Cărțile Usborne în ghetuțe sau sub brad?

Bună să ne fie luna decembrie și să ne bucurăm unii de alții mai mult. Asta îmi doresc eu! Dar pentru că, încă mai e nevoie și de lucruri pentru a crește, aleg, de fiecare dată, să fac daruri cu sens, cu suflet, cu emoție și cu toată inima. De data aceasta, în seria recomandărilor mele, vorbim despre cărțile Usborne 🙂 Sunt sigură că ați auzit despre ele.

Am cochetat și eu o vreme cu această editură. Copiilor mei le sunt cunoscute, deci. Așa că am avut puțin de cercetat problema când m-am decis ca anul acesta, în ghetuțe, să adaug dulciurilor și cărți Usborne.

Studiind oferta, adaptând ceea ce am găsit – cu livrare rapidă, pentru că, de data aceasta nu am fost atat de prevăzătoare ca de obicei – am descoperit o sumedenie de oferte. Care mai de care mai frumoase, mai arătoase și mai diferite ca teme – de la prințese și cavaleri, la cărți pop up, la cărți despre dinozauri și chiar despre… spălatul pe dinți și importanța lui 🙂

Mi-au venit în ajutor mămici care se ocupă de asta – aduc în ROMÂNIA minunatele cărți Usborne și le prezintă cititorilor mici și mari. De multe ori, am descoperit în comunitatea Work at Home Moms – pe care o reprezint, cu mândrie în Neamț – idei frumoase, oameni buni și harnici, prilej de creștere, conectare, implicare. Aceasta este idee mea de a da înapoi o parte din ceea ce primesc – susținere pentru mamele care aleg să lucreze de acasă, pentru cele care își fac din pasiune un job și a căror implicare, luptă, freamăt este, de cele mai multe ori, ascunsă în spatele unor zâmbete 🙂

A fost destul de greu să aleg ceva care să se potrivească puilor de om. Nu pentru că oferta nu este una generoasă, ci doar pentru că am pretenția că tot ce vine în contact cu ei le pună mintea la contribuție, să îi ajute să asimileze informații diverse și să prezinte totul în forme atrăgatoare, care să îi captiveze și să îi facă să revină. Cam multe cerințe, nu-i așa?

Ei, bine, da! Cam asta îmi doresc de la cărțile pentru copii. De data aceasta, spiridușul Cristiana de la Cărticele Magice mi-a fost complice 🙂 Am tot discutat și căutat variante care să li se potrivească puilor mei de om de 5 și aproape 8 ani. Îi mulțumesc Cristinei pentru răbdare și pentru flexibilitate – două calități care, deși sunt foarte necesare în lucrul cu omul și cu nevoile copiilor în general, sunt destul de des mimate sau doar prezentate în CV fără a avea, de fapt, susținere în realitate 🙂

Am poposit pe pagina Cristianei și mi-a plăcut în mod deosebit descrierea:

Oferă-i copilului tău ocazia de mic să învețe limba engleză într-un mod distractiv și prietenos!
Ajută-l să dobândească abilitățile necesare vârstei lui și să afle multe informații interesante despre tot ce ne înconjoară!
Vă invit să descoperiți cărțile Usborne, cărți foarte educative și interactive, adaptate pentru fiecare vârstă (pentru dezvoltarea atenției, a motricității fine, a scrisului, a simțului estetic etc).

Ce cărți am ales, până la urmă?

Despre ele, vă pot spune că sunt colorate atât cât trebuie ca să nu distragă atenția. Îmi place mult că sunt potrivite micilor curioși, hârtia este de foarte bună calitate și cuvintele sunt ușor de tradus. Este, așa cum spunea și Cristiana, o modalitate ușoară de a învăța limba engleză ceea ce, să fim serioși, este un mare plus pentru generațiile de azi și timpurile în care este atât de ușor să călătorești, să creezi relații de cooperare cu alții, aflați peste mări și țări sau pur și simplu să descoperi culturi noi, doar cu un click sau o carte 🙂

Cărți Usborne – Wipe-Clean

Toate cărțile din seria Wipe-Clean sunt prieteni de cursă lungă. Noi am folosit cu succes astfel de cărți la drumurile lungi cu mașina sau în vacanțe când vremea nu era foarte prietenoasă și eram țintuiți în casă.

Petru se pregătește intens pentru clasa pregătitoare, dar este – mereu a fost – un copil atât de energic, încât efectiv nu are stare să facă vreo activitate care să dureze mai mult de…2 minute și 15 secunde. Vă închipuiți deci, cât de bucuroasă și uimită am fost când și-a desfăcut singurel carioca și a cerut ajutor să completeze în cărticică 🙂 I-au plăcut mult paginile unde se poate rescrie rezultatul, mai ales că nu știe încă să facă înmulțiri, dar a cam furat startul și presupune rezultatul sau îl întreabă pe fratele mai mare :))

Ne-am bucurat să descoperim cât de implicat este cel mic în numărarea diverselor categorii, dar și să avem resurse la îndemână pentru tabla înmulțirii 🙂 Așa că, da!, Starting Times Tables este o idee bună de ascuns în sacul lui  Moș Crăciun sau de oferit copiilor pe care îi știți pasionați de matematică. Ai mei nu sunt musai în categoria aceasta, dar cred că materialele ajutătoare de calitate sunt pași importanți în împrietenirea puilor de om cu activitățile de genul acesteia 🙂 Caietul poate fi rescris cu carioca din dotare sau cu o alta, pe bază de apă, iar șervețelele umede pot șterge ușor paginile. Atât de simplu!

Dinozauri by Usborne Books

Despre cartea cu dinozauri pot să vă spun doar că ne-a asigurat un prilej perfect de a deschide discuția despre animalele care nu mai există. Am aflat lucruri noi – cum ar fi că Apatosaurus își părăsea cuibul cu ouă, în vreme ce alți dinozauri erau mult mai protectori cu ouăle și implicit, cu puiii.

Am dezbătut puțin ideea alegerii unei cariere de arheolog – idee rămasă încă în discuție. Deși pare mai serioasă și mai potrivită vârstei lui Matei, cartea este destul de simplist explicată așa că ne-am bucurat de lectură împreună, mizând pe pasiunea lui Petru pe animale. Am legat frumos momentul de vizita la Dino Land din vară și vă recomand să îi provocați pe cei mici, măcar din când în când cu astfel de subiecte 🙂

Mersul la dentist este un subiect tabu pentru mulă lume. Dacă e musai însă, de ce să nu vorbim și despre asta ? 🙂 La noi în familie, spălatul pe dinți este nenegociabil, deși a fost un obicei destul de greu de implementat.

Astfel de cărți, din seria Usborne First Experiences, sunt anume gândite pentru a explica simplu, pas cu pas, fără nici un fel de înflorituri, ce anume se întâmplă. De la programarea vizitei, la sala de așteptare și până la controlul dentar în sine, cu toate procedurile premergătoare, fiecare imagine este detaliată astfel încât cei mici să știe la ce să se aștepte.

Educația pentru sănătate este un subiect pe care încerc să îl integrez cât se poate de natural în activitățile noastre. E important ce și cât mâncăm, e bine să ne îngrijim de corpul nostru și să îl respectăm, la fel cum e recomandat să avem la îndemână specialiști care să ne fie alături când avem probleme și nu putem gestiona singuri diferite provocări. Pentru copiii mei, doctorul de familie este parte din echipă 🙂

Cristiana vă așteaptă pe pagina ei cu mai multe informații și fotografii despre cărțile pe care puteți oferi celor dragi. Mai mult, pentru cititorii blogului, există o reducere de 15% la cărțile comandate. Eu zic să profitați de reducere și să luați puilor de om cărți Usborne – numai bune de pus sub brad sau de oferit copiilor, mici sau mai mari, pe care vreți să îi bucurați.

Continuăm seria articolelor cu recomandări de daruri 🙂 Dacă aveți și voi idei sau vreți să împărtășiți altora ce vă bucură pe voi, ce vă place să dăruiți/primiți, vă rog să îmi dați de știre 🙂 Puțin mai este și vom desface darurile, vom cânta colinde și ne vom îmbrățișa încă o dată, în pragul unui nou an 🙂

 

Viața ca o joacă + surpriză pentru tolba Iepurașului de Paști

Luderio este prietenul nostru mereu la îndemână ori de câte ori avem nevoie de jucării frumoase, de calitate și atent alese. Pentru voi, prietenii noștri, avem un voucher de reducere numai bun pentru Iepurașul de Paști!

A trecut ceva vreme de când puiul de om a împlinit 7 ani. Cu alte cuvinte, se spune că viața începe să devină (mai) serioasă după împlinirea primilor 7 ani și nu mai e chiar totul o joacă. Nu o să vă spun cum M. cel curajos a făcut cine știe ce mari descoperiri fix a doua zi după ce a împlinit 7 ani 🙂 Încă îi stă mintea la joacă și mă bucur că e așa!

Aș vrea în schimb să vă povestesc cum ne bucurăm noi de timp (și de joacă) împreună. Cum trăiește familia noastră viața ca o pe o joacă. Cum ne jucăm de-a viața (adevărată) și cum am reușit să integrăm multe activități cu care copiii trebuie să se se obișnuiască, prin joc.

Despre prietenii de la Luderio o să mai auziți, cu siguranță. Ei au creat o lume în care eu, adult, m-am minunat câteva zile singură (da, a fost un soi de egoism!) înainte de a alege darurile pentru aniversările din februarie.

Știind ce își dorește M, complotând cu Nanu și Nana – pe care îi iubim și cărora le mulțumim! – am plecat la “atac”, a se citi m-am înarmat cu răbdare și chef de joacă pentru a alege cele mai potrivite daruri pentru un aniversat de 7 ani și un frate de aniversat de 4,5 ani.

Eram în căutarea unor bucurii pentru copii. Voiam să fie educative, dar accesibile la preț. Îmi doream să fie rezistente, dar potrivite celor doi copii pe care îi am. Aș fi vrut să am o gamă variată de opțiuni, dar nici să nu aștept prea mult. Știu, dacă aș fi mers la un vânzător bărbat cu toate aceste doleanțe, probabil și-ar fi pus mâinile în cap 🙂

Dar, cumva, astrele s-au aliniat și am poposit în Lumea Luderio. De la prima vedere, mi-a plăcut mult site-ul : jucăuș, dar suficient de bine lucrat ca să nu aibă detalii de prisos. Mi-a plăcut mult că și ei, “părinții” Luderio – există o fereastră de chat unde puteți adresa întrebări și cere lămuriri  – pun accent pe aceleași criterii ca și mine. Și ei aleg de fiecare dată, cu atenție și grijă, jucăriile pe care le propun în magazinul lor virtual.

Vorbind pe îndelete cu Irina (da, până și numele îl împart cu mămica Luderio 🙂 ), am descoperit un om cald, care simte tot ce simt și eu. Am primit sfaturi pertinente în alegerea jucăriilor, am fost îndrumată într-un mod profesionist pentru a alege cele câteva bucurii pentru copiii mei.

Mi s-a răspuns la întrebări, credeți-mă ca nu au fost chiar puține 🙂 Am primit rezolvări și soluții de fiecare dată. Să vă spun că există și puncte de fidelitate pentru achizițiile făcute la ei ? Sau că puteți achiziționa carduri cadou pe care să le dăruiți apoi?

Viața ca o joacă a devenit atât de colorată cu jucăriile care au ajuns la noi repede și de care, nu vă mint, m-am bucurat și eu, împreuna cu cei mici 🙂

Odată la câteva zile, sunt servită cu ceai, ca o prințesă ce sunt – am exersat deci manierele la masă, atenția le detalii, generozitatea, am făcut role-play și am “așezat”, sper eu, în cavalerii mei ideea că nu doar Femeia pune/strânge masa 😛

Pentru că suntem deja în primul an de școală, exersam de zor literele, în orice context și cât de des putem. Crocodilul alfabet este o modalitate distractivă în care ne-am împrietenit – chiar și cei mai mici – cu literele. Petru are deja litere preferate și cred sincer că la școală o să meargă mult mai repede etapa asta, tocmai pentru că, vrând-nevrând, a experimentat din postura de “urechi care aud” cum alții învață.

Despre cărți, ce să vă spun … știți că avem deja o pasiune aici și că nu mă pot decide niciodată ce să cumpăr. Vă recomand cu căldură colecția Peep inside night time de la Usborne și cu siguranță nu veți regreta – pentru că obișnuiesc să le rotesc uneori cărțile astea băieților, când dau cu ochii de ele, trebuie să reluăm lectura și de fiecare dată se minunează de ce se ascunde în spatele fiecărei mici ferestre/uși.

Îmi place că pot alege jocurile/jucăriile în funcție de vârsta copilului sau de ceea ce vreau să dezvolt prin folosirea acestor unelte.

Am lăsat la final vestea cea bună: pentru cititorii mei, există un cod de reducere activ. Ce înseamnă asta? Puteți beneficia de o reducere de 5% din valoarea coșului de cumpărături (nu se cumulează cu alte coduri de reducere!) dacă achiziționati jucării/cărți de la Luderio. Trebuie să menționați codul de reducere blogulirinei&luderio. Reducerea este valabilă până în luna iunie, inclusiv, așa că puteți vorbi cu Iepurașul de Paști să poposească pe la Luderio când alege darurile pentru cei mici 🙂

Când am spus că viața este ca o joacă aveam în gând să vă transmit că este bine, măcar din când în când, să (re)devenim copii! Să ne bucurăm de soare, de vremea frumoasă, de o plimbare cu bicicleta sau de o porție sănătoasă de joaca/râs cu un prieten drag. Viața are răbdare cu noi, să fim și noi ACOLO în clipele importante și să nu mai alergăm DOAR ca nebunii 🙂