Azi ma gandesc la tine

Dragul meu drag,

E duminica dimineata.Mi-ar fi placut sa fii aici.Sa ma alint in bratele tele, sa lenevim in pat si sa vorbim despre planurile pentru 2010.Te-as ciufuli si as incerca sa te conving sa ne petrecem toata duminica impreuna.Mi-as dori atunci sa nu existe pe lume nici informatica, nici poezie – pentru ca vezi, iubire, acestea sunt cele doua mari semne de intrebare ale vietilor noastre.Si pentru ca ele ne cer mai mult, de fiecare data ne cersesc clipe si secunde si ore in plus, uitam ca NOI e mai presus de atat.E mai presus de orice, de fapt.

Chiar si asa, cu tine undeva pe drumul dintre informatica si poezie, cu tine la mii de pasi distanta, nu trebuie decat sa inchid ochii.Si esti cu mine, ca un gand care nu-mi da pace, ca o adiere care ma alinta, ca un vis frumos care se termina la ivirea zorilor, dar traieste in suflet mereu.

Ma intrebai zilele trecute daca e mai mult decat se vede…Daca este vreun firicel de iubire printre celelalte mii de fire ce par sa se lege si sa se dezlege intre noi.Am zambit si mi-ai simtit zambetul in taste, in virgule, in punctele de suspensie…Ce pot eu sa raspund unei asemenea provocari?Am sa iti raspund cu o intrebare, asa cum m-ai invatat sa vad viata ca pe un joc.Fara reguli, fara scheme fixe de succes si fara raspunsuri bune, corecte.Ti-ai dori sa fie?

Zambesti dulce, amar….Dulce-amarui….Ca povestea asta, care s-a nascut odata cu timpul, care nu moare niciodata.Ca iubirea lui Eliade pentru Maitrey.Sau ca iubirea ei pentru Adolescentul miop.Asa…doar ca o boare….Nimic tangibil, concret….ar spune cineva.Si totusi, atat de multe.Atat de adanc esti sadit in inima mea, atat de propriu gandurilor mele cele mai tainice …. ca uneori, incep sa se amestece franturi de vise, de conversatii, de povesti, de cuvinte.

Crezi tu oare  in viata vesnica?Prin iubire, prin gand curat si neatins de perversitatea lumii fizice.Inclin sa cred ca da, ca iti permiti, o data in plus, sa iubesti asa….fara ratiune si fara conditii, fara sa astepti decat respiratia mea la celalalt capat al wireless-ului, uneori, la celelalt capat al conexiunii….Cred ,cu toata puterea mea de om mic si naiv, ca n-am sa pot renunta vreodata la tot ceea ce esti, ca voi purta mereu in suflet, in privire si acolo, pe umar unde-ti place sa depui mereu sarutul, povara tainica a „neiubirii tale”.

M-am trezit cu gandul la tine.Oare ce faci?Oare zambesti?Si ma inspaimanta gandul ca imi intorci gandul exact acum, in clipele cand iti scriu.A inceput sa ninga…Inchizi ochii si stii ca sunt „toata numai un zambet”.Oftez, dar nu te intrista.Nu vor veni lacrimi, nu voi fi trista…E iarna iarasi, iubire si vreau sa o impart cu tine.Aici, acolo….nu conteaza asa de mult cand stiu ca trandafirii cei rosii, desi ninsi, nu ii poate ucide nimeni.

Sunt sute de cuvinte pe care nu le-ai auzit niciodata de la mine, insa simti toate miile de vorbe pe care le rastorn mereu deasupra ta, cand mi-e bine.Sau cand mi-e jale si vreau sa ma ascund, dar plansul aripilor mele te cheama.Si atunci, de oriunde ai fi, tu stii.Si vii….fara cal, fara armura.Vii simplu, fara scut si fara palos.Si  asez sufletu-mi in palma, inca respira, greu, sacadat…dar inca nu-i totul pierdut.Si faci o vraja, il descanti, il mangai cu privirea…Ahh, privirea aceea pe care o pot recunoaste oricand, care ma arde si ma sprijina…..Si sufletul uita sa moara.Si uita ca sangera, si uita sa taca.Si iar mi-e bine, pana la urmatoarea jale.

Ne spunem multe, uneori fara vorbe.Alteori fara lacrimi.Dar nimeni nu stie ca tu…ca eu….NOI.Si-asa de tare mi-e dor, acum cand ninge.Acum cand e duminica.Acum cand stiu ca esti aproape si ar fi de ajuns ,poate, sa intind o mana mica, alba, fara manusa, caci nu le pot suferi, sa te pot atinge…Dar, vai!Nu mi-e permis sa ating un inger, nu am voie sa ii simt albul patrunzandu-mi in vene, in suflet, in sange…Si strang degetele in pumn, a furie.Nu a neputinta, nu a „neiubire”.Doar a furie.Dar vine noaptea, iubire….Sa vezi atunci cum dispar distante si oameni si legi!….Si o sa fii aici, in suflet, unde e cald si bine.Unde stau stivuite ,cuminti, zeci de sarutari de la tine.Pe toate le-am pastrat, pe toate le inscriu in testament si am sa le las stramosilor nostri.Pentru ca ele trebuie sa se intoarca de unde au plecat, sa se nasca si sa se sfarseasca in NOI.Ca-ntr-o oaza de verde, de albastru, de rosu.Iar noi, vom ramane mereu asa, „neiubindu-ne ” unul pe celalalt.Prea incapatanati  sa recunoastem, prea orgoliosi  sa stim sa plecam.Prea copii ca sa fi invatat ce inseamna tradarea.Prea NOI ca sa mintim in iubire.

Azi, ma gandesc la tine.Cu fiecare frantura de vers si fiecare silaba de vis, la tine, ingerul meu de pe pamant.Si-n veci, pe pamant sau in stele, nu voi stii sa simt decat bataia aripilor tale si pulsul sarutului tau.Indiferent….Impotriva….Ce daca?!

Azi ma gandesc la tine.Punct.Mereu.La tine.Punct.