Category

Zile în care totul e pe dos

Sunt zile frumoase, senine,în care pare că totul în jur zâmbeşte. Că oamenii sunt buni şi că există prietenie adevărată şi că intenţiile sunt înţelese şi apreciate.

Sunt zile în care găteşti uşor. În care casa arată acceptabil. În care partenerul de viaţă este vesel şi copiii nu au nici un fel de mici drame care trebuie „disecate”.

Sunt zile în care oamenii nu claxonează frenetic. Sunt zile în care toamna e caldă şi blândă. Contul din bancă nu plânge de frig. Sunt zile în care ai conversaţii pline de miez şi ai o grămadă de clipe în care zâmbeşti Vieţii.

Şi apoi…sunt ŞI altfel de zile.

Zile în care cerul e negru şi vântul rece.

Zile în care toţi din jur sunt cu capsa pusă şi orice spui poate (şi va fi) folosit împotriva ta.

Zile în care te calcă pe nervi orice. Oricine.Îţi vine să te duci undeva, să stai ascuns până ţi-e mai bine.

Dar, de obicei, nu prea poţi asta. Pentru că …Viaţa, Oameni, Job, Responsabilităţi. Bla bla.

Şi atunci…ce faci?

Tragi de tine. Să mai poţi puţin. Să mai mergi 2 paşi. Să mai treci şi ziua asta. Să vină „mâine” când „poate va fi mai bine”. Aştepţi să vină mâine când tu te vei simţi „altfel”. Şi va fi mai uşor. Puţin.

Aveţi şi voi astfel de zile?

Vă simţiţi şi voi câteodată „broken”?

🙁

Poate că e important să ai în jur oameni dragi, care să te ajute când eşti jos. Poate e mai util să ai pasiuni şi să faci lucrurile cu sufletul ca să nu simţi că munceşti şi pasiunea să lucreze prin tine. Poate e cazul să mergi la terapie. Poate „se rezolvă” doar cu câteva zile libere şi o schimbare de aer. Sau poate funcţionează terapia prin shopping, prin râs…Avem soluţii? Le cunoaştem? Le aplicăm?

Facebook Comments Box
Facebooktwitterredditlinkedin

4 thoughts on “Zile în care totul e pe dos”

  1. ahhhh, zilele alea 😐 cred că ajută mult să încerci tare tare să nu intri în bulgărele ăla în care toate merg anapoda. să te opreşti un pic, să ieşi din peisaj şi să conştientizezi că e doar o zi ciudată. şi să râzi de ea. well, uneori funcționează. alteori, ajută doar să te faci mic mic şi să aştepți să treacă.

  2. Azi…zi in care trag de mine sa se termine programul de munca, ma simt obosita si ma dor muschii, o raceala se intaleaza usor…dar ma consolez ca voi ajunge acasa si voi face ceea ce imi place, voi continua broderia la rochita mea de mireasa si astfel voi lupta cu starea care incearca sa ma doboare azi. Secretul meu pentru a trece peste astfel de zile e sa fac lucrurile care imi bucura inima.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.