Pierdut concretul. Ofer recompensa

Nu pot spune cum sunt/simt altii. Dar eu simt nevoia sa primesc o recompensa pentru ca munca mea. Ce fel de recompensa? As vrea sa vad efectele actiunilor mele. Am nevoie de feedback. Ca sa pot continua sa imi fac treaba, cu placere si drag, trebuie sa stiu ca ceea ce fac eu este util, aduce plus valoare lumii si celorlati. Uneori, recompensa este un simplu si sincer „Multumesc”, alteori am nevoie de mai mult.

Dar sa o luam cu inceputul.

Cum fac sa aiba sens munca mea?

Am ales, cu buna stiinta si in deplina cunostinta de cauza, meseria pe care o practic si azi 🙂 Am stiut bine ca vor fi greutati, ca e incomod/obositor sa lucrezi cu omul. Am stiut ca exista reguli bine stabilite care trebuie respectate. Ca exista ierarhii si lege de la care nu te poti abate. Intrucatva, mi se pare linistitor sa lucrezi intr-un mediu bine reglementat de cuvantul scris, norma juridica si astfel, „alunecarile” sunt clar delimitate, clasificate, eventual pedepsite. Recompensa este, de multe ori, doar multumirea ca ai facut ce trebuia. Desi celalalt nu vede/intelege asta. Mi-am asumat, constient, aceasta alegere.

In generatia mea, numai la Iasi, la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor, specializarea Administratie Publica, am terminat aproape 400 de absolventi. Peste jumatate dintre ei au facut facultatea doar pentru ca „trebuia”, pentru a „fi in randul lumii”. O parte dintre ei aveau, in familie, afaceri care trebuiau manageriate 🙂

Putini, foarte putini, stiau, cu adevarat, ce inseamna administratia publica. O parte si-au dorit (cred) sincer sa faca parte din acest sistem. Perioadele de practica la institutii publice aflate mai aproape sau mai departe de casa au mai „pierdut” o parte dintre noi.

Ce vreau eu?Ce pot?Ce sunt?

Imi amintesc si acum, cu un gust amar, cum inainte de sustinerea lucrarii de licenta unul dintre profesorii nostri (tanar, versat si foarte iubit de anul nostru) ne-a intrebat, cumva prin sondaj ce vom face mai departe.

Momentul respectiv mi-a ramas adanc intiparit in minte si chiar si azi, dupa multi ani, am in fata fetele si raspunsurile colegilor mei. S-a vorbit despre administratie ca un sistem fara vreo recompensa, despre „pro” si „contra”, despre cariera si foarte putin, spre deloc, despre visuri si pasiune.

Eram timida si nu am spus cu voce tare ceea ce simteam atunci. Ceea ce, din fericire sau din pacate, inca simt si azi. E important sa faci lucrurile cu pasiune, e important sa te bucuri de timpul (muuult) pe care il petreci la job.

Veti rade, poate… Dar eu cred inca in ideile de atunci. Recompensa pe care mi-o doresc, la sfarsitul unei zile, este cea cuvenita oricarui specialist in domeniul sau. Vreau sa pot pune pe masa copiilor mei o masa indestulatoare. Vreau sa le pot oferi educatia potrivita lor. Vreau sa am servicii de calitate si sa fiu tratata cu respect. Cred ca, in definitiv, cu totii ne dorim asta. Din pacate, uitam ca libertatea noastra se termina acolo unde incepe libertatea celuilalt.

Dreptatea, de cele mai multe ori, este undeva la mijloc. Daca fiecare dintre noi ar respecta (cu adevarat si IN FAPTA, nu doar in gand) pe cel in fata caruia este, lucrurile s-ar schimba. Si da, administratia publica este un sistem care poate fi mult imbunatatit. Dar trebuie sa fie un efort colectiv. Fiecare dintre noi trebuie sa fie constient de rolul si locul sau.

Pana unde pot merge cautand acest sens?

Au trecut deja 9 ani de cand sunt aici. Aici, in sitemul si in tara asta. 9 ani in care mi-a placut munca mea, in care am pus umarul sa fie mai bine. Nu mereu a iesit asa cum mi-as fi dorit. Nu mereu am putut sa fac atat cat imi doream. Nu mereu am putut arata ce sunt si vreau. Au fost momente/actiuni in care a trebuit sa inchid ochiii, sa strang din dinti si sa merg mai departe. Probabil vor mai fi. Mai am muuulti ani in fata. Dar vreau sa merite. Vreau sa conteze. Vreau sa stiu ca nu fac totul degeaba.

Mereu vor exista argumente pro si contra unei alegeri. Ca ramai sau pleci, ca faci sau nu faci, sa folosesti pixul albastru sau pe cel negru, pentru absolut toate va exista cel putin o… explicatie. E destul? E adevarat? Te ajuta?

Ai grija ce iti doresti

Vrei o tara in care sa iti fie drag sa iti cresti copilul? Vrei o tara despre care sa vorbesti frumos? Vrei o tara curata, cu oameni darnici si respectuosi? Fii tu primul parte din aceasta schimbare!!!

M-am saturat sa aud „sa NI  se dea”/”sa NI se faca”. Am obosit sa spun ca fiecare ce problema are cel putin 2 moduri in care poate fi privita. Daca tu nu vezi asta, meriti tot ce ti se intampla! Daca tu nu respecti si incerci mereu sa cauti o cale prin care sa „fentezi”, daca iti educi copilul ca „se poate si asa”, e trist, dar esti fix acolo unde meriti.

Viata ta poate fi un rai sau un iad. Tu alegi. Intotdeauna TU.

• Aceasta postare MANIFEST nu se adreseaza cuiva anume, desi sunt multe persoane care ar trebui sa o citeasca. E nascuta din frustrarea cuiva care incearca, in fiecare zi, sa fie si sa faca ALT FEL. Care cauta solutii. Care refuza sa depuna armele si care isi iubeste tara, asa imperfecta cum e ea.