Concluzii si rezolutii

Odată cu primăvara, calendaristic vorbind, a venit, pentru mine și familia mea, participarea la Superblog 2015. Spun că și familia mea a participat pentru că, pentru mine, acum, în această perioadă a vieții, aproape orice postare constituie un efort de echipă.

Un efort al soțului meu de a stăvili întrucâtva avalanșa de energie a celor mici. A celor mici de a-și găsi joaca frumoasă, nonviolentă și plăcută lor, care să se poată desfășura fără supravegherea mea. Și efort al meu, de a scrie, de a tasta repede, repede, înainte să mă găsească M. la tabletă, înainte de a se trezi P., înainte de a obosi A. să se joace, să fie și să rămână în mintea copiilor :).

Eu scriu, de multe ori, postări întregi în minte, înainte de a avea răgazul să le transcriu. Și apoi, CÂND în sfârșit mă pot bucura de câteva minute doar ale mele, încerc, atât cât îmi permite răgazul acordat și cât mă ajută memoria, să așez pe hârtie ceea ce mintea mea deja a creat. Sunt dăți CÂND nu reușesc să reproduc atât de fidel pe cât mi-aș dori gândurile, dar rezultatul final nu se publică decât în măsura în care mă mulțumește, măcar parțial.

Ce a rămas de spus în ceea ce privește participarea la Superblog?

În primul rând, aș vrea să spun că mi-a plăcut, mi-a pus în mișcare sângele, creativitatea și a trebuit să scornesc fel de fel de activități pentru a putea scrie liniștită. Nu că viața era lipsită de palpitant, în absența competiției! Am aflat târziu, competiția deja începuse și am pierdut puncte la primele probe unde am decis apoi să scriu totuși, în ciuda penalizărilor.

Am aflat lucruri noi despre mine și despre capacitatea de a mă plia mai mult sau mai puțin pe criterii tehnice, de formă și fond, pe cosmetizarea textului meu astfel încât să trasmită un mesaj anume. Am descoperit oameni care scriu altfel, care gândesc alt fel și care știu sau vor să o arate. Unii mi-au plăcut, m-am äbonat”să le citesc vorbele, măcar uneori. Citindu-i, ies câte puțin, din sfera parentingului. Și e bine, revigorant, dă oarecare dependență și face bine tenului!

Alții nu mi-au plăcut. Mi-am mușcat limba când am văzut articole bine cotate conținând greșeli de ortografie sau semantică. Am citit articole premiate care nu mi-au trezit nici o senzație, nici o bucurie. Probabil respectau cerințele tehnice. Sau nu. Nu am avut răbdare și nici timp să despic firul ăsta în patru.
Am citit și recitit regulamentul când am avut nevoie, am mai cerut lămuriri și mi s-a răspuns frumos, de fiecare dată. Răspunsul la contestație nu mi s-a părut foarte profesionist, dar asta e… Viața merge înainte!

Am descoperit o comunitate de oameni care scriu, din diverse motive, cu tonuri mai mult sau mai puțin specifice.
Premii nu pot spune că am primit, dar am căpătat experiență. Poate o să mai particip. Nu m-am lăsat și sunt mândră că sunt finalistă (cu diplomă!). Am scris la toate probele, cum m-am priceput mai bine.

Am învățat să folosesc mai eficient, mai inteligent poate, darul de a scrie. M-am obișnuit să citesc de 2 ori textul înainte de a da publicare. Uneori, am cerut chiar părerea unui alt ochi critic, al soțului meu.
Eu scriu mereu din suflet, câteodată prea poetic sau prea rupt din mine, dar mă simt bine când rezultatul mișcă alte suflete. Pentru că acesta este motivul meu de a scrie: vreau să transmit.

Una peste alta, a fost o experiență interesantă. Eu am participat fără a avea vreo pretenție de mărire, ca să îmi încerc puterile, să gust competiția, dar m-a prins microbul și adormeam visând clasamente și probe. Niciodată premii 🙂 Am aflat de Superblog de la o prietenă dragă, fostă participantă, care m-a încurajat să încerc, să scriu.

Mi-am reamintit cu drag, cu infinit drag, de perioada studenției și a Festudis-ului, a depunerilor de proiecte studențești. Ahh, ce vremuri!

A fost frumos, repede repede, concentrat aș spune, dar plăcut.

Semnat, un finalist mămică bloggeriță cu 2 flăcăi năzdrăvani