Pana cand… prietenia va pali…
Exista oameni care iti intra in suflet. Cu sau fara voia ta. Se „lipesc” si stau o vreme. Produc efecte. Te ajuta sa cresti sau sa (de)cazi. Iti sunt alaturi cand razi sau plangi. Te ranesc si apoi ii ierti. Poate exista si prietenii perfecte. Care se leaga intre oameni care nu te supara niciodata, care iti spun mereu adevarul fara sa te doara. Nu stiu. N-am cunostinta despre astfel de oameni.
Fiecare persoana care mi-a fost sau imi este prieten/a a fost activa in manifestari. Am muncit, alaturi de oameni care mi-au devenit apoi camarazi. Am invatat alaturi de persoane care au ales apoi un alt drum. Am investit mult in fiecare om care mi-a fost drag. Am ras si am plans. Am impartit micile si marile victorii si infrangeri ale vietii.
Uneori, m-am indepartat sau mi-am lasat prietenii sa se distanteze de mine. Din… felul de a fi al vietii. Din prea mult, prea repede, prea devreme. Am plans fiecare prietenie care a murit. Am resuscitat cateva relatii, in naivitatea mea, sperand ca oxigenul poate fi dat cu „portia”, ca e nevoie doar de putin efort, de (inca) putina implicare din partea mea.
Am suferit crunt cand am realizat ca nu-i asa. Ca un prieten se poate castiga intr-o viata, dar se poate pierde intr-o clipa. Ca prietenii care raman cu adevarat langa mine nu trebuie sa fie cei mai frumosi, cei mai inteligenti sau cei mai previzibili. Ca, uneori, prietenii trebuie sa imi intoarca spatele ca sa inteleg ca gresesc. Ca e posibil sa aud adevarul din gura unui prieten si sa ma doara.
Nu sunt multi oameni pe care ii pot numi prieteni. Niciodata nu au fost. Fie ca vorbim despre zilele insorite, sau despre cele cu nor si furtuna. O parte dintre acesti oameni nu sunt fizic, langa mine, in cea mai mare parte a timpului. Cateodata, trec zile, saptamani si luni pana cand reusim sa ne auzim, sa ne vedem, sa ne „descarcam” tolba de vorbe pentru prietenii adevarati.
Dar cat de dulci sunt clipele in care acestea se intampla…Cat de insetati revenim, iar si iar, in fata unui om care ne este drag. Care stie sa ne asculte, care stie toate ranile sufletului nostru, care are, de multe ori, ustensilele potrivite ca sa „dezinfecteze” rana.
Prieteniile adevarate sunt, dupa parerea mea, trebuie sa fie, complete, chiar daca atipice. Cu urcusuri si coborasuri. Cu DA si NU. Cu perioade in care stam ” lipiti” ca dupa o sete lunga de apropiere. Cu perioade in care fiecare isi traieste viata departe, pentru a reveni apoi, in fata prietenilor.
Exista in lume oameni care s-au nascut pentru a fi prieteni, la fel cum exista oameni care sunt facuti pentru a fi mereu in cautarea prietenilor. Sunt sigura ca exista exigente diferite, in functie de anumite perioade din viata. Un prieten de la gradinita, spre exemplu, s-ar putea sa nu iti mai fie la fel de … prieten la vremea primei iubiri. Sau, cine stie, exista norocosi care au prieteni de o viata, care au impartit multe clipe, multe etape de dezvoltare.
Eu… sunt recunoscatoare celor care imi sunt prieteni azi. Le multumesc celor care nu imi mai sunt prieteni acum, dar au fost candva. Si le sunt profund indatorata celor care imi vor deveni prieteni maine. Toti si-au lasat amprenta asupra omului care sunt azi. Fiecare, cu propria gandire, filozofie, credinta si experienta, a adaugat putin la ceea ce cred, simt, traiesc si experimentez acum.
Ma inclin in fata celor care ma considera prietena. Imi rog ingerii sa ma indrume sa le fiu alaturi in acele imprejurari care ii vor insoti. Sa pot fi la inaltimea asteptarilor lor, sa nu ii dezamagesc.
Pentru toti prietenii mei, mai vechi sau mai noi, de mai aproape sau de mai departe, va iubesc!Fie ca toate clipele petrecute impreuna sa ne fie folositoare…
Pe toti, ii binecuvantez, azi si intotdeauna!
