Focus pe PLUS

E o perioadă grea. Toată lumea e debusolată. Nu știm cum să facem să fie bine. Stres, temeri, întrebări, bâlbe care cresc mult fricile noastre…Mi-aș dori să scriu cu focus pe plus.

Ce înseamnă focus pe plus?

Înseamnă să găsim feluri în care să ne ajutăm reciproc. Să ne bucurăm de ceea ce avem bine acum, aici.

Poate nu e ușor să stai doar în casă, în perioada asta… Dar ce-ar fi să folosești timpul pentru a citi, pentru a dormi cât ai nevoie, pentru a găti rețete noi sau pentru a-ți cunoaște mai bine copiii.

Pare SF ce spun?

Da, poate nu e mereu realist. Dar cred că e important să ne informăm corect, să punem umărul la această perioadă și să facem RAI din distanțarea socială.

Nu o să mai repet încă o dată mesajele pe care le vedeți peste tot și sper din suflet că le respectați.

O să pun doar câteva precizări preluate de la Cristian China Birta cu a sa campanie #AsteaAsaSeFac 🙂 Dacă vă veți abona la newsletter, veți primi în căsuța de mail muuulte idei faine. Chiar merită!

Pe pagina de FB am pus materialul vizual, pe care vi-l las și aici.

O altă inițiativă faină este cea a instituțiilor de cultură care se gândesc la sănătatea mintală a părinților 🙂 și ne oferă idei/activități de petrecere a timpului liber. Aici, doar o parte dintre activitățile la care puteți lua parte din confortul casei voastre :

Știu că mulți dintre noi avem persoane dragi, în vârstă pe care le vrem în siguranță. Dacă îi puteți ajuta, faceți asta cu întreaga inimă, mai ales în această perioadă. Pentru cei care nu au pe nimeni mai tânăr aproape, Direcția de Asistență Socială Piatra Neamț se implică direct. Luați legătura cu ei!

Posibil ca astfel de serivicii să fie posibile și în alte localități, e bine să întrebați la primăria de domiciliu a persoanei respective, sau să vedeți dacă există în zonă voluntari care pot oferi sprijin. Voi mai scrie despre astfel de inițiative, dacă și când voi afla!

Tot la nivel local, o altă inițiativă pe care o salut și pe care cred că merită să o susținem cu toții, cât de mult putem este Vivid Neamț.

Scopul lor declarat este  susținerea cadrelor medicale și a personalului de intervenție din județul Neamț! Dacă ne uităm cât de complicat este peste tot în țară cu lipsa materialelor de protecție pentru medici și asistenți, dacă vedem câte resurse înghite sistemul sanitar în perioada aceasta și câte mai rămân de făcut…inițiativa lor este mai mult decât lăudabilă. Pe pagina lor de FB veți vedea fotografii și darea de seamă a ceea ce au mai reușit, cu voluntari și sumele strânse până acum. Focus pe plus, cum ziceam 🙂

Este posibil ca imaginea să conţină: text care spune „DONEAZĂ! VIVID 2 EURO (9,66 RON) PRIN SMS LA NUMARUL 8837 CU MESAJUL: NEAMT Costul acestui sms este gratuit, 2 euro reprezintând donația! ÎMPREUNĂ VOM REUSI!”

Cu #focuspeplus îmi doresc să risipim, împreună, teama. Să ne fim alături și să demonstrăm că se poate. Să fim toți acolo unde e nevoie de noi. Să înțelegem cât de important este să ascultăm recomandările autorităților și să nu ne expunem sănătatea, integritatea, viața.

Cu speranță, vă îmbrățișez virtual! Vă rog să îmi scrieți, despre voi și despre inițiative și oameni care merită să fie cunoscuți. Despre puterea comunității, despre idei prin care putem ajuta. Acum.Noi. Aici.

Facebook Comments

De vorbă cu medicul homeopat

Am scris de-a lungul timpului despre relația noastră cu sistemul sanitar. De la angajat, ca parte componentă a sistemului, la beneficiar al sistemului – pacient sau aparținător al unei persoane care primește servicii de sănătate. Pentru noi, medicul homeopat este o parte importantă a acestui sistem.

Am avut medici de familie cu care relația a funcționat bine până la un anumit punct. Am căutat cea mai bună variantă pentru noi și am putut vedea, pe pielea mea și a familiei mele, că uneori, cei mai lăudați medici nu sunt cei cu care rezonăm noi cel mai bine.

Despre homeopatie și remedii naturale am scris, îmi sunt utile, de multe ori și cred că este în puterea mea să mă informez cât de mult pot, să merg la medic măcar cu o parte a lecției învățate. Nu spun că e pentru toată lumea, nu spun nici măcar că e foarte ușor pentru medic să gestioneze astfel de pacienți sau aparținători, dar vă spun cum e la noi 🙂

Tot din dorința de a vedea cum se vede homeopatia de dincolo, pentru un medic, am stat de vorbă cu Oana Mihai, medic homeopat de origine română.

Homeopatia este una dintre medicinile holistice (tratează omul ca întreg, cu tot cu trăirile, sentimentele și emoțiile lui) și cred că este cea mai blândă dintre ele; îi oferă organismului cantitatea minimă de substanță activă, exact atât cât are nevoie pentru a-și declanșa procesul interior de vindecare.

Homeopatia tratează cu succes o gamă foarte variată de afecțiuni, de la răceli și gripe, afecțiuni ale pielii (diferite tipuri de eczeme, iritații, psoriasis, etc.), infecții ale tractului urinar, probleme de menstruație (amenorea, dysmenorhea, metroragia), diferite probleme hormonale, dureri de cap, diferite afecțiuni ale sistemului digestiv (de la banalele indigestii și arsuri, constipație, până la ulcer, sindromul colonului iritabil, etc.), iar lista poate continua.

Medicamentele homeopate sunt sigure și eficiente încă din prima zi a nou-născutului (includ aici și perioada de travaliu-există birth kit, cu cele mai comune remedii necesare atât mamei, cât și bebelușului pentru a facilita procesul nașterii), ajută recuperarea mamei după naștere ( inclusiv starea mentală), ajută în perioada de colici și dentiție a bebelușului. De asemenea, oferă ajutor și în perioada sarcinii, cu eventualele neplăceri sau probleme care apar.

Deci, concluzia este că Homeopatia este cu siguranță medicina potrivită în orice moment al vieții, fie că vrem să tratăm natural o anumită problemă, sau vrem să prevenim apariția altora și să întărim capacitatea sistemului imunitar.

Cu alte cuvinte, Homeopatia se adresează tuturor celor care doresc să-și îmbunătățească starea de sănătate pe termen lung.

Aș putea spune cu siguranță și că Homeopatia este Medicina Sufletului:

  • ne ajută să fim mai aproape de noi înșine, să vedem și să apreciem adevăratele valori ale vieții;
  • ne vindecă tristețea și ne ajută să vedem scopul ei;
  • alină suferința psihică și calmează stările de anxietate, furia;
  • liniștește crizele de tantrum și țipetele de frustrare ale unui copil diagnosticat cu tulburări sub spectru autist;
  • ne calmează fricile interioare în așa fel încât să vedem că nu-și au rostul;
  • vindecă traumele psihice avute cu zeci de ani în urmă, dar care au urme adânci în sufletul nostru. Homeopatia este o medicină foarte puternică și trebuie recunoscută ca atare.
Cum decurge o întâlnire cu medicul homeopat?

O consultație la un medic homeopat este mult mai complexă decât o consultație obișnuită la doctor. Homeopatul este interesat de manifestarea individuală a bolii respective și nu doar de diagnostic; vrea să știe și ce alte neplăceri mai există și cum se manifestă ele.

Medicul homeopat este interesat și de trăirile psihice, sentimentele pacientului, cum reacționează la suferință, la furie. Va întreba despre somnul și visele pacientului, așa cum va fi interesat de pofte și aversiuni.

În cadrul consultului homeopat este luată în calcul toată istoria medicală, medicația prescrisă și eventualele reacții avute în urma acestora; o deosebită importanță în consultație are și istoricul familiei pacientului, util pentru a stabili eventualele predispoziții la anumite boli.

Toate aceste lucruri, luate împreună, descriu un tablou clinic și psihologic care indică medicamentul de care pacientul respectiv are nevoie pentru a restabili armonia și buna funcționare a organismului.

Toți suntem diferiți, avem vieți și probleme diferite,reacționăm diferit, am avut diferite experiențe care ne-au adus până în prezent; prin urmare, avem nevoie de o medicină care să ne trateze ca atare; cu siguranță nu ne încadrăm cu toții în același tipar.

Care este pregătirea medicului homeopat?

Pregătirea medicului homeopat este relativ diferită de la țară la țară. În cele mai multe țări ale Europei (în afară de România și Germania cred, unde este clasica Facultate de medicină, urmată de  specializare în Homeopatie) este Homeopatie “pură”, clasică, de la început la sfârșit, în cei 4 ani; la asta se adaugă anatomie ( anatomy&physiology, pathology&disease), consiliere psihologică și nutriție.

După cei 4 ani (și cred că nici un homeopat nu se oprește aici), sunt diferite cursuri postuniversitare și de master disponibile (de la 6 luni până la 3 ani jumătate, ca și durată de defășurare). Eu personal sunt la jumătatea unui master, cu multe alte seminarii și cursuri făcute în paralel.

Exista și cursuri pentru începători, iar eu imi încurajez absolut toți pacienții de aici să le facă. Aceste cursuri explică, pe scurt, ce sunt, cum se folosesc/administrează medicamentele homeopate, care sunt cele mai utilizate în diferite situații cum ar fi răceli, indigestii, accidente casnice , lovituri, arsuri, etc., pentru că e foarte practic să știi să te descurci dacă e cazul. Iar faptul că știi, te face foarte puternic!

Știm cu toții că frica și stresul stau la baza multor dereglări în organism și a multor boli cronice. Iar pentru că toate medicamentele homeopate sunt non-toxice, nu există riscul de a declanșa sau de a agrava anumite probleme.

Există foarte multe grupuri de Facebook, unde sunt mame în general, care folosesc remedii homeopate și schimbă păreri și idei despre situații zilnice când nu sunt sigure ce remediu este indicat într-o anumită situație. Nu e rău să încerci, dar trebuie să ai un minim de informații totuși înainte de-a o face, pentru că trebuie să înțelegi ce faci, din acest motiv recomand foarte mult cursurile respective pentru începători.

În cel mai rău caz, nu se întâmplă nimic, dacă se administrează remediul incorect. Mă refer aici, la situații minore, de genul celor de mai sus; când este vorba de boli cronice, este necesară consultarea unui homeopat.

Referitor la consultațiile online, care au luat mare amploare în ultimul timp,peste tot, pot să spun că sunt foarte practice și au picat chiar la momentul potrivit, când toată lumea este în viteză, dar în același timp este modul perfect de a fi în contact imediat cu cineva din altă țară; iar pe de altă parte, este cea mai bună variantă pentru unii pacienți, care, poate fiind față în față, le-ar fi greu să vorbească despre anumite lucruri, pe care însă le-ar expune foarte ușor într-un email. Oricum, confidențialitatea consultației nu se pune la îndoială, indiferent de natura ei.

Revenind la cursurile pentru începători, este de asemenea foarte util să avem la îndemână unele remedii, cel mai practic ar fi un kit.

Este doar un exemplu, kit-urile sunt de mai multe feluri (de urgență, de călătorie, de familie, etc.) Fiecare kit vine cu o cărticică în care sunt descrise pe scurt remediile incluse și la ce anume sunt folosite.

Dacă luăm ca exemplu plecarea în vacanță, am avea nevoie de următoarele medicamente:

ARNICA, ACONITE, ARSENICUM ALBUM, BELADONA, APIS, LEDUM, NUX VOMICA, poate și RUTA, RHUS TOX, BRYONIA,etc. în funcție de natura vacanței, de anotimp, de perioada pentru care suntem plecați, se adaugă sau se înlocuiesc unele remedii cu altele, etc.

Scurt ghid de utilizare a remediilor homeopate

 

 ARNICA –pentru orice fel de lovituri, vânătăi, căzături,etc.

  • calmează durerea, îmbunătățește circulația sângelui în zona afectată pentru a dizolva eventualele cheaguri de sânge și previne sau reduce vânătăile(în funcție de seriozitatea loviturii); dublează, sau chiar triplează viteza de recuperare a organismului după un astfel de eveniment.

ACONITE – primul remediu indicat în cazuri de panică (chiar și atacuri de panică) și sperieturi

-primul remediu în cazul unei răceli (tuse, dureri de urechi) după expunerea la vânt, frig (dat chiar la debut, apoi repetat)

ARSENICUM ALBUM – cel mai utilizat remediu în caz de toxiinfecție alimentară, vomă, diaree, dar la fel de eficient și în tratamentul unor tipuri de tuse, dureri de cap, dureri de urechi, atâta timp cât pacientul respectiv prezintă simptomele caracteristice remediului;

BELLADONA – cel mai utilizat remediu pentru febră  (pacientul este rosu, congestionat la față, eventual mâini și picioare reci, de obicei fără sete). Știm cu toții că febra este un mecanism natural de apărare a organismului și nu trebuie scăzută, decât în situații foarte rare. Medicamentele homeopate ajută organismul să trateze cauza febrei, iar ca urmare, ea va scădea pentru că nu mai este necesară.

APIS – de folos în cazul unor reacții alergice – inflamație, roșeață, mâncărime

în cazul pișcăturilor de insecte (țânțari, căpușe, albine) alternant cu LEDUM

NUX VOMICA-foarte util în cazurl indigestiilor, precum și a abuzurilor alimentare, inclusiv alcool; pentru mahmureala de a doua zi, ajută ficatul să proceseze mai ușor ceea ce este în exces

RUTA, RHUS TOX și BRYONIA– sunt de folos în cazuri de accidente sportive, întinderi de tendoane și ligamente (alternat cu ARNICA), chiar și în cazul atacurilor acute de artrită reumatoidă și nu numai.

Îi mulțumesc Oanei pentru răbdare și pentru că a făcut puțină lumină în această chestiune, a remediilor homeopate. Vă doresc sănătate și curaj în tot ceea ce faceți!

Pe Oana o puteți contacta direct, pe adresa ei de e-mail: [email protected]. De asemenea, îmi puteți scrie întrebările pentru Oana  – [email protected] – și vom reveni cu răspunsurile în partea a doua a interviului nostru, aici, pe blog.

 

Facebook Comments

Tu suferi de BURNOUT?

Ideea asta îmi tot dă târcoale de ceva vreme. A fost una dintre ideile pe care le-am auzit discutate în ultimul an, în diferite contexte. Burnout este, de fapt, așa cum am înțeles eu, din cercetarea pe care am făcut-o, un soi de epuizare fizică și psihică. Se confruntă cu acest sindrom – burnout sau  sindromul epuizării profesionale – cei care au o viată profesională foarte plină, care vin des în contact cu oamenii. Pare o boală modernă ușor de căpătat, nu-i așa?

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Prietenii de la Wikipedia spun ca denumirea a fost introdusă de către psihologul Herbert Freudenberger în cartea sa Burn Out: The High Cost of High Achievement. What it is and how to survive it (1980).

Concret, cei care suferă de burnout se pot confrunta cu tulburări de somn și/sau digestie, se simt epuizați, scade randamentul profesional, scade capacitatea de dialog și dorința de a interacționa cu ceilalți. De asemenea, în caz de burnout profesional, te simți mereu grăbit, nimic nu îți mai aduce/face plăcere, pare că nu te mai poți odihni oricât ai dormi și că viața profesională îți consumă toată energia.

Recent, am citit la Oana că există și burnout parental. Pot înțelege acest concept 🙂 Cu job, 2 copii care cer atenția constant, cu tot ce ține de casă (unele sarcini se împart în mod egal cu soțul, altele nu prea), cu restul activităților în care mă implic și pe care le fac mereu cu drag, viața mea poate fi, copleșitoare.

Ce spun eu de fapt este că avem, cu toții, perioade mai aglomerate. Cu toții avem zile în care nu avem chef de nimic. Eventual doar să ajungem acasă, să nu mai vedem pe nimeni, să ne așezăm pe canapea și să legumicolizăm la un film ușurel. Sau să ne relaxăm cu o carte în mână.

O fi burnout? Sau doar ne ajunge oboseala?

Pentru unii este nevoie de o sperietură adevărată ca să conștientizeze că drumul pe care aleargă nu este cel potrivit. Vă spuneam de faptul că anul trecut pe vremea asta – parcă nu îmi vine să cred că a trecut deja 1 an! – ajungeam la spital, treceam printr-o serie de analize și primeam o veste nu tocmai bună.

De la stresul căutării unui răspuns, după analize și mai multe păreri, după lacrimi de teamă, după ce mi-am imaginat cele mai sumbre scenarii, când în sfârșit, am avut un diagnostic clar, am fost … ciudat de ușurată.

De ce? Pentru că, în sfârșit, avea față și nume acel mare baubau cu care mă luptam. Am tras aer în piept și m-am pus pe citit, pe căutat informații.

După o vreme, mi-am dat seama că depinde de mine. Exlusiv de mine. Dacă aleg să mă las doborâtă. Dacă aleg să lupt. Dacă aleg să mă complac în acea alergare de care nu mă temeam, dar care s-a dovedit că mă afecta mai mult decât credeam.

Și am ales să fac schimbări mici, dar constante. Am reînvățat să îmi ascult corpul. Să nu mai trag de mine în toate direcțiile. Am început să PRIORITIZEZ.

Pentru că mi-am permis mie să fiu importantă. Să îmi dau șansa de a mă face bine. De a fi bine. Cu mine, în primul rând.

A fost ușor? Aș fi vrut eu 🙂 Glumesc, evident! Nu, nu a fost ușor. Nu este ușor nici acum, în unele zile. Dar simt că am crescut mult în perioada asta. Am încercat multe terapii, multe remedii. Unele mi s-au potrivit, altele mai puțin.

După 10 ani de trăit și sperat că lucrurile se pot face altfel, după atâta timp de pus suflet și de luptat, pe alocuri cu morile de vânt, se pare că m-am pricopsit și eu cu burnout.

Cred că mulți dintre noi ne confruntăm cu astfel de semne, în viața noastră profesională și personală. De multe ori, alegem să mergem înainte fără să dăm prea mare importanță.

Am câteva exemple în jur de oameni care zici că trag la jug, nu le place deloc nimic din ceea ce fac. Nu merg la muncă cu drag, acasă sunt apatici, obosiți, nu mai au răbdare și nu au pasiuni care să le încarce bateriile.

Pe de o parte, când suferi de sindromul bornout ești mai înclinat să faci greșeli pentru că faci totul mecanic, nu te bucuri de rezultat și nu mai pui suflet acolo, în activitatea respectivă. Aici cred că ne cam recunoaștem, nu-i așa? Uiți unde îți pui pixul sau unde mergeai, ce trebuia să faci urgent sau îți rătăcești telefonul/cheile/etc.

De asemenea, ideile ți se evaporă. Parcă nu mai ești tu. Nu îți mai găsești locul, nu te concentrezi pentru că ești mereu distrat și nu te poți aduna nicicum. Nu mai ai chef să stai de vorbă cu cei din jur, nu mai ești tu, cel de altădată. Ați simțit asta vreodată?

O lipsă de încredere în propriile forțe este, de multe ori, un alt semn de burnout. Ceea ce faci pare să nu fie destul, nu mai ai motivație, nu poți respecta termenele limită pentru lucrările în curs de rezolvare, etc. Anxietate, frici nejustificate, groaza de a nu fi la înălțimea situației – sună de-a dreptul îngrijorător.

Iei orice se întâmplă foarte personal. Hmm…asta este ceva ce ne afectează pe foarte mulți, chiar și în absența sindromului acesta de epuizare 🙁

E adevărat că există joburi unde e bine să îți manifești sensiblitatea, empatia, gija față de oameni, dar, ca orice lucru în exces, poate dăuna. Nu este nici o rușine să ceri ajutor specializat, la nevoie. Din contră, mi se pare o dovadă de putere, de forță să recunoști că vrei să fii iar bine cu tine și  cu cei din jur.

Mereu obosit

Extenuare, chiar și după un somn bun. Specialiștii sunt de părere că un adult trebuie să doarmă 7-9 ore pe noapte pentru a putea fi în stare să își desfășoare activitățile curente. Dar ce te faci dacă, deși reușești să dormi, te trezești obosit? Nu te poți concentra nici măcar câteva ore, dimineața, când se presupune că ai creierul odihnit și poți funcționa la randament maxim? Insomnia se poate trata, dacă o recunoști.

În perioadele stresante, mulți oameni se reapucă de vechile metehne, din păcate. Știu persoane care s-au (re)apucat de fumat în perioadele pline de la job. Sau care s-au îngrășat foarte mult pentru că mâncarea era modul lor de a face față stresului. Voi ați auzit sau aveți astfel de exemple?

Burnout sub formă de dureri misterioase

Dureri misterioase – se pare că și acestea pot fi semn de burnout. În absența unei probleme de ordin medical sau a unor situații temporare pe care le cunoști, dacă te confrunți cu astfel de dureri, poate e cazul să reevaluezi ce anume te deranjează.

Un exemplu foarte la îndemână este ulcerul de stres? Ați auzit de el? Ei bine, da. Se pare că mâncatul pe fugă, în fața ecranului, fără să mesteci cum trebuie, poziția de la birou, lipsa mișcării fizice sunt mici ajutoare pe care le oferim frecvent, inconștient, corpului nostru. Îl ajutăm să se îmbolnăvească, cu alte cuvinte.

Plictiseala constanta poate fi un alt semn că suferi de burnout. Amânarea la nesfârșit a unor sarcini, nemulțumirea constantă sunt semne că ceva, undeva trebuie remediat. Și asta destul de repede!

În caz că nu faci nimic, se poate ajunge și mai departe. Cum sună … AVC la vârsta adultului tânăr? Artere blocate? Scleroză multiplă? Depresie? Boli autoimune? Amețeala? Dureri de cap tot mai grele, tot mai des?

Ne ascundem în spatele scuzelor. Ne construim o carieră, ne luptăm pentru un job mai bun, pentru un salariu mai generos, vrem să rămânem mereu printre cei mai buni. Dar care e prețul? Oare merită?

Ne revărsăm frustrările spre cei dragi. Ridicăm tonul la familie. Nu avem timp și chef să ieșim cu prietenii. Nu ne interesează decât binele nostru, acum, aici.

Și totuși, cum scapi de burnout?

Haideți să descoperim împreună ce ne ajută. Ați trecut prin astfel de episoade. Ce vă ajută pe voi?

Eu încerc să mă înconjor de mesaje și imagini pozitive. Mulțumesc mult pentru un super tablou cu marea (mai multe astfel de idei vă poate oferi Corina).

Am descoperit că pe mine mă relaxează apa. Să stau câteva minute să îmi trag sufletul, să mă vad cu prietenele mele la un ceai, să citesc o carte bună, pe îndelete. Apoi, să fac schimbări – unghii colorate și vesele, puțină primăvară în tunsoare sau garderobă, un parfum personalizat din uleiurile esențiale care îmi plac. Toate sunt mici plăceri pe care mi le fac, pe care mi le ofer și de care mă bucur mereu.

Facebook Comments

Cine nu iubește florile?Cum am depășit perioada

Introducere…despre flori

Nu-mi plac florile. Aproape de nici un fel.  Mi-e milă să le rup, nu îmi place să văd flori uscate și leșinate, nu îmi place să le arunc la gunoi, mirosind a moarte și mucegai.

Cred că viața pentru florile care stau în apă, să ne bucure pe noi, este atââââââât de scurtă.

Pe de altă parte, nu am știut niciodată să am grijă de plantele vii. Poate pentru că mereu sunt în dubii dacă e mai bine la soare, pe pervaz sau undeva mai sus, dar nu direct lângă geam.

Cât de des să le ud? Cât înseamnă suficientă apă și cât de des e nevoie să le uzi? Ce fel de pământ și ce fel de recipient?

O grămadă de întrebări și necunoscute pentru mine. Plus, pisica noastră care le atacă mereu. Așa că, de fiecare dată când primesc flori – mă refer la zilele de aniversare, sărbătorile pentru doamne si domnisoare din martie, etc. – am avut un stres cu florile.

Viața fără flori

Am la birou câteva flori primite cărora le merge bine aici, pe pervaz. Le udăm cu rândul, eu sau colegele mele. Nu par să ceară prea multă atenție, dar mă bucură când le văd înflorite și câteodată, o pauză de la activitățile rutiniere este un respiro în care privesc pe geam și, mereu, mă minunez de frumusețile de pe pervaz.

Poate acestea sunt doar fițe și credeți că oamenii care nu iubesc florile sunt așa, niște exponate pe cale de dispariție. Toate femeile iubesc florile, mi-a zis odată cineva. Ei, aș! Și dacă nu, care e buba?

Scriu aceste rânduri la câteva zile după ce am mai adăugat un an la frumoasa vârstă. Și pare că anul vine cu niște revelații.

Ce vroiam de fapt să spun este că tot în februarie, am descoperit florile altfel de la doamna Ina. Cum care Ina? Doamna Ina de la Șoapte Urbane.

Şoapte Urbane sau cum arta prinde viaţă colorată

Anul trecut, tot în februarie, o descopeream, alături de voi, cititorii mei, pe mămica Șoaptelor Urbane într-o discuție relaxată despre artă, viață, motivație și culoare.

Ne întâlnim rar, când eu reușesc să ajung la evenimentele WAHM din București 🙂 La Mame meseriașe am învățat să facem flori din hârtie creponată și să scriem povești, experiență care a fost foarte apreciată de Matei 🙂

Eu printre flori

Timpul a trecut, m-am bucurat foarte mult de micul aranjament care îmi colora raftul de cărți. O vreme, am uitat de el, apoi mi-am dorit un colț colorat la muncă și l-am mutat acolo, pe un colț de noptieră, printre agrafe de birou și lucrări cu termen.

Micul aranjament cu flori de lemn era prilej de zâmbet, ori de câte ori îl priveam. Cum FB are marele beneficiu de a ne trata cu imagini, am surâs descoperind colecții noi, aranjamente care mai de care mai inventive, alăturări de culori și materiale de lucru la care nu m-aș fi gândit.

În apropierea zilei mele de naștere, am primit iarăși minuni 🙂 Nu las zilele să treacă fără să vă arăt și să vă mărturisesc, sincer, că am învățat să iubesc florile Inei.

Acum, iubesc florile de la Șoapte Urbane

Pentru că modul în care sunt lucrate îmi ia de pe umeri responsabilitatea de a sta prea mult să le port de grijă. Pentru că par atât de fragile, încât îți vine să leții ascunse, dar sunt atât de puternice încât le vrei expuse, admirate, privite și iubite. Am primit niște căsuțe roșii, șuguiate și mândre care arătă wow și care protejează perfect miezul creat gingaș de doamna Ina.

Așa se face că acum, mă bucur de flori rezistente, care nu cer nimic de la mine, în lumea asta în care toată lumea aleargă și vrea și cere 🙂 Mă bucur de mici aranjamente care mă fac să zâmbesc.

Am învățat să iubesc florile, deci…mulțumesc, Șoapte Urbane, pentru darul de lumină și drag!

Voi iubiți florile? Hai să vedem cine mai e pe aici și are povești cu și despre flori!

Facebook Comments

Copiii tăi au limite? Dar tu?

Educația prea severă vs educația prea relaxată

Eu și generația din care fac parte am fost educați după metoda “veche”. Mulți dintre părinții noștri aveau un stil sever de educație. Copilul nu are dreptul la o opinie, trebuie să se supună voinței și “indicațiilor” părinților, cu limite stricte și neflexibile. Câtă vreme stai sub acoperișul meu… știți modelul!:(

Atenția tuturor era orientată spre comportament. Să nu greșești, să nu ne FACI de RUȘINE, să nu VORBEASCĂ lumea, să nu ieși în evidență. Nu neg că unele dintre ele erau rezonabile, dar cred că nu ni se spunea de unde vin aceste limite.

Văd încă, la adulții din jur, cât de greu le este să își contrazică părinții. Cât de greu le este să spună NU, să gândească altfel și să reacționeze în consecință.

Astăzi, multe familii aleg o abordare diametral opusă, punând în centrul atenției trăirile emoționale ale copilului, dându-le acestora o importanță totală. Tendința aceasta, deși bazată pe intenții  foarte bune, are alte efecte.

Gândim “nu vreau ca copilul meu să treacă prin ce am trecut eu” sau “îmi voi proteja copilul cu orice preț de suferințele emoționale pe care eu le-am avut în copilărie”. De aici, începem să acționăm. Proiectăm asupra copilului temerile noastre, le punem în cârcă lupta noastră. O fi corect, mă întreb? Avem tendința de a înlocui limitele rigide cu o educație lipsită de limite.

Știu și cred că venirea pe lume a puiului de om și toate etapele din dezvoltarea sa, prin care trecem împreună, părinte și copil, ne cresc pe amândoi. Dacă avem noroc și deschidere, pot crește și familia ca atare. Dar, oare e corect să ne vindecăm astfel? Prin ștergerea unei părți din copilul nostru – cu nevoi, dorințe și vise diferite – pentru a ne permite nouă rescrierea trecutului nostru.

Este esențial să oferim puiului de om ascultarea și validarea sentimentelor, dar, totodată, suntem responsabili să menținem  un mediu stabil și sigur unde copilul să își exerseze abilități precum răbdarea, conștiența de sine și a celorlalți, reziliența. Și limite sănătoase.

Unde e echilibrul?

Postarea asta a pornit pentru că sunt și eu acum în altă etapă. Aceea în care copiii se mai ceartă, discuțiile mai degerează. Să vă spun cum intră în coliziune direct ceea ce spun eu și ceea ce spune bunica? 🙂 Nu vă mai spun!

De asemenea, mai exista și minciunile copiilor. Parte din procesul normal, natural de creștere. Unele studii spun că comportamentul de a minți al copiilor apare în special la copiii cu un IQ mare, la cei extrovertiți și la cei crescuți în mediu autoritar. Pe temen lung, nu ne ajută să luăm personal minciunile copilului, nici să ne vărsăm frustrările oricând, oricum.  Motivele pentru care copiii mint sunt diverse, dar ele există.

Cum  intervin adulții?

Uneori,facem confuzia între control și fermitate. Între control fără limite și limite sănătoase. Sunt situații în care părintele, din teama de a nu fi prea sever, evită setarea unor limite sanatoase, de bun simț pentru propriul copil.

Se spune că severitatea ține de așteptări înalte, de perfecționism și frica de eșec, dar poate fi dublată și de  tendința de a controla comportamentul celuilalt. Tendința de control vine din nesiguranță  și în lupta de a  exercita acest control, se dispută limitele puterii.

Copiii nu pot înțelege încă jocul puterii, dar pot, intuitiv, să testeze limitele în relație cu părinții. Din nefericire, câtă vreme adultul se poziționeaza într-un astfel de joc, va pierde de cele mai multe ori. Atâta vreme cât cineva își dorește să “câștige” lupta, chiar și la nivel subconstient, va genera în celălalt frustrare, enervare, “las’ că-ți arăt eu cine câștiga” și altele de genul acesta. Pe de altă parte, fermitatea vine din responsabilitatea părintelui pentru binele copilului.

Părintele responsabil știe că este capabil să facă alegeri potrivite pentru copilul tocmai pentru a-l proteja și a-l ține în siguranță.

Fermitatea se manifestă cu calm, cu blândețe și cu iubire, fără să fie retrasă susținerea emoțională. Ea nu lasă loc de negociere pntru că nu este un joc de putere.

Fermitatea permite exprimarea emoțiilor copilului, fie ele și de nemulțumire, fără a permite negocierea pe regula stabilită. Cu alte cuvinte, mesajul transmis este : “Eu, părinte, sunt responsabil pentru siguranta ta. Eu sunt adult, deci am capacitatea să văd și să hotărâsc ce e bine pentru tine, chiar dacă acum, ți se pare nedrept/nu îți place hotărârea mea. E perfect în regulă să fii nemulțumit, supărat, nervos și sunt alături de tine. Te iubesc infinit, dar am luat această hotărâre și te rog să o respecți. În caz contrar, acestea for fi consecințele …”

Deci, cum e cu limitele sănătoase?

Limitele sănătoase stabilite de către părinte (care nu sunt negociate de copii) și care sunt monitorizate de acesta, reduc anxietatea. Regulile care au legătura cu rutina (de exemplu cele legate de ora de mers la culcare, timpul petrecut în fața ecranelor, etc.) creează predictibilitate. Puiul de om știe la ce să se aștepte. Se reduce astfel  incertitudinea, motorul anxietății.

Concret, este mai important să rămâi în siguranță, copil fiind, decât să te simți bine emoțional. Da, e acceptabil să nu primești de fiecare dată cu zâmbetul pe buze limita, dar siguranța este prioritară.

În caz contrar, dacă aceste reguli se negociază, este pus în pericol chiar sentimentul de siguranță. Creierul copilului nu este dezvoltat în totalitate. Un copil nu este un mini-adult. Din punct de vedere al dezvoltarii neuro-psihice, copilul nu are capacitatea de autocontrol a unui adult. Pe termen lung, se formează sentimente de nesiguranță, sentimente copleșitoare, stări anxioase.

Toți copiii  își exersează abilitățile de gândire creativă și vin cu argumente din ce în ce mai sofisticate în negociere. Unii copii sunt mult mai predispuși stări de anxietate. Un copil supradotat sau doar foarte empatic percepe că este diferit de cei de vârsta lui și vede că uneori îi pune în încurcătura chiar și pe părinți cu argumentele pe care le aduce în discuție. Dar, nu uitați că nevoile emoționale ale copilului sunt pe măsura inteligenței de care dă dovada.

Cu cât copilul manifestă mai mult din inteligența cognitivă, cu atât are mai mare nevoie de susținere emoțională, de siguranță și de stabilitate, pentru a găsi echilibrul interior și a avea încredere în sine.

Teoria lui Jean Piaget, referitoare la stadiile de dezvoltare ale copilului, scoate în evidență faptul că un copil până la 7 ani inca are o “gândire magică”. Realitatea și lumea fantastică coexistă. Prin urmare, libertatea de alegere a copilului preșcolar ar fi bine să se limiteze. Oferiți-le alegeri simple – ceai sau lapte la micul dejun, de exemplu.

Copilul de la 7 la 12 ani intră în etapa “operațiilor concrete”, adică gândirea lui se ancoreaza foarte bine în ce e vizibil, concret, îi plac regulile și caută stabilitatea și siguranța, va trasa, la rândul său, reguli pentru partenerii de joacă.

Însă acum,  totul e văzut cu valoare absolută, în alb și negru, fără nuanțe de gri. Mintea lor încă nu poate cuprinde scenarii în care un lucru este și bun și rău în același timp.

După 12 ani în sus, copilul dezvoltă gândirea abstractă și capată o altfel de înțelegere a lumii. El simte nevoia să experimenteze cât mai mult, tocmai pentru a-și regla și internaliza felul în care  se raportează la lume. Va dori mai multă autonomie, însă e important ca părintele să stabilească limite, deoarece copilul este condus de impulsivitate și oscilații emoționale ce au legătură cu schimbările hormonale prin care trece.

Este bine să oferim autonomie gradual, odată cu înaintarea în vârstă a copilului, cu numărul și complexitatea îndatoririlor și a responsabilităților pe care le capătă.

În lipsa acestei legături directe între libertate și consecința propriilor acțiuni de la o vârstă cât mai fragedă, este posibil să creștem adulți nesiguri, naivi, neancorați în realitatea și provocările vieții. Sau, și mai grav poate, adevărați narcisiști.

O personalitate narcisistă nu acceptă limitele sănătoase 

Este firesc pentru copilul mic să aibă o atitudine în care crede că el este centrul universului. Setând limite sănătoase evităm să transformăm copilul într-un mic narcisist. Atunci, va considera că totul i se cuvine, oricând, oricum și că restul oamenilor (mama, tata, bunica, doamna învățătoare, prietena, etc.) sunt responsabili pentru satisfacerea nevoilor și dorințelor sale.

La vârstele mici, copilului i se va spune “nu ai voie să…” cu funcția de reglare a comportamentului, dar și de limitare a propriei puteri. Astfel, va înțelege că “nu orice e posibil”, ceea ce îl va ajuta să realizeze inclusiv faptul că uneori,  el însuși nu va reuși să facă ceva ce și-a propus, din n motive.

Micile dezamăgiri din copilăria primară îl confruntă pe copil cu realitatea și ajută la dezvoltarea empatiei.

Când va conștientiza, cu ajutorul limitelor setate de părinte, că nu orice e permis pentru că poate deranja pe altcineva, va putea exersa empatia.

Dacă părintele nu transmite un mesaj coerent despre importanța respectării limitelor și libertăților proprii și a semenilor, precum și a empatiei, e posibil să creștem adulți care cred/simt că “pot obține orice manipulându-i pe ceilalți” și nu va fi capabil să lege relații sincere, profunde și sănătoase. Concret, este o rețetă sigură pentru succes profesional, dar eșec în viața personală.

Nesiguranța ca un bulgăre de zăpadă 

Studiile în domeniul neuroștiinței  arată că neuronii oglindă se activeaza în egală măsura când acționăm, avem un comportament, dar și când observăm comportamentul altcuiva care realizează o acțiune, un comportament. Un părinte ezitant, șovăitor, ușor de înduplecat va învăța pe copil, chiar fără voie, să fie șovăitor, ezitant, ușor de convins/manipulat de alte persoane.

Alergând zilnic, printre stres, oboseală și sarcini de zi cu zi, e greu pentru un părinte să poată gestiona eficient, cu calm și empatie protestele copilului. E important însă să transmitem mesajul corect puiului de om.

De cele mai multe ori, învățăm mai degrabă prin ceea ce fac ceilalți decât prin ceea ce predică ei.

Focus pe comportament vs. pe relație

Deseori, comportamentul nostru este o poartă către lumea exterioară. Un comportament nepotrivit, exagerat într-o anume direcție poate fi un semnal, un strigăt de ajutor pentru atenție sau chair o afecțiune. Poate copilului îi este rușine să pună în cuvinte nevoia sa, poate se simte vinovat sau nici măcar nu își dă seama de nevoia neîmplinită.

Mai mult, se spune chiar că, în lipsa unei relații securizante cu adultul, copilul va căuta relații de atașament cu cei de vârsta lui, poate evada în lumea viselor, închipuirilor sau se poate pierde în presudorelația cu ecranele luminoase.

O soluție poate fi timpul special, cu fiecare copil în parte, cât de des se poate sau suspectați o nevoie acută. Câteva minute în fiecare zi de conectare adevărată, joc împreună sau o activitate aleasă de copil pot face minuni, pentru relația dintre tine și copilul tău. În plus, limitele vor fi acceptate mai ușor.

Pentru a putea să se deschidă, cu încredere și entuziasm, este important pentru copil să se simtă acceptat, văzut, validat în relațiile semnificative din viața lui, prima și cea mai importanta fiind cea cu familia.

În loc de concluzie, recunosc și eu că meseria de  părinte este un rol ce se învață din mers. Nu există o o rețetă general valabilă, nu există părinte perfect și nici copil perfect. E necesar să fim îngăduitori cu noi, să ne permitem adaptarea pe parcurs și să nu ne creem așteptări false. În fiecare zi creștem și devenim mai pregătiți pentru această fișă a postului.

 

Facebook Comments

Despre aromaterapie și recunoștință

Am scris puțin despre aromoterapie și despre experiențele pe care le-am avut noi cu uleiurile esențiale. Acum, îmi doresc să merg puțin mai departe și să vă invit să vedeți puțin dincolo de etichete si branduri.

De ce aromoterapie?

Pentru că este  o știință veche, este la îndemâna noastră.  Este ușor de folosit și ar fi păcat să nesocotim darurile pe care planeta ni le oferă.

Poate părea SF dacă în casa ta mereu ai avut la îndemână un sertar cu medicamente. Sau dacă ai fost servit la liber cu fel de fel de sticluțe/buline care să “te facă bine”, nu-i așa?

De când am auzit prima dată despre uleiuri esențiale, ba mai mult, de când m-am împrietenit cu homeopatele și m-am convins că totul pornește de la gândirea pozitivă, de la atitudinea față de boală și de la echipa pe care o sudezi cu cei în mâinile cărora îți lași sănătatea, a trecut vremea și a trecut cu folos, spun eu.

Am crescut și am învățat o grămadă de lucruri. Am avut prilejul să trec prin provocări pe care le-am depășit pentru că nu am fost, dar nici nu m-am simțit singură.

Am înțeles că nu trebuie să devii imediat  aromaterapeut certificat, dar e important să respecți câteva reguli simple pentru a nu te răni/provoca reacții nedorite pentru tine sau ceilalți. Am citit și am participat la traininguri pe care mi le-am dorit și care au apărut în cea mai potrivită perioadă.

Feedback despre aromoterapie
  • Am înțeles că lumea aceasta a aromaterapiei este atât de interesantă pentru că te împuternicește să privești starea de bine, echilibrul tău și al celor din jur ca pe ceva ce depinde de tine.
  • Cum adică? Depinde de TINE și de MODUL ÎN CARE TE RAPORTEZI la ceea ce se află/întâmplă în jur. În foarte mare măsură, DEPINDE de tine și de capacitatea ta de a-ți exprima și explora trăririle, dorințele, nevoile. De a-ți asculta corpul și sufletul. Așa că vă întreb pe voi:

Voi, cei/cele care citiți aceste rânduri… Vă considerați  persoane sănătoase? Sunteți cu adevărat bine? – Dacă vă gândiți la voi (fiecare dintre voi) din punct de vedere fizic, spiritual, mental, emoțional, financiar, social, ocupațional – cât de bine sunteți? Scrie un scor de la 0 la 10. Ești mulțumit de scor ?  – E un exercițiu util, pe care vi-l propun.

  • Nu e nevoie să îmi spui sau scrii mie. Dar m-aș bucura să o faci. M-aș bucura și mai mult ca fiecare dintre noi să își dea seama cât de scurtă de viața, cât de mult timp pierdem (din păcate!) cu prostii. Cu regrete, cu așteptări false, cu a ne plânge de milă, cu a ne victimiza…
  • Provocările pe care le-am avut în 2019, inclusiv la nivel de sănătate, m-au făcut puțin mai atentă la ceea ce se întâmplă în jurul meu, la cât mă afectează, cât las să se vadă și cât de mult permit să îngrop, musai adânc, tot ce vine spre mine.
  • Privind acum reprospectiv, îmi dau seama că, pentru mine, cel puțin, o sperietură zdravănă a constituit, până la urmă, un pas în față. Sau un șut în fund, dacă vreți. Pentru că mi-am dat voie să mă dezleg de ceea ce nu îmi (mai) făcea bine.
  • Mi-am dat seama că este important să îți ajuți organismul să rămână sau să redevină sănătos, dar că asta poate fi făcut și în mod natural. Poate, ca și pe mine, medicina tradițională te-a dezamăgit și cauți soluții sau, pur și simplu, îți dai seama că vrei să ai control asupra a ceea ce pui în corpul și casa ta.
  • Aromoterapia, aromadiagnoza, exercițiile fizice, respirația conștientă, dar și theta healing, terapia Bowen – toate m-au ajutat pe mine. Despre unele dintre ele știam, dar nu cine știe ce. Pe altele le practicam, dar nu regulat. Pe celelalte mi le-am dorit aliați în procesul meu de a fi IAR bine.
  • Vă învit călduros să cercetați cât mai mult înainte de a trage propriile concluzii.
  • Revenind la uleiurile esențiale și modul în care le puteți folosi, recunosc, încă o dată că pentru mine, componenta de educație, de promovare a unei vieți active, asumate este inclusă. Informații răzlețe puteți găsi oriunde. De cumpărat o sticluță sau mai multe e și mai ușor.
  • Dar ceea ce – îmi place să cred – râmâne, este informația, este experiența și conexiunea pe care o simți cu cei care te îndrumă. De aceea, am decis că e timpul potrivit să mai fac un pas. Dincolo de implicarea în grupul mic, dar inimos,  am ca prioritate investiții de timp și resurse în cursuri.
  • Cred cu tot sufletul că aromoterapia este adânc legată de recunoștință și asta îmi doresc să descoperiți și voi!
Învăț, aplic,repet!

 

Uleiurile esențiale pot fi folosite în moduri diverse, de la inhalare – difuzare, mirosit din sticluță, cupping (1 picătură în palme și inhalat), inhalator (după vârsta de 3-6 luni, cu precauție),folosirea unui aromadifuzor, a unui spritzer (sticluța cu pulverizare/puf) pentru a schimba aerul, aplicarea topică sau cea internă:) Soluții sunt! Tocmai am absolvit cursul de Aromatouch și abia aștept să simtă cât mai multe persoane efectul WOW!

  • Cred că nici măcar în aromoterapie nu există rețete minune, dar pe noi ne-a ajutat să întrebăm pe cei care au mai multă experiență. Am citit și am testat mult înainte. Am întrebat și am urmat sfatul unor oameni în care cred.
  • Am ales, de fiecare dată, să îmi tratez corpul cu Respect. De fiecare dată, a fost varianta câștigătoare. Indiferent de metodele folosite, am ales să investec în calitate pentru că îmi pasă. E important să știi că pașii tăi în lume nu produc daune, că nu faci rău pentru a-ți face ție bine.
  • E foarte important să alegi conștient – să vezi câtă cercetare stă în spatele produselor pe care le folosești, să ai un ghid de încredere în lumea aceasta și să cunoști de unde vin și cum ajung la tine uleiurile esențiale.
  • Și în aromoterapie, există mai multe feluri de oameni 🙂 Așa că e bine să găsești pe aceia care îți seamănă, cu care rezonezi sau care sunt pe acceași lungime de undă cu tine.
  • Cere toate informațiile. Nu te supăra dacă îți sunt puse 1000 de întrebări, personal prefer să par pisăloagă decât să fac doar o recomandare și atât. Nu ezita să ceri lămuriri, dacă nu îți este clar ceva. Ia timpul pe care un consultant ți-l oferă și fii recunoscător!
  • E important să spui ce te ajută, ce funcționează la tine și ce nu. Suntem diferiți și uneori, general valabil este doar o alăturare de cuvinte care nu te definește 🙂
  • Bucură-te de călătorie cu zâmbetul pe buze 🙂

În final, vă invit să veniți alături de mine în această lume! Cu recunoștință și tot ce am învățat, începând din februarie ne vedem săptămânal pentru a vorbi despre aromoterapie și uleiurile esențiale.Vom, cultiva recunoștința și vom descoperi cum să ne bucurăm de puterea naturală! Hai și tu!

Facebook Comments

Cărțile Usborne în ghetuțe sau sub brad?

Bună să ne fie luna decembrie și să ne bucurăm unii de alții mai mult. Asta îmi doresc eu! Dar pentru că, încă mai e nevoie și de lucruri pentru a crește, aleg, de fiecare dată, să fac daruri cu sens, cu suflet, cu emoție și cu toată inima. De data aceasta, în seria recomandărilor mele, vorbim despre cărțile Usborne 🙂 Sunt sigură că ați auzit despre ele.

Am cochetat și eu o vreme cu această editură. Copiilor mei le sunt cunoscute, deci. Așa că am avut puțin de cercetat problema când m-am decis ca anul acesta, în ghetuțe, să adaug dulciurilor și cărți Usborne.

Studiind oferta, adaptând ceea ce am găsit – cu livrare rapidă, pentru că, de data aceasta nu am fost atat de prevăzătoare ca de obicei – am descoperit o sumedenie de oferte. Care mai de care mai frumoase, mai arătoase și mai diferite ca teme – de la prințese și cavaleri, la cărți pop up, la cărți despre dinozauri și chiar despre… spălatul pe dinți și importanța lui 🙂

Mi-au venit în ajutor mămici care se ocupă de asta – aduc în ROMÂNIA minunatele cărți Usborne și le prezintă cititorilor mici și mari. De multe ori, am descoperit în comunitatea Work at Home Moms – pe care o reprezint, cu mândrie în Neamț – idei frumoase, oameni buni și harnici, prilej de creștere, conectare, implicare. Aceasta este idee mea de a da înapoi o parte din ceea ce primesc – susținere pentru mamele care aleg să lucreze de acasă, pentru cele care își fac din pasiune un job și a căror implicare, luptă, freamăt este, de cele mai multe ori, ascunsă în spatele unor zâmbete 🙂

A fost destul de greu să aleg ceva care să se potrivească puilor de om. Nu pentru că oferta nu este una generoasă, ci doar pentru că am pretenția că tot ce vine în contact cu ei le pună mintea la contribuție, să îi ajute să asimileze informații diverse și să prezinte totul în forme atrăgatoare, care să îi captiveze și să îi facă să revină. Cam multe cerințe, nu-i așa?

Ei, bine, da! Cam asta îmi doresc de la cărțile pentru copii. De data aceasta, spiridușul Cristiana de la Cărticele Magice mi-a fost complice 🙂 Am tot discutat și căutat variante care să li se potrivească puilor mei de om de 5 și aproape 8 ani. Îi mulțumesc Cristinei pentru răbdare și pentru flexibilitate – două calități care, deși sunt foarte necesare în lucrul cu omul și cu nevoile copiilor în general, sunt destul de des mimate sau doar prezentate în CV fără a avea, de fapt, susținere în realitate 🙂

Am poposit pe pagina Cristianei și mi-a plăcut în mod deosebit descrierea:

Oferă-i copilului tău ocazia de mic să învețe limba engleză într-un mod distractiv și prietenos!
Ajută-l să dobândească abilitățile necesare vârstei lui și să afle multe informații interesante despre tot ce ne înconjoară!
Vă invit să descoperiți cărțile Usborne, cărți foarte educative și interactive, adaptate pentru fiecare vârstă (pentru dezvoltarea atenției, a motricității fine, a scrisului, a simțului estetic etc).

Ce cărți am ales, până la urmă?

Despre ele, vă pot spune că sunt colorate atât cât trebuie ca să nu distragă atenția. Îmi place mult că sunt potrivite micilor curioși, hârtia este de foarte bună calitate și cuvintele sunt ușor de tradus. Este, așa cum spunea și Cristiana, o modalitate ușoară de a învăța limba engleză ceea ce, să fim serioși, este un mare plus pentru generațiile de azi și timpurile în care este atât de ușor să călătorești, să creezi relații de cooperare cu alții, aflați peste mări și țări sau pur și simplu să descoperi culturi noi, doar cu un click sau o carte 🙂

Cărți Usborne – Wipe-Clean

Toate cărțile din seria Wipe-Clean sunt prieteni de cursă lungă. Noi am folosit cu succes astfel de cărți la drumurile lungi cu mașina sau în vacanțe când vremea nu era foarte prietenoasă și eram țintuiți în casă.

Petru se pregătește intens pentru clasa pregătitoare, dar este – mereu a fost – un copil atât de energic, încât efectiv nu are stare să facă vreo activitate care să dureze mai mult de…2 minute și 15 secunde. Vă închipuiți deci, cât de bucuroasă și uimită am fost când și-a desfăcut singurel carioca și a cerut ajutor să completeze în cărticică 🙂 I-au plăcut mult paginile unde se poate rescrie rezultatul, mai ales că nu știe încă să facă înmulțiri, dar a cam furat startul și presupune rezultatul sau îl întreabă pe fratele mai mare :))

Ne-am bucurat să descoperim cât de implicat este cel mic în numărarea diverselor categorii, dar și să avem resurse la îndemână pentru tabla înmulțirii 🙂 Așa că, da!, Starting Times Tables este o idee bună de ascuns în sacul lui  Moș Crăciun sau de oferit copiilor pe care îi știți pasionați de matematică. Ai mei nu sunt musai în categoria aceasta, dar cred că materialele ajutătoare de calitate sunt pași importanți în împrietenirea puilor de om cu activitățile de genul acesteia 🙂 Caietul poate fi rescris cu carioca din dotare sau cu o alta, pe bază de apă, iar șervețelele umede pot șterge ușor paginile. Atât de simplu!

Dinozauri by Usborne Books

Despre cartea cu dinozauri pot să vă spun doar că ne-a asigurat un prilej perfect de a deschide discuția despre animalele care nu mai există. Am aflat lucruri noi – cum ar fi că Apatosaurus își părăsea cuibul cu ouă, în vreme ce alți dinozauri erau mult mai protectori cu ouăle și implicit, cu puiii.

Am dezbătut puțin ideea alegerii unei cariere de arheolog – idee rămasă încă în discuție. Deși pare mai serioasă și mai potrivită vârstei lui Matei, cartea este destul de simplist explicată așa că ne-am bucurat de lectură împreună, mizând pe pasiunea lui Petru pe animale. Am legat frumos momentul de vizita la Dino Land din vară și vă recomand să îi provocați pe cei mici, măcar din când în când cu astfel de subiecte 🙂

Mersul la dentist este un subiect tabu pentru mulă lume. Dacă e musai însă, de ce să nu vorbim și despre asta ? 🙂 La noi în familie, spălatul pe dinți este nenegociabil, deși a fost un obicei destul de greu de implementat.

Astfel de cărți, din seria Usborne First Experiences, sunt anume gândite pentru a explica simplu, pas cu pas, fără nici un fel de înflorituri, ce anume se întâmplă. De la programarea vizitei, la sala de așteptare și până la controlul dentar în sine, cu toate procedurile premergătoare, fiecare imagine este detaliată astfel încât cei mici să știe la ce să se aștepte.

Educația pentru sănătate este un subiect pe care încerc să îl integrez cât se poate de natural în activitățile noastre. E important ce și cât mâncăm, e bine să ne îngrijim de corpul nostru și să îl respectăm, la fel cum e recomandat să avem la îndemână specialiști care să ne fie alături când avem probleme și nu putem gestiona singuri diferite provocări. Pentru copiii mei, doctorul de familie este parte din echipă 🙂

Cristiana vă așteaptă pe pagina ei cu mai multe informații și fotografii despre cărțile pe care puteți oferi celor dragi. Mai mult, pentru cititorii blogului, există o reducere de 15% la cărțile comandate. Eu zic să profitați de reducere și să luați puilor de om cărți Usborne – numai bune de pus sub brad sau de oferit copiilor, mici sau mai mari, pe care vreți să îi bucurați.

Continuăm seria articolelor cu recomandări de daruri 🙂 Dacă aveți și voi idei sau vreți să împărtășiți altora ce vă bucură pe voi, ce vă place să dăruiți/primiți, vă rog să îmi dați de știre 🙂 Puțin mai este și vom desface darurile, vom cânta colinde și ne vom îmbrățișa încă o dată, în pragul unui nou an 🙂

 

Facebook Comments