Cui îi e frică de colici?

După lista cu cele utile în maternitate și apoi cele trebuincioase acasă, după ce vii cu bebelușul, un alt subiect la putere este cel legat de colici. Mai exact, de temutii, atat de blamatii si fiorisii colici. De aici si titlul postarii mele, de aici si interesul meu de azi (când puiii mei de Om au depășit de mult perioada respectivă) pentru această modernă maladie.

Pentru că, din păcate, pornind în cercetarea mea de a descoperi ce sunt , cum îi recunoaștem, cum îi tratăm am ajuns la concluzia tristă că, deși toată lumea vorbește despre ei ca despre un bau-bau al primelor clipe alături de puiii de om, de foarte multe ori, nu sunt decât o mare păcăleală mediatică. Și ceea ce este mai îngrijorător este faptul că, deși ne repezim cu toții să dăm vina pe colici, de prea multe ori (din păcate) nici una dintre zecile (sutele, poate) remedii existente pe piață acum, care se laudă la televizor sau în prospecte că redau zâmbetul celui mic și liniștea mamei par să fie ineficiente. Acesta este un alt semn de întrebare pe care eu, personal, îl am în ceea ce privește diagnosticarea și tratamentul – dacă sunt colici, de ce nu există un leac universal, general valabil care să ajute?

Astfel, am decis să privesc și să expun problema puțin altfel. Sper ca demersul meu să fie util și îmi doresc să priviți, la rândul vostru, colicii cu mai multă detașare!

Pentru că multe dintre textele pe care le-am găsit în limba română despre colici nu m-au mulțumit pe deplin, tocmai pentru că conțin aceeași imagine fioroasă, chinuitoare dar fără leac (sau cu leacul sub forma unor remarci de genul celor întâlnite pe grupurile de mămici – „la noi a funcționat X, dar poți încerca și Z sau T” sau și mai savuroasa „cel mai bun este M, dar nu la toți copiii funcționează”, mi-am îndreptat atenția și spre textele în limba engleză.

Tot căutând și căutând, am descoperit informații clare, concise și mai aproape de ceea ce bănuiam că se ascunde în spatele temutelor zile cu colici asupra cărora te avertizează toată lumea, pe site-ul Mothercare.

Îmi permit să sintetizez puțin informația și să redau traduc (atât cât m-am priceput) câteva idei care sper eu, vor face puțină lumină în caz de… colici!

Ce sunt colicii?

Definiția oficială spune așa – avem de-a face cu colici DACĂ bebelușul plânge neconsolat (nu poate fi consolat după ce ați exclus foame/sete, cald, frig, somn, scutec murdar) 3 sau mai multe ore, timp de 3 sau mai multe zile dintr-o săptămână. Este un fenomen cu care se confruntă aproape 50% dintre copilașii cu vârste până la 3-4 luni. Cu alte cuvinte, nu ești nici ăl mai ghinionist părinte dacă trebuie să faci față colicilor, dar nici nu ești vreo specie de alien dacă nu te-ai întâlnit cu așa ceva.

De obicei, se crede că problemele digestive (în special aerul ingerat de bebe în timp ce mănâncă) duc la colici, dar nu este singura variantă. Profesorul  St.James-Roberts de la  Institutul de Educație din Londra este de părere că este vorba doar despre o dezvoltare incompletă a tractului digestiv, perfect normală. Mai exact, „Se crede că abilitatea de a inhiba plânsul se diminuează în timp, trecând de la un reflex la un comportament voluntar, această trecere având ca rezultat accesele de plâns neconsolat.”

Cum se manifestă?

De obicei, episoadele de colici au loc la aceeași oră din zi, în special seara sau în a doua parte a după-amiezii, când inclusiv nivelul tău, ca părinte, de energie și răbdare este la limita de jos. Veți găsi peste tot și referiri la durerea fizică, pe care bebelușul o manifestă strângându-și picioarele către piept sau arcuindu-se. Acest disconfort pe care îl numim, generic – COLICI – se manifestă, de obicei, între vârsta de 2/3 săptămâni și 3/4 (6) luni a sugarului.

Este important să evitați hrănirea excesivă (Mare atenție la semnalele non-verbale pe care le primiți!), adoptați o atitudine calmă când hrăniți sau vă ocupați de bebeluș (este de notorietate faptul că puiul de om resimte și oglindește agitația/iritarea/stresul părintelui, încă din burtica mamei), faceți-vă un obicei din a-l ajuta pe cel mic să eructeze, după fiecare masă (oricare dintre cele 2 poziții este în regulă, atâta vreme cât repetați la fiecare hrănire), încercați să hrăniți copilul ținându-l în poziție verticală.

Mare parte a copiilor vor trece ușor peste această perioadă dacă aveți atenție la aspectele menționate și NU necesită tratament medicamentos (RECOMANDAT de către medicul copilului), decât în cazuri rare.

Cum tratăm?

Pentru început, discută cu pediatrul copilului. Urmărește cât de des plânge, în ce momente ale zilei și cum se manifestă disconfortul pe care îl resimte cel mic. Verifică, împreună cu medicul, dacă există vreo altă problemă de sănătate pe care să o aveți în vedere. Dacă totul este în regulă, caută noi căi de alinare a puiului.

O parte dintre părinți au observat îmbunătățiri folosind metode ca:

• Sistemele de purtare – adaptate vârstei și greutății copilului (sling, wrap elastic, wrap țesut)
• plimbarea la aer curat (nou născuții/copilașiii TREBUIE scoși afară zilnic)
• Menține copilul în poziție verticală măcar 30 de minute după masă.
• Culcă puiul în plan înclinat la aproximativ 45 grade.
• Redu lumina și nivelul de stimulare (fără TV, fără vizitatori obositori, fără agitație și gălăgie)
• Schimbă mediul – încearcă o baie călduță sau plimbă-l pe cel mic în altă cameră.
• Ascultă muzică de liniștire (sau sunete din natură) și dansează cu cel mic în brațe.
• Încearcă terapia cu „zgomote albe” – sunetele scoase de un uscător de păr, de exemplu.

Dacă suspectezi că ar fi vorba despre aer acumulat în burtică, poți încerca, de asemenea să:

• faci mișcări ușoare de masaj (tehnica I LOVE U, bicicleta cu piciorușele bebelușului, etc). Este foarte important să observi ce anume îi face plăcere puiului, să fii calm și gentil, să nu forțezi în nici un fel – dacă cel mic nu pare să se bucure de aceste mișcări, e în regulă să te oprești și să încerci mai târziu.
• Spală-ți mâinile înainte de masaj și ai grijă ca atingerea ta să nu producă discomfort, fiind prea rece. Nu este nevoie de uleiuri de masaj sau alte substanțe.
• Poți încerca remedii homeopate ca Chamomilla (Mușețel).
• Poți încerca osteopatie craniană –o terapie destul de costisitoare care poate ameliora simptomele după 3-6 ședințe.

Dacă nimic din cele de mai sus nu par să aibă rezultatele scontate, încearcă să îndrepți terapia către tine!

• În primul rând, conștientizează că NU ESTE VINA TA, deci NU TE ÎNVINOVĂȚI. Un copil care are colici nu este, în nici un caz, rezultatul abilităților tale de părinte sau al lipsei acestora.
• Bucură-te de ajutorul cuiva apropiat în momentele respective – ajută să poți face cu rândul la plimbat copilul, când ajungi la limita răbdării.
• Dacă ești singur(ă) și ai ajuns deja la capătul răbdării, ai dreptul la o pauză de 10 minute! Așează copilul în pătuț sau alt loc sigur, verifică să fie așezat confortabil și retrage-te din cameră pentru câteva minute.
• Odihnește-te cât de mult poți, ori de câte ori cel mic e liniștit. Toate celelalte lucruri DE FĂCUT nu se fac singure, dar pot aștepta. Tu ești prioritară!
• Hrănește-te corect, nu sări peste mese. Altfel, vei deveni slăbită și îți va fi infinit mai greu să reziști perioadelor cu colici. Ține la îndemână gustări sănătoase, în caz de nevoie. De asemenea, ar putea fi de ajutor să mâncați pe rând, tu și partenerul tău.
• Socializează cu alte proaspete mămici – experiențele comune vă vor apropia, cu siguranță.
• Nu uita că această perioadă este una TRECĂTOARE!

Din păcate, în țara noastră, unii medici tratează cu prea mare superficialitate colicile sugarilor și dau diagnostic ușor pentru reflux sau gaze tratabile cu tot felul de picături. Colicile sunt greșit tratate asemeni refluxului gastro-esofagian care presupune vomă în jet destul de lung și de înalt ca să treci pe sub el, care nu are legătură cu masa în sine (adică nu vine imediat după masă) ci poate apărea și la câteva ore după, plâns în timp ce mănâncă (din cauza arsurilor la nivelul gâtului datorate cantității de acid regurgitat), stare de neliniște generalizată și constantă. Chiar și în cazul unui diagnostic de reflux gastroesofagian, dacă puiul ia bine în greutate și mănâncă bine, deși vomită, nu necesită tratament medicamentos, ci doar supraveghere.

Pffffuuu, că lung a fost! Bun… Acum, dacă aveți amintiri dureroase din perioada cu colici și v-ar fi plăcut să știți aceste informații sau aveți în cercul cunoscuților burtici, dați mai departe!