O iubire mare, mare….

Raspuns la :

“Iubind în taina am pastrat tacere, Gindind ca astfel o să-ti placa tie, Căci în priviri citeam o vecinicie De-ucigatoare visuri de placere. Dar nu mai pot. A dorului tarie Cuvinte da duioaselor mistere; Vreau să mă-nec de dulcea-nvapaiere A celui suflet ce pe al meu stie. Nu vezi ca gura-mi arsa e de sete Si-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi, Copila mea cu lungi si blonde plete? Cu o suflare racoresti suspinu-mi, C-unzimbet faci gindirea să se-mbete. Fa un sfirsit durerii… vin’ la sinu-mi” – Mihai Eminescu

As vrea sa viu la tine,/Dar urma ti-am pierdut,/Si nu mai am de cine/Sa-ntreb ce te-ai facut.

Si-as vrea macar o data/Sa pot sa-ti mai soptesc/Cu inima sfaramata/Ca inca te iubesc.

Dar stiu c-a mea dorinta/In veci nu s-a-mplinit/Si-n trista suferinta/Cu doru-mi voi muri.

Si totusi de la tine/Ne-ntors e al meu gand/Desi tu pentru mine/Pierdut esti pe pamant. – Veronica Micle

PS: Pentru ca sunt oameni “nebuni” care inca il citesc pe Eminescu.Pentru ca sunt inca suflete care “il simt” pe marele poet.Pentru ca sunt, exista, fiinteaza si “dau dependenta”, acesti oameni merita TOTUL.Multumesc!

Memorii

Cum sa-ti fie dor

De umbra unui nor?

E -adevarat ca e atragator

Frumos si mare si impunator

Insa cu forta lui impunatoare,

Cand dormi, va sti sa te doboare.

Cum sa-ti fie dor

De umbra unui nor?

Cand ingerul din mine creste

Dupa un demon nou tanjeste

Iar demonul din tine tace

Si ingerului meu nu-i place.

Cum sa-ti fie dor

De umbra unui nor

Ce n-a vazut vreodata soare

Si n-a stiut decat ca doare

Si n-a simtit decat absenta

Intunecata penitenta?

Cum sa-ti fie oare dor

De umbra tandr-a unui nor

Acum, cand poti atinge clipa

Si poti rascumpara risipa?

Ei, uite ca ti-e dor, vezi bine

Si-arunci cu dorul dupa mine.

De mi-ar ajunge dorul dor

Sa pot sa iert, sa stiu sa zbor…

Si iar mi-e dor…

Cum se face ca ma napadeste dorul de tine duminca….Cum se intampla oare ca nu-mi ajunge niciodata timpul cu tine, nu-mi sunt suficiente vorbele si nu-mi sunt destule sarutarile, fie ele imaginare sau reale, grele…Nu stiu cat timp mi-ar trebui cu tine, sa ma satur de tot ceea ce esti.Poate nici daca ne-am inchide amandoi intr-o cutie de chibrituri – cum obisnuim sa alintam ideea de “casa noastra” – pentru o saptamana, nu ar fi destul.

Mi-e sete de tine cand nu esti aici.Ma scoti din sarite cand esti.Tanjesc dupa tot ceea ce imi spui, dupa ceea ce nu imi spui, dupa ceea ce faci, dupa ceea ce crezi.Ma alinti si ma alint si eu.Te privesc de fiecare data cu ochiii mari, plini de tine, de imaginea ta.Iti ghicesc forma chipului in vis si cand e aievea, in palma mea, raman uimita cat de mult ma pot insela in vis.Te-as putea picta in gandul meu insa, vezi tu, mi-e teama sa nu “nimeresc” exact nuantele si sa stric tot tabloul.

Am fost, cu tine de mana, prin lumi pe care nu le-am inteles atunci.Poate nu le inteleg nici acum pe deplin.Dar stiu ca totul se schimba, totul se transforma.Chiar si tu.Chiar si iubirea noastra.Si am invatat, dupa multe lacrimi si dupa multa lupta cu egoul meu, am invatat – m-ai invatat TU – sa nu mai sufar.Nu trebuie sa fie rau daca ceva moare.Orice moarte inseamna o noua viata, mi-ai spus.Si te cred.Azi, in sfarsit, te cred.

Mi-e dor de tine.Un dor echilibrat, lin, cald.Mi-e dor sa vii, sa cred.Dar nu e nici o moarte in joc.Nu am sa ma sting in absenta ta, ca-n alte duminici.Nu am sa daram totul, ca sa se faca mai repede luni, sa te stiu iar. Am “tot dreptul din lume” sa simt ca ….Te iubesc.Asa, pur si simplu.

Da, cuvinte mari in duminica asta, vei spune.Da, sunt mari.Dar simt ca azi le meriti.Simt ca ti le pot spune azi, fara sa astept nimic in schimb.Te iubesc si vreau sa simti iubirea mea mare.Nu astept nici un raspuns, nici un “si eu” firav, nici un “dar…”.E suficient sa stii tu ca asta simt.Ca asta am simtit mereu.Si daca iubirea se va rafina in timp, daca va deveni mai stralucitoare sau mai domoala, asta voi simti mereu.O iubire mare, ca un ocean albastru care fosneste uneori, care spune povesti si care asculta lacrimi.Te iubesc fara garantia ca simti la fel, ca vei putea vreodata sa-mi spui asta.Te iubesc fara sa iti cer dovezi si probe, fara sa te fac sa meriti iubirea asta.Te iubesc si din iubirea mea pentru tine se naste iubire pentru toti ai tai, pentru cei care te vad in fiecare zi, care te asculta cateodata, care te supara uneori.Te iubesc si iubesc tot ce te face sa cresti, sa te dezvolti, tot ce ajuta inima ta sa bata cuminte, in fiecare zi.

Te iubesc.Si azi.Si iar mi-e dor.Dar nu voi plange azi.Candva, citeam o carte “Duminica era ziua mea de plans”.Mi-a placut cartea, insa m-a vrajit titlul.Cred ca, ba nu, sunt convinsa ca DUMINICA E ZIUA MEA DE DOR.

Mi-e dor si azi de tine, deci.Si-n toate duminicile care au fost si care vor veni…. 

Pentru ca esti…pentru ca sunt….

Mi-e drag de sarbatori.Sa fie toata familia impreuna, sa ascultam colinde, sa impartim anul in “ce-am facut” si “ce-o sa mai facem”…E bradul martor colorat al gandurilor pe care le promitem pentru anul urmator.Anul asta, i-am adus aminte ca este ultimul meu craciun de “burlacita”.LA anul voi fi, de craciun, “sotioara”.Zambesc lung….

E bine sa fie Craciun, sa ma strangi tare in brate si sa citesc in ochiii tai ca e adevarat.Inca un an va trece si tu esti langa mine.Inca langa mine…Oricat de mult as vrea sa spun ca imi cunosc adevarata valoare, ca om,ca femeie, ma tem ingrozitor de tare sa raman singura.Pentru ca oamenii sunt seva ce-mi curge prin vene.Cu precadere unii oameni.Printre care si tu, dragul meu.

Tu…care esti atat de dulce, atat de aproape si de “al meu” uneori.Care ma faci sa imi doresc mereu mai mult, mai bine, mai sus.Tu, care imi ceri sa nu mint, sa nu uit, sa iert, sa cresc, sa zbor.Tu,dragul meu, care stii cand au obosit aripile si canti sa le mangai.Tu, care saruti ranile si ele se inchid.

De cealalta parte sunt eu.Un copil cuminte (sau nu), care vorbeste mult si iubeste repede.Care crede in toti si in toate, care plange incet si viseaza frumos…Un copil mare, care danseaza in valsul fulgilor de nea, care striga la luna sa ii dea binete, care vorbeste cu marea si cu frunzele si cu copacii….

Pentru ca tu esti acum, aici, langa mine, eu pot sa cred.Ma sperie ceea ce imi spui, ma zgarie perspectiva unui viitor incert, insa mana ta e calda.In sfarsit, calda.Si vie.Si…parca nu mai pare asa negru totul.Si inteleg ce-mi spui.Vorbim cate-n luna si in stele si zambesti…si…..Stii, poate nu ti-o spun prea des.

Insa, mi-esti drag.Foarte drag.Prea drag, poate.Si asta de multa vreme.De cand am uitat sa imi dozez farmaceutic sentimentele si trairile si suferintele.Si tu esti echilibrul meu.Tu poti fi echilibrul meu.Pentru ca esti…aici, acolo, acum, atunci…

Iar eu, ei bine, eu sunt langa tine.Cu tine.In tine.In gand, in fapta, in palma de cate ori ma atingi.Pe buze, de cate ori ma saruti.In vis, cand ti se face frica.In camera, cand cobor din “sferele inalte”….

Buna dimineata, dragostea mea!

Pentru ca esti….pentru ca sunt….