Etichetă: alegeri

Cărțile ultimului trimestru din 2018

Anul 2018 a trecut cu 24 de titluri despre care am scris pe blog. Mult sau putin? Voi cat de mult ati citit? Incepem an nou cu lecturi noi 🙂 Sa avem spor si sa ne fie cu folos!

Lecturile ultimului trimestru din 2018, pe scurt, pentru mine și pentru voi.
Un roman francez – Frederic Beigbeder

O poveste de viață, cinică, dură, rece. Detașat de sine, un scriitor face o prostie și ajunge la închisoare. În lipsa de altceva mai bun de făcut, își rememorează copilăria 🙂 E atât de autentic, atât de real și tocmai din aceste motive poate, atât de ușor de crezut.

Chemarea îngerului – Guillaume Musso

Două drumuri care se ciocnesc, întâmplător, pentru câteva secunde. Apoi, fiecare își reia viața, în două țări, cu preocupări și gânduri diferite. Dar viata știe mai bine 🙂 Cei doi eroi, Madeline și Jonathan, fac schimb de telefoane, fără să își dea seama și vom trăi alături de ei, o savuroasă poveste de dragoste cu sus și jos, lumini și umbre, secrete  și întrebări.

Câteva citate care mi-au rămas și pe care vi le dăruiesc vouă:

Deci asta faci când totul încetinește și minutele care ticăie le simți mai lungi decât înainte. Nu te grăbești. Respiri încet. Deschizi ochiii un pic mai mult și privești la toți și toate. Înțelegi totul. Rememorezi povești de demult, îți amintești oamenii, timpurile și ocaziile trecute. Tot ce vezi îți amintește de ceva. Vorbești despre lucrurile acelea. Te oprești și îți faci timp să observi acele lucruri și faci în așa fel încât lucrurile pe care le observi să conteze. Găsești răspunsurile pe care nu le-ai știut ieri la cuvinte încrucișate. Încetinești. Nu mai vrei să faci totul acum, în clipa asta.

V-ați gândit cum ar putea fi definit dorul?

E ca și în grădina mea, iubito. Totul crește. Așa e și iubirea. Iar acum totul crește în fiecare zi, cum poți să-ți imaginezi că dorul ar putea să pălească? Totul se consolidează, inclusiv capacitatea noastră de a face față unei situații. Așa putem merge mai departe.

Apoi, o lecție de viață, fix când aveam nevoie mai mult – ” Pe vremea mea lucrurile existau pur și simplu. Nu făceam analiza de sute de ori. Nu existau cursuri la facultate cu oameni care absolveau cu diplome în „De ce” și „Cum” și „Deoarece”. Uneori, iubito, trebuie să uiți toate acele cuvinte și să te înscrii la o mică lecție numită „Mulțumesc”. Uită-te la povestea de aici, arată el către scenă. Auzi pe cineva care să fie supărat de faptul că ea, o femeie, a fost transformată într-o lebădă. Ai auzit ceva mai absurd în viața ta?”

Ultimul citat este, după mine, cel mai aproape de inima mea… ” Înțeleg cât de apropiate sunt fericirea și tristețea. Atât de strâns legate. Separate de o linie atât de fină care în mijlocul emoțiilor tremură, trecând linia de demarcație în teritoriul opus. Mișcarea e neînsemnată, precum firul subțire al pânzei unui păianjen care tremură sub un strop de ploaie.(…) cât de repede o clipă de iubire s-a transformat în ură. O vorbă și totul s-a dus. Cum iubirea și ura stau pe aceleași temelii. Cum în clipele mele cele mai grele, când ma temeam cel mai mult, cand am făcut față necazurilor am devenit cea mai curajoasă. Cum atunci când te simți foarte slăbită dovedești mai multă putere, iar când ești cel mai jos, deodată te ridici mai sus decât ai fost vreodată. La felul în care aceste contrarii se mărginesc unul cu celălalt și cât de repede putem fi influențați. Cum disperarea poate fi alungată de un simplu zâmbet oferit de un străin, cum încrederea devine dramă la sosirea unei prezențe tulburate.(…) Totul e la limită, ieșind mereu la suprafață, o cutremurare ușoară, un tremur răstoarnă totul. Cât de asemănătoare sunt emoțiile.

Viața în pantofii mei – Elisabeth Mittelstadt

O poveste așa cum n-am mai citit niciodată – memoriile unei tinere care îl descoperă pe Dumnezeu în cele mai negre zile. Gânduri despre credință și mântuire, despre rolul nostru pe pământ și despre capacitățile fiecăruia de a se supune voii divine, de a găsi calea potrivită și ritmul de creștere confortabil.

Citate interesante din carte:

„Invidia se uită țintă la cealaltă persoană și spune: Mi-aș dori să am ceea ce ai tu!

Empatia privește spre cealaltă persoană și spune: Ce așs putea să îți dau din ceea ce am?

Invidia se învârte în jurul sinelui și spune: Săraca de mine!

Empatia se concentrează asupra celorlalți și spune: Dragii de ei!

Invidia mă distruge și mă paralizează.

Empatia mă însuflețește și mă motivează.

Invidia este un păcat de moarte.

Empatia este o virtute minunată care Îl reflectă pe Isus.

John Ortberg (Viața pe care ți-ai dorit-o întotdeauna) – (…) am realizat că graba era o condiție interioară necesară ca să-mi acopăr golul din inimă.

dr. Henry Cloud (Integritate) – Putem alege calea cea grea a confruntării cu problema, făcând schimbările necesare pentru a o rezolva, ca apoi să ne bucurăm de calea cea ușoară a funcționării corecte. Sau putem alege calea ușoară a amânării rezolvării problemei, dar pe cât suntem de siguri că soarele va răsări mâine dimineață, tot atât de sigur este că ceea ce va urma nu va fi ușor și va dura mai mult decât dacă am fi ales calea cea grea de la bun început.

Cartea asta, per total, mi-a explicat mie că este o diferență mare între a simți teama și a te lăsa condus de teamă. Este, de cele mai multe ori, alegerea ta 🙂

Călătorie în trecut – Vera Cowie

Cum nimic nu este întâmplător, și această carte a venit la fix, pe drumul transformării perspectivei. Am „văzut” literamente cum rănile trecutului, nevindecate/nedigerate ne împiedică să mergem mai departe. Cum sacii de amintiri, de frustrări, de dureri trecute pe care îi ducem în spate ne pot îngenunchea până într-atât încât suntem obligați să ne oprim. Să respirăm. Să tragem aer în piept și să vedem ce-i de făcut. WOW!

Nu te împiedica de mine, te implor! – Georgiana Vâju

O carte la care nu mă așteptam. Un soi de poveste încurcată, parte în mintea ei, parte în realitate. Pe ultima copertă scrie doar : O relație pasională, ce o consumă și o intoxică, dar de care a căpătat o dependență periculoasă, o aduce pe Ana în pragul confuziei. Dându-și seama că derapează, se internează de bună-voie într-un sanatoriu pentru a-și trata suferințele sufletului. Aici îl cunoaște pe Iv, medicul ei curant…

Vă invit să descoperiți voi ce se întâmplă mai departe 🙂

Harta care mă duce la tine – J.P. Monninger

O carte pe care am devorat-o, în cele câteva zile avute la dispoziție. Lectura a mers ciudat, greu și nu mă așteptam deloc să fie o carte pe baza căreia să meditez prea mult, dar iată că am fost plăcut surprinsă.

Femeile care au renunțat la bărbați – Karine Lambert

O carte cel puțin surprinzătoare. Pe alocuri tristă și mai serioasă decât aș fi crezut, micile frânturi de viață ale doamnelor care au hotărât să excludă din viața lor pe reprezentanții de sex masculin mi-au oferit câteva ore agreabile într-un sfârșit de săptămână plăcut. O carte ușurică, potrivită pentru o călătorie mai lungă.

Iubire amară – Elena Ferrante

Am tot citit, în 2018, despre Elena Ferrante și cărțile ei. Dar Moș Nicolae mi-a așezat în ghete una dintre cărțile ei (cumpărată de Black Friday, cred, ca marea majoritate a cadourilor de sărbători), așa că mi-am spus că e cazul să aflu și eu cum scrie Elena.

Dupa ce am parcurs această carte, am înțeles DE CE este atât de apreciată. De unde atâta faimă și cum e diferit scrisul ei față de alții. Încă mi-au rămas în minte pasaje din carte, încă mă bântuie scene pentru care nu am fost pregătită în nici un fel. Dar mă bucur că am avut acest contact, dur și cu consecințe pe termen lung, cu scriitura Elenei Ferrante.

Cel mai de preț cadou – Nicholas Sparks

Cea din urmă carte a lui 2018, cu care mi-am continuat lectura în 2019, înseninând prima zi a lui ianuarie. Ca de fiecare dată, Sparks îmi pune în mâini o viață cu care ajung să mă identific, pe parcursul desfășurării acțiunii. Citesc și zâmbesc, plâng uneori și mai dau câte o pagină, dar nu îmi e ușor să mă rup de personajele lui Sparks pentru a poposi în viața mea. Am înțeles că multe dintre cărțile lui și-au găsit locul și pe ecrane, în ecranizări de succes. Mie îmi place să parcurg ușor, cu secvențe pe care le scrie el și eu le regizez în capul meu 🙂 Poate, cândva, voi căuta și filmele.

La mulți ani 2019! Să fie un an așa cum ne dorim și merităm, fiecare dintre noi! Cu oameni frumoși, lecturi pe măsură, cu gânduri care să ne crească și experiențe care să ne vindece. Asta îmi doresc eu și vă doresc vouă, cei care, mai mult sau mai puțin, poposiți și aici, în căsuța mea virtuală!

PS – Dacă vă amintiți că la începutul anului 2018 îmi și vă propuneam un plan de lectură cu minim 2 cărți pe luna, analizând recenziile pe de blog…pam, pam, am ajuns „să dau gata” …..  24 de cărți. Nu sunt foarte multe, dar mă bucur că am reușit. Voi cum stați cu lectura în anul ce-a trecut? 2019 să ne aducă măcar 35 de cărți, ok? Pentru lecturi de suflet, în ceea ce mă privește, vă invit pe blog 🙂

Pink Interviu cu Eli Liliac. Super WAHM la raport

Despre Eli Liliac sau Pink WAHM (cum o veţi descoperi) am aflat în grupul WAHM, la unul dintre call-urile lunare – mini proiecte prin care noi, comunitatea mamelor curajoase şi creative, punem mână şi suflet alături pentru a ajuta pe una dintre cele care merită să îşi împlinească un vis profesional 🙂 Eli a crezut în visul altei WAHm, eu mi-am dorit să ajut şi aşa ne-am cunoscut virtual.

Mai departe, viaţa ne-a dat fel de fel de teste 🙂 Pe care le-am trecut, dar timpul nu ne-a iertat. Deci, iată-ne, după câteva luni, decise să aducem în faţa voastră un om, o poveste, câteva întrebări şi mai multe răspunsuri 🙂

Să trecem la treabă, deci…

Scurtă carte de vizită …

 Pink WAHM – Am 38 de ani şi un năzdrăvan pe nume Mihnea. De formare sunt inginer, dar am urmat şi cursuri de artă. Arta a fost prima mea dragoste, încă din perioada copilăriei şi întotdeauna am ştiut că voi reveni la ea, am cochetat toată viața cu partea creativă și am reușit să revin în totalitate la ea după renunțarea la o carieră în marketing, acum aproape 8 ani. Un trigger important pentru mine în a alege să fac ce îmi place a fost nașterea lui Mihnea 🙂

Eşti o WAHM? Cum ai ajuns în această comunitate?

Pink WAHM – Da, sunt o Wahm și am ajuns în această comunitate minunată după ce mi-a povestit de ea o prietenă dragă.

Laudă-ţi puii sau proiectele 🙂

Pink WAHM – Am două mari proiecte pe care le desfășor în paralel, pentru că îmi sunt atât de dragi, încât nu pot renunța la nici unul.

Primul este Pink Paperland – unde mă ocup de graphic design. Aici sunt din nou două ramuri – avem o parte care se ocupă strict de invitații de evenimente şi tot ce ţine de papetăria de eveniment, de la numere de masă până la etichete, meniuri, place-card-uri etc, şi o a doua ramură – Zalt Design – care se ocupă strict cu design-ul de marketing şi publicitate – unde intră tot ce ţine de acest lucru de la logo la flyere, cataloage sau bannere gif pentru reclamele on line.

Al doilea este Eleonore’s – unde tricotez pături din merinos personalizate pentru copii. La fiecare pătură vândută, o alta se donează sau o parte din bani merg către diverse ONG-uri care au proiecte cu copii și mai ales pe partea de educație.

 

Ce anume te recomandă?

 

Pink WAHM – Creativitatea, seriozitatea, implicarea și clienții mulțumiți, în primul rând.

 

Care este cel mai dificil aspect al activităţii tale? Dar cele mai motivante aspecte?

Pink WAHM – Cred că cel mai dificil aspect al activității la mine, (cel puțin uneori!) este gestionarea relaţiei cu furnizorii (există servicii pe care le externalizez), iar ca motivant o să consider întotdeauna clienții mulțumiți cu mic și mare 🙂

Ai susţinători? Familia unde are loc în toată această alergare?

Pink WAHM – Cel mai mare susținător al meu este soțul meu care întotdeauna m-a încurajat să îmi urmez drumul și mi-a fost alături în această călătorie cu urcușuri și coborâșuri.

Închide ochiii şi spune-mi ce ai fi ales, dacă nu acest drum?
Pink WAHM – Când eram mică, o perioadă am visat să devin arheolog, să călătoresc şi să descopar lumi noi, apoi îmi aduc aminte când am început să desenez şi să fac chestii pentru casă, pentru mine din te miri ce 🙂 Adică cumva tot spre design 🙂
Care este secretul succesului, din punctul tău de vedere?

Pink WAHM – Cred că, pentru mine, secretul succesului a constat în multă muncă, nu am încetat să învăț, consider că în orice domeniu trebuie să continui să înveți, să tratezi fiecare client așa cum tu ai dori să fi tratat și să îți folosești creativitatea la maxim.

Suntem la finalul anului. Ce mai urmează, pentru tine?

Pink WAHM – Pentru mine, urmează un an important, deoarece în primăvară voi lansa un al treilea proiect pe partea de design, de data aceasta de little fashion cum îmi place mie să spun ☺

Un mesaj de final pentru mine şi cititorii mei 🙂

Pink WAHM – Să încerce în tot ceea ce fac sa fie buni, să nu renunțe si să continue să învețe. Și să aibă un an nou minunat și plin de dorințe împlinite ☺

 

Sper că mica noastră discuţie v-a inspirat. Mult succes în toate proiectele tale, dragă Eli şi să ne auzim cu noi proiecte, curând!

PS – Mi-am dorit un strop de culoare …de aici acest Pink interviu 🙂

Ceahlău cu pui de om. Excursie de toamnă

Ca să nu treacă și octombrie cel plin de culoare și noi să nu plecăm pe undeva, am așezat astrele astfel încât să ajungem pe Ceahlău. Cu puiii de om din dotare, cu rucsaci și batoane energizante, pe drumuri de munte.

Zis și făcut! Dar ce traseu să alegem? Pe Ceahlău e frumos, pe oricare parte ai urca, e foarte adevărat, dar pentru noi care nu suntem foarte antrenați am vrut să împăcam și capra (sau caprele!) și varza. Adică, nici să nu ne aventurăm aiurea, dar nici să pierdem prilejul de a petrece timp împreună, ca o familie.

 

Dacă veți consulta site-ul Parcului Național Ceahlău, veți descoperi că există 8 trasee posibile – pentru fiecare dintre ele veți găsi harta cu punctele intermediare, marcajul corespunzător, timpii de parcurs, dar și reguli de vizitare și câteva fotografii. Am ales să urcăm pe la Stănile pentru că am vrut să „testăm” rezistența puilor de om, am vrut să avem o variantă mai scurtă în caz că se strică vremea și pentru că am vrut să jucăm de data aceasta, mai safe, eu nu eram în cea mai bună formă fizica :P.

Ce am luat cu noi pe Ceahlău?

Pentru 2 adulți și 2 copii am avut 2 rucsaci (purtați de cei doi părinți) conținând:

  • overall impermeabil pentru fiecare copil + câte 1 pereche de jambiere, la nevoie
  • geacă ușoară de ploaie pentru mine (plus un tricou subțire) și o bluză de schimb pentru domnul soț
  • buffere/eșarfe circulare/bandane pentru toată lumea – le-am tot pus și scos pe parcursul excursiei
  • batoane proteice cu ciocolată – noi am avut de la Herbalife, cu lămâie și migdale (2 tipuri care știu că le plac puilor de om și pe care le am mereu în casă)
  • cremă pt contracție/oboseală musculară
  • câteva pansamente lipicioase (nu le-am folosit)
  • șervețele (umede și uscate)
  • apa (cu soluție de hidratare!)
  • câteva mere
  • aparat de fotografiat

Ştiam că vom face popas la cabana Dochia şi vom mânca acolo ceva cald, deci nu am luat cu noi sandviciuri. Am luat de la început în calcul ideea de a urca şi coborî în aceeaşi zi, deci nu ne-a interesat varianta de a rămâne peste noapte la cabana.

Am avut grijă să avem încălţări care să nu alunece, bine sfătuiţi de cei din familia noastră care sunt mai în temă decât noi – Andrei Badea, mountain& tour guide la Back to Nature .

Şi am plecat la drum 🙂

Ne-am bucurat de liniştea pădurii, de soare şi de o sâmabătă veselă, cu efort dozat potrivit şi am făcut poze. Eu, personal, mă bucur de fiecare dată când îmi depăşesc puţin zona de confort şi fac astfel de incursiuni în natură. Chiar dacă pe parcurs îmi mai piere entuziasmul şi mai că m-aş da bătută, nu o fac şi experienţele trăite mă fac să mai vreau 🙂

Merită o excursie pe Ceahlău. Merită să urci pe vârful Toaca şi să admiri lumea de sus – mai ales că exista scări inaugurate de curând, sigure şi care pot fi urcate în propriul ritm.

 

Chiar dacă am coborât şchiopătând, mi-am revenit repede. Am forţat puţin şi piciorul meu a protestat puţin. Cu masaj, un bandaj cald şi multă lumină vindecătoare, după câteva zile am fost ca nouă. Să vă spun şi că după 2 zile am avut party la muncă şi am dansat? 🙂 Deci, clar se poate.

Ce aş face diferit pe Ceahlău
  1. Nu mi-aş mai seta limite mentale  gen e prea greu să urc până pe Toaca sau nu sunt pregătită să fac un astfel de experiment cu cele X kilograme în plus ale mele.
  2.  Aş duce copiii mai repede pe munte. Aş avea mai mult curaj să îi expun acestei aventuri.
  3.  Aici, câteva gânduri pentru viitor 🙂 Vom mai merge pe munte. Poate nu chiar pe cele mai grele trasee din prima, dar cu siguranţă ne vom mai testa rezistenţa.

 

De ce e importantă o excursie pe Ceahlău (sau pe alt munte, dacă vă e la îndemână)
  • Pentru că aveţi şansa de a vă depăşi limitele fizice.
  • Pentru că petreceţi timp în aer liber, în linişte şi vă puteţi reconecta cu voi, cu cei mici şi poate, cu partenerul.
  • Pentru că toamna este atât de frumoasă la munte 🙂

 

 

 

 

Voi pe unde vă mai plimbaţi? Ce locuri mai recomandaţi? La ce evenimente mergeţi sau vă doriţi să ajungeţi? Sunt mereu în căutarea unor locuri faine pe unde să colindăm şi a unor oameni buni pe care să îi cunosc şi de la care să învăţ.

 

Iar despre carte. August şi septembrie pe noptiera mea

O carte, mai multe cărţi. Las aici câteva impresii, strict personale şi foarte scurte, despre ceea ce mi-a fost lectură în august şi septembrie. Voi ce mai citiţi?

Fern Michaels – În căutarea fericirii

O carte care îşi aşteaptă de mult rândul, dar care se citeşte repede. Un amestec uşurel de dragoste, relaţii complicate, secrete, umor, mister, intrigă. Pentru o lectură nesofisticată, când ai nevoie de relaxare, merge. Dacă te prinde suficient încât să nu o abandonezi înainte 🙂

Natsuo Kirino – Cronica zeiţei

O carte surprinzătoare pe care am savutat-o până la ultimul rând. Fiecare nou capitol are o savoare aparte, personajele sunt atât de umane, încât par desprinse din poveştile despre începuturile lumii. Mi-a plăcut atmosfera poveştii, referirile la zeităţi şi metafora relaţiei dintre bărbat şi femeie, urmărită progresiv, de-a lungul întregii acţiuni. O carte care primeşte notă maximă, deşi nu se termină luminos şi nici foarte clar.

Howard Roughan – Promisiune mincinoasă

O carte care şi-a etalat scenele în faţa mea, ca un film de acţiune. Am gustat-o pe îndelete, deşi aş fi înfulecat-o dintr-o înghiţitură. Personaje puternice, motive ascunse şi un fel de happy end. Multe crime, întorsături de situaţie, scene de o maximă tensiune şi un autor savuros, prin povestea de viaţă la care încă ma gândesc zâmbind 🙂

Stephanie Gertler – În derivă

O poveste tristă care m-a ţinut în priză chiar şi în tihna zilelor în Bucovina. Am experimentat puţin din ce trăieşte o mamă când îi pleacă puiii din cuib, am sperat până la final ca fetiţa slăbuţă şi oarbă va ajunge din nou în braţele mamei ei şi lupta pentru custodia copilului se va sfârşi repede. M-am bucurat să văd cât de frumoase pot fi prieteniile de maturitate şi mi-a mers la suflet ideea de a lucra de acasă, dintr-un birou amenajat într-un şopron, în spatele casei. Merită citită!

Bernard Cornwell – Hoţul de spânzurătoare

Încă de la primele pagini, m-am tot întrebat cum să te poţi bucura de execuţii publice? Cum să te înghesui de la primele ore ale zilei să vezi cum nişte răufăcători sunt spânzuraţi, cu public şi oficialităţi servind un mic dejun special? O lume care pare atât de departe, dar, aşa cum a subliniat soţul meu, fapte care s-au întâmplat cu adevărat… Sărăcie, intrigi, crime şi frăţii a unor gentlemani de viţă nobilă, toate se împletesc într-o lectură rece, dar foarte vie.

Richard Paul Evans – Floarea-soarelui

Nu mă aşteptam să îmi placă atât de mult.

Citat – Secretul succesului în viaţa asta este să-ţi dai seama că pe planetă se petrec (multe) crize mult mai serioase decât o decizie despre ce să faci cu viaţa ta.

Well, hell, ya! O carte despre speranţă şi regăsire, despre alegeri şi adevăratul suflet, care se mai rătăceşte, se mai lasă convins să aleagă „comod” şi „uşor”, dar nu poate face asta la infinit.

Dr. John Gray – Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus

O carte la care „ronţăi” de multa vreme. Am tot mestecat, pe îndelete, fiecare 2-5 pagini şi am resimţit nevoia de a mai citi şi alte lucruri printre atâta „teorie”. Dar nu vă lasaţi înşelaţi de aparenţe! E o carte destul de practică, îmi propun să primească aici, pe blog, o recenzie separată, cât de curând. Interesant mod de abordare a relaţiilor de cuplu din perspectiva unui bărbat.

Cecilia Ahern – Suflete pereche

Ca de obicei, scrisul Ceciliei m-a prins şi mi-a dat o stare specială, mai ales că eram departe de casă, la un curs la Ploieşti. O carte care merită citită şi oferită cadou. O carte despre prietenie şi trecerea timpului, mesajul mi se pare cât se poate de motivant: viaţa îţi joacă uneori feste, dar soarta va regla, până la urmă, scorul şi, e posibil ca, în ciuda tuturor, fericirea să învingă. Plin de speranţă, nu-i aşa?

Sorin Mihai Bărbieru – Taina asasinilor

O carte puţin altfel decât cele pe care le citesc de obicei. Am citit repede şi uşor un roman scris de un om cunoscut mie. Mi-a plăcut tonul povestirii, limbajul familiar şi notele repetitive care apropie cititorul de scenele din carte. Mi-ar fi plăcut mai mult accent pe câteva personaje din carte şi am aşteptat un alt final. Una peste alta, însă, e o carte interesantă. Felicitări autorului pentru curaj!

Anays M. – Confesiunile unei fete rele

„Eu sunt unică, om din întâmplare, femeie prin vocaţie” scrie pe coperta 1 a acestei cărţi primite spre recenzie. Am citit-o fix în perioada in care aveam cea mai mare nevoie de ea. Dar nimic, niciodată nu e întâmplător, nu-i aşa? O carte mai puţin senzuală decât mă aşteptam, dar mai profundă decât aş fi crezut, judecând după coperta. Nu ştiu dacă este doar o colecţie de frânturi de text de pe blog sau anume se doreşte ruperea ritmului lecturii, dar a fost o gură de aer proaspăt. Cred că autoarea are ceva de spus şi sunt tare curioasă cum va evolua, în timp, acest mesaj.

Partea care mi-a plăcut cel mai mult rămâne aici, sub forma unor citate:

M-am obişnuit cu lipsa ta, iubitule. Cu lipsa căldurii mâinilor tale, cu lipsa conturului buzelor tale, cu lipsa contopirilor noastre. Iar acum, am ajuns să cred că ele nu au existat decât în imaginaţia mea bolnavă de iubire şi de dorinţă. Şi asta mă face fericită. Căci imaginaţia mi-e aliat şi, oricând vreau, mi te poate aduce întreg şi minunat, aşa cum mi te amintesc, să-mi îndulceşti prezentul îmbibat de lipsa ta… Şi dacă mă mint singură, iubitule? Şi dacă, de fapt, niciodată nu mă voi putea obişnui cu lipsa ta? Cu acest minus uriaş care-mi dezechilibrează fiinţa, lăsându-mi totuşi chezăşie…dorul. Un dor mărunt şi rece, ca o ploaie mocăneasca de noimebrie târziu, care sfredeleşte şi osul, şi gândul.

Şi încă…

(…)căci o femeie, chiar şi când trăieşte, profund convinsă, o exploxivă experienţă sexuală, nu se poate abţine să nu o condimenteze cu puţină dramă.

Mi-a plăcut mult cadenţa textelor, precum spuneam. Mă despart de această poveste, cu speranţa că va exista o continuare, o aprofundare a ideilor regăsite acolo.

Per total, august şi septembrie au fost două luni plini din punct de vedere al lecturilor. Am început grupa mijlocie şi clasa pregătitoare, ceea ce îmi consumă multe gânduri, care mai de care mai alambicate.

Hello, Octombrie! Să fii blând cu noi! 🙂

32 mantre de motivație a lunii. Septembrie pozitiv

Luna septembrie este prima lună a anului bisericesc. Septembrie este luna în care ziua și noaptea sunt egale. Septembrie este luna în care ne bucurăm de soarele molcom acum, dar ne uităm cu drag la pădurea care începe să își schimbe culoarea. Septembrie este luna în care copiii încep școala și unii dintre părinți au deja emoții multe, multe.

Îmi doresc să sărbătorim un septembrie al noilor proiecte. Un septembrie în care să ne motivăm și să ne găsim resursele de a merge înainte, cu sufletul și inima împăcate. Am adunat aici, câteva frânturi de gânduri și de idei care să ne ajute să nu ne pierdem concentrarea, să rămânem focusați pe ceea ce avem de făcut și pe pașii mici pe care îi avem de mers pe drumul pe care l-am ales.

Vă invit să lasați forța lor să vă inunde, să duceți mai departe acest mesaj și să reveniți, oricând pare că drumul este greu și ați obosit 🙂

  1. Încrederea în tine se cultivă și se dezvoltă.
  2. Ești responsabil pentru succesul tău sau pentru lipsa lui.
  3. Trei instrumente care te por duce acolo unde vrei :SCOP, PLAN, ACȚIUNE. Ce dorești să îți aducă această acțiune pentru realizarea scopului? Cere concret ceea ce îți dorești. Scrie clar (de ce faci X? ce caut? ce vreau să obţin? până când? Cât? Unde? – detaliază visul tău)Acţionează conform planului, schimbă-ţi mentalitatea în acord cu planul şi obiectivele tale. Produ venitul/rezultatul/impactul de care ai nevoie.
  4. Trebuie să fii în rând cu tine, nu cu lumea.
  5. Ce anume întră în planul meu de fericire? Orice obiectiv trebuie să te emoționeze, să te ambiționeze.
  6. Fă diferența între cât investești și cât câștigi. Cheltuielile tale sunt de fapt, investiții – fă o listă cu aceste investiţii şi ţine-o la îndemână. Acolo poţi adăuga treptat produse, deplasări, întreţinere rezultat/afacere, deplasări cursuri, materiale folosite.
  7. Nu îţi stabili mental limite!
  8. Fii fericit şi bucură-te de călătorie!Fiecare pas este important şi ADUCE mai aproape de ceea ce îţi doreşti!
  9. Lipeşte undeva la vedere: Focus + respect pentru timpul tău.
  10. Alegerea este CONŞTIENTĂ, nu este nimic întâmplător. Viaţa este o sumă de alegeri, în fiecare zi. Deci, alege să ai mai multă independenţă, sănătate, prieteni, comunitate, vacanţe (completează cu ceea ce este important pentru tine)!
  11. Mai bine să fii optimist şi să te înşeli, decât să fii pesimist şi să ai dreptate 😛
  12. Jim Rohn spunea Scrie tu povestea vieţii tale fix aşa cum ţi-o doreşti. 
  13. Nu trebuie să simţi o presiune pentru a face exact ceea ce îţi place . Dacă e prea greu şi nu faci totul cu bucurie, nu eşti pe drumul potrivit.Dacă eşti pe drumul potrivit, eşti pregătit să PLĂTEŞTI PREŢUL pt a reuşi.MOMENTUM – Să faci activitatea ta în aşa fel încât să nu simţi că munceşti.
  14. Un lider întreprinzător îşi face treaba, nu îşi permite să fie sictirit, este jucător de echipă (se promovează pe sine, dar promovează şi pe ceilalţi), nu aşteaptă nimic – PRODUCE.
  15. Nu uita de planificare – 2-3 zile planificate la secundă şi ţine-te de program :).
  16. Succesul înseamnă implementarea câtorva obieceiuri sănătoase în fiecare zi. Obiceiurile nesănătoase sunt amânare, frici, bârfa, vina, ruşine, etc. (adaugă pe cele cu care te lupţi tu).Renunţă la: scuze, persoane toxice, aşteptări, frecat menta, interpretări, bârfe, dependenţe (TV,FB, părerea altora, etc), gelozie, EGO, invidie, gândirea care te împiedică să ajungi unde doreşti ( de ex. Capul plecat, sabia nu-l taie, Aşa e viaţa…, Banii nu sunt niciodata de ajuns, etc.)
  17. Avem 50 000 de gânduri în fiecare zi. Câte dintre ele sunt pozitive? Ceea ce gândeşti, se va materializa, mai devreme sau mai târziu. Deci, atenţie la ceea ce transmiţi universului – VIBRAŢIA GÂNDURILOR TALE
  18. Ia 3 decizii majore în viaţă, în perioada următoare: ex. de azi nu mai întârzii, de azi nu mai amân, etc
  19. Ai un anumit număr de ani la dispoziţie. Până în adolescenţă ai acumulat greşeli, apoi ai timp de acţiune aproximativ pana la 65 de ani (durata medie de viaţă). În fiecare zi eşti persoana pe care o alegi. Tu alegi cum petreci aceşti ani! Găseşte echilibrul pentru tine!Echilibrul este cheia pentru a avea rezultate.
  20. Robert Imbriale(Marketing motivaţional) spune că există cel puţin 5 motive care odată declanşate devin de necontrolat:Teama de a pierde ceva, Dragostea, Gratuităţile şi chilipirurile, Cum să te îmbogăţeşti fără nici un efort, Îndeplinirea scopurilor/visurilor.
  21. Începe fiecare zi cu recunoştinţă: pentru familie, energie, sănătate, emoţie, dezvoltare.
  22. Esenta vieţii este creşterea.
  23. Învaţă să foloseşti cu succes şi eficienţă ceea ce ai – timp, bani, energie, etc.
  24. De fiecare dată, afacerea ta începe de la următorul om cu care vb. Fă totul cu pasiune, cu bucurie şi asta se va simţi real, adevărat, va crea impact.
  25. Într-o lume gri, fii lumina ORANGE din viaţa celor pe care îi întâlneşti!
  26. Tot ce se întâmplă în tine (bun sau rău) este adevărat.
  27. Îmbunătăţeşte conversaţiile cu tine. Dăruieşte, ai răbdare, crede în scop.
  28. Acum e momentul să devii cea mai bună versiune a ta. Fă astăzi ce alţii nu fac, pentru a trăi mâine cum alţii nu pot.
  29. Prioritizarea este extrem de importantă. Alege ceea ce te împlineşte, ceea ce te motivează şi vei fi pe drumul cel bun. Munceşte cu 100% energie şi curaj pentru visul tău.
  30. Ritmul tău propriu de dezvoltare îţi poate asigura o creştere sustenabilă, stilul de viaţă dorit, echilibru, sănătate, rezultate.
  31. Angajamentul anticipează rezultatele. Dacă eşti productiv cu adevărat, vei obţine rezultate. POŢI – dacă eşti proactiv,dacă vrei să îţi formezi deprinderi şi le aplici zilnic.
  32. Dezvoltă-ţi şi antrenează-ţi curajul – acţioneaza dincolo de frică. Care este cel mai rău lucru care se poate întâmpla? Şi apoi..? Şi apoi? Si asta înseamnă că?

Septembrie pozitiv este pentru mine o un nou început. Care dintre gândurile de mai sus te motivează? Sau poate ai alte mantre care te ajută când eşti demotivat, m-aş bucura să te laşi într-un comentariu şi să ne bucurăm împreună de ele.

 

De ce aleg ALT FEL…

Post edit: Această postare a fost scrisă și publicată pe blog în toamna lui 2014. August 2018 a adus câteva modificări și am simțit nevoia să apară și aici.

În perioada aceasta, toată lumea ( care se respectă?) scrie despre subiectul arzător al zilelor: cum aleg la prezidențiale 2014. Eu nu o să scriu despre asta, nu acum și nu aici. Vreau să scriu despre altfel de alegeri, ale mele personale, ale familiei mele și ale copiilor mei. Nu vreau să mă justific în fața nimănui, dar simt nevoia să clarific, odată pentru totdeauna, aceste subiecte. Apoi, când voi mai fi întrebată de ce… Va fi simplu, fac o trimitere la blog și bună ziua!

De ce….ALEG/AM ALES

Aleg -Administrație publică – pentru că iubesc oamenii, îmi place să lucrez cu ei(da, am HABAR despre ce vorbesc!!!) și cred că asta îmi este menirea. Mai greșesc, mai obosesc, mă mai simt copleșită de asumarea acestei meniri, dar îmi place în continuare meseria mea și nu e o corvoadă să o practic.

Aleg – NU CARNE – Pentru că am realizat că nu e necesar să fiu ucigaș pentru a mă hrăni, sunt multe alte variante prin care îmi pot obține proteinele necesare dezvoltării. Nu vreau să port în corpul meu ( sau al copiilor mei) toată ura pe care trebuie să o simtă găina, porcul sau vaca văzând cum se apropie momentul tăierii. Da, am trecut prin două sarcini fără a mânca nici un fel de carne ( excepție sunt fructele de mare și peștele, dar asta e altă discuție), am doi copii frumoși, sănătoși,  veseli. Copiii mei vor afla, în timp, DE CE am ales astfel și vor putea decide pentru ei, la momentul în care vor fi pregătiți.

Aleg – ALĂPTARE LA CERERE ȘI PRELUNGITĂ – Pe lângă recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății ( de a alăpta exclusiv 6 luni și apoi, împreună cu o alimentație diversificată, până la 2 ani și peste), cred din tot sufletul meu în beneficiile unei astfel de decizii pentru mamă și copil. Nu arunc pietre în mamele care aleg să își hrănească puii altfel, dar consider că nu au fost suficient de informate sau că nu au avut susținerea potrivită, la momentul potrivit. Mă bucură curentul care se manifestă și în țara noastră care atrage atenția asupra importanței laptelui matern. Există grupuri de susținere, există consultanți în alăptare și e important să răspândim informația corectă și completă pentru gravide și mame. Ce alege fiecare, este ceea ce va culege mai târziu.

Aleg – PURTAREA ERGONOMICĂ – Mi/ni se potrivește, e ușor, e cald și bine, e aproape, e ferit de zgomote și pericole. Mi-am purtat copilul cel mare până când a renunțat el și a vrut să alerge liber. Cel mic are același parcurs, cu singura observație că l-am purtat mai repede și în mai multe sisteme de purtare. Wrap-ul elastic și apoi Manduca ne-au salvat de multe ori: la cumpărături, la mare, la plimbare sau la iarbă verde. Acum am două mâini libere ca să țin de mâna celălalt copil, să întind rufe sau să cumpăr o pâine. Mi-e drag să îmi știu puii la piept și mă bucur acum de ei, cât încă mi se permite. Prin mâinile mele au trecut alți copii și părinți lor pe care i-am ajutat, zâmbind, să aleagă și să regleze un sistem de purtare sau altul. Am făcut asta VOLUNTAR, fără a lua pentru mine decât bucuria că am mai văzut un pui de om la pieptul părintelui. Unii au apreciat timpul și disponibilitatea mea, alții nu.

Aleg – SCUTECE TEXTILE – Am cumpărat câteva ( cam multe, spunea soțul meu) însărcinată fiind cu M. O parte din stoc s-a înnoit acum, la al doilea copil. Deși folosim uneori și scutece de unică folosință ( sau plasticoase, cum le denumeam într-un alt post), sunt convinsă că sunt mai bune cele textile. Din punct de vedere al mediului, al naturalului, al finanțelor, etc.

Aleg – ATTACHEMENT PARENTING – Cred că pruncii de acum sunt altfel decât am fost noi, ca și copii. Prin urmare, e nevoie de un altfel de parentaj. Mai sensibil, mai apropiat, mai empatic. Mai liber, mai deschis. Nu înseamnă că îmi condamn părinții/socrii pentru cum ne-au crescut!!! Au făcut ce au putut, cu resursele existente la momentul respectiv. Dar susțin sus și tare, în fața oricui ( prietenii știu de ce:P) că acum e rândul nostru, ca părinți, să facem propriile alegeri. Să punem în practică ceea ce simțim că se potrivește copiilor pe care i-am adus pe lume. Nu cred că cer mult dacă subliniez importanța aplicării regulilor MELE în ceea ce privește creșterea și educarea copiilor MEI.

Aleg – JOCURI ȘI JUCĂRII EDUCATIVE – Da, costă, de cele mai multe ori, mulți bani. Dar este ceea ce aleg să cumpăr cu banii pe care îi câștig cinstit. Mă bucur de strălucirea jucăușă a ochilor la primirea unui astfel de dar și consider că merită. Întotdeauna.

Aleg – COMUNICARE – Sunt un om care vorbește mult. Sunt energică și cred în sinceritate, dincolo de orice. Asta înseamnă că voi alege întotdeauna să discut, să dezbat și să verbalizez ceea ce îmi face plăcere, ceea ce mă doare sau lucrurile care mă deranjează, la ceilalți. Nu cred că este egal cu a avea sămânță de scandal! Nu îmi place să ascund problemele sub preș și prefer să tac/mă retrag o perioadă pentru a găsi o soluție sau pentru a-mi îngriji rănile. Nu îmi fac prietenii din interes și prefer să mă îndepărtez dacă un om/loc/o situație nu mai „corespunde”, din punctul meu de vedere. E simplu și îmi asum această alegere.

Aleg – SPERANȚĂ ȘI ÎNCREDERE – Dacă un om a reușit să îmi intre în suflet, o să stea acolo o vreme. O să mă intereseze binele lui, uneori chiar dacă asta va însemna să îl agasez cu atenție. O să cred până în pânzele albe în el sau ea. O să sun, scriu sau vorbesc mult după ce voi fi realizat că poate, sunt singură, în acea prietenie. O să iert și o să merg mai departe.

Aleg – România – Nu mă văd locuind în altă parte. Aparțin cumva, intrinsec, acestor locuri și, da, sunt încă destule momente când mă consider norocoasă că m-am născut româncă.

Ar mai fi multe de spus, dar timpul nu mai are răbdare, cum spunea o carte dragă inimii mele.

Toate aceste alegeri mă definesc, sunt parte din mine și mi le asum. Nu sunt perfectă, departe de mine să intuiesc măcar asta. Sunt doar un om care alege alt fel. Nu am să pornesc o altă polemică despre vot și care candidat e mai bun. Fiecare dintre noi, cei care mergem la vot, ar trebui să judecăm lucrurile privind în oglindă. De ce în oglindă? Pentru că, dacă ținem ochii larg deschiși, în oglindă putem auzi glasul care ne spune ce anume vrem. Pentru noi și pentru cei dragi nouă.

Later edit – În august 2018, țara asta, pe care o iubesc și pe care o aleg pentru mine și copiii mei se desface în bucăți. Unii se fac doar că plouă. Unii se tem pentru siguranța lor, pentru pâinea pe care o vor pune mâine pe masă. Unii zâmbesc și fac frumos, la TV.

M-am gândit mult dacă să spun sau nu. Dacă să tac sau nu. Este, ca de obicei, o chestiune de alegeri. Pe care le faci sau pe care le accepți. Pe care le iei tu, cu puterea ta (multă, puțină, dar A TA).

Eu nu am fost acolo, în piață. Eram cu copiii la mare. Am aflat apoi, cu teamă și gust amar în gură. Poate nu vom afla niciodată adevărul adevărat, ca despre multe alte lucruri. Dar cred că merit(ăm) niște explicații. Cei care au fost acolo și nu au înțeles DE CE și mai ales DE CE AȘA, merită să poată privi mândri, cu fruntea sus. Încerc să fac un rezumat, să le explic într-o poveste, copiilor mei care e treaba.

Din ceea ce au scris oameni pe care îi stimez pentru ceea ce sunt și fac, vă invit să vă faceți VOI o idee…

Piața Victoriei în seara de 10 august, evenimentele prin ochii mei

Cum ne pregătim copiii pentru țara pe care le-o lăsăm?

Scrisoare către copil: Oare ne vei ierta pentru că nu am plecat din țară?

Partidul Trei Ponei pentru că dorim să ne creștem nepoții în casa părintească

Cine ne mai salvează acum?

Nu e nevoie să citiți fiecare postare pe tema asta. La fel cum nu e nevoie să reacționați cu un LIKE sau SHARE la comentariile celor pe care îi cunoașteți sau nu , dar simțiți că vă place vorba/gândul/fotografia lor. Musai ar fi însă doar să vă puneți VOI întrebări. În sufletul vostru. Pe întuneric sau lângă partener, într-o discuție. Poate că doar primul pas e cel mai greu. Și odată ce l-ai făcut, devine mai ușor. Poate…

Cum e viața fără telefon?9 lecții de viață

Dumnezeule, există așa ceva? În 2018, pe bune? Oameni care pot trăi fără telefon? Pfff…. Dacă n-aș fi trăit chiar eu această experiență, nu credeam că se poate supraviețui. Dar să începem cu începutul…

Cum am rămas fără telefon

Ei bine, se făcea că din vreme în vreme mi se tot cerea să actualizez aplicațiile. Eram de acord și puf! telefonul meu cel deștept îmi spunea că nu mai are memorie. Și eu, ca un vinovat cuminte ce eram, mă apucam să șterg din pozele (multe!) pe care Whatsapp le descărca. Am încercat chiar să îmi conving o parte dintre prieteni să mutăm conversațiile pe Telegram 🙂 Mai goleam puțin memoria cache. Mai făceam salvări ale pozelor mele pe laptop și le ștergeam din telefon.Mai dezactivam aplicații pe care nu le foloseam sau nu înțelegeam eu exact ce anume fac ele. Și încercam iar. Uneori mergea. Dar peste câteva zile se repeta istoria. Și am obosit. Și mă enerva treaba asta. Mai ales că acest telefon a fost ales fix pentru că soțul din dotare știa că am nevoie de spațiu 🙂

După multe astfel de episoade, după ce am fost acuzată ca „l-am stricat” (fie vorba între noi, nu mi se părea atât de important să fac în fiecare zi curățarea cache, dar na…). Am cedat. I-am vorbit frumos. Telefonului. L-am privit chiorâș și i-am zâmbit suav. La garanție cu tine!

Fără telefon în concediu

Viața mi-a oferit această surpriză cu telefonul fix când mi-era lumea mai dragă. Am decis că vacanța la mare fără telefon nu va fi extrem de greu de dus. Numai bine fac pauză de la tonele de minute de comunicare (cum spunea soțul meu, mustăcind). Zis și făcut, plecând din oraș, în drum spre vacanță, ne-am oprit la distribuitor și am lăsat telefonul acolo. Și viața mea (a se citi BIATA MEA VIAȚĂ :P) fără telefon a început.

Au trecut de atunci…17 zile lungi. Fără să știu cât e ceasul. Fără să îmi aduc aminte de lista de cumpărături. Fără să fac schimb de mesaje cu unii sau alții. Fără să fac poze. Fără să monitorizez cantitatea de apă pe care o beau. Fără să fac poze cu farfuriile echilibrate (sau mai puțin) pe care le mâncam. Fără să îmi dau CHECK IN și fără să anunț întreaga suflare a celor care mă cunosc și apreciază CÂND, UNDE, CU CINE, CUM și DE CE. Fără alarme. Fără notificări.

Ați spune că viața e mai liniștită fără telefon. Da! Sau poate nu. Primele zile am fost așa cum îmi închipui că sunt cei care se luptă cu nevoia unui fum sau unui gât de …ceva 🙂

M-am trezit de vreo 2-3 ori disperată că nu am încărcat telefonul. Mi-am verificat de vreo 5-6 ori geanta în căutarea lui. A telefonului. Palpitații nu pot raporta, dar mers vioi, bronz uniform, sare din belșug în păr și funcționarea optimă a ambelor urechi DA.

După primele câteva (2-3) zile a început să fie de-a dreptul interesant. La București a trebuit să fac pe hârtie traseele pentru a ajunge la locațiile unde aveam treabă. Cu siguranță știți și voi ceva bancuri privind femeile și orientarea în spațiu. Țineți-le pentru voi, răutăcioșilor! 😛

La mare, stabileam „planuri” prin care să mă pot întâlni cu soțul și copiii la anumite perioade de timp,dacă trebuia să ne despărțim. Am verificat obsesiv soldul cardului, dar asta e mai puțin important (știe cineva cum se pot direcționa și SMS-urile către alt număr?). Dar, una peste alta, slavă cerului și tuturor sfinților, după aventura fără telefon, am supraviețuit.

Ce am învățat fără telefon
  1. Se poate supraviețui.La limita existenței. DAR se poate!!!
  2. Cât timp pierd(em) butonând telefonul aiurea!!!
  3. Există multe moduri în care poți suplini lipsa telefonului – de la listele de cumpărături scrise pe hârtie, la treseele scrise în agendă, la stabilirea unor intervale orare anume în care poți fi contactat și unde anume, etc.
  4. Mi-am oferit o pauză de la a alerga mereu. Programări, notificări, alarme – toate ne stresează, ne fac să fim contratimp, să simțim nevoia de a bifa constant cât mai mult, cât mai repede, cât mai ușor.
  5. Am redescoperit scrisul în agendă. 🙂 Am redescoperit cât de mult îmi place să citesc și să mă bucur de oameni, de conversații, de odihnă. Fără limita de timp, ci doar de chef și conjunctură.
  6. Am avut mai mult timp de scris, de meditat, de bibilit la postările de pe blog.
  7. Am fost mai activă pe pagina de FB a blogului și am încercat să pun constant semne către voi, prietenii mei 🙂 Între timp, am aflat că s-au schimbat ceva algoritmi pe acolo și nu primim notificări decât de la o parte dintre cei cu care interacționăm (cele mai frecvente persoane), deci e bine să revedeți periodic unde vă place să „ardeți” timpul pe FB și cu cine, unii pot intra în lista scurtă, alții nu prea 🙂
  8. Am realizat cât de puțin îmi exersez memoria. Pot reproduce, din memorie, doar vreo câteva numere de telefon. Evident, există agenda telefonică, dar important este să fie actualizată cât de cât, nu?
  9. Lista rămâne deschisă…încă nu mi-am recuperat telefonul. Aștept cu mare interes părerea celor de la service (Depanero) privind puterea de reîncarnare a telefonului meu.
Mai stau/vreau fără telefon?

Aici, o să vă spun că răspunsul nu este unul simplu. A fost și este o  perioadă interesantă, destul de încărcată de semnificații și cred că este o experiență MUST DO pentru fiecare dintre noi, măcar o dată în viață.

Da, recunosc, fără telefon mi-a fost și îmi este destul de greu, evident. Dar nu imposibil. Recunosc deschis că m-am cam temut de această experiență când soțul meu mi-a propus asta. Am amânat momentul cât de mult am putut și în ultima seară m-am despărțit de El, telefonul care mi-a scos peri albi cu ochiii (aproape) în lacrimi.

În trecut, am avut mereu un telefon de rezervă unde am putut pune cartela și pe care l-am folosit, în perioada de avarie. E adevarat că și acum, apelurile mele au fost redirecționate către numărul soțului și că am avut acces (limitat!) la telefonul lui. Chiar și conexiunea la internet m-a ajutat, în special de pe laptop, în perioada concediului, dar mult mai puțin decât de obicei. Să zicem undeva la 1 h/zi, seara sau în pauza de prânz, când copiii dormeau.

Și ce dacă eu am fost fără telefon, te întrebi…

Chiar așa, ce naiba o fi așa interesant la povestea asta. De ce am consumat timpul meu (și pe-al tău, dacă ai parcurs textul până aici)scriind despre așa ceva? Ce a vrut să spună autorul, de fapt?

Se poate trăi fără telefon. Viața e mai tihnită puțin. Am văzut lucrurile puțin mai real, fără a fi mereu conectată la toată comunicarea online. Fără telefon, m-am rupt puțin de ceilalți, dar, îndrăznesc să cred, m-am apropiat mai mult de mine. Și asta este un pas în direcția corectă. Poți încerca și tu, poate vei fi surprins ce anume vei descoperi. 🙂

PS: Nimeni nu a suferit leziuni importante în această perioadă. Oamenii (mici și mari) care m-au însoțit în această minunată aventură există încă, întregi, vorbesc la fel (de mult, unii!). Iar dacă a mai trăt cineva astfel de experiențe tranformaționale, v-aș fi recunoscătoare să îmi fiți alături. Am impresia că sunt singura de pe planetă 🙂 și este un blestem pe care mi l-am atras cumva.

Photo credit: Pixabay.com