Octombrie. Soare. Vant de dor

Octombrie frumos, cu  frunze arămii foșnind sub tălpi micuțe. Cu plimbări lungi, acompaniate de întrebări cu „de ce”, ” ce fel de” și ” dar dacă „. Răspund calm, micului pui de om ce crește și prinde rădăcini.

Ce repede trece timpul în casa Omului. În jur, am pitici sprinteni ce râd cu gura până la urechi. În priviri, am o iubire mare, rotundă, care își caută, iarăși, locul și timpul. Iar în inima, ehei!, în inima port un foc de dor ce arde.

Octombrie, cu soare dodoloț și dinți ascuțiți. Cu ceață colorată și prima ninsoare. Zâmbete calde, ceai cu rom și scorțișoară, pâine fierbinte și tu. Nicăieri….

Unde s-au dus prietenii nopților nebune de vară? In tarile calde….Unde e pădurea mea verde smarald? Și cântecul de sfârșit? Unde sunt unicornii violet din visele mele?

La cimitir! E liniște și pace. Parcă mereu e luni, la cimitir. Toate zilele sunt la fel. Iar noaptea, stelele numără din doi în cinci.