Cărțile ultimului trimestru din 2018

Anul 2018 a trecut cu 24 de titluri despre care am scris pe blog. Mult sau putin? Voi cat de mult ati citit? Incepem an nou cu lecturi noi 🙂 Sa avem spor si sa ne fie cu folos!

Lecturile ultimului trimestru din 2018, pe scurt, pentru mine și pentru voi.
Un roman francez – Frederic Beigbeder

O poveste de viață, cinică, dură, rece. Detașat de sine, un scriitor face o prostie și ajunge la închisoare. În lipsa de altceva mai bun de făcut, își rememorează copilăria 🙂 E atât de autentic, atât de real și tocmai din aceste motive poate, atât de ușor de crezut.

Chemarea îngerului – Guillaume Musso

Două drumuri care se ciocnesc, întâmplător, pentru câteva secunde. Apoi, fiecare își reia viața, în două țări, cu preocupări și gânduri diferite. Dar viata știe mai bine 🙂 Cei doi eroi, Madeline și Jonathan, fac schimb de telefoane, fără să își dea seama și vom trăi alături de ei, o savuroasă poveste de dragoste cu sus și jos, lumini și umbre, secrete  și întrebări.

Câteva citate care mi-au rămas și pe care vi le dăruiesc vouă:

Deci asta faci când totul încetinește și minutele care ticăie le simți mai lungi decât înainte. Nu te grăbești. Respiri încet. Deschizi ochiii un pic mai mult și privești la toți și toate. Înțelegi totul. Rememorezi povești de demult, îți amintești oamenii, timpurile și ocaziile trecute. Tot ce vezi îți amintește de ceva. Vorbești despre lucrurile acelea. Te oprești și îți faci timp să observi acele lucruri și faci în așa fel încât lucrurile pe care le observi să conteze. Găsești răspunsurile pe care nu le-ai știut ieri la cuvinte încrucișate. Încetinești. Nu mai vrei să faci totul acum, în clipa asta.

V-ați gândit cum ar putea fi definit dorul?

E ca și în grădina mea, iubito. Totul crește. Așa e și iubirea. Iar acum totul crește în fiecare zi, cum poți să-ți imaginezi că dorul ar putea să pălească? Totul se consolidează, inclusiv capacitatea noastră de a face față unei situații. Așa putem merge mai departe.

Apoi, o lecție de viață, fix când aveam nevoie mai mult – ” Pe vremea mea lucrurile existau pur și simplu. Nu făceam analiza de sute de ori. Nu existau cursuri la facultate cu oameni care absolveau cu diplome în “De ce” și “Cum” și “Deoarece”. Uneori, iubito, trebuie să uiți toate acele cuvinte și să te înscrii la o mică lecție numită “Mulțumesc”. Uită-te la povestea de aici, arată el către scenă. Auzi pe cineva care să fie supărat de faptul că ea, o femeie, a fost transformată într-o lebădă. Ai auzit ceva mai absurd în viața ta?

Ultimul citat este, după mine, cel mai aproape de inima mea… ” Înțeleg cât de apropiate sunt fericirea și tristețea. Atât de strâns legate. Separate de o linie atât de fină care în mijlocul emoțiilor tremură, trecând linia de demarcație în teritoriul opus. Mișcarea e neînsemnată, precum firul subțire al pânzei unui păianjen care tremură sub un strop de ploaie.(…) cât de repede o clipă de iubire s-a transformat în ură. O vorbă și totul s-a dus. Cum iubirea și ura stau pe aceleași temelii. Cum în clipele mele cele mai grele, când ma temeam cel mai mult, cand am făcut față necazurilor am devenit cea mai curajoasă. Cum atunci când te simți foarte slăbită dovedești mai multă putere, iar când ești cel mai jos, deodată te ridici mai sus decât ai fost vreodată. La felul în care aceste contrarii se mărginesc unul cu celălalt și cât de repede putem fi influențați. Cum disperarea poate fi alungată de un simplu zâmbet oferit de un străin, cum încrederea devine dramă la sosirea unei prezențe tulburate.(…) Totul e la limită, ieșind mereu la suprafață, o cutremurare ușoară, un tremur răstoarnă totul. Cât de asemănătoare sunt emoțiile.

Viața în pantofii mei – Elisabeth Mittelstadt

O poveste așa cum n-am mai citit niciodată – memoriile unei tinere care îl descoperă pe Dumnezeu în cele mai negre zile. Gânduri despre credință și mântuire, despre rolul nostru pe pământ și despre capacitățile fiecăruia de a se supune voii divine, de a găsi calea potrivită și ritmul de creștere confortabil.

Citate interesante din carte:

“Invidia se uită țintă la cealaltă persoană și spune: Mi-aș dori să am ceea ce ai tu!

Empatia privește spre cealaltă persoană și spune: Ce așs putea să îți dau din ceea ce am?

Invidia se învârte în jurul sinelui și spune: Săraca de mine!

Empatia se concentrează asupra celorlalți și spune: Dragii de ei!

Invidia mă distruge și mă paralizează.

Empatia mă însuflețește și mă motivează.

Invidia este un păcat de moarte.

Empatia este o virtute minunată care Îl reflectă pe Isus.

John Ortberg (Viața pe care ți-ai dorit-o întotdeauna) – (…) am realizat că graba era o condiție interioară necesară ca să-mi acopăr golul din inimă.

dr. Henry Cloud (Integritate) – Putem alege calea cea grea a confruntării cu problema, făcând schimbările necesare pentru a o rezolva, ca apoi să ne bucurăm de calea cea ușoară a funcționării corecte. Sau putem alege calea ușoară a amânării rezolvării problemei, dar pe cât suntem de siguri că soarele va răsări mâine dimineață, tot atât de sigur este că ceea ce va urma nu va fi ușor și va dura mai mult decât dacă am fi ales calea cea grea de la bun început.

Cartea asta, per total, mi-a explicat mie că este o diferență mare între a simți teama și a te lăsa condus de teamă. Este, de cele mai multe ori, alegerea ta 🙂

Călătorie în trecut – Vera Cowie

Cum nimic nu este întâmplător, și această carte a venit la fix, pe drumul transformării perspectivei. Am “văzut” literamente cum rănile trecutului, nevindecate/nedigerate ne împiedică să mergem mai departe. Cum sacii de amintiri, de frustrări, de dureri trecute pe care îi ducem în spate ne pot îngenunchea până într-atât încât suntem obligați să ne oprim. Să respirăm. Să tragem aer în piept și să vedem ce-i de făcut. WOW!

Nu te împiedica de mine, te implor! – Georgiana Vâju

O carte la care nu mă așteptam. Un soi de poveste încurcată, parte în mintea ei, parte în realitate. Pe ultima copertă scrie doar : O relație pasională, ce o consumă și o intoxică, dar de care a căpătat o dependență periculoasă, o aduce pe Ana în pragul confuziei. Dându-și seama că derapează, se internează de bună-voie într-un sanatoriu pentru a-și trata suferințele sufletului. Aici îl cunoaște pe Iv, medicul ei curant…

Vă invit să descoperiți voi ce se întâmplă mai departe 🙂

Harta care mă duce la tine – J.P. Monninger

O carte pe care am devorat-o, în cele câteva zile avute la dispoziție. Lectura a mers ciudat, greu și nu mă așteptam deloc să fie o carte pe baza căreia să meditez prea mult, dar iată că am fost plăcut surprinsă.

Femeile care au renunțat la bărbați – Karine Lambert

O carte cel puțin surprinzătoare. Pe alocuri tristă și mai serioasă decât aș fi crezut, micile frânturi de viață ale doamnelor care au hotărât să excludă din viața lor pe reprezentanții de sex masculin mi-au oferit câteva ore agreabile într-un sfârșit de săptămână plăcut. O carte ușurică, potrivită pentru o călătorie mai lungă.

Iubire amară – Elena Ferrante

Am tot citit, în 2018, despre Elena Ferrante și cărțile ei. Dar Moș Nicolae mi-a așezat în ghete una dintre cărțile ei (cumpărată de Black Friday, cred, ca marea majoritate a cadourilor de sărbători), așa că mi-am spus că e cazul să aflu și eu cum scrie Elena.

Dupa ce am parcurs această carte, am înțeles DE CE este atât de apreciată. De unde atâta faimă și cum e diferit scrisul ei față de alții. Încă mi-au rămas în minte pasaje din carte, încă mă bântuie scene pentru care nu am fost pregătită în nici un fel. Dar mă bucur că am avut acest contact, dur și cu consecințe pe termen lung, cu scriitura Elenei Ferrante.

Cel mai de preț cadou – Nicholas Sparks

Cea din urmă carte a lui 2018, cu care mi-am continuat lectura în 2019, înseninând prima zi a lui ianuarie. Ca de fiecare dată, Sparks îmi pune în mâini o viață cu care ajung să mă identific, pe parcursul desfășurării acțiunii. Citesc și zâmbesc, plâng uneori și mai dau câte o pagină, dar nu îmi e ușor să mă rup de personajele lui Sparks pentru a poposi în viața mea. Am înțeles că multe dintre cărțile lui și-au găsit locul și pe ecrane, în ecranizări de succes. Mie îmi place să parcurg ușor, cu secvențe pe care le scrie el și eu le regizez în capul meu 🙂 Poate, cândva, voi căuta și filmele.

La mulți ani 2019! Să fie un an așa cum ne dorim și merităm, fiecare dintre noi! Cu oameni frumoși, lecturi pe măsură, cu gânduri care să ne crească și experiențe care să ne vindece. Asta îmi doresc eu și vă doresc vouă, cei care, mai mult sau mai puțin, poposiți și aici, în căsuța mea virtuală!

PS – Dacă vă amintiți că la începutul anului 2018 îmi și vă propuneam un plan de lectură cu minim 2 cărți pe luna, analizând recenziile pe de blog…pam, pam, am ajuns “să dau gata” …..  24 de cărți. Nu sunt foarte multe, dar mă bucur că am reușit. Voi cum stați cu lectura în anul ce-a trecut? 2019 să ne aducă măcar 35 de cărți, ok? Pentru lecturi de suflet, în ceea ce mă privește, vă invit pe blog 🙂

Zile în care totul e pe dos

Sunt zile frumoase, senine,în care pare că totul în jur zâmbeşte. Că oamenii sunt buni şi că există prietenie adevărată şi că intenţiile sunt înţelese şi apreciate.

Sunt zile în care găteşti uşor. În care casa arată acceptabil. În care partenerul de viaţă este vesel şi copiii nu au nici un fel de mici drame care trebuie “disecate”.

Sunt zile în care oamenii nu claxonează frenetic. Sunt zile în care toamna e caldă şi blândă. Contul din bancă nu plânge de frig. Sunt zile în care ai conversaţii pline de miez şi ai o grămadă de clipe în care zâmbeşti Vieţii.

Şi apoi…sunt ŞI altfel de zile.

Zile în care cerul e negru şi vântul rece.

Zile în care toţi din jur sunt cu capsa pusă şi orice spui poate (şi va fi) folosit împotriva ta.

Zile în care te calcă pe nervi orice. Oricine.Îţi vine să te duci undeva, să stai ascuns până ţi-e mai bine.

Dar, de obicei, nu prea poţi asta. Pentru că …Viaţa, Oameni, Job, Responsabilităţi. Bla bla.

Şi atunci…ce faci?

Tragi de tine. Să mai poţi puţin. Să mai mergi 2 paşi. Să mai treci şi ziua asta. Să vină “mâine” când “poate va fi mai bine”. Aştepţi să vină mâine când tu te vei simţi “altfel”. Şi va fi mai uşor. Puţin.

Aveţi şi voi astfel de zile?

Vă simţiţi şi voi câteodată “broken”?

🙁

Poate că e important să ai în jur oameni dragi, care să te ajute când eşti jos. Poate e mai util să ai pasiuni şi să faci lucrurile cu sufletul ca să nu simţi că munceşti şi pasiunea să lucreze prin tine. Poate e cazul să mergi la terapie. Poate “se rezolvă” doar cu câteva zile libere şi o schimbare de aer. Sau poate funcţionează terapia prin shopping, prin râs…Avem soluţii? Le cunoaştem? Le aplicăm?

Webstock 2018. Mummy retreat

Am fost iarăşi la Webstock 2018. La Marriott, se înţelege 🙂 Pentru că anul trecut mi-a cam plăcut 😛

Într-o perioadă agitată, când mase de oameni au fost în fierbere şi părea că nu mai există pic de respect pentru nimic şi nimeni…Am ales, conştient, să nu scriu despre asta. Am ales să nu influenţez, deloc, prin părerea mea. Am ales să nu îndemn pe nimeni, la nimic. Am evitat să îmi expun public părerea şi cred, în continuare, că a fost mai bine astfel.

Revenind la Webstock 2018…:)

Într-o superbă zi de toamnă, am venit la Webstock 2018. Cu noaptea-n cap. După un somn nu foarte odihnitor, într-un pat străin. După o revedere emoţionantă cu sora mea. După un drum lung şi peripeţii greu de purtat în suflet.

Gălăgie, pregătiri şi multe emoţii. O nouă ediţie Webstock, de data aceasta aniversarea de 10 ani. V-am tot averitzat că mă duc şi eu, v-am tot încurajat să votaţi şi să înscrieţi proiecte 🙂

Mi-a plăcut evenimentul, dincolo de îngrămădeala din pauze, de comportamentul câtorva veniţi parcă exclusiv să mânânce. Mi-au plăcut invitaţii temele puse în discuţie m-au ajutat să îmi sintetizez, în câteva notiţe, idei principale pe care încă le mestec, pe îndelete.

 

 

Fotografiile puse aici sunt adunate şi oferite de către organizatori, pe pagina evenimentului. Am preferat să le aleg pe cele care mi-au trezit o amintire plăcută şi să vă pun şi pe voi puţin acolo, în pielea participanţilor.

Câteva lucruri cu care am rămas eu în gând după Webstock 2018:

  • Curiozitatea şi ambiţia de a crea mereu lucruri noi sunt motoare mai puternice decât orice. Părinţii pot încuraja sau pot frâna acest progres. (Cornel Amariei  – un super interviu cu el găsiţi pe blogul Cristinei Bazavan).
  • Mihaela Noroc, un om cu o poveste şi o naturaleţe care au picat la ţanc pentru mine spunea că frumuseţea este subiectivă, ţine foarte mult de încrederea în sine, de emoţia transmisă şi de focusul celui care priveşte 🙂
  • E bine să nu iei lucrurile prea prersonal. O parte din vină îţi aparţine, de cele mai multe ori. Ai încredere îm forţele tale şi fă, acolo unde eşti tot ce poţi pentru scopul tău (mesaj transmis atât de Andreea Esca. cât şi de către Vlad Voiculescu).
  • Părerile pe care le emiţi, despre alţii sunt, de cele mai multe ori, doar minusurile pe care le vezi. (Cabral)

Mi-a plăcut maxim acest mesajul Deliei de a trăi real, cu bune şi rele, în clipa frumoasă pe care o avem în faţă. Cumva, mai mulţi vorbitori ai zilei au avut discursul setat în această direcţie (nu ştiu dacă s-au vorbit înainte sau doar şi-au adaptat cuvintele momentului).

Pentru că online înseamnă şi curajul de a da mai departe lucruri si idei importante, îmi permit să vă las câteva link-uri spre oameni care au scris deja despre acest eveniment şi care au povestit deja cum a fost şi ce au învăţat de acolo:

  1. Andrela a scris cu emoţie despre prima ei participare la Webstock 2018.
  2. O povestire cu multe fotografii 🙂 de la Daniel Ciuca
  3. Chris B scrie interesant, cu multe paranteze
  4. Tiza mea, Irina ne spune cum a descoperit un Disneyland pentru  comunitatea online
  5. iar Almona sintetizează pentru noi cum se face trecerea din offline în online
  6. Spumoasa Cristina ca de obicei rade mai bine la urma si noi cu ea!
  7. Si…un text care pur şi simplu mi-a plăcut, deşi nu îl cunosc pe acel Andrei 🙂

Cam asta este varianta scurtă a experienţei Webstock 2018 pentru mine 🙂

Sponsorii evenimentului au fost : Absolut, Caroli, Siviero Maria, Cora, Coca-Cola, MedLife, Raiffaisen, HP, McDonald’s, Syscom digital, Glo și Answear.

Dacă v-a plăcut şi credeţi că este important să aflaţi şi voi despre astfel de evenimente, daţi-mi un semn. 🙂 O lună de poveste vă doresc!

Iar la Webstock? Pe 5 octombrie, la Marriott

Dacă anul trecut scriam cu emoții despre intenția de a participa la Webstock și apoi, impresii despre cum a fost :), iată că astăzi mă gândesc zâmbind cât de repede trece timpul și cât de puțin mai este până pe 5 octombrie.

Pentru că, DA!, Evensys organizează de 10 ani un super eveniment de social media. Se numește Webstock și  reunește, în fiecare an, comunitatea pasionaților de online. La această gală aniversară poți afla care sunt  ultimele tendințe din social media, în cadrul conferințelor. Poți participa la una dintre sesiunile susținute de speakeri renumiți, dar și la Gala Webstock Awards în cadrul căreia vor fi premiate cele mai bune proiecte din online-ul românesc realizate în ultimul an.

Pentru cine e Webstock interesant

Așa că, dacă faci parte dintr-una dintre următoarele categorii:

  • Bloggers
  • Vloggers
  • Influencers
  • Media celebrities
  • Digital managers
  • Social media consultants
  • Digital managers
  • Instagrammers
  • PR specialists
  • Community managers…

… te sfătuiesc să îți asiguri un loc în sală pe 5 octombrie, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, pentru o nouă ediție Webstock, organizată de Evensys în parteneriat cu Vodafone.

De ce merg eu la Webstock?

Dincolo de răspunsul evident (să plec de acasă într-o pauză de mămiceală!), mă bucur de întâlniri interactive cu alți bloggeri și oameni de PR, pe care, poate, altfel nu i-aș cunoaște. Aflu lucruri noi despre despre social media, bune practici, comunicare și promovare, aducând în prim-plan ultimele tehnologii și aplicații din domeniu. Și, nu în ultimul rând, “fur” puțin din modul în care se organizează și se înfățișează în fața participanților astfel de evenimente. Da, mă bucur de cadourile pe care bloggeri ambasadori le primesc, ofer feedback realist la bunurile și serviciile pe care le primesc sau testez. Și dacă pot face asta la Marriott, o dată pe an, de ce nu? 🙂

Deși înscrierea proiectelor pentru Gala tocmai s-a terminat, sunt sigură că ne vom bucura să aflăm despre cele mai creative, inovative și utile campanii.

Rămâneți, deci, conectați să simțiți pulsul unei noi ediții Webstock. Ediția aniversară din 2018 se anunță incendiară 🙂

Iulie şi august în cărţile de pe noptieră

În provocarea anului 2018, de a citi măcar 2 cărţi pe lună, aliatul meu de nădejde este… o noptieră.

Ea, săraca, tăcută şi robustă, suportă cele multe cărţi care poposesc pe lemnul ei tare. Fie că pe noptieră sunt cărţile mele sau ale copiilor, fie că am legislaţie sau crema de noapte, o noptieră ca a mea sunt sigură că aveţi şi voi acasă.

Din respect pentru noptiera mea, azi, îi oferim locul binemeritat pe blog. 🙂

Iulie a trecut repede, cu plimbări de plăcere şi informaţie preţioasă. Iulie a fost fără plastic şi a fost luna în care Petru a fost iarăşi la copii (mulţumim, Petro de la NUME si link gradinita).

Cu copiii acasă, noi la muncă şi tot ce avem de făcut pe lângă casă, parcă timpul trece atât de repede. Nu am citit atât de mult pe cât mi-aş fi dorit. Dar tot e bine. Am reunit însă cărţile citite în cele două luni 🙂

Cecilia Ahern – O sută de nume

  • Cât crezi că o să mai trăiască? o întreba Kitty.
  • N-am întrebat-o, dar cred că e vorba de câteva luni.
  • Cum reuşeşti să faci asta?Nu e uşor, dar bănuiesc că nu mă descurc deloc rău… Mai demult nu credeam deloc în căsătorie. Mama şi tata s-au separat când era mică, a fost urât, aşa că nu am avut un exemplu prea bun, dar am o mulţime dintre prietenele mele care s-au căsătorit. Eu le-am aranjat pentru ceremonie. Fiecare mireasă are motivele ei să fie foarte emoţionată, indiferent dacă e bolnavă sau nu. Trebuie doar să-ţi dai seama dacă vrea să vorbeasca sau nu. Unele nu vor. Singura diferenţă e că de obicei prietenele mele au emoţii în ce priveşte “pentru totdeauna”. Ele trebuie să rămână cu el pentru totdeauna,în vreme ce Diane ştie că nu poate fi vorba de prea mult “totdeauna”. Când o să mă mărit vreau să fiu ca Diane şi să sper din tot sufletul că o să dureze cât mai mult.

Mi-a plăcut ideea aceasta atât de tare şi chiar cred că, dincolo de tragicul situaţiei, de multe ori, încrâncenaţi în vieţile noastre, uităm. Uităm să avem răbdare, să ne bucurăm de oamenii dragi din jur, să râdem. Şi ne rătăcim. asta îmi aminteşte de şocul pe care l-am resimţit eu când am privit, de pe margine, adevărat, oameni dragi care s-au rătăcit.

Alt citat care mi-a plăcut, din aceeaşi carte:

Dacă selectezi la întâmplare o sută de persoane din cartea de telefon, vei găsi nu o poveste, ci o sută de poveşti, pentru că toţi… fiecare persoană are o poveste de spus. Fiecare persoană obişnuită are o poveste neobişnuită. S-ar putea să credem că nu suntem deloc remarcabili, că ducem o viaţă plictisitoare, doar pentru că nu ne ocupăm de chestii neobişnuite, nu ţinem prima pagină a ziarelor şi nu câştigăm premii. Dar adevărul este că fiecare face câte ceva fascinant, curajos – un lucru de care să fie mândru. În fiecare zi oamenii fac lucruri care nu sunt luate în seamă şi nu sunt sărbătorite. Despre care ar trebui scris. Despre aceşti eroi pe care nu îi ia nimeni în seamă, despre oamenii care nu cred deloc că sunt eroi, pentru că ei fac doar ceea ce cred ei că au de făcut în viaţă.

Aici, mi-am amintit cu drag de poveştile veteranilor de război pe care le-am transcris în liceu, pentru o revistă. Cât de emoţionată eram de fiecare dată, cât de mari şi puternici mi se păreau acei oameni, ajunşi acolo doar o mână de oase, uitaţi de toţi. Simţeam cumva că efortul meu – de a petrece timpul cu ei, de a transcrie ceea ce spun, de a aşeza frumos în pagină materialele şi de a face pe detectivul pentru a descoperi unde e adevăr şi unde memoria joacă feste este un mare noroc, de fapt. A trecut atât de multă vreme de atunci, nu m-am mai gândit de mult la anul respectiv, dar cred că este una dintre pietrele de temelie care m-au ajutat să ajung azi aici.

August a venit şi a trecut cu epopeea vieţii fără telefon 🙂 Cu plimbare la Bucureşti şi cu lungile zile la mare 🙂 Avem şi de acolo poveşti, pe rând desaga va arăta tot ce am cules 🙂

Cărţile lui august au fost:

Final (a Fernandei Torres) – o poveste scrisă de o femeie privind viaţa prin ochiii a 5 bărbaţi. Uşurică, amuzantă, perfectă pentru drumuri lungi sau după amieze leneşe de weekend sau vacanţă.

Fără citate, de data asta. Dar vă las imaginaţia să zboare puţin spunându-vă că vieţile celor 5 sunt redate într-o notă foarte dinamică, sărind graţios între poveşti ale celor căsătoriţi, ale celor singuri şi chiar a veşnicului holtei. Eros şi Thanatos sunt teme vechi, dar care prind încă şi nu strică să le privim, măcar din când în când, cu detaşare.

Insula (carte scrisă de Elin Hilderbrand) este, de departe cartea care mi-a înseninat armonios concediul. Vorbeşte despre relaţiile complicate dintre mamă şi fiică, dintre 2 generaţii de surori, despre poveşti de dragoste clasice şi mai puţin. Aş putea să spun că e o carte cu de toate, de la dramă, la relaxare, la certuri între îndrăgostiţi şi momente de maximă tensiune.

Această carte a venit la fix. Pentru că şi eu am o mamă minunată, dar pe care de multe ori nu o înţeleg aşa cum mi-aş dori. Cu siguranţă, reciproca e valabilă. Am o mamă despre care am mai scris, dar care, nu prea citeşte ceea ce scriu… tot ne-am destăinuit noi la întâlnirile de bloggeri despre părinţii care nu consideră scrisul un job serios.

Şi, culmea!, am şi o soră. Cu ea, cu sora mea, a început aici magia scrisului. De fapt, nu chiar aici, dar primul text serios pentru ea l-am scris 😛 Nu mai ştiu dacă îţi aminteşte asta, dar plănuiesc, în curând, să o aduc iarăşi aici, în faţa voastră, într-un nou rol, pe care şi-l asumă, cu graţie şi responsabilitate. 🙂

În iulie şi august am ronţăit, în continuare, o carte care cade greu. la stomac. O să mă apuc să scriu despre ea după ce o termin. Să dea Domnul să nu mai treacă încă o lună! Dar dincolo de cele 2-3 pagini pe care apuc să le citesc din ea în fiecare zi, cred că este o experienţă educativă. 🙂 De AŞA DA şi AŞA NU în materie de relaţii interumane.

Pentru septembrie am în plan mai muuuulte postări pe blog, câteva interviuri cu/şi despre oameni faini. Între timp, am deschis larg porţile unui nou grup de FB unde încercăm să ne respectăm reciproc şi să nu primim hateri/veşnicii cârcotaşi, da’ nu vreau să mă laud că abia suntem la început şi treaba e uşor de gestionat încă.

Cărţile de pe noptieră poposesc aici pentru că merită. Pe noptieră am cărţi frumoase, care mă fac să visez, dar şi să plâng. Tu ce cărţi ai pe noptieră?

Cum e viața fără telefon?9 lecții de viață

Dumnezeule, există așa ceva? În 2018, pe bune? Oameni care pot trăi fără telefon? Pfff…. Dacă n-aș fi trăit chiar eu această experiență, nu credeam că se poate supraviețui. Dar să începem cu începutul…

Cum am rămas fără telefon

Ei bine, se făcea că din vreme în vreme mi se tot cerea să actualizez aplicațiile. Eram de acord și puf! telefonul meu cel deștept îmi spunea că nu mai are memorie. Și eu, ca un vinovat cuminte ce eram, mă apucam să șterg din pozele (multe!) pe care Whatsapp le descărca. Am încercat chiar să îmi conving o parte dintre prieteni să mutăm conversațiile pe Telegram 🙂 Mai goleam puțin memoria cache. Mai făceam salvări ale pozelor mele pe laptop și le ștergeam din telefon.Mai dezactivam aplicații pe care nu le foloseam sau nu înțelegeam eu exact ce anume fac ele. Și încercam iar. Uneori mergea. Dar peste câteva zile se repeta istoria. Și am obosit. Și mă enerva treaba asta. Mai ales că acest telefon a fost ales fix pentru că soțul din dotare știa că am nevoie de spațiu 🙂

După multe astfel de episoade, după ce am fost acuzată ca “l-am stricat” (fie vorba între noi, nu mi se părea atât de important să fac în fiecare zi curățarea cache, dar na…). Am cedat. I-am vorbit frumos. Telefonului. L-am privit chiorâș și i-am zâmbit suav. La garanție cu tine!

Fără telefon în concediu

Viața mi-a oferit această surpriză cu telefonul fix când mi-era lumea mai dragă. Am decis că vacanța la mare fără telefon nu va fi extrem de greu de dus. Numai bine fac pauză de la tonele de minute de comunicare (cum spunea soțul meu, mustăcind). Zis și făcut, plecând din oraș, în drum spre vacanță, ne-am oprit la distribuitor și am lăsat telefonul acolo. Și viața mea (a se citi BIATA MEA VIAȚĂ :P) fără telefon a început.

Au trecut de atunci…17 zile lungi. Fără să știu cât e ceasul. Fără să îmi aduc aminte de lista de cumpărături. Fără să fac schimb de mesaje cu unii sau alții. Fără să fac poze. Fără să monitorizez cantitatea de apă pe care o beau. Fără să fac poze cu farfuriile echilibrate (sau mai puțin) pe care le mâncam. Fără să îmi dau CHECK IN și fără să anunț întreaga suflare a celor care mă cunosc și apreciază CÂND, UNDE, CU CINE, CUM și DE CE. Fără alarme. Fără notificări.

Ați spune că viața e mai liniștită fără telefon. Da! Sau poate nu. Primele zile am fost așa cum îmi închipui că sunt cei care se luptă cu nevoia unui fum sau unui gât de …ceva 🙂

M-am trezit de vreo 2-3 ori disperată că nu am încărcat telefonul. Mi-am verificat de vreo 5-6 ori geanta în căutarea lui. A telefonului. Palpitații nu pot raporta, dar mers vioi, bronz uniform, sare din belșug în păr și funcționarea optimă a ambelor urechi DA.

După primele câteva (2-3) zile a început să fie de-a dreptul interesant. La București a trebuit să fac pe hârtie traseele pentru a ajunge la locațiile unde aveam treabă. Cu siguranță știți și voi ceva bancuri privind femeile și orientarea în spațiu. Țineți-le pentru voi, răutăcioșilor! 😛

La mare, stabileam “planuri” prin care să mă pot întâlni cu soțul și copiii la anumite perioade de timp,dacă trebuia să ne despărțim. Am verificat obsesiv soldul cardului, dar asta e mai puțin important (știe cineva cum se pot direcționa și SMS-urile către alt număr?). Dar, una peste alta, slavă cerului și tuturor sfinților, după aventura fără telefon, am supraviețuit.

Ce am învățat fără telefon
  1. Se poate supraviețui.La limita existenței. DAR se poate!!!
  2. Cât timp pierd(em) butonând telefonul aiurea!!!
  3. Există multe moduri în care poți suplini lipsa telefonului – de la listele de cumpărături scrise pe hârtie, la treseele scrise în agendă, la stabilirea unor intervale orare anume în care poți fi contactat și unde anume, etc.
  4. Mi-am oferit o pauză de la a alerga mereu. Programări, notificări, alarme – toate ne stresează, ne fac să fim contratimp, să simțim nevoia de a bifa constant cât mai mult, cât mai repede, cât mai ușor.
  5. Am redescoperit scrisul în agendă. 🙂 Am redescoperit cât de mult îmi place să citesc și să mă bucur de oameni, de conversații, de odihnă. Fără limita de timp, ci doar de chef și conjunctură.
  6. Am avut mai mult timp de scris, de meditat, de bibilit la postările de pe blog.
  7. Am fost mai activă pe pagina de FB a blogului și am încercat să pun constant semne către voi, prietenii mei 🙂 Între timp, am aflat că s-au schimbat ceva algoritmi pe acolo și nu primim notificări decât de la o parte dintre cei cu care interacționăm (cele mai frecvente persoane), deci e bine să revedeți periodic unde vă place să “ardeți” timpul pe FB și cu cine, unii pot intra în lista scurtă, alții nu prea 🙂
  8. Am realizat cât de puțin îmi exersez memoria. Pot reproduce, din memorie, doar vreo câteva numere de telefon. Evident, există agenda telefonică, dar important este să fie actualizată cât de cât, nu?
  9. Lista rămâne deschisă…încă nu mi-am recuperat telefonul. Aștept cu mare interes părerea celor de la service (Depanero) privind puterea de reîncarnare a telefonului meu.
Mai stau/vreau fără telefon?

Aici, o să vă spun că răspunsul nu este unul simplu. A fost și este o  perioadă interesantă, destul de încărcată de semnificații și cred că este o experiență MUST DO pentru fiecare dintre noi, măcar o dată în viață.

Da, recunosc, fără telefon mi-a fost și îmi este destul de greu, evident. Dar nu imposibil. Recunosc deschis că m-am cam temut de această experiență când soțul meu mi-a propus asta. Am amânat momentul cât de mult am putut și în ultima seară m-am despărțit de El, telefonul care mi-a scos peri albi cu ochiii (aproape) în lacrimi.

În trecut, am avut mereu un telefon de rezervă unde am putut pune cartela și pe care l-am folosit, în perioada de avarie. E adevarat că și acum, apelurile mele au fost redirecționate către numărul soțului și că am avut acces (limitat!) la telefonul lui. Chiar și conexiunea la internet m-a ajutat, în special de pe laptop, în perioada concediului, dar mult mai puțin decât de obicei. Să zicem undeva la 1 h/zi, seara sau în pauza de prânz, când copiii dormeau.

Și ce dacă eu am fost fără telefon, te întrebi…

Chiar așa, ce naiba o fi așa interesant la povestea asta. De ce am consumat timpul meu (și pe-al tău, dacă ai parcurs textul până aici)scriind despre așa ceva? Ce a vrut să spună autorul, de fapt?

Se poate trăi fără telefon. Viața e mai tihnită puțin. Am văzut lucrurile puțin mai real, fără a fi mereu conectată la toată comunicarea online. Fără telefon, m-am rupt puțin de ceilalți, dar, îndrăznesc să cred, m-am apropiat mai mult de mine. Și asta este un pas în direcția corectă. Poți încerca și tu, poate vei fi surprins ce anume vei descoperi. 🙂

PS: Nimeni nu a suferit leziuni importante în această perioadă. Oamenii (mici și mari) care m-au însoțit în această minunată aventură există încă, întregi, vorbesc la fel (de mult, unii!). Iar dacă a mai trăt cineva astfel de experiențe tranformaționale, v-aș fi recunoscătoare să îmi fiți alături. Am impresia că sunt singura de pe planetă 🙂 și este un blestem pe care mi l-am atras cumva.

Photo credit: Pixabay.com

Alimentaţia echilibrată. Experţii la microfon. Partea a 2. SMfP 2018

Despre primele idei generale desprinse din experienţa Social Media for Parents 2018 am scris deja – moderaţie, nu-i uşor să fii blogger, dar nici imposibil, respectă-te pe tine (și pe ceilalți!)  şi oferă copilului părinţi întregi, bucuroşi să fie acolo. Acum, despre alimentaţia echilibrată la mici şi mari, din tot ce am auzit atunci şi ce am mai aflat de atunci încoace.

Ce-mi veni cu alimentația echilibrată

Mi-a plăcut mult faptul că la un astfel de eveniment, cum e Social Media for Parents, organizatorii (Evensys) au simţit necesar să aducă la masa discuțiilor câţiva specialişti din zona de sănătate. Mă refer la Mihaela Bilic, Mirela Horumba, Sorin Cadar, Valeria Herdea, Ana Maria Iulian.

Dacă despre primii 3 vorbitori am adus vorba deja, voi reuni aici cele câteva îndemnuri referitoare la alimentaţia copiilor (şi a adulţilor, pentru că… ei bine, cei mici preiau fidel ceea ce observă ), evident, trecând în revistă ceea ce cred/aplic eu, în familia mea.

Deci, ce spun experții?

Deşi nu am prins decât puţin din intervenţia Valeriei Herdea, medic de familie- Preşedinte al Asociaţiei pentru Educaţie Pediatrică a Medicilor de Familie (how cool is this?), mi-a plăcut tonul degajat al discuţiei şi citind ce au scris deja o parte dintre bloggerii prezenţi, am simţit nevoia să stiţi şi voi cum se vede această necunoscută  – alimentaţia – din banca specialiştilor către care ne îndreptăm, când avem nevoie de răspunsuri.

Foarte frumos a sintetizat informaţia despre trenduri în nutriţie Ana Maria Vasilache, mămică de 3 (în curând!) pe care am descoperit-o la cel de-al doilea treat în materie de blogging din luna trecută. 🙂

De asemenea, mi-a placut că doamna doctor pledează pentru un parteneriat părinte-medic, pentru comunicare între cele două părți și, Yey! pentru moderație.

S-a vorbit despre diversificare, acest bau bau al lumii mamelor şi mi-am amintit cât de des revin întrebările Cu ce încep? Câte mese?Ce cantitate? în grupurile de mămici unde (încă) mai activez.

Un alt mesaj transmis de către vorbitori, mai mult sau mai puțin nuanțat, a fost acela de prezență conștientă, activă, vizibilă în viața copiilor noștri. Fie că ne referim la mesele împreună, servite fără electronice alături și într-o atmosferă caldă, conectați unii la alții și împreună la familie, ca la un membru drag :), fie că vorbim despre implicarea copiilor în prepararea hranei – cât mai simplu și mai colorat, toate ar fi bine să ducă spre o situație ideală.

Alimentația echilibrată – în practică la noi acasă

Masa împreună, măcar o dată pe zi, când suntem acasă este una dintre obsesiile mele. Da, se mai întâmplă și să facem picnic în sufragerie sau să mâncăm în altă companie (reuniuni de familie, aniversări, etc.), dar pe cât posibil, îmi învăț copiii că masa împreună este un prilej excelent de a vorbi cu cei dragi, de a afla cum le-a fost ziua, care a fost momentul WOW al dimineții și ce au învățat nou. Da, a început ca un joc, cu întrebări repetate, dar ne-a intrat repede în obișnuință și acum mi se pare ciudat când nu reușim să avem parte de așa ceva.

Despre principiile diversificării, recomandările doamnei doctor Valeria Herdea și cum a fost la noi această etapă, voi scrie pe larg, într-o altă postare. 🙂

Dr. Anamaria Gabriela Iulian este un alt om pe care l-am descoperit cu bucurie la eveniment și vă voi spune și de ce. Pentru că din postura de medic nutriționist, organizator al unor tabere  de Nutriție și Dezvoltare Personală pentru Copii, dar și co-autor a 2 manuale de educație pentru un stil de viață sănătos, mi-a validat câteva dintre alegerile alimentare pe care le-am făcut pentru copiii mei.

Mai exact, impactul alimentelor consumate în prezent ne-a transformat profund percepția asupra gustului cu consecințe grave, dar încă insuficient evaluate: alergii, tulburări de dispoziție, afecțiuni cardiovasculare, neoplazii, boli neurologice degenerative, obezitate morbidă.

Pare destul de dur spus, dar DA, sunt motive pentru care oamenii aleg să consume un anume fel de mâncare, în defavoarea altuia. Motive valide pentru care unii reduc treptat consumul de carne, elimină folosirea zahărului sau aleg să cumpere conștient, cu respect pentru mediu și producătorii locali.

Câteva recomandări…de bun simț

M-am bucurat să văd că recomandările sunt simple și (relativ) la îndemână:

1. Alegeri alimentare corecte
2. Bun management al stresului – cultivarea emoțiilor pozitive
3. Mișcare – de orice fel

Beneficiile unui comportament alimentar corect sunt multe și cred ca fiecare dintre părinții prezenți la eveniment (sau dintre voi, cei care citiți abundența de informații din online) și le dorește pentru sine și pentru copil:
1. energie crescută
2. bună-dispoziție
3. poftă de viață – faimosul “joie de vivre” mediteranean
4. imunitate optimă
5. formă fizică de invidiat
6. menținerea pe termen lung a kilogramelor mult visate

Și eu cred, cu toată inima că o alimentație echilibrată poate fi cheia spre un astfel de deziderat. Concret, ni se propune o strategie din 10 pași și anume:

– 3 mese și 2 gustări
– Mic dejun obligatoriu
– Think green 🙂
– Gustări – fructe de sezon
– Farfuria sănătoasă
– Uitați dulciurile
– Mișcare – “less is more”
– E-movere – gratitudine( reinventare/resimbolizare)
– Motivație –  ca driver al unui stil de viață sănătos
– Repetitio est mater studiorum

La final, concluzii și semne de intrebare

Sună simplu sau pare ideal ? Depinde de fiecare. Am văzut că au existat voci în sală care nu au fost foarte impresionate, așa cum mi s-a părut că recunosc și câteva priviri luminate de un AHA moment :), ca și mine.

E absolut ok ca puiul de om să nu sară în sus de bucurie de fiecare dată când îi oferi cine știe ce minunăție pentru care ai petrecut n ore în bucătărie. Între 2 și 6 ani, apetitul lor este foarte variabil tocmai pentru că se dezvoltă diferit și într-un ritm alert.

Nu odată am trecut printr-un montagne russe de vreau și eu ceapă și eu nu mânânc mâncare verde! Dar, cu răbdare și curaj, au trecut. Toate. Au venit altele. Gustul se educă și se pliază, în timp, astfel încât copilul va ajunge să facă exact ce faci tu (nu ceea ce predici, deci mare atenție!)

Implicarea copiilor în pregătirea mesei și/sau în procurarea ingredientelor poate fi o soluție salvatoare, merită încercat! Eu îi duc uneori la țară, să vadă cum/de unde vin legumele, cum se hrănește o văcuță și nu mică mi-a fost mirarea că își amintesc încă o grămadă de detalii din aceste călătorii. De asemenea, faptul că li se permite să aleagă ce fruct (preferabil,de sezon) vor primi la gustare oferă puiului de om șansa de a gestiona o parte din responsabilitatea propriei alimentații.

Un mare thumbs up pentru lista de NU prezentată de doamna doctor:

  • Nu trebuie obligat să mănânce
  • Nu primește atenție excesivă
  • Nu insistăm cu alimente noi
  • Nu mănâncă asistat de gadget-uri sau televizor
  • Nu primește recompense dulci dacă mănâncă
  • Nu primește gustări sau fresh-uri (între mese/în afara celor deja în meniu/la nimereală/de context)
  • Nu primește laude pentru că mănâncă

Voi câte le bifați? Citind, îmi dau seama că încă mai fac(em) greșeli. Dar nu e sfârșitul lumii, cred că este important să conștientizăm, să aplicam și să mergem înainte.

Până la vârsta de 3 ani un copil ar trebui să aibă porțiile de mâncare de 1/2 din cele ale adultului, iar pana la 6 ani de 2/3 din aceeași farfurie de om mare. Din păcate, tindem să oferim porții mult prea mari și insistăm să nu rămână nimic în farfurie că, deh…puterea ta stă în ultima bucățică, ați auzit asta vreodată?:(

Concluzia: Părinții sunt responsabili pentru dobândirea unui
comportament alimentar corect și pentru inocularea principiilor de alimentație echilibrată.