Înțărcarea blândă – ultimul episod de alăptare

În perioada 1-7 august sărbătorim, în fiecare an, săptămâna mondială a alăptării. Deși anul acesta nu mai fac parte dintre mamele care își alăptează, cu drag, puiul de om… nu voi lăsa perioada să treacă fără să scriu și eu.

Săptămâna internațională a alăptării în 2020

De-a lungul anilor, am scris de câteva ori:

1. 2012 – Săptămâna internațioanală a alăptării
2. 2015 – Alăptarea este un dar ce merită sărbătorit!
3. 2017- Despre întărcare blândă, cu dragoste
4. 2018 – World Breasfeeding Week

Mai mult, am avut onoarea să găzduiesc aici două minunate doamne care sunt lângă mame și puiii lor, în toate etapele importante de la embrion mic până la copilăria mică – Liliana și Adelina.

În 2020, pentru că situația internațională este complicată, cum știm, multe dintre întâlniri se vor desfășura exclusiv on-line. Aici este doar unul dintre programe, urmăriți paginile celor implicați și veți beneficia de super informații.

De ce țin să scriu despre alăptare (și acum)

Revenind la scopul sărbătorii alăptării la nivel mondial, în fiecare an, mă bucur că există voință pentru a face cunoscut, în mod repetat, conștient, asumat, câteva DETALII – să zicem despre alăptare:

• Este important să fim informați, cu toții. Fie că ești femeie sau bărbat, fie că vei da naștere unui pui de om sau ai trecut deja prin experiența aceasta. Fie că ești bunică, educatoare sau cadru medical, e vital să poți oferi informația corectă, completă, la timp. E extraordinar de important să NU MAI PERPETUĂM TÂMPENII/ PREJUDECĂȚI/VORBE NEGÂNDITE despre alăptare.
• Este preferabil să încurajăm alăptarea – pentru toate beneficiile pe care le aduce mamei și copilului. Nu va genera profit, e adevărat, dar ALĂPTAREA este preferabilă alimentației mixte/cu lapte praf oricând este posibil.
• Alăptarea este naturală. Este normal, perfect decent ca un pui de om să fie hrănit la sân.

Alăptare și înțărcarea blândă la copilul mic

Dacă la primul copil am documentat mai mult acest subiect, la Petru lucrurile au mers mult mai lin.

Știam ce am de făcut, puiul mic a fost la sân la câteva ore după naștere, iar eu am evitat depresia postpartum cerând să plec mai repede acasă, deși eram beneficiara celei de-a doua cezariene 🙂

Printre picături, mi-am tot amintit diverse aspecte din poveștile noastre de alăptare. Pentru că haiducul Iancu a reușit, încă o dată să aducă împreună oameni și clipe. Da, doula Adelina Badea este sora mea, iar odată cu venirea pe lume a puiului de om pe care l-a purtat în pântec, am testat emoții, frici și bucurii noi.

Am trecut inclusiv printr-o parte de tandem cu puiii de om, chiar dacă diferența dintre ei este de 2,4 ani. Căutând fotografii pentru un album pe care mi-l doresc de multă vreme am regăsit inclusiv o dovadă fotografică a perioadei. Să rămână scris, deci – în  noiembrie 2015, am avut 2 minuni la sânul meu. 🙂

Povestea de înțărcare blândă a lui Petru vede lumina ochilor voștri abia acum. Deși a trecut puțin peste un an de când nu l-am mai simțit la sânul meu.

Povesteam că Petru a fost, ca și fratele lui, super îndrăgostit de țiți. Din experiența noastră, nici mersul în colectivitate, nici revenirea mea la muncă, nici mesele copioase nu au putut să acopere nevoile lui de a-și lua de la sânul meu dragoste, alinare, lichid hrănitor și tot ce e mai bun.

Am trecut ușor peste bolile copilăriei, peste dinți, măsele, lovituri în parc și gelozia între frați. Am depășit perioade mai agitate, vacanțe la mare sau la munte, dar relația lui Petru cu mine a curs lin, fără să simt sau să prevăd un final pentru alăptare.

Odată cu diagnosticul meu care m-a obligat să pun în balanță sănătatea copilului mei și eventualele probleme generate de medicația mea, am fost nevoită să îl tratez pe Petru ca pe un om mic la stat, dar…mare la sfat.

Avea (deja!)  peste 4,5 ani când viața ne-a fost dată peste cap de niște cuvinte grele.  Am ales, cu inima ușoară, să pun preț pe viața lui. Vedeam cât de mult mă afecta pe mine tratamentul și nu vroiam să aibă nimic de a face cu el.

Petru a înțeles și s-a despărțit de țiți cu zâmbet. Încă ne drăgălim ori de câte ori este vorba despre alăptare și știu că pentru el este un episod plin de iubire, care s-a încheiat firesc.

Fără regrete, despre final

Mă gândesc uneori cum ar fi fost dacă nu ne-ar fi pus în mișcare problemele mele de sănătate. Cum ar fi fost și cât ar mai fi continuat povestea. Dar am învățat că nu trebuie să mă învinovățesc. Sunt și voi rămâne mereu mama lui. M-a ales să îi fiu cuib de iubire și ceea ce avem împreună este perfect, mereu în mișcare și transformare. Ca viața.

Alăptarea este iubire sub formă pură 🙂 Fie să vă bucurați de ea cât de mult se poate, să vă amintiți zâmbind când ați încheiat capitolul și să fiți acolo, la nevoie, pentru cei/cele care au nevoie de îndrumare 🙂 

PS – L-am întrebat pe Petru cum își amintește el că s-a terminat etapa în care el primea lapte de la mine și mi-a spus că a crescut mare și nu mai avea nevoie de lapte 🙂