Cine mai citește poezii? Versuri de Loredana Stanca-Dinu

În fiecare an, mă bucur de Gaudeamus de la distanță. Anul acesta însă, o parte din magia de acolo a poposit în casa noastră. Prin cărțile Anei -cele două cărți – de la Loredana Stanca Dinu 🙂

Și unde-i poezia?

Să vă spun cum a fost. Coletele care poposesc la noi în casă, se desfac, prin rotație, de către cei doi minunați ai mei. Nu mai știu al cui era rândul exact, dar Andrei (Petru Andrei, pentru a păstra intact adevărul istoric 😆) a pus primul mâna pe plic și nu a mai reușit nimeni să îl convingă să renunțe.

Așa că a desfăcut hotărât pachetul și s-a minunat de cele 2 cărți.
Sunt pentru mine? îl aud întrebând. Știi doar că urmează sfântul Andrei, nu? îmi susură el zâmbind convingător… îl privesc și nu-mi dau seama când și unde au zburat anii aceștia.


Poezia vieții în 4 ne fură clipe, uneori. Alergăm în stânga și în dreapta, uităm să respirăm profund și să ne bucurăm de oameni și de clipe. Fix așa. Secunde care trec, zbateri de gene în care lumea e un loc minunat unde îi avem aproape pe cei dragi.

Puiul de om a mângâiat cărțile colorate. L-am văzut răsfoind cu grijă paginile atent ilustrate. O fi el mic, dar crește văzând cu ochii. Îi văd încă de acum, interesele total altfel decât ale fratelui mai mare.

Îi plac animalele și tot ce înseamnă mișcare, activitate, dans, intens, aromat. Totul e nou și extraordinar, totul se gustă și se mângâie…Așa că a mirosit cărțile ca și cum ar fi putut ghici despre ce e vorba.

Nu-mi aduc aminte dacă i-am mai citit poezie până acum, poate pentru că multă vreme nu a avut răbdare să stea locului, să urmărească de la cap la coadă o acțiune completă, mereu îmi dădea paginile și mie mi se părea aproape o blasfemie.

Se uită la mine cu ochiii lui mari și verzi-căprui. Îl strâng la piept și caut încă mirosul de bebe în pielea și părul lui.
Da, mi-aș dori să îți placă poezia, dragul mamei Andrei! îmi spun în gând.
Miroase a povești minunate cartea asta, îmi spune el, cu ochiii râzând. Hai să citim, mami!

Atât mi-a trebuit, am început să citesc și pe măsură ce dădeam paginile nu conteneam să mă minunez. Câtă vreme să fi trecut de când nu am mai citit poezie? E așa ușor să spui versuri așternute pe hârtie și firul poveștii să te poarte mai departe…Oare cum de nu m-am gândit niciodată la asta?

Să vă spun că Andreiul meu a ascultat povestea răbdător? Că nu s-a grăbit să îmi dea paginile înainte? Că ne-am uitat, împreună, cu admirație și drag, la paginile colorate, la ilustrațiile meșteșugite? Vă divulg doar că, după lectură, puiul meu de om mergea prin casă vorbind în versuri – cam mult spus versuri totuși- păstrând cadența lecturii mele.

Despre cărțile Loredanei ce să vă spun?


Dor de copilărie este o colecție de poezii cu tâlc, născute din universul apropiat nouă, cu personaje care învață și exersează bunătatea, bunele maniere, empatia, dragostea și respectul pentru fiecare vietate, oricât de mică și (aparent) neînsemnată.


Marea dorință a unei zâne mici este o altfel de poveste. Deși aici nu avem versuri, firul narativ este ușor de urmărit de către cei mici și mari, iar mesajul -atent subliniat prin text și ilustrații – este unul foarte actual, și anume responsabilitatea actelor noastre, sub toate formele ei.

Adult fiind, mi-a fost drag să descopăr autori români care scriu curat, coerent și asumat. Mă bucur că încă se mai scrie poezie și cred într-o lume în care putem, prin puterea cuvântului scris, să facem mai mult bine, să readucem speranța și bunătatea între oameni!

Am început să scriu despre trecerea timpului și nu a fost deloc întâmplător. Cărțile Loredanei mi-au adus zâmbet, culoare, dar și curaj, responsabilitate, o dată în plus, pentru mesajul care ajunge la copiii mei. Generația de mâine, cum îi tot numim. Pentru că prin ei noi putem să ducem mai departe ceea ce avem azi bun, frumos, adevărat 🙂

Dacă și vouă vă e drag să bucurați puiii de om, vă încurajez călduros să cumpărați cărțile Loredanei, le găsiți la Libris  – împreună cu o grămadă de alte cărți care mai de care mai frumoase. Să nu ziceți că nu v-am spus 🙂

Disclaimer: Fotografiile au fost realizate de Luiza Neacșu.

Creanga Fermecată – proiect cu suflet

Pe Cristina Antonică de la  editura Creanga Fermecată am cunoscut-o la întâlnirile WAHM la care s-a întâmplat să ajung. Nu multe pentru că distanța mă împiedică, să fiu mai des acolo, lângă Elena și fetele care cresc și pompează viață în inima Asociației Work at Home Moms. 🙂

Dar de fiecare dată mă bucur să le fiu alături. Spuneam de Cristina… Mă uit la chipul ei, pasionat cu fiecare fibră de ceea ce face. Fie că este implicată în promovarea unui proiect nou al editurii, fie că învață puiii de om să scrie cărți sau povești. Fie că dă sfaturi sau oferă un umăr, o mână întinsă celor care au nevoie. Cristina este un om care emană optimism, o super mamă care face cât de mult poate și ajută unde e nevoie. Așa o văd eu, de la distanța îndulcită puțin de online 🙂

Cristina este un om care pare să își tragă puterea din cărțile minunate pe care le aduce mai aproape de noi, cei care, poate, de multe ori, habar nu avem cât de greu (dar și cât de frumos!) se naște o carte.

Chiar așa, poate ar trebui să o rugăm pe Cristina să mai dea din casă, să ne introducă uneori, în lumea cărților, de la idee la bun de tipar, de la scrisul frumos la lansarea cu surle și trâmbițe 🙂

Cristina de la Creanga Fermecată crede cu toată inima în lucrurile făcute bine, cu simț de răspundere, cu empatie și respect.

Mi-ar place să pot spune, într-o zi, că îmi este prietenă 🙂 Până atunci, o privesc mereu cu respect, cu teamă aproape.

Cu respect pentru că pot doar să îmi imaginez cât efort înseamnă tot ce face ea. Cu teamă pentru că, într-un fel, mă simt în partea cealaltă, a autorilor (nepublicați încă). Mereu cu capul în nori, mereu greu de adus pe calea realității 🙂

Mereu mi-am dorit să am o carte cu numele meu pe ea -cine știe, o veni cândva și timpul acestui vis 🙂 , iar privind-o pe Cristina e ca și cum trag puțin cu ochiul în lumea aceasta, plină de magie și de curaj.

Casa mea a găzduit, de-a lungul vremii, mai multe cărți plecate din mâinile Cristinei.

De la Legenda cerului, la Arta de a mustra pe care le-am iubit nespus și pe care le-am dăruit, cu inima întreagă, doamnelor învățătoare :), la Albinuța UȚA-UȚA și la De unde știi cum mă cheamă? (la cea din urmă am avut bucuria să fiu chiar la lansare), la Povestea pădurii – prima poveste pe care am citit-o la atelierul de povesti WAHM, la Piatra Neamț… toate ne-au poposit în palme și ne-au rămas în suflet.

De editura Creanga Fermecată ne leagă prima poveste scrisă, cu ajutorul Cristinei, de Matei cel sensibil 🙂 Îmi doresc din tot sufletul ca poveștile să le fie puilor mei prilej de creștere, motiv pentru care i-au expus lecturii foarte repede, cu diferite intensități și subiecte 🙂

Cristina nu știe că scriu despre ea 🙂 Cristina știe doar că am nevoie de cărți noi de la editura pe care o păstorește cu pasiune, cu gând curat și energie neobosită.

Aștept noile comori și plănuiesc deja pentru cine voi alcătui daruri frumoase, de suflet 🙂

Dacă vreți și voi să investiți cât de puțin în cărțile de calitate, pentru cei mici sau cei mai mari, dacă vreți să contribuiți și voi la creșterea unui proiect 100% românesc, luați legătura cu Cristina.

Această postare face parte dintr-o serie de recomandări de daruri, de obiecte/servicii utile pe care le puteți folosi sau le puteți dărui. Nu îmi aduce nici un beneficiu dacă voi veți alege să vă bucurați de recomandările mele, dar mă bucur și sunt mândră să scriu doar despre ceea ce noi recunoaștem ca fiind produse de calitate, proiecte ce merită încurajate 🙂