Handmade cu Denisa. Sau cum poți colora o zi de toamnă

E o toamnă minunată. Cam rece însă… Frunzele își etalează culorile și merge numai bine o cană de ceai cald, alături de un om drag.

Mă uit la ceas și mă întreb când vii… Privesc pe fereastră la toamna de afară și mă gândesc la noi, la viața noastră împreună.

Cum a trecut timpul… de la primele noastre întâlniri. Când eu eram un copil care “se lasă greu” cucerit. Cât de multe emoții ai avut când mi-ai dăruit prima floare. Erau în vogă trandafirii. Deși mie nu mi-au plăcut niciodată. Ai învățat și asta, despre mine, în toți anii aștia de când ești aici. De când locuiești în inima și casa mea.

Cât de serios erai la primul nostru Crăciun împreună. Sau cum mi-am pierdut eu cuvintele – și asta nu se întâmplă prea des – când, tot într-o iarnă, după o vreme, ai venit cu un inel.

Cum ne-am promis atunci să păstrăm bucuria sărbătorilor și să facem, în fiecare an, din împodobirea bradului, o minune de clipă.

 

 

Apoi, toamna în care ți-am devenit soție. Cu miile de nuanțe din natură. Și șuvițele mele colorate, atent așezate sub voalul cel alb. Ce frumos a fost! Ca un vis, care a trecut mult prea repede… Cum am căzut, dimineața, în cameră, râzând de toate… de oboseală, de stres descătușat, de atâta dansat…

Chiar, să nu uit! Poate reușesc să îmi fac o programare la coafor. Deși poate nu pare mereu, au trecut anii și peste mine, să știi…

Mereu mi-am spus că viața e o poveste. Poate e unul dintre motivele pentru care îmi place și acum să stau undeva, culcușită, cu o carte în brațe.
Știu, ar fi mai ușor/mai puțin consumator de energie și spațiu să am un dispozitiv electronic de pe care să citesc.

Dar… cum aș putea să simt cartea în palme? Cum aș putea să întorc pagina, ținându-mi respirația și așteptând, cu sufletul la gură, să văd ce mai fac personajele mele în capitolul următor. Cum aș putea să îmi aleg semne de carte statement, care mă fac să zâmbesc, care îmi înseninează cea mai grea zi…Cum aș putea?

Ce bun e ceaiul din cana mea preferată!
Ce frumoasă e toamna!
Ce norocoși suntem că ne-am găasit!

Știi, eu nu cred în întâmplare. Cred că există lucruri care trebuie să se întample, oameni care trebuie să se întâlnească, clipe care ne întăresc și dureri care ne curăță. Ca să putem crește. Ca să putem ajunge la potențialul nostru maxim.

Miroase a uleiuri esențiale în casă. Știi, blendul ală… de toamnă, cum îi spui tu…:)

Ca multe “întâmplări”, deloc întâmplătoare!, fiecare etapă prin care am trecut, ne-a purtat până azi. Până aici, în clipa asta. În care eu privesc pe geam toamna și te aștept, cu cana de ceai fierbinte.

Mă întreb uneori, cât timp avem pe pământ. Fiecare dintre noi. Dacă îl folosim cu rost. Dacă nu cumva, uneori, ne încrâncenăm pe niște prostii. Pe niște nimicuri. Care ne fură clipe. În care am putea să ne bucurăm, pur și simplu.

Ceaiul meu s-a răcit de acum. Dar ne rămâne toamna. Și fiecare culoare. Fiecare parte din poveste.

Povestea continuă…

Minuntele fotografii sunt reale. Toate produsele integrate aici, în poveste, pot fi ale tale. Le poți dărui sau le poți personaliza după bunul plac. Dacă te-ai bucurat să le vezi, poți să păstrezi bucuria urmărind profilul Denisei

Fii TU

Fii TU

Fii TU marea mea când vine toamna!

Când mă pierd prin lume

Şi mâinile mi-s reci.

Când îmi dau, zâmbind năvalnic,

părul după ureche.

 

Fii TU pescăruşul care mă cheamă,

în fiecare an,

în fiecare scoică

şi-n fiecare gând.

Când visez şi mângai stelele cu

degetele lungi şi albe ale dorinţelor mele.

 

Fii TU raza arămie ce-mi alunecă leneş

pe curbura molatecă a gâtului,

zăbovind puţtin.

Încă puţin, luând în stăpânire

umărul cât încă-i gol. Şi încă-i

crud şi încă-i viaţă.

 

Fii TU vara mea când pădurile-s nebune

de cântec şi culoare.

Când port în privire

cuvinte nerostite şi

sărutări necerute pe buzele zmeură.

 

Fii TU toamna mea din fiecare an.

Cu tine strângându-te cald şi dulce

în jurul meu,

într-o dimineaţă cu brumă.

 

Fii TU. Aici.

În fiecare an şi anotimp.

În fiecare poveste şi-n fiecare promisiune.

                                  Foto credit: Sorin Gheorghe Bolog