Etichetă: attachement parenting

De ce aleg ALT FEL…

Post edit: Această postare a fost scrisă și publicată pe blog în toamna lui 2014. August 2018 a adus câteva modificări și am simțit nevoia să apară și aici.

În perioada aceasta, toată lumea ( care se respectă?) scrie despre subiectul arzător al zilelor: cum aleg la prezidențiale 2014. Eu nu o să scriu despre asta, nu acum și nu aici. Vreau să scriu despre altfel de alegeri, ale mele personale, ale familiei mele și ale copiilor mei. Nu vreau să mă justific în fața nimănui, dar simt nevoia să clarific, odată pentru totdeauna, aceste subiecte. Apoi, când voi mai fi întrebată de ce… Va fi simplu, fac o trimitere la blog și bună ziua!

De ce….ALEG/AM ALES

Aleg -Administrație publică – pentru că iubesc oamenii, îmi place să lucrez cu ei(da, am HABAR despre ce vorbesc!!!) și cred că asta îmi este menirea. Mai greșesc, mai obosesc, mă mai simt copleșită de asumarea acestei meniri, dar îmi place în continuare meseria mea și nu e o corvoadă să o practic.

Aleg – NU CARNE – Pentru că am realizat că nu e necesar să fiu ucigaș pentru a mă hrăni, sunt multe alte variante prin care îmi pot obține proteinele necesare dezvoltării. Nu vreau să port în corpul meu ( sau al copiilor mei) toată ura pe care trebuie să o simtă găina, porcul sau vaca văzând cum se apropie momentul tăierii. Da, am trecut prin două sarcini fără a mânca nici un fel de carne ( excepție sunt fructele de mare și peștele, dar asta e altă discuție), am doi copii frumoși, sănătoși,  veseli. Copiii mei vor afla, în timp, DE CE am ales astfel și vor putea decide pentru ei, la momentul în care vor fi pregătiți.

Aleg – ALĂPTARE LA CERERE ȘI PRELUNGITĂ – Pe lângă recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății ( de a alăpta exclusiv 6 luni și apoi, împreună cu o alimentație diversificată, până la 2 ani și peste), cred din tot sufletul meu în beneficiile unei astfel de decizii pentru mamă și copil. Nu arunc pietre în mamele care aleg să își hrănească puii altfel, dar consider că nu au fost suficient de informate sau că nu au avut susținerea potrivită, la momentul potrivit. Mă bucură curentul care se manifestă și în țara noastră care atrage atenția asupra importanței laptelui matern. Există grupuri de susținere, există consultanți în alăptare și e important să răspândim informația corectă și completă pentru gravide și mame. Ce alege fiecare, este ceea ce va culege mai târziu.

Aleg – PURTAREA ERGONOMICĂ – Mi/ni se potrivește, e ușor, e cald și bine, e aproape, e ferit de zgomote și pericole. Mi-am purtat copilul cel mare până când a renunțat el și a vrut să alerge liber. Cel mic are același parcurs, cu singura observație că l-am purtat mai repede și în mai multe sisteme de purtare. Wrap-ul elastic și apoi Manduca ne-au salvat de multe ori: la cumpărături, la mare, la plimbare sau la iarbă verde. Acum am două mâini libere ca să țin de mâna celălalt copil, să întind rufe sau să cumpăr o pâine. Mi-e drag să îmi știu puii la piept și mă bucur acum de ei, cât încă mi se permite. Prin mâinile mele au trecut alți copii și părinți lor pe care i-am ajutat, zâmbind, să aleagă și să regleze un sistem de purtare sau altul. Am făcut asta VOLUNTAR, fără a lua pentru mine decât bucuria că am mai văzut un pui de om la pieptul părintelui. Unii au apreciat timpul și disponibilitatea mea, alții nu.

Aleg – SCUTECE TEXTILE – Am cumpărat câteva ( cam multe, spunea soțul meu) însărcinată fiind cu M. O parte din stoc s-a înnoit acum, la al doilea copil. Deși folosim uneori și scutece de unică folosință ( sau plasticoase, cum le denumeam într-un alt post), sunt convinsă că sunt mai bune cele textile. Din punct de vedere al mediului, al naturalului, al finanțelor, etc.

Aleg – ATTACHEMENT PARENTING – Cred că pruncii de acum sunt altfel decât am fost noi, ca și copii. Prin urmare, e nevoie de un altfel de parentaj. Mai sensibil, mai apropiat, mai empatic. Mai liber, mai deschis. Nu înseamnă că îmi condamn părinții/socrii pentru cum ne-au crescut!!! Au făcut ce au putut, cu resursele existente la momentul respectiv. Dar susțin sus și tare, în fața oricui ( prietenii știu de ce:P) că acum e rândul nostru, ca părinți, să facem propriile alegeri. Să punem în practică ceea ce simțim că se potrivește copiilor pe care i-am adus pe lume. Nu cred că cer mult dacă subliniez importanța aplicării regulilor MELE în ceea ce privește creșterea și educarea copiilor MEI.

Aleg – JOCURI ȘI JUCĂRII EDUCATIVE – Da, costă, de cele mai multe ori, mulți bani. Dar este ceea ce aleg să cumpăr cu banii pe care îi câștig cinstit. Mă bucur de strălucirea jucăușă a ochilor la primirea unui astfel de dar și consider că merită. Întotdeauna.

Aleg – COMUNICARE – Sunt un om care vorbește mult. Sunt energică și cred în sinceritate, dincolo de orice. Asta înseamnă că voi alege întotdeauna să discut, să dezbat și să verbalizez ceea ce îmi face plăcere, ceea ce mă doare sau lucrurile care mă deranjează, la ceilalți. Nu cred că este egal cu a avea sămânță de scandal! Nu îmi place să ascund problemele sub preș și prefer să tac/mă retrag o perioadă pentru a găsi o soluție sau pentru a-mi îngriji rănile. Nu îmi fac prietenii din interes și prefer să mă îndepărtez dacă un om/loc/o situație nu mai “corespunde”, din punctul meu de vedere. E simplu și îmi asum această alegere.

Aleg – SPERANȚĂ ȘI ÎNCREDERE – Dacă un om a reușit să îmi intre în suflet, o să stea acolo o vreme. O să mă intereseze binele lui, uneori chiar dacă asta va însemna să îl agasez cu atenție. O să cred până în pânzele albe în el sau ea. O să sun, scriu sau vorbesc mult după ce voi fi realizat că poate, sunt singură, în acea prietenie. O să iert și o să merg mai departe.

Aleg – România – Nu mă văd locuind în altă parte. Aparțin cumva, intrinsec, acestor locuri și, da, sunt încă destule momente când mă consider norocoasă că m-am născut româncă.

Ar mai fi multe de spus, dar timpul nu mai are răbdare, cum spunea o carte dragă inimii mele.

Toate aceste alegeri mă definesc, sunt parte din mine și mi le asum. Nu sunt perfectă, departe de mine să intuiesc măcar asta. Sunt doar un om care alege alt fel. Nu am să pornesc o altă polemică despre vot și care candidat e mai bun. Fiecare dintre noi, cei care mergem la vot, ar trebui să judecăm lucrurile privind în oglindă. De ce în oglindă? Pentru că, dacă ținem ochii larg deschiși, în oglindă putem auzi glasul care ne spune ce anume vrem. Pentru noi și pentru cei dragi nouă.

Later edit – În august 2018, țara asta, pe care o iubesc și pe care o aleg pentru mine și copiii mei se desface în bucăți. Unii se fac doar că plouă. Unii se tem pentru siguranța lor, pentru pâinea pe care o vor pune mâine pe masă. Unii zâmbesc și fac frumos, la TV.

M-am gândit mult dacă să spun sau nu. Dacă să tac sau nu. Este, ca de obicei, o chestiune de alegeri. Pe care le faci sau pe care le accepți. Pe care le iei tu, cu puterea ta (multă, puțină, dar A TA).

Eu nu am fost acolo, în piață. Eram cu copiii la mare. Am aflat apoi, cu teamă și gust amar în gură. Poate nu vom afla niciodată adevărul adevărat, ca despre multe alte lucruri. Dar cred că merit(ăm) niște explicații. Cei care au fost acolo și nu au înțeles DE CE și mai ales DE CE AȘA, merită să poată privi mândri, cu fruntea sus. Încerc să fac un rezumat, să le explic într-o poveste, copiilor mei care e treaba.

Din ceea ce au scris oameni pe care îi stimez pentru ceea ce sunt și fac, vă invit să vă faceți VOI o idee…

Piața Victoriei în seara de 10 august, evenimentele prin ochii mei

Cum ne pregătim copiii pentru țara pe care le-o lăsăm?

Scrisoare către copil: Oare ne vei ierta pentru că nu am plecat din țară?

Partidul Trei Ponei pentru că dorim să ne creștem nepoții în casa părintească

Cine ne mai salvează acum?

Nu e nevoie să citiți fiecare postare pe tema asta. La fel cum nu e nevoie să reacționați cu un LIKE sau SHARE la comentariile celor pe care îi cunoașteți sau nu , dar simțiți că vă place vorba/gândul/fotografia lor. Musai ar fi însă doar să vă puneți VOI întrebări. În sufletul vostru. Pe întuneric sau lângă partener, într-o discuție. Poate că doar primul pas e cel mai greu. Și odată ce l-ai făcut, devine mai ușor. Poate…

Cum să NU ȚIPI la COPILUL TĂU – 10 pași simpli

 Sunt părintele pe care copiii mei l-au ales încă dinainte de a ști eu cu ce se mănâncă “părințeala”, dar asta nu înseamnă că nu sunt datoare (lor și mie, ca și părinților mei, de altfel) să devin mai conștientă de ceea ce ALEG să fac, de modul în care acționez și de motivele pentru care o fac. Acestea fiind spuse, voi traduce, așa cum am rezonat eu cu el, un articol de pe site-ul care mă salvează de la plafonare – AHA Parenting! 🙂


Când suntem nervoși din cauza comportamentului copiilor noștri, mulți dintre noi spunem lucruri pe care ulterior le regretăm (vorbe spuse la nervi, supărare) şi pe care nu le-am verbaliza dacă ne-am păstra calmul. Apoi, gândind retrospectiv, ne pare rău că am făcut-o. Ne cerem scuze. Dar copiii reacționează la țipetele noastre așezând o piatră în plus la zidul dintre noi și, din păcate, un astfel de zid e tare greu de dărâmat.

Sau, situația și mai rea, căutăm justificări pentru limbajul nostru agresiv: “Doar așa funcționează cu acest copil” (Abordare care sudează parcă zidul ridicat!!!)

Vrei să ştii cum SĂ NU  ŢIPI la copilul tău, chiar în cele mai agitate perioade? Din fericire, este posibil. Indiferent cât de mult țipi, indiferent de comportamentul copilului tău. Vi se pare o treabă grea? Chiar este. Dar rezultatele sunt neprețuite. Tu și copilul tău veți fi mai apropiați, ceea ce înseamnă că va dori din proprie inițiativă să își schimbe comportamentul. Și, în plus, văzând cum faci tu față pornirilor de moment, va dezvolta aceeași capacitate de (auto)control.

Cheia pentru a obține acest autocontrol este să îți găsești “ajutoarele” potrivite. Iată planul nostru, în zece pași simpli.

1. Fă un jurământ public de NON-AGRESIVITATE VERBALĂ. Construiește un panou cu stickere de recompensă și lipește-l pe frigider. Copilul tău va decide dacă meriți să primești recompensa, în fiecare zi. Evident, țipatul nu se încadrează la comportament potrivit. Poți să îți educi copilul, chiar și să îl cerți, daca e cazul, dar folosind un ton respectuos.

Ești total împotriva panourilor de recompense?  Și eu, în ceea ce privește aplicarea acestei metode pentru copii, tocmai pentru că învață exclusiv pentru recompense. Dar nu am aceleași temeri în privința părinților 🙂 Ești la începutul unei misiuni grele. Vei avea nevoie de un partener de încredere și cine ar putea juca acest rol mai bine decât copilul tău?

2. Asigură-te că exprimi sentimente/trăiri reale/veridice. Nu poți să exprimi decât ceea ce simți, nici mai mult, nici mai puțin. Dacă experiența e trucată, cum poți învăța să îți reglezi emoțiile?  Găsește modalități durabile de a-ți păstra aerul pozitiv, astfel încât copilul tău să se bucure de ceea ce ai mai bun de oferit. Astfel, vei fi gata oricând să faci față situației când copilul te va aduce la limite 🙂 (În plus, ai tot dreptul să privești situația într-un mod pozitiv! Parenting-ul  este un maraton, nu DOAR un sprint.)

3. Stabilește limitele, împreună cu copilul tău, înainte ca lucrurile să scape de sub control (cât încă poți fi empatic și poți privi lucrurile cu umor).  Înainte de a te enerva amintește-ți că un țipăt care nu iese te va face să îți muști limba și senzația va fi asemănătoare unui piercing. Da, ești doar un simplu om, e normal să te enervezi când lucrurile ajung la limită, dar este responsabilitatea ta să stai departe de acea limită!

4. Ține minte faptul că, în toate circumstanțele, copiii rămân copii. Asta este ceea ce trebuie să facă, e scris în fișa postului :). Cum altfel ar putea să descopere unde sunt limitele, dacă nu testându-le? Cum altfel să îți dea de înțeles că au nevoie de ajutorul tău prin “jungla emoțiilor” dacă nu jucând cartea acțiunii pentru ceea ce nu pot exprima în cuvinte?  Este de datoria ta să trasezi limite, cu empatie și bunătate, dar în același timp, să rămâi conectat la modul în care copilul comunică, într-o astfel de manieră încât SĂ ÎȘI  DOREASCĂ să accepte limitele impuse de tine și să le internalizeze, pentru a-și regla comportamentul.

5. Oprește-te din țipat și pornește pe drumul (re)conectării cu copilul tău. Ridici tonul pentru că vrei să modifici comportamentul copilului tău, nu-i așa?  De fapt, pe termen lung, această tehnică nu dă cele mai bune roade. Încearcă, mai degrabă, empatia. Poți impune limite, când și unde este necesar. Dar acordă-ți timpul necesar pentru a vedea lucrurile (și) din perspectiva copilului. Empatizează cu el și ajută-l să descopere moduri de a-și satisface nevoile într-o manieră pozitivă, care denotă:

  • Măiestrie: ” Țipi pentru că vroiai să faci asta singur? Poftim, haide să tragem un scaun pe care să te poți urca și astfel poți face tu asta!“
  • Conectare: ” Aud vocea plângăcioasă … Este acea perioadă din zi în care te ajunge oboseala, nu-i așa? Haide, o să te așez în sistemul (ergonomic) de purtare și așa vei putea vedea, din spatele meu, cum pregătesc cina, rămânând, în același timp, foarte aproape de mine.”

Dacă alegi să te adresezi nevoii sau emoției din spatele comportamentului copilului tău, poți schimba acel comportament nedorit. Fără să ridici vocea.

6. Învață (auto)reglarea emoțională.  Copiii învață să își controleze emoțiile prin modul în care noi facem față, cu calm și empatie, modificărilor stării lor de spirit. Când îi spuneți “Ești atât de nervos/supărat! Spune-mi în cuvinte! Nu lovi …”  preșcolarului din fața voastră, acesta învață că este în regulă să fie nervos/supărat, că există un cuvânt care descrie ceea ce el simte și că tu, părintele lui, înțelegi adevărata lui trăire. Acest lucru îșl poate ajuta să își controleze impulsul de a lovi. Dacă, din contră, i se spune că este un copil rău, este posibil să își ascundă furia, dar va fi doar temporar, astfel furia se va acumula și va țâșni, necontrolată, într-o altă ocazie.

7. Alege să te joci.  Copiii  oglindesc starea de spirit pe care o simt în noi. Când simt un ton de superioritate în vocea noastră, se tem de noi și intră, aproape automat în starea “luptă sau fugi”  ceea ce înseamnă că vor ridica tonul, vor răspunde răstit/certăreț sau vor ceda, retrăgându-se. Pe de ală parte, dacă alegi să răspunzi micilor boacăne cu umor și spirit ludic, copiii tind să se relaxeze și să coopereze. Așa că, în loc de  “Ți-am spus să mergi să faci baie acum!”  încearcă ” Sunt robotul băii… Am venit să te transport în culcușul meu”  folosind o voce metalică și mișcându-ți  membrele sacadat, poate astfel îl vei auzi pe puiul tău chicotind, râzând și fugind din calea ta, spre baie.

8. Observă ce “combustibil” te aprinde.  Când țipi, este pentru că ai fost provocată. Cea mai bună modalitate de a evita clipele respective, este să vorbești despre propria copilărie cu o persoană de încredere. Cum reacționau părinții tăi când erai furios sau supărat? Se ridica tonul la tine? Cum te simțeai în acele clipe? Lasă trăirile de atunci să revină, permiteți să le depășești și lasă-le să rămână în trecut. Astfel, vei dezactiva detonatorul.

9. Când realizezi că țipi sau ești pe punctul de a-ți pierde cumpătul, OPREȘTE-TE. Chiar dacă ești la mijlocul propoziției. Când realizezi că țipi, închide gura. Pleacă. Respiră. Nu înseamnă că ești laș/dai bir cu fugiții. Înseamnă că ești responsabil de modelarea propriei furii.

10. Învață-ți copiii DOAR despre/cu iubire.  Dacă ești nervos, nu e momentul potrivit să îi dai copilului o lecție. Nu vei fi cel mai bun profesor în acele clipe. În loc de asta, oprește-te. Respiră adânc.  Spune o mantra ca   “Copiii au cea mai mare nevoie de dragoste atunci când o merită cel mai puțin.”  Așteaptă până ești calm. Atunci, vei fi mult mai eficient în demersul tău de a modela un comportament.

Ce-ar fi să înveţi cum să nu ţipi la copilul tău? Încearcă timp de o săptămână. Sunt sigură că vei observa o schimbare pozitivă în familia ta, în asemenea măsură încât vei merge mai departe cu respectarea lui, mult după ce experimentul se va fi terminat. După un an, vei uita cu câtă vreme a trecut de când nu ai mai țipat. Miraculos? Da. Dar este perfect realizabil. Ceea ce nu înseamnă că este mai puțin miraculos.

Alege dragostea!

Acest articol reprezintă o traducere după articolul original (în limba engleză aici) scris de Dr. Laura Markham, fondator al  AhaParenting.com și autor a cărților : Peaceful Parent, Happy Kids: How To Stop Yelling and Start Connecting și Peaceful Parent, Happy Siblings: How to Stop the Fighting and Raise Friends for Life.