Etichetă: note de lectura

Lectura în beneficii pentru tine

Lectura – Care sunt beneficiile ei pentru tine? Tu de ce citeşti? Asta presupunând că eşti unul dintre cei care văd beneficii în lectură… Dacă nu vezi aceste beneficii, poate cuvintele de aici o să te pună pe gânduri…

Cum văd eu lucrurile? Pentru mine, dar și pentru cei câțiva oameni (din ce în ce mai mulți descopăr eu, din fericire), lectura este un spațiu magic.

Să citești este ca și cum ai pleca din corpul tău, din casa ta, din realitatea ta imediată și ai acces imediat, facil, ușor, la o lume pe care altfel nu o poți accesa. Poți vedea lumi, țări, oameni și situații diferite. Poți trece prin experiențe care altfel ți-ar fi străine. Poți lua decizii pe care nu le-ai luat (încă) și astfel, din punct de vedere psihologic, te pregătești pentru ele sau poți vindeca (măcar în parte) alegerile pe care NU LE-AI FĂCUT, la un moment dat, din n motive.

La început, probabil, citești pentru că îți e recomandat – vă amintiți vremurile cu “lecturi obligatorii” și fișe de lectură? Mie mi-au fost tare dragi. Îndrăznesc să spun că fix atunci am deprins gustul lecturilor multe, al fișării și al adunării într-un loc anume a citatelor/ideilor care îmi plac. Dar am beneficiat de bibliotecă (în vremurile când a avea un perete de cărți era o mândrie!)părinților și am gustat din plin deliciul verilor în care, ajunsă la Piatra Neamț, în casa bunicilor, stăteam la umbra viei și descopeream cărți. Le mângâiam paginile, le miroseam cerneala și nu mai auzeam nimic din jur. Bunica mă certa că nu îi răspund când mă striga, dar bunicul era tare mândru că uite, nepoata cea mare îi moștenește pasiunea pentru cuvântul scris. Char așa spunea și eu îmi amintesc acum, cu dor în suflet, de el.

Au venit apoi anii de liceu. Când citeam după pofta inimii, când iubeam și plângeam alături de cărțile mele dragi. Mi-am ascuns în cărți primele scrisori de dragoste, mi-am șoptit micile drame specifice vârstei unor eroine din cărți.

Facultatea mi-a umplut timpul de coduri și legislație, dar tot “furam” vreme pentru lectură. Pentru sufletul meu, spuneam, ca să pot ține departe dorurile 🙂

Viața mi-a oferit mereu prilej de lectură. Eu am considerat mereu că e important să citesc. Pentru a putea scrie. Și chiar și acum, deși departe de a-mi fi “profesie”, cititul și scrisul îmi dau aripi,îmi alină gândurile și da, în continuare, dorurile 🙂

Pentru voi, dragii mei, ce înseamna să citiți? Unde vă duceți când aveți o carte faină? Pe unde colindați și cum găsiți puterea de a vă întoarce înapoi, printre grijile cotidiene?

La începutul anului mi-am propus o provocare de lectură pentru 2019. 35 de cărți citite și, fără să știu, mi-am oferit motive puternice să merg mereu mai departe. Problemele de sănătate din februarie, tot ce a decurs de acolo mi-au fost prieteni de nădejde, m-au învățat să cred că pot.

Cărțile ultimului trimestru din 2018

Anul 2018 a trecut cu 24 de titluri despre care am scris pe blog. Mult sau putin? Voi cat de mult ati citit? Incepem an nou cu lecturi noi 🙂 Sa avem spor si sa ne fie cu folos!

Lecturile ultimului trimestru din 2018, pe scurt, pentru mine și pentru voi.
Un roman francez – Frederic Beigbeder

O poveste de viață, cinică, dură, rece. Detașat de sine, un scriitor face o prostie și ajunge la închisoare. În lipsa de altceva mai bun de făcut, își rememorează copilăria 🙂 E atât de autentic, atât de real și tocmai din aceste motive poate, atât de ușor de crezut.

Chemarea îngerului – Guillaume Musso

Două drumuri care se ciocnesc, întâmplător, pentru câteva secunde. Apoi, fiecare își reia viața, în două țări, cu preocupări și gânduri diferite. Dar viata știe mai bine 🙂 Cei doi eroi, Madeline și Jonathan, fac schimb de telefoane, fără să își dea seama și vom trăi alături de ei, o savuroasă poveste de dragoste cu sus și jos, lumini și umbre, secrete  și întrebări.

Câteva citate care mi-au rămas și pe care vi le dăruiesc vouă:

Deci asta faci când totul încetinește și minutele care ticăie le simți mai lungi decât înainte. Nu te grăbești. Respiri încet. Deschizi ochiii un pic mai mult și privești la toți și toate. Înțelegi totul. Rememorezi povești de demult, îți amintești oamenii, timpurile și ocaziile trecute. Tot ce vezi îți amintește de ceva. Vorbești despre lucrurile acelea. Te oprești și îți faci timp să observi acele lucruri și faci în așa fel încât lucrurile pe care le observi să conteze. Găsești răspunsurile pe care nu le-ai știut ieri la cuvinte încrucișate. Încetinești. Nu mai vrei să faci totul acum, în clipa asta.

V-ați gândit cum ar putea fi definit dorul?

E ca și în grădina mea, iubito. Totul crește. Așa e și iubirea. Iar acum totul crește în fiecare zi, cum poți să-ți imaginezi că dorul ar putea să pălească? Totul se consolidează, inclusiv capacitatea noastră de a face față unei situații. Așa putem merge mai departe.

Apoi, o lecție de viață, fix când aveam nevoie mai mult – ” Pe vremea mea lucrurile existau pur și simplu. Nu făceam analiza de sute de ori. Nu existau cursuri la facultate cu oameni care absolveau cu diplome în “De ce” și “Cum” și “Deoarece”. Uneori, iubito, trebuie să uiți toate acele cuvinte și să te înscrii la o mică lecție numită “Mulțumesc”. Uită-te la povestea de aici, arată el către scenă. Auzi pe cineva care să fie supărat de faptul că ea, o femeie, a fost transformată într-o lebădă. Ai auzit ceva mai absurd în viața ta?”

Ultimul citat este, după mine, cel mai aproape de inima mea… ” Înțeleg cât de apropiate sunt fericirea și tristețea. Atât de strâns legate. Separate de o linie atât de fină care în mijlocul emoțiilor tremură, trecând linia de demarcație în teritoriul opus. Mișcarea e neînsemnată, precum firul subțire al pânzei unui păianjen care tremură sub un strop de ploaie.(…) cât de repede o clipă de iubire s-a transformat în ură. O vorbă și totul s-a dus. Cum iubirea și ura stau pe aceleași temelii. Cum în clipele mele cele mai grele, când ma temeam cel mai mult, cand am făcut față necazurilor am devenit cea mai curajoasă. Cum atunci când te simți foarte slăbită dovedești mai multă putere, iar când ești cel mai jos, deodată te ridici mai sus decât ai fost vreodată. La felul în care aceste contrarii se mărginesc unul cu celălalt și cât de repede putem fi influențați. Cum disperarea poate fi alungată de un simplu zâmbet oferit de un străin, cum încrederea devine dramă la sosirea unei prezențe tulburate.(…) Totul e la limită, ieșind mereu la suprafață, o cutremurare ușoară, un tremur răstoarnă totul. Cât de asemănătoare sunt emoțiile.

Viața în pantofii mei – Elisabeth Mittelstadt

O poveste așa cum n-am mai citit niciodată – memoriile unei tinere care îl descoperă pe Dumnezeu în cele mai negre zile. Gânduri despre credință și mântuire, despre rolul nostru pe pământ și despre capacitățile fiecăruia de a se supune voii divine, de a găsi calea potrivită și ritmul de creștere confortabil.

Citate interesante din carte:

“Invidia se uită țintă la cealaltă persoană și spune: Mi-aș dori să am ceea ce ai tu!

Empatia privește spre cealaltă persoană și spune: Ce așs putea să îți dau din ceea ce am?

Invidia se învârte în jurul sinelui și spune: Săraca de mine!

Empatia se concentrează asupra celorlalți și spune: Dragii de ei!

Invidia mă distruge și mă paralizează.

Empatia mă însuflețește și mă motivează.

Invidia este un păcat de moarte.

Empatia este o virtute minunată care Îl reflectă pe Isus.

John Ortberg (Viața pe care ți-ai dorit-o întotdeauna) – (…) am realizat că graba era o condiție interioară necesară ca să-mi acopăr golul din inimă.

dr. Henry Cloud (Integritate) – Putem alege calea cea grea a confruntării cu problema, făcând schimbările necesare pentru a o rezolva, ca apoi să ne bucurăm de calea cea ușoară a funcționării corecte. Sau putem alege calea ușoară a amânării rezolvării problemei, dar pe cât suntem de siguri că soarele va răsări mâine dimineață, tot atât de sigur este că ceea ce va urma nu va fi ușor și va dura mai mult decât dacă am fi ales calea cea grea de la bun început.

Cartea asta, per total, mi-a explicat mie că este o diferență mare între a simți teama și a te lăsa condus de teamă. Este, de cele mai multe ori, alegerea ta 🙂

Călătorie în trecut – Vera Cowie

Cum nimic nu este întâmplător, și această carte a venit la fix, pe drumul transformării perspectivei. Am “văzut” literamente cum rănile trecutului, nevindecate/nedigerate ne împiedică să mergem mai departe. Cum sacii de amintiri, de frustrări, de dureri trecute pe care îi ducem în spate ne pot îngenunchea până într-atât încât suntem obligați să ne oprim. Să respirăm. Să tragem aer în piept și să vedem ce-i de făcut. WOW!

Nu te împiedica de mine, te implor! – Georgiana Vâju

O carte la care nu mă așteptam. Un soi de poveste încurcată, parte în mintea ei, parte în realitate. Pe ultima copertă scrie doar : O relație pasională, ce o consumă și o intoxică, dar de care a căpătat o dependență periculoasă, o aduce pe Ana în pragul confuziei. Dându-și seama că derapează, se internează de bună-voie într-un sanatoriu pentru a-și trata suferințele sufletului. Aici îl cunoaște pe Iv, medicul ei curant…

Vă invit să descoperiți voi ce se întâmplă mai departe 🙂

Harta care mă duce la tine – J.P. Monninger

O carte pe care am devorat-o, în cele câteva zile avute la dispoziție. Lectura a mers ciudat, greu și nu mă așteptam deloc să fie o carte pe baza căreia să meditez prea mult, dar iată că am fost plăcut surprinsă.

Femeile care au renunțat la bărbați – Karine Lambert

O carte cel puțin surprinzătoare. Pe alocuri tristă și mai serioasă decât aș fi crezut, micile frânturi de viață ale doamnelor care au hotărât să excludă din viața lor pe reprezentanții de sex masculin mi-au oferit câteva ore agreabile într-un sfârșit de săptămână plăcut. O carte ușurică, potrivită pentru o călătorie mai lungă.

Iubire amară – Elena Ferrante

Am tot citit, în 2018, despre Elena Ferrante și cărțile ei. Dar Moș Nicolae mi-a așezat în ghete una dintre cărțile ei (cumpărată de Black Friday, cred, ca marea majoritate a cadourilor de sărbători), așa că mi-am spus că e cazul să aflu și eu cum scrie Elena.

Dupa ce am parcurs această carte, am înțeles DE CE este atât de apreciată. De unde atâta faimă și cum e diferit scrisul ei față de alții. Încă mi-au rămas în minte pasaje din carte, încă mă bântuie scene pentru care nu am fost pregătită în nici un fel. Dar mă bucur că am avut acest contact, dur și cu consecințe pe termen lung, cu scriitura Elenei Ferrante.

Cel mai de preț cadou – Nicholas Sparks

Cea din urmă carte a lui 2018, cu care mi-am continuat lectura în 2019, înseninând prima zi a lui ianuarie. Ca de fiecare dată, Sparks îmi pune în mâini o viață cu care ajung să mă identific, pe parcursul desfășurării acțiunii. Citesc și zâmbesc, plâng uneori și mai dau câte o pagină, dar nu îmi e ușor să mă rup de personajele lui Sparks pentru a poposi în viața mea. Am înțeles că multe dintre cărțile lui și-au găsit locul și pe ecrane, în ecranizări de succes. Mie îmi place să parcurg ușor, cu secvențe pe care le scrie el și eu le regizez în capul meu 🙂 Poate, cândva, voi căuta și filmele.

La mulți ani 2019! Să fie un an așa cum ne dorim și merităm, fiecare dintre noi! Cu oameni frumoși, lecturi pe măsură, cu gânduri care să ne crească și experiențe care să ne vindece. Asta îmi doresc eu și vă doresc vouă, cei care, mai mult sau mai puțin, poposiți și aici, în căsuța mea virtuală!

PS – Dacă vă amintiți că la începutul anului 2018 îmi și vă propuneam un plan de lectură cu minim 2 cărți pe luna, analizând recenziile pe de blog…pam, pam, am ajuns “să dau gata” …..  24 de cărți. Nu sunt foarte multe, dar mă bucur că am reușit. Voi cum stați cu lectura în anul ce-a trecut? 2019 să ne aducă măcar 35 de cărți, ok? Pentru lecturi de suflet, în ceea ce mă privește, vă invit pe blog 🙂

Iar despre carte. August şi septembrie pe noptiera mea

O carte, mai multe cărţi. Las aici câteva impresii, strict personale şi foarte scurte, despre ceea ce mi-a fost lectură în august şi septembrie. Voi ce mai citiţi?

Fern Michaels – În căutarea fericirii

O carte care îşi aşteaptă de mult rândul, dar care se citeşte repede. Un amestec uşurel de dragoste, relaţii complicate, secrete, umor, mister, intrigă. Pentru o lectură nesofisticată, când ai nevoie de relaxare, merge. Dacă te prinde suficient încât să nu o abandonezi înainte 🙂

Natsuo Kirino – Cronica zeiţei

O carte surprinzătoare pe care am savutat-o până la ultimul rând. Fiecare nou capitol are o savoare aparte, personajele sunt atât de umane, încât par desprinse din poveştile despre începuturile lumii. Mi-a plăcut atmosfera poveştii, referirile la zeităţi şi metafora relaţiei dintre bărbat şi femeie, urmărită progresiv, de-a lungul întregii acţiuni. O carte care primeşte notă maximă, deşi nu se termină luminos şi nici foarte clar.

Howard Roughan – Promisiune mincinoasă

O carte care şi-a etalat scenele în faţa mea, ca un film de acţiune. Am gustat-o pe îndelete, deşi aş fi înfulecat-o dintr-o înghiţitură. Personaje puternice, motive ascunse şi un fel de happy end. Multe crime, întorsături de situaţie, scene de o maximă tensiune şi un autor savuros, prin povestea de viaţă la care încă ma gândesc zâmbind 🙂

Stephanie Gertler – În derivă

O poveste tristă care m-a ţinut în priză chiar şi în tihna zilelor în Bucovina. Am experimentat puţin din ce trăieşte o mamă când îi pleacă puiii din cuib, am sperat până la final ca fetiţa slăbuţă şi oarbă va ajunge din nou în braţele mamei ei şi lupta pentru custodia copilului se va sfârşi repede. M-am bucurat să văd cât de frumoase pot fi prieteniile de maturitate şi mi-a mers la suflet ideea de a lucra de acasă, dintr-un birou amenajat într-un şopron, în spatele casei. Merită citită!

Bernard Cornwell – Hoţul de spânzurătoare

Încă de la primele pagini, m-am tot întrebat cum să te poţi bucura de execuţii publice? Cum să te înghesui de la primele ore ale zilei să vezi cum nişte răufăcători sunt spânzuraţi, cu public şi oficialităţi servind un mic dejun special? O lume care pare atât de departe, dar, aşa cum a subliniat soţul meu, fapte care s-au întâmplat cu adevărat… Sărăcie, intrigi, crime şi frăţii a unor gentlemani de viţă nobilă, toate se împletesc într-o lectură rece, dar foarte vie.

Richard Paul Evans – Floarea-soarelui

Nu mă aşteptam să îmi placă atât de mult.

Citat – Secretul succesului în viaţa asta este să-ţi dai seama că pe planetă se petrec (multe) crize mult mai serioase decât o decizie despre ce să faci cu viaţa ta.

Well, hell, ya! O carte despre speranţă şi regăsire, despre alegeri şi adevăratul suflet, care se mai rătăceşte, se mai lasă convins să aleagă “comod” şi “uşor”, dar nu poate face asta la infinit.

Dr. John Gray – Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus

O carte la care “ronţăi” de multa vreme. Am tot mestecat, pe îndelete, fiecare 2-5 pagini şi am resimţit nevoia de a mai citi şi alte lucruri printre atâta “teorie”. Dar nu vă lasaţi înşelaţi de aparenţe! E o carte destul de practică, îmi propun să primească aici, pe blog, o recenzie separată, cât de curând. Interesant mod de abordare a relaţiilor de cuplu din perspectiva unui bărbat.

Cecilia Ahern – Suflete pereche

Ca de obicei, scrisul Ceciliei m-a prins şi mi-a dat o stare specială, mai ales că eram departe de casă, la un curs la Ploieşti. O carte care merită citită şi oferită cadou. O carte despre prietenie şi trecerea timpului, mesajul mi se pare cât se poate de motivant: viaţa îţi joacă uneori feste, dar soarta va regla, până la urmă, scorul şi, e posibil ca, în ciuda tuturor, fericirea să învingă. Plin de speranţă, nu-i aşa?

Sorin Mihai Bărbieru – Taina asasinilor

O carte puţin altfel decât cele pe care le citesc de obicei. Am citit repede şi uşor un roman scris de un om cunoscut mie. Mi-a plăcut tonul povestirii, limbajul familiar şi notele repetitive care apropie cititorul de scenele din carte. Mi-ar fi plăcut mai mult accent pe câteva personaje din carte şi am aşteptat un alt final. Una peste alta, însă, e o carte interesantă. Felicitări autorului pentru curaj!

Anays M. – Confesiunile unei fete rele

“Eu sunt unică, om din întâmplare, femeie prin vocaţie” scrie pe coperta 1 a acestei cărţi primite spre recenzie. Am citit-o fix în perioada in care aveam cea mai mare nevoie de ea. Dar nimic, niciodată nu e întâmplător, nu-i aşa? O carte mai puţin senzuală decât mă aşteptam, dar mai profundă decât aş fi crezut, judecând după coperta. Nu ştiu dacă este doar o colecţie de frânturi de text de pe blog sau anume se doreşte ruperea ritmului lecturii, dar a fost o gură de aer proaspăt. Cred că autoarea are ceva de spus şi sunt tare curioasă cum va evolua, în timp, acest mesaj.

Partea care mi-a plăcut cel mai mult rămâne aici, sub forma unor citate:

M-am obişnuit cu lipsa ta, iubitule. Cu lipsa căldurii mâinilor tale, cu lipsa conturului buzelor tale, cu lipsa contopirilor noastre. Iar acum, am ajuns să cred că ele nu au existat decât în imaginaţia mea bolnavă de iubire şi de dorinţă. Şi asta mă face fericită. Căci imaginaţia mi-e aliat şi, oricând vreau, mi te poate aduce întreg şi minunat, aşa cum mi te amintesc, să-mi îndulceşti prezentul îmbibat de lipsa ta… Şi dacă mă mint singură, iubitule? Şi dacă, de fapt, niciodată nu mă voi putea obişnui cu lipsa ta? Cu acest minus uriaş care-mi dezechilibrează fiinţa, lăsându-mi totuşi chezăşie…dorul. Un dor mărunt şi rece, ca o ploaie mocăneasca de noimebrie târziu, care sfredeleşte şi osul, şi gândul.

Şi încă…

(…)căci o femeie, chiar şi când trăieşte, profund convinsă, o exploxivă experienţă sexuală, nu se poate abţine să nu o condimenteze cu puţină dramă.

Mi-a plăcut mult cadenţa textelor, precum spuneam. Mă despart de această poveste, cu speranţa că va exista o continuare, o aprofundare a ideilor regăsite acolo.

Per total, august şi septembrie au fost două luni plini din punct de vedere al lecturilor. Am început grupa mijlocie şi clasa pregătitoare, ceea ce îmi consumă multe gânduri, care mai de care mai alambicate.

Hello, Octombrie! Să fii blând cu noi! 🙂

Iulie şi august în cărţile de pe noptieră

În provocarea anului 2018, de a citi măcar 2 cărţi pe lună, aliatul meu de nădejde este… o noptieră.

Ea, săraca, tăcută şi robustă, suportă cele multe cărţi care poposesc pe lemnul ei tare. Fie că pe noptieră sunt cărţile mele sau ale copiilor, fie că am legislaţie sau crema de noapte, o noptieră ca a mea sunt sigură că aveţi şi voi acasă.

Din respect pentru noptiera mea, azi, îi oferim locul binemeritat pe blog. 🙂

Iulie a trecut repede, cu plimbări de plăcere şi informaţie preţioasă. Iulie a fost fără plastic şi a fost luna în care Petru a fost iarăşi la copii (mulţumim, Petro de la NUME si link gradinita).

Cu copiii acasă, noi la muncă şi tot ce avem de făcut pe lângă casă, parcă timpul trece atât de repede. Nu am citit atât de mult pe cât mi-aş fi dorit. Dar tot e bine. Am reunit însă cărţile citite în cele două luni 🙂

Cecilia Ahern – O sută de nume

  • Cât crezi că o să mai trăiască? o întreba Kitty.
  • N-am întrebat-o, dar cred că e vorba de câteva luni.
  • Cum reuşeşti să faci asta?Nu e uşor, dar bănuiesc că nu mă descurc deloc rău… Mai demult nu credeam deloc în căsătorie. Mama şi tata s-au separat când era mică, a fost urât, aşa că nu am avut un exemplu prea bun, dar am o mulţime dintre prietenele mele care s-au căsătorit. Eu le-am aranjat pentru ceremonie. Fiecare mireasă are motivele ei să fie foarte emoţionată, indiferent dacă e bolnavă sau nu. Trebuie doar să-ţi dai seama dacă vrea să vorbeasca sau nu. Unele nu vor. Singura diferenţă e că de obicei prietenele mele au emoţii în ce priveşte “pentru totdeauna”. Ele trebuie să rămână cu el pentru totdeauna,în vreme ce Diane ştie că nu poate fi vorba de prea mult “totdeauna”. Când o să mă mărit vreau să fiu ca Diane şi să sper din tot sufletul că o să dureze cât mai mult.

Mi-a plăcut ideea aceasta atât de tare şi chiar cred că, dincolo de tragicul situaţiei, de multe ori, încrâncenaţi în vieţile noastre, uităm. Uităm să avem răbdare, să ne bucurăm de oamenii dragi din jur, să râdem. Şi ne rătăcim. asta îmi aminteşte de şocul pe care l-am resimţit eu când am privit, de pe margine, adevărat, oameni dragi care s-au rătăcit.

Alt citat care mi-a plăcut, din aceeaşi carte:

Dacă selectezi la întâmplare o sută de persoane din cartea de telefon, vei găsi nu o poveste, ci o sută de poveşti, pentru că toţi… fiecare persoană are o poveste de spus. Fiecare persoană obişnuită are o poveste neobişnuită. S-ar putea să credem că nu suntem deloc remarcabili, că ducem o viaţă plictisitoare, doar pentru că nu ne ocupăm de chestii neobişnuite, nu ţinem prima pagină a ziarelor şi nu câştigăm premii. Dar adevărul este că fiecare face câte ceva fascinant, curajos – un lucru de care să fie mândru. În fiecare zi oamenii fac lucruri care nu sunt luate în seamă şi nu sunt sărbătorite. Despre care ar trebui scris. Despre aceşti eroi pe care nu îi ia nimeni în seamă, despre oamenii care nu cred deloc că sunt eroi, pentru că ei fac doar ceea ce cred ei că au de făcut în viaţă.

Aici, mi-am amintit cu drag de poveştile veteranilor de război pe care le-am transcris în liceu, pentru o revistă. Cât de emoţionată eram de fiecare dată, cât de mari şi puternici mi se păreau acei oameni, ajunşi acolo doar o mână de oase, uitaţi de toţi. Simţeam cumva că efortul meu – de a petrece timpul cu ei, de a transcrie ceea ce spun, de a aşeza frumos în pagină materialele şi de a face pe detectivul pentru a descoperi unde e adevăr şi unde memoria joacă feste este un mare noroc, de fapt. A trecut atât de multă vreme de atunci, nu m-am mai gândit de mult la anul respectiv, dar cred că este una dintre pietrele de temelie care m-au ajutat să ajung azi aici.

August a venit şi a trecut cu epopeea vieţii fără telefon 🙂 Cu plimbare la Bucureşti şi cu lungile zile la mare 🙂 Avem şi de acolo poveşti, pe rând desaga va arăta tot ce am cules 🙂

Cărţile lui august au fost:

Final (a Fernandei Torres) – o poveste scrisă de o femeie privind viaţa prin ochiii a 5 bărbaţi. Uşurică, amuzantă, perfectă pentru drumuri lungi sau după amieze leneşe de weekend sau vacanţă.

Fără citate, de data asta. Dar vă las imaginaţia să zboare puţin spunându-vă că vieţile celor 5 sunt redate într-o notă foarte dinamică, sărind graţios între poveşti ale celor căsătoriţi, ale celor singuri şi chiar a veşnicului holtei. Eros şi Thanatos sunt teme vechi, dar care prind încă şi nu strică să le privim, măcar din când în când, cu detaşare.

Insula (carte scrisă de Elin Hilderbrand) este, de departe cartea care mi-a înseninat armonios concediul. Vorbeşte despre relaţiile complicate dintre mamă şi fiică, dintre 2 generaţii de surori, despre poveşti de dragoste clasice şi mai puţin. Aş putea să spun că e o carte cu de toate, de la dramă, la relaxare, la certuri între îndrăgostiţi şi momente de maximă tensiune.

Această carte a venit la fix. Pentru că şi eu am o mamă minunată, dar pe care de multe ori nu o înţeleg aşa cum mi-aş dori. Cu siguranţă, reciproca e valabilă. Am o mamă despre care am mai scris, dar care, nu prea citeşte ceea ce scriu… tot ne-am destăinuit noi la întâlnirile de bloggeri despre părinţii care nu consideră scrisul un job serios.

Şi, culmea!, am şi o soră. Cu ea, cu sora mea, a început aici magia scrisului. De fapt, nu chiar aici, dar primul text serios pentru ea l-am scris 😛 Nu mai ştiu dacă îţi aminteşte asta, dar plănuiesc, în curând, să o aduc iarăşi aici, în faţa voastră, într-un nou rol, pe care şi-l asumă, cu graţie şi responsabilitate. 🙂

În iulie şi august am ronţăit, în continuare, o carte care cade greu. la stomac. O să mă apuc să scriu despre ea după ce o termin. Să dea Domnul să nu mai treacă încă o lună! Dar dincolo de cele 2-3 pagini pe care apuc să le citesc din ea în fiecare zi, cred că este o experienţă educativă. 🙂 De AŞA DA şi AŞA NU în materie de relaţii interumane.

Pentru septembrie am în plan mai muuuulte postări pe blog, câteva interviuri cu/şi despre oameni faini. Între timp, am deschis larg porţile unui nou grup de FB unde încercăm să ne respectăm reciproc şi să nu primim hateri/veşnicii cârcotaşi, da’ nu vreau să mă laud că abia suntem la început şi treaba e uşor de gestionat încă.

Cărţile de pe noptieră poposesc aici pentru că merită. Pe noptieră am cărţi frumoase, care mă fac să visez, dar şi să plâng. Tu ce cărţi ai pe noptieră?

Flashmob de lectura – Tu vei spune prezent?

Când am auzit despre ideea unui flashmob de lectură aproape că am sărit în sus de bucurie 🙂
De ce? Pentru că lectura este şi poate fi salvare, ajutor, timp liber de calitate, catalizator al unor grupuri/prietenii frumoase, gură de aer proaspăt într-o existenţă agitată.

Tu de ce citeşti? Sau, dacă vreţi altfel, tu de ce NU CITEŞTI? Continuă lectura „Flashmob de lectura – Tu vei spune prezent?”

Păturica lui Jane – o poveste pentru toate vârstele

De-a lungul timpului, am citit destul de multe cărţi pentru copii. Cei de la Cartea Copiilor sunt mereu activi şi ne oferă periodic titluri noi, numai bune de devorat şi iubit. Păturica lui Jane este una dintre aceste cărţi 🙂

Jane şi a ei păturică a poposit în casa noastră cu câteva zile înainte de Sfintele Paşti, dar  vremea a trecut repede repede, între timp a venit (cu adevărat!) şi primăvara, deeeeci…ne-am cam mutat afară, la soare şi la gâze interesante de observat. Aşa că vom vorbi despre Jane şi povestea ei abia acum.

Cum mi-a captat atenţia Păturica lui Jane? Continuă lectura „Păturica lui Jane – o poveste pentru toate vârstele”

Cărți citite în 2017. O nouă provocare pentru mine

Anul 2017 a fost, pentru mine, un fel de reîndrăgostire de marea mea pasiune din liceu – cărțile. Mi-a plăcut mereu să citesc, dar parcă în liceu, mai ales după ce ne-am mutat și mi-am lăsat prietenele dragi în urmă :(, m-am refugiat în lectură și mi-am “rumegat” între pagini de cărți o grămadă de trăiri.

Cărțile îți pot fi prieteni de nădejde, te pot purta într-o lume la care nu ai acces altfel sau îți pot da curaj să faci alegeri pe care încă nu le poți vizualiza. Continuă lectura „Cărți citite în 2017. O nouă provocare pentru mine”