Etichetă: poezie

Aloe în suflet

                                                                  Aloe în suflet

 

Cu degetele albe şi mici,

cu unghiile colorate,

cu fluturi şi flori,

cu amestec de culori,

ţi-am făcut o vrajă.

 

Cu buzele subţiri,

cu textele rotunde, mustind de

entuziasm şi avânt,

cu semnele de întrebare

şi punctele de suspensie,

ţi-am rescris clipele.

 

Cu ochii trişti şi tăcerile scurte,

cu avioanele şi râsul nebun,

cu frânturile de zi,

cu BUNĂ DIMINEAŢA şi

MI-E DOR DE TINE,

ţi-am populat visele.

 

Cu aluniţe mari şi mici,

cu verde şi roz,

cu aloe şi somn suficient,

ţi-am desenat, în palmă,

harta inimii mele.

 

O să treacă timpul

şi eu îţi voi zâmbi mereu.

O să se schimbe anotimpurile

şi o să îmi rămâi aproape,

frunză pe suflet.

 

O să fim bine.

Dacă tu nu pleci

şi eu nu uit.

 

Ajuta-mă să nu pot  uita

şi eu te voi ţine prizonier,

în suflet.

Mâine

Stăm spate în spate,

aşteptând un nou MÂINE.

În ceaţa lumii,

orice e posibil.

 

Ştii că m-am născut miercurea?

E buricul vieţii, al tuturor lucrurilor.

Mergem înapoi? Pornim înainte?

Mâine e cer senin.

 

Nu mă tem şi nu promit nimic.

Mi-e curcubeu în suflet

iar tu,

ei bine, Tu îmi eşti foc şi apă

între gene.

 

Cine ar fi crezut?

Cine ar fi putut ştii?

 

Îmi rămâi dator cu un MÂINE.

Cateodata, dor

Cateodata, dor

Cateodata, dor.

Dor adanc si lesios

De imi repet, mecanic,

Sa nu uit sa respir.

 

Cateodata, dor

Cataclismica pierdere

a echilibrului.

Si ma tin de peretii

albi,

buburuzati de ganduri si cuvinte.

 

Cateodata, dor

de glasul tau, de mana ta calda

pe umarul meu.

Pe inima mea. E totuna.

De ochii tai nu mi-e dor niciodata

Pentru ca ii am in memorie.

Prizonieri ai fiecarei clipiri.

 

Cateodata, dor

Si musca aievea din digul

rezistentei mele.

Si stiu.

Ah, STIU ca nu mai e mult

si armura o sa alunece, cu zgomot.

 

Cateodata, dor

Si imposibil sa-ti tac

atata dor suvoi,

atata curgere navalnica

de ganduri si sperante.

Albastru cu verde

 

Albastru cu verde
Albastru cu verde

nu prea merge.

Si totusi, albastrul cerului tau

Zambeste primaverii din mine.
Daca ne-am intalni la mijloc?

Ar iesi roz?

Sau poate mov?

Ar face nod sau fundita.

Mai bine fluturi.
Daca verdele deschis al vietii tale

N-ar fi poposit niciodata

pe marea inimii mele…

Ai fi inventat un cod sursa ca

sa ma nasc din spuma marii.

Nu-i asa?

Albastru cu verde

Cum ar fi?

Anule Nou

Anule Nou,

Lasă-mi curajul

de a mă şti iubită.

De-adevăratelea şi în fiecare zi.

Iubită şi ciufulită şi plânsă şi office.

 

Anule Nou,

Iartă-mi zâmbetul cât toată fiinţa.

 

Anule Nou,

Dă-mi clipe

şi nopţi şi zile cu El.

Dă-mi foc în priviri

şi dulce amărui pe buze.

 

Anule Nou,

Modelează-mă tu

ca să îi pot primi îmbrăţişarea

senină şi fără temeri.

 

Anule Nou,

Suflă peste mine

gând bun şi vorbă dulce

să-i pot fi CASĂ şi ACASĂ,

pe orice cărări ar rătăci paşii Lui.

 

Anule Nou,

Binecuvântează-ne colţul de lume

cu duioşie şi încredere,

cu inimă nefăţarnică

şi suflet despovărat de orgolii.

În vis. Început de lume la Farcaşa

Început de lume la Farcaşa

 

Cad,în vis.

Doar în braţele tale.

Cineva, acum multe secole,

M-a promis, ţie.

 

Probabil de-asta ţi-e aşa de dor.

De-asta mi-e aşa de drag.

De-asta.

În vis, mă trezesc

lângă tine

Şi ştiu.

Că aici e locul meu.

Că tu eşti acasă.

 

În vis, mi-e senin

în suflet.

Şi tu, dragul meu,

nu te mai duci spre nici o altă lume.

Spre nici o EA.

Spre niciunde.

 

Mă atingi uşor

şi ştiu că aşa începe lumea.

Începe viaţa.

Începe totul.

 

25 iulie 2016

Femeia – versuri pentru cele mai puternice ființe

Așa-i făcută Femeia…

Să rabde, să-ndure, să tacă

Să ducă în pântec o lume

Și răul cu bine să-ntoarcă.

 

Gingașă la trup și arătare,

Cu gânduri răzlețe și multe,

Puterea-i ascunsă în inima mare,

Lucrează întruna, cu suflet, și mari și mărunte.

 

Și trece prin chinuri, senină,

Ea uită și iartă, mereu alinând,

Cu mâini obosite, a casei regină,

Deși gârbovită, ea vine-alergând.

 

Și duce cu sine mari lupte,

Ea pacea-și dorește, mereu,

Și celui trist, cu visele rupte

Femeia-îi dă, înzecit, credința în Dumnezeu.

 

De ai Femeia prin preajmă

Și-ți pare mereu rătăcită,

Tu iart-o și strânge-o în brațe

Arată-i că e prețuită.

 

PS – Scrisul meu a început acum multă vreme. Îmi pare că scriu deja dintotdeauna. Câteodată, mă gândesc la toate clipele prin care am trecut, cum am devenit din copil adult, din fetișcană femeie și pare că scrisul m-a salvat, de multe ori.Am ales pana, ori de câte ori, vorbele se opreau în gât. Am ales lacrima, câteodată. Am ales și aleg mereu, iubirea. Femeie sau nu, tu, cititorule, trimite un gând luminos Femeii care îți este casă, care îți alină gândurile și care îți păstrează mereu locul din inimă.

Fiecare rând din acest blog este o parte din mine. Fiecare nou titlu este, dincolo de promovarea aleatorie a măritului Facebook sau de LIKE-ul generos acordat, picătură de emoție, de trăire, de freamăt și, din fericire, de durere. De ce din fericire? Pentru că viața este amestec de clipe, NOI – fiecare dintre noi – alegem să fie senin sau întuneric, să fie noapte cu stele sau pururea furtună. Eu, în naivitatea-mi poate, aleg să împart cu tine – cu voi, cei de dincolo de ecran și taste – tot ce sunt.

Ce va rămâne în urmă? Poate un zâmbet, poate o aducere aminte duioasă sau poate nici măcar atât. Dar alegerea mea rămâne aceasta. Femeie sau nu, dă mai departe Iubirea, emoția, viața!