărcare. Suna frumos în teorie, iar eu eram hotărâtă să fac acest efort (azi, după muuuuuuuuuuult timp de atunci, i-aș spune DAR) pentru copilul meu.

Și unde apare în această ecuație un sterilizator? veți spune. Nici eu nu i-am găsit locul, așa că l-am împachetat frumos în cutie, așezându-l undeva mai în spatele raftului. Un dar frumos, care își va găsi cândva, cumva utilitatea, mi-am spus.

La primul consult al medicului de familie (cu competență în pediatrie) am primit recomandarea de a evalua și măsura cât de des și în ce cantități mănâncă puiul de om. Ușor de spus, mai greu de făcut. Cum de ce? Pai, la momentul respectiv, după taifunul de hormoni și „coctail-ul” trăirilor momentului, m-am considerat ghinionistă că nu am gradații pe sursa de hrană. Râdeți voi, dar… îmi era groază de trezit noaptea, de muls, de spălat și sterilizat biberoane, de clătit, spălat iar, încălzit, etc.

Recomandarea medicului a venit tocmai pentru că puiul avea icter (fiziologic, de altfel) și era destul de somnolent. Era bine pentru mine că dormea mult, iar eu mă puteam odihni alături de el. Ar fi putut fi mai puțin bine pentru că (poate) nu s-ar fi alimentat suficient. Și se putea deshidrata. Iar la nou născuți acesta pare a fi un pericol real, ce poate duce la complicații.

Mi-am luat soțul și mama la o întrevedere de familie și am stabilit strategia – cine, ce, când. Mama deja se pregătea să pună biberoanele (proaspăt aduse acasă, la urgență!) la fiert. Așa cum știa că se chinuise, în tinerețe, la mine și la sora mea. Acum, peste 20 și de ani…

Noroc de darul ascuns în spatele raftului – dragul meu sterilizator!

Așa, am scăpat de stresul care mă chinuia. Evident, proba mâncatului măsurat a trecut. La fel și icterul. Eu i-am mulțumit încă o dată mămicii dragi care îmi dăruise așa o comoară!

Când am început diversificarea, am folosit o vreme, bunul sterilizator pentru lingurițe și alte ustensile de bucătărie a puiului de om.

Acum, privind în urmă, îmi vine să râd amintindu-mi de frumoasa noastră prietenie.

Așa că, dragii mei, iată cum, uneori, un sterilizator și alăptarea pot merge mână în mână, cel puțin o perioadă!

Facebook Comments
Facebooktwittergoogle_plusredditlinkedin

Autor: irinamariamitrofan

M-am nascut la Piatra Neamt. O vreme, copilaria mi-a fost leganata de Dunarea argintie, apoi, Pietricica m-a cheamat la ea. Am iubit, visat si scris, la Iasi, printre romantism si tei. Apoi, Cozla m-a chemat acasa. Ce-mi rezerva viitorul? Vom trai si vom vedea! Am inceput sa scriu de mult, dar blogul a venit ca un cadou inedit pentru cineva drag. Am devenit sotie si mama. Am redevenit blogger si imi place sa scriu despre ceea ce intalnesc si imi place sau ma doare. Sunt curioasa pana unde voi putea duce aceasta pasiune si ma bucura cuvintele celor care isi fac timp sa ma citeasca, aici sau in viata de zi cu zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *