Cum să NU ȚIPI la COPILUL TĂU – 10 pași simpli

strigatul la copii

 Sunt părintele pe care copiii mei l-au ales încă dinainte de a ști eu cu ce se mănâncă „părințeala”, dar asta nu înseamnă că nu sunt datoare (lor și mie, ca și părinților mei, de altfel) să devin mai conștientă de ceea ce ALEG să fac, de modul în care acționez și de motivele pentru care o fac. Acestea fiind spuse, voi traduce, așa cum am rezonat eu cu el, un articol de pe site-ul care mă salvează de la plafonare – AHA Parenting! 🙂


Când suntem nervoși din cauza comportamentului copiilor noștri, mulți dintre noi spunem lucruri pe care ulterior le regretăm (vorbe spuse la nervi, supărare) şi pe care nu le-am verbaliza dacă ne-am păstra calmul. Apoi, gândind retrospectiv, ne pare rău că am făcut-o. Ne cerem scuze. Dar copiii reacționează la țipetele noastre așezând o piatră în plus la zidul dintre noi și, din păcate, un astfel de zid e tare greu de dărâmat.

Sau, situația și mai rea, căutăm justificări pentru limbajul nostru agresiv: „Doar așa funcționează cu acest copil” (Abordare care sudează parcă zidul ridicat!!!)

Vrei să ştii cum SĂ NU  ŢIPI la copilul tău, chiar în cele mai agitate perioade? Din fericire, este posibil. Indiferent cât de mult țipi, indiferent de comportamentul copilului tău. Vi se pare o treabă grea? Chiar este. Dar rezultatele sunt neprețuite. Tu și copilul tău veți fi mai apropiați, ceea ce înseamnă că va dori din proprie inițiativă să își schimbe comportamentul. Și, în plus, văzând cum faci tu față pornirilor de moment, va dezvolta aceeași capacitate de (auto)control.

Cheia pentru a obține acest autocontrol este să îți găsești „ajutoarele” potrivite. Iată planul nostru, în zece pași simpli.

1. Fă un jurământ public de NON-AGRESIVITATE VERBALĂ. Construiește un panou cu stickere de recompensă și lipește-l pe frigider. Copilul tău va decide dacă meriți să primești recompensa, în fiecare zi. Evident, țipatul nu se încadrează la comportament potrivit. Poți să îți educi copilul, chiar și să îl cerți, daca e cazul, dar folosind un ton respectuos.

Ești total împotriva panourilor de recompense?  Și eu, în ceea ce privește aplicarea acestei metode pentru copii, tocmai pentru că învață exclusiv pentru recompense. Dar nu am aceleași temeri în privința părinților 🙂 Ești la începutul unei misiuni grele. Vei avea nevoie de un partener de încredere și cine ar putea juca acest rol mai bine decât copilul tău?

2. Asigură-te că exprimi sentimente/trăiri reale/veridice. Nu poți să exprimi decât ceea ce simți, nici mai mult, nici mai puțin. Dacă experiența e trucată, cum poți învăța să îți reglezi emoțiile?  Găsește modalități durabile de a-ți păstra aerul pozitiv, astfel încât copilul tău să se bucure de ceea ce ai mai bun de oferit. Astfel, vei fi gata oricând să faci față situației când copilul te va aduce la limite 🙂 (În plus, ai tot dreptul să privești situația într-un mod pozitiv! Parenting-ul  este un maraton, nu DOAR un sprint.)

3. Stabilește limitele, împreună cu copilul tău, înainte ca lucrurile să scape de sub control (cât încă poți fi empatic și poți privi lucrurile cu umor).  Înainte de a te enerva amintește-ți că un țipăt care nu iese te va face să îți muști limba și senzația va fi asemănătoare unui piercing. Da, ești doar un simplu om, e normal să te enervezi când lucrurile ajung la limită, dar este responsabilitatea ta să stai departe de acea limită!

4. Ține minte faptul că, în toate circumstanțele, copiii rămân copii. Asta este ceea ce trebuie să facă, e scris în fișa postului :). Cum altfel ar putea să descopere unde sunt limitele, dacă nu testându-le? Cum altfel să îți dea de înțeles că au nevoie de ajutorul tău prin „jungla emoțiilor” dacă nu jucând cartea acțiunii pentru ceea ce nu pot exprima în cuvinte?  Este de datoria ta să trasezi limite, cu empatie și bunătate, dar în același timp, să rămâi conectat la modul în care copilul comunică, într-o astfel de manieră încât SĂ ÎȘI  DOREASCĂ să accepte limitele impuse de tine și să le internalizeze, pentru a-și regla comportamentul.

5. Oprește-te din țipat și pornește pe drumul (re)conectării cu copilul tău. Ridici tonul pentru că vrei să modifici comportamentul copilului tău, nu-i așa?  De fapt, pe termen lung, această tehnică nu dă cele mai bune roade. Încearcă, mai degrabă, empatia. Poți impune limite, când și unde este necesar. Dar acordă-ți timpul necesar pentru a vedea lucrurile (și) din perspectiva copilului. Empatizează cu el și ajută-l să descopere moduri de a-și satisface nevoile într-o manieră pozitivă, care denotă:

  • Măiestrie: ” Țipi pentru că vroiai să faci asta singur? Poftim, haide să tragem un scaun pe care să te poți urca și astfel poți face tu asta!
  • Conectare: ” Aud vocea plângăcioasă … Este acea perioadă din zi în care te ajunge oboseala, nu-i așa? Haide, o să te așez în sistemul (ergonomic) de purtare și așa vei putea vedea, din spatele meu, cum pregătesc cina, rămânând, în același timp, foarte aproape de mine.”

Dacă alegi să te adresezi nevoii sau emoției din spatele comportamentului copilului tău, poți schimba acel comportament nedorit. Fără să ridici vocea.

6. Învață (auto)reglarea emoțională.  Copiii învață să își controleze emoțiile prin modul în care noi facem față, cu calm și empatie, modificărilor stării lor de spirit. Când îi spuneți „Ești atât de nervos/supărat! Spune-mi în cuvinte! Nu lovi …”  preșcolarului din fața voastră, acesta învață că este în regulă să fie nervos/supărat, că există un cuvânt care descrie ceea ce el simte și că tu, părintele lui, înțelegi adevărata lui trăire. Acest lucru îșl poate ajuta să își controleze impulsul de a lovi. Dacă, din contră, i se spune că este un copil rău, este posibil să își ascundă furia, dar va fi doar temporar, astfel furia se va acumula și va țâșni, necontrolată, într-o altă ocazie.

7. Alege să te joci.  Copiii  oglindesc starea de spirit pe care o simt în noi. Când simt un ton de superioritate în vocea noastră, se tem de noi și intră, aproape automat în starea „luptă sau fugi”  ceea ce înseamnă că vor ridica tonul, vor răspunde răstit/certăreț sau vor ceda, retrăgându-se. Pe de ală parte, dacă alegi să răspunzi micilor boacăne cu umor și spirit ludic, copiii tind să se relaxeze și să coopereze. Așa că, în loc de  „Ți-am spus să mergi să faci baie acum!”  încearcă ” Sunt robotul băii… Am venit să te transport în culcușul meu”  folosind o voce metalică și mișcându-ți  membrele sacadat, poate astfel îl vei auzi pe puiul tău chicotind, râzând și fugind din calea ta, spre baie.

8. Observă ce „combustibil” te aprinde.  Când țipi, este pentru că ai fost provocată. Cea mai bună modalitate de a evita clipele respective, este să vorbești despre propria copilărie cu o persoană de încredere. Cum reacționau părinții tăi când erai furios sau supărat? Se ridica tonul la tine? Cum te simțeai în acele clipe? Lasă trăirile de atunci să revină, permiteți să le depășești și lasă-le să rămână în trecut. Astfel, vei dezactiva detonatorul.

9. Când realizezi că țipi sau ești pe punctul de a-ți pierde cumpătul, OPREȘTE-TE. Chiar dacă ești la mijlocul propoziției. Când realizezi că țipi, închide gura. Pleacă. Respiră. Nu înseamnă că ești laș/dai bir cu fugiții. Înseamnă că ești responsabil de modelarea propriei furii.

10. Învață-ți copiii DOAR despre/cu iubire.  Dacă ești nervos, nu e momentul potrivit să îi dai copilului o lecție. Nu vei fi cel mai bun profesor în acele clipe. În loc de asta, oprește-te. Respiră adânc.  Spune o mantra ca   „Copiii au cea mai mare nevoie de dragoste atunci când o merită cel mai puțin.”  Așteaptă până ești calm. Atunci, vei fi mult mai eficient în demersul tău de a modela un comportament.

Ce-ar fi să înveţi cum să nu ţipi la copilul tău? Încearcă timp de o săptămână. Sunt sigură că vei observa o schimbare pozitivă în familia ta, în asemenea măsură încât vei merge mai departe cu respectarea lui, mult după ce experimentul se va fi terminat. După un an, vei uita cu câtă vreme a trecut de când nu ai mai țipat. Miraculos? Da. Dar este perfect realizabil. Ceea ce nu înseamnă că este mai puțin miraculos.

Alege dragostea!

Acest articol reprezintă o traducere după articolul original (în limba engleză aici) scris de Dr. Laura Markham, fondator al  AhaParenting.com și autor a cărților : Peaceful Parent, Happy Kids: How To Stop Yelling and Start Connecting și Peaceful Parent, Happy Siblings: How to Stop the Fighting and Raise Friends for Life.

 

Facebook Comments
Facebooktwittergoogle_plusredditlinkedin

Autor: irinamariamitrofan

M-am nascut la Piatra Neamt. O vreme, copilaria mi-a fost leganata de Dunarea argintie, apoi, Pietricica m-a cheamat la ea. Am iubit, visat si scris, la Iasi, printre romantism si tei. Apoi, Cozla m-a chemat acasa. Ce-mi rezerva viitorul? Vom trai si vom vedea! Am inceput sa scriu de mult, dar blogul a venit ca un cadou inedit pentru cineva drag. Am devenit sotie si mama. Am redevenit blogger si imi place sa scriu despre ceea ce intalnesc si imi place sau ma doare. Sunt curioasa pana unde voi putea duce aceasta pasiune si ma bucura cuvintele celor care isi fac timp sa ma citeasca, aici sau in viata de zi cu zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *