Viața continuă. Pandemie pe înțelesul meu

Hristos a înviat!

Fiecare dintre noi trăiește perioada asta într-un anume fel. Văd oameni care s-au apucat de scris, în vreme de pandemie și pare că le iese exact ce trebuie. Văd proiecte noi și reinventări de brand/pasiuni care par să îi împlinească sau măcar să îi facă să uite, pentru o vreme, pe inițiatorii lor, că nu mai suntem la fel de liberi.

Văd, în grupurile de mămici, o grămadă de idei de a petrece timpul de calitate cu cel sau cei mici. Idei care să te ajute să te bucuri de absența lui „n-avem timp” sau „hai să ne mișcăm mai repede ca să ajungem la…”. Pare o idee buna, mai ales in contextul in care, DA, (ne) cam alergam diminețile. Cel putin noi făceam asta destul de des.

Nu stiu să vă spun care e treaba cu școala online pentru că la noi nu prea e. Suntem parte a sistemului de învățământ odată în clasa I alternativa Step by Step și încă o dată ultimul an de grădinița. Am avut noroc (îmi place să cred!) de doamne învățătoare și educatoare relaxate, care nu au sărit cu tone de teme de „vacanță”. Ni se oferă, periodic, idei de activități, dar nu este obligatoriu să le bifăm pe toate, într-o anumită ordine, la un anumit interval orar și da, deocamdată, nu le verifică nimeni.

Cum am folosit noi timpul asta? Cu folos, pentru noi, aș spune. M. a reușit să citească mai bine, mai fluent și să nu mai „obosească” așa repede. Ne-a intrat cumva în mână să avem în fiecare zi activități didactice – lui să întrebe unde nu înțelege, nouă să ne reamintim concepte pe care le uitasem și/sau să găsim noi modalități de a explica N lucruri, fără a spune „fix altfel” decât a spus doamna.

Simt că am mai multă vreme să stau de povești cu cei mici. Deși noi încă lucrăm, amândoi. În fiecare zi. Am devenit mai creativă cu subiectele de discuție pe care le avem la mesele împreună. Îi incurajez să vorbească mai mult despre ceea ce simt ei, în perioada asta (deși sper să continue și după ce se termină perioada).

Încerc să nu îi judec pentru ieșirile din „decor”. Vă dați seama câte frustrări se adună într-un spațiu când pui la un loc 2-3 masculi de diferite vârste și cu diferite „intensități” verbale? Hmmm….Oi fi eu mami prințesa, dar nu e mereu ușor să te comporți …elegant în aceste situații.

Mi-am făcut de cap și am citit. Am o provocare pe Goodreads și vreau să mă țin de ea. M-am jucat pe telefon, un joc unde eu sunt un fel de detectiv și caut diferite indicii și obiecte. Îmi antrenez atenția, răbdarea, câteodată simțul riscului, ies puțin din ritmul zilei și trece timpul 🙂

Să vă spun și că am gătit? Da, minunea s-a cam întâmplat. Aproape în fiecare zi. Câteodată, chiar de mai multe ori pe zi. Am făcut până și pască, un fel de apogeul bucătărelii pentru mine 🙂

La început, cam bombăneam. Că era mult mai ușoară viața când fiecare mânca la grădiniță/școală. Aveam doar pe cap pachetul soțului. Acum… altfel e viața! Numai la noi se mănâncă de nervi, în isterie? Copiii iau o grămadă de gustări pe zi, de am pierdut șirul…

Viața continuă, spuneam la început. Pentru că vine primăvara. Pentru că nu mai poluăm așa de tare planeta asta. Pentru că avem timp și răbdare (sau nu prea multe de făcut) încât să ne bucurăm unii de alții. Unii privesc cerul și îi admira culorile, pentru că e singura bucată de „afară” de care se pot bucura la liber. Alții se uită la fotografiile din vacanțele trecute, își promit că vor vizita mai mult din România și își amintesc mici detalii din escapada aia de acum x timp…

Tot în perioada asta, îmi dau seama cât de greu trebuie să fie pentru cei care nu pot ieși din casă. Bunica are 80 de ani și a petrecut niște sărbători mai triste ca în orice an. Fără copii și nepoți și strănepoți la masă, cum era obișnuită. Am reușit să ne vedem în filmări și videocalls dar parcă nu e chiar la fel, nu?

Pe de altă parte, resimt cumva o parte din panică pe care am simțit-o când am primit niște vești nu tocmai bune, legate de sănătatea mea. Era tot în prag de primăvară și nu îmi venea să cred că natura se trezea la viața în timp ce viața mea părea să o ia la vale. Acum zâmbesc, dar…cred că pentru fiecare, de multe ori, mai mult și mai adânc doare când ți-e ție greu și nu e ca în filme – tunete și fulgere care să se „asorteze” cu starea de spirit. Vi se întâmpla și vouă?

Știu că mulți dintre prietenii mei se luptă acum să își țină pe linia de plutire micile afaceri. Îi susțin cât de mult pot pe micii întreprinzători și mereu îmi doresc să contribui, cu cât pot și mă pricep. O parte din masa de sărbători a venit fix așa la noi. Am apreciat migala, munca lor, am ales să plătesc prețul cerut de ei deși, poate, „dincolo” ar fi fost mai ieftin. Eu cred în ei și îmi doresc să mă pot vedea cu ei, să ne putem bucura de ceea ce ei știu să facă și după… Pentru că viața merge înainte. O să treacă sigur și perioada asta.

Pentru că voi continua seria articolelor #focuspeplus și pentru că va urma o perioadă în care voi susține cu articole și comenzi fetele din WAHM, o să vă rog să reveniți aici, în căsuță.

Poate stilul postărilor mele se va schimba puțin, poate îmi voi alege cu mai multă grijă momentele în care să scriu și când să dau mai departe. Dar voi rămâne tot eu. Chiar dacă o parte din ce sunt și pot face nu se vede, sunt aici, la un click distanță. Aștept să îmi scrieți cum e pentru voi perioada asta.

Cred că e taaare important să descoperim o nouă normalitate în toată nebunia asta. Să facem să ne fie bine. Să stăm acasă ori de câte ori se poate. Să înțelegem greul pe care îl ducem toți acum, în diferite diluții.

Viața continuă…