Zi cu putine cuvinte sau WORDLESS
Azi am vorbit putin.Am impresia ca ti-am spus multe si tu ai inteles doar putine.Nu-i nimic.Avem vreme si maine.INCA mai avem vreme. Mi-esti drag.Asa cum mi-e draga perdeaua de nori ce apara soarele de sulitele viselor noastre.Mi-esti drag asa cum mi-s dragi frunzele si pomii si iarba.Mi-esti aproape, asa cum mi-e bataia inimii mele si ganguritul sufletului meu.
As vrea sa stii toate astea.As vrea sa te mangaie gandul asta duios catre tine.As vrea sa il stii, sa il tii la piept o clipa – macar o clipa. As vrea sa ma crezi, sa ma crezi cu adevarat cand spun ca MI-E DOR…As vrea…Dar tu stii deja,nu-i asa?
Putine cuvinte azi, adoratul meu.Ne raman iertarile….Si-am sa te iert si azi….Si-ai sa ma minti in fiecare zi….
Nu-i nimic.Vor fi si zile bune.Au fost.Inca sunt.
Mi-esti drag.Prea drag, as spune.Dar atunci as minti…pentru ca maine, imi vei fi mai drag decat azi.
tu să mă ierţi de tot ce mi se-ntâmplă
că ochii mei sunt când senini când verzi
că port ninsori sau port noroi pe tâmplă
ai să mă ierţi altfel ai să mă pierzi
văd lumea prin lunete măritoare
şi vad grădini cu arme mari de foc
sub mâna mea deja planeta moare
şi în urechi am continentul rock
ai să ma ierţi că sunt labilitate
că trec peste extreme fulgerând
ai să mă ierţi preablânda mea de toate
eu sunt nemuritorul tău de rând
ai să ma ierţi că nu pot fără tine
şi dacă n-ai să poţi şi n-ai să poţi
mie pierzându-te-mi va fi mai bine
eu tristul cel mai liber dintre toţi
şi cum se-ntâmplă moartea să le spele
pe toate-nobilându-le fictiv
ai să te-apleci deasupra morţii mele
şi tot ai să mă ierţi definitiv
ai să mă ierţi în fiecare noapte
şi-am să te mint în fiecare zi
şi cât putea-va sufletul să rabde
cu cât îţi voi greşi te voi iubi
Adrian Paunescu – Iertarile
Frumos…Noapte buna, te sarut. Restul il stii 🙂
Da, ai dreptate.Restul il stiu!